Archive

Archive for February, 2013

Iubirea de sine. Traducere – Go fuck yourself.

27 February 2013 8 comments

World in a mirrorSunt un om extrem de nesuferit. Spre liniştea mea, dar mai ales a celor din jurul meu, foarte rar se întâmplă să-mi activez acea latură componentă a întregului ansamblu de trăsături definitorii ale caracterului, responsabilă cu (sau mai bine zis, pentru) sterciuirea rezistenţei psihice a persoanei care-mi intră în colimator. Însă când se întâmplă să intru în Fuck You Mode, gradul de nesimţire al acţiunilor mele devine imposibil de încadrat în graficele acceptate a fi universal valabile, iar acţiunile mele depăşesc în înţelegere, cuprinderea imaginaţiei umane.
Nu cred că mai are sens menţionarea faptului că de fiecare dată, fără excepţie, fiara în care mă transform are legătură cu latura defensivă, când mă simt încolţit sau constrâns, de diverse conjuncturi, vorbe repetate la infinit, ori abuzul, în orice formă a sa. Îmi dau seama că este greu de înţeles încercarea mea de a mă disculpa, atâta timp cât ferocitatea atacurilor mele seamănă mai mult cu o ofensivă furibundă, decât cu o defensivă disperată.
Însă va mărturisesc, sub cuvânt de onoare, că de fiecare dată când eu animalul iese la suprafaţă, poartă la gât un medalion pe care scrie -I had no choice. You asked for it!
Dar ca să exemplific şi mai bine o asemenea stare în care mă văd aruncat, după ce iniţial mă simt smuls forţat, luat pe sus şi constrâns spre a adoptă anumite măsuri extreme, vă invit să vedeţi 25 de secunde din filmul Rush Hour, în care Chris Tucker face un rol…unic. Charlie Sheen abia se poate Read more…

Advertisements

Go where i would, I cannot.

24 February 2013 25 comments

GhioceiN-am mai compus de mult o poezie, dar am măcar satisfacţia descoperirii unor versuri geniale în melodii superbe.
Îmi place foarte mult să ascult muzică. Nu m-aş numi un meloman, cât mai degrabă un fel de ascultător feroce…sau, devorator de gâdilături pe creier. Îmi plac multe genuri, printre care şi cel instrumental. Însă când vine vorba de melodiile în care sunt prezenţi şi solişti vocali, devin puţin mai exigent. Şi asta pentru că atunci când ascult o melodie, mă influenţează foarte mult versurile. Sunt şi momente în care doar aud muzică, iar atunci, luat cu una, cu alta (la treburi mă refer ;)), nu bag de seamă versurile, sau mai bine zis…nu sunt atent la ele. Bine, asta se intamplă şi datorită faptului că nu prea ascult melodii în primă audiţie, atunci când tastez/citesc articole/fac treabă prin casă, sau am alte…îndeletniciri.
Tocmai ăsta-i motivul pentru care-mi sar în ochi (mai bine spus, urechi), anumite versuri, care, acompaniate de linii melodice senzaţionale, dau o şi mai mare încărcătură imaginativă, melodiilor care-mi urcă-n creier, şi care ulterior coboară-n inimă. Dacă-i doar instrumentală, ok…nu zic nu, dar dacă mai are şi versuri scrise cu sufletul, cântate cu voci chinuite de însemnătatea cuvintelor respective, atunci tacâmul e complet.
Presupun că aţi observat obiceiul meu de a posta şi versurile odată cu melodiile pe care le împărtăşesc cu voi. N-o fac în sens negativ…nu desconsider cititorii, insinuând că n-ar şi limba Read more…

Too little too late.

22 February 2013 24 comments

Toreador vs bullChiar o exista aşa ceva? O fi un punct în care-ţi spui că e prea târziu? Renunţi la a-ţi mai da şi la a mai da şanse?
Îmi cer scuze pentru începutul plin de întrebări, însă propriile dubii mă influenţează într-atât de mult, încât să vă întreb şi pe voi. Şi nu pentru că n-aş putea eu să-mi ofer fie şi răspunsuri evazive, ci pentru că de câte ori prea târziu apare în prim plan, parcă totuşi lasă în urmă un gust amar. Eu niciodată n-am fost pus în situaţia unui good riddance total, care să nu lase nici măcar 1% regrete în urma sa. Aşa că de-aia mă întrebam cu privire la uşurinţa unui too little too late, când de fapt urmările unei asemenea uşi în nas, pot fi mai grave, pe termen lung, decât o eventuală continuare sau după caz, acceptare a unei situaţii periculoase, însă deosebit de frumoasă.
Sunt prea impulsiv. Recunosc. 😀 De-aia cer sfatul celor mai calmi, mai calculaţi, care cumpănesc mai bine…care analizează şi-n dungă variante, opţiuni invizibile ochiului neavizat (aşa ca al meu 😛 ).
Pe de altă parte, too little too late e valabil şi în cazul tărăgănării, în aceeaşi măsură în care se referă la refuzuri. În sensul în care şi continuarea unor stări de fapt, poate duce în timp la nevoia unui prea târziu, câteodată necesar.
Ce de nedumeriri am… Numai că din păcate, eu sunt format din fix toate antonimele următoarei fraze: -Sunt un deştept, răbdător, înţelept, calm şi genial. 😆 Caz în care, nu găsesc deloc acordul Read more…

Ungurii şi ţinutul, se coiesc.

9 February 2013 12 comments

Romania shape cloudsPrima oară în 23 de ani când nu au acces direct la putere, rămânând în afara arcului guvernamental, şi deja încep să-şi arate colţii politici pe care-i au încă ascuţiţi. De fapt este singura modalitate rămasă prin care se mai pot face auziţi. Numai aşa ies în evidenţă – marşând pe cartea naţionalismului şi a eventualei xenofobii zgândărite la maxim. Doar-doar s-o isca vreun conflict dimplomatic major, cu ajutorul căruia să ajungă-n headlines-urile din presa occidentală, şi eventual pe masa decidenţilor de la Bruxelles.
Este exact formula prin care se asigură succesul notorietăţii unei probleme. Naşti un termen, o idee, un concept etc. pe care să-l foloseşti drept stindard, îl propagi în toate mediile informaţionale, stârneşti controverse, atâţi polemici, întărâţi părţile antagonic poziţionate, şi până să-şi dea seama toată lumea, nici nu mai contează dacă ideea de bază este sau nu veridică, pentru că deja trece în plan secund, atâta timp cât globalizarea şi argumentarea contradictorie joacă rolul legitimării respectivei idei.
Iar cel mai bun exemplu în acest sens este aşa-zisul ţinut sequoiesc. Nu este reglementat de nicio lege, nu are trasate graniţe din punct de vedere geografic, nu îi este recunoscută existenţa de către nicio entitate statală la nivel global, nu are însemne naţionale, nu are formă de guvernământ, nici măcar nu are o conducere centrală, sau recunoaşterea venită din partea propriilor locuitori, dar Read more…

Wind. Ch.3 – Paperman.

4 February 2013 17 comments

Helping handDe ciudă şi de frustrare, îl înşfacă nervos, îşi face avânt şi îl aruncă cât poate el de tare, simţind cum iese din el, prin forţa aruncării, toată suferinţa pierderii ei, pe care o transmite într-un arc perfect făcut de mâna sa dreaptă, avionului sărutat de ea pe peron. Imediat cum îl aruncă, pleacă capul în pământ şi începe să meargă agale spre…nicăieri, cu paşi mici şi ritmici. Acelaşi ritm pe care-l cunoscuse o viaţa întreaga şi pe care sperase că-l pierde în dimineaţa asta pe peron, când şi-a simţit inima bătând un alt ritm, care-i era necunoscut, însă atât de drag…
Dacă ar fi urmărit zborul lui, ar fi văzut… Da, l-ar fi văzut şi…ar fi văzut.
Numai că el, cu capul plecat de tristeţe, nu a observat că avionul zboară…şi zboară…şi zboară. Iar zborul lui nu este unul firesc, numai că nimeni de pe trotuar nu observă, fiecare vazandu-şi de treabă. Însă jucăuşul avion, care poartă pe aripa sa stângă urma buzelor ei drept emblemă a sentimentului inocenţei unei iubiri incipiente, începe să capete altitudine. Sfidând legile fizicii, urcă din ce în ce mai sus, în înaltul cerului, purtat de…acelaşi vânt ştrengar, care-şi face de lucru exact când nu te aştepţi.
Şi uite aşa, purtat de vânt, care-i mângâie aripile cu atingeri uşoare, depăşeşte ultimul etaj al blocurilor, şi începe să zboare pe deasupra lor, lin, neperturbat, către o destinaţie doar de el cunoscută. De el şi de vântul cupidonic.
Nu după mult timp, începe să coboare lent, către o nişă dintre două blocuri mari, între care era Read more…

Wind. Ch.2 – I’m sorry, I’m lost.

4 February 2013 12 comments

Water flowerLa birou, pierzând noţiunea timpului, rămăsese cu privirea în gol, aruncată spre sărutul ei roşu. Era unica lui poartă spre fericire, cunoscuse singura fiinţă capabilă să-i invadeze total universul trist, încât căuta să se piardă în curbura buzelor ei, intrând în interiorul acelui sărut, că într-o scorbură din care nu dorea să mai iasă.
Singurul lucru care-l trezi din visare, după…cine ştie câte ore state în aceeaşi poziţie, a fost maldărul de coli, toate la fel, pe care urma să le completeze şi pe care şeful de departament i le-a trântit, lăsându-le să cadă, fix peste coala lui preferată.
N-a reuşit decât să ridice capul indreptat spre gura ei şi să-şi privească în ochi şeful, gest care se pare că l-a convins pe acesta că va trece la treabă, fără să folosească vorbele. Ştia că n-are chef de treabă, dar poate că ar fi fost bine să se apuce de făcut ceva, ca să poată uita de unica sa clipă de fericire pură, trăită pe peron în acea dimineaţă.
Contemplând dezgustat la mormanul de acte ce urmau să-i treacă prin mână, într-o mişcare repetitivă care deja-l scotea din minţi doar gandindu-se la ea, observă cum o micuţă rafală pătrunde pe sub geamul de lângă biroul său, care era întredeschis, ridică puţin colţul colii sărutate de ea, o flutură un pic prin aer pentru că la celălalt capăt era prinsă sub mormanul de acte aduse de şef, iar apoi o smulge şi o poartă pe umerii invizibili ai vântului, către geamul care urma să-i fie călău în următoarea secundă.
Read more…

Wind. Ch.1 – I’ll drown when i see you.

4 February 2013 11 comments

Fishing for loveStând pe peron aşteptând metroul, singura lui preocupare era atenţia acordată propriilor bătăi ale inimii. Respira încet, calm, în ritmul în care briza uşoară îi alinta şuviţele rebele de pe frunte. Era sigur că n-avea să regrete alegerea costumului. Ştia că n-o să-i fie cald, însă dosarul din mâna stânga îl incomoda. Trebuia să-l ţină strâns la piept, pentru că nu dorea să piardă vreun act, tocmai azi când era termenul scadent pentru predarea lor, iar şeful îl aştepta să completeze şi celelalte formulare. Era un dosar de carton, simplu, fără margini protectoare, aşa că unica siguranţă aplicată întregului set de acte, era strânsoarea palmei sale.
Ştia că lumea îl priveşte stând acolo ca un băţ, potrivit de înalt însă cam slab pentru înălţimea lui, cu privirea pierdută şi postura de soldat, aşteptând cuminte vagonul ce avea să-şi deschidă uşa în faţa lui. Aceeaşi uşă, acelaşi vagon, care avea să-l poarte spre acelaşi job pe care-şi jura de fiecare dată că o să-l părăsească imediat cum apare prima oportunitate. Şi cum oportunitatea asta nu mai sosea odată, singura lui alinare era liniştita aşteptare a vagonului său preferat, pe acelaşi peron pe care-l ştia de ani de zile.
Numai că azi era un pic mai atent la ritmul respiraţiilor. Mai atent decât de obicei, dar nu băgă în seamă prea mult acest aspect. –O fi plictiseala, s-a gândit el. Plictiseala şi oboseala acumulată în ultimele zile.
Calmitatea ultimelor minute a fost însă brusc întreruptă de de metroul care sosea pe linia din spatele său. Nu s-a întors să se uite, dar ştia ce avea să urmeze. Şi nu s-a înşelat. Curentul format de Read more…

Şansă.

1 February 2013 16 comments

HopeConform gramaticii limbii Române – substantiv feminin.
Conform dex – circumstanţă favorabilă, posibilitate de reuşită, de succes; noroc. La plural – sorţi (de reuşită). Probabilitate de a obţine un succes. Ansamblu de circumstanţe favorabile; concurs de împrejurări fericite; fortună.
Amuzant, nu-i aşa? 🙂 Până şi dex-ul admite că împrejurările trebuie să fie fericite. 😉 Dar bine…lăsând la o parte umorul aproape ironic şi deosebit de cinic al dex-ului, constat altceva. Că în dex nu este cuprinsă înţelegerea profundă a cuvântului atât de des folosit de oameni. Între noi fie vorba, şansă cu înţeles de noroc este extrem de rar folosit de oameni. Poate doar funcţionarele loteriei române, care-ţi încasează banii din spatele ghişeelor, înmânându-ţi biletele de 6/49, să-ţi mai ureze un -Succes! alături de o -Şansă! aproape insesizabilă fonic. Sau poate unii comentatori sportivi, prea obosiţi de ei înşişi în propria viaţă, să mai folosească în loc de -Le urăm baftă alor noştri!, un -Sper să aibă şansă echipa noastră!, moment în care poţi să schimbi postul, ştiind că o asemenea coabe n-are cum să însemne decât o înfrângere garantată. 😀
Şi totuşi, pe lângă clasicul înţeles legat de noroc, sorţi sau succes, şansă mai înseamnă şi altceva. Ceva mult mai profund, care n-a putut fi definit într-un înscris oficial, pentru că implică o deosebit de mare încărcătură personală, fiind subiectiv privit şi asimilat de cei care-l folosesc în vorbire, ori Read more…