Archive

Archive for December, 2012

Protected: Name in stone.

31 December 2012 Enter your password to view comments.

This content is password protected. To view it please enter your password below:

Abuzul ipocriţilor.

26 December 2012 38 comments

Drunk santaÎmi cer scuze dacă întinez spiritul semi-tâmp al sărbătorilor şi al articolelor din sfera să fie bine ca să nu fie rău, laolaltă cu status-urile de pe Facebook ce revarsă într-o avalanşă diabetică tone de senzaţii dulcege de la atâta bunătate de sezon, dar am clacat. În cel mai desăvârşit mod posibil. Mi s-a aplecat de la atâta prefăcătorie planetară scremuta manelistic.
Şi culmea, de data asta nu colindele, urările, SMS-urile trimise pentru toată agenda, ler-ul, zurgălăii, beteala, tag-urile sau brazii m-au scos din minţi. Iar asta s-a întâmplat pentru că deja îmi formasem un scut pentru zona aia. Eram atât de blindat anti-dezgust încât şi dacă mi-ar fi cântat Hruşcă lângă masa din bucătărie în timp ce eu înfigeam în orificiul bucal cârnaţi+castraveţi muraţi spălând totul cu şpriţ, l-aş fi rugat să mute puţin capu’ ca să pot schimba postul la tv cu telecomanda, nebăgând în seamă lerul care m-ar fi violat fonic de zor, sperând că mă scoate din minţi.
Anul ăsta chiar am fost apărat. M-am pregătit moral din timp. Am făcut cumpărături doar după 2 noaptea, din minimarket-ul deschis non-stop, ca să nu văd oameni călcându-se-n picioare lângă rafturi sau ca să nu aştept 6 ore şi 39 de minute la casa de marcat. Mi-am pregătit o listă de melodii cu o acustică specială (trei dintre ele o să le împărtăşesc cu voi niţel mai la vale), menite să acopere momentele din zi în care boxele postate de municipalitate vis-a-vis de camera mea slobozesc colinde tânguite mai rău ca la mort, către trecătorii bucuroşi că pe Centru a pus dom’ primar Read more…

Îmi pare rău… Iertaţi-mă!

24 December 2012 19 comments

Statue cryingAm greşit. Mult. Faţă de multe persoane. Fiind impulsiv, nerăbdător, superficial (câteodată), arogant, mitocan, lipsit de tact, bădăran (câteodată), vulgar, plus multe alte trăsături de caracter mai puţin pozitive, am reuşit să supăr destulă lume, atât in real life, cât şi în mediul virtual – pe blog şi pe Facebook.
Şi dacă tot suntem în ajun de Crăciun, consider că-i momentul potrivit pentru a încerca să vă cer iertare tuturor. N-o fac din complezenţă, pentru că aşa e sezonul, ci mă înclin plin de umilinţă şi regrete din cauza neplăcerilor creeate multora dintre cei care au avut de-a face cu mine într-un fel sau altul. Îmi cunosc destul de bine părţile nasoale, sunt conştient de erorile pe care le comit, iar în apărarea mea pot să spun doar atât: -Nimic din ceea ce fac greşit, nu este cu intenţie. Greşesc deseori dintr-o prostie infantilă, din imaturitate sau lipsă de experienţă. Nu din răutate. Niciodată premeditat.
Pe lângă faptul că obişnuiesc să-mi observ gura cum vorbeşte fără mine, rănind prin cuvine inadecvate diverşi innocent bystanders, am reuşit şi contraperformanţa de a răni destul de profund unele (din păcate, multe) persoane în anul 2012, printre care şi pe iubita mea. N-aş vrea să fac o comparaţie, însă suferinţa resimţită de cel care răneşte neintenţionat este, poate, la fel de mare ca suferinţa celui asupra căruia s-a îndreptat răul făcut. Iar când asta se întâmpla nu odată, ci de mai multe ori într-un an, nu asupra unei singure persoane, nu într-un singur mod, ci diferit, mă simt de parcă-s Stallone în Rambo 3, când întrebat de colonelul alături de care încerca să fugă de întreaga armată rusă -Ce Read more…

Vânători de inimi.

20 December 2012 23 comments

Stolen heartsLove hurts.
De câte ori am auzit asta pe parcursul vieţii mele, m-am gândit că se referă la momentul despărţirii. Am crezut că este vorba doar despre durerea simţită atunci când iubirea încetează, transformandu-se în tristeţe sau agonie, drept revers al fericirii. Numai că omul cât trăieşte învaţă. Şi cum mi-a venit rândul, am simţit nevoia să nuanţez puţin tâlcul acestei expresii atât de simplă şi totuşi plină de înţelesuri ascunse. Aşa că dacă tot sunt în anotimpul reevaluărilor, acţiune care-mi schimbă destule mufe prin cap, dându-mi în acelaşi timp posibilitatea (sau mai bine zis şansa) de a vedea şi altfel lucrurile, consider că sunt în măsură, după o profundă introspecţie, să afirm că da – dragostea înseamnă suferinţă.
Iubirea este urâtă. Hidoasă. Te schimonoseşte. Te transformă. Fie evoluezi, fie regresezi. Nu există stagnare. Căile de mijloc nu-şi au locul în interiorul iubirii. Iar motivul nesimţirii mele, care-mi oferă ocazia să afirm că iubirea este urâtă, provine din înţelegerea faptului că iubirea nu este un scop, ci o cale. Un proces. Un drum de parcurs. Anevoios şi plin de obstacole. Numai că iubirea reuşeşte ceva unic. Este singurul sentiment trăit de om, care-ţi oferă fericire. Orice altceva nu face decât să devieze sensul, să piardă cărarea, iar finalul este Read more…

Dezaxaţi vs criminali.

17 December 2012 10 comments

Bullet in the headÎmi plac armele. De fapt, nu cred că există bărbat căruia să nu-i placă armele. Indiferent de felul lor. Unii au un fetiş cu lamele, mergând de la săbii până la cele mai mici bricege, alţii adoră obiectele contondente – sticks, nunchaku, baseball bats etc. Însă cei mai mulţi, printre care şi eu, îndrăgesc armele de foc. Cred că sunt bărbaţi care doar simt asta fără să fi avut ocazia de a folosi vreuna, numai că dacă ai avut şi ocazia să ţii o carabină sau un pistol în mână, darămite să le mai şi foloseşti, relaţia om-armă se cimentează atât de rapid încât niciodată n-o să uiţi senzaţia respectivă, pe care vei dori să o repeţi cât mai des posibil.
Cred că este în natura noastră lucrul ăsta. De a ne simţi atraşi de uneltele (atât de sofisticate în zilele noastre) pe care acum mii de ani le foloseam pentru a vâna, pentru a ne apăra de duşmani, pentru a-i proteja pe cei apropiaţi. Siguranţa şi boost-ul de putere pe care ţi le dau strânsoarea patului unei puşti, sau plimbarea aproape erotică a degetului arătător pe curbura fină a trăgaciului, sunt senzaţii care merg înapoi în timp, direct la structura primară a omului. Poţi fi un nerd virgin sau un macho în putere. Nu contează aluatul din care eşti făcut. Nu contează experienţa pe care o ai, sau capacitatea de supravieţuire. Nu contează nimic din ceea ce ar putea să te facă dator de a păstra dramul de umanitate care să te delimiteze de vânătorii ancestrali. Poţi fi un umanist înnăscut, care Read more…

Pa Pa Power.

12 December 2012 17 comments

ZombiesHai c-am trecut cu bine şi peste ultimul hop electoral din acest an, exercitat de o societate viciată până în străfundul fiinţei colective. Milioane de oameni (cred că 8 la număr, ţinând cont de procentul prezent la vot), au ales de bună voie să joace un rol activ în sceneta asta iluzorie denumită democraţie, făcând gestul final de care era nevoie pentru încheierea procesului democratic – introducerea buletinelor de vot în urnă.
Nu am votat. După cum am mai spus, nu mai cred în democraţie. Nu a fost concepută pentru 7 miliarde de oameni, nu poate face faţă cerinţelor societăţii actuale şi este depăşită de vremurile pe care le trăim. Pur şi simplu se târâie, încercând să mimeze teoria pusă eronat în practică, aidoma comunismului, care era superb pe hârtie, dar niciodată viabil în practică. Când au inventat-o Romanii, pământul era locuit de probabil câteva sute de milioane de oameni, iar în ultimii 150 de ani, de când se aplică iar, s-a ajuns de la 2-3 miliarde, la 7 spre 8 miliarde de oameni. Şi după cum însăşi denumirea ne spune totul, demos – oameni, kratos – putere, adică puterea oamenilor, eu unul nu cred că puterea oamenilor este ceva viabil atâta timp cât numărul celor care decid este imens. Din contră. Cred că eroarea pe care o comite democraţia, este faptul că se bazează pe puterea majorităţii. Ştiu, sună ca naiba, însă ideea (din punctul meu de vedere), este următoarea: cu cât numărul celor care decid este mai mare, cu atât marja de eroare creşte. De unde rezultă că produsul Read more…

Ler it be…

6 December 2012 15 comments

Ler it be-Gata! A început!...
Nu există cuvinte care să descrie cu adevărat ce simt eu în legătură cu felul în care au ajuns oamenii în general, dar mai ales Românii, în special, să-şi petreacă sărbătorile. Şi cel mai mult urăsc faptul că am început să ajung la vorbele lu’ taică-miu, care fiind vizibil afectat de noua generaţie (cum ne numea el, când încă mai eram şi eu adolescent), îmi spunea ceva de genul -N-am crezut c-o să trăiesc s-apuc aşa ceva. Noi am mai fost cum am fost, dar voi…vai de capu’ vostru. Eh, aşa şi eu acum. Îmbătrânesc pe zi ce trece şi nu-mi vine să cred că încep să descopăr adevărul din spusele lui. Probabil că aşa e firea lucrurilor, să se mire fiecare generaţie în parte, de cei care vin din urmă. Să nu-i înţeleagă şi deseori (aşa cum e şi cazul meu), să rezoneze foarte puţin cu cei ce urmează.
Tocmai ce-am vorbit în articolul trecut, despre felul cum a sărbătorit Românul anului 2012, Ziua Naţională. Mi se pare că acelaşi gen de exagerare, de kitsch, de …robotizare a emoţiilor care (poate) au mai rămas în noi, se potriveşte cu orice fel de sărbătoare, dar mai ales cu cele două mari sărbători ale Creştinătăţii: Paştele şi Crăciunul.
Cred că principala problemă este incapacitatea noastră de a rămâne consecvenţi cu noi înşine. Sporadic, luaţi pe bucăţi, reuşim să ne menţinem o anumită coloană vetebrala, un anumit făgaş pe care continuăm un Read more…

Români fără România?

1 December 2012 7 comments

daciiCred că nu există ceva mai urât şi mai enervant în abordarea unui eveniment, indiferent de natura lui, decât abuzul mediatic. Începând cu emisiuni al căror format nu ne aparţine, dar pe care le românizăm la maxim, transformându-le într-un fel de bâlci tiribombistic agasant (exact aşa cum mi-am dat cu părerea în articolul trecut), şi terminând cu evenimente într-adevăr importante, care ar trebui să impună respect prin însuşi sobrietatea transmisă de incărcătura adusă cu sine, aşa cum este o sărbătoare naţională.
Ştiu ce-i aia Ziua Naţională a României încă din anii 80′. De 1 Mai, îmbrăcat în pionier, stăteam ore întregi lângă un militar în termen, care era dotat cu un Kalaşnikov şi care păzea statuia din faţa şcolii generale în care învăţam, iar pe 23 August asistam fascinat (copil fiind) la parade militare interminabile. Urma apoi programul artistic muncitoresc, plin de dansuri tematice şi de melodii precum Macarale, râd în soare argintii, macarale, în zori de zi. Aşa că ştiu foarte bine că de Ziua Naţională am fost abuzat pe rând de comunişti, urmaţi de tranziţionisti, iar mai nou, de occidentali capitalişti…mă-nţelegi?!… 😉
Şi totuşi, cu toată răbdarea şi calmitatea de care pot da dovadă actualmente, mă întreb: -Până când lipsa asta de decenţă? Noi nu putem sărbători Ziua Naţională, învăluiţi fiind într-o suavă efervescenţă molcomă, precum un murmur înfundat? Trebuie neapărat să ne răcnim dragostea de ţară din toţi Read more…