Home > Muzică. > Gay moment.

Gay moment.

ACDC-M-am îndrăgostit de un bărbat. Al treilea.
Ştiu, pentru un homofob convins, o asemenea confesiune poate părea şocantă. Şi cu toate astea n-are sens să neg evidenţa. Da, iubesc trei bărbaţi, dintre care doar doi mai sunt în viaţă…din păcate. Unul s-a sinucis.
Nici nu ştiu cum să încep. Mă simt ca pe un teren minat. Anything i say, can and will be used against me… 🙂 Ştiu, ştiu…dar n-am ce face. Merg şi eu pe ideea adevărului. Nu ştiu ce m-a apucat de vreo câteva zile, dar mi-am cam dat drumu la gură rău de tot. Împart tot felul de declaraţii în stânga şi-n dreapta, fac confesiuni, reuşesc să uluiesc şi oameni in real life prin vorbele mele… Cred că acum e momentul să mă întrebaţi pin-ul la toate cardurile mele, conturile din bancă, parolele de la mail, unde mă gâdil, ce-mi place după, etc. 😉
Revenind, aş vrea să trec la o descriere cât de cât decentă a celor trei şi a felului în care-i iubesc.
Pentru început aş vrea să fac o referire asupra a ceea ce urmează să citiţi. Pe lângă declaraţia de la început, ar mai fi de menţionat şi titlul articolului, pe care nu l-am dorit o descriere doar a sentimentelor mele faţă de cei trei vizaţi, ci o exhibare extremă a tuturor manifestărilor care nu se încadrează în accepţiunea generală de macho. Aici intrând şi muzica, şi filmele. Şi asta pentru că sunt un homofob care apreciază multe dintre chestiile văzute de alţi homofobi ca fiind penibile. Adică n-am suportat niciodată înregimentarea pe bază de mimetism, ci am preferat să mă autoexclud din hoardă – oricare ar fi ea. Motiv pentru care, oricât de mult blam mi-aş atrage prin acest articol, am de gând să-l scriu şi să-l public, doar pentru că aşa simt, nu mi-e ruşine şi n-am de gând să-mi ascund această latura atâta timp cât face parte din mine.

Kurt CobainDeci, să purcedem. 🙂
Primul pe care l-am iubit s-a sinucis. Îl chema Kurt Cobain şi dacă la începutul anilor ’90 aş fi fost femeie, aş fi fost cu siguranţă o groupie înfocată. Nirvana a fost motivul pentru care am început să ascult şi altceva în afară de Rap: Cypress Hill, Vanilla Ice, KLF, Ghetto boys, Public Enemy, House of pain, Snoop, Dre, 2 live crew, Method Man, iar lista poate continua la nesfârşit. Purtam doar ţoale de rapper: adidaşi cu limba cât silozu’, scoasă de sub pantalonii extra-bufanţi cu talia pe undeva prin dreptul lui Mr.Johnny, cămăşi lăţoase, frizură Hammer etc. Şi totuşi, când a apărut albumul Nevermind cu hitul Smells like teen spirit, s-a schimbat ceva.
Şi spun asta pentru că mai ascultam un Depeche Mode, un REM, sau un Ace of base, numai că nu se lega de mine rock-ul acelor ani. Nu prea digeram Metallica, Sepultura, Iron Maiden, Megadeath etc. Cred că reprezentau o trecere prea brutală de la rapperul din mine, către un rock ce mi se părea oarecum extrem, la începutul anilor ’90.
CobainToate astea s-au schimbat însă atunci când a apărut pe piaţă Nevermind. Erau casete Lucky sau Racks, pe a căror copertă era un bebeluş într-o piscină, cu o hârtie de un Dolar pe o aţă, pe post de momeală. O ştiţi cu toţii, nu mai e nevoie să o pun aici. Eh, chestia aia mi s-a părut foarte plăcută. Avea un alt sound, era trecerea de la heavy metal, black metal, trash şi speed, către un nou gen – grunge (stilul inventat de Nirvana), iar ceva din mine a rezonat absolut perfect cu acel nou stil de muzică.
Aş posta atât de multe melodii din albumul ăla, încât s-ar transforma într-un articol cu şi despre Nirvana. Ţin minte însă că pe lângă Smells like teen spirit, au fost şi altele care mi-au marcat începutul liceului: incredibilele ritmuri lente ale lui On a plain şi Something in the way (care are şi versuri senzaţionale…it’s ok to eat fish, cause they don’t have any feelings…), superbele Breed şi Stay away pe care ieşea prăpăd :D, plus minunata Come as you are, care era şi singura pe ale cărei acorduri le puteam cântă la chitară. 😉
Cobain - rest in peaceDespre versuri nici nu mai zic. Cred că Nirvana şi The Doors sunt singurele formaţii ale căror versuri le ştiu pe de rost (în ce priveşte covârşitoarea majoritate a melodiilor scoase de ei). Şi acum am în cap vreo 2-3 albume de la fiecare. Informaţii inutile ar spune unii. Wrong! Sunt metode superbe de self-entertaining (sau de ce nu, double entertaining ;)), atunci când Bachus mă vizitează. O ebrietate înaintată, plus cântece întregi cântate fără oprire, mai ameliorează puţin imaginea grotescă a unui dwarf bălăbănindu-se pe micile-i picioare. 😀
I am not gay although i wish i were just to piss off homophobesCe să mai zic de Kurt? Absolut mortal! Sau…bestial! Ca să mă înscriu în vorbele acelor ani. Fără niciun dubiu a fost cel mai chipeş bărbat al anilor ’90. Ochii, părul, gesturile, faţa osoasă, ţoalele…totul. Un pachet frumos, un geniu stupid, care şi-a luat zilele din cauza unei fufe drogate care n-a fost capabilă să-i ofere cât probabil ar fi meritat. Sunt convins că şi în ziua de azi Courtney Love îşi plânge în barbă, dar e prea târziu.
Cât despre voce…nu prea am comentarii de făcut. Vă las pe voi să decideţi dacă aşa ceva mai poate fi găsit în ziua de azi, sau dacă a mai avut cineva vreodată o asemenea voce… Dumnezeu să-l ierte!…dacă l-o ierta. 😦



Brian MolkoAjungând acum la cel de-al doilea, tre’ să descriu puţin şi felul în care m-am îndrăgostit de el. Era începutul lui 1999, eram în anu’ 3, chefurile din Regie erau în toi, şi dintr-o dată apare o melodie care mă uluieşte cât de mişto poate să fie. Nu ştiam nimic despre formaţie, nu mai ascultasem ceva asemănător şi totuşi nu puteam să-mi scot versurile din cap. Bine, şi acum o ştiu pe de rost. Recit versurile alea mai ceva ca pe Luceafărul (pe care evident că nu-l ştiu pe de rost). Ca o mică paranteză, e chiar funny să-i cânţi cuiva Every you and every me (că despre ea este vorba), sau Loser a lui Beck, şi să urmăreşti reacţia de uluire şi consternare când observă că cineva a putut reţine asemenea versuri plus linie melodică. 😛 Deh…ce pot să spun…In the time of chimpanzees I was a monkey Butane in my veins and I’m out to cut the junkie… 😉 Eh…good old times. Vremuri în care Soy un perdedor suna chiar mai mişto decât i’m a loser baby, so why don’t you kill me? 😛
Dar să revenim. Aşadar, îl văd pe Brian Molko, văd Placebo cântând Every you and every me, şi…surpriză, cred că e femeie. 😀 Da…ştiu. Hai că aştept să vă potoliţi din râs, după care continui.
Deci, după cum spuneam, am fost ferm convins, puteam să jur, că este femeie. Şi am crezut asta mult timp (luni de zile). Până când un bun prieten m-a auzit spunând ceva de genul -Frate, ce mişto e tipa. Are o voce cam gravă, puţin guturală dar îmi place mult de tot look-ul ei. Nu pot să descriu cam ce circ a ieşit când s-a aflat că eu credeam că vocalistul de la Placebo e femeie…vă puteţi da seama şi singuri. Ideea e că atât de mişto mi s-a părut în perioada în care îl consideram femeie, încât chiar şi după ce am aflat că-i bărbat n-a mai contat – tot mi-a plăcut de el/ea… Bine, prima întrebare a prietenilor a fost -Coaie, tu nu i-ai văzut maru’ lu Adam? Aici n-am mai avut ce replică să dau, aşa că mi-am furat-o urât de tot… 😛
PlaceboNeedless to say, cam ce dezamăgire s-a abătut asupra mea… 😉 Vă puteţi da seama cam în ce hal îmi plăcea mie de tipa Brian Molko, dacă am învăţat toate versurile de la Every you and every me fără să le citesc, doar ascultând melodia… In my own defence, pot să spun că nu mai auzisem până atunci o voce ca a lui. Are o voce foarte plăcută, unică, dar oarecum efeminată. Nu pare vocea unui castrat, ci mai degrabă vocea unei tipe lesby, nesigură pe sexualitatea ei, răzvrătită, dark, poate chiar puţin emo, aflată în aşteaptarea flăcăului zdravăn care s-o aducă înapoi pe calea hetero – adică genul meu preferat de femeie în acei ani (şi poate nu doar în acei ani… ;)).
Hai să pun şi cu Placebo câteva piese (patru la număr), printre care şi cea care m-a făcut să-mi pice cu tronc vocalista trupei, cu tot cu minunatele-i versuri, cântate de o tipă în maieu, cu ojă neagră pe unghii şi machiată cu albastru la ochi, atât de sexy şi de cool. 😉

Sucker love is heaven sent.
You pucker up, our passion’s spent.
My hearts a tart, your body’s rent.
My body’s broken, yours is spent.

Brian Molko on stageCarve your name into my arm.
Instead of stressed, I lie here charmed.
Cuz there’s nothing else to do,
Every me and every you.

Sucker love, a box I choose.
No other box I choose to use.
Another love I would abuse,
No circumstances could excuse.

In the shape of things to come.
Too much poison come undone.Brian Molko 1
Cuz there’s nothing else to do,
Every me and every you.
Every me and every you,
Every Me…he

Sucker love is known to swing.
Prone to cling and waste these things.
Pucker up for heavens sake.
There’s never been so much at stake.

I serve my head up on a plate.
It’s only comfort, calling late.
Placebo RussiaCuz there’s nothing else to do,
Every me and every you.
Every me and every you,
Every Me…he

Every me and every you,
Every Me…he

Like the naked leads the blind.
I know I’m selfish, I’m unkind.
Sucker love I always find,
Someone to bruise and leave behind.
Every you and every me
All alone in space and time.
There’s nothing here but what here’s here’s mine.
Something borrowed, somethïng blue.
Every me and every you.
Every me and every you,
Every Me…he

Every me and every you,
Every Me…he [x4]


Placebo - alternative rock musicA friend in needs a friend indeed,
A friend with weed is better,
A friend with breasts and all the rest,
A friend who’s dressed in leather,

A friend in needs a friend indeed,
A friend who’ll tease is better ,
Our thoughts compressed,
Which makes us blessed,
And makes for stormy weather,

A friend in needs a friend indeed,
PlaceboMy Japanese is better,
And when she’s pressed she will undress,
And then she’s boxing clever,

A friend in needs a friend indeed,
A friend who bleeds is better,
My friend confessed she passed the test,
And we will never sever,

Day’s dawning, skins crawling
Pure morning,

Dead man's bones bandŞi uite aşa ajung şi la cea de-a 3-a dragoste. L-am descoperit de curând. Bine, vorba vine de curând. Îl îndrăgeam din filme, pentru că joacă într-un mare fel, are o faţă plăcută şi un stil de interpretare personal, atipic, iar de curând s-a apucat şi de muzică. De fapt nu prea de curând. Cântă din 2009, dar eu abia de curând am aflat. Este un proiect iniţiat de Flea, basistul de la Red Hot Chili Peppers, care implică şi un cor de copii. Două dintre melodiile lui le-am postat deja în articolele Pa Pa Power şi Name in stone, iar melodiile au fix aceleaşi titluri.
Îl cheamă Ryan Gosling, îl ştiu iniţial din Drive care-i un film ce merita Oscar în 2012, alături de Martha Marcy May Marlene, şi care cântă ceva absolut unic. Cred că-i o combinaţie între gospel şi muzică de Halloween. Cam toate melodiile lui au ceva morbid în ele, chiar dacă sunt cântate alături de copii cu vârste destul de mici. Sunt bazate pe poveşti cu monştri, stafii, până şi formaţia se cheamă Dead man’s bones, ceea ce spune totul.
Dead man's bones 1Din câte am auzit n-a scos decât un singur album, cel despre care am aflat şi eu de curând, dar Doamne, ce bine mai sună. Cred că vreo 3 melodii nu-mi plac de pe el. În rest…nu mă mai satur de ascultat. Am ajuns să mă reţin de la a le asculta, pentru că nu vreau să le tocesc – nu vreau să mă plictisesc de ele, aşa că mi le administrez cu porţia, ca să nu mi se aplece.
Nu cred că mi-a fost dat să văd atâta dragoste răzbătând din suferinţă şi moarte. Toate versurile lui au ca lait motiv nefiinţa, durerea maximă, agonia unor morţi deseori brutale (aşa cum reiese din melodia My body’s a zombie for you), şi totuşi nu există melodie din care să nu emane ceva bun, ceva atât de…perfect, şi totuşi atât de firav…exact aşa cum este şi iubirea. Reuşeşte ceea ce mulţi Dead man's bones rehearsaldoar au încercat în muzică – să condenseze un sentiment, izolandu-l de orice alt tip de interpretare, doar pentru că îl înconjoară cu atâta durere. Şi când totul în jur este durere şi moarte, iubirea răsare perfect din scenariile imaginate de el, părând un fel de bob de cristal, pur, strălucitor, dar mic şi fragil. Superb! Adorabile melodiile sale, dar mai ales proiectul în sine…ceea ce înseamnă toată munca lor, laolaltă cu copiii din cor.
De data asta o să postez 5 melodii. Pa Pa Power şi Name in stone le găsiţi în articolele mele cu aceleaşi nume, iar aici o să pun alte 5 piese care-mi plac nespus de mult.




Dead man's bonesYou’d look nice in a grave.
I smile at the moon, death is on my face
And if you wait too long,
Then you’ll never see the dawn again

“My skull is full of sunken ships,
My heart’s a prisoner to my ribs,
We’re flesh & bone when we’re all alone,
But together, forever, we’ll live”
Dead man's bones Ryan Gosling
There’s gold in my heart,
But the winds took my sails through the dark,
And if you wait too long,
then you’ll never see the dawn again.

“He filled my heart, I did my best.
But without the sun, I’m only shadows in a dress.
‘Cause if the full moon comes, our love is done,
So forever, towards dark, we rise”

Ryan GoslingI was floating above my bed,
Like a body in a river, in car.
And the only sound in my head
was a dying cricket in a jar.
And I saw little beams of light
come into the bedroom,
from underneath the door.
And they crawled under my sheets,
DMBand they came out of every single pore.

When I think about you, (oh oh oh!)
When I think about you, (oh oh!)
When I think about you,
flowers grow out of my grave, grave grave!
Grave, grave, grave!
Flowers grow out of my grave! (x2)

TwilightÎn încheiere o să aduc în discuţie puţin şi un film, laolaltă cu muzica din el, plus formaţia care cântă una dintre melodiile de pe coloana sonoră ce apare în respectivul film.
Ştiu că a fost născut, propagat şi susţinut un curent anti-Twilight. De fapt, dacă o arzi rocker serios, ascultător de balauri, auto-situat într-o nişă a fenomenului (tocmai pentru a epata într-un mod desăvârşit), este de porc să spui că-ţi place seria Twilight.
-Cum, te uiţi la Twilight? Ce-i frate porcăria aia de film? Pfff…fugi d-aci cu desenele alea animate penibile. Tu nu vezi că-i plin de vampiri emo, care-s plini de figuri şi clişee, slabi şi deloc macho?
Kristen StewartKristen Stewart Bella CullenCam aşa ar fi replicile, în mare… Replici pe care le-am auzit de la multă lume. De fapt, pe reţelele de socializare (adică mai cu seamă Facebook, singura pe care activez…dar sunt convins că şi pe altele este valabil), e plin de link-uri cu şi despre cât de penibil este filmul respectiv, cât de faggots sunt actorii, şi cât de cool sunt cei care cred aşa despre acel film. Adică dacă nu blamezi Twilight, nu eşti d-al nostru. Nu eşti ca noi, mai cool decât Cool as ice. Şi asta culmea, nu vine de la manelişti sau afoni, ci de la oameni relativ normali (în măsura în care este cineva în stare să definească normalitatea), dar care se înscriu în acest curent şi rămân consecvenţi lui, chiar dacă poate le-o fi plăcut cât de cât seria respectivă de filme. Fiecare are intimităţile sale, dar în public se exprimă toţi într-un sens care aruncă Twilight laolaltă cu Salam regheton, Guţă gură de maimuţă, şi vreo duzină de comedii romantice vizionate de Vallentine’s Day, cu iubita alături, în speranţa că we gonna get some after the crap movie ends
Kristen Stewart - Robert PattisonKristen Stewart - Welcome to the RileysEi bine mie-mi place! Mult de tot! Este un film foarte ok, din multe puncte de vedere. N-o să-i fac o recenzie elaborată, pentru că e uşurel, dar nu-i deloc o varză, un colaj de benzi desenate. Nu, mie chiar îmi place. Ştiu, are destule clişee, că-i pentru adolescenţi, nu pentru boşorogi de nouăj de ani, foloseşte arhetipul teenager-ului modern, fusiform, efeminat, deloc musculos, sensibil şi visător. Şi totuşi îmi place. Acţiunea, efectele speciale, câteva momente tensionate, dragostea interzisă, ideea nemuririi în balanţă cu fragilitatea vieţii omeneşti, plus interpretările, mă fac să-l îndrăgesc. Nu-l ridic în slăvi, dar nu mă ascund că-mi place îndeajuns de mult pentru a-l trece la gay moments, asumându-mi-l.
Pe lângă asta, încă de la prima parte care a apărut în 2008, m-am îndrăgostit rău de tot de Alice Cullen, interpretată Dumnezeieşte de Ashley Greene. Drept să spun nu prea-mi place de actriţă cât îmi place de personaj. Mai rar mi se întâmplă asta, dar e atât de kinky când se întâmplă… Personajul este …wow! Breathtaking! Minionă, copilăroasă, fragilă, cu o frizură crminală şi nişte ochi superbi, o mobilitate de gimnastă şi foarte fâşneaţă. 😉
Elle FanningDakota FanningDespre Robert Pattison n-am nimic de spus. E un tip ok, care joacă binişor. Are drăgan la fete, dar nu mă mişcă din niciun punct de vedere. Kristen Stewart însă este o revelaţie. Şi culmea, nu pentru rolul din Twilight, ci pentru alt rol. În Twilight a jucat binişor, n-a ieşit din rol, n-a uluit, dar a menţinut o notă decentă. Numai că am văzut-o în vreo două interviuri după film, în care nu putea să lege două vorbe de-mi venea să intru prin ecran s-o strâng de gât. Mi-a făcut impresia unei dobitoace, sincer. Absolut retardată. Iar apoi, am văzut-o în Welcome to the Rileys şi am rămas cu gura căscată. M-am uitat la filmul ăla doar ca să-mi confirme cât de proastă şi bătută-n cap este, dar pur şi simplu m-a lăsat afiş. Joacă perfect! Şi nu e un rol uşor. De fapt şi filmul este dintr-o cu totul altă sferă decât cea în care se învârte mai uşurelul Twilight. Are rolul unei prostituate la început de drum…o fată fără speranţe, care o apucă prin negura unei vieţi haotice. Joacă minunat! Mi-a schimbat total impresia…
Ashley GreeneIar ca să revin la Twilight, remarc şi apariţia lui Dakota Fanning, altă starletă a noii generaţii hollywoodiene, care juca foarte bine încă de pe vremea în care era distribuită în The war of worlds alături de Tom Cruise şi Man on fire cu Denzel Washington. Bine, mie-mi place mai mult de Elle Fanning, sora ei superbă, dar asta-i irelevant. 😛 Elle joacă incredibil în Deja vu cu acelaşi Denzel, în We bought a zoo alături de Scarlett Johansson şi Matt Damon şi în Twixt, alături de Val Kilmer – un foarte bun horror al lui Coppola, apărut în 2011, pe care l-am văzut în urmă cu vreo săptămână.
Dacă e să mă refer puţin şi la muzica din Twilight, aducând în discuţie o formaţie la fel de rău văzută de dulăii rock-ului, mă tem că n-o să fie o veste bună propria-mi părere, pentru că la fel, îmi place teribil de mult cum şi ce cântă. Formaţia se numeşte Muse, nu le cunosc prea multe melodii, dar din cele pe care le cunosc, trei îmi plac foarte mult. Supermassive black hole este din Twilight, videoclip-ul este din film, şi atât de tare-mi place, încât într-o vreme o aveam pusă pe post de ringtone la telefon. 😛 A 2-a merge cu siguranţă în destule momente…incitante ale vieţii… 😉 Iar ultima îmi aduce mult de tot aminte de vremea bună a celor de la Erasure care făceau furori în anii ’80 şi începutul anilor ’90.
Alice CullenSper că n-am oripilat pe nimeni cu destăinuirile mele. Da, iubesc foarte mult trei bărbaţi, dintre care doar doi mai sunt în viaţă. Da, îmi plac mult de tot Muse şi Twilight. Da, a fost un gay moment asumat, pe care l-am avut în lipsa inhibiţiilor şi îndemnat de dorinţa de a mă delimita de gloata care blamează multe chestii mişto doar pe baza aşa-zisei penibilităţi, de care ei încearcă să fugă, nedându-şi seama că mai mult se afundă. Îmi plac toate chestiile astea şi multe altele care poate sunt văzute drept uncool şi nu mi-e ruşine s-o spun. Dar poate că nici eu la rândul meu nu-s cool, şi culmea, nici nu încerc să fiu. Ceea ce încerc însă este să fiu sincer. Şi mai ales, într-un final, să fiu…şi atât.
Peace! Over and out!


Advertisements
  1. 23 January 2013 at 13:11

    Nu mă așteptam să citesc de domnu’ Gosling pe aici :)) Dacă-ți zic că și eu am crezut că Brian Molko e femeie, mă crezi? :)) Și el, și Ville Valo. De ultimul îmi plăcea în draci la un moment dat în adolescență 🙂

    • qatalin
      23 January 2013 at 18:01

      Nu te aşteptai în sensul că nu ştiai noua lui ocupaţie în domeniul muzicii, sau nu credeai că mi-a picat cu tronc? 😛
      Te cred, pentru că ambii au apărut în anii în care nu prea era lumea obişnuită cu acel stil de cântat, cu acel new look…aşa că nu-i de mirare că i-au păcălit pe mulţi. Ville nu m-a păcălit pentru că după ce-mi luasem ţeapă cu Brian, suflam şi-n iaurt. 😀

      • 27 January 2013 at 19:53

        Adică la all the manly things am citit și am văzut pe aici pe blog, nu mă așteptam să scrii despre bărbați :)) Și dacă mă așteptam, cu singuranță nu mă așteptam la mr. Gosling :))

        • qatalin
          27 January 2013 at 20:12

          Hehe, înţeleg. Atunci o iau ca pe o remarcă apreciativă (ca să nu spun compliment :)). Mulţumesc! 😀

        • qatalin
          30 January 2013 at 7:10

          Ah, and one more thing. Despre Ryan Gosling am mai scris în încă 5 articole, în 2 dintre ele (în afară de ăsta) postând şi melodii cântate de formația în care-i vocalist. 🙂

  2. 23 January 2013 at 14:18

    doamne ce-am mai ras in inceputul articolului =))=))

    • qatalin
      23 January 2013 at 18:02

      Sper că în sensul bun… 😀 😉

  3. 23 January 2013 at 15:29

    Muzică bună, Cătăline! Iubiţii tăi sunt ai multora, ai grijă!
    Credeam că numai eu îmi amintesc cu drag de Ace of Base.

    • qatalin
      23 January 2013 at 18:05

      Hmm, competition you say? Then, let’s rock! 🙂
      Bănuiam eu că nu-s singurul care-i iubeşte, dar chiar e o surpriză să văd că a mai plăcut cuiva asu’ bazei… Plăcută surpriză, dar tot surpriză rămâne. 😉

  4. elly weiss
    24 January 2013 at 23:29

    🙂 Nu cred sa fie ceva anormal in ce priveste aceste preferinte ale tale. Absolut deloc. Unde scrie ca trebuie sa ne placa neaparat un artist femeie daca suntem barbati sau barbat in cazul invers?
    Nirvana e OK, imi place si mie. De Cobain nu sunt insa atrasa in acel mod desi era un barbat foarte OK. Cel mai mult imi place asta de la Nirvana.

    Stiu, e un cover dar unul mult peste original. L-a transformat in ceva superb.

    Cu Brian Molko am avut si eu un moment de dubiu. L-am cunoscut intr-un clip, o colaborare si desi mai auzisem Placebo, nu-i vazusem. Abia in First Day mi-a atras atentia cu adevarat vocea lui.

    De la Placebo mie imi place cel mai mult For What It’s Worth. Placebo pacatuieste printr-o caracteristica pe care nu stiu daca ai observat-o: o usoara monotonie a liniei melodice, adica o liniaritate care uneori devine calcatoare pe nevi…adica sacaitoare. Pentru mine. For What It’s Worth cred ca e una dintre putinele care nu este asa 🙂

    Despre Gosling nu-i stiu decat numele si ce-am mai vazut pe la tine. Jucand nu cred ca l-am vazut. Sigur nu. Vreo doua melodii de aici mi s-au parut insa interesante.
    Pe Kristen Stewart n-am vazut-o decat in trailere. Stii ca filme…si seria Twilight n-as avea rabdare s-o vad. Desi poate fi interesanta. Kristen Stewart are un aer de printesa goth…de aceea cred ca-mi place. Dar doar asa, din vedere, cum ti-am zis.

    Si eu ma trezesc ca-mi plac lucruri blamate de altii :)) Dar nu-mi fac probleme. Sau nu-mi plac altele iubite de foarte multi. Cum ar fi Magicianul lui Fowles…pentru care am avut un fel de conflict. Cica n-as prea avea nici gusturi, nici cultura 😉
    Apropos de titlul postarii asa am si eu o actrita care mi-a placut. Asa, intr-un mod mai special. De fapt m-a fascinat intr-un anume rol. Nu cine stie ce film, un episod din Law&Order. E vorba de ce vezi in clipul asta:

    Tipa se numeste Katherine Moennig si nu cred ca o stii. Tipa are un aer androgin…A facut un rol excelent acolo, un rol tragic, as zice. Cautand-o acum pe YouTube am constatat ca nu-s singura fascinata de ea, si de vocea ei. Cred ca e cam lesbi…cel putin asa se vehiculeaza. Nu-mi pasa cum nu-mi pasa de orientarea sexuala a nimanui.

    M-am chinuit sa scriu comm-ul. Ca de obicei, toata lumea m-a deranjat. In casa, la telefoane…asa ca in povestea de acum vreo doua zile 😉
    Daca or mai fi greseli…scuze 🙂

    • qatalin
      25 January 2013 at 2:56

      Cu toate că-ţi ştiam preferinţele muzicale, ai reuşit să mă surprinzi. Iar! 🙂
      În primul rând, omu’ care-a vândut lumea… Superbă. După cum am spus, aş fi postat albume întregi. 😛 Am ales totuşi să pun câteva prin care să evidenţiez vocea lui unică. Îmi place foarte mult The man who sold the world. Uite, dacă vrei să vezi ceva atipic (dacă n-ai văzut-o/ascultat-o încă), In bloom are un videoclip aşa cum urmau să fac şi cei de la Red Hot Chili Peppers după mulţi ani, sau Outcast, cu acel minunat Hey ya!

      În legătură cu Brian m-ai dărâmat rău. 😀 Nu îndrăznisem să sper că există multă lume căreia să-i placă For what it’s worth, darămite First day. Speechless! Ştiu repetitivitatea de care vorbeşti, numai că mie mi se pare plăcută şi aia. 🙂 Am ascultat foarte mult punk la viaţa mea. Atât de mult încât ajunsesem să caut trupe ciudate de prin America… Nu ştiu dacă ai auzit de Pylon… Uite o piesă de la ei. Aşa că eu unul, sunt obişnuit cu ritmuri sacadate, nu pe sistemul house, care-ţi sparge creierii şi-ţi îmbârligă gândurile-n cap, ci de genul ăsta:

      Bine, Pylon e un fel de rock alternativ, combinat cu punk, dar mie-mi place tare mult. Cred că am rămas puţin blocat în anii ’90, mai cu seamă în acel gen de muzică, care însemna mai mult decât sound – însemna o modă în sine, un stil de viaţă, haine, gesturi, comportament…îndeletniciri etc. 😉 Iar vocea tipei de la Pylon îmi aduce aminte de Blondie cu vocea ei inconfundabilă…
      Dar dacă tot m-ai dat gata cu preferinţele tale în ce-i priveşte pe cei de la Placebo, uite alta care-mi place mult de tot. Cred că o ştii… Iar clip-ul se încadrează perfect în accepţiunea titlului articolului meu…cel puţin prin unele fotografii incluse în clip… 😉

      Bănuiam eu că o să-ţi placă ceva-ceva din Dead man’s bones. 🙂 Cât despre Kristen Stewart, cred că se încadrează perfect în rolul ăla de goth queen. Îi stă perfect!
      Da…parcă ştiu ceva de Magicianul ăla…cred că te-am văzut pe undeva în nişte comentarii. 😛 hehehehe… Deh…ce să-ţi fac dom’le, fii şi tu mai cultă-n cap. :D))))))))))

      Superb serialul. Incredibila vocea ei…wow! Ideea lui însă o găseşti şi în Boys don’t cry, în care Hillary Swank a luat Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

      La filmul ăsta am pişat ochii rău de tot. E de un dramatism copleşitor… Şi păstrează un perpetuu aer goth, chiar dacă nu direct…ci doar trădând sentimentele ei/lui…. Este un film absolut superb. Are vreo 2 ore jumate cred, timp berechet pentru a detalia perfect cazul respectiv.
      Altă idee asemănătoare mai întâlneşti şi în The runaways, că tot veni vorba de Kristen Stewart şi Dakota Fanning. E un film drăguţ, având ca idee viaţa lui Joan Jett, iar cea mai aprinsă discuţie a fost legată de multiplele săruturi dintre cele două actriţe… 😉

      Dar ca să închei într-o notă totalmente gravă, te invit să vezi şi Jack and Diane, o senzaţională poveste de dragoste (chiar dacă între două tipe), în care joacă până şi Kylie Minogue şi care în opinia mea, reuşeşte cea mai bizară şi mai unică interpretare a sentimentului de iubire, folosindu-se de nişte imagini incredibile pentru a descrie felul în care iubirea îţi intră pe sub piele şi creste înăuntrul corpului tău, transformandu-te uneori într-un monstru – chiar dacă un monstru bine intenţionat. E absolut senzaţional filmul ăsta…

      Invitaţiile la film sunt pentru viitor… 😛 Ştiu cât de ocupată eşti. 😦

      • elly weiss
        25 January 2013 at 4:21

        Ma bucura si ma amuza in acelasi timp ca te surprind mereu cu cate ceva. Cum ar fi Molko.

        Cand o vedeam pe Kristen Stewart aveam mereu o senzatie de deja vu. Acum stiu de ce. Nu ti-ai dat seama? Fiindca seamana foarte mult cu Katherine Moennig 🙂
        Am dat o cautare acum. Ce crezi ca am cautat? “Kristen Stewart and Katherine Moennig” Si ce-am gasit? Ca si altora li se pare la fel ca si mie 🙂 Ca ele seamana. Stewart fiind insa o copie mai palida dupa parerea mea 🙂
        Trailerul de la The Runaways il stiu, partial si filmul. Am prins intr-o noapte, pe Protv, acum vreo doi ani si ceva, o buna parte din film. Era in reluare. Nici nu stiu cum l-au dat destul de repede dupa lansare. Cum de l-au cumparat asa rapid. Insa si aici am ceva de spus. Mie imi place Joan Jett…cea, adevarata. Tu ai vazut-o cum arata azi, la 54 de ani? E o femeie inca superba. Si nici nu am de spus mai mult. Pe blogul meu vei gasi, aruncate ici-colo, preferintele mele muzicale. Printre care si Joan Jett. http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/07/i-hate-myself-for-loving-you.html
        Si placandu-mi Joan Jett…n-am vazut-o pe Kristen Stewart din cauza ei. Nu stiu daca ma intelegi… Deci iata ca am vazut-o pe Kristen Stewart jucand, abia acum realizez. Cred ca a facut un rol bunicel acolo.

        OutKast – Hey Ya! Aia e o bijuterie. Credeam ca doar mie imi place. Imi place verdele ala smarald la nebunie. Si melodia, desigur 😉
        In Bloom in stilul asta, de show live de America anilor ’50-’60…nu, nu vazusem. 🙂 Paralela cu Hey ya! nu-i fortata deloc. Da’ bietul Cobain are o figura de prost 😦

        N-am vazut Boys don’t cry…acum imi amintesc ca stiu vag care e subiectul…Probabil ca e bun filmul.
        Cum n-am ascultat nici Pylon…care nu stiu ce e…un rock mai degraba inspirat de The Runaways… cred. In niciun caz de Blondie. Debie Harry e o delicata si ca voce si ca aparitie si oricum, aparuta ulterior in istoria rock-ului. Vanessa Briscoe ai vazut cata este acum? In comparatie cu Joan Jett…M-am cam speriat…:))

        Am retinut invitatiile la film…pentru viitor. Nu stiu cat timp voi mai avea… 😉

        • qatalin
          25 January 2013 at 4:44

          Da, acum că mi-ai zis, Stewart pare o Moenning mai albă la faţă, mai slabă şi mai lipsită de vlagă. Dar ştii de ce cred eu că se întâmplă asta? Pentru că Moenning îmi pare mai degrabă tipa lesby activă (băiatul), iar Stewart pare mai degrabă tipa lesby pasivă (fetiţa). Cel puţin mie aşa-mi par ele două. Până şi vocea lui Moenning confirmă ceea ce cred eu. 😉
          Nu ştiu cum naiba mi-a scăpat articolul ăla al tău. Cred că era perioada în care n-am scris eu vreo două luni… Eu am crescut cu ea. Aveam sub 10 ani când a adus taică-miu prima casetă video cu muzică, pe care erau şi vreo două melodii de-ale ei. Evident că m-am îndrăgostit de ea. 😛
          De câte ori mă gândesc la Hey ya!, îmi sar în faţa ochilor versurile Don’t want to meet your daddy, just want you in my Caddy. Superb! 😀 Iar dansul lui…pffff…epopeic! 🙂
          Da, Cobain are faţă de nerd în clip-ul ăla, dar cred că asta era şi ideea…să pară virgin cu coşuri pe faţă… 😀
          Shhh…nu mai zice şi tu de Vanessa Briscoe…că eu o ştiu de când avea sub 60 de kile… De-aia am ales o melodie fără clip, să n-o vezi cât are acum în viu. 😀
          Offf…ţi-aş da eu timp de la mine… 😉

  5. elly weiss
    25 January 2013 at 5:15

    :))))))))) “in viu” se potriveste de minune 😉
    Si nu mai zic nimic 🙂

  6. qatalin
    25 January 2013 at 5:32

    :D))))

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: