Formatare şi reinstalare sistem de operare.

Cred că cel mai plăcut sentiment al unui pasionat de computere, este atunci când termină de instalat un nou sistem de operare. Pentru că ştii că e totul curat. Începi instalarea de drivere, pui totul în mişcare, instalezi şi niscaiva codecuri, ceva utilitare, îţi aranjezi shortcut-urile, setezi preferinţele, şi cel mai important, eşti sigur că nu sunt viruşi. Mai ales dacă eşti îndeajuns de paranoic să decontectezi modemul, sau chiar să scoţi mufa. Pentru că asta e cel mai important. Ca sistemul să nu fie virusat.
Şi totuşi, există momente în care se cere o formatare plus reinstalare O.S., chiar şi fără viruşi. Adică nimic din exterior nu afectează buna funcţionare a programelor. Nici un bug, cookie, advert, malware, worm, hidră, troian, sau cum naiba le-o mai zice, nu dereglează felul în care sistemul operează, şi totuşi ceva nu e în regulă. Constaţi că merge greoi, se impotomoleste. Ştii că ai mult RAM, dar vezi cum abia cârâie, începe să nu mai ruleze cu aceeaşi viteză mai multe programe deschise concomitent, nu mai face faţa tuturor cerinţelor în parametri normali, nu mai merge ca la început…

Aparent, totul este în regulă. Sistemul funcţionează. Îşi face treaba. Numai că ştii, simţi, că se cere o formatare. E plin de progrămele aiurea instalate şi dezinstalate, au rămas tot felul de date nefolositoare în regiştri, defragmentarea nu-şi mai face cu brio datoria, şi ajungi să constaţi că nici nu-ţi mai aduci aminte când ai făcut ultima scanare. Vezi că totul se mişcă în reluare, chiar dacă dă impresia de job well done, iar încercările de curăţare formală, pe ici pe colo, mai mult îngreunează şi aglomerează total buna funcţionare a maşinăriei.
Cred că ăsta poate fi momentul cel mai bun în care poţi să spui în sfârşit că a venit clipa. Clipa în care vei şterge ce-a fost, vei curăţa locul, vei reaşeza sertarele, în care ulterior vei aranja într-o ordine desăvârşită, noul sistem de operare. Curat, virgin, avid de cunoştinţe (pe care i le dai cu ţârâita pentru a nu-l aglomera), curios, deschis la tot ce-i nou. Şi îl simţi cum se bucură la fiecare nou program instalat. Îi pui un driver, deja merge mai bine. Hop şi c-un codec, deja toarce. Dacă-l mai alinţi şi cu ceva utilitare, îţi mănâncă din palmă. Iar dacă la final vii cu un antivirus proaspăt, e clar că-i love at first sight.
Totul e să nu uiţi cum a mers the machine, înainte de formatare. Să apreciezi treaba pe care şi-a făcut-o, să ţii minte clipele de bucurie atunci când răspundea cu promptitudine la comenzi, momentele în care downloada, aveai joc în alt/tab, cinci pagini deschise, iar tu te uitai la un film fără ca el să dea rateuri…să nu uiţi câte a făcut să meargă bine, până să se împotmolească. Şi reţinând ce-a fost bine şi ce-a mers rău, să nu repeţi greşelile. Să nu mai instalezi şi dezinstalezi tot felul de progrămele, să-l defragmentezi constant, să-l ungi cu câte-o scanare antivirus din când în când, să mai faci câte un disk cleanup etc. Pentru că dacă reţii micile greşeli, inerente, dar posibil de evitat, reuşeşti să păstrezi viitorul nou sistem de operare într-o perfectă stare foarte mult timp. Îl vei putea ţine departe de îmbolnăviri, sau de împotmoliri neprevăzute. Totul e să ajungi să-i înveţi rutina. Felul în care răspunde la comenzi. Să nu-l bruschezi, să nu-l gripezi…ci să-l laşi să ruleze singur, cum vrea, fără să ţii strâns de volan. Tre’ să înveţi să let go, cu fruntea descreţită. Şi atunci nu numai că te va feri de viruşi, dar vei constata că trecerea timpului nu-i va mări nici măcar perioada de bootare. Va porni în fiecre dimineaţă la fel ca-n prima zi.
Totul e să te poţi acomoda cu perioada de trecere între sitemele de operare. Şi mai ales cu lipsa primului sistem. Cu shortcut-urile lui, cu folderele pe care le ştiai pe de rost, cu desktop-ul ăla pe care l-ai privit zi de zi. Dar cum orice sfârşit aduce cu sine un nou început, trebuie să accepţi că schimbarea unui O.S. care nu mai funcţionează normal este necesară şi sănătoasă. Şi mai ales, trebuie să priveşti cu încredere reinstalarea noului O.S. care va aduce cu sine siguranţa unui sistem proaspăt, cu regiştrii curaţi.
Şi cu toate că pare simplu, cele trei etape sunt exagerat de grele. Atât renunţarea la primul sistem de operare, apoi perioada de acomodare, urmată de formatare şi reinstalare, dar şi acomodarea cu noul O.S. Iar când asta se întâmplă, te simţi un fel de Ctrl+Alt+Del nefuncţional, care atrage după sine un Alt+F4 disperat, şi abia când constaţi că nici asta nu merge, recurgi la butonul de restart, pe care nu sperai să apeşi curând, sau mai bine zis – vreodată. Între timp, Doamne ajută să rămână procesorul întreg…că RAM e destul…

It happens…