Home > Politică. > Români fără România?

Români fără România?

daciiCred că nu există ceva mai urât şi mai enervant în abordarea unui eveniment, indiferent de natura lui, decât abuzul mediatic. Începând cu emisiuni al căror format nu ne aparţine, dar pe care le românizăm la maxim, transformându-le într-un fel de bâlci tiribombistic agasant (exact aşa cum mi-am dat cu părerea în articolul trecut), şi terminând cu evenimente într-adevăr importante, care ar trebui să impună respect prin însuşi sobrietatea transmisă de incărcătura adusă cu sine, aşa cum este o sărbătoare naţională.
Ştiu ce-i aia Ziua Naţională a României încă din anii 80′. De 1 Mai, îmbrăcat în pionier, stăteam ore întregi lângă un militar în termen, care era dotat cu un Kalaşnikov şi care păzea statuia din faţa şcolii generale în care învăţam, iar pe 23 August asistam fascinat (copil fiind) la parade militare interminabile. Urma apoi programul artistic muncitoresc, plin de dansuri tematice şi de melodii precum Macarale, râd în soare argintii, macarale, în zori de zi. Aşa că ştiu foarte bine că de Ziua Naţională am fost abuzat pe rând de comunişti, urmaţi de tranziţionisti, iar mai nou, de occidentali capitalişti…mă-nţelegi?!… 😉
Şi totuşi, cu toată răbdarea şi calmitatea de care pot da dovadă actualmente, mă întreb: -Până când lipsa asta de decenţă? Noi nu putem sărbători Ziua Naţională, învăluiţi fiind într-o suavă efervescenţă molcomă, precum un murmur înfundat? Trebuie neapărat să ne răcnim dragostea de ţară din toţi borjocii, plini de un patriotism scremut şi contrafăcut, doar de dragul de a părea mai Daci decât Burebista, ca într-o întrecere invizibilă într-un concurs întitulat Care nu-i Român, mă-sa-i curvă?

23-august-ceausescuNu spun că nu trebuie să sărbătorim Ziua Naţională, sau că nu diger patriotismul. Ba din contră, consider că a-ţi iubi ţara, într-un fel ciudat, greu de exprimat, dar care să-ţi dea de ştire atunci când treci graniţa intrând în România şi simţi liniştea aia aproape maternă, este unul dintre cele mai plăcute sentimente. Şi asta pentru că pe lângă familie şi eventualii prieteni ori amici, ştii că mai există ceva, intangibil şi invizibil, dar care-ţi creează şi îţi întreţine o stare de confort psihic deplin, pe care o simţi concretizată în bucuria interioară pe care o simţi când ştii că ţara asta e locuită. Nici nu trebuie să ai vreo legătură cu ceilalţi 19.000.000 de locuitori, atâta timp cât ştii şi mai ales simţi, că există o conexiune ombilicală între tine şi ei, pe care o împărtăşeşti (chiar dacă nu ştii asta conştient), în fiecare clipă.
Cred că de fapt ăsta este patriotismul. Mulţi se referă (pe bună dreptate), la relief. Fiecare dintre noi are câte o aşezare geografică preferată. Unii adoră marea, alţii muntele, alţii câmpia etc. Nu ştiu dacă toată lumea asta este la fel, însă mirosul de România este cu siguranţă ceva unic. Ţara asta miroase într-un anumit fel. Şi nu doar atracţia olfactivă este de vină pentru legătura noastră cu locul ăsta unic. Eu spre exemplu m-am născut şi am copilărit în Muntenia. Aşadar îndrăgesc mult de tot zona deluroasă. Nici prea înaltă, vecină cu munţii, dar nici prea joasă, vis-a-vis de câmpiile Bărăganului. Aşa că pe lângă miros, eu (la fel ca fiecare dintre noi) am avut şi văzul excitat la maxim. Bunicii mei (Dumnezeu să-i ierte!) au locuit într-o zonă rurală incredibil de sălbatică având în vedere că în orice direcţie, la 20-30 Km. se aflau oraşe şi municipii, aşa că pe lângă călătorii, am simţit şi am văzut on daily basis ce înseamnă România.
peisaj-romaniaŞi totuşi, nu cred că patriotismul poate fi definit ca fiind doar suma tuturor plăcerilor obţinute prin excitarea simţurilor. Nu, mai este ceva. Ceva dincolo de înţelegerea noastră. Cred că de fapt nouă ne e bine să fim unii cu alţii. Lăsând la o parte chestiile macro, care vizează animozităţi etnice, culturale, mici băşcălii în legătură cu dialect, port şi exprimare, cred că există o întrepătrundere a fiecăruia în fiecare. Eu sunt în fiecare dintre voi şi fiecare dintre voi sunteţi în mine. Şi aşa legaţi, ne simţim bine unii cu alţii. Pentru că ştim că suntem. Aici şi acum. În arealul ăsta geografic. Ştim fiecare în parte ceea ce simţim în comun. Ne cunoaştem într-un fel pe care nici măcar noi nu-l ştim prea bine. Dar totuşi o facem şi vibrăm aşa, la unison, pe o frecvenţă intangibilă de către legile fizicii. Cred că am rămas legaţi aşa ancestral încă de pe vremea Dacilor. Murim, ne naştem, suferim, iubim, urâm, pierdem, câştigăm. Împreună. Cred că asta este de fapt definiţia patriotismului. Apartenenţa la un popor. Faptul că suntem furnicile fără regină, faptul că suntem albinile într-un stup fără bondari… Asta ne păstrează aproape de ţara asta. Nu minunatele forme de relief. Nu râurile, muţii, marea… Ci milioanele de conexiuni existente în fiecare dintre noi. Şi asta pentru că dacă am călători oriunde în lumea asta, cu siguranţă am descoperi zone superbe, de care cu siguranţă ne-am îndrăgosti. Şi totuşi mereu ne trage aţa. hands-mechanismCăutăm să ne întoarcem acasă. Iar acel acasă nu are legătură cu coliba bunicilor, grădina părinţilor şi şotronul sau v-aţi ascunselea din copilărie. Ci are legătură cu acel cordon invizibil care s-a format încă de la naştere în noi, care a crescut exponenţial odată cu înaintarea în vârsta şi care ne uneşte. Suntem 19 milioane de beculeţe într-o instalaţie gigantică de pom de Crăciun, legate în paralel, nu în serie. Dacă unul dintre noi se arde, instalaţia continuă să funcţioneze, pentru că altul îi ia locul şi aşa, prinşi, îngemănaţi în hora asta a luminiţelor plăpânde, reuşim să să ne aprindem îndeajuns de puternic încât să nu dispărem vreodată stingandu-ne.
Am un foarte bun prieten fizician, cu o minte sclipitoare, care într-una dintre discuţiile noastre cu un pahar alături, îmi spunea că există particule în univers care călătoresc trecând prin tot ce înseamnă materie, inclusiv prin corpul nostru. Sunt atât de mici şi au viteze atât de mari, încât sunt doar teoretic dovedite, fiind imposibilă analiza lor concretă, aşa că ştiinţa se referă la ele ca la un fel de axiome, acceptandu-le ca atare. Eh, aşa cred că se întâmplă şi cu noi. Trecem unii prin alţii. Şi în dute-vino-ul ăsta nesfârşit, reuşim să lăsăm urme mai adânci sau mai puţin adânci în cei prin care călătorim. De-aia sunt Români care reuşesc cu o oarecare detaşare vecină cu dezinvoltura să supravieţuiască fără probleme în străinătate, construindu-şi o altă viaţa acolo, în timp ce alţi Români (covârşitoarea majoritate), preferă să facă unele concesii, să aibă de pierdut din punct de vedere material, dar să rămână aici, în ţară, unde se simt legaţi de…tot.

profesorii-plangeau-iar-elevii-strigau-traiasca-romania-mareŞi totuşi există ceva care din punctul meu de vedere strică profund o asemenea simţire. Şi anume, mediatizarea excesivă a Zilei Naţionale şi abuzul de evlavie forţată, scremuta şi falsă a evenimentului în sine. Începând cu anii 90′, odată cu terminarea războiului rece, căderea zidului Berlinului şi falimentul comunismului din Europa de Est, Zilele Naţionale ale României au suportat o schimbare dramatică. S-a trecut de la stilul Nord Corean, la stilul semi-rusesc iniţial, pentru ca apoi, odată cu intrarea în NATO şi ulterior în UE, să abordăm şi stilul occidental, ba chiar American.
Numai că nouă nu ne iese. Asta-i buba noastră. Orice am face încercând să imităm, ne dăm cu stangu-n dreptu’, ne faultăm singuri, ne dăm autogol, iar la final ieşim de pe teren. E ca vorba aia din fotbal pe care o ştiu de la taică-miu care a făcut parte din fenomen o bună parte a vieţii lui –Le mai trebuie 11 jucători, un antrenor şi-o minge…în rest au echipă. Aşa şi noi. De fapt, aşa şi televiziunile noastre. Se vede că încearcă să facă ceva ce nu le este la îndemână, le vine pe din dos abordarea asta, lăsându-ne pe noi să asistăm la munca unor dreptaci, făcută cu stânga… Jenant!
Ţin minte că aveam şi un top personal, al penibilităţilor mediatice. În anii 90′ TVR1 nu avea concurent – câştiga locul 1 detaşat. Apoi spre finalul anilor 90′, începutul anilor 2000 şi prima parte a anilor 2000, ProTv-ul prin campaniile lor inepte, a detronat suveranitatea TVR-ului. Iar anul ăsta, spre neplăcuta mea surprindere, Antena3 a reuşit să-mi creeze cel mai mare dezgust de după Revoluţie. Iar asta s-a întâmplat dintr-un singur motiv. Cumularea, de acum obişnuitului abuz de dragoste de ţară făţarnică şi scremuta, cu actuala campanie electorală. Faptul că se strofocă de aproape o lună să-mi bage pe gât campania cu Pe tricolor e scris unire şi să-mi împartă steaguri, îmi creează o stare vecina cu voma.
troite-romaniaDupă cum am spus, a-ţi iubi ţara e ceva ce nu se spune! Punct. Simţi şi atât. Zâmbeşti sincer în colţul gurii şi te simţi bine înăuntrul graniţelor, alături de ceilalţi 19 milioane de fraţi de-ai tăi. Dar să vezi pe un post tv, de dimineaţă şi până seara, din oră în oră, zile în şir, promo-uri, live-uri şi talkshow-uri cu şi despre cum ne iubim noi ţara, fie dai în gastrită de nervi, fie încerci o regurgitare bovină… Am înţeles din prima secundă că ei vor să-mi arate că dacă eu sunt Român adevărat şi simt româneşte, atunci tre’ să votez USL-ul ca să-l dau jos pe Basescu şi PDL. Am înţeles asta. Rezonez cu asta. Eu unul nu votez, pentru că mă piş pe democraţia votului, aşa cum s-a pişat democraţia votului pe mine…dar asta-i altă discuţie. Numai că legătura subliminală făcută de Antena3 cu acest 1 Decembrie atât de plin de semnificaţie, faptul că se leagă de ceva atât de pur şi de statornic, doar pentru a-şi mobiliza ei nucleul dur spre urne, mă umple de cel mai sincer dezgust posibil. Au ajuns până acolo încât au împărţit şi tricolor sub formă de bentiţe. De genul celor folosite la Revoluţia din 89′, pe care şi le legau revoluţionarii de braţ. Adică…mă-nţelegi ;), dacă iei tricolor de la Antenă (de parcă iei lumină de Paste), înseamnă că eşti cu revoluţionării. Victorie! Am învins! A căzut tiranu’! …. Bleah!
Sunt convins că mulţi au pus botu’ la campania asta. A trezit în mulţi nevoia de apartenenţă. Le-a dat o mână şi i-a chemat alături de iniţiativa lor (care e alta decât cea pentru care i-a păcălit să li se alăture), aproape ca într-o terapie de grup. Şi cum ei au jucat aici doar rolul terapistului, care îşi vede de treabă, dar te cheamă alături de el din diverse motive urmarindu-şi întotdeauna interesul, nucleul lor dur de privitori care-i ascultă orbeşte, a jucat rolul lui Marla Singer, care participa la şedinţe de …orice fel, doar din plictiseală, pentru că se simţea singură, sau pentru a cunoaşte oameni noi.
antena3-de-1-decembrieIar ca să pună cireaşa pe tort întru bovinarea poporului votant, au pus-o de-o cloacă gen Duminica în familie, că oricum Gâdea era obişnuit cu aşa ceva şi e în fibra lui să facă emisiuni pe format Rai Uno, cu studio-uri pline de aplaudaci, video-wall-uri mari şi gestică amplă, multă şi sterilă. Atât de nefiresc a fost sentimentul ăla când am văzut toată hoarda de realziatori tv ai Antenei 3, îmbrăcată în costume populare, care mai de care punandu-şi plodul să recite ceva ‘toarş-ului, încât mi-a adus aminte (dacă mai era posibil aşa ceva), de dansurile tematice, de Hei rup!-ul tovărăşesc, de Macarale râd în soare şi de Coreea de Nord. Pur şi simplu aberant să vezi în 2012, în România, prefăcătoria aia deşănţată, venită ca o încununare a unei campanii electorale bazată pe -Români, hai să-l dăm jos pe tiran! Ia tricoloru’ neamuleee!

african-warriorCred că cel mai indicat lucru ar fi să mutăm alegerile generale în altă lună din an, să nu se mai nimerească odată cu Ziua Naţională a României. Dacă tot ne dăm Americani de zici că noi am inventat mersu’ pe Lună şi vizionatul de filme din maşină pe un câmp, ar trebui să luăm aminte la ei. Nu am văzut campanii electorale close to fourth of July. Oamenii disting între lucruri. Fiecare treabă cu pizda mă-si. Una-i campania electorală şi alta e pregătirea pentru Ziua Naţională. Numai noi le-am amestecat mai rău ca la alba-neagra, de nu mai ştim ce-i cu ele. Iar din toată ciorba asta românească, nu are de suferit decât cetăţeanul, recte eu! Şi asta pentru că nu-mi vor alunga patriotismul din suflet (acel patriotism despre care vorbeam niţel mai sus), dar îmi vor creea o scârbă constantă, care în timp poate să devină un gest reflex, care mă va face să mă apuce greaţa în preajma lui 1 Decembrie. Şi ar fi păcat… Nu de alta, dar nu cre’ că-s singurul care simte aşa…

if-you-want-to-go-fast-go-alone-if-you-want-to-go-far-go-togetherÎn fine. Să revin totuşi la sentimente mai bune, că n-are sens să-mi ard aiurea şi ultima jumătate de neuron autoexcitant. Mai ales azi, când tre’ să rad scurt nişte berici ca să-mi spele toboganu’ gâtlejului plin cu mici. Am folosit exprimarea asta, ca să înţeleagă şi Mircea Badea ce fel de ceafă de porc sunt. 😀 Poate era indus în eroare în legătură cu ceea ce înţeleg eu prin patriotism, aşa că am vrut să nu mă înţeleagă greşit anteniştii. Eu sunt Românul mâncător de mici şi băutor de bere, scarpinător pe burdihan şi râgâitor. Dar totuşi, din postura mea de… la sută, de procent în grafic, de…pune-l şi p-ăsta să dea la număr, mă încearcă totuşi o stare de disconfort moral, când observ că ei, Români ca şi mine, parte a acelei conexiuni invizibile care formează patriotismul nostru comun, recurg la astfel de mijloace penibile, doar pentru a-şi atinge scopul politic electoral.

N-aş vrea să închei fără a transmite o urare în eter. -Să vibrăm cu bine, fraţii mei!
Întrebarea din titlu nu este deloc retorică, ci este o întrebare pe care o adresez actualei clase politice romania-mareromâneşti. Am ales acest titlu pentru articolul ăsta, pentru că aşa cum mă întrebam şi aici, nu ştiu sigur ce poate fi în capul unor politicieni pentru care termeni precum interes naţional, sau om de stat, nu înseamnă absolut nimic. Sunt convins că toţi fură. Şi nu doar în România. Însă nu pe toţi îi doare-n cur de ţara lor. Şi spun asta pentru că dezbinarea teritorială dorită de UDMR şi trâmbiţată în fiecare prilej care li se oferă, combinată cu dezrădăcinarea polulatiei, trâmbiţată de însuşi actualul Preşedinte American al României, dl? Traian Basescu -Cui nu-i convine în România, poate să plece în străinătate, înseamnă cumulat, dispariţia unei naţii. Pentru că teritoriu fără popor înseamnă Siberia sau Antarctica, iar popor fără teritoriu înseamnă evrei. Iar eu n-aş vrea nici să ştiu România sfâşiată geografic/teritorial, dar nici să pribegesc fo două mii de ani până mă stabilesc şi eu pe o părticică de teren pentru care mă lupt în prealabil mai rău ca la coadă la reduceri.
Aşa că urarea mea pentru politicieni, mai ales pentru că sunt Români ca şi mine, fie că-i cheamă Hunor Kelemen, Borbely Laszlo, Bela Marko etc., tot Români sunt, este următoarea:

TITLUL I
Principii generale
Statul român ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Suveranitatea ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Teritoriul ARTICOLUL 3
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni ARTICOLUL 4
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Cetăţenia ARTICOLUL 5
(1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.
(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.

Advertisements
  1. ellyweiss
    3 December 2012 at 12:26

    Nu pot sa nu-ti dau dreptate, in principiu, fiindca asa simt si eu, ca s-a cam exagerat, adica parca prea eram bombardati cu acelasi lucru, iar si iar. Dar, daca e sa fiu corecta, asa am crescut, asa s-a facut mereu. Nu mi se pare exagerare mai mare acum ca atunci cand eram copil. Si inclin sa cred ca si pe la altii se face tot cam asa. Chiar de noi avem impresia ca la ei e altfel. Intotdeauna vaca vecinului ni se pare mai laptoasa. Am convingerea ca nu “doar noua ni se intampla”.
    Dar…pe de alta parte trebuie si sa nu-ti dau dreptate…Si am si argumente. Oamenii nu marseaza sedusi pe moment de o idee inoculata. Nu adera la aceasta sarbatorire care zicem noi ca ni se pare cam exagerata fiindca li se spune, fiindca sunt indemnati. Oamenii, romanii, au nevoie de asta, fie ca sunt de aici, din tara, fie ca sunt in afara de ani si ani. Am facut propriile mele teste si stiu. Sper sa fiu inteleasa. Crede-ma, suntem, ca popor, intr-o deruta, avem probleme de identitate. Daca eu sau tu consideram ca nu avem…in ansamblu avem. Stiu, te-ai infierbantat fiindca te-a enervat campania cu tricolorul. A fost destul de deranjanta pentru ca la orice ora se deschidea televizorul, tot de ea dadeam dar, ideea era sa vada toata lumea. Se presupune ca omul ajunge putin timp pe un canal, nu sta pe el 24/24h. Mie nu trebuie sa-mi spuna cineva ce trebuie sa fac, ce trebuie sau cum sa simt. Fiindca eu stiu. Dar multi, foarte multi oameni, oameni admirabili, romani care-si iubesc cu adevarat tara, simt aceasta nevoie de a li se transmite un indemn, de a fi incurajati sa se simta romani, de a se manifesta fara retineri. Fara ca asta sa insemne ceva rau, dimpotriva. Si eu am avut tendinta de a ma revolta, o vreme…pana am inteles 🙂 De cand am inteles, am putut ignora frecventa oarecum exagerata a momentelor campaniei. Oricum, pe 1 decembrie a fost ultima zi. Pe de-o parte cred ca a fost si bine, campania electorala n-a mai fost atat de in prim-plan…a fost mai estompata. Sunt curioasa cum vor fi ultimele zile. Adica aceasta saptamana…

    • qatalin
      3 December 2012 at 19:30

      Ştiu Elly…aşa am crescut şi aşa am făcut mereu, dar chiar nu putem să fim şi noi mai …liniştiţi? Trebuie doar spam-ul ăsta ostentativ?!… Eu, spre deosebire de tine, chiar cred că la alţii e altfel. Şi asta dintr-un singur motiv. Nu se întâmplă să aibă alegeri odată cu Ziua Naţională. Asta dă totul peste cap, pentru că întotdeauna se vor găsi televiziuni părtinitoare care să exagereze totul, într-un sens sau altul. De-aia ziceam că nu mă interesează decât sărbătoarea în sine. Ceea ce m-a bulit, a fost evidenta şi mult prea ostentativa balansare a întregului eveniment, într-o direcţie…chiar dacă eu aş fi de acord cu direcţia respectivă…nu suport exagerările astea făcute aproape într-o tentă de îndobitocire, ca şi cum faptul că ştiu să mă leg la şireturi este singura mea realizare majoră în viaţă şi am nevoie de îndrumare ca să înţeleg pe ce lume trăiesc. Dacă n-ar fi amestecată Ziua Naţională cu o campanie electorală, cred că aş putea să diger altfel militantismul ăsta deşănţat, pentru că aş şti că-i axat doar pe sărbătoarea în sine, nu pe mesaje motivaţionale, care să mobilizeze electoratul spre urne…
      Explici foarte bine ideea cu îndemnul. Ştiu că sunt oameni care doar impulsionaţi reuşesc să se clintească din loc…fizic sau emoţional, dar şi aici revin la ideea mea. Dacă s-ar distinge clar între Ziua Naţională şi campania electorală, îndemnurile transmise 24/7 ar fi cu şi despre simţământul patriotic autentic, nu despre –Haideţi la vot să-l dăm jos pe tiran! Repet, chiar dacă aşa simt şi eu, mă scoate din minţi păcălirea asta mascată de un eveniment cu adevărat important şi autentic…
      Şi eu sunt curios cum vor decurge ultimele zile, mai ales că s-a ajuns la insulte şi comparaţii din regnul animal. Dar cred că şi mai frumoase decât ultimele zile de campanie, vor fi zilele ce vor urma alegerilor…când hienele din politică se vor amuşina reciproc, turbate fiind de apropierea puterii, încercând să formeze eventuale fracturi în actualele alianţe, sau să formeze altele noi. Iar asta în timp ce jivina atotputernică, va jubila de plăcerea dată de faptul că el, cu glasul lui cristalin, va nominaliza drept Prim Ministru, pe cine vrea ochiu’ lui de sniper…

  2. 4 December 2012 at 9:10

    Ca la noi la ” nimenea “. 🙂 Eu mi-s mereu deranjata rau de tot ( la modul ca ma fac precum un rac ) de faptul ca ai nostri romani nu mai respecta NIMIC. A fost ziua nationala si s-au adunat ca sa ce? sa huiduie. De ce se face confuzia asta cretina? Ah, pentru bani pentru ca da, multi au recunoscut ca au fost chemati de diferite partite pentru a-i da in cap lui Basescu pentru 20-50 ron. 🙂
    Oh, dulce Romanie, minte iti doresc eu tie!!!

    • qatalin
      4 December 2012 at 19:17

      Mie unul mi se pare că am găsit răspunsul la întrebarea ta De ce se face confuzia asta cretină? Iar răspunsul este acelaşi pe care i l-am dat lui Elly: Pentru că am cumulat Ziua Naţională cu o campanie electorală. De-aia au început huiduieli, scandări şi circ electoral. Pentru că s-a denaturat sensul sărbătorii naţionale, amestecandu-l într-o campanie electorală foaaaarte românească.
      Cât despre urarea ta din final, dar-ar Dumnezeu să ai gura aurită, dar tare mă tem că-i doar o speranţă deşartă. 😦

  3. 5 December 2012 at 11:53

    Tu, jurnalist sa te faci! 😀

    • qatalin
      5 December 2012 at 23:01

      Nuuuu!! 🙂 Mi s-a mai propus, dar am refuzat politicos. Nu pot să scriu fiind constrâns de subiecte, evenimente, directive. Scriu ce-mi place, când îmi place, cum îmi place. Nu simt jurnaliceşte.

      • 6 December 2012 at 10:44

        Banuiam eu… 😛

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: