Home > De suflet. > Abordări.

Abordări.

Ca urmare a unei scurte discuții pe care am avut-o astăzi cu Laura, cu privire la un film absolut fenomenal – Carnage, mi-am reamintit tipologiile de bărbați exemplificate atât de bine acolo. L-am văzut de curând (în urmă cu vreo 3 luni), însă atât de prost m-am simțit în legătură cu felul în care filmul descrie bărbatul în general, încât îl uitasem complet, dintr-un instinct de conservare. 🙂 Atât de dobitoci sunt cei doi bărbați din film și atât de mult și de profund le distrug ei viața nevestelor, transformându-le în două nevrotice frustrate, încât m-am gândit că merită să fac o mică analiză a tipurilor de abordare pe care le au bărbații atunci când încearcă să impresioneze o femeie.
Voi încerca să apelez și la ajutorul unor poze, pe care le consider edificatoare în sensul punctelor mele de vedere.

Pentru început, am ales să analizez extremele. Adică bădăranul sincer, mitocanul desăvârșit, luat în antiteză cu gentleman-ul rafinat, curtezanul galant.
După cum se observă până și din fotografia asta, scopul bărbatului pe pământ atunci când vine vorba de relația pe care caută să o stabilească între el și o femeie, indiferent de comportamentul pe care-l adoptă, este sexul. Oricât de mult ne-ar place să ne ascundem după căpșun, oricât de mult am da ochii peste cap, bottom line e ăsta – men want sex. Și atât. Cum obține asta, cum ajunge să seducă o femeie, cum reușește să o convingă de noblețea sentimentelor sale etc, astea sunt cu totul altă problemă. Însă niciodată un bărbat nu a dorit o femeie pentru altceva în afară de sex. Știu, există nuanțe. În sensul că poate fi și sex din interes, din dragoste pură, din egoism, din altruism, fuck buddy etc. Dar finalitatea asta este.
Ideea de bază fiind abordarea, se observă foarte bine că până și genialul Shakespeare, în toată splendoarea creației sale, recurge la vorbe de o intensitate copleșitoare, cu ajutorul cărora presupun că mulți bărbați au devenit instantaneu cuceritori redutabili în acei ani, dar care înseamnă exact ceea ce spune Akon o țâră mai jos, dar cu alte cuvinte.
Știu, nici o femeie (sau cel puțin majoritatea lor) nu dorește să fie abordată cu replici gen Akon, pentru că adevărul este curd și uneori dur, și cu toate că ele știu în sinea lor că noi vrem ce spune Akon, preferă să le spunem că ne-am îmbăta puțin cu buzele lor care au gust de vin. E ca-n showbiz – un rahat e urât și pute; dar dacă-l împachetezi bine și-l dai cu parfum, poate păcălești pe cineva că-i un cadou frumos…
Problema e atunci când noi bărbații, ajungem să credem atât de mult în abordarea bahică referitoare la buze, încât să uităm de franchețea și sinceritatea unei acțiuni în sine. Mulți sunt într-atât de romantici și de visători, încât rămân într-o contemplare penibilă, avand în cap doar cu fluturași și floricele pe câmpii și uită să treacă la acțiunea în sine. Iar asta strică o prezumtivă relație mai abitir decât aruncarea unei replici gen Akon. Știu știu, femeile sunt finuțe și gingașe. Dar să nu-mi spună nimeni că după ce ai reușit să găsești măcar un șperaclu către inima ei (dacă nu cheia propriu zisă), ele vor să le conduci acasă și atât. I don’t buy this crap… Și dacă ajung să constate că te înclini respectuos într-o reverență aproape de gimnasitica aerobică, rămâi cu vinul buzelor afișat într-un surâs tâmp și faci stânga-mprejur, în loc să le strecori o mână zdravănă pe după mijloc încât să simtă că-i vorba de un bărbat puternic și să le conduci (la fel de respectuos :D) în pat, le oferi o dezamăgire mai mare decât o eventuală lovitură cu bată-n baltă pe care ai fi putut s-o faci de la început, când ar fi putut să te refuze direct, fără să-și mai stârnească simțurile degeaba.

Pe lângă cele două abordări ale extremelor, mai este încă una – prefăcutul. Cel care se folosește de diverse mijloace sau tertipuri ieftine, ca să obțină, ghici ce – exact același lucru ca și cei doi de mai sus. Ce altceva? 🙂 Ăsta-i cel mai parșiv mod de exprimare. Detest sincer bărbații ăștia, nu numai în relațiile lor cu femeile, ci și în cercul de prieteni. Întotdeauna i-am izolat dacă am putut, sau dacă nu, mi-am văzut eu de treabă, pentru că nu suport prefăcuții. După cum se vede și în poza asta, nu faptul că patru tipe sunt în jurul lui contează și nici faptul că el s-a folosit de un câine nu contează. Eu cred că cel mai important lucru de observat aici e privirea lui și a celuilat din plan depărtat. În ochii lui se vede deja triumful. 😀 Plăcerea aia sadică pe care o au șmecherii ăștia care se folosesc de tot ce le e la îndemână pentru a intra în grațiile unei femei și mai apoi în chiloții ei. Chiar dacă poza-i probabil regizată, tipul își joacă rolul perfect. La fel și cel din plan depărtat, care parcă stă să-i ia gatu’ de oftică. Degeaba mă chinui eu aici cu descrierile, când de fapt o imagine face cât o mie de cuvinte.
Și totuși sunt destule femei care vor vrăjeala asta ieftină. Preferă să fie mințite, cu toate că știu că sunt mințite. Le place să joace teatrul ăsta ieftin, în loc să aleagă curtezanul sincer, sau badaranul – la fel de sincer. Cu toate că risc să mi se umple frigiderul, n-am cum să mă abțin și să spun că o femeie care alege să cedeze genului ăsta de player, e proastă. Punct. Nu există scuză. Toată viața se vaită că e o finuță, că visează la Feți Frumoși, pentru ca ulterior să-și pună piedică singură când apare un d’ăsta cu gel prin păr și privire de Edward Cullen…. Pfff…lamentabil!!!

Și dacă am reușit s-o convingem, fie prin metoda Shakespeare, fie precum Akon, fie chiar și prin metoda gigolo boschetar, cum facem s-o păstrăm îndeajuns de mult încât să putem considera că avem o relație?
Păi, oferindu-i atenție. Fiind vorba de analiza abordărilor, nu vreau să intru prea mult în detalii cu privire la relația în sine (poate altă dată :D), dar mai sunt chestiuni de acord fin, care pot fi încadrate în unda de șoc a abordării. Pentru că the morning after, sau chiar și the day after tomorrow, ea este încă sub influența idilei. Noi credem (ca niște masculi feroce ce suntem), că gata – am avut-o și s-a terminat. Ka-ching!… Wrong! Dacă vrem s-o mai avem, să fie totul la fel de frumos și să nu-și piardă din interes, nu trebuie să uităm de: be nice to the woman – be nice to her!!!.
Cadourile sunt o cale. Chiar dacă pierzi zeci de minute numai bune de băut bere și scărpinat în zone inimaginabile, stând la cozi în magazine, ceea ce obții la finalul zile merită tot efortul. Indiferent dacă-s flori sau alt gen de cadouri – surprinde-o! Fă-o să tresară de bucurie. Mă credeți sau nu, femeile chiar se bucură sincer când primesc cadouri. N-am întâlnit până acum vreuna care să strâmbe din nas. Bucuria sinceră, aproape copilăroasă pe care o resimt atunci când le surprindem cu orice gen de cadouri, se transformă ulterior în ka-ching!-ul de care vorbeam nițel mai sus. 😉 Și astfel putem spune că abordarea nu numai că a reușit, ci e într-o formă continuată, similară infracțiunilor agravante din Codul Penal. 😀
Altă metodă de a-i păstra interesul, este să nu uităm că breakfast is the most important meal of the day. Deja simt huiduielile. Bring it on! I don’t care… Știu că am dreptate. Asta e… Așa că-mi asum. Dacă avem grijă de chestiunea asta care poate părea minoră, dar care sudează o relație mai tare decât orice altceva, atunci abordarea poate fi uitată deja și putem spune că win/win situation își face simțită prezența. Going down on her e la fel că și în cazul masturbării, unde există oameni care o fac și oameni care nu recunosc. Nu există femeie căreia să nu-i placă și pentru care să nu însemne enorm așa ceva. Adică evident, ea nu-ți va cere direct și nemijlocit să o faci, dar nici nu te va orpi, ci va spune ea un sincer ka-ching! în mintea ei, iar tu devii instantaneu DiCaprio pe vârful Titanicului, cu mâinile întinse penibil către zări albastre… 😀

N-aș vrea să par total lipsit de misoginism 😀 și să mă apropii de încheiere fără a spune ceva și despreabordările pe care le au femeile. Multe dintre ele sunt timide. De fapt, exagerat de rar întâlnesc femei care să fie dezinvolte, directe, degajate, deschise către o relaționare sinceră. Nu confund timiditatea cu introvertirea. Sunt femei colerice, extrovertite, dar care devin instantaneu timide atunci când vine vorba de chestiuni tranșante. Probabil că e în firea lor să fie așa, pentru că sunt fragile în mod natural, așa că e de datoria noastră să avem frâiele în asemenea cazuri. Și totuși sunt și tipe care abordează bărbații exact că-n poza asta, fără menajamente, fără prejudecăți. E un deliciu când are loc un asemenea act aproape contra naturii. Spun asta pentru că nu-s femeie (sper :D) încât să știu ce-i în capul lor (nimeni nu știe :D), ci doar spun și eu ce văd, ce-am văzut și ce-am înțeles.
Oricum ar fi, femeile nu au the leading role, ci doar pot, dacă vor, să mai schimbe și ele scenariul și să facă așa ceva din când în când. Măcar pentru amuzament. 😉

În ce mă privește, eu vreau să cred că mă înscriu perfect în primul stil de abordare. Din păcate (sau din fericire), sunt capabil să intru în pielea ambelor tipologii de bărbați. Pot fi și Shakespeare in love, dar și Akon on crack. Nasolia intervine atunci când încerc să mă dau la o tipă până când ea ajunge să mă cunoască mai bine. Pentru că neștiind cum sunt eu de fapt, dacă o iau prin surprindere, riscă să fugă aruncându-se din mers în primul taxi, neînțelegând nimic din ce s-a întâmplat. 😀 Câteodată, pentru amuzamentul meu, reușeam să fiu și Shakespeare și Akon la aceeași întâlnire…un fel de Dr.Jekyll and Mr.Hide. Delicios! 😉 Fugeau săracele, de parcă ar fi auzit colindătorii strigând -Primiți cu violu’?!
Dar mai bine mă opresc de la a intra în detalii, pentru că iubita mea obișnuiește să-mi citească blogul (habar n-am de ce – că doar o cicălesc la cap zilnic) și n-am chef de dat explicații.
După cum spune chiar Robin Williams aici, problema asta există dintotdeauna și nici nu va exista ceva care să o facă să dispară. Expresia pe care o folosesc femeile referindu-se la bărbați -They think with their dicks e perfect adevărată. Odată ce s-a schimbat circuitul fluxului sanguin, un bărbat nu mai poate face față unei conversații într-un mod plăcut. Totul e să rămânem neutri (dacă putem), să ne gândim la fotbal când privim cerul înstelat alături de voi pe o bancă-n parc și să numărăm oi în gând atunci când va puneți capul pe umărul nostru. Pentru că dacă n-o facem, ceea ce urmează e o priveliște tristă. În care o femeie privește un bărbat care dintr-o data începe să silabisească aleatoriu, să mormăie și să bombăne irațional etc. Totul pentru că hemoglobina încetează să mai transporte oxigenul dinspre alveolele pulmonare către creier, preferă să facă transportul invers, către o zonă situată oarecum în drumul accelerației gravitaționale, iar organele situate de la plex în sus (implicit creierul), rămân neirigate complet – e.g. fața lui Robin Williams care exprimă foarte bine ceea ce scrie în poză.
Revenind la o notă mai serioasă, eu cred că nimic nu contează. Și în același timp totul. Știu, sunt diliu, sau profund. Mai grav în cazul meu este că s-ar putea să fiu ambele. 😦
Și totuși cred sincer că nimic nu contează. Pentru că odată ce ajungi la o anumită maturitate, iar cea pe care dorești să o abordezi este pe aceeași lungime de undă ca și tine, nu mai contează decât să fii decent. Atât. Fără nimic altceva. Nu e nevoie nici de Shakespeare, nici de Akon, nici de gigolosu’ boschetar, nici de nimfomana cheerleader. Dacă ești mai zen decât Dalai Lama iar ea mai nirvana decât Kurt Cobain, atunci nu e nevoie de vrăjeală și de schimburi gratuite de replici răsuflate. Eu întotdeauna am crezut că o privire face mai mult decât o oră de conversații inutile. Pentru că ochii sunt poarta sufletului și dacă reușești să transmiți ceea ce simți cu adevărat, iar ea nu numai că recepționează bine, dar retransmite și ea la rândul ei, atunci poți spune că abordarea a durat 0.1 secunde și că deja ești la next level. E cel mai plăcut momentul în care simți că dintr-o privire ai creeat o relație și că ea (relația) deja s-a maturizat. Umpli goluri ca într-un joc Tetris, fără nici un efort, atâta timp cât există compatibilitate și interes comun. Iar pentru asta nu e nevoie decât de două lucruri: sinceritate și sincronizare. Restul e… tăcere.

Advertisements
  1. Ovi
    11 May 2012 at 9:23

    Eh, nu mai am ce sa adaug 🙂 Pot doar sa ma uit in trecutul meu si sa-mi dau seama ca in peste 90% din cazuri m-am comportat asa cum trebuie sa o faca un gentleman, chiar daca nu m-am sfiit sa arat ca am si o latura mai greu de digerat – nu una vulgara, ci aroganta “ultimului om normal de pe Pamant” – imagineaza-ti ca eu am crescut la sat si citeam istorie, ascultam Tool si ma consideram gamer, asa ca din , si nu m-au scos in copilarie. Am avut noroc cu parintii mei, niste oameni extrem de open minded, aceiasi care mi-au construit in cap si imaginea femeii si a comportamentului meu fata de ea. Am ramas si acum cu acelasi respect pentru “sexul slab”, fara sa cred in aceasta falsa egalitate. Cand ajungi sa ignori babilonia feminista, cunosti adevaratele femei, cele care stiu ce vor de la viata si ce pot sa faca.

    • qatalin
      11 May 2012 at 10:27

      Cred că într-o oarecare măsură îți împărtășesc puțin din aroganță, pentru că ce-ai pus tu între ghilimele face parte din încrederea în noi, de care avem nevoie constant. 😉 Foarte frumos comentariul tău. Păcat că n-are buton de ‘like’. Sau poate are, dar mie îmi ia 2 ani să-l găsesc și să-l setez ca fiind vizibil și folosibil. 😀

  2. 11 May 2012 at 10:46

    Mda, tin minte ca in liceu primeam diferite poezii, care mai de care mai colorate.. randuri din diferite carti de dragoste etc.etc. Nimic rau in asta dar nici flatant. De ce? Pentru ca erau lipsite de, hmmm… inafara de originalitate, de SINCERITATE. Poeziile erau frumoase, se pliau pe niste povesti de dragoste grozave dar nu pe ceea ce simtea persoana ce facea dedicatia iar asta le faceau urate!

    In acelasi timp, la polul opus, cand mergeam in discoteca; da, discoteca nu club, dadeam de “Akonisti” aroganti, aparent lipsiti de sentimente ,ce-ti cantau pe un aer sictirit diferite versuri din Parazitii, dar versuri din alea de suflet ranit si futut ( scuze ), cu injuraturile de rigoare dar si versuri de suflet iar acolo macar simteai sentiment, asa reuseau ei sa arate ca vor o “combinatie” cu tine. 😆 Stupida modalitate dar SINCERA!

    • qatalin
      11 May 2012 at 11:06

      Mmm…delicios! Spun delicios pentru că apreicez enorm femeile care pun accentul pe sinceritate – orice formă ar îmbrăca ea… Speachless. Mulțumesc pentru comment. Și din nou ‘like’, dar n-am buton.
      Apropo, i feel you în legătură cu ‘discoteca’…nici eu nu știu ce-i aia club. 😀
      Thumbs up for sis’! 😉 Bine că nu ești din rândul celor care preferă “gigolosul boschetar”. :))))

      • 11 May 2012 at 13:28

        Ma crezi cand iti spun si ca nu-mi plac barbatii cu muschi? Mi se par superficiali.. iar persoanele mai plinute mi se pare cele mai bune, in adevaratul sens al cuvantul, persoane! Va suna nu stiu cum dar pe cat le e de mare gabaritul pe atat de mare le este inima… si sunt mult mai gingase si mai RECUNOSCATOARE decat cei trasi printr-un inel. Nu stiu, eu ii vad adorabili pe cei plinuti, pur si simplu. Poate pentru ca am fost si eu asa, poate pt.ca… nu stiu, nu gasesc explicatia.

        • qatalin
          11 May 2012 at 14:14

          Apropo de schimbul nostru de replici de pe blogul tău în legătură cu ‘put a smile on my face’…ai reușit și tu aici, într-un mod foarte plăcut. 🙂
          Cât despre gabarit, sunt pe cale să nu ma mai încadrez în rândul celor pe care-i placi. De la 110+slănină, am ajuns la 95+muschi și țintesc spre 80+brandu’ lu’ Arnold. 😀
          Dar oricum, am avut și 75 nu cu mulți ani în urmă, însă îmi păstrasem ceea ce probabil că se constituie în ‘ce-ți place ție la plinuți’….lucru pe care sper să-l repet. Un slab cu o inimă de gras e și mai plăcut zic eu… 😉

        • 11 May 2012 at 14:16

          Consider ca se pastreaza caracterul, nu se duce o data cu kg pierdute deci… nu imi fac griji si urlu ” you go goooo bro!! “, cu pompoanele de rigoare. 😆

        • qatalin
          11 May 2012 at 14:19

          Mmm…cheerleader!! Yummy!! 😀 Another reason to speed up the process. 😀

  3. 14 May 2012 at 10:42

    Wau! Ce post amplu ti-am inspirat. 🙂 Bine, bine! Stiu… nu eu, “Carnage”! Oricum, mi-ai pus imaginatia putin la lucru in dimineata asta: zugravesc mental imaginea barbatului compus din “Shakespeare in love” + “Akon on crack”. O pun de un personaj de tragi-comedie, cred. :p

    • qatalin
      14 May 2012 at 10:48

      Hehehehe!! 😀 Atunci înseamnă că ne-am inspirat reciproc. 😉
      Dacă ai de gând să regizezi ceva în sensul ăsta, mă poți folosi pe bază de material didactic. Adică ieșim la o cafea și filmezi totul cu o cameră ascunsă. Numai că problema care se pune ulterior este să găsești actori capabili să fie Shakespeare în love și Akon on crack in the same time. :)))

  4. 23 May 2012 at 21:28

    “Eu întotdeauna am crezut că o privire face mai mult decât o oră de conversații inutile” – I couldn’t agree more 🙂 Nu-i nevoie de replici răsuflate şi de prea mult efort, cine vrea să transmită/recepteze o informaţie o poate face uşor şi prin priviri.

    • qatalin
      23 May 2012 at 21:53

      Cu toate că aș fi susținut asta bazându-mă doar pe intuiție sau ‘din auzite’, am totuși și câteva experiențe personale extrem de plăcute în sensul ăsta. E minunat atunci când se întâmplă – știi că respectiva persoană poate să rezoneze cu tine pe mai multe planuri…fără prea mult efort. 😉

  5. 19 October 2012 at 21:22

    Shakespeare si Akon…m-a distrat claritatea cu care ai delimitat tipologiile masculine :))
    citind ce ai scris imi dau seama ca te pricepi,ii simti pe oameni (barbati si femei de-o potriva) ii “mirosi”…nu stiu daca experienta isi spune cuvantul…as miza pe intuitie,o intuitie verificata…
    am zambit unei amintiri cand ai spus “…ele vor să le conduci acasă și atât” 🙂
    o astfel de experienta m-a facut sa raman cu un gust incert in urma acelei intalniri pentru ca eu sunt de principiu “fa ceea ce simti”…desigur,apreciez politetea dar,in egala masura consider ca un barbat trebuie sa stie cand sa faca un pas inainte sau unul inapoi si chiar sa stea pe loc daca e cazul 🙂
    nu cred ca cineva te-ar contrazice la modul serios cand spui ca o privire face mai mult decat o ora de conversatie 🙂
    in concluzie…sa avem incredere in vibratiile care ne fac sa simtim fluturi in stomac sau ori unde se mai pot cuibari ei dar,in egala masura, trebuie sa avem si curajul de a face ce simtim….
    desigur,asta e concluzia mea 🙂

    • qatalin
      20 October 2012 at 15:48

      Din păcate, abordare fără acţiune, e precum frecţia la un picior de lemn. Îmi pare sincer rău să aud că ai păţit-o… 😦
      Am încercat eu să delimitez tipologiile masculine, numai că nu prea pot să le delimitez pe ale mele. Sau poate e mai bine aşa, numai că e greu să găsesc femeia căreia să-i facă plăcere că trăieşte şi cu Shakespeare şi cu Akon …2 în 1, la pachet. :D)))

  6. 21 October 2012 at 3:12

    stai linistit,am supravietuit 😀
    cat despre 2 in 1…nu stiu ce sa spun…depinde cat timp esti unul cat timp esti celalalt :))

    • qatalin
      21 October 2012 at 14:34

      Păi, după cum am spus… am tendinţa să fiu ambii în acelaşi timp. 😛

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: