Home > Politică. > Toleranță zero.

Toleranță zero.

Nu cred în presupuneri atâta timp cât consider perfect adevărată expresia: Assumption is the mother of all fuck’ups. Cred însă în raționamente, în deducții și în judecăți, survenite în urma analizei unor date concrete, evenimente, fapte. Cu alte cuvinte, părerea, dar mai ales intenția mea, în legătură cu gura lumii nu poate fi exprimată aici decât dacă aș cataloga blogul ăsta X, nu G – cum e acum.
Și totuși, nu pot să neg evidența. Iar aceasta îmi spune că gura lumii lucrează zi și noapte, în legătură cu orice subiect sau persoană. Așa că neavând încotro, am de gând să lucrez puțin cu materialul clientului, chiar dacă faptul că mă țin cât pot de departe de preconcepții nu mă cataloghează ca făcând parte direct din fenomen.
E plină toată lumea (și aici nu mă refer doar la Români, ci chiar la toată lumea) de preconcepții în legătură cu poporul Român. Suntem catalogați (pe bună dreptate), drept leneși, hoți, jegoși, mincinoși, delăsători. Spun pe bună dreptate, pentru că așa și e, numai că generalizările ne omoară. Nimeni din întreaga Europă n-are răbdare să vadă dacă suntem și altfel. Pe nimeni nu interesează că putem fi și altceva decât ceea ce a primit deja o etichetă lipită cu Super Glue direct pe frunte.
De câte ori n-ați spus în sinea voastră, sau chiar public (prin viu grai) cuiva: Laaasa mă, nu știi că așa suntem noi Românii?!…
Și poate că așa și suntem. Cu bunele, cu relele, cu necazurile noastre, dar noi știm că nu toți suntem așa. Occidentul însă, nu. Sau dacă știe, în extrem de puținele cazuri în care se întâmplă așa ceva, preferă să joace în piesa cu Românul etichetat, pentru că-i mai ușor așa.
 Până și pe Facebook circulă destule poze cu și despre cum sunt Românii. Cu toții ne amuzăm, suntem conștienți de comportamentul ăla atât de familiar, multe chestii le-am făcut și noi (fiecare dintre noi, la un moment dat în viață), dar avem mândria noastră, mai ales luați la grămadă, ca popor. Lucru care nu se întâmplă atunci când jucăm în deplasare. Adversarul ne disprețuiește, pentru că gura lumii o fi a naibii aici în țară, dar cea de peste hotare are deja blenoragie transmisibilă pe cale orală de la atâta felație, făcută random, cu calicie…
Și să nu-mi spuneți mie că doar țiganii ne-au făcut de râs peste hotare. I don’t buy this shit! Așa o fi, ne-au făcut de râs, dar dacă avem pretenția că occidentul este compus din oameni (popoare) civilizate, înseamnă că avem (sau mai bine zis aveam) tot dreptul să ne așteptăm la judecăți raționale din partea lor. Făcute în cunoștință de cauza, de către niște oameni inteligenți, așa cum se pretind. Dacă lumea civilizată este constituită din caucazienii Vest Europeni, care dau ora exactă în ce privește …orice, atunci ar trebui să avem pretenția că același vârf de lance în ce privește civilizația mondială, să nu pună botu’ la preconcepții, să nu se ghideze în formarea unei opinii doar pe aparențe, ci să vadă dincolo de pojghița de mizerie pe care o prezentăm noi ca popor la suprafață și să ne înțeleagă ca atare.
Numai că lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Le-am furat câteva mașini, le-am violat câteva femei, i-am oripilat stând în cort și cerșind, iar ei ne-au gratulat cu dispreț. Pe toți. Eu unul îmi asum ceea ce le-am făcut noi prin reprezentanții noștri (majoritari țigani). Numai că nu-mi asum disprețul luat la pachet. Iar asta pentru că am tupeul să continui a avea pretenții de la cei la al căror nivel de trai aspirăm să ajungem.
Așa că dacă tot a venit vorba, am și eu de gând să fac o nefăcută. Am de gând să-i privesc puțin pe domnii occidentali așa cum o fac ei cu noi. Am de gând să mă las pentru un timp pradă preconcepțiilor, măcar pentru următoarele zeci de rânduri, și să-i etichetez și eu la rândul meu.
Păi să purcedem. Ce pretenții pot eu, needucatul jegos împuțit hoț mitoman să am de la niște popoare care și-au dorit de-a lungul istoriei să conducă lumea? Ce pot să înțeleg eu că simte o nație de oameni al cărei scop la un anumit moment al istoriei este fix omorârea altor oameni, jefuirea lor, violarea femeilor lor, omorârea copiilor lor și cucerirea teritoriilor lor? Îmi cer scuze, dar sunt nevoit să gândesc așa, pentru că și dumnealor gândesc la fel despre noi. Adică dacă unii dintre noi (extrem de puțini la număr conform statisticilor și raportat la întreaga societate) le facem nasoale, ei consideră că așa suntem toți, că așa am fost mereu și că așa vom fi, nu?
 Păi, Romanii au vrut (ba chiar au și reușit să cucerească lumea). Au educat lumea cu forța… Ba mai mult, după ce-au făcut cam tot ce-au vrut, de la atâta bine și conform legii entropiei, au și decăzut. Bulangiu’ ăla de Cezar și-a dat singur foc la baracă în timp ce cânta la harpă și compunea – presupun că era the ultimate type of orgasm pe vremea aia…altfel nu mai putea să se satisfacă (virginele nu-i mai ajungeau). Așa că ce încredere să am eu în Italieni? Pot doar să-i văd drept niște japițe cotropitoare, arogante și pline de ifose.
Mai apoi, s-au gândit nentu Englez și nentu Spaniol că-i bună niscaiva inchiziție. Adică dacă nu crezi în cine-ți spun io, te omor dar nu oricum. Te schigiuiesc, de torturez și te omor încet, ca să suferi enorm, în fața unei mulțimi flămânde după freaky-show. Nu de alta, dar ca să am și eu o erecție din toată tărășenia asta. Să nu-mi spună mie nimeni că alde Torquemada&co. nu erau sadici deghizați în straie preoțești. BDSM-ul era în floare… Și nu numai. Pedofilia, homosexualitatea (atâta timp cât ei n-aveau parte de pizdă, rămânând într-un celibat forțat), și alte îndeletniciri sadice, erau mascate de nevoia de creștinare, alături de care făceau și banu’ gros, aidoma Americanilor din zilele noastre care duc în dar democrația fix acolo unde e mult oil în subsol.
Așa că ce pretenții pot eu să am de la Englezi și de la Spanioli, care de-a lungul istoriei nu numai că au chinuit popoare întregi, ci au și menținut sub ocupație teritorii peste teritorii, colonizând aproape toată lumea 3-a?
Ce să mai vorbim de Francezi? Păi doar dacă mă refer la Napoleon și e de ajuns să-mi dau seama despre ce popor de nenorociți vorbim. Și să nu-mi spuneți că e vorba doar de lider, pentru că nu pun botu’. Un lider dement are nevoie de zeci de milioane de adepți, de followeri lobotomizati, care să-l urmeze. Așa că, mergând fix pe același principiu conform căruia noi Românii suntem văzuți ca fiind jegul Europei, și eu consider că toți Francezii sunt aceiași distruși obedienți și proști care l-au urmat pe Napoleon în demersul lui dement de a cuceri întreagă lume.
Ca să nu mai vorbesc și despre Evul Mediu… Păi în Franța, decadența era atât de mare încât lorzii se scarpinau de păduchii care mișunau pe sub perucile tipice nobilimii, cu furculițe de aur, numai să nu se spele. Jegul era la mare căutare. Oricum nu era inventată hârtia igienică, dar faptul că ei cochetau cu stratosfera societății în timp ce-i bâzâia musca, mi se pare că-mi dă dreptul mie acum, să-i consider la fel și pe urmașii lor – niște jegoși.
Iar ca să pun cireașa pe tort, să vorbim puțin și de Germania. O națiune care-l dă cadou lumii pe Hitler, mi se pare că merită cu siguranță un premiu și titulatura de Most Evil. Chiar zilele astea urmăresc pe Național Geografic un documentar excepțional despre WWII, în care se vorbește despre atrocitățile produse de cel de-al III-lea Reich, dar nu numai. Se vorbește și despre viața politică și personală a lui Hitler, despre cum a ajuns el la putere, cum a fost susținut de aghiotanți și (cel mai important), cum a avut el susținerea întregii națiuni. Întregii națiuni!!! Marșuri și manifestații cu milioane de oameni care pe lângă salutul Heil! au în ochi sticlirea dementă a celui care chiar se crede arian.
Am citit Mein Kampf și mi se pare o minunată carte S&F. Problema lor a fost că ei au crezut că-i bine s-o și pună în practică, sau măcar să-l susțină pe cel care are de când s-o realizeze aievea. Și apropo, imaginile cu Hitler sunt filmate, repet – filmate, și sunt color. Deci despre ce vorbim? E vorba despre o nație care a pus în practică genocidul mai abitir decât xenocidul lui Orson Scot Card în minunata continuare a lui Ender’s game. O nație care adăpostește încă supraviețuitori ai holocaustului și cărora le plătește îndemnizație de veteran de război. I mean, dafaq?!…
Iar acum eu tre’ să mă ploconesc în fața lu’ madam Merkel, doar pentru că refuză să-și radă mustața și să se bărbierească? Păi dacă alăturați o poză de-a lui Hitler cu una de-a ei, the resemblance is stunning. Ce? N-am voie să gândesc așa? Păi de ce mai?! Ei n-o fac nu noi? Nu suntem noi cu toții niște nenorociți? Nu suntem noi cei care trebuie doar să ascultăm ca niște oi cuminți în staul ordinele lor? Păi n-am vrut decât să-i văd pe ei prin ochii lor. Am vrut să-i văd pe ei așa cum ne văd ei pe noi. Și când spun ei, mă refer la toți. De-aia i-am luat și eu la rând. Ce dacă ei ne-au făcut poștă? Eu pot mai multe numere și chiar dacă-s singur, le promit că n-or să mă uite. 😉
Dar nu-i nimic. Bine că ne exploatează ei, că altfel ce ne făceam? Trebuie să dăm la număr, că probabil altfel nu le iese socoteala.
Lăsând totuși deoparte sistemul lor de calcul și de analiză socială, îmi dau seama de ridicolul situației. În orice domeniu, inclusiv în sport (că de la Olimpiadă m-a pălit subiectul ăsta), îi văd cum se umflă în pene și cum se autopozitioneaza acolo unde-și doresc, fie că merită sau nu. Am vrut totuși să-i așez în matrița pe care ei ne-o atribuie nouă, pur și simplu pentru că e amuzant. Popoare și națiuni întregi care au realizat lucruri mărețe, dar care au în istorie și lucruri de care ți-e rușine și dacă ai 3 ani și abia ai încetat să te hrănești de la sân, ne privesc pe noi Românii cu un dispreț și o aroganță de parcă n-am fi tot oameni, sau ca și cum refuză să accepte că deținem o capacitate de înțelegere cel puțin egală cu a lor, motiv pentru care realizăm cât de penibili sunt ei…
Spre exemplu, e de notorietate strategia națională a unor state pline de bani, de a naturaliza sportivi. Nimeni nu zice nimic, toți tac mâlc, merg pe blat și așteaptă performanța – care culmea, nu le aparține. Dacă te cheamă Mohamed Farah și reprezinți Anglia de câteva luni, e deja ridicol. Mai ales dacă arăți de parcă abia ai terminat de vânat niște antilope Gnu. Dar nu mai contează nici măcar salvarea aparențelor. Da-l naibii de nume, în asta ne încurcăm noi? Ce mai contează că ar fi putut măcar să-și pună numele de Charles, William sau mai știu eu cum? Contează că are pașaport Englez, și-a luat banu’ gros, aleargă pentru Regatul Unit și le aduce medalii… Iar exemplele pot continua luând pe rând fiecare mare națiune pe care am descusut-o mai sus nițel. Am văzut la Olimpiada asta vreo 500 de sportivi Africani reprezentând trei sferturi de Europă. Iar toți aveau nume de genul Mohamed, Abdulah, etc. – numa’ blonzi unu’ si unu’. 😀 Deja nu-i mai interesează aparențele. Nu se mai încurcă în nuanțe. Cam așa cum și regimul Băsescu ne-a siluit moral în toți anii ăștia, având drept slogan: Dăvă-ți dreaq, noi conducem pisându-ne pă voi, proștilor!
De-aia ne-au și furat mereu la Olimpiade. Indiferent de an, locație, sportivi, context. Cine-s ăștia mă? Româ..Romf…Roamâ…who?! Some country in Eastern Europe? Fuck’em! De-aia așteptau mereu sportivele noastre la gimnasitcă vreo 2-3 minute nota după terminarea unui exercițiu – mai ales în anii în care eram sub comunism, iar războiul rece era în toi. Pentru că era inadmisibil ca o țară de doi lei juma’ să fie peste USA și Rusia. Dar nu-i nimic, i-am rupt în gură cu Nadia când nici măcar n-aveau nota zece pe tabelă, i-am învățat handbal în anii 60′, Hagi a cucerit America, Năstase a futut juma’ de Paris, Pațaichin i-a umilit și cu pagaia ruptă, i-am învățat ce-i aia pressing la fotbal când ei încă mai jucau cu șapcă-n cap și ceas la mână, etc.
Ca să nu mai aduc aminte și de alte domenii în care și-o fură rău de tot. Dacă le spui cine-a fost Coandă, Enescu, Eminescu, Caragiale, Maria Tănase, Burebista, Cuza, Vladimirescu…vai de capu’ lor… Bine că au auzit și ei de Vlad Țepeș – încă un motiv să mai facă ceva bani de pe urma noastră. Și ca să nu uităm, capitala României e Budapesta, clar?! Să fim bine înțeleși!!! 😀
Dac’ar citi maică-mea articolul ăsta, mi-ar spune ceva de genul: Nu-i bine Cătălin mamă să gândești așa. Doamne-Doamne ne spune să fim toleranți și să ne rugăm mai ales pentru dușmanul nostru. Moment în care mi-aș cere scuze că nu încurc toleranța cu acceptarea umilinței, ci prefer să fac distincția între patruped și biped. Nu sunt rasist, xenofob sau orice fel de extremist. Numai că atunci când sub pretextul bunăstării și al unei încorsetări sociale dinăuntrul căreia occidentalii strigă la mine că-s un jegos hoț mincinos și prost, eu prefer să-i scuip peste gardul pe care singuri și l-au ridicat, sanchi!, pentru protecția noastră cică, în loc să mă resemnez și să assume the possition pentru un nou futai.
 Scriind toate astea și vărsându-mi oful, parcă par mai digerabili și țiganii noștri. Să mor dacă nu-s mai autentici, mai vii, mai reali, cu șatrele lor, cu muzica lor tradițională (nu malelele), cu femeile lor, datinile și portul lor. Exact țiganii ăștia pe care ei ni-i pun în cârcă drept motiv al disprețului lor. Ah Doamne, cât am băut în facultate pe muzica lu’ Maria Tănase, Fărâmiță Lambru, Siminică, Luncă, Gică Petrescu etc… Câte garnituri de tren m-au făcut ăștia să beau. De fericire, de tristețe, nu mai conta… Sunt ai mei! Și nu-s singurii țigani geniali. Cum să-l uit pe Jean Constantin mă nenorociților? Cum să mă găsiți pe mine vinovat pentru tot ce nu vă convine vouă, când Ilie Dumitrescu bătea America la ea acasă, iar Lăcătuș dădea două Rusiei la alt Mondial, mă bulangiilor? Futu-va muma-n cur de Europeni rasiști, ignoranți și penibili! Habar n-aveți ce inimă are țara asta. Ne-ați îndobitocit prin intermediul unor conducători malefici, dar sufletul n-aveți cum să ni-l furați. Pentru că, și asta o spun ca să mă înțelegeți și voi mai bine, there’s no change of heart for the poor man. Și mai ales, it ain’t over till the fat lady sings. Peace!...de aici din Budapesta!

Advertisements
  1. Jeremy
    9 August 2012 at 4:08

    Bine punctat! Intr`adevar, putem vorbi despre ei asa insa, neavand “putere”, strigatul nostru o sa fie “mut”. Si asta pentru ca “adevarul”, in ziua de azi, este mana`n mana cu puterea. Daca noi indraznim sa zicem ceva despre germani, crezi c`o sa ne bage cineva in seama? No way! Insa daca ei zic un cacat despre noi, in secunda doi, vestea face inconjorul lumii!

    • qatalin
      9 August 2012 at 4:24

      Exact lucrul de care vorbești s-a și întâmplat acum cu ocazia referendumului. Ei conduc financiar Europa, ei trăncănesc…
      Numai că pe mine nu asta mă scoate din minți cel mai tare. Că până la urmă, cine sare cu banu’ are și dreptul să dea din plisc primul. Pe mine mă scoate din sărite faptul că ne interpretează cu turma, unilateral, fără nuanțe, la grămadă. Abia așteptau să existe problema cu țiganii, ca să aibă motiv să ne blameze în bloc, pe toți. Motiv pentru care și eu am dorit să-i cataloghez conform strămoșilor lor…

  2. Jeremy
    9 August 2012 at 4:29

    Prea tare!!!! :))) Respect! 😉 Stii ce este mai grav? Ca ne`au facut sa ne vedem prin ochii lor si sa credem ca noi chiar asa suntem!:)))

    • qatalin
      9 August 2012 at 4:34

      Thanx! 😉
      Da păi…mergând pe ideea ‘divide & conquer’, nici nu e nevoie să ne ‘facă’ în alt fel. Ne conving că suntem ratați și deja au câștigat. Și cu toate că avem enșpe mii de motive și de exemple prin care să le demonstrăm că suntem cel puțin la fel de buni și de competitivi ca și ei, de fapt ne complacem în supușenie și acceptăm rahaturile lor. 😦

  3. Jeremy
    9 August 2012 at 4:44

    🙂

  4. Jeremy
    9 August 2012 at 4:53

    Si bine ai facut! Cum Hilter a reusit sa “convinga” o natiune intreaga cum ca dementa lui ar fi in regula, prin crimele sale, si sa mai fie si respectat pentru asta, asa si ei acum! Au un scop si pentru el ne vor lua cu totul! Au nevoie de o “masa” de oameni. Nu`i intereseaza daca suntem la fel de buni sau mai buni decat ei…la urma urmei in viziunea lor suntem doar niste pioni pe tabla lor de joc! Si ne trateaza ca atare! Si e grav…dar se intampla si noua nu ne ramane decat strigatul asta “mut”! Pe care mie, uneori, imi vine sa mi`l bag in fund!:)) Parca e mai bine sa cred in starea lor dementa -macar e o stare euforica, ignoranta, anestezica- decat sa raman cu of-ul meu si sa realizez ca indiferent de ce as spune sau as face oricum vom cadea! Asta e rolul pionului! Cade primu`:(

  5. qatalin
    9 August 2012 at 4:54

    Da Andrada, ai dreptate (părerea mea). Au nevoie de noi întregi, dar proști. Eu nu cred că le-ar conveni să avem sânge-n vene, așa dintr-o dată. Cred că ne preferă obedienți/proști, sau deloc.
    Mark Twain spunea la un moment dat: “Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”
    Sunt convins că ăsta e și cazul nostru. Nu reprezentăm altceva decât un micuț experiment pentru ei, iar pionii de care vorbești foarte bine, suntem noi – masa de manevră…

  6. Jeremy
    9 August 2012 at 4:57

    Exact! 🙂 Oricum ei constientizeaza ca suntem buni insa….ne privesc in ochi si ne zic: “repeta dupa mine -sunt prost, sunt prost, sunt prost…”….si asta facem ii credem si ne repetam de ani de zile ca SUNTEM PROSTI :))))

  7. Jeremy
    9 August 2012 at 5:07

    Scuza`mi exprimarea insa….e ora care este..:D nu vad bine tastele 😛

    • qatalin
      9 August 2012 at 5:11

      Nici o problemă. 😀 Mi-am permis să editez eu unde n-ai tastat câte o literă. Și eu am degetele rare destul de des. :)))) Cât despre exprimare, nu numai că nu-i nici o problemă, ci chiar te rog să continui în felul ăsta. Nu se poate să fie vorba de ‘fund’ și să nu-mi placă. 😉 Me gustaaa!!! 😀

      • Jeremy
        9 August 2012 at 5:40

        Nu? :)) Daca ai trecut de la engleza la spaniola e clar: devii latin lover :))) (Me gustas tu)

        • qatalin
          9 August 2012 at 5:45

          Nuuuu!!!! 😀 Tocmai am vorbit de Spanioli, în termeni deloc prietenoși…
          Prefer țăran sau țigan, sau chiar și orașean proletar lover, decât latin (chiar dacă tot din ei ne tragem și noi). 😉

  8. qatalin
    9 August 2012 at 5:13

    Iar apropo de starea pe care o descrii tu, e ca-n Matrix. Depinde ce pastilă iei. Roșie și rămâi în ‘rețea’, sau ‘albastra’ și începi să vezi realitatea…

    • Jeremy
      9 August 2012 at 5:43

      Corect! Dar uneori te mananca`n fund si vrei sa le combini (ca parca nici in “retea” nu`i bine si nici in “realitate”) iar ceea ce iese…hmmm….DEZASTRU:))))

      • qatalin
        9 August 2012 at 5:48

        Așa e… Îmi doresc să spun ceva inteligent, dar ai folosit iar cuvântul ‘fund’ și m-am pierdut din nou…
        Ah da, cred că vroiam să spun că pe ei nu-i interesează oricum de starea în care ne aflăm, atâta timp cât suntem la grămadă. Că de-aia ne-au și catalogat în felul ăla – pentru că nu contam indivitual, ci doar cu turma. 😦

  9. Jeremy
    9 August 2012 at 6:11

    Daca te pierzi te gasesc eu! 😛 Esti pe maini bune :))))) Asta se vroia o analiza pe baza textului ( de mai sus:P) iar tu uite in ce o transformi..:))

    • qatalin
      9 August 2012 at 6:19

      Da. 😦 Sunt obosit, horny, libidinos, calic și precipitat la ora asta. Mă bag la somn până nu apuc să greșesc ireversibil…hahahahhaha. Îmi stă în caracter să trântesc mucii’n fasole foarte rapid. 😀
      Noapte bună, sau mai bine zis…bună dimineața…dacă mai pot să adorm de la atâta fund în sus, fund în jos… 😛
      Oricum, apreciez drept pozitiv faptul că mă găsești dacă e să mă pierd. Saru’mana anticipat! 😉

  10. Jeremy
    9 August 2012 at 6:27

    Noapte buna! Pentru putin! 😀

  11. ellyweiss
    9 August 2012 at 19:22

    E corect ce-ai scris. Insa…ar fi bine sa citeasca articolul si Frau Merkel si altii ca ea…
    Suntem o colonie in varianta moderna…nimic altceva. Si nu are rost sa mai spun nimic.

    • qatalin
      9 August 2012 at 19:37

      Sunt convins că n-or să citească. Și chiar dac-ar citi, oricum nu contează pentru ei. Niciodată țări precum România nu sunt văzute și analizate micro, așa cum fac ei între ei. Suntem mereu priviți macro, la grămadă.

  12. 10 August 2012 at 23:31

    Cataaaalin, gaseste o data butonul ala de like la comentarii, ca exista, il am eu, dar nu stiu unde dumnezeu l-oi fi gasit atunci. gaseste-l ca asa-i de util la ore din astea cand e greu de gandit o fraza coerenta si tot ce pot sa fac e sa dau un like pe la ce discutati voi pe aci.;))

    • qatalin
      10 August 2012 at 23:36

      Hahahaha!!! 😀 Ok, o să-l caut, opțiune cu opțiune. Cu toate că-s atât de afon în ale bibiritului bloguri, încât sigur îmi voi prinde degetele p’acolo. 😛
      Da, știu că-i util… Bafta mea că a fost ‘Like’ setat de la mama lui pentru articole… Ce bine-ar fi fost dacă era setat by default și la comentarii. Anyway, o să-l caut. 😉

      • 10 August 2012 at 23:38

        promit ca dupa ce termin de citit ( ca scrii muuult…dar bine:)) ) ma uit si eu dupa el, poate imi amintesc unde l-am gasit. :))

        • qatalin
          10 August 2012 at 23:51

          Ok, săru’mâna pentru ajutor. 🙂 Și mulțumesc frumos pentru apreciere. Prefer s-o iau drept un compliment, nu ca pe un reproș. 😛

        • 10 August 2012 at 23:56

          like cu butonul pe care o sa-l ai:)).( e un compliment.)

  13. 11 August 2012 at 1:13

    am gasit: in dashboard-ratings-all ratings. 😀

    • qatalin
      11 August 2012 at 1:24

      Waaahhhhahahahaaaaaaa!!!! Mânca-ți-aș ….ce vrei tu….și trăi-ți-ar familia ta de fată genială!!!!
      Pupa-ți-aș obrăjorii tăi de descurcăreață!!!! M-ai scos din prostie! Săru’mââânaaaaa! 😀 😀

      • 11 August 2012 at 11:59

        :))))) m-a amuzat teribil comentariul tau. trai-mi-ar familia, mai ales acum cand am aflat ca au facut un plod asa genial:)))
        sa cresti mare.

  14. 20 August 2012 at 19:48

    Incepand cu anul acesta, Jocurile Olimpice se vor numi Jocurile Politice Olimpice. Am crezut ca sparg tv cand am vazut-o pe proasta aia de Raisman Scandura sau cum o fi chemand-o, ca ii ia medalia din fata ochilor gimnastei noastre. Nimic nu mai e pe cinstite.

    Foarte tare articolul tau.

    • qatalin
      20 August 2012 at 23:40

      După care a urmat și furăciunea de la sol a Sandrei, care mi-a pus capac. Până și publicul din sală a fluierat și a dat cu ‘huoo’. Asta e…s-a bulit orice competiție. Începând de la Eurovision și până la Olimpiade.
      Mulțumesc Rozi.

  15. Anārkalī
    5 September 2012 at 4:07

    Aaaaa Cataline maica, iti inteleg perfect frustrarea si furia. Ce sa mai zic eu, care toata viata am fost binecuvantata cu portie dubla de prejudecati si preconceptii, fiind de sorginte romano-araba ? 😆 Tot ce-mi ramane de facut e sa fac haz de necaz cand ma lovesc de idioti cu preconceptii si sa le spun “Gigele ai belit libelula. Ai de ales, ori te fur de absolut tot, si de chilotii de pe tine si te mai si violez cu coada de la matura, ori facem Boom ! si ne vedem in Paradis cu virginele alea saptejdoo la numar” 😆
    Deci, nu dispera, mon cher…you are not alone. 🙂

    • qatalin
      5 September 2012 at 4:12

      Hah! Absolut senzațional comentariul tău. E patru dimineața și …you put a big fat juicy full of teeth smile on my face. 😀
      Mi te și închipui amenințându-l pe Gigel cu acel ‘I keel you!’ de acum antologic.
      Mă bucur mult de tot că i’m not alone Anārkalī. Thanx. E bine de știut… 😉

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: