Home > Uncategorized > Muncă vs talent.

Muncă vs talent.

Piersic si BeliganE o vorbă-n fotbal: -Şi calu’ aleargă, care sintetizează atât de succint o stare de fapt des întâlnită pe terenul de joc. Mereu au existat jucători precum Nicoliţă, în antiteză cu jucători gen Mutu. Sau ca să mergem înapoi în timp, Dorinel Munteanu vs Hagi. Balint vs Bumbescu. Dobrin vs Dinu. Şi lista poate continua la nesfârşit. Iar ceea ce-i diferenţiază, este coeficientul de talent pe care l-au primit de la Doamne-Doamne. Unii aleargă şi atât, sunt eficienţi în ceea ce fac, rup oasele, -Trece mingea, nu trece omu’, în timp ce alţii aleargă mai puţin, îşi dozează altfel efortul, dar balansează printr-un talent înnăscut. Unii au dar în timp ce alţii au har.
Beligan si PiersicAm început cu o analogie din fotbal pentru că mi-a fost la îndemână şi pentru că-mi aduc bine aminte de multiple exemple din interiorul sportului respectiv, cu ajutorul cărora îmi pot justifica perfect raţionamentul. Însă ceea ce se întâmplă în fotbal, este cu siguranţă aplicabil oricărui domeniu, indiferent de pregătirea fizică a protagoniştilor, pentru că nu întotdeauna este vorba despre aptitudini şi posibilităţi de exprimare care implică antrenamentul sportiv.
Cu toate că asemenea diferenţe se pot observa în orice domeniu de activitate, în ce priveşte acest articolul, prefer să mă refer strict la cinematografia românească, luând drept exemple doi mari actori Români, care excelează în munca lor, dar pe care-i voi situa în antiteză, fără însă a dori blamarea vreunuia dintre ei, ci doar nuanţarea stărilor de fapt pe care eu le înţeleg a fi prezente oriunde în lume.
DIGITAL CAMERAEste vorba despre Florin Piersic şi Radu Beligan. Doi uriaşi actori Români, care nu cred că mai au nevoie de niciun fel de prezentare, atâta timp cât carierele lor în teatru şi cinematografie vorbesc de la sine. Şi totuşi există diferenţe. Poate nu vizibile, dar care mai mult se simt. Cu toţii avem poate păreri deja formate în sinea noastră, însă puţini pot arăta cu degetul diferenţele concrete dintre cei doi, drept factori meniţi să-i încadreze în categorii distincte, totalmente opuse.
Pentru început o să mă refer puţin la felul în care înţeleg eu diferenţa dintre muncă şi talent. În timp ce munca este cumulul mai multor atribute: sârguinţă, ambiţie, devotament, perseverenţă, continuitate, repetitivitate, obedienţă, conştiinciozitate, obişnuinţă, rutină şi poate multe altele, dar care-mi scapă acum, talentul este format, sau mai bine zis reprezentat de ceva ce ţine de partea instinctuală a omului. Dacă munca înseamnă tot ce ţine de raţiune, talentul cu siguranţă ţine de instincte, pentru că oamenii talentaţi nu-şi pot explica uşurinţa cu care reuşesc să realizeze diferitele activităţi pentru executarea cărora descoperă că sunt înzestraţi din naştere. Ceea ce nu înseamnă însă, că cei talentaţi nu pot avea o parte, sau chiar toate atributele celor muncitori. Tocmai de aici derivă plusul lor faţă de muncitori. În timp ce muncitorii nu-şi pot depăşi condiţia umană, fiind limitaţi doar la a face bine ceea ce fac, talentaţii reuşesc să fie vârfuri de excelenţă în domeniile în care ei activează, reprezentând excepţia care confirmă regula, fără însă a le lipsi ceva din ceea ce-i defineşte pe cei muncitori.
Florin Piersic - PinteaCu alte cuvinte, dacă spre exemplu Dorinel Munteanu alerga de trei ori mai mult decât Hagi, de multe ori părând că nu are plămâni sau splină, asta nu însemna că Hagi nu alerga. Numai că Hagi putea să facă tot ce făcea Munteanu, plus încă ceva. Sunt convins că şi Hagi dacă ar fi vrut, ar fi alergat 25km./partidă, numai că el nu vedea folosul unei alergări continue. Şi nu vedea acel folos, pentru că spre deosebire de Munteanu, el reuşea să dribleze, şuteze, inventeze faze, într-un mod care-l depăşea pe Dorinel. Tocmai de aceea mijlocaşul naţionalei alerga atât de mult. Pentru că era conştient că singurul mod în care poate compensa lipsa talentului, este munca asiduă, prin care poate contrabalansa starea de fapt, făcându-se pe sine folositor echipei.
Revenind la actorii mai sus menţionaţi, eu cred că acelaşi lucru li se poate aplica şi lor, fără posibilităţi de eroare. Radu Beligan este întruchiparea muncitorului, în timp ce Florin Piersic este definiţia talentului. Beligan are 94 de ani împliniţi, Piersic face astăzi 77, ocazie cu care-i urez un foarte sincer -La mulţi ani, plini de sănătate!
Însă nu vârstele lor sunt cu adevărat importante, cu toate că sunt impresionante. Nu neapărat prin numărul de ani, ci datorită carierelor. În timp ce Piersic are 56 de ani de carieră, Beligan a depăşit 70 de ani de carieră. Da ştiu, sună incredibil. Beligan a depăşit şapte decenii de actorie. Unii dintre noi nici măcar nu sperăm să ajungem la vârsta de 70 de ani, iar el fix acel număr de ani l-a petrecut pe scenă.
Radu BeliganŞi totuşi îndrăznesc să-l încadrez pe Beligan în categoria -Şi calu’ aleargă. De ce? Păi pentru că absolut toată cariera lui este axată pe muncă. Este un om care n-a sărit în ochi, ci care şi-a impus respectul, castigandu-l prin muncă. Atâta timp cât a făcut foarte bine ceea ce a făcut, s-a încadrat perfect în cerinţe, nu a sărit calul, ci a rămas în graniţele rolurilor pe care le-a interpretat, n-a deranjat şi n-a dorit să fie deranjat, n-a impresionat şi n-a dorit să fie impresionat, nu s-a dăruit publicului ci profesiei şi n-a cerut dragoste în schimb, pentru că nici el la rândul lui n-a oferit, atunci am dreptul să-l încadrez fără probleme în rândul muncitorilor care reuşesc să cucerească partea raţională a publicului, datorită unei cariere incredibile, flawless, în faţa căreia singurele trăiri rezonabile sunt admiraţia şi respectul.
Pe de altă parte, Piersic mi se pare întruchiparea talentului. Nici nu mă mai intereFlorin Piersic si Marga Barbusează dacă este la fel de sârguincios precum Beligan, dacă-şi dedică timp (şi mai ales cât anume) muncii sale, sau dacă doreşte să i se recunoască meritele pentru întreaga carieră. Şi asta pentru că tot ceea ce reprezintă el este un fel de argint viu. Este omul fără de astâmpăr. Este actorul Român care poate fără să-şi propună, a mişcat cel mai mult inimile privitorilor. Pe el lumea întâi îl iubeşte şi apoi se gândeşte la cariera sa, la munca sa… Şi a reuşit asta pentru că prin tot ce-a făcut, a dorit să trezească în noi sentimente, nu gânduri. Ne-a dăruit iubire, dăruindu-se pe sine, şi a primit în schimb aceeaşi iubire. Nu înseamnă că n-a muncit precum Beligan, dar ştiţi ce? Nici nu mai contează. Poate că o fi la fel de muncitor, poate că nu. Atunci când un talent se exhibă public şi câştigă aprecierea şi iubirea oamenilor, nu conştiinciozitatea este cea care interesează publicul, ci calitatea prestaţiei în sine.
Radu-BeliganSunt convins că în orice activitate umană este valabilă vorba -Ce sădeşti, aia culegi. Dacă Beligan a sădit muncă uniformă, a primit în schimb respect. Dacă Piersic a sădit dăruire totală, a primit în schimb iubire. Ştiu, poate că sună a meschinărie, dar vă asigur că doar seamănă cu aşa ceva, întrucât nu am nimic de împărţit cu niciunul dintre ei. Doar observ şi constat. Nu poate fi blamat un om muncitor, doar pentru că n-are talent. Nu toţi oamenii au talent. Cu talentul te naşti. Ori îl ai, ori nu. Iar când nu-l ai, compensezi foarte bine prin muncă asiduă. Tocmai de aceea Piersic (şi alţii că el) nu a fost nevoit să muncească la fel de mult precum Beligan. Un talentat cucereşte prin însăşi prezenţa sa, nu prin C.V.-ul impresionant. Ca o mică paranteză, cu ce m-ar fi încălzit pe mine dacă Dorinel alerga 25km./meci, timp de 100 de meciuri, dacă n-a avut niciodată sclipirile de geniu ale lui Hagi? Întotdeauna vârfurile, nu metronoamele, cuceresc publicul. Aştept vorbele lui CTP, nu ale lui Hurezeanu. Aştept poantele şi spontaneitatea lui Badea şi Banciu, nu ale lui Gâdea şi Turcescu. Aştept cuvintele lui Dinescu, nu ale lui Tănase. Aştept filmele cu Jim Carrey, nu cele cu Rowan Atkinson. Iar exemplele pot continua la nesfârşit. Ştiu, ştiu, e nevoie şi de muncitori, altfel n-ar sări în ochi talentele. Şi totuşi eu am nesimţirea să cred contrariul. În lipsa muncitorilor, talentele tot ar fi observate. Poate nu ne-am da seama de magnitudinea lor, dar n-ar trece neobservate. Însă în lipsa talentelor, muncitorii ar trăi în ignoranţă. Sunt convins de asta. Platitudinea unui job făcut bine şi atât, nu lasă urme în sufletul celor care-ţi urmăresc cariera (oricare ar fi ea), pe când vârfurile, acele mişcări oscilante ale seismografului numit carieră, îi ating mereu pe terţi, neputand rămâne în obscuritate.
Valeria Seciu si Florin Piersic - ParasutistiiNu afirm că Beligan ar fi rămas un ilustru necunoscut dacă n-ar fi existat Piersic, ci afirm că ar fi fost trecut doar în statistică. Ştiu, sună nasol, însă e opinia mea. Existând Piersic (şi alţii ca el, pe care nu-i voi nominaliza atâta timp cât doar pe ei doi i-am luat drept exemplu), ceea ce a făcut Beligan, cariera sa, este inclusă în, dar mai ales pe lângă, cea a lui Piersic. Şi ştiţi de ce? Pentru că atunci când vorbim de mari actori Români, începem cu cei care ne sunt dragi, care ne umplu sufletul, pentru ca abia după ce am epuizat lista pe care-i avem pe ei trecuţi, să începem să-i nominalizăm şi pe ceilalţi, pe care-i considerăm cel puţin la fel de mari ca pe primii numiţi, dar pe care instinctiv îi lăsăm la urmă, din cauza faptului că ei n-au reuşit să ne atingă sufletul. Orice sondaj s-ar face, sunt convins că mi-ar da dreptate. Dacă întrebi pe cineva pe stradă, care-s actorii lui preferaţi, vei primi drept răspuns câteva nume printre care şi Florin Piersic, iar spre finalul enumerării, când va simţi că a epuizat numele celor care-i stăteau pe limbă instincitv, va începe să se gândească şi îşi va reaminti şi de Radu BeligaBeligann şi ceilalţi muncitori, care necesită un minim de aducere aminte pentru a putea fi numiţi. Asta eate de fapt diferenţa. Orice ar face, sau mai bine zis…tot ce-au făcut de-a lungul vieţii muncitorii, nu reuşeşte decât să umple golurile din memoria noastră, care ar fi putut la fel de bine să stea şi neumplute. Avem sertare pe care le ţinem oricum închise, deschizându-le doar la ocazii speciale (ex. întrebări specifice), dar care ar fi putut la fel de bine să fie închise şi goale, pentru că noi oricum nu ţinem informaţiile preţioase în acele sertare, ci direct pe birou… De-aia răspundem atât de repede la anumite întrebări, pentru că avem deja aproape numele celor pe care-i iubim, nu trebuie să răsfoim nu’ş ce dosare pentru a da de ei.
Radu Beligan - GrinchCa să fiu totuşi şi puţin mai abrupt în exprimare, o să fac referire şi la viaţa lor. Spre exemplu Beligan nu oferă interviuri. Niciodată n-a făcut-o. Ce-mi spune mie asta? Că-l doare-n cur de feed-back-ul absolut necesar actor-public. Beligan are în casă muzeu cu întreaga sa carieră (conform lui Marius Tucă). Ce mai înseamnă şi asta? Că singurul cult pe care l-a făcut este cel al personalităţii. Narcisismul tinde să devină soluţia, atunci când solitudinea e pe cale să te distrugă. Îmi pare rău, dar eu pe Beligan îl văd un fel de Grinch. Moşulică ofticos, cătrănit, chiţibuşar, care nu deranjează şi nu doreşte să fie deranjat, dar care nutreşte o speranţă ascunsă că-i va fi recunoscută munca, pentru că doar ei s-a dedicat, nu publicului. Din câte-mi dau seama, şi în rândul actorilor este văzut oarecum în felul ăsta. Toţi îl respectă, i se adresează cu -Maestre, îl admiră, pleacă capul umil în faţa unei asemenea cariere, dar…atât. Cariera sa este de fapt altarul vieţii sale. Nu a impresionat, dar nici nu a dezamăgit. Nu a mişcat suflete, dar nici nu le-a întristat. Este un exemplu pur de muncitor, însă din punctul meu de vedere este un muncitor trist. Pentru că şi munca poate fi făcută cu veselie, cu vioiciune, şi atunci altfel te percepe şi lumea de lângă tine. Dar când tu repezi jurnaliştii, nu dai interviuri decât odată în 94 de ani, şi nu doreşti să intri în gaşcă, doar pentru că nu ştii ce să faci acolo, atunci nu eşti decât un muncitor trist.
Florin PiersicPe de altă parte Piersic, este exact opusul lui Beligan. L-am văzut în multe emisiuni, ultima fiind Sinteza zilei, din urmă cu două seri. Sincer să fiu, de câte ori îl urmăresc, nici n-am timp să gândesc prea mult, ci doar simt. Ştiu că dacă vrea, minte frumos. Ştiu că dacă ar vrea să mă aburească, ar putea s-o facă foarte uşor. De fapt n-am nicio dovadă că n-o face. Dar ştiţi ce? Nici nu mai contează. Este un om mult prea talentat şi plin de iubire, aşa că nici nu mă interesează mijloacele sale, cât timp intenţiile sunt superbe. În toate creaţiile sale artistice l-am văzut cum mi se dăruieşte. L-am primit cu bucurie în suflet, m-am bucurat de el, şi-l simt acolo veşnic. Este al meu, iar eu sunt al lui. Exact aşa cum spune el -Sunt al vostru, al publicului. Spunea la Gâdea în emisiune, că atunci când Eugen Barbu l-a văzut dându-se jos din maşină şi urcând scările să stea de vorbă, a întrebat -Ăsta cine e? -Păi ştiţi, e Piersic, joacă rolul lui Buzescu. -Nu, de acum el este Mărgelatul, a completat Barbu. Păi cam despre asta e vorba. Când ai talent, sari în ochi, te faci zărit, remarcat. Aşa a fost întreaga lui carieră. Nu şi-a dorit roluri, ci a fost ales să joace în acele roluri. Nu a trebuit să muncească asiduu pentru a i se recunoaşte valoarea, ci a fost inclus în rândul valorilor, din mers, din inerţie…
Alt exemplu minunat ar fi cel cu seminţele din seria cu Mărgelatu. Tot datorită laturii sale umane, se juca cu copiii pe platoul de filmare, pentru că-i iubeşte, şi aşa a ajuns să le ceară şi lor seminţe, pe care tot în joacă le arunca în gură de la distanţă – ca să-i facă pe copii să râdă. Aşa a ieşit lait motivul personajului respectiv. Despre asta este vorba… Când un talent se exprimă, născoceşte idei, inventează, dezvoltă cadre, personaje, simte, trăieşte…
MargelatuCa să nu mai vorbesc despre felul cum a arătat în tinereţe… L-a ajutat mult de tot şi aspectul. Cred că este cel mai sexy Român al ultimilor 100 de ani. Nu bat mai departe, pentru că nu cunosc, dar cel puţin în ultimii 100 de ani, nu cred că a fost alt Român mai atrăgător decât el. Sunt convins că dacă s-ar fi născut în America, am fi vorbit despre De Niro, Pacino, Clark Gable, Jack Nicholson etc. la şi alţii, iar lumea întreagă l-ar fi perceput drept un icon în ce priveşte ideea de bărbat viril, macho man, actor care să arate bine.
Aş încheia spunând că mă bucur foarte tare pentru că am fost contemporan cu Radu Beligan, însă sunt foarte fericit pentru că am fost contemporan cu Florin Piersic. Amndorura le urez sănătate şi putere de muncă în continuare. Sunt doi mari actori, însă două persoane total diferite. Unul este uman, celălalt este închistat. Dar aceste stări de…agregare, nu sunt altceva decât oglinda lor interioară. Reflexia la suprafaţă a unui muncitor şi a unui talentat.
-Pe Beligan îl respect şi îl admir. Pe Piersic îl respect, îl admir şi îl iubesc.

Advertisements
  1. 27 January 2013 at 22:35

    mneah.. nu te pot contrazice.. pot spune doar ca preferatul meu e Florin Piersic :X

    • 27 January 2013 at 22:36

      dar totuși.. parcă nici pe ei nu poți să îi compari în nici un fel 😀

      • qatalin
        27 January 2013 at 22:38

        Eu am ales să-i compar din perspectiva muncă vs talent. Dac-oi fi făcut bine au ba, nu ştiu…eu doar mi-am exprimat opinia. 🙂

        • 27 January 2013 at 22:40

          da am înțeles că e opinia ta.. și după cum vezi Piersic e și preferatul meu…eu nu te-am criticat.. mi-am zis și eu opinia :))

    • qatalin
      27 January 2013 at 22:36

      Nice! Cred că din ceea ce am scris, reiese că este şi preferatul meu. 😛 Cel puţin dintre cei doi analizaţi…

  2. qatalin
    27 January 2013 at 22:43

    Da, da! Am înţeles. Doar că am nuanţat şi eu, ca să nu se înţeleagă că m-aş pricepe. Dpdv cinematografic/teatral nu cred că am competenţe. M-am exprimat doar dpdv uman…cred… 😉

  3. 27 January 2013 at 22:47

    Probabil că analiza ta pertinentă e şi exactă.
    Piersic a devenit talentat după 45 de ani. Până atunci n-a avut nevoie,
    era bărbat frumos, ori asta estompa carenţele din jocul actoricesc.
    Beligan nu va fi talentat nici după 100 de ani.
    Dar ăsta-i punctul de vedere al unui simplu spectator.
    Odată, sunt ani buni de atunci, Horaţiu Mălăiele mi-a spus că
    cel mai talentat actor român e Beligan. Părerea lui, de actor.

    • qatalin
      27 January 2013 at 22:54

      Mie şi acum mi se pare un bărbat frumos, având în vedere cei 77 de ani ai săi. Presupun că sub 45-50 de ani făcea furori…însă nu cred că a fost total netalentat cât a fost tânăr, ci doar poate puţin neexperimentat, domeniu în care a recuperat pe parcurs.
      Se pare că noi, simplii spectatori, împărtăşim păreri similare… Uimitoare exprimarea lui Mălăele. Dpdv al talentului l-aş situa undeva între Piersic şi Beligan (e dotat, dar nu se dăruieşte deplin), şi totuşi pe Beligan îl consideră talentat, nu muncitor… Hmm, o fi pură colegialitate…cine ştie?

      • 27 January 2013 at 23:23

        O generatie de “grei”, indiferent din ce unghi privesti problema. Dar spuma tineretului — pe ei cine-i admira? Niste anonimi cu trofee castigate prin occident, niste flacoane compacte umplute cu talent mut. Sunt muti, parca le e sictir de microfon. Asa vad eu cinematografia romaneasca moderna: o eroare ciclica, eclectica, interesanta.

  4. qatalin
    28 January 2013 at 0:07

    Ovidiule, tristul adevăr al spuselor tale riscă să ducă discuţia într-o zonă în care singurul adevăr de la care se pleacă este faptul că Mungiu&co. beneficiază de vieţuirea într-o societate în care trebuie să se zbată pentru a răzbate, iar generaţia greilor pe care-i pomenesc io aci, s-a dezvoltat într-o societate în care doar ei erau varianta… Din punctul ăsta de vedere, au avut cu siguranţă un avantaj imposibil de surmontat. Şi totuşi, fie şi aşa, talentul parcă aparţine trecutului…din păcate.

    • 28 January 2013 at 0:19

      Nu le voi nega niciodata talentul — departe de mine acest gand. Dar ma dezgusta mutia si hipstereala gratuita. Le lipseste patosul. Doamne, ce cliseu, dar nu puteam sa nu o spun.

      • qatalin
        28 January 2013 at 0:22

        Perfect de acord cu tine. Şi dacă tot ai adus vorba despre patos, cred că lipsa poate fi observată în cam toate domeniile de activitate – inclusiv fotbalul de care m-am folosit în articol.
        Ca să nu te las singur în clişee, adaug şi eu unul, la fel de valabi, cred – dăruirea… Cam tot de acolo vine…

  5. 28 January 2013 at 20:58

    am inceput ieri sa citesc acest articol,acum am revenit ca sa-l termin 🙂

    e greu sa fii perfect obiectiv cand cineva iti este simpatic iar tie iti este simpatic,in mod evident, Piersic si asta pe drept cuvant,este un fermecator,viu,cald,alert…
    Beligan este un alt fel de persoana ca tipologie…sobru,echilibrat,extrovertit prea putin…
    din punctul meu de vedere,ca sa compari doua persoane si desigur,personalitati, trebuie sa folosesti pe cat posibil aceeasi unitate de “masura”…
    in primul rand Piersic si Beligan apartin unor generatii diferite…
    gandeste-te ca Beligan a studiat arta dramatica cu Doamna teatrului romanesc,Lucia Sturza Bulandra…un astfel de profesor iti imprima un tip de conduita pe care nu ai cum sa nu o urmezi ca tanar actor in preajma unei astfel de somitati…de aici si acea “distantare” pe care tu o remarci la Beligan…faptul ca nu isi pune viata pe tapet nu inseamna ” că-l doare-n cur de feed-back-ul absolut necesar actor-public” ,inseamna ca acel feed-back il primeste cand este pe scena de la public prin reactia acelui public la ceea ce el face pe scena…
    faptul ca a avut 3 sau 4 casnicii nu ma face sa-l apreciez mai mult sau mai putin pe actorul Pirersic,asta imi spune mai multe despre omul Piersic iar aspectul asta nu ma intereseaza,ma intereseaza ce-mi transmite el pe scena sau in film…
    si pentru ca am amintit de film…Piersic a fost distribuit in mult mai multe filme pentru ca in perioada tineretii lui se faceau cu mult mai multe filme in primul rand…
    este unul din motivele pentru care el este foarte,foarte cunoscut…
    stim amandoi ca publicul amator de film, este cu mult mai mare decat cel amator de teatru…
    in plus nu toata lumea avea acces la o scena de teatru dar si in cel mai indepartat satuc rula la Caminul Cultural un film nou in fiecare saptamana si iata cum popularitatea unor actori a explodat si a altora nu…
    eu as zice sa-i comparam pe amandoi in primul rand acolo unde isi desfasoara talentul la modul real, in timp real fara nenumarate “duble”…sa-i comparam pe scena…
    atat cat i-am vazut eu pe scena pot spune ca amandoi au talent mult si din nascare si ca,amandoi au muncit mult pentru a fi ceea ce sunt,doi “monstrii sacri” …
    si pentru ca fiecare dintre noi are dreptul la simpatii,recunosc ca drag imi este Florin Piersic 🙂

    • qatalin
      28 January 2013 at 21:32

      Ai făcut o analiză foarte bună, dar ai preferat să ai ca punct de referinţă latura profesională, în timp ce eu m-am referit mai mult la partea umană a celor doi mari actori.
      Am remarcat faptul că ai ales calea diplomatică, atunci când ai preferat să-l cataloghezi pe Beligan că fiind puţin extrovertit, evitând să foloseşti antonimul – introvertit. 🙂
      Eu cred că de aici pleacă totul. Un actor introvertit nu poate avea o relaţie firească între el şi privitori, sau chiar între el şi colegi. Cred că Beligan a ales teatrul în defavoarea cinematografiei, tocmai din cauza asta, a incapacităţii sale de a creea o legătură strânsă între el şi publicul privitor. N-aş vrea să merg până acolo încât să afirm că urăşte oamenii în general, dar consider că asemănarea lui cu Grinch este de ajuns pentru a-mi face înţeles punctul de vedere.
      Când am spus că nu a oferit decât un interviu în 94 de ani, nu m-am referit la pus viaţa pe tapet. Nu mă interesează detalii gen Moculeasca, Zăvoranca sau alt tip de somităţi… M-ar fi interesat totuşi să-l văd zâmbind în cameră, cu altă ocazie decât atunci când se urcă pe scenă şi interpretează un rol. M-ar fi interesat să-l văd că mi se adresează mie, cel care poate n-am timp să merg să-l urmăresc mereu pe scenă, şi să-l văd făcând-o din postura de om. Până la urmă toţi actorii sunt oameni (fie că joacă mai mult teatru, sau film), iar el, din postura privilegiată de actor cu o cariera de 70 de ani, ar fi avut muuuulte să ne povestească. Nu frivolităţi, ci istorie…în adevăratul sens al cuvântului. Vorba ta, Bulandra i-a fost profă, iar el a jucat cu Birlic. I mean…c’mon!!! Say something! Anything! Dar el tace mâlc şi-mi dă impresia (iar pe mine nu prea mă inşeală intuiţia, pentru că citesc destul de bine oamenii), că-l cam incomodez. Îmi transmite că-şi iubeşte mai mult meseria în sine, decât relaţia directă şi nemijlocită pe care s-ar presupune că respectiva meserie o înlesneşte între actor şi public.
      Chiar nu cred că Piersic este atât de iubit datorită mulţimii de filme, comparativ cu Beligan. Spre exemplu din ’90 şi până acum, Piersic n-a mai jucat în vreun film. Şi totuşi lumea îl îndrăgeşte. De ce? Păi pentru că a avut şi emisiune la Tv – Piersicile lui Florin, a apărut în nenumărate show-uri, povesteşte mereu cu atâta dragoste despre viaţa şi profesia lui, dar mai ales despre oameni, şi transmite (veridic sau nu – nu mai contează), un foarte călduros sentiment de iubire pe care-l poartă publicului său. Lucruri pe care Beligan nu le-a făcut niciodată. Repet, niciodată!
      Sunt destui actori care la fel ca şi Beligan au jucat în filme extrem de puţin, care şi-ai petrecut întreaga viaţă pe scena teatrului, dar care au o foarte strânsă legătură între ei şi public. Iar pentru asta, în opinia mea îţi trebuiesc două lucruri: o inimă caldă şi mult talent. Dacă lui Beligan îi lipsesc ambele, nu pot decât să-l aplaud pentru munca sa de peste 70 de ani, să mă înclin respectuos în faţa unei cariere admirabile şi să-mi întorc faţa sobră în căutarea unui zâmbet, acolo unde cu siguranţă ştiu că voi găsi – la Florin Piersic. 🙂

  6. 29 January 2013 at 1:04

    esti fermecator in fervoarea pe care o pui in sustinerea parerilor tale 🙂

    dragul meu Catalin tu spui despre mine “… ai preferat să ai ca punct de referinţă latura profesională, în timp ce eu m-am referit mai mult la partea umană a celor doi mari actori…”
    poate am inteles eu gresit, dar tu inca din titlu ai punctat si sustinut pe parcursul articolului “munca vs talent” iar eu la randul meu m-am raportat liniei pe care ai pornit tu pentru ca asa cum este si firesc munca dar si talentul sunt componente importante care fac parte din viata profesionala,latura umana despre care vorbesti venind ca o sustinere/completare a vietii profesionale a celor doi Mari 🙂
    eu nu am spus ca Piersic este mai iubit datorita multimii de filme,eu am spus ca “este unul din motivele pentru care el este foarte,foarte cunoscut…” 🙂
    din punctul meu de vedere introvertit nu inseamna un minus la talent si un plus la munca cum nici faptul ca Piersic este un extroverit nu ii aduce un plus talentului si un minus de altfel inutil in privinta muncii…din cate spui tu talentul injumatateste munca (sau pe aproape)…
    avem vederi diferite in privinta acestui aspect dar.o sa repet cu riscul de a te deranja, ca sa socotim corect trebuie sa cantarim corect iar pe cei doi nu avem cum sa-i “cantarim” corect folosint ca unitati de masura talent vs munca cand cei doi apartin unor generatii diferite si unor scoli de teatru diferite…
    personal mi-ar face o deosebita placere ca in drumurile tale prin Bucuresti sa te opresti intr-o seara ca sa urmaresti “Egoistul”…iti garantez ca vei vedea live sensibilitatea unui om si nu a unui actor…o sensibilitate pe care o respiri acolo in sala si nu in fata unui ecran de televizor care uneori poate distorsiona imaginea unei persoane…

    ca de fieacare data este placut sa te citesc si sa schimb pareri cu tine chiar si in contradictoriu…o sa te las acum si o sa fug la mine pe blog unde ma gandesc cum sa decorez un frigider 🙂

    • qatalin
      29 January 2013 at 5:15

      Păi dacă tot cred cu tărie în opiniile mele, n-aş fi decât inconsecvent dacă m-aş dezice azi de ceea ce am afirmat ieri. Iar dacă pe parcursul demersului meu, mai reuşesc să fiu şi fermecător, nu pot decât să mă bucur pentru că-mi reuşeşte ceea ce-mi propun şi să-ţi mulţumesc pentru compliment. 🙂

      Draga mea Pandhora, fix în citatul din comentariul meu, pe care l-ai folosit drept argument, este prezentă exprimarea …eu m-am referit mai mult la partea umană…, care conform înţelegerii pe care o am eu asupra limbii Române, înseamnă includerea celor două laturi (profesională şi umană), nicidecum excluderea uneia în favoarea celeilalte.
      N-ai înţeles deloc greşit. Pe tot parcursul articolului, inclusiv în titlu Muncă vs talent, m-am referit la cariera celor doi actori, însă am pus un foarte mare accent şi pe latura umană, care din punctul meu de vedere defineşte omul din spatele rolului, nu muncitorul care adună ani în slujba profesiei sale.
      Ştiu că nu ai spus ad litteram că Piersic este mai iubit datorită mulţimii de filme, dar când spui ştim amândoi că publicul amator de film, este cu mult mai mare decât cel amator de teatru…
      în plus nu toată lumea avea acces la o scenă de teatru dar şi în cel mai îndepărtat sătuc rula la Căminul Cultural un film nou în fiecare săptămână şi iată cum popularitatea unor actori a explodat şi a altora nu…
      , eu am posibilitatea să citesc printre rânduri şi să înţeleg aluzia ta. Ştim amândoi că există actori care consideră că simpla prezenţă pe o scenă de teatru îi situează automat în sfera elitistă a profesiei, cinematografia fiind privită uşor de sus/plan depărtat, fiind mai degrabă pentru mase, nu pentru lumea fină…mă-ntelegi?! 😉 Înţelesesem din start la ce te-ai referit, de-aia am spus-o mai pe scurt. Din punctul meu de vedere nu teatrul face un actor să fie mare, ci talentul – pe care-l ai oriunde te-ai afla. Dacă un actor este cu adevărat mare, face faţă ambelor situaţii, nu vine şi-mi spune (la fel, printre rânduri), că-l doare-n cur de cinematografie şi nu vorbeşte cu publicul prin interviuri şi prezenţe în emisiuni. Ori dacă o face, am şi eu dreptul să-l cataloghez a fi un netalentat introvertit, simplu muncitor, narcisist, care nu poate face faţă rigorilor ambelor laturi ale actoriei (cinema+teatru), şi care se ascunde în spatele falsei pojghiţe de fineţe pe care şi-o arogă cu de la sine putere lumea teatrului. În sensul ăsta, da, Piersic este mai cunoscut datorită filmelor, dar ştii ce? Dacă Beligan dorea să fie şi el cunoscut, juca şi el în mai multe filme, şi-l vedea şi pe el lumea satului în Căminele Culturale de la ţară. Dar am uitat, el se ascunde în spatele C.V.-ului impresioannt, nu în spatele publicului care ar trebui să-l iubasca şi pe care ar trebui să-l iubasca. 🙂
      Ai dreptate, a fi sau a nu fi introvertit nu modifică coeficientul de talent pe care un actor poate să-l aibă au ba, ci este doar o talangă care-i atârnă de coadă actorului respectiv întreaga carieră. Dacă nu reuşeşti să te faci plăcut oamenilor pentru care interpretezi roluri (dacă interpretezi pentru public, şi nu pentru tine, ca să-ţi câştigi leafa şi să aduni ani în câmpul muncii pe C.V.), rămâi doar un foarte bun actor, menţionat în analele profesiei, dar nu devii şi un foarte bun om, strâns legat de public. Nici pentru mine introvertirea nu înseamnă un minis de talent. Doar am remarcat faptul că evitai să foloseşti termenul, într-un mod delicios de diplomatic, atunci când ai spus extrovertit prea puţin. 🙂
      Da, chiar cred că talentul înjumătăţeşte munca. Un talentat extrovertit munceşte de două ori mai puţin decât un netalentat introvertit, şi tot este mai iubit de către oameni şi mai vizibil în plan public. Zece ani de teatru de-ai lui Beligan fac cât cinci de cinematografie de-ai lui Piersic, şi într-un final tot Piersic este mai plăcut publicului. Cam asta ar fi diferenţa. Şi nu ţine de generaţiile diferite (care până la urmă nu-s atât de diferite, fiind doar 18 ani diferenţă între ei doi), ci ţine de om vs actor. N-am nimic să-i reproşez lui Beligan actorul (şi-a făcut bine meseria, fără fluctuaţii, fără să impresioneze, fără să dezamăgească), ci am să-i reproşez destule lui Beligan omul, care nu mi-a arătat nicio clipă trăsături de caracter pozitive – tot ce-am văzut la el a fost cătrănire şi închidere în sine, niciodată frunte luminoasă şi braţe deschise către publicul său.
      Mulţumesc pentru invitaţie. Dacă o să reuşesc, cu siguranţă o să merg să-l văd. Nu mă îndoiesc că-i un actor bun. Cel mai mult mi-a plăcut în Tache, Ianche şi Cadâr.
      Crede-mă, că nu televizorul distorsionează imaginea unui actor. Când în 70 de ani de carieră nu comunici cu publicul deloc, nu prea are ce imagine să ţi se distorsioneze… Iar asta nu ţine de talent (pe care-l poate avea sau nu…în opinia mea, nu), ci de latura umană, pe care cu siguranţă n-o are.

      Şi mie-mi fac plăcere polemicile constructive. Îţi mulţumesc pentru vizite şi pentru comentarii. O polemică argumentată este mai benefică decât o încuviinţare unanimă. Decorezi frigidere?! I have to see this. 🙂

  7. elly weiss
    10 February 2013 at 7:34

    Am reusit sa citesc megaarticolul acum vreo 2 zile cred, Poate chiar 3. Era noapte si n-am mai fost in stare sa raspund. M-a epuizat 🙂
    Cata vreme la un moment dat, intr-un comment, spui ca te referi in articol la “partea umană a celor doi actori.”…nu vad rostul comparatiei in termenii in care este facuta.
    Dar as putea sa fac abstractie de chestia asta. 😉
    Probabil ca banuiesti ca nu sunt chiar de acord cu concluziile articolului. Dar daca il iubesti atat de mult pe unul dintre cei doi cine sunt eu sa incerc sa spun altceva? Ar fi ca si cum ai incerca tu sa gasesti argumente care sa ma convinga pe mine ca sunt indragostita de un barbat nepotrivit. Ceea ce nici nu neg ca se si intampla de atata amar de vreme…insa demersul tau ar fi total inutil :)))

    • qatalin
      10 February 2013 at 9:03

      Cu siguranţă ar fi un demers inutil. Conexiunea dintre partea umană a celor doi şi termenii în care am ales să fac comparaţia dintre ei, este dată de singurul lucru care mă face să-l iubesc doar pe unul dintre ei. Şi anume incapacitatea lui Beligan de a mă face să-l iubesc. De fapt, eu cred că el nici nu şi-a dorit asta vreodată. S-a rezumat la a fi un actor bun, muncitor şi atât. N-a considerat vreodată că trebuie să-mi intre mie, privitorului, pe sub piele. Fapt pentru care nu pot să-i apreciez decât cariera, nu şi latura umană – inexistentă.

  1. 12 July 2015 at 22:49

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: