Home > Filme. > The tall man.

The tall man.

The Tall Man MovieDacă un film este judecat în urma analizei făcută influenţei pe care o are asupra privitorului şi a capacităţii de a schimba ceva într-un mod dramatic înăuntrul celor care rezonează cu storyline-ul respectiv, atunci pot să afirm fără nicio urmă de îndoială că The tall man este cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată. Şi nu, nu sunt sub influenţa momentului. L-am văzut pentru prima oară în urmă cu două zile jumate, tocmai pentru a evita o primă impresie profund subiectivă. Dacă aş fi scris ceva despre el după prima vizionare, cu siguranţă aş fi exagerat puţin, pentru că sunt uşor influenţabil şi pentru că judec totul într-un mod foarte personal. Aşa că am aşteptat o zi, l-am mai văzut odată, cu ea alături, şi pot să spun că a 2-a oară a fost o experienţă chiar mai intensă decât prima dată.
Mă tot gândisem la un articol în care să recomand un film, numai că intervenise o problemă obiectivă. În ultima lună am văzut vreo 3-4 demne de a fi remarcate, filme cu adevărat bune, aşa că îmi era foarte greu să mă decid asupra unuia. Se pare că problema asta a rezolvat-o The tall man, pe care l-am văzut de două ori în două zile, aproape fiindu-mi frică să nu cumva să greşesc în aprecieri.
Era noaptea dinspre 6 spre 7 Ianuarie. Doamna dormea – ca de obicei… 🙂 Iar eu, tot ca de obicei, căutam un film prost. În general mă uit singur la filme horror, categoria C, cu actori no name – adică toate ştifturile pe care madama nu le serveşte. 😀 Aşa că în momentele în care nu-i şi ea prin preajmă ca să mi se alăture pentru a viziona un film bun, mă apuc eu să gThe tall man backgroundolesc hard-ul de filme proaste. Sunt un fel de hienă – devorez cadavrele… În fine… Şi cum căutam eu o bălărie de film, din întâmplare dau de ăsta. Mi-a sărit în ochi pentru că joacă Jessica Biel. Şi cum am mai văzut-o în The Texas chainsaw massacre, pe care evident, tot singur l-am văzut, pentru că era cu -Ţărani de Oklahoma care torturează fetiţe de la oraş, conform celei care serveşte doar filme de Oscar :P, m-am gândit că şi ăsta tot ceva de genul ăla o fi. Am crezut asta pentru că fiind ora 5 dimineaţa (când eu n-am somn şi caut să-mi umplu cumva timpul), a trebuit să caut traducere pentru el, ca să nu dau sonorul tare şi să n-o trezesc pe muza mea care era pierdută printre perne. Şi cum n-am găsit traducerea potrivită din prima Jodelleîncercare, am tot dat prin el. Mai exact, prin primele 10-15 minute din film, căutând un dialog ca să văd dacă-i bună subtitrarea. Şi dând prin el, părea exact tipul de film cu ţărănoi de Oklahoma, puşi pe torturat niscaiva don’şoare îmbrăcate sumar. My type of movie la ora aia. Ce? Doar n-oţi vrea să urmăresc filme de Oscar de la 5 la 7 dimineaţa, după o noapte de nedormit, în încercarea de a nimeri berea potrivită care să mă trimită la somn. Va spun eu că astea-s cele mai bune filme la ora aia. Mai vezi o ţâţă, apoi o pereche de craci lungi, fusiformi, înfipţi într-un cur obraznic, care încep să alerge tremurat şi inegal, fugărită fiind de un dezaxat cu un topor în mână, se mai trânteşte o uşa puternic de nu te lasă să adormi, se mai udă un tricou mulat, etc…tot tacamu’…things that make life worth living.  😉
The tall man reviewEh, aici însă apare surpriza filmului ăsta. Nu e nici horror, cu toate că la un moment dat pare să fie, nu e nici cu ţărănoi de Oklahoma în căutare de material didactic de violat+tranşat, cu toate că aşa pare iniţial. Şi cel mai important, după o oră de film eu nu înţelesesem absolut nimic, ceea ce m-a făcut să-mi dau instantaneu seama (conform experienţelor anterioare), că urmează ceva cu adevărat interesant. Sunt deja învăţat cu starea asta. Când nu înţelegi nimic dintr-un film timp de o oră (cam acolo se învârte timer-ul – între 45 de minute şi o oră), e clar că şocul dinspre final e direct proporţional cu starea de nebuloasă creeata în prima parte. Numai că în cazul lui The tall man, a fost pentru prima oară când gradul de -N-am înţeles nimic, a fost unul copleşitor de mare. De fapt, cred că singurul lucru de care eram sigur după o oră scursă din film, era capacitatea de recunoaştere a actorilor. Atât! Ştiam că Jessica Biel este Julia Denning, absolut superba Jodelle Ferland este Jenny, Stephen McHattie care seamănă izbitor de mult cu Lance Henriksen şi la chip şi la voce, este locotenentul Dodd şi cam atât…pe restul îi ştiam din vedere, nu după nume, ci doar după numele din film. Şi totuşi, credeţi-mă că oricât de dese ar fi impresiile pe care vi le fac cum că nu-s chiar prost, nu reuşisem să înţeleg absolut nimic din film după 60 de minute scurse. Moment în care, de frică, m-am trezit complet, ştiind ce urmează… Şi nu m-am înşelat!

Stephen McHattieŞi cu toate că au trecut aproape trei zile, tot nu ştiu cum să încep a vorbi despre el. Şi asta pentru că orice aş spune, nu face altceva decât să strice toată plăcerea filmului. Pe de altă parte, nasolia este că ceea ce te face să simţi filmul ăsta, este orice altceva numai tăcere nu. Generează atâtea subiecte de discuţie şi atâta clocot în cel care l-a văzut şi vrea să-l împărtăşească cu alţii, încât ironia este definită perfect de starea în care mă aflu eu acum. -Trebuie să tac, când de fapt simt că explodez. Vreau să vă conving că-i cel mai bun film pe care l-am văzut în viaţa mea, dar nu trebuie să divulg ceva concludent, ca să nu vă stric plăcerea de a-l viziona. Sadic!
Uite, ca să înţelegeţi magnitudinea şi amploarea efectelor creeate de acest film înăuntrul celor care-l privesc, o să copii aici două recenzii foarte bune, făcute (culmea) pe imdb, acolo unde de obicei e plin de retarzi afoni, incapabili să înţeleagă ceea ce sunt pusi să analizeze. Persoanele astea chiar ştiu cine-i regizorul, simt bine filmul şi au decenţa să nu spună nimic concret…pentru că, exact aşa cum zic şi eu, orice s-ar spune, strică efectul dorit…şi e păcat:
Eve HarlowI won’t tell a damn thing about the plot. It’d be criminal. I finally watched the long expected Tall Man în Cannes… Wow… I just can’t understand the few reserved US reviews published on the net. This movie is amazingly brilliant. Absolutely not what I had in mind… Laugier surprised me constantly… I found his new work totally original, personal and unique. It’s also visually gorgeous!!! By the end of the movie, I was moved, shaken, stunned… I had to think about it a lot… It’s still staying in my mind… How many films do that? Definitely from the same french genius who wrote and directed Martyrs. The Tall Man is a whole experience…So don’t listen to the few horror fans who didn’t get it. The Tall Man is not horror and is not gory… Who cares? It’s just a wonderful (and completely twisted) emotional thriller that make you feel and think… Also, you have never seen Jessica Biel that good… Man, I adored this movie… Pascal rocks!

Jakob DaviesIată şi altă părere, din acelaşi registru:
No one plays terrified like Jessica Biel. It’s without a doubt the strongest performance of her career and one of the best of the year. I wish I could tell you what this film is really about so you can engulf yourself in the poetic brilliance of it, but I won’t ruin it for you. Part of the films effectiveness comes from not knowing what to feel wherein lies the films thought provoking and urgently timeless message. I don’t wanna say anything but I will say this: it’s a courageous film that asks you to question who we are and what has become of the world we live in. As well as what is truly right and what is truly wrong. Most will be thrown off by the film but I’m pretty open with stuff like this especially when it’s done so spectacularly. It’s sure to offend some and leave others questioning what they just saw but in my opinion it was wrong to abandon this film Jodelle Ferland on biketo VOD release and a limited theatrical run. It deserves to be seen and talked about. But at the same time I can see considering it’s subject matter why it would have trouble getting a wide release. It speaks a very difficult language so hard for people to listen and understand. The direction is strong and the performances are remarkable. Besides Ms. Biel in the lead, Jodelle Ferland is finally given a meaty role and she does exceptionally with it as does the rest of the solid supporting cast. The film features gorgeous cinematography and one of the most surprising screenplays ever to come to film. THE BEST MOVIE OF THE YEAR, ABSOLUTE BRILLIANCE.

Jodelle FerlandCele două mini-recenzii se alătură unui număr destul de mare de păreri la fel de emoţionant scrise, de către oameni care au fost cel puţin la fel de impresionaţi de filmul ăsta, ca şi mine. Bine, sunt şi destui care scriu despre cât de dezamăgiţi au fost ei de horror-ul ăsta fără acţiune, sau despre cât de prost e filmul în general. Nu mă mir. Foarte multă lume nu pricepe filmul ăsta, motiv pentru care are o notă aşa de mică pe imdb, şi n-a fost lansat precum alte filme, care pleacă automat în cursa spre Box Office, ci a apărut oarecum în umbră, fără să se ştie prea multe despre el, într-o încercare oarecum timidă de a rămâne necunoscut maselor largi. Oricum sunt convins 100% că ar fi interzis în multe ţări. Nu sunt multe regimuri politice pe pământ (mai ales acum, cu globalizarea asta), care să digere o asemenea idee de film, şi care să difuzeze nestingherit în cinematografe aşa ceva, unei populaţii pe care în mod normal se chinuie s-o ţină cât mai lobotomizată, lipsită de ochi ai minţii deschişi către idei care nu se încadrează în manipularea lor perpetuă.

Julia DenningDacă e să vorbesc puţin despre detaliile tehnice, mă tem că aş rămâne fără epitete laudative. Pe Jessica Biel o ştiu ca fiind o bună actriţă de thriller. O ajuta foarte mult faţa, pentru că din toate punctele de vedere ale capacităţilor ei fizice, poate exprima perfect ceea ce căuta un regizor care doreşte un film tensionant, în care să distribuie o actriţă pricepută. Din punctul meu de vedere, ea este din aceeaşi speţă cu Sigourney Weaver şi Noomi Rapace. Acelaşi tip de femeie bătăioasă, determinată, bărbăţoaică dar totuşi foarte sexy. Iar aici face un rol magistral. Sunt câteva momente în care lenta mişcare a camerei (care pe parcursul filmului refuză să taie cadre din topor), se apropie de ochii ei, iar atunci veţi înţelege exact cam cât de bine poate juca don’şoara Biel. Mie oricum îmi schimbase total impresia după rolul din Powder Blue, unde alături de răposatul Patrick Swayze, Forest Whitaker, Ray Liotta, Lisa Kudrow, Kris Kristofferson şi Eddie Redmayne, face un rol excelent – de care sincer n-o credeam în stare. În The tall man joacă oarecum în felul ei, pentru că aşa ceva poate performa la cote maxime. În Powder Blue a jucat total altceva, însă la fel de bine – ceea ce mă face să cred că este o actriţă despre care o să auzim din ce în ce mai mult în viitorul apropiat. Sper să nu mă înşel…e mult prea sexy şi pricepută ca să nu mi-o arate Hollywood-ul în mai multe filme. 😉
The tall man rainÎn afară de ea, care pur şi simplu străluceşte în filmul ăsta, toţi actorii joacă bine, pe rol, fără plusuri sau minusuri, cu o singură excepţie. Superba Jodelle Ferland, pe care o ştiu doar din filme horror sau cu vampiri (pentru că o ajută enorm de mult faţa), a primit în sfârşit un rol perfect pentru ea. În filmul ăsta are un rol mai activ decât în celelalte filme, fiind pe lângă actriţă în rol secundar, cea care narează toată povestea filmului. Au ales-o perfect, pentru că are o voce foarte caldă şi plăcută. Cât despre faţă, pfff – angelică.
Ar fi multe de spus despre montaj, imagine, etc. N-o s-o fac pentru că fiecare interpretează personal micile detalii care cumulate dau rezultatul final. Aş remarca totuşi două plusuri incredibile. 1) Absolut tot ce vedeţi în film, are o noimă, un înţeles, care converg către un final genial. Ştiu, ştiu, toate filmele sunt făcute aşa, dar ăsta e cu totul şi cu totul deosebit. Fiecare privire, fiecare gest, mimică, fiecare cadru care arată discrepanţele dintre lumile în care trăim, total diferite, chiar dacă apropiate, sunt atât de minuţios prezentate, încât abia la a 2-a vizionare am putut să mă bucur pe deplin de acele mici detalii despre care spuneam. Sunt momente în care totul este filmat în slow Julia in rainmotion, sunetul dispare devenind treptat difuz, creând astfel ambianţa dorită de regizor, făcând privitorul să …fie acolo. Pe lângă asta, sunt nenumărate scene filmate dintr-un singur cadru, ceea ce produce fix efectul scontat în trăirile privitorului, dar care necesită o muncă de Sisif şi actori desăvârşiţi. Să pleci dintr-o locaţie în care faci un lucru, să fii urmărit cu camera pe umăr cum ajungi în altă locaţie în care faci altceva, necesită şi muncă şi talent – both the actors and the director. Superb! Absolut superb! 2) Coloana sonoră este cri mi na lă! Pianul ăla pur şi simplu m-a distrus. Ultima oară când am mai auzit un pian atât de bine mulat pe ceea ce vrea să transmită un film, a fost în Perfume – Story of a murder, moment pe care l-am punctat că atare. Aici e la fel. Anumite tonalităţi vă vor rămâne în cap ceva vreme, pentru că amintirea este arsă pe creier alături de acel pian. O să pun la final o melodie din film, ca să vedeţi despre ce este vorba.

Jessica Biel in woodsDespre acţiunea filmului nu pot să spun prea multe. Lucru care mă scoate din minţi, dar mă supun, pentru că aşa se cuvine. Pot totuşi să spun că principalul motiv care m-a făcut să-l consider cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată, este faptul că regizorul ăsta a adunat cam toate frustrările mele în legătură cu societatea în care trăim, le-a legat frumos şi mi le-a prezentat pe toate deodată, într-un film care vine şi cu un fel de soluţie la ceea ce simt şi gândesc eu. Lucru care m-a bulit total. Toate lamentările mele din articolele pe care le scriu aici pe blog, toate frământările, lehamitea, dezgustul, sila, sau zbaterile mele literare, sunt adunate în acest film. Tocmai de aceea îl consider atât de personal şi îl tratez ca atare. Mă regăsesc atât de absolut în acest film, încât şi să fi vrut n-aş fi putut să-l consider altceva decât o operă de artă.
Jodelle Ferland and Jessica BielUite, ca să dau câteva exemple concrete. Să zicem că mi-a plăcut Se7en a lu’ Davin Fincher, sau The Godfather a lu’ Coppola, sau Singing in the rain a lu’ Gene Kelly, sau Aliens a lu’ James Cameron, sau Cel mai iubit dintre pământeni a lu’ Şerban Marinescu. Am dat asemenea exemple, ca să umplu o paletă cât mai largă de genuri de film care m-au făcut să vibrez. Îmi place fiecare în parte, fiind filme memorabile care te marchează şi îţi influenţează imaginaţia. Numai că niciunul n-a reuşit să cumuleze mai multe stări într-una. Fiecare îmi place din motive distincte, diferite de cele care mă fac să-l plac pe următorul. Şi aşa mai departe. Ei, ceea ce face The tall man, este să-mi adune la un loc cam toate motivele pentru care aş putea să îndrăgesc un film, plus multe dintre motivele pentru care eu cred că viaţa pe care o trăieşte generaţia mea este urâtă, plus multe dintre motivele pentru care eu cred că societatea actuală este una defectuoasă, şi să le pună pe toate la un loc, în această capodoperă cinematografică, pe care am avut şansa să o savurez pe deplin.
Jessica BielCu toate că-mi tremură mâna să scriu mai multe, n-o să fac aşa ceva, sperând că veţi înţelege printre rânduri (stiindu-mi părerea din articolele trecute) şi vizionând filmul, cam ceea ce aş vrea să spun. O să închei spunând totuşi că eu aş face aşa ceva – ceea ce face Julia Denning în film. Anytime, gladly! Îmi doresc atât de mult schimbarea actualei stări de fapt, încât mi se pare o soluţie viabilă, decât lipsa oricărei soluţii. Şi asta pentru că mereu am considerat că omul ca specie, ar trebui să fie şi să se comporte precum o familie mare, în care fiecare membru trebuie ajutat să se dezvolte armonios, dincolo de preconcepţii şi prejudecăţi. Felul egoist în care am fost învăţaţi să trăim, cercul închis din care nu putem ieşi, faptul că ne lovim de pereţi oriunde ne-am îndrepta, sunt doar piedici în calea unei vieţi plăcute, care ne este refuzată de blocajul creeat de noi, între noi. The tall man Jodelle FerlandCeea ce noi am creeat ne duce spre închiderea oportunităţilor în cazul multora dintre noi. Ne tăiem singuri aripile, când de fapt am putea să ne folosim de tot ceea ce cu toţii am creeat bun, pentru a ne învăţa puii să zboare cât mai sus…toţi puii
Cred că am fost destul de ambiguu. A fost tot ce am putut spune. Presupun că vom discuta mai mult în comentarii, pentru că veţi înţelege perfect ce am vrut să spun în încheiere, odată ce veţi viziona filmul.
Vă urez vizionare plăcută. Deschideţi-vă inima, închideţi telefonul şi interfonul, trageţi jaluzelele, luaţi-vă şpriţul, berica sau sucul lângă voi (fără cronţănele), şi lăsaţi-vă purtaţi în această minunată introspecţie în noi înşine.

-Yes Jenny, it’s better this way!

Advertisements
  1. elly weiss
    10 January 2013 at 16:09

    Am citit. Ti-am inteles entuziasmul… 🙂 Parca si la “Perfume…” erai entuziasmat in mod oarecum asemanator… si n-am mai ajuns sa-l vad.
    Observ ca inca nu l-a vazut nimeni de pe platformele blogeristice. Eu nu stiu daca il voi putea vedea. Zilele urmatoare sunt grele pentru mine si nu cred ca s-ar putea intampla curand. In plus stii ca am dificultati in a vedea un film…cu atat mai putin unul de aceasta factura. Nu pot sa spun ca nu vedeam acest gen, dimpotriva. 🙂
    Daca reusesc…te anunt. Pentru ca am asa, o banuiala vaga, ca am avea ce discuta 😉

    • qatalin
      10 January 2013 at 16:26

      Niciunul nu m-a mişcat atât de profund, cum a făcut-o ăsta. Şi crede-mă că am văzut ceva filme…
      Ştiu incomoditatea ta de a vedea filme. Dar dacă vreodată ai să poţi viziona unul, ţine-l minte şi pe ăsta.
      Da, bănuiala ta se adevereşte 100%. Aş fi foarte curios de părerea ta…

  2. 11 January 2013 at 16:28

    Hmmmm… ok, m-ai facut curioasa. Il pun pe lista mea. 🙂

    • qatalin
      11 January 2013 at 17:01

      Do that! N-o sa regreti! 🙂 Aştept cu nerăbdare părerea ta.

  3. 12 January 2013 at 15:47

    pfoaaai deci am reușit să îți duc articolul până la capăt aproape fără suflare. Pe mine m-ai captivat cu cele scrie, așa că următorul pas pe care îl voi face va fi să bag filmul la download că tare curioasă m-ai făcut 🙂

    • qatalin
      12 January 2013 at 16:14

      Crede-mă că nu vei regreta cele 105 minute în faţa ecranului… Vizionare plăcută! 🙂 Aştept impresia ta după ce-l vezi.

      • 12 January 2013 at 16:27

        pff.. cred că dacă este ceea ce mă aștept eu din ceea ce am citit la tine vei citi chiar o recenzie, în stilul meu, mai scurtă :))!

        • qatalin
          12 January 2013 at 20:10

          Am văzut ce fel de filme-ţi plac, aşa că intuiesc oarecum în ce fel te va impresiona ăsta. Punem pariu că n-o să poţi să faci o recenzie scurtă? 😀

        • 12 January 2013 at 20:14

          mai… orice scriu eu e scurt fata de ce scrii tu! la asta mă refeream :))

  4. 12 January 2013 at 16:58

    Cu toate că am citit păreri împărţite despre acest film, îl voi vedea.
    Prea ţi-a plăcut ca să nu mă faci curios…

    • qatalin
      12 January 2013 at 20:12

      Eu după mulţi ani de vizionat…multe filme :), m-am învăţat deja că filmele cele mai bune sunt cele care nasc păreri dintre cele mai diferite…eventual diametral opuse şi cât mai vehement susţinute.
      Mă bucur că te-am făcut curios. Vizionare plăcută! Aştept şi părerea de după…

  5. qatalin
    12 January 2013 at 20:15

    @ Pishky:
    Hahahahaha…. :D))))))))))) Ok, acum înţeleg ce ai vrut să spui. Ce pot să zic?! Guilty as charged! 😛 😉

  6. 13 January 2013 at 12:34

    Hmmm… e gen de vazut singura sau no way singura?! In urmatoarele 20 de zile sunt singura cuc si DACA CUMVA ma uit la un film care sa-mi marcheze noptile.. aia sunt! 😀 devin mumie ca de dormit o sa dorm doar daca pic!
    Deci? sa intraznesc sa ma uit la el… singura?

    • qatalin
      13 January 2013 at 15:03

      Sub nicio formă nu este un horror. Stările prin care te trece de-a lungul vizionării sunt atât de diferite, încât nici nu ştiu în ce stil să-l încadrez. Poate thriller ar fi corect, cu toate că nu ştiu sigur dacă n-ar fi mai indicat dramă sau, de ce nu, documentar… Un thriller dramatic cu iz de date reale – cred că ar fi cel mai bine spus.
      Deci nu, nu este horror. Poţi să-l vezi singură, cu luminile stinse, că tot nu are de ce să te sperie. Şi chiar dacă te sperie, sentimentele pe care le naşte în tine în ultimele 15-20 de minute, alungă absolut orice urmă de confuzie cu privire la încadrarea filmului… Take my word on it! Vizionare plăcută! Aştept părerea ta…

      • 13 January 2013 at 19:18

        Hmmm… sange, cutite, urlete si efecte greu de explicat? aparitii bruste a unora cu masti pe fata..etc etc.. tot nu pot 😦 nu singura!

        • qatalin
          13 January 2013 at 20:16

          Lulu, cum crezi… Nu-s nici în măsură, nici apt de a forţa pe cineva. Doar ţi-am spus că nu este ceea ce pare. Este un film foarte atipic, surpriza plăcută constând chiar şi în faptul că aparenţele uneori inşeală.

        • 13 January 2013 at 20:20

          sigur ca ma voi uita la el, dar prefer sa nu o fac singura.
          Multumesc pentru raspuns si sfat!

  7. qatalin
    13 January 2013 at 20:34

    Lulu, cu mare plăcere, oricând! Vizionare plăcută!

  8. 16 January 2013 at 23:35

    Okey, nu reusesc sa inteleg — indiferent cat de mult ma straduiesc –, de ce nu te citesc in paginile unei reviste? DE CE?! Sau tu publici si doar eu nu stiu? Is this some kind of practical joke?

    • qatalin
      17 January 2013 at 2:59

      Ţi-ai făcut un obicei din a mă flata. Mulţumesc Ovidiule! 🙂 Mă bucur că-ţi place cum şi ce scriu.
      Mi-ai mai adresat întrebarea aia şi chiar dacă acum mi se pare oarecum retorică, îţi răspund din nou -Nu public nicăieri. Motivul e simplu. Sunt prea leneş. Poate că dacă mi-aş mişca hoitu’, i could make it happen. Bine, nu e ăsta singurul motiv…dar m-am tot codit s-o spun… Nu diger ideea de şef. Niciodată n-am avut şef şi nu suport ideea de program şi şef. Toată munca pe care am depus-o în viaţa mea, a fost cu şi în familie. Prefer să culeg porumb decât să lucrez cu program. O fi o afecţiune, habar n-am. Detest ideea de job, aşa cum este actualmente înţeleasă în societatea actuală, în care oamenii îşi petrec 40% din viaţă muncind pentru altcineva, doar ca să nu moară de foame. Mi se pare grotesc, dar …să nu deviem de la subiect. 😛 Ţi-am zis, tre’ să păstrăm discuţii şi pentru o berică. 😉 Probabil că dacă aş colabora de la mine d-acas’, fără program şi deadline-uri, mi-ar surâde şi ideea publicării.

      Acum, considerând că ţi-a plăcut articolul, crede-mă că mă simt atât de mic în faţa unui film atât de mare, încât vorbele mele de aici sunt cu mult sub ceea ce înseamnă filmul în sine. Aş fi vrut să scriu mai bine, mai condensat şi mai vast în acelasti timp…if that makes any sense. Aş scrie 10 pagini sau 10 rânduri…cred.
      Ştiu că eşti ocupat, dar dacă printre picături prinzi o oră şi patruşcinci de minuţele departe de lumea dezlănţuită, îngăduieşte-ţi un relax alături de Rozy, urmărind The tall man. Sunt absolut convins că o să revii cu o părere… 🙂

      • 17 January 2013 at 15:51

        Te flatez pentru ca tot trag de tine si incerc sa te conving sa faci pasul spre publicistica tiparita.

        • qatalin
          17 January 2013 at 19:41

          S-ar putea să iau în considerare foarte serios ideea asta. Întâi însă, vreau să scriu ceva mai laborios, nu doar povestioare scurte. Şi dacă-mi iese bine, văd atunci în ce direcţie pornesc. Deocamdată oscilez…şi pe lângă oscilaţie, mai e şi lenea. 😛

  9. qatalin
    17 January 2013 at 3:12

    Vă mulţumesc tuturor celor care mă vizitaţi şi care vă mai şi răpiţi minute bune din timpul vostru pentru a-mi citi articolele şi/sau pentru a comenta.
    Mă bucură foarte mult vizitele voastre şi comunicarea pe care o avem prin comentarii.
    Dar credeţi-mă pe cuvand când vă spun, că tare m-ar mai bucura (când şi dacă aveţi timp liber) să vedeţi filmul ăsta şi să mai schimbăm o vorbă şi în legătură cu el.
    Niciodată nu am insistat. Acum o fac. Nu vreau să par patetic sau enervant, ci pur şi simplu cred că atâta timp cât voi cei care mă vizitaţi şi cu mine, suntem oarecum asemănători, că altfel nu ne-am potrivi cât de cât în anumite puncte de vedere, n-are cum să nu vă placă această minunăţie de film.
    Şi spun asta pentru că mi-ar place ca pe lângă persoanele pe care deja le-am stresat in real life cu discuţii şi păreri vis-a-vis de film, să schimb o vorbă şi cu voi în legătură cu subiectul filmului.
    Cu uşurinţă s-ar putea scrie mult despre filmul ăsta. Şi nu neapărat recenzii, ci ramificaţii ale ideii în sine. Analize şi păreri cu privire la ceea ce vrea să spună filmul.
    În fine, după cum am spus, nu doresc să încep eu. O să pastrez tăcerea până în momentul în care vor apare interlocutori care l-au văzut deja şi care doresc să mă înjure că i-am îndrumat să urmărească aşa ceva. 🙂

  10. 15 July 2013 at 21:30

    Mi-a plăcut, dar nu prea înțeleg de ce. 🙂 L-am văzut de câteva zile și eram tot cu gândul să îmi dau și eu cu părerea despre el, dar ceva nu m-a lăsat s-o fac. Acum m-am apucat așa, ca din senin, dar nu-s prea sigură dacă pot să leg două cuvinte cât de cât logic.
    În primul și-n primul rând, îmi place că-mi pune răbdarea la încercare. Și nu doar răbdarea, ci mă face să gândesc, să analizez. Cât despre răsturnările de situație, sunt atât de palpabile încât îmi cam trezesc amintiri din vremea când azi eram șefa clanului de mucoși, iar mâine nu mă mai băga niciunul în seamă.
    Nu știu cum a făcut Laugier, dar mi se pare că atunci când a ales actorii, s-a uitat mai întâi în ochii lor: începând cu ochii de înger ai Jessicăi Biel, profunzimea și puritatea pe care o regăsesc în cei ai Jodellei Ferland și până la…nici nu știu cum să-i spun (răutate fiind prea mult spus)…ciudățenia, sinistrul pe care mi le inspiră Eve Harlow. Hmm, să nu mai spun de micuțul David.
    Ideea filmului e într-adevăr demnă de apreciat, dar dacă ar fi să o transpunem în spațiul veridic, nu cred că aș mai fi atât de deschisă cu privire la ea. 🙂 Și asta pentru că o înțeleg mult prea bine pe mama lui David (adevărata mama, numai că îmi scapă numele), când spune: ‘Julia, I know I live in a dump. I don’t have a job and life for me is hard, but I would still die for him, you know’. Știu prea bine cum sunt astfel de părinți. Grijile zilei de mâine îi fac să nu poată evada din vârtejul cotidian, și astfel, ajung să fie neglijenți cu proprii copii, neoferindu-le șansa de a depăși condiția precară a celor care le sunt părinți. Doar că…nu poți pur și simplu dezbina o așa puternică legătură de sânge.
    Cu toate că risc să dau din casă 😀 , recunosc că sunt un fel de Jenny. Am văzut multe, am înțeles multe și simt că îmi doresc o nouă viață. Sunt pusă în situația de a alege. Nu știu dacă va fi sau nu bine pe viitor, dar momentan îmi doresc altceva pentru mine. Dar Cătălin, sunt sigură că atunci când voi ajunge acolo unde îmi doresc să fiu, privirea mi-o voi întoarce mereu înapoi. Filmul m-a făcut să mă gândesc foarte mult și la dezlipirea de sub protecția părinților. În alte țări, copiii sunt lăsați mult mai liberi din punctul ăsta de vedere, sunt mai independenți. Aici însă….sau cel puțin în ceea ce mă privește, nu este cazul. Să zic din păcate sau din fericire? 😉
    Julia are un rol dublu. Pentru privitor, pentru cel din exterior, e un personaj neutru, însă în interiorul cadrului, ea e o oglindire a modului în care o percep celelalte personaje. Nu mi s-a părut corect finalul. De ce unul dintre ei have to be the monster, pay the price? Mă răzvrătesc pentru că nu înțeleg unde e echipa. Whatever…
    Ca și simbolistică mai vastă, Julia reprezintă valul existenței. Mai devreme sau mai târziu, cu toții suntem furați de lângă părinții noștri. Filmul mă face să cred că e mai bine să se întâmple mai devreme. Dar nu știu dacă am chiar prins ideea. Crede-mă că înțeleg ce vrea să transmită, dar îmi e foarte greu să accept. Și știi de ce…cred.

  11. 15 July 2013 at 21:36

    Recitind ce am scris, mi se pare că nu se înțelege un lucru, așa că vin cu următoarea completare: am înțeles că în film numai unii copii sunt aleșii Bărbatului Înalt. 😉
    Apropo de asta, care e părerea ta despre titlu?

  12. qatalin
    16 July 2013 at 2:11

    Pfoaaa! În sfârşit cineva care l-a văzut şi care-mi împărtăşeşte părerea proprie în legătură cu filmul… 😀 Thank you!!! 😉
    Pe 9 Ianuarie spuneam că-i cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată şi iată că cineva a cutezat să-şi dea frâu liber curiozităţii de a vedea dacă mă înşel. Încă o dată – mulţumesc! 🙂
    Ca s-o iau cu începutul şi eu consider că distribuţia a fost făcută pe sprânceană… Până şi rolurile secundare, sau chiar figuranţii mi se par bine aleşi. Tocmai pentru a reda cât mai bine posibil acea stare din sufletele protagoniştilor – pe de o parte ignoranţii limitaţi, pe care o societate de rahat i-a aruncat într-o margine a vieţii, făcându-i să se lupte cu subzistenţa, iar de cealaltă parte cei care încercau să schimbe ceva, luptându-se mai ceva ca Don Quijote cu morile de vânt. Iar la mijloc – copiii…unii încă prea mici pentru a-şi da seama, alţii mai mărişori, plini de speranţă, dar sufocaţi de tare; un exemplu bun fiind adorabila Jenny.
    Nu contează că gândim diferit. 😛 Contează că a văzut cineva filmul şi-şi dă cu părerea…
    După cum lesne ţi-ai dat seama, ţinând cont de răspunsul din finalul articolului pe care i l-am adresat lui Jenny, eu sunt întru totul de acord cu ideea filmului.
    Eram sigur că acea replică a mamei lui David este chintesenţa celor care cred opus mie, fiindcă înglobează toată capacitatea de sacrificiu faţă de propriul copil, pe care un părinte o poartă în suflet toată viaţa. Dar Mădă, sacrificiul nu înseamnă să-ţi doreşti să vezi copilul pe care l-ai adus pe lume, trăind mult mai bine decât tine?! Nu înseamnă puterea de a…let go?! Nu înseamnă -If you trully love someone, you are capable of letting them go!?
    Pentru că aici nu vorbim despre tine, sau despre mine… Orice om se poate raporta la acest film. Presupun că doar Bill Gates şi cei ca el sunt singurii care se pot simţi excluşi din calcul. Aşa că dacă plecăm de la premisa că orice om tinde către mai bine, un mai bine greu de atins uneori, putem considera că fiecare dintre noi suntem un fel de Jenny.
    Şi totuşi…. Şi totuşi!!! Una e să te gândeşti dacă-ţi mai permiţi o rată la bancă, sau o haină în plus într-o lună şi alta e să trăieşti efectiv în mocirlă, fără educaţie, înecat în alcool, jucându-te în gunoaie şi având din start absolut toate perspectivele închise, viitorul însemnând acceptarea sfârşitului încă din momentul începutului…
    Filmul la aşa ceva se referă – la cazuri extreme… Pentru că nici eu nu sunt de acord cu eventualele trepte superioare ale acestei idei… Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă jegul deplin şi lipsa oricărei perspective, iar 10 înseamnă luxul unui penthouse într-o metropolă şi lipsa grijii banilor, nu aş fi de acord cu upgradări de la 4 în sus. Însă tot ce se află între 1 şi 3, cred că merită un efort din partea societăţii, pentru a putea fi salvat… 😦
    Şi nu e vorba de lipsa dragostei. Eu dacă aş fi părinte şi aş trăi în asemenea condiţii, ar însemna că aş accepta automat damnarea propriului copil, dacă mi s-ar oferi ocazia să-l salvez de acolo iar eu n-aş face-o, doar mergând pe ideea că I’d die for him. Of courseI’d die for him, but that’s not the point. Pentru că dacă I’d die for him, aş face naibii ceva ca să-l ştiu scăpat din Iadul vieţii mele….nu!?…
    De unde şi până unde este măsura dragostei supreme acea declaraţie, acea replică la care faci referire, pe care i-o spune mama lui David, Juliei?! Pe mine m-a scos din minţi faza aia… Pentru că eu i-aş fi răspuns altceva…n-aş fi putut să tac. I-aş fi spus -If you’d die for him, why would you keep him here? To become a brainless drunk with no future?!…. Pentru că acolo asta-i aştepta pe toţi. Exemplele din jur, lipsa educaţiei, mizeria, toate însumat duc către aşa ceva.
    Jenny este o excepţie. Dar chiar şi aşa, faptul că este o excepţie este punctat atât de bine de către regizor. Şi când spun excepţie, mă refer la capacitatea ei intelectuală, diferită de cea a average kids… Dar uite că regizorul a dorit să puncteze acest lucru prin incapacitatea ei de a vorbi. Acel speech impediment, reprezintă într-un fel refuzul ei de a trăi în acea viaţă…combinat cu dorinţa ei de a vedea altceva…de a trăi altfel, de a fi luată de Omul Înalt… 😉 Drept dovadă faptul că a putut vorbi, odată ajunsă într-o lume care era axată în jurul educării şi înfrumuseţării ei ca om…modelarii eului ei… De aici şi ideea cu first mother, second mother şi third mother. În opinia mea, regizorul doreşte să arate că nu dragostea este o problemă şi nu ea trebuie să joace rolul barierei în calea salvării celor nevoiaşi. O societate atât de greşit construită, în care echitatea este doar un cuvânt golit de semnificaţie, produce astfel de drame. Şi atunci ce facem? Stăm şi ne uităm? Iată că Julia şi soţul ei au dorit să se implice împotriva curentului…împotriva societăţii…împotriva părinţilor şi uneori, chiar şi împotriva copiilor, care pe moment nu înţelegeau semnificaţia salvării lor.
    Cred că a trebuit ca ea să be the monster and pay the price, pentru că ei niciodată n-au făcut ce au făcut din perspectiva infracţionalităţii. Scopul lor era crearea unor plusuri, nu formarea unor minusuri. Iar atunci când ceea ce au făcut ei risca să fie descoperit, au acceptat să pară the monsters, decât să se afle întreaga reţea pe care ei şi poate alţii ca ei, o alimentau. 😉 Cred că au hotărât că it’s better to be the sick twisted monster, decât să se afle aşa ceva…care ar fi riscat să zguduie din temelii o societate incapabilă să înţeleagă asemenea demersuri…
    Ce înseamnă pentru mine titlul?! Înseamnă a higher standard…înseamnă the next step to civilisation and a decent living. Înseamnă omul demn, capabil să stea pe propriile picioare (de aici şi metafora…care cred că se referă şi la acel standing tall, adică semeţ, pe care o folosesc americanii) fără a avea sufletul schimonosit de un început de viaţă atât de dureros…
    Iar atunci când omul (în general) are posibilitatea materială de a-şi salva anumiţi semeni, nu văd de ce ar fi o greşeală să scăpăm de la eşec şi suferinţă suflete nevinovate…câtă vreme nu e vina părinţilor lor, ci a societăţii mult prea greşit concepută…aşa cum şi Julia spune în acel minunat monolog în care nu clipeşte preţ de peste două minute… Minunat moment!
    -Yes Jenny, it’s better this way!!! Dragostea părinţilor include şi dorinţa realizării unui viitor mai bun pentru copiii lor, nu doar iubirea instinctuală care-i face să şi-i ţină aproape, no matter what. Pentru că de multe ori, acel no matter what poate însemna condamnarea respectivilor copii, la o viaţă în chin, acceptată doar pentru a satisface acea iubire părintească imposibil de modificat… Şi nu spune nimeni că dacă ar accepta despărţirea, ar însemna că nu-i iubeşte, ci din contră – ar demonstra că-i iubeşte even more… 🙂

  13. Adcalin
    13 December 2013 at 15:20

    Mare porcarie filmul asta. Bai fratilor dar chiar in halul asta am ajuns ca numai burtica conteaza? Deci ideea filmului e total aiurea. Imi pare rau de timpul pierdut. Si oricum erau pe aici niste articole despre iubire. Oare ce se intelege prin iubire? Papica cat mai multa si maaaxim confort?

    • qatalin
      22 December 2013 at 19:12

      Dacă tu din filmul ăsta ai înţeles că-i vorba despre mâncare, cât mai multă mâncare şi confort, atunci şi mie-mi pare rău că ai pierdut aproape două ore preţioase din propria-ţi viaţă, urmărindu-l. 😆
      Cât despre iubire, da…e plin blog-ul ăsta. O mănânc pe pâine… 😉 ….să-mi ţină de foame… 😆

  1. 28 March 2013 at 23:09

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: