The red lady.

M-a pălit iar focul creaţiei. Aş spune c-a făcut-o-n moalele capului, dar îl am atât de tare încât n-aş face decât să mint. Îl am şi greu, mai ales când mă doare, dar asta ar însemna că-s greu de cap…în fine, să nu intrăm în detalii.
Până la urmă, voi sunteţi de vină. V-a pus necuratu’ să mă încurajaţi să scriu, chiar şi atunci când mai rupeam câte-o poezie, aşa că mi s-a urcat la cap. De data asta însă, mi-e teamă că am cam rupt-o-n fericire. Nu mi-a fost de ajuns modalitatea de exprimare într-o singură limbă. Am încercat să combin două, iar rezultatul poate părea în cel mai bun caz halucinant, asta dacă trece de a fi ridicol. Încă de pe acum îmi cer scuze pentru eventualele incorectitudini de ordin gramatical – mai ales pentru cele comise în limba Engleză. N-o stăpânesc la perfecţie, aşa că e posibil s-o fi stâlcit pe ici pe colo, din prea mult entuziasm şi din dorinţa de a scoate rime din piatră seacă.
Ce m-a inspirat? Păi…consider că am avut privilegiul ca în ultima vreme să cunosc îndeaproape mulţi oameni frumoşi, puternici, rezistenţi, cu un suflet mare, care emană prin toţi porii o cantitate considerabilă de energie pozitivă. Şi cum fix din acea energie m-am încărcat foarte mult, atât de mult încât pot să spun că am ieşit aproape complet din propria-mi stare negativă generalizată, m-am gândit să scriu ceva în sensul ăsta, încercând să desriu într-un mod personal, ceea ce reprezintă pentru mine lucrurile pozitive care m-au influenţat vazandu-le la alţii.
Şi cum focul mă caracterizează atât în trăiri cât şi-n simţiri, începând de la cele mai mici senzaţii şi terminând cu principalele semne zodiacale care mă reprezintă (Marte fiind planeta responsabilă – şi locul meu natal ;)), m-am gândit să scriu folosind asta drept lait motiv. Însă n-am reuşit să găsesc prea multe rime având foc drept cuvânt de bază (care să-mi placă şi să-mi vină în ajutor, având în vedere ceea ce doream să transmit), aşa că am preferat să aleg o culoare – roşu (mi s-a părut potrivită pentru a descrie …intensitatea maximă).

Notă: Orice asemănare cu persnaje reale este pur întâmplătoare, însă nicidecum de neglijat.

The red lady

Inside her soul, beneath the doors,
There lies a fountain full of stories
From which us mortals, could not learn
Even if all are full of glories.

O umbră-n suflet o apasă, ţinând-o prinsă-n chingi de fier
Iar zambetu-i ajuns grimasă, iţeşte printre dinţi durerea
Îşi spune: Nu mai pot, nu-mi pasă, am încetat şi să mai sper.
Dar providenţa nu o lasă, şi-i da în ajutor – puterea.

Feeling frustrated, suffocated,
She closed her eyes and shut her senses,
Although she knows life hasn’t ended
Before her soul pays her expenses.

Şi cum nimicuri se adună turnandu-i plumb în aripioare,
Iar totu-n juru-i se dărâmă lăsând-o fără apărare,
Cu-n ultim zbor, la întâmplare, văzând cum vine şi scadenţa
Mai face-un gest de disperare şi capătă din nou speranţa.

And yet, her suffering is growing, leaving her struggle in despair,
Keeping her mind stuck and chaotic, beneath that beautiful red hair.
Her world is crumbling into pieces, her flight is dangerously low,
But all she thinks about these moments: I never lost two in a row.

A fost de-ajuns un gând puternic, s-o redreseze-un pic din mers,
Reamintindu-i bucuria din luptele ei câştigate,
Pentru a pune iarăşi baza unei victorii greu scontate,
Pe care acum o simte aproape, plecând din viitorul şters.

So ends her story, full of passion,
In which we happy live among,
But one thing is for sure, i tell you:
The red lady is strong!

de Cătălin Ionescu 05.10.2012

Like a moth she moves to the red light
Her blood warms and boils there
She skims the sweat like a new milk
As pops the buttons off her wet blouse

Oh Queen of the Night!
All of her soft parts call to me
Well she is deep inside!
She could be mine…
She is haunting me!

She digs her nails into her naked chest
Miles of veins fan out like a road map
She pulls back the skin to show her ribs
That twinkle like shooting stars.

Oh Queen of the Night!
All of her soft parts call to me
Well she is deep inside!
She could be mine…
She is haunting me!

Advertisements
  1. Eda
    5 October 2012 at 16:47

    Imi place foarte foarte mult. M-ai impresionat… este geniala !
    Mai ales a doua strofa transmite atata emotie incat… nici nu mai stiu ce sa spun…
    Ma bucur pentru poezia ta…o sa aiba un succes fantastic !
    Continua ! 😀

    • qatalin
      5 October 2012 at 16:53

      Îţi mulţumesc din suflet Denisa. Înseamnă enorm pentru mine încurajarea ta, atâta timp cât tu scrii constant poezii superbe. Mă bucură sincer faptul că ţi-a plăcut şi îţi voi lua în considerare sfatul – voi continua. După cum am spus-o, deja am făcut asta…încurajările tale/voastre m-au impulsionat.

      • Eda
        5 October 2012 at 16:55

        Imi place enorm… 😀

        Multumesc frumos si eu.

        Zi cu zambet ! 😀

        • qatalin
          5 October 2012 at 16:58

          Hugs & kisses… Zi cu zâmbet! 😀

  2. 6 October 2012 at 0:37

    poezia ta mi se pare a fi un dialog in oglinda…
    mereu gasesc ceva uimitor la tine 🙂

    • qatalin
      6 October 2012 at 3:21

      Mă bucur mult dacă într-adevăr mi-a ieşit atât de bine, încât să-ţi lase impresia asta. Mulţumesc! Însă de data asta, chiar n-a mai fost un dialog în oglindă. 🙂

  3. 6 October 2012 at 0:37

    ceva uimitor in scrisul tau de fapt 🙂

    • qatalin
      6 October 2012 at 3:23

      Offf…trebuia s-o laşi şi tu aşa…fără completarea asta. 😛 Uite ce-ai făcut…m-ai făcut să fiu invidios pe scrisul meu. :D)))

  4. ellyweiss
    8 October 2012 at 11:05

    La poezie nu sunt talentata nici macar sa comentez….
    Am scris o poezie in toata viata mea… 🙂

    • qatalin
      8 October 2012 at 16:38

      Hopaaa!!! Stai aşa, că te-am prins. Nu scapi fără link către ea…sau măcar un mail ceva…orice. Tre’ s-o citesc! 😀

  5. ellyweiss
    10 October 2012 at 0:41

    Ciudat… Stiu ca vorbesti serios. Poate ca de aceea nu am incetat pana acum.
    Am sa-ti spun ceva. Cand eram copil, adolescenta si cam pana prin facultate…cand citeam o carte, nu oricare, ci una care imi placea in mod deosebit, incercam sa rescriu in minte parti din cartea respectiva. Nu eram multumita de multe parti din ele… Mi se parea insa caraghios, credeam ca sunt intr-o ureche… Probabil undeva, ceva…se gasea. Poate ceea ce numesti tu talent. Eu nu indraznesc inca. Si nu ca sa culeg complimente. Sper ca ma intelegi…

    • qatalin
      10 October 2012 at 1:09

      Exact!!!! Ceea ce tu percepi ca pe o ‘aiureală’, ca o chestie ‘caraghioasă’, sau că ‘eşti într-o ureche’, este fix talentul de care zic eu. Alţii (aşa ca mine – câteodată), se screm să le iasă ceva, iar ţie îţi vine firesc totul, şi totuşi ai reţineri de ordin etic, moral, şi ‘ţi-e ruşine’ (poate), să te desfăşori pe deplin… Ăsta e talent nativ, nu scremere forţată. Nu ştiu dacă eu sunt talentat la scris, dar am tupeul să cred că-s exagerat de talentat într-un cu totul alt domeniu: văd, simt, ‘citesc’ repede ce se află într-un om (mai ales dacă omul respectiv mă interesează). Aşa că…

  6. 23 October 2012 at 15:59

    Bai, tu, acesta, fratioare, tu, tu tu… pe cand cartea aia? Adica… vine toamna aia rece, mi-am inchis balconul, mi-am adunat toate ceaiurile si cafelele pamantului si VREAU VREAU o carte buna care sa imi tina pe balcon companie. 😀

    • qatalin
      23 October 2012 at 16:06

      Surioară, dac-oi ieşi cu bine din complicăţenia asta de încurcăreală care-mi mănâncă ficaţii, promit solemn că scriu ceva…ceva mai mult decât scurte povestiri şi micuţe poezii aici pe blog. I cross my heart and hope to…sau nu, mai bine – pe cuvântul meu de pionier!

  7. 24 February 2013 at 15:00

    pff… m-ai lăsat fără cuvinte!! așa că mai scrie…!!!

    • qatalin
      24 February 2013 at 15:09

      Mulţumesc, Pishky! Am mai scris, şi o să mai scriu. Problema e…lenea. 😦 Ba scriu prea rar, ba public din doi în doi… Dar poate s-o remedia şi buba asta. 😛

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: