Archive

Archive for September, 2012

Hello, my name is Simon. I live in the weak and the wounded, Doc.

30 September 2012 10 comments

Primii paşi făcuţi pe holurile pustii, i s-au părut precum pătrunderea într-o lume nouă. Veche din punct de vedere material, însă nouă din perspectiva abordării vieţii în sine. Trecerea anilor, deteriorarea accentuată a clădirii, urmele lăsate de puştii teribilişti care-şi făceau veacul pe acolo, nu par să-i disturbe felul în care vede, dar mai ales simte totul în jurul său. Încercarea de a nega pornirea către un drum necunoscut, dar pe care-l simte din ce în ce mai aproape, pare ridicolă, atâta timp cât discuţiile într-o notă amuzantă, poate mult prea prietenoasă, pe care le poartă cu cei doi care-l însoţesc, nu-i deviază deloc atenţia de la vocea din lăuntrul fiinţei sale, pe care cu greu o mai poate stăpâni. Şi cu toate că inevitabilul bate la uşă, zâmbeşte, răspunde cordial, face abstracţie de la atracţia pe care întreaga atmosferă o exercită asupra lui. Şi totuşi, în momentul în care ajunge în aripa rezervată pacienţilor extremi, renunţă. Faptul că află unde este el acum, faptul că înţelege în sfârşit că acolo au fost ţinuţi cei mai periculoşi psihopaţi, îl face să piardă lupta pe care incă se mai prefăcea că o duce în sinea sa. Lumina difuză, petele de întuneric amestecate cu firavele raze de soare, picuratul stresant al apei care inundase holul, nu par să-i abată privirea de la restraining chair-ul, postat ostentativ la celălalt capăt al imensului culoar al suferinţei. Acum ştie că pacienţii cu afecţiuni Read more…

Advertisements

Praf.

24 September 2012 29 comments

Exact aşa mă simt. Ceea ce înseamnă că de fapt aşa sunt. Praf. Din cauza asta n-am fost în stare să scriu nimic zile-n şir…şi încă nu-mi vine nicio inspiraţie. Mi-a dispărut muza. S-a închis conducta de imaginaţie şi creaţie (câtă o fi fost iniţial…). Recent events m-au aruncat abuziv de repede într-un vârtej ameţitor, din care se pare că am aterizat într-un puiuţ de depresie halucinant de liniştitoare. Chiar mă miră calmul reacţiilor mele în faţa a ceea ce pare a fi the worst moment of my life so far(t).
Nu-s capabil decât să respir, mănânc (din când în când…atunci când îmi amintesc), beau (din fericire nu doar H2O), ascult muzică – multă. Cu volumul spre maxim, basul setat să vibreze geamurile şi înaltele la limita dintre afecţiuni ORL şi crăpat pahare. Şi uite aşa am descoperit coincidenţe între melodii total diferite. Ceea ce mă face să mă duc cu gândul la faptul că destui neni au dorit să puncteze lucruri asemănătoare, chiar dacă au făcut asta abordând stiluri muzicale diferite, despărţiţi fiind şi de perioade de timp consistent de mari.
N-am de gând să postez un pomelnic întreg de melodii, pentru că n-are sens să transform ultima fărâmă de Read more…

Time of the season.

17 September 2012 29 comments

Niciodată nu cred că am aşteptat cu o asemenea ardoare toamna aducătoare de frig, ploaie şi nori. Detest vara într-un mod aproape visceral. Iar asta se întâmplă cu siguranţă din cauza schimbărilor climatice. Când încă nu eram boşorog, ţin minte că nici la 40 de grade nu mi se părea Iad. Şi asta pentru că nu eram obişnuit în România (ţară cu o climă temperat-continentală), cu valuri de aer African, care pe lângă căldura sufocantă aduc cu ele şi celebra umiditate tipică saunei – acea caracteristică din cauza căreia indicele de confort termic depăşeşte 80 de unităţi (ce naiba or mai fi şi alea), şi care creează impresia de sufocare, lipsă de aer, no place to hide
Vara este anotimpul care mă tine în arest la domiciliu. Ies din ascunzătoare doar noaptea, îmi schimb fusul orar, dormind de la 6-7 dimineaţa până la 4-5 după-amiaza, şi fac abuz de aerul condiţionat (atunci când nu răcesc exact în perioada codurilor gălbui-portocalii de căldură). Ăsta-i şi motivul pentru care cochetez destul de mult cu ideea mutării în altă ţară. M-a scos din minţi atât de tare clima ultimilor cinci ani din România, încât deplasarea one way ticket într-o ţară cu o climă răcoroasă, pare o idee foarte interesantă. Până acum am în cap trei idei: UK, Swe, Canada. N-aş vrea ceva gen Alaska – ar fi prea frig…dar aş fi cel mai bucuros dacă m-aş muta într-o ţară unde să mă pot bucura de-o climă cu temperaturi Read more…

Categories: Uncategorized

Da.

15 September 2012 21 comments

Dorinţă. Întâlnire. Frumos. Toamnă. Ideal. Dragoste. Credinţă. Visare. Atingeri. Copil. Senzaţii. Ireal. Iarnă. Jocuri. Năzuinţe. Sărut. Perfect. Divin. Planuri. Înger. Iubire. Decizie. Sex. Miracol. Credinţă. Primăvară. Logodnă. Aer. Discuţie. Ochi. Fericire. Imatur. Ploaie. Erotic. Vară. Dumnezeu. Superb. Chicoteli. Masaj. Cuib. Mângâieri. Bunătate. Timp. Spaţiu. Adormire. Probleme. Supărare. Tristeţe. Nostalgie. Ani. Melancolie. Încercări. Lacrimi. Mizantropie. Pereţi. Durere. Lipsuri. Amintiri. Gheară. Oboseală. Goluri. Foc. Luptă. Drum. Ieşire. Val. Aleator. Uitare. Intrare. Obstacole. Trecere. Val. Delăsare. Memorie. Lehamite. Cenuşă. Înec. Bătrân. Creier. Obişnuinţă. Răcoare. Abţineri. Ghem. De ce. Sânge. Scrum. Rece. Pierdere. Gheaţă. Letargie. Neant. Respiraţie. Pierdut. Abis. Agonie. Ev. Scânteie. Trezire. Căldură. Minune. Revitalizare. Real. Licăr. Departe. Inimă. Voce. Oxigen. Speranţă. Tânăr. Puls. Lumină. Viu. Nerăbdare. Circumspecţie. Nesătul. Expectativă. Carnal. Suflet. Încredere. Bine. Potrivire. Cutremurare. Avid. Putere. Za. Zale. Lanţ. Ore. Zile. Aşteptare. Aşteptare. Aşteptare. Aştep… Aşt…A… Da.
Read more…

Unu împărţit la doi.

13 September 2012 15 comments

Inconfundabilul ţăcănit al tastaturii era singurul sunet care perturba liniştea instalată în dormitorul lui Andrew. Închisese ferestrele, se asigurase că uşa dormitorului e bine ferecată, iar acum apăsa frenetic tastă după tastă, încercând să ajungă din urmă viteza gândurilor, pentru a reuşi să-i exprime lui Alice ceea ce simţea de-o vreme încoace. Dorinţa lui de-a o poseda, pornirile lui carnale, se schimbaseră dramatic în ultima săptămână. Şi asta pentru că Alice a reuşit să facă ceea ce nimeni nu mai făcuse de ani de zile. Să găsească uşa inimii lui Andrew.
Se cunoscuseră cu trei săptămâni în urmă, când Alice îndrăznise să iniţieze un dialog pe blogul lui Andrew. Dialog care s-a dovedit a fi începutul a ceva ce nici unul dintre cei doi nu prevăzuse iniţial. Totul începuse timid, decent, protocolar, pentru ca treptat, datorită atracţiei evidente dintre cei doi, paşii făcuţi de ei să-i ducă spre o adevărată relaţie online. Cu tot ce implică asta. Mai întâi mail-uri şi chat, pentru ca apoi încrederea căpătată să-i poarte spre schimbul de poze şi de filme făcute cu webcam-ul. Abia când reuşiseră să capete deplină încredere încât să se audă şi la telefon, au reuşit să facă şi sex. Ultima redută pe Read more…

Formatare şi reinstalare sistem de operare.

11 September 2012 15 comments

Cred că cel mai plăcut sentiment al unui pasionat de computere, este atunci când termină de instalat un nou sistem de operare. Pentru că ştii că e totul curat. Începi instalarea de drivere, pui totul în mişcare, instalezi şi niscaiva codecuri, ceva utilitare, îţi aranjezi shortcut-urile, setezi preferinţele, şi cel mai important, eşti sigur că nu sunt viruşi. Mai ales dacă eşti îndeajuns de paranoic să decontectezi modemul, sau chiar să scoţi mufa. Pentru că asta e cel mai important. Ca sistemul să nu fie virusat.
Şi totuşi, există momente în care se cere o formatare plus reinstalare O.S., chiar şi fără viruşi. Adică nimic din exterior nu afectează buna funcţionare a programelor. Nici un bug, cookie, advert, malware, worm, hidră, troian, sau cum naiba le-o mai zice, nu dereglează felul în care sistemul operează, şi totuşi ceva nu e în regulă. Constaţi că merge greoi, se impotomoleste. Ştii că ai mult RAM, dar vezi cum abia cârâie, începe să nu mai ruleze cu aceeaşi viteză mai multe programe deschise concomitent, nu mai face faţa tuturor cerinţelor în parametri normali, nu mai Read more…

1 life.

9 September 2012 22 comments

 Da. Health points. Petrec mult timp în fața PC-ului, așa că parte din el am ajuns să-l aloc și jocurilor. Și cum în ultima vreme servesc Diablo 3, m-am trezit aruncând ochii din greșeală pe open chat-ul din joc, unde astăzi, un tânăr care probabil are half my age, a spus cu o nonșalanță dezarmantă -I have 33.000 life. Cu siguranță se referea la unul din eroii lui din joc, mândru fiind de accomplishment-ul respectiv.
Numai că mi-au trebuit 1.73 secunde să răspund instinctiv -I only have 1 life. Acum știu că ar fi trebuit să adaug și left, dar a fost bine și așa. Abia după ce i-am răspuns am apucat să încep digerarea gândului respectiv. Câteodată așa obișnuiesc să mă comport. Impulsiv. Instinctiv. Bineînțeles că ulterior încep să analizez și să toc mărunt ceea ce tocmai s-a întâmplat. Așa am făcut și acum. –Did i just do that? Se pare că da. Și dacă da, de ce? Păi cred că singura explicație ar fi că …așa e. –I have one health point left.
În primul rând mi-a plăcut foarte mult termenul folosit de el. Life. Nu HP (health points). Ăsta a fost cred motivul pentru care am reacționat așa. Cu siguranță mi-aș fi văzut de joc în continuare, dacă ar fi spus -I have 33k hp. Dar nu, el a preferat să spună (fără să-și dea seama, sau poate necunoscând termenul uzitat de gameri) -I have 33.000 life.
La vederea replicii lui, pur și simplu am orbit de invidie. În cea mai pură și sinceră formă a ei. Cred că Read more…

Libera me, Domine.

8 September 2012 17 comments

[…]Sunt ritmul primelor senzații
Și gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Și dezgustul efemeridelor ce mor
Și-accentul circomflex al vieții€”
Al nimănui
Și-al tuturor!…[…]

de Ion Minulescu

Speranţa este sentimentul că sentimentul pe care îl ai nu este permanent.

Read more…

The green fairy.

7 September 2012 23 comments

You can get addicted to a certain kind of sadness…

5 September 2012 23 comments

 Un foarte bun și în același timp vechi prieten, a postat pe Facebook, nu cu mult timp în urmă, versul ăsta din deja celebra melodie a lui Gotye – Somebody that i used to know. El a mai continuat spunând că este atât de comun sentimentul descris, încât ar trebui inventat un cuvânt special pentru el. Și cum am fost total de acord cu el, m-am trezit eu să comentez. Eu care la vremea aceea aveam încă toți boii acasă. Nu mă pălise încă the great depression.
Și uite așa am scris eu aflându-mă în treabă, masochism. Evident că el m-a contrazis. El simțea altceva, iar eu veneam cu aberațiile mele de doi lei. Credeam sincer (și chiar și acum mai cred), că în anumite circumstanțe, versul ăsta poate fi interpretat drept masochism. Adică un fel de masochism sentimental. Atunci când suferi emoțional, dar continui, mergi mai departe, știi că persiști în suferință cu bună știință și totuși o faci, crezând, sperând că va fi bine. Din punctul meu de vedere poate fi tradus și prin masochism versul ăsta, mai ales ținând cont de contextul melodiei și de ceea ce vrea să transmită.
Omu’ m-a contrazis, eu fiind departe de felul cum o interpreta el, așa că eu am continuat cu Read more…

Transfer. Capitolul unu: LOAD.

1 September 2012 9 comments

 Simt cum micile asperități ale materialului atât de dur îmi intră în buricele degetelor. Răceala aparatului, chiar și în ziua asta toridă, mă face să cred în continuare că nu sunt nebun stând aici pe acoperișul băcăniei, în așteptare. Sunt conștient că fie și la dimensiunile astea mici, ar fi trebuit să se încălzească, după atâtea ore de stat sub soare. Numai că refuză s-o facă. Iar asta, alături de imperceptibilul zumzet pe care îl emite constant atunci când apăs pe ON, sunt singurele dovezi pe care mă încăpățânez să le consider valide în legătură cu proveniența lui.
-Nu e făcut de oameni. Am știut asta încă de acum o lună când au apărut ei. Și totuși zilnic o iau de la capăt și încerc să nu-mi pierd mințile, convingându-mă iar și iar că e bine ce fac.
Oricum, Eli nu i-a auzit și nici nu i-a văzut când au venit. Ea stătea la fel cum o făcuse în ultimele opt luni, pe același pat de spital, fără ca măcar să știe că eu nu plec de lângă ea. Până și doctorii mă tratează ca pe un angajat, iar asistentele îmi aduc de mâncare precum unui bolnav. Și totuși în noaptea aia nimeni n-a văzut și n-a auzit nimic. Nimeni în afară de mine. Ușa salonului era încuiată pe dinafară, eu moțăiam ca de obicei în scaun lângă patul ei, încercând să compun propria-mi melodie din notele atât de familiare deja, ale aparatelor medicale care-i înconjoară patul, și atunci au apărut ei doi. Pentru o clipă am crezut că visez, așa că am rămas impasibil în scaun Read more…