Chubby IS! sexy.

Cred că dacă mai văd o femeie frumoasă și sexy cum se vaită de siluetă, sau cât de greu îi este să țină un regim inuman bazat pe tot felul de restricții, dacă mai văd vreo tipă cu forme generoase dar plină de nuri cum se vaită că-i nasoală, o iau razna.
Nu cred că există manipulare mai oribilă decât cea cu privire la siluetă. Nici politica n-a reușit să influențeze comportamentul oamenilor în asemenea hal încât să ne ghideze viața 24/7, măcinându-ne și tocindu-ne nervii. Iar dintre toți oamenii de pe planetă, femeile sunt cele pe care s-a pus ținta asta. În ce-i privește pe bărbați, manipularea a mers pe altă idee. Pe ideea de a considera că-i cool să ai burtă de bere (acel colac făcut din sedentarism combinat cu six pack – nu mușchii abdominali, ci pachetul de berici depus pe talie :D). Mergând pe ideea asta, cred că-i cel mai nasol lucru posibil, să văd femei frumoase cum sunt chinuite de preconcepții în legătură cu propria înfățișare, cum își pierd încrederea în sine și cum trăiesc chinuite de gândul că nu sunt atrăgătoare.
Și cum orice are legătură cu manipularea maselor la nivel macro, implică automat o anumită ramură a industriei, și aici este inevitabil vorba despre așa ceva. Iar ceea ce influențează direct întregul sistem de gândire al femeii moderne, este industria alimentară. Este doar un punct de vedere propriu, pe care încerc să-l detaliez în cele ce urmează.
Din foarte multe considerente, atunci când vine vorba de aprecierea unor ipoteze și a unor spețe concrete, în orice domeniu posibil, eu cred că o mare importanță o are numărul populației la nivel global. Și asta pentru că una a fost starea de fapt atunci când eram un miliard de oameni, alta când eram trei miliarde, și mai ales acum, când suntem peste șapte miliarde, putem spune că altfel stau lucrurile. It’s all about the numbers. Pentru că în toată ecuația asta, hrana joacă un rol hotărâtor. Un rol de viață și de moarte în mult prea multe cazuri (mai ales în lumea 3-a), dar și un rol de percepție și viziune sau stil de viață (în la fel de multe cazuri). Una e să hrănești trei sau patru miliarde de guri și alta e să faci același lucru cu un număr dublu de guri.
Țin minte când eram în clasa XI-a, prin 1993, că am învățat la Biologie ceva ce atunci era doar la nivel de concept în țara noastră, dar pe care occidentul și mai ales USA puneau un accent incredibil de mare. Profesorul nostru ne preda despre compuși chimici care uremaza să înlocuiască hrana în viitorul apropiat. El râdea cot la cot cu noi, cu toate că nici nu ne trecea prin cap cât de apropiat avea să fie acel viitor futuristic. În care substanțe produse în laboratoare chimice urmau să îmbunătățească gustul, să adauge un plus cantitativ, sau chiar să înlocuiască definitiv anumite feluri de hrană. Era vorba de E-urile atât de mult blamate în urmă cu 5-10 ani, care s-au transformat atât de dramatic în ultima vreme, devenind mai mult decât aditivi…devenind înlocuitori.
Și cum totul se raportează la număr de locuitori, venit pe cap de locuitor, statut social, coeficient de calitate, indice economic, stil de viață, aspirații și dorințe, într-un final, se ajunge la stadiul în care putem face o ecuație destul de simplă care să arate cam așa: oameni mulți-> hrană sănătoasă puțină-> dereglări hormonale majore-> aspect fizic nedorit-> obezitate-> rată crescută a mortalității-> oameni puțini-> rezolvarea problemei.
După cum putem vedea foarte simplu, nu toate țările care au un număr uriaș de locuitori se confruntă cu problema obezității. Faptul că asiaticii sunt slabi nu înseamnă că mănâncă puțin și prost. Ci înseamnă că fiind o nație asemănătoare furnicilor, care se coordonează conform unui stup, urmează toți ideile concepute la vârf, în care lucrătoarele trag tare pentru a clădi o națiune puternică, iar hrana (bazată îndeosebi pe legume, dintre care orezul e la mare cinste) îi ajută să trăiască sănătos – pe toți.
Nu același lucru se observă și în America, acolo unde flagelul obezității (care a depășit de mult timp alarmantul prag de 50%) a devenit deja o problemă de securitate națională, și tinde să imobilizeze la propriu motorul întregii societăți – oamenii. Faptul că dieta în țările unde a fost promovată lenea drept stil de viață, este constituită din junk food, maioneze, E-uri, aditivi, înlocuitori, fără nici măcar un mic procent de hrană naturală, se transpune în mod concret în felul cum arată oamenii, după mai bine de două decenii în care ne-am hrănit cu așa ceva.
Țin minte anii copilăriei, când nu exista parizer de 5 lei/kg format din praf amestecat cu apă, când nu existau mezeluri făcute din orice altceva în afară de carne, când nu existau legume cu gust de rădăcină de gard, iar apa chiar era inodoră, insipidă și incoloră… Atunci roșiile aveau gust, îmi rupeam dinții în găina lu’ mamaia de la țară, iar brânza mirosea a oi, nu a ciobani…
Cam ăsta ar fi motivul pentru care bărbații n-aveau colac de bere, iar femeile erau slim. Și pentru asta nu e de vină nimeni, în afară de noi. Știu că o să-mi urc multă lume-n cap, mai ales pe cei ultra-bisericoși care cred în Dumnezeu dar au tendințe spre fanaticism, însă eu chiar cred că -Mergeți de vă înmulțiți și stăpâniți pământul, nu se referă la -Faceți 5-10 copii în fiecare familie, pentru că primiți opt milioane îndemnizație, creșteții cum puteți sau cu ce dă Domnul, mergând pe ideea (las’ că s-or face ei mari) și fătați plozi în neștire, că așa e bine…să fim fără număr… Iar aici nu-s de vină doar țările subdezvoltate, unde bărbații nu știu că pot avea orgasm și în afara vaginului, sau unde prezervativele sunt folosite pe post de ornament cu ocazia sărbătorilor. Nu. E vorba și de țări oarecum normale, așa cum e România, dar unde natalitatea se află într-un perpetuu concurs cu sine însăși, încercând parcă să doboare record peste record, mai abitir decât Serghei Bubka aflat într-o zi bună. E în firea omului să se înmulțească, dar să ajungi în 100 de ani de la un miliard la șapte, mi se pare că seamănă mai mult cu o boală mintală colectivă, decât cu perpetuarea speciei.
Și așa ajung la subiectul pe care vreau să-l abordez… Între noi fie vorba, dacă aș fi în stare de preludii asemănătoare în lungime și complexitate, cu introducerile pe care le fac atunci când scriu, cred că iubita mea ar fi cea mai fericită femeie din lume. Dar să revenim… 😉
Încep prin a spune că am și eu o satisfacție enormă în toată problema asta. Pentru că industria media, show bizz-ul, și-au luat o muie colosală atâta timp cât au promovat ani și zeci de ani modelele slabe, iar acum și mai ales în următorii 5-10 ani se vor confrunta cu o dezamăgire în masă uriașă, atâta timp cât copleșitoarea majoritate a celor cărora se adresează, e formată din oameni supraponderali. Efectul ăsta de bumerang mă încânta deosebit de mult. Și asta pentru că mi-e foarte clară intenția lor manipulatorie, care a fost singura acțiune concretă pe care au îndreptat-o înspre consumatorii industriei alimentare. De fapt nici n-ar fi putut să facă altceva. Doar n-o să vedem vreodată un producător spunând -Nu mâncați așa ceva, pentru că riscați să muriți de cancer, vă dereglează hormonal, vă distruge ficatul și sistemul imunitar, iar în cel mai bun caz, puneți câteva zeci de kilograme pe dvs.
Și totuși, există și un punct care mai poate fi numit pozitiv în toată tărășenia asta. Un aspect care mai poate salva fie și aparențele. Și anume femeile chubby. Numai că și acolo e o problemă. Și anume, mentalitatea lor. Pentru că după ce au fost setate și îndoctrinate că a fi frumos înseamnă să fii extrem de slab sau cu mușchi, e clar că se luptă cu multitudinea de preconcepții și complexe care sunt pe cale să le stăpânească.
Din punctul meu de vedere, industria alimentară actuală (cea bazată pe nevoia de hrănire a unui număr de persoane de șapte ori mai mare decât acu’ un secol), a reușit să formeze mai multe tipuri de oameni distruși psihic și fizic:
 1) Disperatul după mișcare și nutritionism. Ăștia-s oamenii pe care-i vedeți mâncând semințe, cântărindu-și la gram fiecare dumicat, care au beeper la mână pentru a-și calcula caloriile consumate, și care se cântăresc și după ce au scaun dimineața… Din păcate (cu toate că ei arată bine din punct de vedere fizic), au uitat ce gust are berea sau înghețata, nu mai știu cum se taie o friptură sau cum se rupe un cub de ciocolată, iar damful de iarbă pe care stomacul lor omnivor se chinuie s-o digere ani în șir, e de fapt piatra lor de moară. O piatră care-i trage în jos, către o viață plină de restricții, calculări, cronometrări, numărări. O viață deloc umană, a cărei sclavi sunt cei care trăiesc astfel. Ăsta e de fapt și prețul pentru a mai arată bine într-o lume în care totul ne împinge către nefiresc;
 2) Anorexica. Cea care refuză să mănânce, care nu face mișcare, și care nu calculează nimic.  De fapt, singurul ei calcul fiind să nu cumva să mănânce ceva. O măslină plus un pahar de apă pe zi fiind de fapt singura hrană. Din perspectiva mea, alături de femeile cu mușchi, sunt cele mai hidoase făpturi posibile. Prefer oricând o chubby… Anorexicele au tristețea în privire. Dar ele evident că nu se văd. De fapt, nici nu mai trăiesc. Sunt un fel de cadavre ambulante, care ar trebui să plătească amendă pentru că umblă neîmbălsămate pe stradă. Mereu am impresia că dacă strănut din greșeală lângă ele, risc să le provoc o dublă fractură de tibie și peroneu;
 3) Femeia cu six pack. Nu mai reiau ce-am scris într-un articol anterior. Reamintesc doar că o femeie cu aspect de bărbat, nu mai e femeie. Dacă vreau să fiu gay, îmi e mai ușor decât să am vreo legătură cu astfel de ființe. De la o făptură posesoare de vagin, dar pietruită cu mușchi bărbătești, nu am așteptări pozitive;
4) Obezul. Dacă ți-ai dublat greutatea normală, ești deja sclavul hranei, ajungi să -Trăiești ca să mănânci în loc să mănânci ca să trăiești și nu prea mai ai scăpare decât dacă voința îți întrece greutatea. Ei sunt victimele industriei alimentare. Daunele colaterale. Intră la și alții. Procentul care formează statistica. Nu interesează pe nimeni de ei, nimănui nu-i pasă că ei sunt de fapt eșecul industriei alimentare, și nimeni nu vrea să îndrepte asta. Sau cel puțin dacă o face, încearcă să îndrepte ceva pe viitor, nicidecum din trecut sau prezent, acolo unde sunt oamenii care suferă;
5) Sedentarul. Adică cel care fie are un program de muncă lejer, fie nu muncește deloc, dar care s-a complăcut într-o viață lentă, fără program, fără mișcare. Stă și zace, pune un colac de salvare în jurul taliei (format în principal din bere în exces), și meditează zen la o lume din care face parte, dar în care din prea multă lene și eventual mizantropie, refuză să se întoarcă.
Și totuși există și câteva categorii care fie au eludat cu succes tirul hranei nesănătoase, fie din diverse alte motive pot fi numiți oameni norocoși:
 1) Bogatul conștient. Spun conștient, pentru că sunt și cei care sparg bani aiurea pe mâncare fast food și care fără să-și dea seama, fiind mai proști decât prevede legea, ajung în scurt timp să nu se mai poată încălța singuri, sau să nu-și mai vadă pula decât în oglindă. Însă dacă bogatul are ceva și în cap, știe ce să cumpere, ce să mănânce, și dacă mai combină asta și cu un stil de viață ok, se poate bucura pe deplin de ce are. Dar cum nu toată lumea își permite, atâta timp cât majoritatea oamenilor trăiește din salariu’n salariu, numărul lor e foarte mic;
 2) Metabolicul anormal. Sunt persoane, care datorită unui ADN ciudat, nu sunt afectate de mâncarea proastă în aceeași măsură ca restul populației. Și ei ajung să-și schimbe configurația organismului, să-și modifice fizionomia, numai că într-un timp de zeci de ori mai mare decât le trebuie oamenilor normali pentru a căpăta proporții;
 3) Femeia chubby. Mi se pare de departe cea mai nedreptățită categorie din totalul celor afectați într-un fel sau altul de mâncarea zilelor noastre. Și asta pentru că chubby is sexy.
Cred că în viața mea am întâlnit una sau două anorexice, vreo două cu metabolism anormal, și restul chubby. De fapt cred că aproape 95% din femei sunt chubby într-un fel sau altul. Pentru că nu multă lume are timp de mișcare cu program normal, multă lume are job obositor, fără timp de gătit și mâncat sănătos. Așa că multe femei au forme generoase, mici straturi de grăsime și, cel mai nasol, o tonă de complexe. Adică din punct de vedere fizic depășesc total matrița pe care a impus-o zeci de ani la rând industria show biz-ului și n-ar putea niciodată să pozeze pentru reviste adresate bărbaților.
Și cu toate astea ele sunt iubitele noastre, mamele noastre, cunoștințele noastre. Ele sunt femeile pe care le vedem zilnic, al căror fund îl admirăm (pardon…cine-l admiră, că eu sunt băiat cuminte :D) când le vedem pe stradă, cu ele facem cunoștință, pe ele le dorim, cu ele îmbătrânim. Așa că nu înțeleg de ce încă mai sunt femei chubby cu o sexualitate dezarmantă, care încă se mai consideră neatrăgătoare, atâta timp cât ele i-au inspirat pe artiști, ele perpetuează specia, ele trezesc dorință în bărbații din preajma lor…
 Nu cred că există un bărbat dintr-o sută de mii, care să fie însurat cu un fotomodel. Și totuși asta ne este arătat drept năzuință, drept model aspirațional. Toți avem în față ochilor minții astfel de roboți femei, și de fapt uităm că femeile nu sunt așa. Un simplu search pe google după ce scriem sexy ass, ne arată zeci și sute de funduri perfecte. Numai că cele care arată așa sunt mii, poate zeci sau cu mare indulgență sute de mii la nivel mondial. Raportat la o cifră de aproape patru miliarde de femei, e un procent ridicol. Dacă din cele patru miliarde de femei, să zicem că aproape trei miliarde sunt femei cu vârsta cuprinsă între 18 și 38 de ani, înseamnă că toate speră să arate din punct de vedere fizic precum cele care alcătuiesc un procent de maxim 2-3%. Și asta uitând să trăiască cu adevărat. Fără să-și dea seama de sexualitatea lor. Văd mereu pe stradă femei nefericite, complexate, obișnuite să trăiască timorat, dar care arată incredibil de bine, fiind de fapt foarte dezirabile și pline de nuri.
Nu vreau să închei fără să mă refer și la mine, atâta timp cât am arătat cu degetul atâtea categorii de oameni. Eu sunt punctul 5) de la distruși, iar iubita mea e punctul 2) de la norocoși. Cu alte cuvinte eu sunt sedentarul mizantrop și puturos, iar ea este anormală din punct de vedere metabolic. Spun că e anormală pentru că (de voie de nevoie) mi-a imitat stilul de viață vegetativ, însă refuză să depășească 52-53 kile, la 1.58m înălțime. În timp ce eu cu 90 de kile la doar 1.70m e clar că mi-am format un six pack de bere în jurul taliei. 😀 I-aș ceda oricând vreo 5-10 kile dintr-ale mele, nu neapărat ca să fiu eu mai slab, ci ca să fie ea chubby, because… chubby IS! sexy. 😉