Home > De suflet. > God gave me everything i want.

God gave me everything i want.

Happy hamster-Toţi vrem. Foarte puţini dăruim. Şi mai puţini mulţumim pentru ceea ce avem.

Nevoia, spre deosebire de dorinţă, ţine de necesităţi – fiziologice sau psihosomatice, fiind declanşată de instinctele de conservare şi de supravieţuire. Aşadar căutăm întotdeauna apă şi hrană pentru a supravieţui, adăpost pentru a ne odihni etc. Pe de altă parte, dorinţa lucrează într-un mod diferit. Şi anume are o directă legătură cu satisfacerea plăcerilor. Ceea ce ne dorim, ne gâdilă eul, ne potoleşte setea de confort fizic şi psihic. Partea cea mai amuzantă, ba chiar ironică într-un fel oarecum bizar, constă în faptul că dorinţele sunt un declanşator mai puternic decât nevoile. Şi asta din două motive distincte: 1) trăim vremuri în care nevoile nu mai sunt o problemă directă, atâta timp cât supravieţuirea nu mai ţine de hrană, apă, odihnă, căldura etc. (în afara ţărilor din lumea 3-a…aşadar un procent foarte mic se mai confruntă şi acum cu aşa ceva); 2) viciile au devenit atât de numeroase şi de acute, fiind întâlnite la tot pasul şi gâdilând simţurile atât de puternic, încât declanşarea dorinţelor a întrecut cu mult, şi de mult timp, fireasca şi naturala nevoie a omului-animal, ghidat de instinct şi mulţumit cu simpla supravieţuire.
Cred că de-a lungul istoriei umane, cei doi termeni s-au aflat într-o continuă întrecere – procentual vorbind. Pentru că întotdeauna au existat oameni care se zbăteau între a fi şi a nu fi, din cauza lipsurilor, alături de oameni care neavând grija supravieţuirii, se înfruptau calic din plăcerile vremurilor pe care le trăiau. Cu alte cuvinte, unii mureau de ciuma neagră, lepră, gripă şi foame, iar alţii sufereau de bulimie, abuzau de cele mai fine băuturi, încercau cel mai pervers sex şi creeau opere de artă.
Mda…cam despre asta ar fi vorba – câteodată dorinţa naşte creaţie artistică, sau produce invenţii minunate. Nevoia aduce cu sine doar supravieţuirea. Şi totuşi este îndoielnică (din punct de vedere al justeţei morale), necesitatea existenţei dorinţei, drept motor propulsor al progresului şi dezvoltării umane. Spun asta pentru că un procent ridicol de mic din numărul celor care se înecau în plăceri, o făceau şi din alt motiv decât acela de a-şi satisface poftele trupeşti ori sufleteşti. Şi totuşi, doar aşa s-a mers înainte. Un înainte din ce în ce mai îngust. Am plecat de la condiţia de descoperitori ai focului şi roţii, şi am ajuns până la apogeul călătoriilor în spaţiu şi comunicaţiilor instantanee oriunde pe planetă. Datorită pofticioşilor, care-şi doreau mereu câte ceva, am ajuns să evoluăm – whatever that may be
Lions matingBine, nu stă nimeni să facă un calcul pragmatic în legătură cu câţi oameni au suferit generaţie după generaţie, pentru ca un număr de privilegiaţi să poată trăi într-un continuu lux ostentativ, doar pentru a putea ejecta din rândul lor unul sau două exemple de genii care să fi inventat ceva cu adevărat semnificativ. Spre exemplu, ca să existe un Newton sau un Edison (care evident n-au avut nevoi, ci doar dorinţe), a fost necesar ca miliaone, poate zeci, sau…de ce nu sute de milioane să sufere din cauza inegalei distribuţii a resurselor, în aşa fel încât din numărul mic de alintaţi ai soartei, să răzbată un geniu care să înţeleagă şi altceva din viaţa asta, în afară de obţinerea unui continuu orgasm provocat de perpetua şi constanta gâdilare a tuturor simţurilor.
Şi totuşi, spuneam că evoluţia ghidată de dorinţe, a început să se îngusteze. Pentru că nu prea mai avem ce să ne dorim. În curând vom ajunge să nu mai avem deloc nevoi, iar dorinţele ne vor fi anticipat satisfăcute de către neîntreruptul progres tehnologic, pe care am ajuns să-l urmărim fără a fi în stare să-l prindem din urmă. Atât de rapid se întâmplă acest proces, încât arată precum o piramidă la al cărei vârf cred că ajungem în foarte scurt timp. Mii de ani ne-am lăfăit doar cu mici plăceri ale vieţii: foc, roată, praf de puşcă, hârtie, tipar, navigaţie, etc. Însă de vreo 150 de ani, odată cu inventarea zborului, energiei electrice, televiziunii, internet-ului etc. am ajuns să îngustăm sfera creaţiilor umane. Se subţiază acea conductă care nu demult era foarte încăpătoare, pentru că nu prea mai avem ce să născocim, cu scopul de a ne produce plăcere. Pe lângă asta, fix în aceeaşi perioadă de timp, ne-am înmulţit aidoma unui furnicar, multiplicându-ne numărul de câteva ori. Problema e că nu-mi dau seama care ar fi regina acestui furnicar. Sau mai bine zis, dacă este una, unde a dormit mii de ani, pentru ca acum să se trezească?!… -În fine…să nu deviez de la subiect…cu toate că devenea interesant… 😉
The law of averages - put in more, come out with moreAşadar, nou sositul 2013 aduce cu sine, faţă de, spre exemplu 1850, un număr foarte mic de oameni ghidaţi de nevoi şi un număr imens de oameni ghidaţi de dorinţe. Iar asta se vede cel mai clar şi fără nicio urmă de îndoială, în perioada sărbătorilor de iarnă, dar mai ales odată cu trecerea dintre ani. De ce? Pentru că fix atunci se împrăştie cel mai mare număr de speranţe ale unor dorinţe, proprii sau în grup, personale sau cu adresă, pe care omenirea le exprimă pe durata unui an calendaristic.
Nici nu mai are sens să mă gândesc la ipocrizia şi lipsa de însemnătate a vorbelor aruncate în eter, de către cei care o fac doar pentru că aşa se face. Nu. Pur şi simplu mă refer strict la calcularea lor din punct de vedere matematic. Miliarde de oameni îşi doresc, sau doresc altora, să li se întâmple X lucruri, sau să treacă prin X stări: sănătate, fericire, bucurie, împliniri, să meargă bine, iubire, realizări, bani, serviciu stabil etc.
Evident că nimeni nu face urări de genul -Să ai ce mânca şi apă de băut. Sau -Să te odihneşti în linişte atunci când eşti obosit. Sau -Să-ţi fie cald iarna şi răcoare vara. Sunt desuete aceste urări. Nu-şi mai au rostul într-o eră în care dorinţele sunt de a schimba iPhone 4 cu iPhone 5, de a câştiga 700E/lună în loc de 600, sau de a nu afla soţul ori soţia, de amant ori amantă… Toţi ne gândim la ceea ce dorim, încercăm prin mijloace proprii sau cu ajutorul altora să obţinem ceea ce ne dorim, folosim resurse materiale în cantităţi enorme pentru atingerea scopurilor producătoare de plăcere. Welcome to Tijuana - tequila, sexo i marihuanaPe lângă asta, singura exprimare a sentimentului empatic colectiv, este dorinţa pentru altul. Odată ce dorinţa personală a fost fie îndeplinită, fie punctată drept -It’s a must as soon as i can, atunci ne îndreptăm egocentrismul aproape narcisist către un fel de empatie mutantă, vecină cu masturbarea în grup, şi înmânăm dorinţele noastre, într-un gest perfect ridicol, celor apropiaţi. Iar asta o facem păstrând stereotipia exprimărilor, care nici măcar n-a putut suporta o transformare în sensul găsirii unei upgradări verbale. Frazarea rămâne aceeaşi, urările purtătoare de dorinţe sunt aceleaşi 10-15 cuvinte, punctăm la capitolul impresie artistică, se pune că am zis ce-a trebuit, iar noi, începând cu 3 Ianuarie, ne focalizăm din nou întreaga atenţie, alături de totalitatea resurselor proprii, pe îndeplinirea propriilor dorinţe. Fiecare vrem fericire, bucurie, saţietate, orgasm, adrenalină, iar lista este nesfârşită. Atât de mare este sfera atingerii plăcerilor fizice şi psihice, încât în fiecare domeniu distinct, există zeci de nuanţe şi ramuri…pentru că toţi avem fetişuri într-un fel sau altul. Toţi deviem sensul plăcerilor, în încercarea de a fi unici…de a ne dovedi nouă înşine că plăcerea noastră nu a mai fost încercată de altul înainte. Probabil că asta ţine şi de sentimentul de pierdere, într-o turmă prea mare. Când eram mai puţini, totul conta mai mult, era altfel, fiecare se simţea …distinct. –În fine…iar deraiez de la subiect… chiar dacă iar devenea interesant… 😉
Too many people spend money they haven't earned to buy things they don't want to impress people they don't likeŞi totuşi, făcând parte din aceeaşi turmă precum tot restul lumii, văd, constat, dar mă recunosc şi pe mine ca fiind de acolo. Şi eu am dorinţe, pentru că nevoile nu-mi mai declanşează instinctele de supravieţuire şi de conservare. S-a întrerupt distribuţia de gaze? Dau un telefon, aflu ce se întâmplă, durează ceva timp (ore, nu zile) şi se remediază – am iar foc la aragaz şi căldură-n casă. Se întrerupe distribuţia de apă potabilă? Oricum beau doar plată, iar de spălat mă spăl când se remediază avaria – problemă rezolvată. Şi aşa mai departe. Nimic din ceea ce era necesar pentru supravieţuire nu mai constituie o problemă reală. Iar asta ne-a îndepărtat de latura noastră animalică, instinctuală, făcându-ne să nu mai ştim să supravieţuim. Într-o situaţie limită, în care resurse vitale ar fi out of reach, cred că foaaaaaarte mulţi dintre noi am claca, împuţinând numărul furnicarului uman. Poate că ăsta este şi scopul – să ne îndobitocească atât de mult, să ne alieneze într-o măsură atât de mare, încât when the time comes, să nu mai fim în stare nici măcar să reacţionăm de uluirea şi panica provocate de şocul iniţial. -În fine…iar divaghez…şi iar era interesant… 😉
Şi totuşi eu văd o problemă majoră. Dacă a devenit o normalitate să dorim şi să ne dorim, nu înţeleg de ce a devenit o normalitate să nu mai fim mulţumiţi si să nu mai mulţumim pentru ce avem. Un număr foarte mic de oameni este mulţumit cu ceea ce are, mulţumeşte sau nu Divinităţii (în funcţie de propriile convingeri), sincer şi conştient de statura sa, de capacităţile şi potenţialul său, în raport cu nivelul dorinţelor care de obicei întrec în magnitudine posibilitatea obţinerii lor.
What do we want - time travel When do we want it - it's irrelevantCred că are o legătură cu acea spirală a dorinţelor generale, care converg către un punct culminant, din care nu mai există continuare. Acea piramidă care îngustează orizontul. Se subţiază conducta şi lumea se blochează doar în dorinţe, uitând de mulţumiri, dar mai ales uitând de a fi mulţumită cu ce are. Nimeni nu mai apreciază ceea ce are. Oamenii uită că au fost clipe în care îşi doreau enorm ceea ce deja au, aşa că încep să-şi dorească altceva…mereu altceva. Niciodată ceea ce deja au obţinut. De parcă am putea trăi o viaţă în care să avem noi şi noi lucruri, plăceri, senzaţii… Nu putem, dar măcar tarim cu iluzia. Era consumismului ne ţine într-o continuă tânguire şi jinduire după ceva ce nu ne aparţine – încă. Ni se oferă o paletă imensă de posibilităţi, dintre care noi atingem doar foarte puţine, însă ni le dorim mereu pe cele pe care nu le avem, sau continuăm să ne dorim ceea ce deja avem, însă într-un alt fel – în cantităţi mai mari, sau diferit.
Repet: -A vrea, nu-i rău. Doar nemulţumirea mi se pare a fi rea… Nemulţumirea cu ceea ce avem şi lipsa mulţumirii pentru ceea ce avem deja…
Nu ştiu cum se face, dar toţi, fără excepţie, fie că-s atei până-n măduva oaselor, fie că-s credincioşi declaraţi, îşi doresc, pe lângă lucruri materiale, să aibă sănătate, fericire, bucurii, împliniri, să-şi găsească jumătatea, să …orice.
And and water dropRecunoştinţa pentru ceea ce avem pare a fi o rara avis.
Pe mine însă, fără să-mi dau seama de ce, începând cu sărbătorile astea m-a pălit o deplină mulţumire, vecină cu o serenitate epifanică… Nu am nevoi, dorinţele îmi sunt îndeplinite în mare măsură, aşa că mă văd în punctul în care aş avea mai mult de pierdut decât de câştigat. Nu spun că nu-mi doresc mai mult. Ci doar conştientizez amplitudinea realizărilor, mulţimea felurilor de activităţi aducătoare de plăcere care-mi umplu viaţa şi doresc să-i mulţumesc Lui Dumnezeu pentru ce am, dorindu-mi cel mai mult, să nu pierd ceea ce am. Singurul lucru pe care mi-l doresc şi care nu ţine de mine în totalitate, este să fiu sănătos pentru a mă bucura de ceea ce mi-a fost oferit. Prezenţa persoanelor din jurul meu, familia, iubita, numărul mic de griji, utilităţile şi confortul mai mult decât decente, nu-mi permit să am nesimţirea de a cere mereu mai mult şi mai mult…de a-mi dori non-stop ceva nou. Măcar de aş avea şansa să mă bucur pe deplin de ce mi-a fost dat. Aşa că dorinţa mea este transformată începând de acum, în recunoştinţa pentru tot ce am şi nu vreau să pierd.
I am gratefull for all that i have, all that i am and all that isSunt convins că foarte multă lume are motive întemeiate să simtă aşa. De fapt, nu cred că există om pe pământ care să nu aibă ceva de pierdut. E şi o vorba -N-are mamă, n-are tată, în legătură cu cei care neavând ce să piardă, sunt foarte periculoşi, ieşind din tiparele şi standardele unanim acceptate ca fiind normale. Ei bine, eu nu cred nici măcar asta. Pot fi oameni îndeajuns de low, încât să considere că -Ori la bal, ori la spital este moto-ul lor în viaţă. Dar chiar şi ei, dacă ar privi dincolo de furia care-i ghidează în momentul X, ar vedea că sunt destule lucruri de pierdut. Câteodată sunt mai multe de pierdut decât de câştigat. Tocmai în asta constă genialitatea malefică a unei societăţi canceroase, care ne vrea mereu însetaţi, niciodată sătui. În faptul că ne face să ne dorim ceva chiar şi atunci când avem foarte mult de pierdut, facandu-ne să riscăm totul pentru…practic nimic. Numai că agonia dorinţelor ne înceţoşează mintea, incapacitându-ne simţurile şi oprindu-ne din a observa realizările şi checkpoint-urile deja atinse. We are full of achievements, but we keep on searching new goals.
Aşa că acum, la început de an, îmi doresc un singur lucru – sănătate. În rest, mulţumesc Lui Dumnezeu pentru ceea ce am şi pentru ceea ce am realizat până acum. Viaţa alături de oameni pe care-i iubesc şi care la rândul lor mă iubesc pe mine, este o dorinţă împlinită în sine.
God gave me everything i want…
Pe lângă asta, prefer să mă afund într-un fel de militantism ostentativ exacerbat şi să consider că satisfacerea uniformă şi constantă a propriilor mele nevoi, reprezintă tot o dorinţă împlinită, atâta timp cât eu n-am vânat pentru mâncarea pe care o introduc în stomac, n-am făcut fântână pentru apa (*cough…vinul/berea…cough*) pe care le beau, n-am construit o casă pentru adăpostul în care-mi odihnesc hoitul.
Don't compare yourself to others because it'll make you feel like complete crapIar vouă va doresc în cel mai sincer mod posibil, să deschideţi ochii minţii către priveliştea din spatele vostru. Încercaţi pentru o secundă să nu mai priviţi înainte, ci să analizaţi ceea ce se aşterne în urma voastră. Analizaţi puţin cât de multe aveţi, cât de fericiţi/bucuroşi/mulţumiţi suntenti alături de familie/soţ/soţie/iubit/iubită/prieteni. Veţi constata (în multe cazuri), că necunoscutele unui viitor incert şi riscant, sunt ţeluri bine definite şi demne de urmat, însă nu în dauna şi călcând pe trecutul clădit cu trudă, alături de oameni care contează. Nu uitaţi ce aveţi, de unde veniţi, cine sunteţi, doar pentru atingerea unor noi scopuri, sau a unor ţeluri îndoctrinate de către o societate muribundă şi perfidă.
-Nu lăsaţi povara noilor dorinţe, să vă tocească recunoştinţa pentru propriile realizări. Be thankful for what you have, and hope you don’t lose more than you gain!

You Can See It In A Clear Blue Sky
You Can See It In A Woman’s Eyes
You Can Hear It In Your Babies Cries
There is always, always, always something to be thankful forYou Can Hear It In Your Lover’s Sighs
You Can Touch It In A Grain Of Sand
Yeah Hold It Right There
In The Palm Of Your Hand
Feel It Round You Everyday
And Hear What I’ve Got To Say

God Gave Me Everything I Want
Come On
I’ll Give It All To You
God Gave Me Everything I Want
Come On
I’ll Give It All To You

I Saw It In The Midnight Sun
And I Felt It In The Race I Won
And I Hear It In The Windy Storm
And I Feel It In The Icy Dawn
And I Smell It The Wine I Taste
And I See It In My Father’s Face
And I Hear It In A Symphony
And I Feel It In The Love You Show For Me

YeahI have the body of a God...shame it's Buddha!
God Gave Me Everything I Want
Oh Come On
I’ll Give It All To You
God Gave Me Everything I Want

Come On
I’ll Give It All To You
God Gave Me Everything I Want
I Can’t Stop Can’t Stop
I’m Still Looking Now
God Gave Me Everthing I Want
Oh Come On
I’ll Give It All To You

Crazy You Said
It’s All In Your Head

Advertisements
  1. 3 January 2013 at 10:28

    Said the guy with shiny items in Diablo 3! Jokes aside, imi place mult articolul tau (eu nu numesc “postari” ce publici tu aici, ti-as insulta munca). Cu toate ca nu ma incadrez in categoria celor cumpatati, sunt un nostalgic incurabil. Nu un militant al Vechii Scoli, doar un nostalgic. Imi cumpar tot felul de lucrusoare care imi gadila simturile gamerisitce si inclinatiile spre arta alternativa, dar fara sa exagerez. In fond, lucrez pentru banii respectivi si sunt mandru de asta.

    In schimb, nu le am cu hainele sau cluburile. Nu am spart niciodata bani pe toale scumpe si Campari. Eu am cuibul meu epic, din care ies numai cand scap din ghearele confortului :))

    • qatalin
      3 January 2013 at 15:02

      Yes, yes, i’m a treasure goblin! 😀
      Şi eu le numesc tot articole, dar din alt considerent. WordPress le-a intitulat aşa. Când deschid ferestruica aia, scrie new article, nu new post. 😛 Thanx man! Ştiu la ce te-ai referit. 😉
      Cred că este o singură remarcă la obiect pe care pot s-o fac: -Te invidiez pentru multe dintre lucrurile pe care ţi le cumperi, atâta timp cât îţi împărtăşesc pasiunea gameristica. Pe lângă asta, eu care detest ideea de job în societatea actuală (dar e altă discuţie pe care n-are sens s-o deschid acum), pot să spun că jobul tău e pur şi simplu superb…aşa că thumbs up for everything! 😀
      Şi totuşi, spre deosebire de tine (că n-avem cum să fim toţi la fel), eu am pierdut lupta…nu mai reuşesc să scap din ghearele confortului…i’m doomed. 😀

  2. elly weiss
    4 January 2013 at 7:38

    🙂 Mi se pare usor amuzant faptul ca lumea poate fi vazuta din multe unghiuri…
    Tocmai pentru ca nu am mare lucru…nu mi-am dorit decat sanatate de la noul an (pentru mine si ai mei), fiindca tot ma intreba toata lumea ce-mi doresc (Eu de fapt nu-mi doream nimic, dar daca tot era sa-mi doresc ceva, macar atat sa fie. Nu-mi doream nimic constienta fiind ca orice mi-as dori nu se va intampla.). Altceva nu prea m-am gandit sa cer…am destule dezamagiri si doar putine sperante… La mine una este sa vorbesc despre ce ar fi frumos sa mi se intample si alta sa si doresc.
    Nu mi-am dorit niciodata aiureli. De fapt, sunt una dintre putinele persoane care nu-si doreste mai nimic. De copil eram asa. Niciodata nu mi-am dorit vreo anume jucarie si nu fiindca as fi avut. Am avut jucarii relativ putine fiindca ai mei au considerat mai important altceva si n-au gresit.
    Probabil alt lucru curios, mai ales pentru o femeie, e ca nu-mi doresc haine, pantofi, bijuterii, parfumuri, gadget-uri… Am cateva lucruri care sa ma faca sa ma simt OK. Dar, in primul rand, cred ca am suficienta minte sa stiu ca totul e doar desertaciune…
    Cat despre a compara niste dorinte fanteziste ale majoritatii oamenilor (acum la inceput/sfarsit de an asta intamplandu-se si prin sau mai mult prin imitatie)…cu dorinta de a crea ceva…poate ca e putin exagerat. Eu cred ca cele mai minunate creatii ale omenirii, mai ales din domeniul artistic, nu le-au produs oamenii cu burta plina sau oamenii care debordau de fericire…

    • qatalin
      4 January 2013 at 8:05

      Nu doar din mai multe unghiuri, ci şi dinăuntru sau de afară. Ba poate şi de sus, sau jos. Cred că-s mai multe planuri… 🙂
      Faci bine dorindu-ţi sănătate. În lipsa ei, n-am putea să facem nimic. Toate realizările ar trece în plan secund.
      La mine dorinţa pentru jucării s-a terminat în clasa 6-a când am primit cadou primul computer. Un Cip 03, pe care am învăţat să lucrez în Basic (primul limbaj de programare) şi pe care jucam non-stop primele tipuri de jocuri. 😛
      E ciudat faptul că nu-ţi doreşti tot ce-şi doresc femeile moderne. Ciudat în sensul bun (din punctul meu de vedere). Admir foarte mult, în cel mai sincer mod, oamenii care nu au ca prioritate în viaţa lor agonisirea lucrurilor materiale. După cum am scris în Me, myself & Mădălina, cred că s-a înţeles cam cât preţ pun şi eu pe haine. 🙂
      În încheiere, te contrazic niţel. Dacă e să ai 2 tabere, fomişti şi îmbuibaţi, eu cred că din rândul celor cu burta plină se nasc invenţii, creaţii etc. De-aia făceam calculul ăla cinic, în legătură cu cei sătui. Dar dezvolt puţin ideea. La 10 milioane de săraci, ai o mie exagerat de bogaţi. Nu mai iau în calcul şi clasa medie sau in betweens. Ei, din ăştia o mie, odată la o generaţie sau două, răsare unul care pricepe şi altceva din viaţă, în afară de a fi un ignorant plictisitor. Şi atunci se naşte ceva frumos pentru noi restul. Multiplicând cele 10 milioane de săraci, plus mia de bogaţi, ajungi la cei 7 miliarde de oameni…ceea ce înseamnă cam 700 de mii de putred de bogaţi…adică destul de aproape de cifra reală…cred. De unde se explică şi ritmul galopant al progresului tehnologic din ultimii 15-20 de ani. Când erau 2 miliarde de oameni, erau 200 mii de bogaţi lipsiţi de griji. Creşterea direct proporţională a dus la actuala stare de fapt.
      Şi spun asta pentru că eu nu cred că un om plin de griji, nesătul, îmbrăcat cu geaca în casă iarna din cauza frigului etc., poate realiza ceva cu adevărat semnificativ. Evident, au fost şi cazuri, dar unul care-i genial din naştere, îşi depăşeşte condiţia şi ajunge întâi s-o ducă bine, şi abia apoi se pune pe creat ceva. Doar lipsa grijilor descătuşează mintea şi eliberează constrângerile. Numai în prezenţa celor două stări de fapt se poate ajunge la descoperiri, invenţii etc. Părerea mea…nu ştiu dacă-i aşa, dar eu asta cred.

      • elly weiss
        4 January 2013 at 21:45

        E un calcul al probabilitatilor strict. Dar nu putem sti cat reflecta si realitatea…
        Daca prin “burti goale” intelegem oameni foarte saraci…poate ca asa este. Desi si notiunea de saracie lucie s-a tot schimbat. In fiecare epoca ea inseamna altceva. E functie de nivelul general al societatii si functie de cum cei mai bogati sau cei mai saraci se situeaza fata de cei de mijloc, care si ei, trebuie sa recunoastem, formeaza totusi o patura mai groasa decat acum cateva zeci de ani… Nu luam in calcul saracirea relativa care se produce acum de cand cu criza si de cand toate aceste categorii/categorisiri incep sa se ajusteze cumva si sa se reaseze.
        Eu nu am deschis discutia ca un fel de contrazicere a celor spuse de tine, ci pentru ca eu chiar asa cred.
        Nimeni nu spune ca acela care se zbate sa supravietuiasca, abia avand dupa ce bea apa, mai are timp sau inspiratie sa creeze ceva. Dar oameni care nu pot fi deloc considerati cu burta plina dar au talent si determinare, da. Pe cand cei deja cu burta plina…cred eu ca mai putin se gandesc sa mai si creeze ceva. Nu simt nevoia de a avea lucruri noi (inventii), nu simt nevoia sa-si imbuntateasca viata decat in ideea de a-si satisface niste placeri, nu au de ce avea determinarea de a-si urma niste idealuri. Desigur au existat si exista unii care mai fac si asta…insa nu cred ca aceasta categorie, cu predilectie, ar fi cea predispusa/aleasa/apta a crea. Iata si un text, un fel de rezumat/review facut de cineva unei lucrari numita “Creativity” a unui tip, Mihali Csikszentmihali, de unde tot cam ceea ce spun eu reiese: http://www.wmm.ro/despre-creativitate/
        Oricum, concluzia este ca viata in confort nu conduce la stimularea creativitatii…
        Doar ca niste exemple in sprijinul a ceea ce spun: un Franklin, un Mark Twain, un Dickens, un Charles Chaplin…n-au fost deloc niste rasfatati ai sortii. Probabil lista e cu mult mai lunga…

        • qatalin
          5 January 2013 at 0:15

          Foarte interesant şi articolul, dar şi mai interesantă opinia ta. Cred că am analizat doar mia de ani care umple Evul Mediu, la sfârşitul căruia a înflorit Renascentismul. Este perioada care mi se pare a fi cea mai frumoasă din istoria umanităţii, când s-a trecut de la statura de animal, la cea de om cu sentimente şi simţiri înalte. În perioada aia chiar conta ca de la cer la pământ distincţia dintre bogaţi şi săraci, cei din urmă neputând creea ceva în lipsa posibilităţilor materiale.
          Şi chiar şi acum, cu toate că-ţi dau dreptate în mare parte, continui să cred că expresii precum -Iubirea trece prin stomac au un sâmbure de adevăr, nu strict în sensul cuvintelor ce-o compun, ci în sensul ideii în sine. Prezenţa grijilor, lupta zilnică a omului de a-şi asigura subzistenţa, nu-i mai permit să aibă timp şi de partea spirituală a vieţii, sau dacă are timp, nu este comparabil cu postura în care se alfă un privilegiat al sorţii care doar la aşa ceva are mintea.
          Spui de Chaplin, Dickens, Twain… Eu aş mai adăuga şi Creangă, Eminescu, Labiş…plus mulţi alţii. Dar şi ei, alături de cei starini, au avut trepte de dezvoltare armonioasă, cu şcoli+facultăţi, colaborare cu publicaţii etc. Adică au activat în domeniul respectiv, n-au dat la şaibă…
          Societatea asta care îndobitoceşte omul, care-l face să muncească 40% din propria viaţă doar pentru a nu muri de foame, dându-i iluzia că acele nevoi despre care scriam eu aici sunt inexistente, a debilitat capacitatea omului de a se exprima artistic, singurele excepţii fiind foarte rare, din păcate.

          Da, ajunsese în spam, din cauza link-ului cred… Până şi cel de-al 2-lea comentariu ţi-a fost trimis tot în spam. Din întâmplare le-am văzut.

  3. 5 January 2013 at 21:56

    Nu m-am putut abtine sa nu citesc comentariile de mai sus.La un moment dat, nici macar nu stiam cui sa dau dreptate, ambele pareri parand cat se poate de plauzibile.
    Am stat cateva minute bune pentru a analiza situatia si cred ca adevarul este undeva la mijloc.Eu sunt de parere ca inventiile nu sunt rezultate ale unui efort depus de catre oamenii pe care noi ii etichetam drept “fomisti” sau “imbuibati”.Nu.Pur si simplu tind sa cred ca pentru a da nastere unui lucru util pentru omenire, mediul din care te tragi nu prezinta o influenta puternica.Vreau sa spun ca nu acesta este criteriul potrivit pe care trebuie sa ne bazam cand facem astfel de presupuneri.Artistul poate proveni din orice mediu, nu are nevoie de prea multi, sau din contra, de prea putini bani pentru ca mintea sa sa sclipeasca, sa modeleze ineditul.
    Si, ca sa ti-o spun pe aia dreapta, inventiile nu sunt programate, nu au pe moment ca si scop dorinte – dorinta de a te imbogati, de a-ti depasi conditia precara, de a-ti satisface fel de fel de nevoi – , ci pur si simplu se intampla; chiar cred ca de cele mai multe ori la inventii se ajunge intamplator, din pura curiozitate, iar abia pe urma se intelege valoarea lor pentru omenire.
    Hai sa luam un exemplu.Nu suntem nici “fomisti”, nici “imbuibati”, suntem undeva la mijloc.Oricand am simti nevoia de a avansa din punct de vedere stiintific, tehnologic sau chiar si spiritual.Putem spune ca avem o oarecare cultura, o oarecare inteligenta, care ne-ar putea ajuta sa cream lucruri marete.Atunci vin si te intreb: de ce nu o facem? Oare din lipsa banilor? Nu cred. Oare ne complacem in situatia de stagnare in care ne aflam? Nici asta nu cred ca e cauza.Problema tine de viziune, de inspiratie, nu are legatura cu nevoia de a supravietui.Cand a inventat omul roata, crezi ca se gandea dinainte la ce ii va fi de folos? I s-a parut ceva nou, ceva interesant, ceva curios, asa ca a folosit-o ca pe un obiect ce ii satisface mai intai de toate curiozitatea, si abia apoi nevoia.
    In legatura cu faptul ca lumea o sa inceteze in curand procesul evolutiv, eu te-as contrazice.Tin minte ca eram la ora de religie si discutam cu profesorul diferite subiecte, iar la un moment dat am ajuns la problema tehnologizarii.Parca acum il vad cum ne-a desenat pe tabla o piramida si ne explica faptul ca gradul nostru de civilizatie este undeva foarte jos, chiar daca noua nu ni se pare deloc asa.Inventiile vor continua, cu toate ca noi avem impresia ca am atins deja apogeul…se vor scurge inca milioane de ani…suntem neputinciosi pana si in a ne da cu parerea (cel putin, eu asa ma simt) 🙂
    Chiar daca pana acum te-am contrazis, vreau sa iti spun ca parti din articolul tau m-au sensibilizat, mi-au deschis ochii mintii si ai sufletului pentru a vedea si a intelege ceea ce conteaza cu adevarat.
    Stii cum se spune, fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta. 😀
    Interesant articol, mi-ai pus rotitele mintii in miscare, desi nu sunt sigura de adevarul vorbelor mele, e o simpla parere… 🙂

    • qatalin
      5 January 2013 at 22:16

      Mi s-a tot reproşat (şi pe bună dreptate) că scriu mult. Da, scriu mult, dar de multe ori până şi acel mult pare prea puţin ca să exprim exact ceea ce am vrut să spun. De multe ori creez confuzii involuntar, doar pentru că modalităţile şi felurile de exprimare pe care le folosesc, sunt fie expirate, fie îndeajuns de ambigue încât să deruteze cititorul.
      Sunt de acord cu voi. Şi tu şi Eli aveţi dreptate. Dar asta nu contrazice ceea ce am vrut eu să spun, pentru că de fapt contrazicerea noastră se face pe detalii – eu nereusind să explic prea bine.
      Eli se referă mai mult la opere artistice, tu la invenţii – amândouă aveţi dreptate. Scriitori geniali n-au nevoie de avere pentru a creea. Inventatori geniali produc schimbare prin sclipirea minţii, fără a avea nevoie de un cadru prestabilit. Da, aşa e.
      Şi totuşi, eu continui să susţin că în prezenţa grijilor lumeşti este extrem de greu să se nască ceva constructiv. Asta-i ceea ce susţin eu. Dacă ai 100 de oameni care lucrează de la 8 la 4 şi când vin acasă au de făcut o sumedenie de treburi domestice, după care adorm în timp ce cad în pat, de obosiţi ce sunt, pe de o parte, iar de cealaltă parte ai 100 de oameni care dorm fără program, nu au job, nu au griji, nu au treburi de făcut, ci doar mentă de frecat, eu unul cred că este extrem de greu ca dintre primii 100 să apară ceva ieşit din comun – muzică, pictură, fotografie, literatură, invenţii, tehnologie…orice…you name it. Nu spun că e imposibil, ci doar matematic vorbind, probabilitatea ca cei apăsaţi de griji să ejecteze din rândul lor ceva deosebit, este infinit mai mică decât probabilitatea că cei lipsiţi de griji să ejecteze o asemenea sclipire.
      Mă bucur că ţi-a plăcut şi mai ales, mulţumesc pentru argumentaţie. După cum i-am spus şi lui Eli, prefer oricând o contrazicere argumentată, în locul unei unanimităţi forţate, făcută din complezenţă. 🙂

  4. 5 January 2013 at 23:08

    Eh, minte labirintica de femeie, intelege-ma si tu! Patrund detaliile, uit esenta. 🙂
    …Dar tot nu pot sa-ti dau dreptate, chiar daca recunosc – la prima vedere balanta inclina usor de partea ta.Dupa comentariul tau m-am simtit buimacita, nu mai stiam ce sa cred, ce sa zic.E un subiect profund, oricat de multe ambalaje il impacheteaza.Asa ca, zapacita cum eram, pierzandu-mi logica, am zis sa apelez la un mic ajutor, gen “Suna un prieten”. 😀
    Asa am dat peste un vechi prieten, pe care toti il stiu drept “filosoful”, if you know what I mean…Am zis sa-mi incerc norocul.Iata ce a iesit in urma intrebarii mele:

    “Pai cei saraci, normal.Dar nu daca zici sarac, zici si destept.Sau sarac se poate numi si un om bogat.Trebuie sa fii destept si sa ai multa ambitie sau partea logica ar fi raspunsul.Unul care ajunge din sarac bogat pretuieste altfel banii pentru ca stie cum se fac, dar un om bogat imediat saraceste daca nu stie cum sa ii inmulteasca.Oricum, partea logica ar fi ca cei saraci ar avea mai multe sanse sa inventeze ceva, pe cand cei bogati doar ar investi.Unii pun pret pe bani sau pe lucruri materiale, altii pe sentimente sau pe persoanele din jurul lor.Uita-te cati oameni bogati au ajuns saraci, si totusi cei saraci sunt mai multi decat cei bogati”.
    :))

    Chestia de sus era mai mult pentru amuzament. 🙂

    Dar daca as avea tot ce imi trebuie, in egoismul si lenea care ma cuprind, nu cred ca as vrea sa fac ceva nou, bun pentru societate.
    Iar daca as fi saraca, deznadejdea mea ar fi prea mare pentru a face loc unei forte care sa imi descatuseze inspiratia, dorul de inedit, oricat de benefic ar fi acesta.
    Sunt 2 cazuri particulare, asa cum le vad eu in ceea ce ma priveste.
    Jalnic.Pentru prima oara in viata nu imi gasesc certitudinea…

    • qatalin
      6 January 2013 at 0:41

      Prima ta frază spune totul. 🙂
      Atât de simplist am gândit eu subiectul ăsta şi atât de complex l-aţi dezvoltat voi două, încât am impresia că am deschis o cutie a Pandorei. 😀
      Eu unul sunt convins că nu există o regulă exactă – de aici şi incapacitatea ta justificată de a găsi o variantă definitivă. Calculul meu pragmatic îl susţin în continuare, oricât de cinic ar părea. Şi asta pentru că în absenţa posibilităţilor materiale şi/sau unui program lejer de viaţă, oricât de genial ar fi un om, nu are cum să se exprime, şi continuă să trăiască în mediocritate for the rest of his miserable doll life.
      Departe de mine a judeca. Eu doar analizez.
      Ţin minte un caz văzut la Tv în urmă cu vreo 2 luni. Un tip din nu ştiu ce sat de prin Moldova, în vârstă de 30+ ani, fără părinţi, crescut de bunici, care făcea calcule matematice în cap cu o viteză egală cu cea în care îi erau adresate întrebările. Toată lumea îi ştie capacităţile mentale, dar toţi asistă la existenţa dusă de el făcând curat la vaci, sau tăind lemne. Şi ca el sunt enorm de multe exemple.
      Chiar eu am o verişoară de gradul 2, care atunci când eram copii şi ne jucam împreună la bunici la ţară, se bătea parte-n parte cu băieţii, juca fotbal mai bine decât noi, niciunul nu alergm la fel de repede ca ea, înota etc. Avea un corp incredibil de armonios, putând practica orice sport ar fi dorit ea. Sunt convins că ar fi obţinut medalii fără nicio problemă. Şi totuşi n-a făcut-o. Nu s-a axat pe sport, părinţii ei fiind mereu ocupaţi nu şi-au dat interesul să o îndrume spre aşa ceva, şi uite…încă un talent irosit.
      Lista este nesfârşită.
      Ştiu, creeatia, în general nu ţine de bani. Când poţi face ceva, faci şi din cort şi din palat. Doar că atunci când n-ai timp, bani, ajutor, îndrumare, încurajare, cazi în delăsare, uitare şi complacere. Şi aşa se pierd multe creeatii, talente…etc.
      Conform acestei idei, cred cu tărie că cei lipsiţi de griji (aici neintrând neapărat doar cei bogaţi, ci şi cei care sunt ajutaţi şi îndrumaţi de părinţi, prieteni, rude etc.)au o şansă în plus să realizeze ceva remarcabil cu propria viaţa, şi/sau pentru alţii, pentru că din punct de vedere practic este aproape imposibil de creeat ceva, în lipsa suportului moral şi material.

  1. 15 January 2013 at 23:36
  2. 28 March 2014 at 22:14

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: