Home > De suflet., Muzică. > You can get addicted to a certain kind of sadness…

You can get addicted to a certain kind of sadness…

 Un foarte bun și în același timp vechi prieten, a postat pe Facebook, nu cu mult timp în urmă, versul ăsta din deja celebra melodie a lui Gotye – Somebody that i used to know. El a mai continuat spunând că este atât de comun sentimentul descris, încât ar trebui inventat un cuvânt special pentru el. Și cum am fost total de acord cu el, m-am trezit eu să comentez. Eu care la vremea aceea aveam încă toți boii acasă. Nu mă pălise încă the great depression.
Și uite așa am scris eu aflându-mă în treabă, masochism. Evident că el m-a contrazis. El simțea altceva, iar eu veneam cu aberațiile mele de doi lei. Credeam sincer (și chiar și acum mai cred), că în anumite circumstanțe, versul ăsta poate fi interpretat drept masochism. Adică un fel de masochism sentimental. Atunci când suferi emoțional, dar continui, mergi mai departe, știi că persiști în suferință cu bună știință și totuși o faci, crezând, sperând că va fi bine. Din punctul meu de vedere poate fi tradus și prin masochism versul ăsta, mai ales ținând cont de contextul melodiei și de ceea ce vrea să transmită.
Omu’ m-a contrazis, eu fiind departe de felul cum o interpreta el, așa că eu am continuat cu încercările. Am spus -Emo. El mi-a răspuns –Începem cu înjurăturile? Și a continuat spunându-mi -Hipster... crezând că eu îl făcusem pe el emo. A înțeles până la urmă ce-am vrut să spun, dar tot nu picasem bine pe matriță. Și emo, ca și concept, poate fi interpretat ca un fel de sadness de care devii addicted și care te menține într-o perpetuă stare de tristețe cu care aproape că te simți bine în timp, atunci când devine familiară ca și sentiment.
Numai că șirul comentariilor noastre făcute în urma postării sale, a fost întrerupt de un comentariu al unui prieten comun, care a spus doar atât. Melancolie. Acela a devenit de fapt și ultimul comentariu. Nici unul n-am mai zis nimic. Pentru că poate nu mai era nimic de zis. E o definiție foarte bună a acestui vers. Și asta pentru că înmagazinează dozajul potrivit de pozitiv și negativ, încât să descrie perfect versul cu pricina. Știu că ascultând melodia, se induce oarecum automat, din cauza versurilor, starea de tristețe. O tristețe plăcută, care te face să zâmbești ușor în colțul gurii, știind că [...]da, a fost frumos, dar s-a terminat când poate ar fi putut să fie și să devină și mai frumos[…]. Numai că nu e vorba doar despre tristețe. Tocmai ăsta e și farmecul melodiei respective. Și exact în asta rezidă și complexul înțeles al cuvântului melancolie. În faptul că poate fi și bine. În faptul că un anume tip de tristețe, poate fi și spre bine. Adică te poate obișnui cu ea, făcându-te să continui zâmbind trist, cu ochii aplecați la colțuri, inima caldă de emoție și gândul către maybe…un maybe destul de departe dar within reach; sau te poate arunca în tristețe maximă, continuată eventual într-un micuț pui de depresie.
Așa că da, sunt de acord că melancolie este termenul adecvat. Descrie perfect plăcuta tristețe cu care te obișnuiești, pe care o accepți oarecum masochist, și pe care o asimilezi prin toate simțurile, drogându-te cu ea, intrând în ea și lăsând-o să intre în tine, asemenea unui emo trist și abătut.
Și totuși ce-i de făcut când apare? Renunțăm la regimul alimentar, cumpărăm 300 litri de bere și așteptăm să treacă? 😀 Sau ascultăm Bob Marley – Everything’s gonna be alright? 😉
O prietenă pe care am cunoscut-o de curând pe net, datorită blogului, spunea la un moment dat ceva despre suflet de închiriat. Îmi permit să-i spun prietenă, cu toate că nu ne cunoaștem de mult timp. Sper să nu se supere. Așadar, asta ar fi o soluție? Suflet de închiriat? Sau, măcar de împrumut?!…
 Mă întreb, pentru că sunt destule ocazii în care chiar ar fi o idee genială, dacă ar mai putea fi pusă și în practică. Ar fi un mod perfect de încărcat bateriile. Pentru că dacă nu mai ai ulei în motor și continui drumul, riști să-l calezi, blocând total și definitiv întreg angrenajul.
Sunt vreo câteva zile, cam de când a început toamna asta, de când observ pe un număr considerabil de bloguri, oameni frumoși, dar care din diverse motive, trec prin diferite stadii de suferință. Dezamăgiri, tristeți, răscruci de drum, îndoieli, regrete, nostalgii, remușcări etc. Ei uite că a sosit vremea să mă altur și eu acestui club select al sadness-ului, molipsit fiind probabil de anotimp, timpuri și de universalul nor invizibil emoțional, care ne unește în gânduri și simțiri, cu toate că suntem la zeci sau sute de km. unii față de ceilalți, dar respirăm același aer și împărțim aceleași energii…fie și prin bloguri. Așa că dintr-un sentiment de rezonanță empatică, dar mai ales din cauza unor probleme de ordin personal, adaug și eu melancolia mea la șirul motivelor de sadness, despre care am scris nițel mai sus.
Probabil că problema mea e ridicolă în comparație cu problemele celor despre care vorbesc eu aici, dar tocmai ăsta-i motivul pentru care mă simt oarecum bine atâta timp cât you can get addicted to a certain kind of sadness. Sunt încă la stadiul de zâmbet trist, care tinde să devină obișnuință. Și oricum doamna asta sexy dar necruțătoare, îmi dă târcoale de multă vreme. Pot spune că am cochetat cu ea încă din copilărie. E nativ. Când mă vedea mama că mă uit abătut pe geam la vârste cuprinse între 8 și 14 ani, admirând …cine știe ce naiba contemplam eu atunci, îmi spunea zâmbind că-s nostalgic, iar mai apoi astenic. Dar uite că după ce de vreo 4-5 ani am ajuns un mizantrop desăvârșit și incurabil, cu toate că se bate cap în cap cu felul meu de-a fi extrovertit și coleric, primesc în sfârșit cu brațele deschise vizita intunecatei doamne sexy, Melancolia.
Aproape că nici nu mai are importanță ce m-a trimis la întâlnire cu ea. Nu mai contează cumulul de factori care au făcut posibilă întâlnirea asta de gradul trei. Știu sigur că și ei îi era frică de mine. Că-s al naibii. Dar și eu aveam teama de-a o cunoaște. Și uite că nu doar ne-am cunoscut, ci a fost și sex at first date. Ne-am avut unul pe altul la un nivel atât de profund, am intrat atât de adânc în ea, iar ea a pătruns atât de bine în ființa mea, încât nu știu când și cum ne vom despărți. E parte din mine, am ajuns parte din ea. Poate doar s-o rup eu în bucăți, eliminând-o apoi precum minunatul Michael Clarke Duncan în Green Mile, care a încetat ieri din viață la doar 54 de ani (-Dumnezeu să-l ierte!). Doar așa aș mai putea s-o scot din mine. Transformându-mă într-un șaman și scuipând răutatea sub forma unor minuscule musculițe negre…
Dar cum până acolo e cale lungă, și cum n-are cine să-mi închirieze un suflet între timp, nu-mi rămâne decât să accept actuala stare de fapt, să înghit în sec gândindu-mă la faptul că acum câteva zile râdeam și mă distram, să accept dezinvolt noul statut de addiction to sadness și să …încerc, să merg mai departe. Căci, înapoi n-avem cum, nu? Ce-o fi, o fi. Vorba aia, morții cu morții, viii cu viii. 😉

Știu că ar fi fost firesc să postez Gotye – Somebody that i used to know, având în vedere că despre ea am vorbit și într-un fel …cam de la ce vrea să spună titlul mi se trage, dar n-o s-o fac. Pentru că, cel puțin eu, am fost asaltat pe Facebook, mess, ba chiar și la știrile Tv, cu melodia asta. Și pe lângă asta, 1) Încă îmi place și nu vreau să abuzez de ea până acolo încât s-o scot de la inimă din cauza spam-ului extrem și 2) Dacă o ascult n-o mai scot din cap 2-3 zile. Eu oricum rămân în cap cu ultima melodie pe care o ascult și o fredonez până la disperare, așa că de fiecare dată îmi aleg una mișto de încheiere, ca să nu rămân în cap cu ceva nasol, sau cu ceva care mă obsedează. 🙂 Dar mereu mi se întâmplă să trec pe lângă bucătărie unde madama pierde ani din viață uitându-se la Mireasa pentru fiul meu, și când mi se mai întâmplă să aud refrenul ăla de căcat Mireeaaassaaaa pentruuu fiul meeeeeu, fac stânga-mprejur, bag rapid ceva hardcore la maxim să-mi scot din cap poluarea aia fonica și revin la ceea ce voiam să fac. 😉
În fine. Nevermind… Așadar, am ales o melodie la care țin foarte mult. Atât de mult mi-a plăcut filmul Silent hill, despre care o să scriu un articol în curând, încât am dat toată muzica jo… (pardon, am cumpărat tot albumul), și am mers atât de departe cu asta, încât mi-am făcut și cd-uri speciale cu așa ceva, pentru ascultat în mașină. Nu vă speriați, nu toată muzica din film e atât de tristă. Akira Yamaoka (cel responsabil de asemenea melodii), are și ceva mai vesel prin repertoriu.
Sper să va placă și să înțelegeți perfect din ea, dacă eu n-am putut să exprim exact în cuvinte, ceea ce simt eu acum…

Advertisements
  1. Jeremy
    5 September 2012 at 16:59

    Cunosc foarte bine starea despre care vobesti! Nu stiu care ar fi solutia “ideala” pentru a trece peste “sadness`ul” asta insa, stiu foarte bine ca, indiferent de cat de bine sau rau ne`ar fi, nu trebuie sa acceptam si sa ne zicem “ce`o fi, o fi”. Suna a resemnare! Orice alegere sta in mainile noastre! Trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim, indiferent ce presupune asta! INDIFERENT!

    • qatalin
      5 September 2012 at 20:38

      Vorbești atât de frumos și de bine, încât parcă mi-ai cunoaște gândurile. Gândurile pe care le aveam până în urmă cu o zi… Așa spuneam și eu până să ajung în starea asta. Numai că odată atins un anumit prag, ‘indiferentul’ ăla pare așa de greu de ajuns… 😦
      Dar oricum, mulțumesc frumos pentru încurajare. I’ll try my best. Tre’ să-mi revin eu. Doar sunt băiat mare…poate prea mare. 😀

      P.S.: Prin ‘ce-o fi o fi’ ăla, încercam să visez exact la no matter what-ul la care te-ai referit tu, nu la resemnare. 😉

  2. Anārkalī
    6 September 2012 at 2:17

    Incearca sa-ti revii Catalin, nu te lasa prada nici melancoliei si nici depresiei, cu toate ca pe cea din urma nu putem sa o controlam in cele mai multe cazuri. Daca vei capitula lor pentru prea mult timp, vei intra intr-un cerc vicios din care cu greu vei mai scapa si care ar putea sa devina repetativ. Trust me, depresia, suferinta si tristetea imi sunt “amice” de cand ma stiu. Nu am ajuns addicted de compania lor, dar imi stau in carca invizibile la fel ca strigoiul aleia din filmul Shutter, daca l-ai vazut. Era una care murise in film, omorata de unul si fantoma ei ii statea in carca aluia si-l afecta in asa hal incat l-a adus in pragul nebuniei. Asa si cu sentimemtele astea, daca le oferi cuib…s-ar putea sa-ti facs si pui intr-o buna zi.

    • qatalin
      6 September 2012 at 2:30

      Mulțumesc frumos pentru gândurile bune, Anārkalī. Crede-mă că nu prea am chef să cad pradă melancoliei și nici depresiei. Numai că după o îndelungă cochetare, alături de tatonarea de rigoare, de parcă zici că îmi făceau curte, nu știu dacă tura asta mai pot să scap. Îmi pare rău să aud că și tu ai avut parte de așa ceva.
      Da, am văzut Shutter. Și mă simt exact că acolo. Pentru că tocmai când sperasem că am scăpat de povară, am ajuns ca într-un final să văd în poză că le am în cârcă deja. Dar un lucru știu sigur. Nu renunț la luptă. Iar asta îmi dă speranța că poate n-or ajunge să-și facă un cuib.
      Încă odată mulțumesc pentru încurajare.

      • Anārkalī
        6 September 2012 at 2:32

        Cu placere, anytime. Nu numai incurajare. Ti-am lasat ceva pe blog la mine. 😉

        • qatalin
          6 September 2012 at 2:45

          Words are not enough to describe how you made me feel.
          Mulțumesc!……………………………

  3. 6 September 2012 at 9:05

    Femeile de regula se inarmeaza cu un sac de inghetata si un set MARE de servetele, barbatii da… cu cateva tone de bere si baga injuraturi la bord. 🙂

    Constientizez, datorita tie, ca intr-o astfel de stare ma aflu si eu. Nu am mirosit-o pana acum tocmai pentru ca m-am obisnuit cu ea. Motive am sa fiu melancolica, grave motive am sa fiu si extrem de trista, frustrata si suparata pe cineva de SUS care uneori pare ca ridica degetul la mine ( nu cel mijlociu ci cel de “asculta la mine!” ) dar mi le temperez pe toate, iau totul ca atare, imi acord timp si incerc sa ies la liman – singurica, caci astfel imi revin, realmente. Is si eu culmea, imi revin fara ajutor. :)) Ajutorul uneori te baga mai crunt in diferite stari…
    In fine, ideea e ca ar trebui reciproc sa ne articulam cu niste palme, ca doi frati ce ne indragim si sa incercam sa iesim per complet din starile ce ne incearca pentru ca deh, avem un HE si o SHE pe care multe/multi si i-ar dori + alte chestii COLOSALE. 🙂 Haidi, ti haguieste sor`ta.

    • qatalin
      6 September 2012 at 10:57

      În primul rând, bad news să aflu că și tu ești într-un dans timid cu dna.Melancolia. 😦 Eu bănuiam/speram că ce ai tu se încadrează doar în tristeți fugitive…Damn! 😦
      Mda, mă bucur să aud că-i musai să-mi revin singur, pentru că am palma grea. 😀 Pot fi și reciproce palmele astea, dar ție ți le dau online, să nu le simți, în timp ce mie, dacă-mi scap vreo două, s-ar putea să-mi revin și dintr-o eventuală comă, darămite dintr-o penibilă melancolie… 🙂
      Thanx maxim sisule. Ti haguieste și frac’tu back! Și speră că ești/vei fi și tu ok…

      P.S.: M-ai băgat în ceață/pus pe gânduri cu chestiile alea COLOSALE. :D))))
      P.P.S.: Am văzut poza de pe Facebook pe care ai postat-o în dimineața asta și unde-ți văd relativ bine întreg corpul. Deci, fără discuții, pune mâna și mănâncă! Speram să vază și ochii mei niscaiva colăcei, când colo nimic. You are thin. 😦

      • 7 September 2012 at 9:53

        I AM NORMAL. Crede-ma, nu sunt genul de femeie care s-a pus sa slabeasca si asta face la infinit chiar daca arata bine! Am cateva perechi de blugi ce ma prind ceva mai bine si mascheaza ce inca mai am… :))) Din nou, crede-ma!
        De revenit, ne revenim, impreuna dar separat, pot garanta asta caci cand spun chestii COLOSALE ma refer la : familie… si in plus de asta, avem tot materialul: cap, maini, picioare, o vedere ( aproape ) buna s.a Suntem norocosi c-avem ce altii nu au si isi doresc sa aiba deci ,sa iesim din coltul asta negru si sa privim si lucrurile bune si frumoase! Uite, eu am mai capatat un prieten si un frate, asta ma face sa ma simt mai bine… E ceva pentru care sunt recunoscatoare!
        Capul sus bro, suntem niste “bastarzi” impliniti. 😆

        • qatalin
          7 September 2012 at 13:00

          Așa e…Be grateful for what you have ar trebui să-mi sune-n cap… Corect… 😦
          Și totuși, când apare starea asta…tare rău e…să n-ai …ce-ți dorești. 😦
          În legătură cu silueta, nu-mi mai rămâne de spus decât: blugii fac o treabă minunată. 😉
          Și eu sunt recunoscător pentru sis’. 🙂 M-ai dat gata cu bastarzii împliniți… :D))))

  4. 7 September 2012 at 1:56

    depresia are la baza frica…frica este irationala, motiv pentru care nu poate fi inteleasa si nici inlaturata…importanta este si intensitatea fricii…
    o data instalata depresia nu va disparea…putem sa o fentam,sa uitam de ea,sa o ignoram, dar toate astea nu o fac sa dispara…nu am incredere in cei care spun ca au fost depresivi si nu mai sunt…poate nu mai sunt pe moment dar momentele sunt trecatoare…
    depresia trebuie asumata…este singura solutie…
    melancolia e ceva asa…sweet bitterish…e un gust pe care il ador…
    in fond,de ce nu ne-am bucura de el si prin extensie,de ea? 🙂

    • qatalin
      7 September 2012 at 2:09

      Probabil așa o fi. Spun asta pentru că, sper eu, n-am ajuns încă depresiv. Melancolic cu siguranță. Motiv pentru care am cam devenit addicted to a certain kind of sadness. Însă trag totuși speranța că după ce poposesc nițel în stadiul ăsta, mă voi întoarce din drum, în loc să continui până la capătul depresiei profunde. Între timp, așa e, trebuie să ne bucurăm de el/a. 🙂

  5. ellyweiss
    7 September 2012 at 5:29

    Nu ma pricep sa bag pe gat omului mesaje optimiste.
    Nici mie nu-mi place sa le primesc. De fapt le detest fiindca nu ma ajuta cu nimic, decat sa realizez ce inseamna prapastia dintre doua fiinte, oameni adica, care ar putea parea ca se pot intelege unul pe altul, facand parte din aceeasi specie.
    Nu pot spune ca o sa-ti treaca, nu pot spune ca nu. Cand iti descriai starea ma gandeam ca de aceea postarea mea cu “Figuratia…” ti s-a potrivit acum cateva zile.
    La tine pare sa fie ceva de ultim moment…poate rezultat al unor acumulari.
    La mine e ceva mult mai grav. Eu deja ma analizez cum ai analiza (observa ar fi mai corect) un bolnav incurabil… de fapt tu vei scapa relativ repede de starea aceasta.
    Iti spun de ce. Tu poti vedea filme, poti asculta muzica. Imagineaza-ti, pentru cateva secunde, cum ar fi sa nu poti face niciunul din acestea doua… Deci? Cum ar fi?
    Asa ma simt eu. Am un pustiu sufletesc si desi atat de pustiu, ca nimic nu mai e acolo…ma doare. Ma doare incat simt cum sangereaza. Sufletul. Nu plang, nu fac urat. Sufar in tacere. Asteptand sa imi treaca de mai bine de un an…
    Deci…nu-s capabila sa incurajez pe nimeni. 😦

    • qatalin
      7 September 2012 at 6:17

      Comentariul tău vine într-un moment teribil pentru mine. Pentru că deasupra a tot ceea ce-am scris aici, tocmai am terminat de vizionat “Perfect sense”. Te rog din inima mea să nu te uiți la filmul ăsta. Spun asta pentru că ar fi …neindicat, mai ales citind ce mi-ai spus tu aici.
      Am încercat să fac timp de câteva secunde ce mi-ai spus tu, și am simțit că …mor. Ceea ce înseamnă că probabil încă mai am suflet între stern și coloana vertebrală. Dacă aș putea, aș rupe puțin din el, să-ți dau și ție …împrumut.
      Cea mai bună încurajare, este exemplul personal Elly. Iar faptul că mi-ai destăinuit suferința ta, mă ajută foarte mult, pentru că sinceritatea este mai presus decât orice.
      De când am scris articolul ăsta, ești deja a 2-a persoană a cărei suferință mă eclipsează. Ceea ce simt eu pare ridicol în fața unor suferințe reale. Pe care le-am simțit în ultimul timp printre bloguri. E ceva vreme de când citesct printre rândurile tale. De multă vreme simt sângerarea ta…
      Ai dreptate. S-ar putea să pot scăpa repede. Spun asta pentru că pe lângă vizionat filme și ascultat muzică, am ajuns să constat că pot folosi, încă, un cuvânt pe care nu-l văd prea des în articolele tale, sau în comentariul ăsta. Speranța.
      Așa că vreau să închei spunând că “sper” să fie bine… să-ți fie bine…

      • ellyweiss
        7 September 2012 at 16:27

        Stii, Catalin, nu inseamna ca nu am suflet. Cred ca se vede bine ca am si e peste masura de sensibil. Poate prea. Dar e pustiit… …
        Ai vazut ca e ingrozitor sa nu poti face acele lucruri? Mancam filme pe paine. Ascultam muzica, mai ales rock. Eram o persoana cat se poate de normala. Dar in ultimii doi ani in viata mea au fost intamplari care m-au facut sa devin un mort viu. Nu doresc nimanui asa ceva. Prin intermediul blogului am ocazia sa cunosc oameni. Unii cu probleme cat de cat asemanatoare si care ma inteleg oarecum. Cum se pare ca ma intelegi si tu. Altii sunt firi vesele, pentru care viata curge lin si care ma incurajeaza fara sa inteleaga ca nefericirea mea e atat de profunda. Dar ei sunt sinceri in sfaturile lor si stiu sa apreciez si asta. Deci blogul ma ajuta sa ma agat de viata, sa tin contactul cu ceilalti.
        Multumesc pentru antirecomandarea in legatura cu acel film. Nu-i pericol, n-am sa-l vad 🙂
        Cat despre sinceritate…tu ai vazut ca ma caracterizeaza. Si am fost sincera cu tine mereu pentru ca esti unul dintre putinii oameni cu care imi permit luxul sa fiu asa. Si asta inseamna mare lucru, crede-ma!. Eu consider ca sinceritatea e preferabila minciunilor caldute. Sigur, de asemenea minciuni, pot marturisi ca mai uzez si eu…dar doar cand e cazul, cand o doza de sinceritate simt ca ar face mult rau. Pentru ca sunt oameni si oameni…si stiu sa citesc in mintea si sufletul oamenilor. Lucru care nici macar nu-i bun.
        Asta ai citit? http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/09/cuvinte-cu-parfum-de-fericire_2.html Melodia aceea…Am descoperit-o intamplator acum peste un an si am constatat ca e singura pe care o pot asculta.
        Cuvantul ala…cu origine in Cutia Pandorei… folosesc doar verbul dar cam impropriu si nu in ceea ce ma priveste. Doar asa, la modul impersonal…
        Multumesc. Mi-a placut ceea ce mi-ai raspuns…si pare ca si ceea ce am scris eu, tie…

  6. qatalin
    7 September 2012 at 16:58

    Elly, nici prin cap nu mi-a trecut că n-ai avea suflet. Încercam să spun că aș rupe o bucățică dintr-al meu (din acea părticică încă neatinsă de suferință), ca să-ți împrumut și ție, pe post de baterie. Dar cum m-am exprimat ca naiba în precedentul comentariu, era clar că se va înțelege greșit…evident, din vina mea. 😦
    Într-adevăr, te înțeleg. De fapt, mai mult intuiesc felul suferinței tale. Cert este că te ‘simt’ de ceva vreme…că nu ești ok…
    Senzațional articolul tău. Aș fi vrut să scriu mai mult, dar efectiv m-a blocat. 😦 Iar combinația dintre cuvintele tale și melodie creează exact ceea ce probabil ai simțit în momentul în care l-ai scris.
    Știam…bănuiam, că e un cuvânt pe care eviți să-l folosești. Eu încă pot, așa că ăsta-i motivul pentru care am și făcut-o. Scuză-mă dacă bat câmpii aiurea, dar cred că sunt anumite stadii ale suferinței care necesită ‘intervenție în forță’… Și nu mă refer la ‘group hug’, terapie de grup and so on… Mă refer la implicare directă, nemijlocită. Fără așteptarea consensului receptorului. Un fel de siluire a suferinței. Am simțit așa ceva la un moment dat în viața mea, și dacă n-ar fi fost cineva care să-mi scoată cu forța golul din suflet, singur nu știu dacă aș fi putut s-o fac.
    Dacă sunt prea insistent și par prea impertinent, spune-mi și mă opresc fără nici o problemă. Între timp însă, n-o să tac atâta timp cât simt ce simt… Tocmai datorită acelei sincerități de care pomeneai și pentru a cărei reciprocitate îți mulțumesc.

  7. 13 September 2012 at 16:52

    De multe ori, melancolia te face sa reflectezi mai mult asupra unor lucruri. Te elibereaza oarecum de energiile negative. Bineinteles ca este o problema atunci cand starea asta tine mai mult decat este normal. Pana acum, am fost norocoasa si nu am trecut prin intamplari foarte triste, in urma carora sa nu imi mai revin. Sper si de acum sa fie la fel.

    • qatalin
      13 September 2012 at 17:29

      Exact Rozi. Sunt de acord cu eliberarea energiilor negative. A fost prima treaptă, şi a fost benefică. Numai că atunci când te afundă într-o ‘certain kind of sadness’, din care pare că ieşi mai greu…nu prea mai e mumos. 😦 Să te ferească Doamne-Doamne de aşa ceva. Mă bucur că n-ai apucat să experimentezi o stare d’asta…

  8. 15 September 2012 at 10:20

    wow! superba melodie! superba, superba, superba!!!

    • qatalin
      15 September 2012 at 13:26

      I know. 😉 Mă bucur că-ţi place şi ţie.

  9. 25 September 2012 at 16:04

    N-am sa incerc sa dau solutii, nu de alta, dar nu le am. Marea majoritate a trecut prin asa ceva. Dintr-un motiv sau altul. Prima stare de genul asta e mai grea si tine muuult. Cel putin asa a fost in cazul meu. Pe urma te inveti si-ti dai seama ca asta-i viata;)). Nu prea ai cum sa comentezi sau sa cracnesti in privinta acestui lucru sau asupra felului in care esti construit. Iar resemnarea asta, isi are si ea rostul ei.(http://mariacomarlau.wordpress.com/2010/09/05/nu-i-nimic-asta-e/)
    Din punctul meu de vedere trebuie sa fii capabil sa lupti, dar sa stii cand sa te opresti. Iar faptul ca te opresti poate insemna resemnare, dar e o resemnare la ceea ce crezi tu de fapt ca vrei si e o reorintare. S-ar putea ca acea lupta la care nu esti pregatit sa renunti la momentul potrivit sa te doboare si sa te nimiceasca. Incapacitatea aceasta a noastra, in situatii de tristete profunda sa nu mai vedem ce ne inconjoara, sa nu mai vedem lucrurile bune, frumoase pe care le avem, oamenii care ne iubesc si sa ne concentram pe o lupta inutila si care ne sapa nu poate fi constructiva. De multe ori uitam sa privim in ansamblu. Totul, dar totul se petrece in mintea noastra si toate ne merg dupa cum stim sa le ordonam si sa le dirijam acolo. Nu zic ca e usor sau ca iese de fiecare data. Dar merita incercat pentru ca atunci cand iti iese e tare bine. Eu merg pe principiul ca orice cauza a unei tristeti trebuie cautata, infruntata, inlaturata, iar tristetea trebuie traita. Cred ca doar trecand prin ea poti trece peste ea, pe principiul: “live and let die” or “live and let go”.
    Iar pt ca am impresia ca m-am recunoscut ceva mai sus o sa/ti spun ca ma simt onorata si nicidecum suparata! >:D<
    So, live your sadness and then let your sadness behind you. Traieste-o pana o omori. pentru ca din punctul meu de vedere, tot ce e trait moare la un moment dat. E ca viata!
    Sau ca bautura. Pe principiul: bei un pahar, devii alt om, iar acel alt om are nevoie si el de un pahar, sau poate e un alt om care nu bea alcool. Traiesti o tristete, devii alt om, un om caruia nu-i mai plac tristetile si apuca sa se bucure de ce e sau de ce poate deveni. Zic si eu ;))
    Ma uit la comentariu si in afara de faptul ca e lung, poate parea si unul din asta al optimistului care nu stie ce spune. Ideea e ca am trecut si eu prin stari care la momentul respectiv pentru mine erau crunte iar depresia…o stiu bine, e amica de-a mea. M-a invatat multe dar, totusi, incerc sa o tin la distanta ca ne e mai bine amandurora una fara cealalta.
    O zi miiiinunata!

    • qatalin
      25 September 2012 at 17:24

      Ai descris atât de bine ceea ce simt, încât nici nu ştiu de unde să încep. Exact aşa cum ai spus, se instalează obişnuinţa, urmată de lupta pentru a înfrânge starea asta. Numai că în cazul meu e poate ceva atipic, pentru că sunt oarecum calm. Mult prea lucid şi prea …liniştit. Adică dacă m-ar fi pus cineva în urmă cu 5-6 luni, să-mi închipui cum ar fi dacă…, sunt sigur că nu mi-aş fi închipuit aşa ceva. Şi sincer să fiu, aş fi preferat să mă comport cum o fac de obicei. Adică ţipând, răcnind, trântind, lovind, etc… Faptul că ‘ţin în mine’ mă cam înfricoşează, pentru că nu mi-e caracteristic.
      Mă bucur că te simţi onorată (aşa cum de fapt şi eu mă simt), şi îţi răspund în acelaşi fel îmbrăţişării (wordpress nu ştie să arate şi emoticonul ăla – sau nu ştiu eu să-l setez)… Mi-a plăcut teribil articolul tău în care vorbeai despre ‘suflet de împrumut’…şi ţi-am folosit ideea.
      “Trăieşte-o până o omori. pentru că din punctul meu de vedere, tot ce e trăit moare la un moment dat. E că viaţa!” Absolut genial. Eu ţi-am mai spus ţie că ai sclipiri de geniu. Şi uite că-s atât de dese, încât mă bucur atunci când constat că am avut dreptate. De-a dreptul senzaţională exprimarea ta. Exact aşa trebuie făcut, aşa simt, dar nu ştiu cât de puternic voi fi să-ţi urmez sfatul întocmai. Iar apropo de comparaţia ta cu devenitul alt om după ce bei un pahar, om care la rândul lui vrea (sau nu) un ‘pahar’, pot să-ţi spun (ruşinat puţin), că o foloseam în anii facultăţii, drept motto, drept motivaţie pentru a-mi justifica perpetua stare de ‘party all the time’ din anii aia. Însă n-o făceam în sensul ăsta, ci motivând (oarecum în glumă), de ce fiecare om care bea un pahar vrea la rândul sau alt pahar (fiecare om fiind inevitabil – eu). Foarte bună legătura pe care o faci cu suferinţa, şi cu felul de a aborda, oarecum logic, matematic, o latura nedorită, dar în acelaşi timp inevitabilă, a trăirilor umane.
      Nu e deloc lung comentariul tău. Adică mi-a făcut foarte mare plăcere faptul că mi-ai spus ce simţi şi cum vezi tu situaţia, încât m-a întristat faptul că s-a terminat. Iar faptul că ai trecut prin depresie şi ai ieşit (sper) învingătoare, sau măcar ţi-ai dezvoltat o latură de ‘luptătoare’ care te face capabilă să o laşi să meargă în paralel cu tine (nicidecum perpendicular), îmi da speranţa că poate voi reuşi şi eu să-ţi urmez acţiunile şi sfaturile.
      O zi superbă şi ţie, Maria.

  10. 25 September 2012 at 23:10

    ‘suflet de inchiriat’. ti-am mai zis ca nu imi plac imprumuturile :))
    si…merci, parca incepe sa imi placa si mie formularea pe care ai citat-o.
    din depresie da, am iesit invingatoare si mergem in paralel. cum iti spuneam, mie clar imi e mai bine fara ea, ei ii este mai bine fara mine pt ca ea isi cauta o persoana docila in care sa se dezvolte, pe stadii, trece stadiul unu, sa revina cu stadiul 2. Iar cu mine nu prea ii merge. nu-i plac injuriile si jicnirile pe care i le aduc cand vine la mine :))
    Toate bune si s-auzim de veselie!;))

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: