Home > Când muza face sex cu mine. > Unu împărţit la doi.

Unu împărţit la doi.

Inconfundabilul ţăcănit al tastaturii era singurul sunet care perturba liniştea instalată în dormitorul lui Andrew. Închisese ferestrele, se asigurase că uşa dormitorului e bine ferecată, iar acum apăsa frenetic tastă după tastă, încercând să ajungă din urmă viteza gândurilor, pentru a reuşi să-i exprime lui Alice ceea ce simţea de-o vreme încoace. Dorinţa lui de-a o poseda, pornirile lui carnale, se schimbaseră dramatic în ultima săptămână. Şi asta pentru că Alice a reuşit să facă ceea ce nimeni nu mai făcuse de ani de zile. Să găsească uşa inimii lui Andrew.
Se cunoscuseră cu trei săptămâni în urmă, când Alice îndrăznise să iniţieze un dialog pe blogul lui Andrew. Dialog care s-a dovedit a fi începutul a ceva ce nici unul dintre cei doi nu prevăzuse iniţial. Totul începuse timid, decent, protocolar, pentru ca treptat, datorită atracţiei evidente dintre cei doi, paşii făcuţi de ei să-i ducă spre o adevărată relaţie online. Cu tot ce implică asta. Mai întâi mail-uri şi chat, pentru ca apoi încrederea căpătată să-i poarte spre schimbul de poze şi de filme făcute cu webcam-ul. Abia când reuşiseră să capete deplină încredere încât să se audă şi la telefon, au reuşit să facă şi sex. Ultima redută pe care n-o trecuseră încă decât destul de stângaci pe chat, dar care acum se dovedea a fi de-o intensitate copleşitoare. Cu alte cuvinte, reuşiseră să experimenteze totul. Mai puţin contactul fizic direct. Iar asta îi măcina interior zi de zi. Poate şi pentru că ambii erau căsătoriţi şi ştiau că fie şi aşa, fără atingeri, fără excitarea tuturor simţurilor în afară de imaginaţie, fără a se gusta unul pe altul, ceea ce aveau, experimentau şi trăiau împreună, tot înşelat se numeşte.
Ambii doreau ieşirea din propriile căsnicii, ăsta fiind de fapt unul din numeroasele motive care i-a apropiat iniţial. Şi totuşi încă nu găseau curajul, conjunctura favorabilă pentru a face pasul ăsta. Lipsa lui Andrew de afecţiune şi de atenţie ani în şir din partea soţiei, combinate cu faptul că soţul lui Alice obişnuia să bea destul de mult şi s-o lovească frecvent şi violent, au fost de fapt îmbrâncelile pe care cei doi le-au simţit îndeajuns de puternic încât să se arunce atât de avid în relaţia pe care acum o au.
Şi chiar dacă la început el o dorea doar fizic, în timp ce ea îşi umplea golurile emoţionale cu energia lui debordantă, treptat lucrurile au început să se schimbe. Şi asta pentru că au descoperit câte lucruri au în comun. De fapt, le-a venit mai uşor să numere pe degetele unei singure mâini, care sunt diferenţele dintre ei. Atât de mult se completează unul pe celălalt, încât deseori se întreabă, tastând sau şoptind în telefon, dacă nu cumva este ireal ce se întâmplă, dacă nu cumva e o farsă, un vis mult prea frumos din care riscă să se trezească brusc.
Dar cum zilele treceau, zile ce aceasta în care Andrew tastează cu o viteză asemănătoare unei dactilografe experimentate, iar cei doi nu găseau încă motive să înceteze sau să rărească întâlnirile online, au ajuns într-un final să vorbească şi despre întâlnirea în carne şi oase.

-E mai bine să vii tu la mine. Ea pleacă mai des de acasă, şi putem să prindem o după-amiază, sau chiar o zi liberă.
-Nu ştiu dacă e bine să ne vedem înainte de-a fi singuri.
-Aşa e Alice, dar te doresc atât de mult încât nu mai pot gândi limpede, iar o întâlnire ne-ar ajuta destul de mult, pentru că am reuşi să vedem dacă ne placem şi face to face aşa cum ne placem online.
-Da iubitule, dar dacă apucăm să facem dragoste înainte de-a ne despărţi de actualii parteneri, cu siguranţă îşi vor da seama şi riscăm să complicăm lucrurile şi mai mult.
Andrew ştia că ea are dreptate, numai că nerăbdarea lui, pasiunea trezită de ea în el, focul reaprins după ani şi ani de închistare sufletească, îl făceau să reacţioneze impulsiv, să nu mai fie atent la detalii. Prefera să-şi asume orice risc, doar pentru a putea trăi cu ea ce-şi descriau zilnic spărgând tastele, sau soptindu-şi în telefon.
Şi ea simţea asta. Cu timpul ajunsese să-l dorească fizic la fel de mult cum el învăţase s-o iubească. Până şi aici se completau. Iniţial el i-a vrut doar corpul, în timp ce ea îi căuta inima, pentru ca apoi ea să ajungă să-l dorească în cel mai visceral mod posibil, iar el s-o iubească aşa cum nu credea că mai e în stare s-o facă.
Însă amândoi sunt conştienţi că întâlnirea lor mai trebuie să aştepte. Orice pas greşit riscă să le distrugă viaţa, atât pe a lor, cât şi pe a celor din jurul lor. Ştiu că trebuie să fie atenţi, numai că ceea ce-şi spun la telefon, felul în care observă fiecare că interlocutorul este ceea ce au căutat toată viaţa, râsetele pe care şi le provoacă involuntar, orgasmele pe care şi le dăruiesc cu o pasiune greu de imaginat, încrederea pe care au ajuns să o simtă în cel mai profund mod posibil, şi multe alte intimităţi, toate la un loc şi fiecare separat, constituie motive destule pentru a-şi dori să trăiască şi senzaţia atingerilor. Vor să se aiba complet. Şi definitiv. Sunt conştienţi de asta, şi-o doresc enorm, şi totuşi nu găsesc modalitatea de-a o face în siguranţă.
Un rol important în toată indecizia lor, e jucat de partea negativă a caracterului fiecăruia dintre ei. Andrew este impulsiv şi nerăbdător, în timp ce Alice e pesimistă şi cântăreşte foarte mult fiecare variantă a unei decizii. Tocmai de aceea munca pe care a depus-o el pentru a-i câştiga încrederea a fost colosală. Însă odată câştigată, acum se bucură de o intimitate deplină alături de femeia care reuşise să-i arate cum este să iubeşti din nou.
Însă legat de pesimismul ei, de neîncrederea în necunoscut, de frica ei de-a experimenta senzaţii mai puţin chibzuite, Alice nu credea că întâlnirea lor va fi la fel de explozivă ca ceea ce trăiesc acum folosindu-se doar de telefon. Ştiau amândoi ceea ce simţea ea, iar Andrew dorea să o convingă de necesitatea alungării grijilor. Însă fără succes. Faptul că soţul ei îi zdruncinase încrederea în propria persoană, faptul că senzaţiile trăite atât de intens de amândoi o făceau să creadă că e imposibil să fie real ceva atât de frumos, o aduseseră pe ea la stadiul în care îşi dorea prelungirea visului, nu ruperea lui. Dorea să se mai bucure de el în felul ăsta, având o teamă nefirească de o întâlnire directă, pentru că prefera să-l aibă aşa, decât deloc. Iar Andrew ştia asta. Şi cu toate că şi-o dorea în viaţa lui cum nu dorise nici o femeie vreodată, mai ales acum când realiza că dragostea pentru soţia lui apusese cu mult timp în urmă, prefera să-i ofere ce-şi dorea ea, de dragul ei, ştiind că el suferă pentru amândoi, dar acceptând asta atâta timp cât măcar ea îşi lua zilnic partea de fericire. Când se întâmpla să aibă şi el o zi formidabilă, sărbătoreau complimentandu-se reciproc în loc de ciocnit pahare de şampanie. Când se ciondăneau, oftau şi suspinau în telefon, în loc de gesturi şi mimică adecvată. Când se aveau unul pe altul, îşi şopteau vorbe fierbinţi, în loc să se privească în ochi. Învăţaseră să trăiască la cea mai mare intensitate, ceea ce niciunul nu-şi închipuise vreodată că e posibil. O relaţie online.
-Ai chef să ne jucăm?
De câte ori o întreba el asta, tăcerea ei pentru câteva secunde era răspunsul de care avea nevoie. Ajunsese să o simtă atât de bine, încât nici măcar nu mai erau surprinşi unul de celălalt când constatau cât de frumos este atunci când poţi comunica non verbal fie şi la telefon. Şi de fiecare dată, întrebarea asta sosea atunci când el simţea că vocea ei căpăta o anume inflexiune. O simţea dornică şi dispusă la joacă, aşa cum le plăcea lor să spună.
-Mmm…da.
Faptul că a însoţit răspunsul, ezitant dar sigur, cu un chicotit pe care el îl iubea deja, a fost exact genul de răspuns pe care-l aştepta. Pentru că nevazandu-se, auzul fiind singurul simţ de care se puteau bucura, ştia că doar dacă e sigur că şi ea doreşte cu adevărat, poate trece la fapte. Adică la stimularea imaginaţiei până dincolo de cuprinderea umană raţională.
De fiecare dată când făceau dragoste la telefon, ceea ce simţeau depăşea cu mult ideea pe care ambii au avut-o, înainte de a se cunoaşte, despre sex la telefon. Acum simţeau cu adevărat ce înseamnă asta. Şoaptele lor erau mângâieri şi atingeri fine, cuvintele erau sărutări, iar gemetele ei însoţeau penetrările lui. Fără să vorbească vreodată despre asta, amândoi ştiau că ochii lor sunt închişi când se aveau unul pe altul în modul ăsta. Ştiau că difuzorul telefonului era poarta prin care intrau unul în viaţa altuia, unul în altul. Cuvintele pe care şi le spuneau, descrierea intenţiilor şi confirmarea dorinţelor lor, îi ducea mereu pe culmile extazului. Iar asta se întâmpla atât de perfect, pentru că din prima secundă el s-a îndrăgostit nebuneşte de vocea ei, iar ea de a lui. Orgasmele pe care şi le provocau în modul ăsta, erau fiecare în parte, trepte ale încrederii şi ale iubirii pe care şi-o dăruiau în eter de zile întregi. Pasiunea dintre ei atinsese cote alarmante, cu toate că pozele şi vocea erau singurele feluri în care reuşeau să trăiască împreună. Momentan…
Zâmbind şi savurând împreună încă o porţie de iubire fizică prin telefon, şi-au urat la revedere şi s-au întors fiecare în propriul pat, alături de temporarul partener real.
A doua zi, nedumerit că ea nu-l contactase aşa cum o făcea de obicei, Andrew preferă o plimbare în amurg, în locul statului în casa în faţa computerului, sau cu telefonul la ureche.
-Probabil că Alice e cu soţul ei şi de-aia nu poate să mă contacteze. Gândul că ea e împreună cu el îi răscoleşte puţin gelozia. O gelozie ciudată, atâta timp cât ea încă nu era a lui…oficial. Şi totuşi o simţea în cel mai profund mod posibil. Ştia că Alice îi dăruieşte soţului ei ceea ce el îşi dorea de la ea, la fel cum şi ea ştia că Andrew îi dăruieşte soţiei lui ceea ce ea îşi dorea de la el. Conflictul ăsta fiind de fapt agonia lor. Pentru că absolut totul în afară de asta, era extaz.
În mersul lui agale, Andrew a observat câţiva trecători care-l privesc. Şi-a dat seamă că mimica lui îi imită întocmai ceea ce simţea, şi cum nu s-a putut stăpâni, îl observaseră câţiva oameni cum stătea încruntat, poate prea încruntat, atunci când îl lovea gelozia, sau cum zâmbea galeş când se gândea la lucrurile bune în legătură cu ea. Mergea cu privirea îndreptată mai mult în jos, pentru că de fapt el nu dorea socializare, nu se plimba pentru că prezenţa altor oameni îl ajuta. Din contră. Căuta doar aerul curat, şi atât. Iar privirea o ţinea în jos pentru că asfaltul nu-i perinda înaintea ochilor nici un fel de mişcare aleatorie care l-ar fi făcut să iasă din visare. Învăţase să viseze cu ochii deschişi de când o cunoscuse pe ea. Amândoi învăţaseră să viseze şi să creadă în imposibil.
Dar cum totul se întâmplă cu un scop, cum viaţa are un mod ciudat de a-şi arăta caracterul aleatoriu câteodată extrem de pronunţat, inevitabilul se produce. Andrew ridică privirea pentru o secundă şi …o vede. Alice e în faţa lui, la nici 20 de metri. Exact în secunda în care el o vede, ochii li se întâlnesc. Uluirea lor s-a văzut în oglindă. Pentru că ambii sunt conştienţi că ceea ce văd se întâmplă de fapt cu ei înşişi. Împietresc şi le îngheaţă respiraţia în gât, în timp ce pulsul pierde un tempo…dă un rateu, cu toate că fiziologic era imposibil. Numai că inima are şi alt rol, nu doar de a pompa sânge. Şi cum în sfârşit inima lor ştie că valul imens de adrenalină este provocat de vederea în carne şi oase a persoanei iubite, salută şi ea gestul cum poate mai bine. Încetează să bată pentru o singură dată.
Numai că ea este cu soţul ei. Pe care Andrew abia acum îl vede. El pare impasibil, zâmbăreţ, uitandu-se într-o vitrină. Însă întâlnirea lor şi faptul că s-au văzut, a avut şi alt efect, nedorit în cazul de faţă. Pe lângă faptul că ea s-a înroşit instantaneu, iar lui i-au transpirat brusc mâinile, ceea ce au ei în comun acum, este gestul reflex de a se opri în loc, plus senzaţia de ameţeală şi gol în stomac, care de obicei precede un leşin. Motiv pentru care soţul ei întoarce privirea spre ea, nedumerit de motivul pentru care ea s-a oprit atât de brusc. Abia atunci, fastacindu-se, Alice îşi ia ochii de pe Andrew, şi îi bâiguie un răspuns firav soţului, dar care a avut totuşi efectul scontat. Cei doi îşi continuă înaintarea. Către direcţia din care venea Andrew.
În timp ce se apropiau unul de altul, ştiind fiecare ce gandeşte celălalt, puhoiul de gânduri şi senzaţii îi duce pe fiecare în parte într-o stare vecină cu colapsul. Să zică ceva? Să se uite insistent? Ce să facă? Întrebări peste întrebări le joacă prin faţa ochilor.
-Deci ăsta era motivul pentru care nu m-a contactat azi. Plecase din localitate cu soţul ei şi uite că au sosit în oraşul în care eu locuiesc. Doamne cât de frumoasă este! Ăsta fiind de fapt singurul gând lucid al lui Andrew.
-Este aşa cum mi l-am imaginat. În sfârşit sunt sigură că am luat decizia care trebuie atunci când m-am aruncat în relaţia asta. Încercând parcă să-i imite gestul, Alice reuşeşte şi ea să producă o idee lucidă.
În rest, doar furnicăturile din corp, fluturii din stomac, respiraţia greoaie, senzaţia de plutire şi mâinile transpirate, fiind ceea ce au reuşit să producă amândoi.
Însă viaţa este mereu plină de surprize, iar atunci când porneşte la drum cu una, o prăvăleşte la vale precum un bulgăre de zăpadă rostogolit şi mărit din mers. Pentru că starea de visare a celor doi îndrăgostiţi a fost abrupt întreruptă de soţul lui Alice, care cotind brusc spre dreapta fix în momentul în care cei doi păreau că se intersectează şi atât, se îndreaptă direct spre Andrew, zambindu-i cordial.
-Nu va supăraţi, suntem nou sosiţi în oraşul ăsta, ne puteţi spune cum se ajunge la Primărie?
Şocul a fost atât de mare, încât primul sunet pe care Andrew l-a scos, a fost doar un geamăt scurt. Rămăsese postat între Alice şi soţul ei, având-o pe ea în stânga lui, şi dacă nu vorbea rapid, risca să pară fie suspect, fie handicapat mintal. Adunandu-şi forţele, trage aer în piept, ridică privirea pe care o ciocneşte violent de ochii incredibil de verzi ai lui Alice, pe care o vede că mai are puţin şi izbucneşte în plâns de emoţie, şi îndrugă.
-Aaaa…da. Nu sunteţi pe drumul cel bun. Trebuie mai întâi să vă întoarceţi.
Şi atunci îi vine ideea lui Andrew. Precum un boxer experimentat, care atunci când primeşte mulţi pumni şi pare K.O., are un moment de revenire, un moment în care se trezeşte din pumni. Şi cu toate că ştie starea lui jalnică în care se află, Andrew e conştient că viteza cu care gândeşte acum întrece cu mult gesturile şi mişcările fireşti, aşa că în fracţiuni de secundă coace un plan pe care-l etichetează drept senzaţional. Iar totul porneşte de la faptul că Primăria se afla situată undeva în spate-stânga. Adică este nevoit să le arate în ce direcţie trebuie să meargă.
Aşa că părând dezinvolt, zâmbăreţ chiar, ridică mâna dreaptă pe care o întinde printre cei doi soţi, o flutură pe sub nasul lui, ghidandu-i privirea către ceea ce-i arată şi spune.
-Vă întoarceţi, mergeţi în direcţia aia, faceţi prima la dreapta şi apoi a doua la stânga. După ce mergeţi încă vreo 200 de metri ajungeţi la Primărie.
Numai că în timp ce el dădea cât mai lent posibil toate indicaţiile în legătură cu nouă hartă, precum un GPS stricat, soţul lui Alice, din instinct, şi supunandu-se indicaţiilor mâinii lui Andrew ostentativ întinse cât mai mult, întoarce tot corpul, uitandu-se în direcţia arătată.
Ăsta a fost momentul pe care Andrew l-a aşteptat. În timp ce mâna dreapta încă mai arăta direcţia spre Primărie, ridică încet mâna stângă, întinde degetele fără să le ţină încordate, le apropie de braţul drept al lui Alice, pe care îl atinge uşor cu buricele degetelor în zona interioară a încheieturii. Surprinde şocul ei, însoţit de fiorul pe care amândoi îl simt. Ea întoarce discret capul spre Andrew, şi cei doi se privesc în ochi. Exact atunci, Andrew începe să ridice mâna foarte încet, mângâind fin toată partea interioară a braţului lui Alice.
Lacrimile apărute brusc în ochii celor doi nu sunt de tristeţe, ci de fericire. Ea a realizat ce-a făcut el, şi mai ales de ce a făcut aşa ceva. În clipa aia, a murit definitiv bariera dintre ei, pe care online-ul şi telefonul o instalaseră. S-au dărâmat toate zidurile constrângerilor. Au nimicit toate temerile şi ultimele motive minuscule de neîncredere. Dar cel mai important, au făcut dragoste. Acolo. Pe loc. În public. De faţă cu soţul ei, care continuă să se uite în spate, fără să observe momentul de o intensitate copleşitoare pe care cei doi îl trăiesc la maxim.
Respiraţiile lor sunt într-un sincron perfect. Se privesc atât de adânc în ochi, încât simt că-şi văd sufletul unul altuia. Calicia cu care amândoi savurează momentul ăsta desprins din timp, îi face să uite de tot. Să nu mai audă, să nu mai vadă altceva decât abisul de iubire din pupilele lor. Atingerea lui s-a transformat într-o mângâiere. Îi cuprinde braţul în palmă şi îl masează uşor, în timp ce ea stă nemişcată, aşteptând să-i facă orice…numai să-i facă. Ştie că doar atât poate savura în clipa asta, dar stă cuminte, răbdătoare ca de obicei, aşteptând şi daruindu-se lui Andrew cu toată fiinţa ei. Amândoi înţeleg că ceea ce simt acum e mai presus de sex…de uman. Sunt dincolo de viaţă. Nu în moarte, ci într-o viaţa paralelă. Au trecut în sfârşit un zid nevăzut, şi au făcut-o împreună. Iar lumea în care au pătruns, e rezervată doar celor care se pot declara cu adevărat norocoşi, încât să ajungă să simtă aşa ceva. Să-şi găsească perechea în felul ăsta. Complet şi desăvârşit. De unde sunt ei acum, văd şi retrăiesc totul. Fiecare vorbă spusă la telefon, fiecare şoaptă de iubire, fiecare geamăt de plăcere sexuală, toate îmbinate într-un sentiment, împachetat şi dăruit amandurora în clipa asta de fericire totală.
Buzele lor sunt uscate, ochii umezi, fiecare por de pe piele e deschis şi avid de a primi orice informaţie posibilă, iar adierea scurtă de vânt le aduce drept ultim cadou, mirosul. Îşi simt amândoi mirosul. Probabil că atât de acutizate au avut simţurile în clipa aceea, încât nasurile lor au refuzat să analizeze şi să catalogheze deodorantul lui şi parfumul pe care ea l-a folosit. Au pătruns dincolo de norul artificial creeat de om, şi şi-au simţit feromonii. S-au simţit unul pe altul. Şi au putut amândoi să distingă cât de mult se iubesc, şi cât de în călduri sunt. Şi-au simţit pasiunea, mirosindu-se.
Ştiind că momentul se încheie, cu toate că durase aproximativ trei secunde, Andrew lasă mâna în jos, la fel de încet, la urmă atingandu-i şi degetele. Abia când ea şi-a dat seamă că n-o să-l mai simtă pe el, într-un gest disperat a încercat să-i apuce mâna într-a ei. Însă nereusind, i-a cuprins doar puţin degetele lui şi pentru o clipă, s-au simţit aşa, îmbrăţişaţi, fiecare ţinandu-şi strâns în buricele degetelor, o părticică mică a corpului celuilalt.
Însă inevitabilul s-a produs, iar atingerea lor a luat sfârşit. Şi totuşi  nu s-a instalat tristeţea pe chipul lor. Ci o fericire fără margini. Pentru că au înţeles că şi-au marcat iubirea printr-o ştampilă a simţurilor. Nu doar a imaginaţiei. S-au mirosit, s-au văzut, s-au auzit respirând, ea l-a auzit pe el vorbind, şi s-au atins. Şi când credeau că astea au fost toate simţurile satisfăcute, Andrew face un gest care-i readuce ei roşeaţa în obraji. Îşi duce mâna stângă, cea care o mângâiase până acum pe Alice, spre gură. Alice nu-şi dăduse seama, că în drumul mâinii lui spre degetele mâinii ei, îi apucase destul de ferm mâna care era puţin transpirată. O transpiraţie rece, provocată instantaneu de emoţie. Şi până să-şi întoarcă privirea soţul ei, Andrew îşi linge degetele, ţinând ochii aproape închişi de placre, gustând-o.
Explozia de informaţii pe care o primeşte este tot ce-şi mai dorea. O simte în el acum. Îi simte mirosul, i-a privit prin ochi în suflet, iar acum o gustă. Până să-şi scoată degetele din gură, apucă să o vadă stând aşa, nemişcată, dar oarecum panicată, pentru că-şi dăduse seama de ceea ce a făcut el, şi se simte nedreptăţită că doar el a putut să o guste, în timp ce ea nu are privilegiul ăsta. Numai că soţul ei s-a întors, iar conştientizarea acestui fapt, îi năruie visul de a-l gusta pe Andrew.
Satisfăcut de indicaţii, soţul îi mulţumeşte lui Andrew, se uită spre Alice, şi se întorc împreună spre zona în care urmează să se deplaseze.
Andrew rămâne pe loc, privindu-i cum se întorc, urmarindu-i fiecare mişcare a corpului, şi savurând fiecare milisecundă petrecută de ea în faţa lui, iar ca un ultim gest de dragoste totală, exact în momentul în care capetele lor sunt întoarse complet, îşi lasă în jos mâna pe a cărei degete le gustase cu o clipă înainte şi care sunt pline de salivă, şi îi atinge fin degetele mâinii drepte a lui Alice, lasandu-i şi ei o parte din gustul lui. I-a văzut tresărirea, i-a simţit mulţumirea, iar acum o vede cum îşi duce stângaci mâna spre gură, încercând să mascheze gestul de a-şi gusta degetele, fără ca soţul ei să observe ce face ea de fapt.
Şi în timp ce ei se îndepărtează iar Andrew a rămas nemişcat pe loc, până să ajungă în afara razei lui vizuale, ea întoarce capul pentru o secundă, şi îi zâmbeşte. Este primul zâmbet pe care i-l oferă, iar el răspunde gestului ei. Ştiu amândoi că au învins. Sunt fericiţii câştigători ai bătăliei cu lumescul. Cu banalul. Au reuşit să-şi desăvârşească iubirea distrugând orice barieră. Dacă iniţial câştigaseră lupta cu timpul, reuşind să fie împreună ore întregi la telefon, acum au câştigat şi lupta cu spaţiul, fiind unul lângă altul şi lafaindu-se, fie şi pe ascuns, de excitarea tuturor simţurilor. Zâmbetul lor mulţumit a fost ultimul lucru pe care l-au văzut uitandu-se unul la celălalt. Acum ştiu amândoi că singura luptă pe care o mai au de dus este cea cu ei înşişi. Pentru că restul sunt câştigate. Iar ei ştiu că în sfârşit au confirmarea toatală că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Se iubesc cu adevărat şi vor fi împreună. -Trebuie!

Advertisements
  1. 13 September 2012 at 9:15

    Experiente si …aduceri aminte !
    Nu pot sa spun nimic mai mult, dar postez asta:

    • qatalin
      13 September 2012 at 15:26

      ….Înţeleg… 😉
      Mă bucur că am trezit astfel de …amintiri în interiorul tău. Şi mulţumesc pentru melodie. 🙂

  2. 13 September 2012 at 9:16

    I always expect the best when I come around here.

    Excellent short story skills + the ability to easily expand the plot into a novel = round of applause.

    (m-am exprimat in engleza fiindca in limba romana totul suna mult prea…nu stiu, nu-mi place limba romana atat de mult, auzi si tu)

    Excelente abilitati in proza scurta + capacitatea de a extinde subiectul intr-o nuvela = aplauze

    • qatalin
      13 September 2012 at 15:29

      Hahahahahaaaa!!!! :D))))
      Ştiu man. Aşa e. Multe lucruri sună ca naiba în Română. 😀 Iar faptul că le-ai mai şi pus în oglindă….epic!
      Merci mult pentru tot ce spui…în ambele limbi.
      Thanx a lot for everything you say…în both languages.

  3. Jeremy
    13 September 2012 at 11:16

    OMG!!! I`m speechless!!!!

    • qatalin
      13 September 2012 at 15:33

      Mulţumesc mult de tot Andrada! De fapt, ăsta este efectul maxim scontat. Dacă ai rămas speechless, înseamnă că am scris bine de tot. Thanx! 😉

  4. 13 September 2012 at 18:46

    Da… speechless…

    • qatalin
      13 September 2012 at 18:55

      Mulţumesc Lulu! Means a lot. În felul ăsta capăt curaj să mai scriu şi alte texte… Saru’mâna! 🙂

  5. 14 September 2012 at 10:24

    Wau, Catalin, wau!… 🙂

    • qatalin
      14 September 2012 at 16:39

      😀 😉

  6. 14 September 2012 at 12:46

    cata forta si emotie gasesc in felul tau de a scrie…sunt uimita…asta probabil pentru ca nu am citit prea mult din ceea ce postezi aici pe blogul tau, dar o voi face 🙂
    in general nu am rabdare sa citesc postarile lungi dar acum…mi-ar fi placut sa nu se termine asa de repede 🙂
    ai o minte care stie ce spune 🙂

    • qatalin
      14 September 2012 at 16:44

      Mulţumesc pandhoraa. Prima povestioară pe care am scris-o, intitulată “O” a fost şi mai lungă decât asta, aşa că ulterior am recurs la a le împărţi pe capitole. Cred că ar fi fost bine să acţionez la fel şi în cazul de faţă, şi poate aş fi mărit puţin şi povestea asta…
      Dar mă bucur că ţi-a plăcut şi aşa ‘scurtă’ cum o consider eu care aş fi scris mai mult 😛 şi îţi mulţumesc pentru complimente. 😉

  7. ellyweiss
    14 September 2012 at 13:30

    Nu stiu daca iti amintesti dar printre primele articole citite pe aici, (poate chiar primul), a fost unul pe care l-am catalogat “macro”…
    Acesta se incadreaza in aceeasi categorie. La cat e de lung, era sa nu-l citesc…ma sperie pentru ca n-am timp. Din punctul meu de vedere eu nu inteleg asa-zisul sex la telefon (decat in cazul acela, platit, stii tu).
    In rest, totul e perfect. 🙂

    • qatalin
      14 September 2012 at 16:55

      Da Elly, îmi amintesc. Făcuseşi şi o referire la ceva din domeniul fotografic folosind un termen pe care nu-l înţelesesem, eu fiind total pe lângă :D, dar până la urmă mi-ai explicat şi am priceput.
      Mă bucur mult de tot că ai ales să o citeşti şi mai ales că ţi-a şi plăcut.
      În legătură cu sexul, eu îl înţeleg chiar şi pe cel prin corespondenţă. Nu neapărat electronică (mail), ci aceea formată din scrisorile clasice, simple. Cred că pentru sex ai nevoie doar de intenţie, consimţământ, dorinţă şi conştientizarea faptului că partenera/ul e pe aceeaşi lungime de undă. Exact aşa cum simţeau tinerii care se aflau pe front în WWII, cum simţeau nevestele lor de acasă, sau chiar şi în zilele noastre, în cazul corespondenţei între puşcăriaşi/e şi partenerii/ele lor de afară. Dacă ştii că cineva te are în inimă, undeva…oriunde, şi îţi confirmă asta chiar şi prin câteva rânduri înşirate pe o bucată de hârtie, e de ajuns. Aşa că telefonul e deja prea mult. Vocea, şoaptele, descrierile, trăirile, sunt mult mai mult decât o scrisoare banală. Simpla penetrare fizică e precum cireaşa pe un tort – dacă o ai e perfect, dacă nu…te bucuri de tort aşa cum poţi… 😦

      • ellyweiss
        16 September 2012 at 19:34

        Probabil 🙂 Poate pentru unii asa functioneaza. Pentru mine functioneaza strict ca o corespondenta. Aducatoare de sentimente placute, bucurie…dar atat.
        Chiar am trait candva o relatie asa-numita “prin corespondenta” 🙂

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: