Bullshitometrul.

 Mi-a murit simțul civic. Total și ireversibil. Nu-s nici boșorog încât să găsesc în politică un element vital de socializare, dar nici îndeajuns de tânăr încât să cad în capcana speranțelor deșarte, crezând că diverse ideologii sunt doar punerea în practică a anumitor teorii frumoase pe hârtie. Am vârsta la care miserupismul, combinat cu o mizantropie desăvârșită, la care adaug și faptul că mă aflu într-un target social/demografic/etc. de nișă – nu mă regăsesc în aproape nimic din ce-mi oferă societatea, au dus, în timp, la decesul simțului meu civic, pe care l-am îngropat de curând.
La prezenta stare de fapt în care constat că mă aflu, a dus și actuala campanie electorală pentru alegerile locale. Peste trei zile sunt alegerile, lucru pentru care-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că în sfârșit se termină circul. Sunt distrus psihic. Să mă explic.
Din păcate (sau din fericire), locuiesc într-o localitate în care USL a avut candidați pe liste separate. Adică n-au fost în stare să lase ranchiuna deoparte și să propună un candidat comun, ci au mers în campania electorală având fiecare candidatul lui. Ceea ce înseamnă că pe lângă vaaantuuuu baaateeee, apaaaa treeeeceee, pietreeeeleee raaamaaaan, a trebuit să ascult zilnic, două melodii noi în loc de una. Era clar că urma să cochetez din nou cu atacul cerebral, însă credeam că voi asculta melodia PDL, cea a PPDD, și cea a USL. Dar nuuuu, au vrut să se asigure că voi asculta melodiile PDL, PPDD, PSD și PNL. De ce trei, când putem avea patru?…
Pe lângă asta, din fericire (sau din păcate), apartamentul meu este situat la Et.1 deasupra Poștei Române, iar peretele dormitorului meu se află la 20 cm. de peretele Palatului Telefoanelor. Așadar, odată cu plăcerea de a locui într-o zonă ultracentrală, am primit la pachet și disconfortul asistării într-un mod forțat la tot ce înseamnă manifestare publică – de la miting de protest, miting de susținere a unui candidat, până la plimbare cu portavocea, răcnete electorale, boxe plus înregistrare cu mesaj electoral. Norocul meu că providența m-a milostivit cu o vreme Londoneză în ultima lună, fapt care a făcut chiar necesară închiderea ferestrelor. Dacă ar fi trebuit să le țin deschise pe motiv de căldură, aș fi cedat psihic cu mult timp în urmă. Și asta pentru că nu a existat în toată campania asta electorală vreo manifestare propagandistică de orice fel, care să nu fi trecut pe sub geamul meu. Avem piață, avem parc, culmea, avem și Primărie sau Casă de Cultură, dar au ținut toți morțiș să defileze pe centru răcnind din toți borjocii fiecare pentru al lui și difuzând obsesiv melodii jenante adresate publicului țintă, din rândul căruia cu siguranță nu fac parte.
 Chiar și așa, pe lângă grețoasa melodie PLD-istă, am putut să mai indentific încă una: Ți-aaam aaaduus un bucheeet de trandafiri, ee-oo, teee aștept pe aceeași bancă plină de-amintiri..., pe care mi-a spus consoarta mea (râzând cu lacrimi de mine) că o cântă trupa Accent. Restul melodiilor nu le-am putut identifica. Probabil că am un mecanism de auto-apărare de care nu sunt conștient, cu ajutorul căruia am reușit să blochez anumite informații care probabil mi-ar fi dăunat. Norocul meu că petrec mult timp in fața PC-ului, și imediat cum se apropie grupul manifestanților gălăgioși, dau la maxim ceva, orice – cuprins între Hendrix și Nirvana, atât de tare încât să vibreze geamurile de la subwoofer și în felul ăsta reușesc să mă deconectez de la evenimentul social atât de antrenant dacă n-ar fi plictisitor și atât de plin de substanță, dacă n-ar fi aceeași minciună mestecată ciclic.
N-am fost mereu așa. Am votat la fiecare ciclu electoral începând cu vârsta de 18 ani. În 96′, plin de elan muncitoresc, sau după cum ar spune Pakistanezul, young, dumb and full of cum, lipeam noaptea afișe electorale cu Emil și ne băteam cu lipitorii lui Iliescu. Când a ieșit Emil, eram în piața Revoluției când ne-a vorbit din balcon și am răcnit tot drumul de întoarcere toată lumea știe, suntem din Regie! (bine, după asta am băut în R2 până dimineața – dar nu contează, eram plin de entuziasm revoluționar de parcă eu dădeam lovituri de stat și tot eu instauram democrația :D).
Toată viața am votat negativ. Am votat Emil să nu mai iasă Iliescu, apoi Iliescu să nu iasă Vadim, apoi Năstase pentru că miroseam care-i treaba cu Băsescu, apoi Geoană cu inima îndoită (pentru că îl mirosisem cât de papagal e) să nu iasă Băsescu. Mi s-a acrit să votez negativ.
La starea actuală a contribuit și reacția Europei și a USA în legătură cu regimul politic Românesc. Nu am crezut niciodată că există politicieni care nu fură. Totul e să păstrezi o decență și o aparență de normalitate. Chestiuni care au lipsit cu desăvârșire în timpul guvernării PDL. Nu faptul că au furat m-a deranjat teribil, ci ostentația cu care au făcut-o. Faptul că n-au mișcat nici un deget în încercarea de a mă păcăli frumos. Și Guvernul Năstase a furat și a fost plin de mafioți, și sunt convins că și viitorul Guvern Ponta (actualul și cel de după învestirea lui Antonescu în funcția de Președinte) fură și va fura. Pentru că nu există Guvern obiectiv. Ar putea fi, dacă Asimov i-ar învăța legile roboticii pe oameni, ar instala câțiva roboți gen Daneel Olivaw la putere și ar asigura în felul ăsta lipsa subiectivității. Așa că singurul lucru pentru care am detestat sincer Guvernele Boc, Ungureanu și imixtiunea lui Băsescu în absolut tot ce ține de agenda publică, a fost tupeul lor.
Numai că la asta adaug următoarele lucruri observate în perioada August 2011 – Martie 2012. Fapt – Consiliul Europei laudă Guvernarea Boc. Fapt – Der Spiegel și Allgemeine Zeitung publică un interviu cu Angela Merkel care spune că Guvernele Europene au de învățat de la Guvernul Boc, care a reușit să evite criza. Fapt – Ambasadorul USA la București, Mark Gitenstein, spune Ar trebui să fiți fericiți că puteți manifesta liber și nu sunteți împușcați în cap că-n Siria. Fapt – același Ambasador face propuneri în legătură cu numirea șefilor DNA, ANI și a Procurorului General. Fapt – 5 milioane de Români au crezut prostiile cu Poșta, Sarea și minerii lui Iliescu și l-au revotat pe Băsescu. Păi dacă trag linie și calculez, îmi da cu rest și rămân dator. 🙂 Nu prea mă regăsesc în toată ecuația asta. În sensul că dacă Europa și SUA îl țin (l-au ținut) în brațe pe Băsescu și Guvernele PDL, iar măcar jumătate din populația cu drept de vot a României a pus ștampila în 2009 din nou pe Băsescu, ce rost mai are ca eu să mă dau de ceasu’ morții în legătură cu …orice? Era oricum evident că nu există în Europa de Est conducere politică fără girul EU plus USA, dar dacă marile puteri n-au făcut nici măcar cât negru sub unghie să-i dreseze pe distrușii ăștia s-o lase mai ușor cu tupeul și cu ostentația, iar eu nu mă număr printre votanții manelisti, atunci mă retrag respectuos în decor, asist precum un innocent bystander la tot ce se întâmplă în jurul meu și accept orice ar fi, pentru că oricum n-am făcut niciodată parte din majoritate, iar dacă nu sufăr vreo lobotomie în următoarea perioadă, nici n-o să fac.
Și dacă stau bine să analizez, situația mea materială mi-a permis să trăiesc păstrând aceleași standarde de viață pe toată perioadă 1989-2012, așa că agitația mea Che Guevaristă, era doar de natură ideologică, nicidecum materialisto-realistă.
Așa că indiferent de rezultatul alegerilor, sau de câți primari va obține fiecare formațiune politică în parte, indiferent de viitoarea configurație a Parlamentului după viitoarele alegeri generale sau indiferent de cine va fi președinte în 2014 sau înainte de termen, în cazul în care Băsescu primește cadou o nouă suspendare, eu vreau totuși să le transmit un mesaj cetățenilor Români care actualmente alcătuiesc clasa politică a României. Vreau să știe că mi-au dat bullshitometrul peste cap definitiv și iremediabil, așa că îmi introduc totalitatea aparatului reproducător masculin, aflat în plenitudinea funcției sale erectile în interiorul campaniei lor electorale, la fel de definitiv și îndeajuns de irevocabil.