Home > Filme. > Vis inuman. Filmul regizat de mine.

Vis inuman. Filmul regizat de mine.

Acesta nu este un film. Cine susține contrariul n-are decât să-și continue existența într-o lume a ignoranței.
Nu-l pot cataloga drept film pentru că domnul regizor, pe numele său Tom Tykwer, a poftit neinvitat în ființa mea, a cotrobăit acolo nestingherit răscolind tot ce-a gaist în cale, a creeat o mixtură de sentimente și trăiri în cel mai simplu și visceral mod posibil (întocmai actorului principal care i-a creeat primul parfum lui Dustin Hoffman în atelierul acestuia), și-a bătut joc de lumea în care trăiesc și după ce m-a siluit, m-a abandonat într-o lume mult prea hidoasă.
După ce-am râs, am aplaudat, ba chiar am chicotit în cel mai infantil mod posibil, am plâns sau am bombănit prostește, după ce am înjurat sau aclamat, după ce am trecut prin momente în care a trebuit să-mi aduc aminte să respir și m-am trezit spunând de zeci de ori așa ceva nu seee poaaateee!!!, finalul acestui vis de două ore șaptesprezece minute și cincizeci de secunde pe care lumea modernă se încăpățânează să-l numească film, m-a propulsat cu o viteză amețitoare într-o stare de uluire vecină cu o contemplare catatonică din care cu greu am putut ieși pentru a fi în stare să scriu câteva cuvinte.
Îl am în PC de aproape trei ani, alături de alte câteva sute de filme care mă așteaptă cuminți să le vizionez. Păcat că nu avea gură să-mi spună că nu e film – l-aș fi tratat cu respectul cuvenit. Probabil și numele Perfume: The story of a murder, m-a făcut să-l trimit undeva înspre finalul listei must see. Dar cum cele mai spectaculoase evenimente sunt cele întâmplătoare, m-am trezit în fața televizorului, la ora zece și ceva, în data de 19.05.2012, pe postul Pro Cinema. Am văzut 48 de secunde, am scăpat furculița din mână (ah da, încercam să mănânc și butonam) și am rămas acolo, înjurând cu spume la gură fiecare pauză publicitară. Într-una din pauze am consultat un ghid tv, am văzut numele, mi-am dat seama că-l am și totuși am continuat să-l urmăresc pe Pro Cinema, dintr-un sentiment camaraderesc dus la extrem: dacă tu m-ai dezvirginat, tu să mă ai în continuare – niciodată nu-mi trădez sursa…n-am lăsat tv-ul pentru a mă muta în fața PC-ului.
Dacă mi-ar fi zis cineva vreodată că există posibilitatea excitării simțului olfactiv prin intermediul celui vizual combinat cu cel auditiv, aș fi râs de respectiva persoană și aș fi trimis-o într-o călătorie împotriva firii, către originile sale pământești. Acest om care a regizat capodopera asta, a reușit prin imagini, sunet, montaj și mișcare, să-mi deschidă o altă poartă a percepției, pe care o credeam închisă. Ceea ce reușește Tom Tykwer, nu este desfătarea olfactivă propriu zisă. Nu pătrunde prin fosele nazale nici un damf de dincolo de ecran. El face chiar mai mult. Umblă la acordul fin al eului. Gâdila absolut toate celelalte simțuri ale omului, astfel încât cel olfactiv, rămas în general în adormire atunci când ne uităm la un film, devine activ prin simpatie.

Nu cred că a fost vreodată un regizor care să mă facă să simt atât de concret ceea ce vrea să-mi transmită. Nu cred că am mai fost vreodată posedat senzorial într-un mod atât de plăcut. N-a avut nici un sens să mă opun. N-am dorit să fie viol. L-am lăsat pur și simplu să mă aibă și să facă ce vrea cu mine. I didn’t hold back. M-a purtat prin toate stările emoționale, pe care le-am gustat atât de pofticios, de parcă eu am făcut filmul, eu jucam rolul principal, eu am fost scenaristul și tot eu unicul telespectator.
Nu vreau să dau detalii cu privire la acțiune. Am să mă refer totuși la câteva momente și aspecte care m-au cucerit.
 În primul rând, nu suport nașterile. Îmi place că omul se înmulțește, mă bucură perpetuarea speciei, dar mă dezgustă până la paralizie mintală ideea de a asista la o naștere. Când a venit vorba de nașterea din visul ăsta, am luat poziția de bază. Picioarele chircite, mâinile la ochi, capul pe spate, grimasă pe față, scâncet horror, vorbele de rigoare: Aoleeeeu Doamneeee!! Însă după primele 10 secunde, m-am surprins uitându-mă firesc la scena respectivă. A fost pentru prima oară când s-a întâmplat. Atât de bine surprinde momentul nenea ăsta, încât pot să spun că mi-a cam vindecat fobia. Iar clipa în care pruncul apucă degetul copilului de la orfelinat și i-l miroase, e de-a dreptul devastoatoare.
Muzica. Este atât de bine adaptată și atât de frumos sună pianul ăla împreună cu acel cor feminin, încât simți că e de acolo. Nu distingi imaginea de sunet. Orice moment intens este punctat cu o coloană sonoră foarte bună, îndeajuns de prezentă, dar destul de decentă cât să nu strice balanța atât de meticulos menținută între sunet și imagine.

Culorile și prim planul. Cu toate că are peste două ore, l-am revăzut imediat după ce s-a terminat pe Pro Cinema, doar pentru a-l vedea HD. Toate close-up-urile sunt făcute pe obiecte sau persoane extrem de bine luminate. Chiar și noaptea, când regizorul dorește să puncteze ceva anume, cum ar fi un ochi, o floare, un sân, o picătură de transpirație etc, niciodată nu este întuneric. Lumina și crominanța creează un cadru perfect pentru povestea în sine.
Visul ăsta este pur și simplu un drog. Prizezi imagine, fumezi sunet, îți bagi în venă muzică, iar ceea ce obții este o stare vecină cu nirvana, pe care o savurezi deplin, simțindu-i fiecare secundă scursă și pe care nu vrei s-o vezi terminându-se.
Este cea mai frumoasă călătorie înspre o lume a simțirilor pe care v-o puteți face cadou, într-o viață atât de departe de ceea ce înseamnă sentimente, emoție, simțuri, simplitate. Dacă vreți un time out de la stresul cotidian, delectați-vă cu acest vis.
Din punctul meu de vedere, acțiunea nu are nici o legătură cu ce m-a făcut visul ăsta să simt. Nu crima în sine contează. Din punctul meu de vedere, tot ce-i rău în vis (îmi cer scuze, dar în continuare nu pot să-i spun film), este doar o mega-metaforă care semnifică suferința pe care o parcurgem în drumul spre obținerea fericirii. Este the pursuit of happyness. Este răbdarea lui Sisif, care face totul pentru obținerea picăturii finale. Și exact ca-n viața fiecărui om, suferința este mare, durează mult, chinuie fizicul și psihicul, poartă sufletul în stări vecine cu agonia, pentru ca într-un final să apară și fericirea, atât de copleșitoare și de divină, încât să facă meritat tot efortul obținerii ei. Groaza de pe fața lui în momentul în care a comis eroarea gen Gândăcelul de Elena Farago, se transpune mai târziu în goana lui după descoperirea celei de-a 13-a arome, pe care s-o conserve și pe care să n-o mai piardă niciodată. Sublim!
Hoffman e același Dustin pe care-l știm. Alan Rickman este același înger asexuat (Metatron) din Dogma, unde joacă perfect alături de Matt Damon și Ben Affleck. Părerea mea este că aici face un rol chiar mai convingător decât Hoffman. Îi vine că o mănușă rolul și îl ajută mult expresivitatea feței sale. Fetele sunt alese perfect pentru rolul pe care-l joacă. Karoline Herfurth, pistruiata fată cu prune, are exact față de franțuzoaică, cu privirea caldă și bărbia ascuțită, iar Rachel Hurd-Wood are ochii atât de albaștri încât ar fi putut juca în Interview with the vampire fără makeup. Ambele au în comun trei lucruri. Au părul de culoarea sângelui, pielea foarte albă și alură feciorelnică. (de-aia spun că eu sunt regizorul – Tom Tykwer este numele meu de scenă ;)) Și totuși cea mai mare surpriză este rolul principal. Băiatul ăsta al carui nume este Ben Whishaw, pe care nu l-am mai văzut în nimic până acum, face rolul vieții lui. Știu că e tânăr, însă foarte greu îi va fi să se autodepășească după o asemenea performanță actoricească. Este pur și simplu perfect pentru ce-am vrut…pardon, pentru ce a vrut regizorul să arate. 🙂 E un tip slab, osos, îmi place mult de tot vocea lui, dar mai ales ochii – sunt foarte expresivi, de un verde plin (nu combinat cu albastru), și vă va face să rețineți fiecare scenă în care există un close-up.
Nu vreau să povestesc nimic concret, dar o să vă dau totuși un exemplu mic, pentru a vă face cât de cât o idee despre puterea sentimentelor din acest vis. Unul din personaje reușește să-l ierte complet și chiar să-l iubească sincer pe alt personaj, după ce inițial îi spusese următoarea replică, pe care am scris-o aici cuvânt cu cuvânt și care mi se pare a fi chintesența sentimentului de ură, în cea mai sinceră și profundă formă a sa: I’ll be looking at you when you’re laid on the cross and the twelve blows are crashing down on your limbs. When the crowd is finally tired of your screams and wandered home, I will climb up through your blood and sit beside you. I will look deep into your eyes… and drop by drop I will trickle my disgust into them like burning acid until… finally… you perish.
Nu cred că a existat vreodată un regizor mare care să nu-și fi propus să exprime într-un mod cât mai plastic posibil ce înseamnă iubirea. Ceea ce toți au greșit până acum, a fost încercarea de a exprima iubirea altora. Iubirea din cărți, din alte filme, din povești, iubirea utopică. Ce-a făcut Tom Tykwer în visul ăsta, a fost să-și dea frâu propriilor trăiri. Este adaptarea unei cărți și tocmai ăsta-i motivul pentru care-l bănuiesc de sinceritate. Eu unul miros și o tușă personală, nu doar traseul și checkpoint-urile stabilite de scenariu. Spun asta pentru că nu ar fi reușit scene de o intensitate atât de mare, apelând doar la trucuri regizorale ieftine: momentul în care o miroase pe fata cu prune, de a cărei aromă se îndrăgostește (șuvițele ei de păr roșcat, ochii lui verzi, pistruii ei de pe piept…); momentul în care o adulmecă pe ce-a de-a doua roșcată (scena din caleașcă, scena de la mormântul mamei ei cu trandafirul alb în mână…); scena de pe podium în care se gândește la fata cu prune și la ce-ar fi făcut cu ea…
Sunt mai multe de spus, dar mă opresc aici pentru că e 4 AM și nu mai gândesc prea limpede după ce l-am văzut de două ori la rând. Închei invitându-vă să vă pierdeți total într-o călătorie de două ore și aproape douăzeci de minute. Este un vis inuman doar pentru că este mult prea sincer. Este visul din capul meu, de care nu eram conștient, dar pe care mi l-a furat Tom Tykwer și mi l-a arătat. Iar acum vă invit și eu pe voi să vizionați acest vis inuman pe care eu l-am regizat.

Advertisements
  1. 20 May 2012 at 13:55

    Ok ,m-ai facut extrem de curioasa acum si este clar ca il voi vedea.. Ai vorbit cu atata entuziasm de musai sa-l vad.. O duminica frumoasa!

    • qatalin
      20 May 2012 at 14:21

      Mă bucură teribil faptul că am reușit să te fac curioasă Cris. Vizionare plăcută. O Duminică frumoasă și ție!

  2. Ovi
    20 May 2012 at 13:58

    Nu stiu exact ce esti, adica cum iti castigi existenta, dar stiu ca ai avea mereu la dispozitie cateva domenii in care sa activezi fara probleme. Scrii ca un jurnalist, gandesti ca un adevarat critic si simti ca un om cu gusturi foarte bine educate. Bravo Catalin, m-ai convins sa vad un film mai bine decat a reusit CTP. Kudos!

    • qatalin
      20 May 2012 at 14:28

      Mulțumesc Ovi. Foarte măgulitoare vorbele tale. Din păcate, sau din fericire (depinde din ce punct de vedere privești situația ;)), îmi câștig existența în alt mod decât cele descrise de tine.
      Dacă într-adevăr aș putea să fiu un critic acceptabil, pentru că sunt extrem de subiectiv, din același subiectivism n-aș putea să practic jurnalismul – nu de alta, dar se cer deontologi. :))))
      Cât despre CTP, e unul din puținele repere de ordin moral, profesional, intelectual, pe care le mai am la ora actuală în România și cu atât mai mult mă copleșește încheierea ta. Încă odată thanx! Vizionare plăcută!

  3. 20 May 2012 at 18:00

    am vazut si eu filmul, tot de 2 ori. bineinteles, e printre preferatele mele.
    cat despre actorul din rolul principal.. a fost perfect. nu cred ca se putea mula mai bine un altul. sigur nu avea acelasi farmec!
    foarte frumos cum ai scris tu acilea tot. ma uimesti, pe zi ce trece, mai mult.

    • qatalin
      20 May 2012 at 18:21

      Da Pinguu, e absolut perfect pentru rolul ăsta. Tot filmul am rămas indecis în legătură cu vârsta pe care o are. Felul cum joacă și scenariul sunt în așa fel concepute încât nu știi sigur dacă-i un tip matur dar copilăros, sau un puștan cu alura de bărbat în toată firea. E senzațional gagiul…
      Mulțumesc Pinguu. Mă bucur că-ți place ce scriu. Cât despre uimire, o s-o țin tot așa, dar numai dacă e în sensul bun al cuvântului. :D))) În ultima vreme am uimit destule persoane în sens negativ, așa că-s precaut. 😉

  4. Eda
    20 May 2012 at 18:48

    Ultima parte a acestui articol este impresionanta … Bravo ! 🙂

    • qatalin
      20 May 2012 at 18:56

      Săru’mana Eda. 😉

  5. 20 May 2012 at 18:53

    Un comentariu exceptional al unui ne-film monumental !

    • qatalin
      20 May 2012 at 18:57

      Thanx Bob. 🙂

  6. 20 May 2012 at 19:05

    Tocmai mi-ai facut pofta de Dogma ! 🙂

    • qatalin
      20 May 2012 at 19:11

      De câte ori îl văd pe Alan Rickman îmi aduc aminte de Dogma. 😀

  7. 20 May 2012 at 22:56

    Daca cumva iti aduci aminte…ti-am propus acest film acum cateva saptamani intr-un comentariu,printr-un link la o recenzie facuta la mine pe blog…la acest film (recunosc ca m-ai batut cu acesta recenzie la film ) …
    Eu l-am vazut undeva in ianuarie si tot asa de la o reclama a filmului prezentata miercurea la protv ,nu am mai avut rabdare pana in weekend si l-am descarcat pe moment .Exact cum spui tu ,acest film a reusit sa ma treaca prin toate starile si sa simt aproape ceea ce simtea personajul .Golurile din stomac provocate si starea de adrenalina parca ma duceau toate la acel orgasm de zile mari .Pana in acel weekend cand a fost difuzat ,reusisem sa-l vad de 3 ori,dupa care in urmatoarele 5 luni ,pana aseara inclusiv ,l-am mai vazut de vreo 4 ori si toate acestea pentru vocea povestitorului ,pentru gesturile lui ,pentru felul in care pastra amintirea mirosului primei femei ce l-a atras.
    Daca vei continua sa revezi filmul ,nu vei mai avea aceste stari ca primele max 3 ori….se diminueaza in timp si spatiu .
    Si exact cum am mai spus si in alte parti …mirosul este simtul care-ti aminteste cel mai rapid de o etapa,moment din viata ta .

    • qatalin
      21 May 2012 at 10:36

      Da Mika, îmi amintesc. Se pare că soarta mea a fost să fiu surprins de vizionarea lui. 🙂 Și eu o să-l mai văd, dar dacă tot l-am văzut deja de două ori în cinci ore, mai aștept vreo câteva luni până să-l văd a treia oară. Vreau să conserv pe cât posibil senzațiile pe care le provoacă, așa că nu abuzez de el, cu toate că asta ar cam fi senzația…ți-am zis că e precum un drog – îl vezi, îl simți, și mai vrei…

  8. 20 May 2012 at 23:21

    Am vazut acum cativa ani filmul si pot spune ca m-a impresionat. La fel ca si prezentarea ta. Nu se putea altfel… 🙂

    • qatalin
      21 May 2012 at 10:41

      Mulțumesc Nice. Ca de obicei, ești mult prea drăguță. Spun asta pentru că dacă aș ajunge vreodată să impresionez prin scrisul meu ‘la fel’ cum impresionează visul ăsta, aș avea o putere mult prea mare…de care cu siguranță aș profita din plin. ;)…cam așa cum a profitat el pe podium… :D)))

  9. 21 May 2012 at 4:32

    Desi nu este genul de film la care ma uit, a fost bunicel. Acum incerc sa gasesc o metoda de a prezerva pe hoashca mea, dar fara sa puta la un mod prea sinistru, sa nu se supere vecinii… 😀

    • 21 May 2012 at 8:18

      Baro,vad ca ma urmaresti?
      Daca aude blonda cum o numesti ,ce pres …ce garaj,iti face bagajul si te trimite in Romania ,cu o vorba romanesca ” te duci la mă-ta”!

  10. 21 May 2012 at 11:34

    Ma declar titirez agitat si curios, pe langa bolnavior dar nu-i bai, curiozitate trece de limitele “bolii”.
    Devin paranoic de curioasa and for that i blame YOU!!! RooAaaRrrrr.

    • qatalin
      21 May 2012 at 12:53

      Hehehe. Îmi pare bine că ți-am stârnit curiozitatea în halul ăsta… 😉
      Vizionare plăcută și mai ales sănătate! Fă-te bine, s-a înțeles?!!! That’s an order! 😀

      • 21 May 2012 at 13:33

        Incerc incerc!! Nu stiu cum sa-mi setez creierul pe ” va fi bine ” pentru ca boala mea e una psihica de acum. 🙂

  11. 21 May 2012 at 11:45

    Eu am avut sentimente mixte in legatura cu filmul. Mi-au placut mult imaginea si montajul, m-a dezamagit insa finalul. Si nu am putut empatiza deloc cu personajul principal, ceea ce pentru mine e un deal breaker. Ce am ADMIRAT insa, cu toata fiinta mea, a fost capacitatea regizorului (cu ajutor, in mod clar, de la directorul de imagine) de a crea secvente in care manipuleaza simturile vizual si auditiv in a-l activa pe cel olfactiv. Pot sa jur ca au fost momente in care, in mod SINCER, am crezut ca simt mirosuri (prima data cred ca s-a intamplat la momentul descrierii pietei cu peste). Eu am vazut filmul acum 4 ani, poate ar trebui sa il revad cu ochii de acum.

    • qatalin
      21 May 2012 at 13:05

      Și eu am avut tendința să nu empatizez cu personajul principal, pentru că nu digeram deloc bine ce făcea el concret… Însă am încercat să mă mulez pe dorința lui, pe ‘cautarea’ lui, lucruri pe care le-am asimilat – în felul ăsta am reușit să-l privesc altfel. De asemeni am încercat să-l privesc și în postura lui de orfan incult, fără o educație, simplu, sincer – la fel, m-a ajutat să nu-l judec precum aș judecat un mastermind plin de devious plans. Ar fi chiar o mișcare interesantă din partea ta să-l vezi din nou. 🙂
      Cât despre partea cu simțurile, nu cred că mai există alt film care să reușească așa ceva, într-un asemenea mod…

      • 22 May 2012 at 12:02

        Ai dreptate, nu cunosc alt film care sa se fi jucat asa bine cu simturile. O sa incerc sa il revad cat mai curand. Momentan prioritatea mea e “My week with Marilyn”, pe care l-am ratat cat era in cinema… :-<

  12. 21 May 2012 at 16:40

    Nu am vazut filmul si nici nu am auzit de el, insa la ce recenzie i-ai facut, cu siguranta o sa il vad cat de curand. Are dreptate Ovidiu, scrii foarte bine.

    Mi s-a facut pielea de gaina cand am ascultat muzica din film. 🙂

    • qatalin
      21 May 2012 at 18:20

      Rozy, crede-mă, chiar merită să-l vedeți. Cele două melodii sunt doar o mică parte din coloana sonoră. Iar tot ce ține de film e cel puțin la fel de frumos ca și muzica. Mulțumesc pentru apreciere și vă urez vizionare plăcută! 😉

  13. ellyweiss
    22 May 2012 at 18:26

    Cred ca, vag, am auzit de numele filmului. Insa nu l-am vazut. Adevarul e ca de vreo 2 ani nu am mai vazut decat putine filme, eu, care mancam filme pe paine. Nu din vina fimelor, nici a mea. Din alte motive.
    In fine, m-ai convins. Daca joaca si Alan Rickman, care e un actor ce-mi place grozav, sper sa reusesc si eu sa-l vad in curand.
    Cronica pe care ai facut-o e, cred, pe masura filmului. Cred. Sper sa nu ma dezamageasca filmul… Iti voi povesti daca…
    Mi-ai daruit un articol deosebit. O seara minunata!

    • qatalin
      22 May 2012 at 18:31

      Thanx Elly! Vizionare plăcută și aștept părerea ta după ce-l vezi. O seară minunată și ție!

  14. 23 May 2012 at 21:20

    Nu vreau să-l văd decât după ce citesc cartea… chestie care se va întâmpla curând, că m-a făcut curioasă postarea ta! 🙂

    • qatalin
      23 May 2012 at 21:49

      Atunci îți urez lecturare plăcută, urmată de vizionare plăcută. 🙂

  15. 28 May 2012 at 19:05

    Brother, are you OK? Intelegi OK nu K.O ca nu esti un pui de Bute. 😀

  16. 29 May 2012 at 1:25

    Sa stii ca ti se simte lipsa!

  17. qatalin
    29 May 2012 at 14:10

    Vă mulțumesc mult de tot. Dorul contează mai mult decât orice fel de apreciere laudativă în legătură cu oricare din articole. Sunt sincer emoționat și rar mi se întâmplă…

    Have a lill’ mercy with a poor old man. A fost lansarea Diablo 3 și încă nu mi-am revenit. 😀 În curând o să depășesc șocul inițial și o să găsesc timp să dorm, fac sex, mănânc, văd filme, plimb, citesc, scriu, fac sex (ah, am mai zis asta … :D).

  18. 29 May 2012 at 14:59

    Diablo 3 e responsabil ca posturile mele au ramas necitite? Mi-ajungea ca si-a bagat coada in ceea ce priveste vasele din chiuveta si gunoiul care a ajuns sa fie depozitat in balcon. Ntz-ntz-ntz! 🙂

    • qatalin
      29 May 2012 at 17:36

      Eu deja m-am împăcat cu ideea dezastrului instalat în casă. 😀 În ce privește postările, cu siguranță o să lecturez din urmă – de unde am rămas…când mi-oi reveni. 😉

  19. 6 June 2012 at 22:56

    Offtopic:
    cautam articolul unde spuneai de femeile cu fibra pe ele ….masculinizate si nu-l mai gasesc .Vroiam sa-l dau cuiva sa-l ceteasca .Ce s-a intamplat cu acel articol?

    • qatalin
      7 June 2012 at 2:38

      E acolo. Al 10-lea in urmă – “Pot belly or six pack?”

  1. 2 June 2012 at 19:52

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: