Archive

Archive for January, 2013

Muncă vs talent.

27 January 2013 19 comments

Piersic si BeliganE o vorbă-n fotbal: -Şi calu’ aleargă, care sintetizează atât de succint o stare de fapt des întâlnită pe terenul de joc. Mereu au existat jucători precum Nicoliţă, în antiteză cu jucători gen Mutu. Sau ca să mergem înapoi în timp, Dorinel Munteanu vs Hagi. Balint vs Bumbescu. Dobrin vs Dinu. Şi lista poate continua la nesfârşit. Iar ceea ce-i diferenţiază, este coeficientul de talent pe care l-au primit de la Doamne-Doamne. Unii aleargă şi atât, sunt eficienţi în ceea ce fac, rup oasele, -Trece mingea, nu trece omu’, în timp ce alţii aleargă mai puţin, îşi dozează altfel efortul, dar balansează printr-un talent înnăscut. Unii au dar în timp ce alţii au har.
Beligan si PiersicAm început cu o analogie din fotbal pentru că mi-a fost la îndemână şi pentru că-mi aduc bine aminte de multiple exemple din interiorul sportului respectiv, cu ajutorul cărora îmi pot justifica perfect raţionamentul. Însă ceea ce se întâmplă în fotbal, este cu siguranţă aplicabil oricărui domeniu, indiferent de pregătirea fizică a protagoniştilor, pentru că nu întotdeauna este vorba despre aptitudini şi posibilităţi de exprimare care implică antrenamentul sportiv.
Cu toate că asemenea diferenţe se pot observa în orice domeniu de activitate, în ce priveşte acest articolul, prefer să mă refer strict la cinematografia românească, luând drept exemple doi mari Read more…

Advertisements

Gay moment.

23 January 2013 15 comments

ACDC-M-am îndrăgostit de un bărbat. Al treilea.
Ştiu, pentru un homofob convins, o asemenea confesiune poate părea şocantă. Şi cu toate astea n-are sens să neg evidenţa. Da, iubesc trei bărbaţi, dintre care doar doi mai sunt în viaţă…din păcate. Unul s-a sinucis.
Nici nu ştiu cum să încep. Mă simt ca pe un teren minat. Anything i say, can and will be used against me… 🙂 Ştiu, ştiu…dar n-am ce face. Merg şi eu pe ideea adevărului. Nu ştiu ce m-a apucat de vreo câteva zile, dar mi-am cam dat drumu la gură rău de tot. Împart tot felul de declaraţii în stânga şi-n dreapta, fac confesiuni, reuşesc să uluiesc şi oameni in real life prin vorbele mele… Cred că acum e momentul să mă întrebaţi pin-ul la toate cardurile mele, conturile din bancă, parolele de la mail, unde mă gâdil, ce-mi place după, etc. 😉
Revenind, aş vrea să trec la o descriere cât de cât decentă a celor trei şi a felului în care-i iubesc.
Pentru început aş vrea să fac o referire asupra a ceea ce urmează să citiţi. Pe lângă declaraţia de la început, ar mai fi de menţionat şi titlul articolului, pe care nu l-am dorit o descriere doar a sentimentelor mele faţă de cei trei vizaţi, ci o exhibare extremă a tuturor manifestărilor care nu se încadrează în accepţiunea generală de macho. Aici intrând şi muzica, şi filmele. Şi asta pentru că sunt un homofob care apreciază multe dintre chestiile văzute de alţi homofobi ca fiind penibile. Read more…

Cinşpe coţi de zăpadă albă pură.

20 January 2013 21 comments

DesktopN-am jucat în viaţa mea vreo leapşă şi nici nu cred că o să se întâmple aşa ceva prea curând, cu toate că am primit vreo câteva invitaţii pe care, spre ruşinea mea, nu le-am onorat…încă.
Şi totuşi, chiar dacă nici acum n-a fost cazul, mi-a venit mie ideea de a participa, aşa, fără invitaţie directă. De ce? pentru că mi-a plăcut foarte mult această leapşă – dacă-i pot spune aşa. Totul pleacă de la ultimul articol al lui Eli şi este vorba despre desktop. Un articol în care să arătăm felul în care suntem întâmpinaţi de propriul desktop, la fiecare deschidere a PC-ului, sau pe care-l vedem la fiecare alt-tab…
Şi cum mi-a plăcut mult de tot desktop-ul ei, am ţinut morţiş să-i imit gestul. Bine, al meu n-are prea multe de arătat, dar punctez în felul ăsta două momente interesante pentru blog-ul meu. Şi anume prima leapşă care-mi place deosebit de mult (chiar dacă nu am primit o invitaţie directă), plus ziua în care am reuşit să bibiresc îndeajuns de bine setările blog-ului, încât să-mi creez mai multe meniuri în care să-mi organizez articolele pe căprării. 🙂
Doream de câteva luni să-mi creez asemenea meniuri, m-aş fi mulţumit fie şi numai cu unul singur, iar acum pot să spun că-s în al nouălea cer, după ce am reuşit să-i dau de cap în aşa fel încât să-mi fac cât de multe doresc. Şi nu, nu sunt meniuri gen pagină, cu un articol şi atât, ci pagini de sine stătătoare, de tipul meniului principal, care pot conţine mai multe articole. I’m so fucking happy! Şi tocmai azi m-am hotărât să mă opresc din băut. Fir-ar să fie! 😦 Sărbătoresc cu apă plată…pfff…lame.
Read more…

Chiloţăreala deontologilor. Când tencuiala părăseşte pereţii scorojiţi.

17 January 2013 8 comments

Two dogs on a poleSunt într-o stare de minişoc. Aş fi spus şoc, dar aş fi putut fi interpretat ca făcând parte din rândul realizatorilor tv ai RTV, sau dacă aş fi folosit un ton ironic, s-ar fi înţeles că-s blat cu Atena3.
Revenind la minişocul meu, vă voi spune şi cauza – am urmărit emisiunea În gura presei din data de 16.01.2013, ediţie în care a fost invitat Marius Tucă Show. De ce-i spun aşa? Pentru că nu e nicio diferenţa între el şi Dan Diaconescu Direct. De fapt este o diferenţă. Una chiar foarte mare. Domnu’Dan cu gard în gură nu doreşte să pară altceva decât ceea ce este – un om penibil, contrafăcut, fals, semidoct, oportunist, imoral. Spre deosebire de omu’ gri al televiziunii postdecembriste, caracaleanul Marius Tucă Show încearcă să pară altceva decât ceea ce este de fapt, bazându-se pe un trecut sinuos şi îndoielnic, în care a avut avantajul amiciţiei cu o sumedenie de oameni de valoare, drept unică propulsie spre notorietate. Pe lângă asta, şi-a creeat şi o anumită aură de guru al presei, un fel de Master Yoda cel înţelept, postură care nu-l face să fie decât ridicol şi atât; aparţinând unei lumi demult apuse – cea a anilor ’90, unde alături de Teo Trandafir, Floriiiiiiiin Călinescuuuuu, şi Mircea Dinescu, s-ar putea simţi comfortabil şi venerat de către o populaţie îndobitocită de teatrul lor ieftin. Dintre cei trei confraţi întru suferinţă, Dinescu măcar a dat-o pe făcut sosuri şi gustat arome faine, într-o scleroză deloc hidoasă, care nu stârneşte decât maxim compasiune. O să detaliez în curând motivele pentru care mi-a dat sângele pă nas de nervi, uluire, consternare, milă, jenă, ruşine, scârbă, lehamite, dezgust, în respectiva emisiune a lui Mircea Read more…

Vreme trece, vreme vine…şi lumina nu ne-ajunge…

15 January 2013 10 comments

Mihai EminescuCu toate că poate părea desuet un asemenea demers într-o lume care pare interesată mai mult de scandalurile lu’ Becali vs jurnalişti sau vs memoria Brătienilor, am totuşi de gând să punctez această zi de 15 Ianuarie, în memoria celui care din punctul meu de vedere, a fost posesorul celei mai strălucite minţi a tuturor timpurilor. Ştiu că poate vorbele mele par oarecum exagerate, dar scurta şi puerila mea analiză asupra a două dintre creaţiile sale, sper să dovedească dincolo de orice urmă de îndoială că exact aşa este.
Într-un articol pe care l-am scris pe 3 Ianuarie 2013, intitulat God gave me everything i want, am purtat o discuţie foarte interesantă şi constructivă cu Eli şi Mădă, având ca subiect posibilitatea de exprimare a oamenilor geniali. Dacă ar fi să continui acea linie a subiectului, aş putea spune fără să risc a mă inşela, că Mihai Eminescu este un geniu ratat. Este părerea mea, pe care o susţin şi o voi justifica în cele ce urmează aşa cum mă pricep eu mai bine.
În primul rând vreau să plec de la definirea geniului ratat. Din punctul meu de vedere, fără să încerc o definiţie academică, un geniu este ratat atunci când ceea ce poate cu adevărat să facă un anumit om, întrece cu mult capacităţile sale de exprimare date de conjunctura vremurilor pe care le trăieşte, ambianţă, anturaj, posibilităţi materiale, feed-back rezonabil, ajutor din partea terţilor. Aşadar, dacă un nene care trăieşte într-o anumită perioadă de timp, poate să facă mult mai multe decât este dispusă lumea care-l înconjoară să accepte, iar el moare cu fructul creaţiei sale necules, Read more…

Protected: Nothing really ends.

14 January 2013 Enter your password to view comments.

This content is password protected. To view it please enter your password below:

The tall man.

9 January 2013 29 comments

The Tall Man MovieDacă un film este judecat în urma analizei făcută influenţei pe care o are asupra privitorului şi a capacităţii de a schimba ceva într-un mod dramatic înăuntrul celor care rezonează cu storyline-ul respectiv, atunci pot să afirm fără nicio urmă de îndoială că The tall man este cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată. Şi nu, nu sunt sub influenţa momentului. L-am văzut pentru prima oară în urmă cu două zile jumate, tocmai pentru a evita o primă impresie profund subiectivă. Dacă aş fi scris ceva despre el după prima vizionare, cu siguranţă aş fi exagerat puţin, pentru că sunt uşor influenţabil şi pentru că judec totul într-un mod foarte personal. Aşa că am aşteptat o zi, l-am mai văzut odată, cu ea alături, şi pot să spun că a 2-a oară a fost o experienţă chiar mai intensă decât prima dată.
Mă tot gândisem la un articol în care să recomand un film, numai că intervenise o problemă obiectivă. În ultima lună am văzut vreo 3-4 demne de a fi remarcate, filme cu adevărat bune, aşa că îmi era foarte greu să mă decid asupra unuia. Se pare că problema asta a rezolvat-o The tall man, pe care l-am văzut de două ori în două zile, aproape fiindu-mi frică să nu cumva să greşesc în aprecieri.
Era noaptea dinspre 6 spre 7 Ianuarie. Doamna dormea – ca de obicei… 🙂 Iar eu, tot ca de obicei, căutam un film prost. În general mă uit singur la filme horror, categoria C, cu actori no name – adică toate ştifturile pe care madama nu le serveşte. 😀 Aşa că în momentele în care nu-i şi ea prin Read more…

Un fleac. L-au prăjit.

6 January 2013 14 comments

Un fleac, m-au ciuruitDacă e să analizăm omul ca fiind un animal înzestrat cu conştiinţă de sine şi raţiune (nu întotdeauna şi cu discernământ), stau şi mă întreb, noi, românii, cam pe unde ne-om situa (procentual vorbind) în balanţa asta dintre fiinţa cugetătoare şi animal?
Şi îmi pun întrebarea asta pentru că poporul român (în ansamblul său, luat la grămadă), face sex cu mine. Mi-l imaginez personificat într-o femeie cu o căpăţână mai înaltă decât mine, mai solidă decât o amazoană musculoasă gen Xena şi stătută de 10 ani, drept reprezentata poporului român, trimisă să mi-o tragă până-mi sar capacele. Şi cum sexul presupune orgasm, iar poporul tinde să-l atingă din ce în ce mai des, reuşesc totuşi, într-un fel greu de descris, să-l opresc de la a termina. Îl simt când e gata-gata să-şi dea drumu, mă autodelimitez şi mă izolez cât pot de bine ascunzandu-mă în cele mai îndepărtate unghere ale minţii, reuşind astfel să-i întârzii şi să-i amân zbaterea purulentă intitulată generic orgasm în grup, însă când cred că am scăpat şi că fie se păstrează pentru altă dată, fie a uitat de mine şi preferă să siluiască pe altcineva, mă simt iar abuzat de amazoana musculoasă, care mă ţintuieşte la podea, se urcă pe mine şi mă lucrează de n-am timp nici măcar să ţip după ajutor.
Cam aşa aş sintetiza, pe scurt, discrepanţa dintre hoarda de credincioşi fanatici, mâncători de sarmale sau fasole+ciolan pe stradă şi călcători în picioare la moaşte, pe de o parte, iar de cealaltă parte eu, speriatul, disperat după o izolare cât mai profundă, care mă simt ca-n Inception când Read more…

God gave me everything i want.

3 January 2013 12 comments

Happy hamster-Toţi vrem. Foarte puţini dăruim. Şi mai puţini mulţumim pentru ceea ce avem.

Nevoia, spre deosebire de dorinţă, ţine de necesităţi – fiziologice sau psihosomatice, fiind declanşată de instinctele de conservare şi de supravieţuire. Aşadar căutăm întotdeauna apă şi hrană pentru a supravieţui, adăpost pentru a ne odihni etc. Pe de altă parte, dorinţa lucrează într-un mod diferit. Şi anume are o directă legătură cu satisfacerea plăcerilor. Ceea ce ne dorim, ne gâdilă eul, ne potoleşte setea de confort fizic şi psihic. Partea cea mai amuzantă, ba chiar ironică într-un fel oarecum bizar, constă în faptul că dorinţele sunt un declanşator mai puternic decât nevoile. Şi asta din două motive distincte: 1) trăim vremuri în care nevoile nu mai sunt o problemă directă, atâta timp cât supravieţuirea nu mai ţine de hrană, apă, odihnă, căldura etc. (în afara ţărilor din lumea 3-a…aşadar un procent foarte mic se mai confruntă şi acum cu aşa ceva); 2) viciile au devenit atât de numeroase şi de acute, fiind întâlnite la tot pasul şi gâdilând simţurile atât de puternic, încât declanşarea dorinţelor a întrecut cu mult, şi de mult timp, fireasca şi naturala nevoie a omului-animal, ghidat de instinct şi mulţumit cu simpla supravieţuire.
Cred că de-a lungul istoriei umane, cei doi termeni s-au aflat într-o continuă întrecere – procentual vorbind. Pentru că întotdeauna au existat oameni care se zbăteau între a fi şi a nu fi, din cauza Read more…