Home > Muzică. > Giroags – no! Hedonism – yes!

Giroags – no! Hedonism – yes!

Directiva mea, nr.1/2012: Consumul excesiv dăunează grav sănătăţii. Lipsa consumului formează lacune, debilitează sufletul şi creează frustrări imposibil de refulat.

Următorul text este un produs care se eliberează fără prescripţie medicală. Citiţi cu atenţie prospectul. În cazul apariţiei efectelor adverse, vă puteţi adresa nostalgiei sau melancoliei.

Stau şi mă-ntreb ce-o fi excesul, cine-l defineşte şi cine stabileşte parametrii în care se încadrează substanţele catalogate drept halucinogene? Evident că ştiu şi răspunsul. E acela pe care mi-l inoculează obsesiv o societate autizantă, care mă împinge spre statutul de oaie obedientă, nicidecum spre a gândi, simţi, manifesta. Aşa că în cele urmează am de gând să îmi acord mie însumi un alt fel de răspuns la aceste întrebări şi la multe altele, pe care le consider de bun simt, atâta timp cât încă mai pot să le formulez.
Încep prin a face câteva referiri la propria-mi persoană. Simt nevoia să dau cu subsemnatul, pentru că având în vedere ceea ce vreau să scriu, e bine de ştiut din start poziţia mea în legătură cu subiectul. Sunt un om al exceselor, cel puţin conform înţelesului actual. Nu-mi plac jumătăţile de măsură, nu intru în aprofundarea anumitor senzaţii dacă ştiu că n-am posibilitatea de a merge până la capăt şi nu-mi refuz niciodată nimic, indiferent de consecinţe. Cu alte cuvinte, fac ce vreau, niciodată ce trebuie – dacă se întâmpla ca trebuie să coincidă cu vreau, atunci e bine, dacă nu, cu părere de rău, eu tot fac. Nu m-am drogat niciodată. N-am făcut-o pentru că aşa am considerat eu de cuviinţă, nu pentru că m-am simţit constrâns de cineva în sensul ăsta. Ăsta-i şi motivul pentru care nu regret asta, cum de altfel nu regret niciuna din deciziile tumultoasei mele vieţi. Şi cu toate că nu m-am drogat în sensul Dreptului Penal, am făcut-o în accepţiunea felului meu de a vedea viaţa. O să încerc să mă explic mai pe larg în cele ce urmează.

În primul rând, eu nu consider că stupefiantele sunt singurele substanţe halucinogene. De fapt, alăturarea cuvintelor halucinogen şi substanţă, mi se pare a fi un abuz al limbii Romane şi o eroare atât de formă cât şi de fond. Şi asta pentru că din punctul meu de vedere, nu doar substanţele chimice au caracter halucinogen, ci şi senzaţiile, trăirile. De multe ori ceea ce simţi te droghează mai rapid decât ar face-o orice altă substanţă creeata special pentru acel scop, iar călătoria poate avea o durată mai mare decât efectul administrării (pe orice cale posibilă) unei substanţe de origine materială.
Pe lângă asta, de ce trebuie ca decidenţii la nivel mondial să facă liste cu aşa da şi aşa nu? De ce trebuie întotdeauna să ni se spună ce e bun şi ce e rău, de parcă fără o ghidare în sensul ăsta am rămâne neştiutori şi rătăciţi? Nu fac nicidecum apologia drogurilor, însă vreau să fac o scurtă trecere în revistă în sensul ăsta, gandindu-mă la câteva substanţe care de-a lungul timpului fie au fost descoperite din greşeală, fie au fost considerate ca având rol terapeutic, fie au fost în mod repetat ba interzise, ba permise:
1) Acidul lisergic dietilamid. Cunoscut şi sub numele de LSD. Obţinut pe baza unei ciuperci care se găseşte în orez, şi a cărui acţiune asupra sistemului nervos i-a făcut pe mulţi oameni de ştiinţă să-l folosească nu doar în scopuri recreaţionale, ci şi pentru cercetări, mai ales prin anii 60-70. Iniţial au fost făcute testări pe animale, mai apoi pe oameni, iar controversa care a dus la introducerea lui pe lista drogurilor de mare risc a fost iniţiată de părerile unor psihiatri care susţineau că folosirea lui pe pacienţi nu le rezolvă problemele, ci poate creea sau amplifica schizofrenia – lucru niciodată dovedit, dar care, evident, a format scuza de care aveau nevoie pentru a-l interzice;
2) Cânepa. Aka weed, iarba, sau mai bine spus, conform denumirii în limba Latină – Cannabis (Marihuana). Exact la fel că şi LSD-ul, dacă nu chiar mai mult, are acţiuni terapeutice dovedite, este folosită în multe state drept tratament în diverse boli, este recomandată de medici drept adjuvant în cazul afecţiunilor care implică durere, este legalizată în multe ţări, şi totuşi, rămâne pe listă drogurilor de mare risc;
3) Absintul. Este o băutură alcoolică puternică, obţinută din pelin, anason, fenicul, plus alte plante aromatice. Produsă iniţial în Elvetia, la sfârşitul secolului 18, a fost considerată băutura nobilimii, jucăria aristrocraţiei. Nu toată lumea îşi permitea călătoria pe valuri de absinth, iar efectul ei, foarte puţin diferit de alcoolul obişnuit, fiind mai degrabă (în opinia mea) un potenţiator al relaţiilor sexuale, efectul plăcut al consumului de absinth fiind amplificat de muzică, ambianţă, senzaţii, pofte, etc. Numai că s-a găsit un nene diliu care să afirme că Absintul a stat la baza unui lanţ de crime nasoale pe la începutul secolului trecut, şi uite aşa, din la fée verte (the green fairy),  această bautură sexy a ajuns să fie considerată o băutură care suceşte minţile, care duce la demenţă, fiind astfel interzisă. Însă în ultimii zeci de ani, s-au îndurat oficialităţile şi l-au trecut pe lista băuturilor alcoolice legale;
4) Alcoolul. Nici nu mai are sens să fac apologia alcoolului. Ştie toată lumea despre ce-i vorba. Vreau doar să amintesc perioadele de prohibiţie, în care autorităţi dereglate mintal au considerat că-i bine să interzică absolut orice omului, inclusiv alcoolul;
5) Tutunul. Niciodată interzis, întotdeauna halucinogen. Susţin asta cu tărie, cu toate că oricine fumează susţine contrariul. Am fumat nouă ani (din care ultimii doi, doar Carpaţi la sipcă), aşa că ştiu despre ce vorbesc. Nicotina, chiar dacă nu are rol psihedelic, este cu siguranţă un drog care creează dependenţă;
6) Cafeaua. Întocmai ca şi tutunul (chiar dacă nu are aceleaşi efecte nocive ca acesta din urmă), creează în mod sigur dependenţă. Cunosc destule persoane care nu pot funcţiona în parametri optimi, fără măcar o ceaşcă de cafea pe zi.

Ordinea în care le-am aranjat este dinadins aleasă în acel fel, plecând de la cele mai nocive şi ajungad până la cele ordinare, familiare, folosite de către toată lumea. Eu unul am consumat din belşug ultimele patru enumerate, refuzând din considerente personale să consum cele enumerate la punctele 1) şi 2) (deocamdată). De cafea şi tutun m-am lăsat cu mulţi ani în urmă, alcool şi absinth consumând ocazional. Şi totuşi întrebarea mea rămâne. De ce nu are voie omul (în general), să viseze, să halucineze, să călătorească?
Nu înţeleg care ar fi diferenţa între un alcoolic căruia îi tremură mâna dacă nu îngurgitează rapid o jumate de vodka proastă şi un tânăr rebel care fumează un joint ascultând muzică. Va spun eu că diferenţa este că alcoolicul îşi nenoroceşte în bătaie copiii şi îi aplică soţiei 87 de lovituri de cuţit sub ochii îngroziţi ai acestora, în timp ce hipiotul non violent riscă să facă pârnaie din greu dacă-i prins fumând iarbă. Iar asta în timp ce alcoolul se găseşte peste tot, fiind legal şi incurajandu-se consumul prin campanii publicitare costisitoare.
Şi atunci de ce teama autorităţilor de a lăsa populaţia globului să viseze cu ochii deschişi? Cumva obedienţa şi servilismul robotizat nu merg mână-n mână cu deblocarea cognitivă survenită în urma consumului? Se ştie foarte bine că în focurile creaţiei, un artist îşi amplifică simţurile prin toate mijloacele care-l stimulează şi care-l poartă către desăvârşirea operei sale. În perioada Renascentistă nu cred că a existat vreun mare artist care să nu fi făcut asta. Dar bine, atunci nu erau decât, poate, un singur miliard de oameni pe pământ, iar decidenţii nu erau atât de obsedaţi de a ţine în frâu, manipulând, o masă enormă de oameni, care dacă ar avea ochiul minţii liber, dacă ar vedea totul în jur din alt unghi al abordării, dacă ar simţi ceea ce se întâmplă şi ceea ce li se întâmplă, n-ar mai fi la fel de uşor de manevrat. Terminologia de masă de manevră are un înţeles bine determinat în accepţiunea şi viziunea anului 2012.
Nu am vrut să arunc în discuţie the heavy artillery. Şi asta pentru că nu consider a fi benefică pentru chimia corpului uman, folosirea unor stupefiante precum cocaina, heroina, extasy, şi altele. Adică cele care te omoară încet dar sigur. Cele care te fac să nu mai fii om, să vinzi din casă, să fii în stare să dai în cap, să intri în sevraj, să distrugi vieţile din jurul tău (pe lângă a ta), şi din cauza cărora nu mai ai scăpare. Despre astea chiar nu am ce spune. Şi asta pentru că în opinia mea, orice halucinogen care te distruge, este nociv şi atât. Orice efect benefic ar putea avea, este estompat de modificările de ordin psihic, la care se adăugă şi cele fiziologice, şi care în timp te transformă în legumă, în ne-om, în schelete ambulant soon to be dead…very dead.

Ar fi chiar interesant să constat că the authorities decid că vizionatul de filme, ascultatul de muzică, sexul şi perversiunile sexuale, râsul în hohote, consumul de ciocolată, sunt la fel de interzise, atâta timp cât ele produc endorfină, adrenalină, testosteron, estrogen, măresc pulsul, dilată pupilele, etc… Adică, eu unul, facându-mă vinovat, foaaaarte vinovat de toate astea, la care adaug alcoolul şi absinth-ul, aş putea fi pasibil oricând de some jail time, nu?
În opinia mea nu este vorba de consumul propriu zis, ci de stilul de viaţă. Nu e vorba de teribilism, ci de perfecţionarea asimilării senzaţiilor. Nu e vorba de being hip, ci de acutizarea trăirilor. Nu e vorba de a-ţi distruge viaţa inecandu-te în oricare din substanţele aflate atât de …within reach în zilele noastre, ci de plăcerea de a trăi o viaţă plină de ceea ce-ţi gâdilă centrii nervoşi. Tocmai asta este diferenţa între a life of drugs addiction pe de o parte şi hedonism de cealaltă parte. Pentru că o viaţă poate fi mult mai intensă decât a unui junkie ratat, chiar dacă nu consumi vreodată ceva ce necesită seringi, ace, şi creieri făcuţi terci. Viaţa poate fi oricând extrem de plăcută şi plină cu toate excitările sistemului nervos central simpatic şi parasimpatic, chiar dacă nu ajungi să nu mai ştii de tine.
Ştiu că în urmă cu câteva secole, un celebru scriitor al cărui nume din păcate îmi scapă, consuma în jur de 20 de ceşti cu cafea pe zi, atunci când simţea furnicăturile muzei vizitându-l. Aşa reuşea el să rezoneze cu lumea din spatele propriilor ochi…aşa reuşea el să creeze.
Alt exemplu ar fi chiar legendarul Casanova, despre care se spune că reuşea să aibă orgasm doar privind o femeie, sau reusa să-i provoace orgasm unei femei, doar discutând cu ea (sigur era berbec :D).
Ideea e că, indiferent de stimuli, sau de mijloacele excitării lor, percepţia alterată poate fi plăcută, întreţinută constant şi acţiunea poate fi dusă la perfecţiune de-a lungul anilor, rezultatul fiind o viaţa superbă, liniştită (în sensul Dreptului Penal) şi plină, chiar dacă tumultoasă. Iar când asta se întâmplă, deliciul obţinut îţi dă convingerea că ai gustat pe deplin din tot, ai trecut prin tot, and you lived to tell the tale, ieşirea din decor semănând izbitor de mult cu secvenţa de final din Fear and loathing in Las Vegas, în care absolut genialul Benicio del Toro, luandu-şi la revedere de la Johnny Depp în timp ce se afla pe scara avionului, întinde braţele în sus şi urlă ca un animal satisfăcut de tot ceea ce încercase, trăise şi simţise. Film pe care îl ador cu fiecare celulă a fiinţei mele, identificandu-mă perfect cu personajul interpretat de Benicio del Toro (the animal).
-There he goes. One of God’s own prototypes. A high powered mutant of some kind never even considered for mass production. Too weird to live, and too rare to die.
Vi-l recomand!

După ce v-am dedicat criminala melodie a lui Pop Levi, care este destul de elocventă (prin titlu şi ritm) cu privire la felul în care mi-am trăit anii tinereţii, m-am gândit să închei cu ceva mai soft. Am fost foarte aproape de a vă dedica frumoasa Cocaine – Eric Clapton, dar n-am vrut să semene a party invitation pentru foştii tovarăşi de live fast, die young. De curând, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei (care momentan este astrofizician la Măgurele), auzind că m-am despărţit după 12 ani, mi-a spus telefonic: -Ah, păi tre’ să vin pe la tine să ne îmbătăm foarte rău. Recunosc, gândul nu mi se pare deloc dubios…rămâne să-l diger puţin… Între timp însă, închei dedicandu-vă una din melodiile mele preferate cântate de April March, care pare mai aproape de ceea ce mi se pare mai adecvat cu vârsta pe care o am. Pe lângă asta, vă invit să faceţi uz, nu abuz, de filme, muzică, sex (mult sex), cafea, alcool, ţigări, absinth şi orice alt stimulent care va dilată câmpul vizual al minţii şi care va excită simţurile. I know i will… 😉

Advertisements
  1. 8 October 2012 at 0:47

    diferitele forme ale placerii au fost mereu condamnate diferenta facand-o epoca…
    daca ceea ce numim droguri ar fi la “liber” nu ar aduce atat de multi bani cum se intampla acum,interzise fiind,dovada cea mai buna reprezentand-o prohibitia…
    la vremea aceea s-au construit averi colosale…
    dincolo de teama ca oamenii ar fi mai detasati,mai visatori,mai putin stresati daca ar consuma droguri,exista teama ca nu s-ar mai face bani,bani cu care,evident,poti manipula,da nastere la razboaie,inventa medicamente care sa vindece boli la randul lor inventate si tot asa…
    parerea mea e ca nu are rost sa intelegi,intelegand te transformi in ceva cenusiu…
    important e sa stii ce-ti place,sa ai curaj sa incerci ce-ti place,sa simti…
    restul sunt doar cuvinte…

    imi place absintul 🙂

    • qatalin
      8 October 2012 at 1:02

      Sunt de acord cu tine în privinţa banilor. În ţări precum Afganistan, Columbia, Brazilia etc. există câmpuri de maci care se văd din satelit, and yet…no one does shit about it… Însă frica mea nu este că rămânem în situaţia actuală, în care iarba, lsd-ul şi altele ‘uşoare’ sunt interzise. Mie mi-e frică să nu înceapă să le interzică şi pe cele care mai sunt, încă, legale. Adică dacă absintul care este inofensiv, l-au legalizat nu cu mult timp în urmă, de ce n-ar interzice (din cine ştie ce fel de motive inventate – ca de obicei) ţigările, alcoolul (iar), cafeaua sau mai ştiu eu ce…
      Îţi înţeleg punctul de vedere şi sunt de acord cu el, mai ales că eu cred acelaşi lucru despre industria petrolieră. S-au descoperit de mult timp alţi combustibili (energie electrică, plasmă, apă – prin arderea hidrogenului), numai că nimeni nu doreşte dispariţia industriei petroliere, pentru că ar însemna World War III cu siguranţă…

      Mmm…interesant finalul comentariului. Maybe we share a glass sometime. 😉

  2. 8 October 2012 at 1:20

    asta nu se va intampla niciodata…alcoolul,tigarile,cafeaua echilibreaza balanta interdictiilor….totul este bine gandit in lumea asta a libertatilor aparente…

    pentru mine a fost amuzant sa cumpar din magazin vodka cu cannabis…am uitat sa spun ca asta se intampla la Praga 😀

    hmm…iti place sa te lasi tulburat de “la fee verte” :))
    maybe we share a glass sometime 😛

    • qatalin
      8 October 2012 at 1:23

      Ştiu că totul este echilibrat, până la un punct. Totul depinde de interese. Ţigările au suferit schimbări majore în ultimii 20 de ani. Începând de la producţie, şi ajungând până la comercializare şi consum…

      Mda, Praga – cel mai gothic oraş al Europei, pe care din păcate n-am apucat să-l vizitez…încă. 😦

      Cu siguranţă! 😀

  3. ellyweiss
    8 October 2012 at 11:35

    Nu beau (gust insa orice), nu fumez, nu ma tenteaza drogurile, nici macar cele usoare…nu consum nimic asa-zis periculos in afara de ciocolata si dulceata :))
    Beau de-abia cate o cafea la 2-3 zile. Am spus-o de cateva ori: cu una ca mine se duce dracului economia planetei :))
    Asta nu inseamna ca nu inteleg toate punctele tale de vedere pe care le si impartasesc, la modul general. Desi, eu n-as face cine stie ce excese 😉 Insa oricine simte ca vrea sa le faca, sa le faca! Candva, in primavara, scriam si eu ceva din care ai sa-ti dai seama ca nu-s nici eu prea departe de ceea ce spui aici. http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/03/restart-my-life.html

    • qatalin
      8 October 2012 at 16:50

      “Nu beau (gust însă orice)” – perfect! Exact despre asta-i vorba. Să nu-ţi refuzi nimic din ceea ce-ţi place…

      Ţi-am citit articolul… Simt nevoia unei sincere reverenţe. Bănuisem eu ceva de genul ăsta în ceea ce te priveşte, dar e frumos când vin şi confirmările. Mă bucur enorm că te-am cunoscut, Elly. Îmi plac teribil de mult oamenii frumoşi din toate punctele de vedere, iar la tine descopăr pe zi ce trece noi motive să te plac şi mai mult.

      • ellyweiss
        9 October 2012 at 23:54

        Hai sa incepem sa ne complimentam 🙂
        Glumesc. Chiar daca eu n-ajung la timp intotdeauna la tine, adica nu intotdeauna cand articolele sunt “calde”, nu inseamna nimic rau. Stiu ca sunt “grele”…pun probleme in sensul de intrebari, nu-s scrise asa, sa fie ceva de umplutura. Tu daca n-ai inspiratie sau chef (asta insemnand orice), nu scrii. Si eu la fel…am momente cand nu pot nici comenta daca nu ma simt in stare sa raspund pe masura articolului. Ceva gen “superb”, “minunat”, samd, samd…pot scrie. Dar nu se face. Eu ma respect prea mult si respect la fel blogurile pe care le frecventez, ca sa comentez niste cuvinte fara rost. Dar stiu ca stii. Acum am vazut ca ai comentat la articolul de mai sus… 😉 N-am apucat sa citesc.

        • ellyweiss
          9 October 2012 at 23:58

          Citeam mai jos… Da, ai unele articole foarte lungi. Imi mai iese si mie cate unul cateodata ma lung. Nu-i bine sa le imparti pe zile. Nu mai sunt citite la fel. Cine vrea sa le citeasca, le citeste si lungi. Eu chiar am aplicat la tine metoda de a mi le imparti in vreo doua parti. Poate chiar trei parti, nu mai sunt sigura. Dar tot am citit. In afara de unul parolat…care n-am inteles ce si cum si de ce 😉

  4. Marius
    8 October 2012 at 12:33

    Te referi la Balzac cu cafeaua.

    • qatalin
      8 October 2012 at 16:41

      El o fi… Da, cred că despre el e vorba. L-am googălit puţin…el pare să fie. Dar na…necitindu-i decât fo’ două poEzii, ştiam doar de faza cu cafeaua, aşa că nu mi-a sunat clopoţelu’ din prima.

  5. 8 October 2012 at 21:50

    maica, stiu ca ai timp mult la dispozitie, dar nu poti sa-ti imparti si tu articolele pe capitole si sa le postezi in zile diferite? nu am nici macar un strop mic mic de rabdare sa citesc un kilomentru de pagina 😀 (n-am citit nimic pana aici, sorry)

    • qatalin
      8 October 2012 at 22:11

      :D)))) Te rog să mă crezi, că am momente în care-mi dau şi eu seama de lungimea textelor mele, şi atunci (scriindu-le), mă opresc şi închei doar ca să nu stresez cititorii mai mult decât o fac deja. Sunt conştient de asta, îmi dau seamă că nu toată lumea are timp/răbdare să citească texte pe parcursul cărora se strică scroll-ul de la mouse…şi totuşi mi-e greu să mă stăpânesc. 😛 O să iau sfatul tău în considerare. Ideea împărţirii pe capitole am aplicat-o deja textelor literare, aşa că sunt deja obişnuit. Nu tre’ să-ţi ceri scuze dacă n-ai citit. Lipsa răbdării nu-i ceva intenţionat – dacă nu vine de la sine, asta e…no one’s fault. 😉 Maybe next time…

      • Giulia
        8 October 2012 at 22:14

        ai idei bune, interesante, dar cand vad ca articolul e cat postul pastelui, ma apuca groaza 😀

        • qatalin
          8 October 2012 at 22:19

          I feel you. 😦
          Dar na…ce să spun, aproape că mă simt eu obligat să-mi cer scuze, aşa că o fac. Iertare să-mi fie pentru interminabilele texte!…
          Şi totuşi vin cu o idee. Dacă tot îţi place subiectul articolului, împarte-l tu pe capitole, citindu-l. Citeşti acum până în punctul X, mâine de la X până la Y şi tot aşa, reuşind astfel să-l parcurgi, ca şi cum l-aş fi împărţit eu pe capitole. N-am dat cu paru’, e doar o sugestie. Faci cum ştii/poţi/ai chef…
          O seara minunată şi lectură plăcută (dacă e cazul)! 😉

  6. qatalin
    10 October 2012 at 1:28

    Elly, aşa e. Scriu mult, dar …nu mă pot abţine. 😛 Glumesc. :D)))
    Repet, singurul loc în care am reuşit cât de cât să împart totul pe capitole, este textul literar. Iar asta după ce am scris “O”, prima mea încercare în domeniu, care s-a dovedit a fi un text cam lung…să tot fie vreo 10-15 scroll-uri pline… De atunci, primind (pe bună dreptate) critici, am împărţit totul pe capitole.
    Aşa cum am făcut cu povestioara “Călător”, care conţine patru capitole: Întuneric, Lumină, Umbră şi Posedare. Capitolul patru – “Posedare”, l-am parolat pentru că a fost o încercarea de-a mea de text erotic (foarte erotic aş zice), motiv pentru care n-am vrut să-l las open publicului…fiind extrem de explicit. M-am gândit că am blogul rated G, nu X, şi n-am vrut să am probleme… Însă toată lumea care a dorit să-l citească mi-a spus şi le-am trimis parola în mail, messenger, sau Facebook. Acum că ai pomenit de el, ţi-am trimis şi ţie parola în mesaj privat pe Facebook, dar ţi-aş sugera să-l citeşti abia după ce le citeşti pe primele trei. Nu are nici o noimă, nici un înţeles dacă-l citeşti separat, pentru că toate patru sunt legate – fiind una şi aceeaşi poveste, cu aceiaşi protagonişti, acţiunea având loc într-o singură zi.
    Numai că pe astea sigur le împarţi pe mai multe zile…fiecare în parte fiind foarte vast, ultimul (cel parolat), fiind şi cel mai mare… 😉

  7. Anārkalī
    10 October 2012 at 16:18

    Impartasesc si eu opinia Giuliei. Sunt foarte interesante postarile tale si incep sa le citesc cu placere dar ma pierd pe parcurs pentru ca sunt foarte lungi.

    • qatalin
      10 October 2012 at 16:35

      În cazul ăsta, eu văd următoarele variante:
      – Fie reduc eu numărul de cuvinte -> improbabil să se întâmple;
      – Fie împart articolele în bucăţi mai mici -> sper să reuşesc asta;
      – Fie împart cititorii lecturarea în bucăţi mai mici -> şi asta e realizabilă;
      – Fie constat că mi se umple frigiderul de carne şi mi se răresc cititorii -> sper să nu se întâmple. 😦
      Spre exemplu, eu ador articolele lungi, mai ales când e vorba de persoane care scriu bine (aşa ca tine). Mi-au plăcut teribil de mult cele în care te-ai destăinuit ca într-un jurnal online, şi sincer să fiu, m-am întristat că n-au fost mai mari…
      Dar pot înţelege problemele pe care le ridică şi astfel de articole mai lungi, mai ales pentru oameni care au un job, griji, probleme prin casă etc… Cred că am gândit cam subiectiv latura asta, pentru că eu neavand nimic din cele menţionate, nu mă simt constrâns de factorul timp, lecturarea articolelor scrise de bloggerii pe care-i admir, fiind un deliciu pentru mine.
      Pe lângă asta, eu nu mă consider a fi blogger în adevăratul sens al cuvântului, aşa că nu scriu încercând să-mi mulţumesc cititorii. Eu scriu ce simt, cum simt, când simt. Dacă se întâmpla să placă cuiva, nu pot fi decât extrem de fericit…dacă nu, tristeţea mea dispare odată realizarea faptului că am făcut ce-am simţit -> am scris.
      All în all, m-aş bucura să constat că numărul cititorilor sporeşte, sau măcar rămâne constant, însă ‘ciuntirea’ gândurilor mele înşirate pe pagina digitală, este o acţiune pe care nu prea o iau în calcul.

  8. 11 October 2012 at 10:44
    • qatalin
      13 October 2012 at 12:13

      Mulţumesc pentru nominalizare Lulu. Văzut. Citit. Răspuns. 😀

  9. Jeremy
    12 October 2012 at 15:34

    Este forate bine ca scrii ce simti, cum simti, cand simti si mai ales ca scrii CAT simti! Eu iti recomand sa nu te opresti din a scrie articole “infinite” doar de dragul unora. Daca asta iti face tie placere ( si mai ales c`o faci foarte bine) nu trebuie sa le scurtezi. Isi vor pierde din farmec. 😀 Mea culpa daca mi`am dat cu parerea aiurea insa, eu iti ador textele asa cum sunt si chiar nu ma deranjeaza “lungimea” lor.

    • qatalin
      13 October 2012 at 12:19

      Mulţumesc Andrada. Nu ţi-ai dat deloc cu părerea aiurea. Fiecare punct de vedere contează, diversitatea fiind întotdeauna de preferat în locul unanimităţii. Şi tocmai pentru că părerile sunt împărţite, voi încerca să fiu pe cât de acceptabil posibil, însă nu voi sugruma prea mult şirul gândurilor mele, altfel risc să nu mai scriu ce-mi place. Povestioarele mi se pare normal să le împart pe capitole (care şi aşa sunt mari), însă nu ştiu dacă ar fi o idee bună să sparg şi articolele în capitiole, pentru ar fi posibil să nu se mai înţeleagă nimic.

  10. 13 October 2012 at 10:47

    Iti recomand doua eseuri clasice despre excese si bogatia lor 🙂 ale lui Aldous Huxley, “Portile perceptie. Raiul si iadul”. Cartea a aparut la Polirom anul acesta.
    Lectura placuta ! 🙂

    • qatalin
      13 October 2012 at 12:26

      Mulţumesc frumos. O să încerc să le parcurg cât de curând posibil, însă din start am o problemă (de abordare) – nu sunt adeptul exceselor (cu toate că sunt momente în care cad pradă lor), considerând că ‘bogăţia’ vine din menţinerea unui consum ponderat. Prefer ideea parcurgerii drumului cu o viteză medie constantă, nu abuzând de ups and downs.

  11. 13 October 2012 at 19:33

    Trebuia s-o spun candva: Invat foarte multe din postarile tale! 😀 🙂 plus ca-mi dai sansa sa-mi placa si altfel de muzica, alte melodii. Multumesc. 🙂
    Frumos!

    • qatalin
      13 October 2012 at 21:18

      Dacă obrazului meu gros i-a fost dat să roşească, acum este o ocazie perfectă – aşa că se conformează… Sincere mulţumiri Lulu! Dacă tu consideri că ai de învăţat din ce scriu eu, nu pot decât să mă bucur şi să simt imboldul necesar de a merge mai departe.
      Eşti foarte drăguţă complimentandu-mă astfel, şi nu pot decât să mă înclin respectuos şi să-ţi sărut mâna. 😉
      O seara minunată!

  12. 22 October 2012 at 9:30

    mama mama! tu iar ai disparut 😦

    • qatalin
      22 October 2012 at 13:07

      Lulu, am ceva treabă + probleme in real life. Dacă le-oi rezolva rapid, promit că nu mai absentez. 😀

      • 28 October 2012 at 7:51

        Subscriu Lulu, pe langa faptul ca invat multe din postari si imi pun la colectie piese noi… observ repejor si cand dispari! Te cautam si pe FB si am crezut ca a luat-o razna telefonul meu. 😀
        Hai, rezolva repejor problemutele and come back! 🙂

        • qatalin
          28 October 2012 at 17:58

          N-a luat-o razna telefonul tău. Am închis şi contul de Fb. Mulţumesc frumos pentru cuvintele şi gândurile frumoase. Sper să rezolv cât pot de repede şi de eficient problemuţele şi să revin. Între noi fie vorba, problemuţele s-au cam transformat în problemoaie…din păcate…dar le dau eu de cap.

        • 1 November 2012 at 11:59

          qatalin :
          N-a luat-o razna telefonul tău. Am închis şi contul de Fb. Mulţumesc frumos pentru cuvintele şi gândurile frumoase. Sper să rezolv cât pot de repede şi de eficient problemuţele şi să revin. Între noi fie vorba, problemuţele s-au cam transformat în problemoaie…din păcate…dar le dau eu de cap.

          Nici nu ma indoiesc! Berbecii gasesc in toate rezolvare si mi-s ferm convinsa ca intr-un fel sau altul vei face sa iti fie bine. >:D< lots and looooots of hugs.

  13. ellyweiss
    30 October 2012 at 17:44

    Off…am intrat pe FB si m-am speriat… Pentru doar cateva clipe am crezut altceva…
    Oricum, clar, ce-i cu tine, nu-i bine. N-am mai ajuns acolo, stii tu unde. N-am avut starea si in ultima perioada nici timp suficient. Ma lupt cu timpul si cu altele…Sper sa ma intelegi. Tu stii ca e asa.
    Rezolva ce ai de rezolvat. Astept sa “sari” in blogroll-ul meu.

    • qatalin
      30 October 2012 at 22:27

      Să ştii că pentru câteva clipe (ce-i drept, multe la număr), şi eu am crezut acelaşi … ‘altceva’… Sper şi eu să rezolv ce am de rezolvat, altfel …e nasol…
      Am înţeles la ce te referi. Nu-i nici o grabă. Ajungi acolo când ai tu timp, pentru că oricum e nevoie de ceva timp pentru ce-i de făcut.
      “Mă lupt cu timpul şi cu altele…Sper să mă înţelegi. Tu ştii că e aşa.” Ştiu că aşa e… Eu multă vreme m-am luptat doar cu timpul, doar recent am descoperit ce înseamnă să te lupţi şi cu ‘altele’, aşa că te înţeleg perfect (din păcate). Repet, nu-i nici o grabă. Când ai tu timp…

      • ellyweiss
        30 October 2012 at 23:00

        Trebuie sa fie complicat ceea ce ti se intampla. Si nu vreau sa fac speculatii. Am simtit ca trebuie neaparat sa scriu acel articol. Ma bucur mult ca ti-a facut bine.
        Te las sa iti revii. Stiu ca vei reusi…probabil cu greu, dar stiu…
        O noapte linistita!

        • qatalin
          30 October 2012 at 23:09

          A fost ca o gură de Oxigen. Mulţumesc din suflet! Siguranţa ta în legătură cu revenirea mea e de-a dreptul încurajatoare. Ar fi interesant să aflu că tu de fapt nu te înşeli niciodată. Ăsta chiar ar fi cel mai bun moment să-mi demonstrezi aşa ceva. 🙂
          O noapte liniştită şi ţie, Elly!

  14. qatalin
    1 November 2012 at 14:44

    @addicted: Păi dacă nici horoscopul nu mă mai ajută, pot să spun că am pus-o! Dar să ştii că ai dreptate. Îl simt deja pe Ares cum îmi şopteşte una-alta… Cică o să fie bine… >:D<

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: