Home > Când muza face sex cu mine. > Wind. Ch.1 – I’ll drown when i see you.

Wind. Ch.1 – I’ll drown when i see you.

Fishing for loveStând pe peron aşteptând metroul, singura lui preocupare era atenţia acordată propriilor bătăi ale inimii. Respira încet, calm, în ritmul în care briza uşoară îi alinta şuviţele rebele de pe frunte. Era sigur că n-avea să regrete alegerea costumului. Ştia că n-o să-i fie cald, însă dosarul din mâna stânga îl incomoda. Trebuia să-l ţină strâns la piept, pentru că nu dorea să piardă vreun act, tocmai azi când era termenul scadent pentru predarea lor, iar şeful îl aştepta să completeze şi celelalte formulare. Era un dosar de carton, simplu, fără margini protectoare, aşa că unica siguranţă aplicată întregului set de acte, era strânsoarea palmei sale.
Ştia că lumea îl priveşte stând acolo ca un băţ, potrivit de înalt însă cam slab pentru înălţimea lui, cu privirea pierdută şi postura de soldat, aşteptând cuminte vagonul ce avea să-şi deschidă uşa în faţa lui. Aceeaşi uşă, acelaşi vagon, care avea să-l poarte spre acelaşi job pe care-şi jura de fiecare dată că o să-l părăsească imediat cum apare prima oportunitate. Şi cum oportunitatea asta nu mai sosea odată, singura lui alinare era liniştita aşteptare a vagonului său preferat, pe acelaşi peron pe care-l ştia de ani de zile.
Numai că azi era un pic mai atent la ritmul respiraţiilor. Mai atent decât de obicei, dar nu băgă în seamă prea mult acest aspect. –O fi plictiseala, s-a gândit el. Plictiseala şi oboseala acumulată în ultimele zile.
Calmitatea ultimelor minute a fost însă brusc întreruptă de de metroul care sosea pe linia din spatele său. Nu s-a întors să se uite, dar ştia ce avea să urmeze. Şi nu s-a înşelat. Curentul format de sosirea în viteză a metroului l-a lovit în partea dreaptă a corpului precum un zid invizibil, clintindu-i puţin din loc corpul plăpând, răvăşind total şi ultima urmă de frizură pe care o mai avea şi fiind gata-gata să-i smulgă dosarul de la piept.
Numai că în timp ce aştepta calm frânarea celor şase vagoane, care avea să fie însoţită de scârţăitul produs de fiarele frecate, ceva neobişnuit se întâmplă. Ceva ce îl face să-şi întrerupă gândurile despre…nimic. O coală îi loveşte braţul drept, venind purtată de curentul format de metrou. Îl loveşte, rămâne aşa suspendată pe mâna sa, iar el se uită mirat cum colţurile ei încă mai flutură în vântul stârnit de sosirea metroului pe linia din spate.
Când în sfârşit precarul echilibru s-a rupt, când coala finalmente îi părăseşte mâna continuându-şi plutirea pe braţele vântului, către stânga sa, atunci o vede. Fiind singurul moment neprevăzut din dimineaţa aceea, privirea lui urmase drumul haotic al hârtiei prin aer, însă instinctiv a întors-o când a apărut ea fugind prin faţa lui.
Nici n-a apucat bine să o vadă. Atât de repede fugea. Nu-şi dădea seama cum de nu o auzise alergând. Acum, abia ce trecuse prin faţa lui, cu o mână întinsă, disperată să ajungă din urmă coala buclucaşă. Aşa de aproape trecuse de el, încât a avut impresia că l-a şi atins puţin. Şi chiar dacă nu l-o fi atins, măcar i-a simţit mirosul. Un miros dulce-acrişor, de primăvară sau de vară târzie, nici prea fresh cât să-l ducă cu gândul la un odorizant bărbătesc, nici prea dulce-închis, cât să-şi aducă aminte de fosta lui profesoară de matematica, singură şi bătrână. Părea că briza aceea a adus cu ea toată prospeţimea pe care o credea uitată de multă vreme.
Pentru o clipă uită de coală şi o privi pe ea. Era la fel de subţirică şi de haotică în mişcări ca şi el, puţin mai micuţă, îmbrăcată cu o fustiţă şi un sacou, păr până la umeri, castaniu. În sfârşit o vede cum înşfacă foaia năzdrăvană şi…se întoarce.
Se îneacă. Nu-şi dă seamă dacă era ceva vreme de când nu mai respirase. Probabil că şi-a ţinut respiraţia din momentul în care coala purtată de vânt i-a atins braţul. Dar acum, când ea s-a întors şi s-a uitat la el, a simţit un dop imens care-i blocă intrarea aerului în plămâni. Pentru o clipă şi-a simţit şi inima cum se opreşte. Cred că era doar o mică pauză, pentru că imediat şi-a reluat bătăile, însă ritmul părea altul…învăţase să urmeze altă frecvenţă.
FusionMăcar ştie de ce s-a înecat şi nu mai poate să respire. Este cea mai frumoasă fiinţă pe care a văzut-o vreodată. Nu apucă nici măcar să gândească. Doar simte. E atât de frumoasă, încât întreaga lui lume gri, pare colorată instantaneu de curcubeul mişcărilor ei gingaşe.
Uluirea lui a fost şi mai mare când a văzut că ea ţine tot în mâna stângă, tot la piept, acelaşi fel de dosar ca şi al lui, iar acum o vede cum aşează grijuliu coala între coperţile dosarului.
Când credea că urmează leşinul, pentru că privarea de Oxigen ţinea de ceva vreme, ea, ajunsă la nici doi metri de el, ridică priviera din dosarul proaspăt aranjat, şi îi zâmbeşte ştrengăreşte. Abia atunci, ca la un semn, aerul, acelaşi aer purtător de surprize zburătoare sub forma unor hârtii, îi invadează şi lui plămânii.
Nici nu îndrăzneşte să se uite spre ea. Vede cu coada ochiului cum îşi aşează părul după ureche, într-un gest reflex. Zâmbetul ei Divin n-a trădat mai mult decât ceea ce simte el acum, însă felul cum şi-a dus ea mâna spre părul care oricum nu trebuia aranjat, doar ca să se asigure că stă la locul lui după ureche, îi spune că şi ea este cel puţin la fel de emoţionată ca şi el.
Preţ de câteva secunde care au durat cât o eternitate, au stat aşa, izolaţi de timp, însă în acelaşi spaţiu, ei doi, cu dosarele la piept, amândoi cu un zâmbet timid pe faţă, fără să îndrăznească să se privească unul pe altul.
În timpul ăsta el simte cum tot universul i se năruie. Şi ştie de ce. Toată rutina vieţii lui, dispare fără urmă. O ştie că e acolo, e conştient de ea, însă o vede de la distanţă cum se depărtează zbierând de disperare. Iar el stă şi priveşte cum el cel nou începe să nu-şi mai urmărească ritmul respiraţiilor, îşi surprinde rânjetul copilăresc de pe faţă şi îşi dă seama că-şi mişcă haotic, ruşinat, degetele mâinii drepte, pe care şi acum o ţinea pe lângă corp. Probabil ar fi fost o bună idee să-i spună ceva. Îşi căuta curajul de a întoarce iar capul spre ea.
N-a mai fost nevoie de curaj… Un nou metrou venit tot din dreapta lui, strică liniştea aşternută între ei doi. Fără să-şi dea seama, amândoi întorc capul, însă nu în aceeaşi direcţie, ci unul spre altul. Amândoi ştiu că vine o nouă rafală de vânt adus cu sine de garnitura poposită în staţie. Nu se inşeală. Însă ceea ce omite el, din cauza stângăciei care-l cuprinsese odată cu apariţia ei în universul lui gri, este strânsoarea aplicată propriului dosar. Până să apuce să mai schiţeze vreun gest, o coală năzdrăvană zboară din dosarul lui, smulsă fiind de forţa vântului, şi aterizează aproape sleindu-se, pe faţa ei.
Preţ de două secunde au rămas aşa… Ea cu hârtia pe faţă, el uitandu-se la ea, nevenindu-i să creadă ce tâmpenie a fost în stare să facă. Tocmai când se pregătea să-i spună ceva, o coală din dosarul lui îi aterizează pe faţă…
Întinde repede mâna, o apucă de partea de sus, o îndepărtează de faţa ei şi rămâne aşa, cu mâna suspendată în aer, cu foaia atârnând. Între timp trece şi rafala de vânt, iar el o vede cum deschide ochii pe care-i ţinuse închişi, şi se uită la el, privindu-l în ochi.
Fără să-şi dea seama, aproape că o imploră din priviri să spună ea ceva. Se simţea vinovat, jenat, şi dorea să treacă repede peste acest moment stânjenitor.
Atunci îi vede zâmbetul aproape ruşinat, o vede cum se uită la coala pe care el o ţinea şi acum suspendată în mână, pare un pic uimită de ceea ce vede pe coală şi zâmbeşte iar. Acelaşi zâmbet de ştrengăriţă pe care i-l dăruise când şi-a prins ea coala din zbor. De data asta nu doar zâmbeşte, ci şi pufneşte puţin în râs. Gest care-l face să se topească definitiv.
Însă nu-şi permite luxul unor momente pline de tandreţe, pentru că îl apucă groaza. O văzuse cum se uită în direcţia colii, apoi la el şi apoi zâmbind cu subânţeles, pe sub ochi, fapt care-l face să creadă că are ceva pe piept. Se uită terifiat să nu cumva să aibă vreo murdărie pe cămaşă, ori pe cravată, plimbă ochii rapid de pe umărul stâng până pe cel drept, şi atunci observă coala, pe care încă o avea în mână. Aproape în mijlocul ei, aruncată peste rândurile pe care el trebuia să le completeze cu datele clienţilor, trona urma buzelor ei, conturate perfect de un roşu aprins, rujul pe care nici nu avusese timp să-l observe prea bine până acum. Atât de mare fusese viteza vântului, încât forţa aplicată colii respective a fost îndeajuns de puternică încât să imprime pe ea forma gurii ei, aproape într-un sărut oferit pe post de autograf.
În sfârşit a înţeles şi el de ce-i zâmbise ea în acel fel, cu capul lăsat între umeri, uşor ruşinată. Nu reuşeşte să schiţeze decât un rânjet aiurit, încearcă într-un gest tembel să-i arate şi ei trăznaia, de parcă ea nu ştia, însă când întoarce capul spre ea…nu o mai găseşte. Se uită panicat spre partea stângă, şi o vede cum urcă în metroul care stătea să plece. Uşile se închid în urma ei, o vede cum se aşează pe primul rând de scaune şi imediat se mută pe scaunul de la geam, iar metroul se pune în mişcare.
El rămăsese aşa, cu foaia sărutată fluturând în mâna dreaptă, ridicată la nivelul umărului, dosarul la piept în mâna stângă, şi privirea aţintită, fără să clipească, pe geamul în spatele căruia se afla ea. Ştia că peste câţiva metri metroul avea să vireze la dreapta şi urma să n-o mai vadă…poate niciodată, aşa că nu-şi putea permite luxul să clipească.
Când mai erau câţiva metri până la momentul despărţirii lor, ea întoarce capul, se uită fix în ochii lui, şi îi imită privirea, transmiţându-i pentru o ultimă fracţiune de secundă, acea tânguire din ochi, acea tânjire mută, pe care o simt amândoi în acea clipă ruptă din timp, în care-şi dau seama că forţe locomotorii care nu depind de ei, îi smulg unul de lângă celălalt, într-un mod atât de dureros. Nici n-au apucat să-şi vorbească şi urmează să nu se mai vadă. Şi cu toate astea, ultima lor privire schimbată, le spune amndorura că tăcerea dintre ei de până atunci, era datorată potrivirii totale. S-au simţit amândoi atât de perfect unul în compania celuilalt, ceea ce li se întâmplase fusese atât de inocent şi de-o naivitate atât de mare, încât perfecţiunea lor împreună nu trebuia vorbită, ci simţită – iar ei asta făcuseră…o simţiseră prin toţi porii.
Însă metroul virează, iar ea dispare din câmpul lui vizual. Un el rămas în lumea lui gri, în care doar sărutul ei pe coală purta culoarea roşie. Era singura pată de culoare într-o lume ştearsă…desenată. Era autograful unui curcubeu, plin de culori vii, mirosuri Edenice şi priviri copilăreşti, sincere.
To be continued…

He’s alone in his house out there,
far, far away,
he sleeps with his eyes open.

He was so sad last night,
in this house out there
he took my hand
and whispered.

And life is so sad
in this house out there,
his window’s alright
his garden is wonderful.

But this waterfall salt tears
comes from him,
he will fill his house.

TimeHe takes my hand
and whispers:
I’ll drown when I see you,
I’ll drown when I see you,
I’ll drown when I see you.

These tears run so fast
in his house out there
he tried to get out,
his house took his hand and smiled.

You’ll never escape
from this sad, sad house,
I take his hand,
we sink.

I’ll drown when I see you,
I’ll drown when I see you,
I’ll drown when I see you,
I do.

Advertisements
  1. 4 February 2013 at 11:21

    offf…imi pui rabdarea la incercare…spune-mi macar ca nu va dura mult asteptarea 🙂

    am citit ascultand melodia care parca picura peste tacerea lor perfecta…
    ai creeat o enclava de liniste intr-o statie de metrou plina de agitatie dar la fel de cenusie ca o coala de hartie, dar iata,nu se stie niciodata cand pasiunea apare lasand urme rosii si parfumate si zambitoare…si sperante…

    ma bucur ca scrii din nou 🙂

    • qatalin
      4 February 2013 at 11:25

      Mulţumesc din suflet pentru tot ce-ai spus! 🙂
      Am scris-o astă noapte pe toată…n-am dormit. Acu’ plec să bag vreo 5-6 ore de somn că-s rupt. Dar dacă tot am primit critici că le scriu prea lungi, am împărţit-o în 3 capitole, pe care o să le postez cât de curând. Cel de-al 2-lea îl postez când m-oi trezi…
      Ţie o zi bună, iar mie – somn uşor. 😛 Deseară Ch.2, iar mâine spre ziuă, ultimul…

  2. 4 February 2013 at 12:05

    e perfect asa 🙂
    somn usor,astept sa se faca seara ca sa vedem ce se mai intampla pe acel peron 🙂

    ieri am fost in orasul tau 🙂

    • qatalin
      4 February 2013 at 18:20

      Wait, what?! 😀 De unde ştii din ce oraş sunt?… 😀

  3. 4 February 2013 at 14:16

    Bine te-am regăsit, Cătăline!
    Ai făcut bine că n-ai lungit prea mult capitolul povestirii tale.
    Până acum e promiţătoare. Aştept cu interes urmarea.
    Ca întotdeauna, melodia propusă e foarte bună.
    Tot ca de obicei, am pus-o deoparte. Mulţumesc!

    • qatalin
      4 February 2013 at 18:24

      Salut!
      Da, păi…decât să o scriu din prima şi să-mi iau porţia maximă de înjurături, sau în două şi să-mi iau porţia înjumătăţită de înjurături, m-am gândit că în trei bucăţi e numai bine. Sunt înjurat aşa…printre dinţi. 😀
      Thanx! Vine şi următoarea imediat.
      Mă bucur că-ţi plac melodiile. 🙂

  4. elly weiss
    10 February 2013 at 7:51

    Pentru ora asta si nesomnul meu e putin cam mult…Revin 🙂 O sa le citesc unitar. Sigur va fi mai bine. Revin azi chiar.

  5. 12 February 2013 at 21:19

    Mâine, în pauza de lucru, citesc capitolul 2 🙂 Îmi place, m-a făcut să zâmbesc stângăcia Lui 🙂

    • qatalin
      12 February 2013 at 22:02

      Stai să vezi stângăcia lui la lucru, în capitolul 2. 😆 Te aştept cu drag. Mulţumesc. 🙂

  6. elly weiss
    17 February 2013 at 14:52

    E azi…nu? 🙂 Glumesc.

    Uite ca n-am reusit sa ajung prea curand. Dar acum am timp sa citesc totul, in sfarsit!

    Incepe foarte frumos…din multe taceri, multe zambete, timiditati…regrete si intuitii…buze si ruj rosu. Rosu-rosu sau cam ca in… “Strada”?

    • qatalin
      17 February 2013 at 21:05

      Ba nu glumeşti deloc. E vorba despre un azi atemporal, de-a pururi tânăr, care face parte din prezentul continuu. 😉
      Când am scris eu asta era roşu-roşu. Ulterior am înţeles şi eu că vine din…Stradă. 😉

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: