Home > Când muza face sex cu mine. > Libera me, Domine.

Libera me, Domine.

[…]Sunt ritmul primelor senzații
Și gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Și dezgustul efemeridelor ce mor
Și-accentul circomflex al vieții€”
Al nimănui
Și-al tuturor!…[…]

de Ion Minulescu

Speranţa este sentimentul că sentimentul pe care îl ai nu este permanent.

 Speranță

                de Cătălin Ionescu

Când totul pare terminat
Când moare ultima speranță
Numai de-al naibii mă ridic
Și-mi mai permit o aroganță.

Purtat pe brațele firave ale silfidelor alai,
Zăresc prin închisoarea ceții un car demonic tras de cai.
Și chiar de zâmbetul sinistru al emisarului nemort,
Trimite primii spini de gheață care-mi străbat acum ființa,
Sfidez cu ultima putere obștescul gest de dat un ort,
Mă-ntorc din drum, calc pe cadavre și nu rămân s-aud sentința.

Întregu’alai uimit de gestu-mi s-oprește-n drum, dar stă de pază.
Iar emisarul împietrit se pune-n calea-mi plin de groază.
Și chiar de simt cum viața-mi piere sub forța lui copleșitoare,
Și-aud și cântecul de jale cântat de morți în depărtare,
Adun cu ultima putere un gând ce-l simt de la distanță,
Mă-nfig în el și îl omor, cu-n sentiment numit speranță.

Când moare ultima speranță și totul pare terminat
Când aroganța, și ea piere, iar viața pare c-a plecat,
Nu te lăsa pradă uitării, căci este scris în legea firii,
Să ne-adunăm în suflet forța și să cădem pradă iubirii.

Advertisements
  1. 9 September 2012 at 16:24

    Wow, minunat talent! Imi place mult poezia ! Felicitari!

    • qatalin
      9 September 2012 at 16:32

      Mulțumesc mult Cris! Mă bucur că ți-a plăcut.

  2. ellyweiss
    9 September 2012 at 18:45

    In ceea ce priveste poezia (nu a ta, ci poezia in general) imi declar totala incompetenta 🙂
    Dar legat de muzica de aici… se intalneste oarecum cu ceea ce te-am intrebat la cealalta postare…

    • qatalin
      9 September 2012 at 20:23

      Dap. Pianul (chiar dacă nu neapărat orga) e prezent destul de des și într-o formă foarte plăcută în Lacrimas Profundere – pentru care iți mulțumesc incă odată. Mă bucur mult că ți-a plăcut melodia asta. 😉
      Cât despre poezie…pfff…având în vedere că am scris-o de la 3 la 4 jumate A.M. cu o noapte-n urmă, ar fi chiar un miracol să fie ceva de capul ei. 😛 Doar că aveam o ronțăială în plex și am simțit nevoia s-o aștern pe hârtia digitală. 😉

      • ellyweiss
        9 September 2012 at 20:57

        Si eu ma bucur ca Lacrimas Profundere chiar ti se pare OK (nu stiu de ce, simteam ca nu stii aceasta trupa). Au trecut si ei prin cateva faze, ia albumele de la inceput si ai sa observi o trecere de la doom la gothic metal. Da, imi plac vocile baritonale, gen cea a lui Ville de la HIM. Se potrivesc perfect cu genul de muzica despre care vorbim. Cei de la Lacrimas au fost parasiti de solist, care n-a mai suportat, zicea el, stresul turneelor. In fine, de solistul de acum cei ce cunosteau trupa de dinainte de 2007 nu sunt deloc multumiti. Nici eu.
        Au destule albume incat sa-ti placa macar cate o piesa-doua din fiecare. O sa trec mai tarziu pe la noul articol. Am ceva treaba.

  3. qatalin
    9 September 2012 at 21:18

    Da Elly, am observat ‘etapele’ schimbării lor. 😦 La fel cum și Lake of tears (spre ex.) sau Ville Valo au devenit mai ‘comerciali’ odată cu trecerea anilor. Sau cum Metallica n-a mai fost the same după “Load”… Nu spun că-i neapărat nasol ce cântă acum, dar nu mai sunt Old school. Sunt curios dacă nu s-ar fi sinucis Cobain, ce-ar fi cântat Nirvana azi. 😛
    În fine, sunt prea ‘proaspat’ acum ca să dau verdicte definitive și irevocaibile în ce privește Lacrimas Profundere. Știu doar că-mi plac. Dar da, simt nuanțele din abordările lor…
    Cât despre feeling-ul tău cum că nu-i cunosc…interesant. 🙂 Spun interesant, pentru că și eu mă cam ghidez după intuiție și instinct. 😉 Încă odată thanx și sport la treabă.

  4. 11 September 2012 at 11:41

    Mi s-a facut pielea de gaina cand ti-am citit versurile…..Frumos!

    • qatalin
      11 September 2012 at 15:08

      Incredibil compliment. Mulțumesc frumos Mika!

      • 11 September 2012 at 15:14

        Cred ca starea mea si pielea gainii exprima mai mult decat 1000 de cuvinte ! :*

  5. 25 September 2012 at 23:12

    idem Mika;)

    • 25 September 2012 at 23:18

      adica vroiam sa spun ca subscriu la ce a zis ea, dar vezi, m-am blocat de tot. nici nu mai stiu sa ma exprim :))

      • qatalin
        26 September 2012 at 0:17

        Mulțumesc Roxule! 😉

  6. 27 October 2012 at 20:38

    e ceva cu tine…ai un fel de a scrie versuri diferit categoric de ceea ce scrii in proza…
    as spune ca ai dualismul gemenilor care pot fi in acelasi timp lumina si intuneric…
    imi place ca la sfarsitul poeziei ai pastrat speranta pe care iubirea o da intotdeauna…
    poezia asta a ta e ca o sfichiuire de bici…in prima faza simti arsura durerii dar daca te contolezi poti depasi momentul…ce simte mai departe fiecare e oricum diferit…

    muzica amplifica ce ai scris…e prima data cand ii ascult…
    privind videoclipul mi-am amintit ca acum un cand a fost Noaptea Portilor Deschise la muzee am vizitat Cimitirul Bellu,noapte fiind,evident…
    a fost ciudat pentru ca,pe masura ce ne departam de intrare chiar daca aleile erau presarate cu mici lumanari aprinse, intunericul era foarte prezent si cavourile,statuile din cimitir aruncau umbre peste tot…
    in plus,in fata capelei un cvartet de coarde se facea auzit din orice colt al cimitirului…
    a fost o experienta pe care am trait-o foarte lucid…

    • qatalin
      28 October 2012 at 2:19

      Nu ştiu dacă e vorba de cel al gemenilor, dar un dualism sigur există… Acum că ai remarcat, tind să-ţi dau dreptate. Cred că mă vizitează altă muză când încerc să scriu poezie. C-o fi bună sau rea, nu ştiu. Cert este că simt cu totul altceva atunci când scriu poezie.
      “ce simte mai departe fiecare e oricum diferit” – Corect. Nu ştiu dacă am transmis perfect ce-am simţit eu în momentul în care am scris-o, dar dacă are lagatura cu şfichiuirea de bici, atunci sunt mulţumit…

      Am trăit şi eu o experienţă asemănătoare. Numai că nu exista cvartetul, lumânările erau foarte rare, iar frunzele care cădeau într-o toamnă târzie, acompaniau atmosfera sinistră, cu un foşnet sacadat. Aşa că nu ştiu cât de lucidă a fost experienţa mea, dar cu siguranţă n-o voi uită niciodată.
      Într-adevăr, melodia asta am ales-o pentru că, alături de poze, transmite poate mai bine decât am putut s-o fac eu prin scris, ceea ce-am simţit în momentul în care am scris-o.
      Mă bucur că-ţi place şi că am zgândărit în tine măcar şi o amintire…înseamnă că am atins anumite coarde, pe care chiar dacă nu le-am apăsat profund, măcar le-am ciupit cât să scoată anumite sunete…

  7. 24 February 2013 at 14:48

    Tu chiar ești talentat, scrii foarte frumos!!! Eu zic, părerea mea sinceră și personală, să mai scrii și să ne mai încânți și pe noi cu talentul tău!

    • qatalin
      24 February 2013 at 15:05

      Deja mă măguleşti de m-am înroşit tot…inclusiv chelia mea strălucitoare. 😆 Thanx Pishky! I will… 😉

  1. 9 September 2012 at 17:54

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: