Home > De suflet. > Vânători de inimi.

Vânători de inimi.

Stolen heartsLove hurts.
De câte ori am auzit asta pe parcursul vieţii mele, m-am gândit că se referă la momentul despărţirii. Am crezut că este vorba doar despre durerea simţită atunci când iubirea încetează, transformandu-se în tristeţe sau agonie, drept revers al fericirii. Numai că omul cât trăieşte învaţă. Şi cum mi-a venit rândul, am simţit nevoia să nuanţez puţin tâlcul acestei expresii atât de simplă şi totuşi plină de înţelesuri ascunse. Aşa că dacă tot sunt în anotimpul reevaluărilor, acţiune care-mi schimbă destule mufe prin cap, dându-mi în acelaşi timp posibilitatea (sau mai bine zis şansa) de a vedea şi altfel lucrurile, consider că sunt în măsură, după o profundă introspecţie, să afirm că da – dragostea înseamnă suferinţă.
Iubirea este urâtă. Hidoasă. Te schimonoseşte. Te transformă. Fie evoluezi, fie regresezi. Nu există stagnare. Căile de mijloc nu-şi au locul în interiorul iubirii. Iar motivul nesimţirii mele, care-mi oferă ocazia să afirm că iubirea este urâtă, provine din înţelegerea faptului că iubirea nu este un scop, ci o cale. Un proces. Un drum de parcurs. Anevoios şi plin de obstacole. Numai că iubirea reuşeşte ceva unic. Este singurul sentiment trăit de om, care-ţi oferă fericire. Orice altceva nu face decât să devieze sensul, să piardă cărarea, iar finalul este ratarea momentelor de fericire. Toate activităţile omului, toate îndeletnicirile sale, îl fac (în cel mai bun caz) capabil să cunoască alte stări: mulţumire sufletească, satisfacţie (eventual profesională), bucurie, ataşament, simţul datoriei, etc. Nicio altă activitate, niciun sentiment trăit de om în afara iubirii, nu-i oferă drept premiu fericirea. Nici chiar empatia. Din empatie obţinem un fel de căldură sufletească vecină cu compasiunea, sau eventual un mix de droguri sufleteşti dătătoare de căldură în inimă, însă incapabile (fie şi cumulat) să egaleze în intensitate exaltarea produsă de fericirea obţinută din iubire.
Heart to heartAbia fericirea este frumoasă. Fericirea te înalţă. Fericirea este scopul, ţelul drumului parcurs la bordul iubirii, pe un drum întortocheat, plin de accidente şi schimbări ale vitezei de deplasare. Iubirea este the pursuit of happiness, nu happiness în sine. Ceea ce o face să fie doar mijlocul obţinerii fericirii. Unealta de care ne folosim, atunci când purcedem în căutarea fericirii. Iubim pentru a fi fericiţi, nu invers. Şi cum totul în viaţă tinde spre un echilibru, spre o balansare între bine şi rău, şi iubirea, în rolul său de ghid către fragilele clipe de fericire supremă, are în componenţă atât părţi frumoase cât şi părţi urâte, aidoma tuturor evenimentelor şi sentimentelor care ne umplu existenţa.

Black rose, red roseŞi totul pleacă de la o singură idee de baza. Unica idee care contează. For better, for worse, for richer, for poorer, in sickness and in health. Asta este tot ce contează. Atât şi nimic mai mult. Numai că la fel ca şi love hurts, simplitatea cuvintelor ascunde un înţeles profund. Dincolo de enumerarea stărilor de agregare prin care trece viaţa unui cuplu, dincolo de antiteza evidentă, facilă, folosită drept argument exact pentru crearea acelui echilibru între bine şi rău care să tindă spre un fifty-fifty echitabil, se mai află ceva extrem de important. Şi anume înţelegerea părţilor negative ale frazei. Pentru că bottom line, toată lumea vrea doar for better, for richer and in health. Nimeni nu doreşte for worse, for poorer and in sickness. Fugim cu toţii de chin mai rapid decât Dracu de tămâie. Simpla enumerare a cazurilor în care ar trebui să fim alături de persoana iubită, ne trimite instinctiv către alegerea plusurilor, niciodată a minusurilor. Probabil că bucuria momentului în care un cuplu îşi promite viaţă veşnică împreună, prin acel -Da dătător de speranţe, face incapabilă reflexia asupra părţilor negative, care indiferent de dorinţa noastră, egalează ca număr părţile pozitive dintr-o relaţie. Şi cum după nuntă nu se mai gândeşte nimeni la jurăminte, se trece rapid peste ceea ce ar putea constitui fix cheia rezolvării şi înţelegerii mecanismelor vieţii de cuplu.
I was innocent onceInocenţa primilor ani, tatonarea, cucerirea partenerului/ei, emoţia, sinceritatea, beţia fericirii, primele atingeri, uitarea de sine, lipsa grijilor şi multe altele, constituie deliciul oricărei relaţii. Acel zvâc, acel boom de plăcere combinată cu fericire, care ţine între 1 şi 3, până la maxim 5 ani şi în care cei doi simt doar fluturi în stomac, visând cu ochii deschişi. E perioada în care nimic nu contează, totul este crezut, se fac promisiuni, iar protagoniştii se hrănesc reciproc cu energia emanată de fericirea perpetuă, adusă constant de iubirea lor sinceră.

RelationshipsStrange love
Even though you hurt me I feel blessed love
Baby I’m your puppet on a string
Making me tumble and swing
Trouble’s what you bring
Strange love
Strange love

Strange how
You control my every little move now
Hanging from your strings is all I know
Starring in your puppet show
Never let me go
Strange love

Unfulfilled love(Instrumental)

All the things you’ve said and done
There’s no space for me to run
Baby I’ve lost and you have won
cause’ all I really want is
Strange love

Even though you hurt me I feel blessed love
Baby I’m your puppet on a string
Making me tumble and swing
Trouble’s what you bring
Strange love
Strange love
Strange love

TimeŞi totuşi se întâmplă ceva. Timpul, dar mai ales implacabila sa scurgere, transformă relaţiile, dându-le ocazia să se maturizeze. Să se coacă şi să fie culese de către cei doi, în toamna existenţei lor. Timpul nu este rău cu noi. Nu ne strică jucăria, ci doar echilibrează balanţa. Şi asta pentru că nu putem avea doar bine. Constant, perpetuu, la infinit – bine. Nu. Trebuie să existe şi rău. Cel mai bun motiv fiind acela că în absenţa răului n-am mai putea să distingem binele, aşa că în egală măsură suntem nevoiţi să digerăm, fie că ne place ‘au ba, ambele stări. Singura indulgenţă pe care ne-o face Chronos, este aranjamentul talerelor. Ne lasă să începem în forţă, să gustăm din plin frumuseţea iubirii şi mai ales roadele ei pârguite, formate din clipele de fericire, după care, precum un părinte înţelept, începe să ne aducă aminte că plata fericirii este capacitatea suportabilităţii răului. Este reversul medaliei. Este ortul pe care trebuie să-l plătim, drept recompensă pentru deliciul efemerelor clipe de fericire epifanică.
Burnt matchNu vreau să sune blasfemic, însă eu cred că rarele momente de fericire trăite de un cuplu care se iubeşte cu adevărat, sunt foarte similare cu descoperirea Divinităţii, pentru că fericirea este darul Lui Dumnezeu pentru noi. Fericirile lui Iisus, citite pe munte ucenicilor săi, ne arăta exact legătura dintre om şi Dumnezeu, făcută într-un singur mod posibil – prin iubire. Şi cum în toate cele 10 Fericiri este vorba doar despre smerenie, bunătate şi spiritul umil al omului,  la care adaug şi faptul că perpetuarea speciei are legătură cu profunda conexiune dintre bărbat şi femeie, pot să concluzionez spunând că fericirea drept produs final al iubirii sincere, este cu siguranţă plăcută în faţa Lui Dumnezeu.

DisintegratedSaid the moon was ours, yeah
Said the moon was ours, the hell with the day
The sunlight is always gonna take love away
Brings up suspicions and alibies
But I can see blue, tear-blinded eyes
Lies, lies, lies, ohh lies

I got a stone where my heart should be
I got a stone where my heart should be
You'll always be my favorite what ifAnd nothing I do will make you love me
Id leave this time, break all my ties
Be no more use for any disguise
Lies, lies, lies, ohh lies

I wanna die without pain
I wanna die, oh, without pain
All this desception I just cant maintain
The sun, moon, the stars in the sky
Itd hurt me too bad if you said goodbye
Lies, lies, lies, ohh lies
Body rip brake upM-am tot exprimat în legătură cu răul şi binele, am enumerat câteva caracteristici ale acelui bine existent în viaţa de cuplu, însă n-am făcut nicio referire la ceea ce se încadrează în rău. Şi asta pentru că totul este subiectiv. Fiecare cuplu simte în felul său apariţia acelei balansări dintre bine şi rău. Pentru unii apare mai târziu, pentru alţii mai devreme. Cert este că întotdeauna apare.
Poate fi rutina. Celebra rutină, de care vorbeşte atâta lume. Pot apărea ispitele – reprezentate fie de atracţia faţă de altcineva, fie de abisala cădere în vicii. Poate apărea plictiseala, atunci când cei doi obosesc în a-şi acordă atenţie unul celuilalt şi tind spre delăsare sau apatie. Ba chiar şi răceala este un atribut al acelui rău care umple drumul numit iubire – atunci când cei doi au impresia că nu mai simt nimic unul pentru celălalt…că totul s-a terminat. La fel, o mare greşeală este când they take everything for granted. Siguranţa, lipsa capacităţii de luptă pentru a menţine flacăra aprinsă, culcarea pe o ureche în ideea că -Las’ că-i bine şi n-are cum să fie vreodată rău, transformă rapid relaţiile, aducând imediat partea de rău în contrapondere a binelui. Sunt multe şi diverse feluri prin care răul generic îşi face apariţia în viaţa unui cuplu care s-a lăfăit îndeajuns de mult (în principal în primii ani de relaţie) într-o iubire ca-n poveşti.
Eddie MurphyDin punctul meu de vedere, acceptarea acestui echilibru este calea spre o relaţie matură. Dar mai mult decât atât, capacitatea de luptă şi de rezistenţă pe durata perioadelor nasoale, este plata pentru răsplata fericirii. Ăsta-i motivul pentru care nu am înţeles niciodată de ce unele persoane preferă ieşirea din peisaj odată cu apariţia greutăţilor. Ştiu, e nevoie să existe o maturitate sentimentală accentuată pentru a putea digera ambele faţete ale relaţiei. Maturitate de care rareori dau dovadă, motiv pentru care relaţia mea fluctuează atât de amplu între bine şi rău… 😦 În fine, despre maturitatea mea (mai ales despre lipsa ei) poate vorbesc altă dată…oricum, momentul în care voi fi un om cu adevărat matur, va fi cel mai trist din viaţa mea. 😛

Angel heartWhen I was young
I first encountered my crippled lungs
I felt them burn
And cursed them ever since
I was turning blue
In a match right in front of you
And I slithered to the floor
Hope I score some more

I won’t go where the sun doesn’t shine
Go crazy in the evening if we sail upright
Fire heartLove is a shadow in the brightness it dies

Because tonight, we raise the sun
And we shine it over everyone
If we want a gradual hush
Our lips should kiss each other so…
I just want to feel your body
I want you to know your quarry

You can see the world
Looking down from a different universe
Can we save every single one of them
We only have five hands
My father cradled us
He's my firstWe’re bright blue and we’re covered in blood
We staggered through the door
Trouble is taking score

I won’t go where the sun doesn’t shine
Go crazy in the evening if we sail upright
Love is a shadow in the brightness it dies

Because tonight, we raise the sun
And we shine it over everyone
If we want a gradual hush
Our lips should kiss each other so…
I just want to feel your body
I want you to know your quarry

I love youRevenind, îmi pun anumite întrebări -De ce unii oameni renunţă când vine vorba de for worse, for poorer and in sickness? Cum pot să aibe atâta tupeu încât să se ascundă în spatele diferitor motive, constituite fix din acele părţi ale răului, drept răspuns la întrebarea -De ce mă părăseşti?
Nu cred că există motive de despărţire. Niciodată! Atâta timp cât ai iubit sincer o persoană, cu toată fiinţa ta, simţind că-ţi poţi da viaţa pentru ea fără nicio problemă, dincolo de înţelegerea raţională, atunci nimic, niciodată, nu poate schimba asta. Nici măcar timpul. Nici măcar marele adversar al omului, singura unitate de măsură relativă dar universală – timpul! Nu există scuză pentru cei care părăsesc. Şi asta pentru că nu poate fi denumită decât laşitate, incapacitatea de a lupta atunci când ţi-e greu. Dacă nu poţi să faci faţă unei relaţii atunci când ea se confruntă cu greutăţi, înseamnă că nu ai iubit cu adevărat persoana lângă care eşti. Contrabalansarea binelui cu rău, este fix tot ce-i negativ în acel jurământ simplu dintre miri -For better, for worse, for richer, for poorer, in sickness and in health. Dacă nu poţi face faţă for worse, for poorer and in sickness, atunci degeaba te-ai mai păcălit că iubeşti.
Never ending story of relationshipsSau poate, unele persoane nu se păcălesc pe sine, ci îşi păcălesc partenerii. Poate că unele persoane caută doar acele momente de fericire de la început, acel deliciu al iubirii, păcălindu-şi partenerul/a, cu scopul de a evita momentele rele. Iar în clipa în care ele apar, sub pretextul incompatibilităţii, rutinei, plictisului, autovictimizarii, ispitei, viciului, răcirii sentimentelor, sau cine ştie cărui alt motiv hilar, părăsesc decorul lăsându-şi victima în agonie, precum nişte veritabili vânători de inimi.
Cine n-ar vrea relaţii doar ca-n primii ani de iubire de la început? Cine n-ar vrea doar fericire, iubire şi amor o viaţă întreagă, aşa cum are în primii 1-3 ani de relaţie? Cine n-ar vrea să renunţe la greutăţile care apar odată cu înaintarea în vârstă, odată cu maturizarea relaţiei? Numai că nu se poate. Acceptarea părţilor mai puţin plăcute, lupta cot la cot cu cel/a care-ţi este alături, suferinţa lângă persoana care ţi-a oferit ani în şir clipe de fericire, constituie dovada supremă a maturizării în interiorul cuplului. Este apogeul desăvârşirii sentimentale a omului. Martiriul alături de iubirea vieţii tale, este trecerea prin foc a dragostei adevărate. Dacă reuşeşti să rezişti atunci când ţi-e greu, când simţi că vrei să pleci pentru că ai impresia că totul este pierdut, în zadar, terminat, faci pasul decisiv către îmbătrânirea alături de persoana respectivă.
Ice block heartToate cuplurile care au 30-40 de ani împreună, formate îndeosebi din părinţii noştri, au cunoscut cu siguranţă gustul amar al durerii profunde. Şi asta doar pentru că au fost îndeajuns de puternici încât să-şi dea seama că vasul nu se părăseşte odată cu şobolanii, ci se rămâne până la obşteasca scufundare, odată cu ultima bătaie a inimii pe acest pământ. Iar conştientizarea numărului mare de ani în care ei au suferit împreună, ne arată indubitabil şi faptul că fix acelaşi număr de ani au cunoscut fericirea supremă, la fel – împreună.
Eu unul prefer oricând 20 de ani de suferinţă şi 20 de ani de fericire maximă, în loc de 40 de ani plictisitori, fără fluctuaţii, în care să nu simt că trăiesc. Numai că pentru a avea puterea de a nu renunţa, ai nevoie de acel nucleu. De acea scânteie în inimă, care să-ţi aducă aminte că iniţial ai avut alături persoana pe care ai considerat-o suflet pereche, lângă care ai trăit inimaginabila fericire, dar care acum are nevoie de maturitatea ta, pentru a trece cu bine mai departe. Ăsta-i motivul pentru care cred că cei care părăsesc, o fac fie din laşitate, căutând doar începuturi pe care să le guste constant, unul după altul, fie pentru că n-au avut de fapt o flacără îndeajuns de mare încât să lase mereu o scânteie în urma ei.
Infinite loveDrama celor care părăsesc este lipsa continuităţii. Niciodată nu ajung să se bucure de toate etapele unei relaţii. Se înfruptă doar din începuturi perfecte, simt doar fericirea iniţială, după care schimbă protagoniştii, încercând să-şi menţină tonusul prin provocarea plăcerilor la infinit. Numai că timpul este duşmanul nostru, al tuturor, iar pe ei îi omoară prematur. Timpul nu iartă. În timp vor uita ce gust are fericirea. O vor transforma în plăcere, pe care o vor priza avid, drogându-se cu ea şi cu iluzia fericirii, iar schimbarea partenerilor îi va face să încurce amintirile. Şi asta pentru că pasiunea nu este fără adresă. Doar sexul n-are andrisant. 😉 Un futai simplu, fără obligaţii, din necesitate fiziologică, nu lasă urme în suflet. Însă dacă-ţi deschizi inima către o iubire fulgerătoare, pasională, aşa cum se întâmplă la început, şi dacă faci asta des, îţi toceşti sufletul. Pentru că sufletul are amprentă. O amprentă pe care nu ţi-o poţi lăsa în inima mai multor persoane, fără ca tu la rândul tău să nu suferi la un moment dat. Dacă continui să-ţi tot fecundezi inima, aruncandu-ţi-o în mai multe suflete, ajungi un love junkie plin de regrete, un vânător de inimi din ce în ce mai trist, nicidecum un partener într-o căsnicie fericită.
GiftEu nu cred în repetitivitatea iubirii. Inocenţa unei prime iubiri sincere, împărtăşită şi trăită din plin, nu poate fi egalată vreodată. Cred că inima se regenerează relativ uşor, însă urmele lăsate în ea, cicatricile relaţiilor trecute, creează un gol care se lărgeşte în timp, şi pe care nimic nu-l umple. Dacă Dumnezeu ne spune despre Fericirile celor smeriţi şi buni că sunt calea intrării în Rai, mă gândesc cu groază la pedepsele care-i aşteaptă pe cei care-şi bat joc de suflete firave şi sincere, iubindu-le şi parasindu-le când dau de greu.
Nicăieri în ceea ce am scris până acum în articolul ăsta, nu m-am referit la cauze obiective. Deces, alienare din cauza serviciului la distanţă (eventual peste hotare), privarea de libertate prin executarea mai multor ani de penitenţă, plus alte motive de acest gen, nu cred că lasă angoase în sufeltul oamenilor. Evident, tristeţea şi suferinţa există, însă nu în aceeaşi măsură, sau mai bine zis nu cu aceleaşi repercusiuni ca în cazul părăsirilor înfăptuite de cei care nu suportă relaţiile în care dau peste greutăţile vieţii.
Transparent bodies
Părinţii mei au ajuns la 43 de ani…de căsnicie… Gândind admirativ şi contemplativ la o asemenea experienţă de viaţa, mergând pe ideea de wishful thinking nu pot decât să sper că cei aproape 12 ani ai mei de relaţie se vor multiplica în timp şi vor ajunge să egaleze performanţa alor mei. Totul constă în găsirea puterii de a trece peste greutăţi, pentru că de voinţă nu ducem lipsa nici eu, nici partenera mea.
Sper că v-au plăcut melodiile de mai sus. Însă n-aş vrea să închei fără să dedic două melodii celei care mi-a fost alături în toţi aceşti ani, la bine şi la greu, în bogăţie şi în sărăcie, când am fost bolnav sau când am fost sănătos, care m-a înţeles, a avut răbdare cu mine şi m-a iubit aşa cum sunt, datorită căreia pot să spun că am devenit un om mai bun – Mădălina, iubirea vieţii mele. Unica!

Snowball heartStrongest taste
loudest drop
head is filled
the thought, unlocked

Strongest taste
loudest drop
head is filled
the thought, unlocked

Strongest taste
loudest drop
head is filled
the thought, unlocked

Heart mechanismStrongest taste
loudest drop
head is filled

you’d be thirteen
I’d be thirty-five
gone to find a place for us to hide

be together, but alone
as the need for it has grown

you’d be thirteen
I’d be thirty-five
gone to find a place for us to hide

be together, but alone
as the need for it has grown, yeah

Spine bodycha cha, cha cha, cha cha
cha cha, cha cha

a cave or a shed
a car or a bed
a hole in the ground
or a burial mound
a bush or a tree
or the aegean sea, will do for me

cha cha, cha cha, cha cha
cha cha, cha cha, ha

I can say that you look pretty
you turn my legs into spaghetti
you set my heart on fire

I'm possiblefor you I found a vent
in the bottom of a coal mine
just enough space for your hands in the inside

if you go
do let me know

you’d be thirteen
I’d be thirty-five
gone to find a place for us to hide

a den or a dessert
perhaps an ink squirt
a cellar, a wishing well, a war
Clouds heartor a guarantee will do for me

for you I found a cell
on the top floor of a prison
just enough space for you to fit your feet in

if you go
do let me know

for you I found a cell
on the top floor of a prison
just enough space for you to fit your feet in

if you go
Cycle of lifeplease let me know

I’ll come running with the heart on fire
I’ll come running with the heart on fire
I’ll come running with the heart on fire
I’ll come running with the heart on fire
I’ll come running with the heart on fire
I’ll come running with the heart on fire
I’ll come running with the heart on fire

Advertisements
  1. 20 December 2012 at 18:44

    Excelent, as putea sa dedic articolul asta tuturor logodnicilor care au dat bir cu fugitii 🙂

    • qatalin
      20 December 2012 at 18:47

      Mulţumesc Bianca! Dacă-l dedici, vezi să nu mă treacă şi pe mine la acatiste, odată cu numele tău. 😀 ))))))))

  2. 20 December 2012 at 21:10

    Dacă totul ar fi ca în primii 2-3 ani, ar fi plictisitor. Părerea mea. Îmi place să cred că după perioada aia cuplurile se maturizează vrând-nevrând și pun bazele a ceva trainic. Nu toți, desigur; unii mai și fug, așa cum zici. Dar e frumos să vezi cum măcar vreo 2 % din cupluri formează un ceva atât de mare și de frumos încât să-ți dorești să ajungi la fel doar când îi privești pe stradă; fiindcă oricât ar încerca unii să mă convingă că nu-i adevărat, iubirea adevărată se vede. Tocmai fiindcă-i rară.

    • qatalin
      20 December 2012 at 21:27

      Şi eu cred că un bine perpetuu ar deveni plictisitor, numai că eu tocmai vin după o perioadă nasoală, aşa că pot spune sincer: -Mi-am luat porţia de contrabalansare. 😀
      Tare mi-aş dori să mă încadrez şi eu în procentul ăla de 2%, mai ales că am destule exemple prin preajma mea. Dintre cei bătrâni (precum părinţii noştri), evident, dar tot e bine decât deloc. Un lucru e cert – drumul spre acolo e tare anevoios. Probabil că ăsta-i şi motivul pentru care mulţi renunţă. Este mult mai uşor să provoci noi şi noi începuturi, decât să menţii ceva stabil, care să reziste în timp.
      Sună frumos finalul comentariului tău. Atât de frumos încât mă face să-mi doresc să fiu eu însumi un exemplu pentru mine… 🙂

  3. 20 December 2012 at 22:02

    citind ce ai scris ma gandeam ca intre cei care fug si cei care raman ca si cum ar fi fugit i-as prefera pe cei dintai…
    mai bine pleci daca nu esti capabil sa lupti decat sa ramai pasiv lasand viata sa te traiasca…
    dar mai exista o fateta a acestei “monezi”…ramai si lupti si ii esti alaturi mai ales la greu si…degeaba…
    el fuge avand aerul ca ramane, pana cand isi ia inima in dinti si pleaca “for good”…
    “love hurts” si o vreme doare chiar si amintirea ei…
    se spune ca in dragoste unul iubeste si celalat permite sa fie iubit…de data asta am ales sa permit…e mai bine asa…
    daca se va intampla o dragoste cu semnul egal?nu stiu si nu cred ca cineva stie asta,nici in ceea ce il priveste pe el,nici in ceea ce ii priveste pe altii…

    uitandu-ma la ce am scris constat ca am fost de-a dreptul incoerenta dar cred ca asta conteaza prea putin :))

    si tu si iubita ta sunteti curajosi si,cu siguranta semnul egal in ceea ce priveste sentimentele va leaga…ati invatati sa deveniti intelepti iubindu-va si asta e un lucru rar…tocmai de aceea minunat de frumos 🙂

    • qatalin
      20 December 2012 at 22:19

      De acord cu tine. Dacă n-ai iubit cu adevărat, mai bine fugi rupând din faşă un rău iminent, decât să rămâi dintr-un simţ al datoriei prost înţeles. Eu mă refeream doar la cazurile în care 1) au iubit dar le e greu să treacă prin părţile nasoale ale relaţiei sau 2) s-au prefăcut că iubesc, doar pentru a trăi un continuu început.
      Mda, e nasol când lupţi şi simţi că o faci în gol, iar până la urmă pici tot tu aiurea, pentru că renunţă el/a înaintea ta… 😦
      E bună şi varianta permisivităţii iubirii, dar nu pot să-mi închipui cum poţi să trăieşti cu frica. Mie, recunosc, mi-ar fi o frică imensă într-o relaţie în care ştiu că în mod conştient îmi pun singur bariere, păstrez scuturi de protecţie şi nu mă deschid total. Şi asta pentru că până la urmă, aceste plusuri deloc necesare într-o iubire sinceră, riscă să şubrezească fix constructul iniţial…

      N-ai fost deloc incoerentă, sau dacă ai fost, înseamnă că te-am întrecut, pentru că am înţeles perfect ce-ai scris, plus sensul spuselor tale. 😀

      Mulţumim frumos Pandhora! :)Ne ştim şi noi greşelile, minusurile şi problemele. De fapt, aşteptarea greutăţilor e sportul cel mai indicat. Pentru că odată ce te aştepţi la rău (care oricum, inevitabil vine), e cu atât mai plăcută apariţia binelui.

  4. qatalin
    20 December 2012 at 22:23

    Din puţina experienţă pe care am căpătat-o eu în 12 ani de convieţuit cu aceeaşi minunată persoană, pot să dau un micuţ şi umil sfat -Expect the worst, and enjoy the best!

  5. 21 December 2012 at 1:01

    Cătălin, scrii bine şi cu sentiment. Ai început strâmb: iubirea în sine n-are cum să fie hidoasă. Niciodată, nicio clipă. Mai la vale te-ai dat pe brazdă, dar crezi că iubim ca să fim fericiţi? Eu habar n-am de ce iubim…
    Scuză-mi îndrăzneala, dar te sfătuiesc să separi textele tale în articole mai scurte, de sine stătătoare. În forma de acum, e mult de citit şi, din păcate, mulţi se pot lăsa păgubaşi.
    Pe curând!

    • qatalin
      21 December 2012 at 2:56

      Salut şi bine ai venit!
      Mulţumesc frumos pentru aprecieri. Am început abrupt, aş spune eu, nu strâmb. Şi asta pentru că eu chiar cred în existenta părţilor urâte provocate de iubire. Nu ea în sine este urâtă, ci efectul pe care-l are timpul asupra relaţiilor dintre oameni. Cred că ăsta-i motivul pentru care se spune că suferim din dragoste… Numai că eu am început enumerarea părţilor nasoale, revenind ulterior şi asupra laturii pozitive. N-aş spune că e unul dintre motivele pentru care iubim – să fim fericiţi, însă dacă tot descoperim, iubind, că devenim fericiţi, placandu-ne, continuăm să iubim…se ajută reciproc stările… 🙂
      Mda, ştiu ce spui. Nu e prima critică pe care o primesc, ceea ce mă face să cred că e undeva un sâmbure de adevăr. Scriu cam multişor, iar prin blogosferă nu prea există multă răbdare…din păcate. Pe lângă asta eu nu prea mă pricep să scriu articole mici, gen status-uri pe Facebook. 😦 O să trebuiască să iau măsuri, cât de curând… Dar să ştii că trecând peste faptul că faci scurtă la degetul arătător al mâinii drepte dând de scroll, lecturarea nu durează mai mult de 10-15 min…maxim. Lăsând la o parte pozele, melodiile şi versurile, textul în sine nu-i chiar atât de speriat. Pe lângă asta, tema din wordpress nu-mi oferă posibilitatea editării. Când/dacă mă voi îndura să cumpăr pachetul premium, o să lăbărţez puţin coala digitală pe care apare textul, şi atunci fiind mai lată, se scurtează. 😛 Am de gând să las doar 1cm. de border…
      Pe curând! Numai bine! Don’t be a stranger…te mai aştept!

  6. 21 December 2012 at 5:32

    Plin de sentiment si… gandire exhaustiv eseul tau. 🙂 Dar cred, ca si Javra (cum suna, Doamne!) ca iubirea nu este urata. Nu are cum. Doar metamorfozele ei, sau si mai bine, reactiile de aparare fata de un sentiment prea profund. Iar astea nu mai sunt iubire.

    • qatalin
      21 December 2012 at 6:08

      Mulţumesc Dana!
      hahahahaha….eu m-am adresat cu “Salut, bine ai venit!” (lucru pe care ţi-l spun şi ţie), n-am cutezat să-i spun “Javra”, pentru că într-adevăr, sună într-un mare fel…e cu totul aparte 😀 ))))))
      Mda, ai nuanţat bine ce-a spus “Javra”, dar cum sunt căpos o ţin p-a mea. 😛 Metamorfoza de care vorbeşti, derivă din transformările la care ne supune iubirea. Trăind-o, ne schimbă, câteodată în sens negativ. Cred că e şi unul din motivele pentru care se spune că există o demarcaţie foarte fină între dragoste şi ură… La asta m-am referit eu. La paşii mici dar hotărâţi, pe care dacă-i facem greşit, ne aruncă în părţile negative ale relaţiei, schimonosind iubirea…urâţind-o. 😦

  7. ellyweiss
    21 December 2012 at 16:01

    Nici eu nu cred ca iubirea, daca este cu adevarat iubire, este urata. Insa sunt atatea feluri de a iubi…si atatea categorii de iubiri incat… ar trebui un intreg tratat pentru asta.
    Nu, iubirea in care ambii sunt implicati aproximativ la fel (fiindca intotdeauna unul va iubi mai mult), acea iubire nu ar trebui sa fie urata sau poate nu asta e cuvantul. Poate ca soarele care o lumineaza are momente de eclipsa…Ea inseamna si suferinta pentru ca mereu are nevoie de confirmari. Zi de zi… In mod normal, o iubire te consuma. Iubirea in felul in care o inteleg si o vad eu.
    Cat despre vanatorii de inimi…sunt doar fiinte fara suflet… Vrem sa credem ca se intoarce roata si vor plati prin pustiirea sufletului. Nu stiu daca e asa…

    • qatalin
      21 December 2012 at 17:05

      Mergând pe ideea -Dacă 5 oameni îţi spun că eşti beat, te duci acasă şi te culci, încep să cred că exprimarea mea de la începutul articolului, este cu adevărat nefericită. Am încercat să spun altceva, am nuanţat în comentării, dar până la urmă s-a înţeles greşit…pentru că n-am fost îndeajuns de explicit încât să scriu din prima fix ceea ce am crezut.
      Iubirea în sine nu e urâtă, doar laturile ei o fac să devină urâtă – acele laturi care ne fac să suferim din cauza ei. Cunoşti o persoană, te îndrăgosteşti, iubeşti, trec anii, încep greutăţile, plus alte probleme şi toate părţile adiacente care o ating, pe ea, pe iubire, o transformă în ceva ce n-a fost iniţial. Cam asta am vrut să spun. Nu faptul că iubirea în sine este urâtă. Dar cum m-am exprimat de tot rahatu’, evident că lumea a înţeles fix cum am scris – greşit…
      Frumoasă metafora cu eclipsă. Cam aşa văd şi eu fluctuaţiile iubirii. Eu aş dori ca părţile rele să fie precum expunerea în cazul aparatelor de fotografiat clasice. O fracţiune de secundă. 🙂 Dar cum nu se poate, trecem şi prin eclipse…unele mai lungi, altele mai scurte…depinde de protagonişti…
      Cred că suferinţa vânătorilor de inimi este exact acea pustiire a sufletului de care vorbeşti. Doar că ei o resimt în timp, lent, fără să-şi dea seama când se întâmplă. Nu cred că e ceva brusc, ci necesită tocirea sufletului, pe care ei o realizează pe parcursul multor ani de înşelat şi păcălit parteneri inocenţi…

      • ellyweiss
        22 December 2012 at 0:23

        Catalin, eu am inteles exact ceea ce ai vrut sa spui prin “urata”. Am citit textul de doua ori. De aceea a aparut aceasta fraza a mea: “acea iubire nu ar trebui sa fie urata sau poate nu asta e cuvantul”. Am cautat special metafora cu eclipsa…ca sa nuantez. 🙂 Ca sa indulcesc cumva faptul ca poate “urata” nu era cel mai potrivit termen, cea mai fericita caracterizare, dand de inteles oamenilor altceva la o citire mai putin aprofundata…

        • qatalin
          22 December 2012 at 2:11

          Mulţumesc, dar tot îmi fac mea culpa. Trebuia să fiu mai abil în folosirea cuvintelor şi ar fi trebuit să găsesc exprimări mai delicate, pentru a evita unfortunate misunderstandings…
          Eh, asta e. Lesson learned. Pe viitor o să fiu mai atent. Bine că n-am luat-o pe câmp cu ceea ce am vrut să transmit. O mică incoerenţă cauzată de scăparea unor termeni uşor neşlefuiţi, merită indulgenţă… 😀

  8. 22 December 2012 at 17:59

    Mă mir că nu am descoperit blogul acesta mai devreme. Tare mi-a plăcut cum scrii încă din primele fraze ciudate. Dacă ai dreptate sau nu ai în totalitate, nu știu, însă sunt sigură că parțial ai dreptate. În fiecare cuvânt se găsește câte un gram de adevăr, sau, cel puțin asta am simțit eu.
    Îmi place de asemenea tare mult cum scrii, felul de a te exprima e captivant cu fiecare cuvânt ce îl parcurgi, dorindu-ți ca textul să nu se termine niciodată. Pentru asta, nu pot decât să te felicit!

    • qatalin
      22 December 2012 at 19:52

      Bună, Pishky! Bine ai venit! Ştii cum se spune -Mai bine mai târziu, decât niciodată. 😀
      Mulţumesc frumos pentru toate aprecierile tale, de-a dreptul măgulitoare. Dacă ceea ce scriu este captivant pentru cititori, nu pot decât să mă bucur şi să continui în aceeaşi manieră.
      Adevăr sau nu, eu am scris ce-am simţit…formând o idee, cât de cât închegată, din varianta mea de adevăr… Nu pretind că-s deţinătorul adevărului, ci doar a laturii sale subiective, care-mi aparţine şi pe care mi-o asum.
      Te mai aştept. -Don’t be a stranger! 😉

  9. Madalina
    22 December 2012 at 21:25

    Catalin, iubirea vietii mele. Unicul! Vrei sa ma pui in tema cu ce implica DA-ul meu?!…. 🙂 Ai dreptate, o relatie necesita “prospect” sau un fel de “instructiuni de folosire”. Pe parcursul a 12 ani, noi am trecut prin cateva dintre starile urate ale unei relatii dar cea mai urata mi se pare a fi atractia ta fata de altcineva si sigur nu vreau sa o mai traiesc. Moda “inceputurilor repetate” cred ca vine de la vedetele Hollywood-ului unde este luxul suprem sa simti fluturasi in stomac toata viata, cu pretul a 20 de despartiri. Tu vorbesti despre o anumita categorie de cupluri pe care o sfatuiesc: sa se gandeasca ca este mai bine cu “rau” decat fara el. Multumesc si pentru melodii. 🙂

    P.S.: Un barbat catre Dumnezeu: “Doamne, de ce fetele sunt atat de gratioase, frumoase, delicate, ingrijite, parfumate, iar femeile sunt asa de urate, plictisitoare, neingrijite si neatragatoare?”
    Dumnezeu ii raspunde: “Pentru ca pe fete le creez Eu, iar voi barbatii, le transformati in femei.” 😀

    • qatalin
      22 December 2012 at 22:42

      Sufleţel, ai început aşa de frumos şi de gingaş, pentru ca pe parcursul înaintării în lecturarea comentariului tău, să constat că mă nenoroceşti cu fiecare cuvânt?! 😛 Ai dreptate, i fucked up…dar în apărarea mea, pot să spun că n-am avut prospectul
      Aşa e, am trecut prin multe şi sper să mai trecem prin destule…bune şi rele. Amândoi am greşit, ultimul pe listă fiind eu :D, dar e bine când îmbrăţişăm continuitatea. Cred că cea mai bună regulă din acele instrucţiuni de folosire despre care vorbeşti tu, este aceea a răbdării. Dacă există înţelegere şi răbdare, se pot depăşi toate obstacolele apărute în calea fericirii.
      Aşa o fi…modă hoolywoodiană, dar din felul cum te exprimi, înţeleg foarte bine că eu sunt acel rău, despre care spui că-i rău cu el, dar mai rău fără el. Buuuun! Bine aşa… 😉 Carevasăzică io mă spetesc şi mă dau de ceasu’ morţii ca să mă prefac că-s un om mai bun, un macho man desăvârşit, un bărbat ideal, iar tu mă incluzi la categoria -The best of what’s left!? 😀 ))))) Lasă că vine Crăciunul, în Ianuarie e ziua ta, urmează Martie şi să vezi cum te tai eu de pe lista de cadouri. 😀 Ah nuuuu…stai aşa, cel mai bine încep să reduc numărul zerourilor din coada sumei alocate creşterii pisicuţelor tale, şi mai tai şi de prin fondurile alocate fundaţiei tale de salvat animale fără stăpân. 😀 Să vezi ce bun devin. 😉
      În fine…gluma-i glumă. Săru’mâna pentru tot! Mulţumesc pentru răbdarea unei vieţi alături de mine şi îţi urez să mă certi şi când om avea 60-70 de ani…dacă ajungem până acolo. 🙂

      P.S.: Păi, evident. Numai că bancul ăla poate fi văzut şi în oglindă. Adică flăcăii plini de testosteron, transformaţi în bărbaţii cu burţi de bere şi plini de estrogen. 😀 Cred că-i un fel de -You do me, and i do you….la figurat şi, de ce nu, la propriu . 😉

  10. 24 December 2012 at 15:30

    Sunt multi cei care zic ca si in iubire exista cale de mijloc. Ha! Nu exista, ori e una ori e alta, ori te implici, ori nu, ori o freci, ori nu, ori IUBESTI ORI NU. In asta nu exista cale de mijloc!
    Am trecut si eu prin atatea, mi-am izbit inima de alte inimi ce mi-au zdrobit-o dar nu m-am lasat, am iubit iubirea si-o iubesc caci ea ma face sa vibrez, EL ma face sa vibrez! Ce daca implica si obstacole si durere? Tot am s-o iubesc….

    • qatalin
      24 December 2012 at 17:01

      Fix aşa simt şi eu. De-aia spuneam că mai bine sufăr 20 de ani şi sunt fericit 20, decât să am 40 de ani liniari, plictisitori.
      Sună firesc şi frumos curajul tău de a iubi. Curajul ăsta te-a adus până în punctul în care ai ajuns să spui că el te face să vibrezi. Numai că nu toată lumea are curajul ăsta, sau, de la caz la caz, au fost răniţi de atâtea ori încât au pierdut puterea de a căuta noi şi noi iubiri, în speranţa că the next is the one… 😦

      • 24 December 2012 at 19:37

        Dar sunt si multi carora le scapa ” the one “… Le scapa pentru ca sunt prea preocupati de altele si apoi vine varsta bratranetii, a intelepciunii si a… regretului. Multi sunt si cei carora le este teama sa se arunce, sa iubeasca, privesc in jur si leaga iubirea de suferinta si prefera sa se lipseasca de ea si…. din nou, ajung la batranete regretand totul.
        Prefer sa fiu macinata o perioada de suferinta decat de regret!

        • qatalin
          24 December 2012 at 19:49

          Perfect spus. Şi totuşi -Feri-ne-ar Dumnezeu de ambele! 😀

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: