Ungurii şi ţinutul, se coiesc.

Prima oară în 23 de ani când nu au acces direct la putere, rămânând în afara arcului guvernamental, şi deja încep să-şi arate colţii politici pe care-i au încă ascuţiţi. De fapt este singura modalitate rămasă prin care se mai pot face auziţi. Numai aşa ies în evidenţă – marşând pe cartea naţionalismului şi a eventualei xenofobii zgândărite la maxim. Doar-doar s-o isca vreun conflict dimplomatic major, cu ajutorul căruia să ajungă-n headlines-urile din presa occidentală, şi eventual pe masa decidenţilor de la Bruxelles.
Este exact formula prin care se asigură succesul notorietăţii unei probleme. Naşti un termen, o idee, un concept etc. pe care să-l foloseşti drept stindard, îl propagi în toate mediile informaţionale, stârneşti controverse, atâţi polemici, întărâţi părţile antagonic poziţionate, şi până să-şi dea seama toată lumea, nici nu mai contează dacă ideea de bază este sau nu veridică, pentru că deja trece în plan secund, atâta timp cât globalizarea şi argumentarea contradictorie joacă rolul legitimării respectivei idei.
Iar cel mai bun exemplu în acest sens este aşa-zisul ţinut sequoiesc. Nu este reglementat de nicio lege, nu are trasate graniţe din punct de vedere geografic, nu îi este recunoscută existenţa de către nicio entitate statală la nivel global, nu are însemne naţionale, nu are formă de guvernământ, nici măcar nu are o conducere centrală, sau recunoaşterea venită din partea propriilor locuitori, dar totuşi se vorbeşte despre el. De fapt, nu există sub nicio formă cunoscută şi admisă drept stat în sine, de către nimeni de pe suprafaţa pământului, ci există doar la nivelul de concept, drept termen folosit în discuţii – atât şi nimic mai mult. Şi totuşi, datorită iscusinţei şi perseverenţei cu care abilii oameni politici locali şi-au pus în aplicare dezideratul, apare constant pe buzele unui număr din ce în ce mai mare de oameni, reuşind în ultimele zile să depăşească graniţele României, ca şi subiect de discuţie. Pe ei oricum nu-i mai interesează sensul discuţiilor atâta timp cât se discută…
Uite, ca să aprofundez exemplul meu. Să zicem că m-aş apuca eu de aşa ceva. În primul rând ar trebui să inventez ceva catchy, cum ar fi informaţia conform căreia mi-a crescut un ochi pe frunte, imediat sub cornul de unicorn pe care-l aveam de anul trecut. Nu contează absolut deloc dacă ar putea exista cineva care să creadă că există unicorni-ciclopi, raşi pe cap şi cu barbă; cu toate că în cazul meu n-ar fi imposibil – m-a prins Cernobâlul în ’86, când aveam doar 9 ani. 😀 În fine, nu asta contează… Ideea de bază este legitimarea demersului meu. N-aş mai avea de făcut decât doi paşi simpli. Să investesc câteva mii de Euro în ceva spaţiu publicitar pe câteva site-uri care se ocupă cu aşa ceva, să-mi dedic o bună parte din timp spamării tuturor reţelelor de socializare, şi în scurt timp…câteva ore (maxim câteva zeci de ore), subiectul născocit de mine ajunge viral. Ei bine, mă veţi întreba -Ce rezolvi cu asta? Păi rezolv exact ceea ce mi-am propus iniţial. Adică naşterea unei discuţii având ca subiect ceva inexistent. Ce dacă oamenii vor spune -Dă-l naibii de idiot. Un cretin care a spus că are trei ochi şi corn de unicorn. Pe mine nu asta m-ar interesa. Oamenii pot să mă şi înjure. That’s not the point. Odată ce ajung pe buzele lor, indiferent de felul în care ajung, îmi ating scopul. Şi anume, acela de a deveni notoriu, de a naşte controverse sub orice formă şi de a deveni eventual legitim, dacă un număr din ce în ce mai mare de recipienţi ai informaţiei respective, discută pe tema asta.
Exact asta se întâmplă şi cu ţinutul sequoiesc. S-a excitat sensibilul acord fin al patriotismului vecin cu naţionalismul, s-a mers pe ideea învrăjbirii şi iniţierii unui scandal etnic, iar acum s-a ajuns la omiterea faptului că de fapt termenul de ţinut sequoiesc nu există. Este o închipuire, o născocire complet falsă, utopică, dar eficientă la nivel propagandistic. În timp ce noi vorbim despre Universităţi în limba Maghiară, despre regionalizare, despre steaguri, descentralizare şi autonomie locală, uităm fix ideea de la care pleacă toată discuţia – şi anume inexistenţa ţinutului sequoiesc. Nu este şi nu a fost vreodată atestat undeva, în vreun înscris sau în vreo cutumă, nu a apărut decât la nivel declarativ în ultimii ani, dar iată cum capătă amploare şi notorietate, o idee izvorâtă din sânul unui nucleu dur al naţionalismului ungar, prezent în Transilvania şi devenit din ce în ce mai vocal odată cu rămânerea UDMR în afara guvernării.
Mi se pare complet falsă deducţia formatorilor de opinie care-şi dau cu părerea pe diversele posturi de televiziune, conform căreia recenta arucare a căcatului în ventilator este cauzată de eventualele aranjamente pe care le-ar fi avut Băsescu şi Orban (premierul Ungariei), cu privire la boicotul referendumului pentru demiterea Preşedintelui de către cei 7% votanţi de etnie maghiară de pe teritoriul României. Nu mi se par atât de profunzi nici Băsescu şi nici Orban. Sau dacă or fi gândit pe termen lung, nu cred că târgul lor a avut ca obiect autonomia aşa-zisului ţinut sequoiesc. Eu cred că lucrurile sunt mult mai simple şi ţin strict de partea financiară. Money talks and bullshit walks… Atâta timp cât USL-ului nu i-a mers introducerea UDMR la guvernare (cu toate că-şi doreau asta) pentru că flaşnetele lor propagandistice (oamenii trustului Intact) au răcnit din toţi borjocii (pe bună dreptate) că nu doresc aşa ceva, s-a stârnit furia celor care fiind ocupaţi în ultimii 23 de ani cu tăiatul pădurilor din Covasna şi Harghita, şi-au dat seama că după mai bine de două decenii a dispărut drujba din mâna lor. Şi care este singura modalitate prin care monstrul împins în prăpastie se mai poate răzbuna? Simplu – agăţarea de piciorul celui care l-a împins, cu scopul de a-l trage în hău, odată cu el.
Mi se pare o mişcare strict politică, nicidecum una ideologică sau născută din nemulţumirea pe plan local. Oamenii nu cred că sunt nici mai rai, nici mai buni decât au fost ieri. Pur şi simplu se încearcă amplificarea unui subiect inexistent, cu scopul de a câştiga capital electoral în sânul unei comunităţi sărace, care în curând va fi şi mai sărăcită şi care-şi va îndrepta ura împotriva reprezentanţilor ei, care de data asta n-au mai reuşit să intre la guvernare. Iar ei, ca să devieze inevitabila lovitură pe care urmează să o primească din partea polulatiei care i-a votat, încearcă să nască subiecte care mocnesc în sufletul colectivităţii respective, dar care n-ar căpăta o asemanea amploare dacă n-ar fi exacerbate şi înflorite de către cei care-şi vor atins scopul politic evident.

Tot încerc să evit discuţia despre ceea ce mi se arăta că trebuie să vorbesc, tocmai pentru a nu pica în plasa acceptării subiectului în sine. Voi discuta totuşi, cât de cât adiacent, pentru că mi se pare interesantă o altă abordare decât cea impusă de cei care aduc în prim plan veşnica pomenire a ţinutului sequoiesc.
Mie spre exemplu mi-a plăcut mult de tot în Ardeal. Bunica din partea tatălui a fost ardeleancă (-Fie-i ţărână uşoară!), aşa că nu degeaba-mi plac mie mâncărurile cu sosuri, discuţiile lungi şi femeile care te privesc în ochi şi-ţi spun -Ioi, ce bine îi. 😉 Pe lângă asta, banchetul din clasa 8-a l-am făcut în Covasna, şi ţin minte că este o zona splendidă din punct de vedere turistic. Pentru un ţăran de la şeş, vederea unei bune părţi din ţară plină de dealuri şi munţi, a creeat o amintire plăcută, foarte puternică. Şi totuşi, chiar dacă în cele două judeţe deja celebre, se află majoritatea cetăţenilor Români de etnie maghiară, aflaţi pe teritoriul României, nu cred că trebuie creeat precedentul acordării unei mai mari autonomii decât cea pe care o au deja. Şi cred asta pentru că există în România o altă etnie, chiar mai numerică decât cea maghiară.
Ţiganii depăşesc trei milioane. Aşadar, sunt de două ori mai mulţi decât ungurii. În afară de ei, chiar dacă sunt sub un milion, mai sunt destule alte etnii: sârbi, nemţi, saşi, croaţi, bulgari, turci, basarabeni etc. Aşa că de ce să fie mai cu moţ unii dintre ei? Mi s-ar părea legitim să le fie adus ungurilor argumentul ăsta într-o eventuală discuţie: -De ce să aveţi doar voi o zonă autonomă pe teritoriul României, iar celelalte etnii să n-aibă? Bine, ţiganii sunt împrăştiaţi, aşa că n-au cum să reclame o zona geografică specifică.
Dar totuşi, de ce să existe stat în stat, pentru doar 1.5 milioane de oameni? Şi îmi pun întrebarea asta, pentru că oricât de ridicol ar fi raţionamentul pe care urmează să-l fac în continuare, vă cer umil îngăduinţa de a-l urmări cu atenţie. Să zicem că s-ar ajunge până acolo încât să fie recunoscut ca atare acest concept fals al aşa-zisului ţinut sequoiesc. Ce s-ar întâmpla de fapt? Ar lua naştere un fel de stat în stat, o mini-republică autonomă (cea pe care o mână de îmbogăţiţi locali şi-o doresc, pentru a primi şi dirija ei fonduri Europene în mod direct), care ar continua să existe în interiorul României. Ei, şi acum e partea frumoasă. Ce se întâmplă cu cetăţenii Români din interiorul  ţinutului sequoiesc nou format? Păi dintr-o dată s-ar trezi că nu mai sunt cetăţenii unui stat cu 22 milioane de locuitori, ci devin peste noapte cetăţeni minoritari într-un mini-stat nou format, în care majoritarii sunt cetăţenii maghiari. Aşadar, se naşte următoarea întrebare: -Ce anume i-ar opri pe cetăţenii Români din interiorul ţinutului sequoiesc autonom, să ceară autonomie, atâta timp cât sunt reprezentanţii celei mai mari minorităţi din ţinutul respectiv? 😀 Ştiu, dileala e maximă, dar logica nu minte. Ar fi exact situaţia de acum, în care o mâna de floci…pardon, câţiva oameni politici abili din zona respectivă, doresc obţinerea autonomiei locale. Se folosesc de slăbiciunea tensiunilor româno-maghiare ce dăinuie de secole, pentru a-şi atinge ei interesul strict personal. Însă dacă ar obţine autonomia într-un final, cetăţenii Români care actualmente locuiesc în Harghita şi Covasna, s-ar trezi în situaţia în care se află acum cetăţenii maghiari din aceleaşi judeţe, doar că s-ar raporta la ţinutul sequoiesc, nu la România. Ar deveni ei minoritarii cei mai majoritari. 😛 I know…this is fucking nuts! :D)))

În ceea ce priveşte întreagul cumul al tensiunilor, cu tot cu realele probleme etnice locale, laolaltă cu mai noua răscolire a naţionalismului, trag nădejde că salvarea situaţiei fără iniţierea vreunui conflict, fie el şi diplomatic, vine din partea Europei. Atât noi cât şi Ungaria, suntem state membre ale NATO şi UE. Cam greu să mai poată fi făcut ceva gen Kosovo, acum când suntem în situaţia de mesean fără tacâmuri la masa bogaţilor. Semnarea acelor acorduri consfinţeşte acceptarea actualelor graniţe ale tuturor membrilor, aşa că orice conflict iscat, nu poate avea decât maxim un caracter diplomatc. Recenta solicitare pe care MAE o face Ungariei pentru a-şi retrage ambasadorul de la Bucuresti precede un asemenea început al tensiunilor la nivelul diplomaţiei, dar atât. Iar ei ştiu asta. Şi-au asumat-o şi merg mai departe. Pentru că după cum spuneam, nu contează efectele obţinute, ci conştientizarea cauzei – vorba lungă şi continuă despre inexistentul ţinut sequoiesc, inventat tocmai pentru a da un titlu întregului ansamblu de probleme născute în acea zonă.
După cum aţi văzut, chiar n-am simţit nevoia să discut despre steaguri… Nu arborarea steagurilor mi s-a părut problema principală. Dacă eu pun pe balcon steagul lui Cătălin Ionescu, inventat de mine, şi încep să caut adepţi care să mă aclame şi cu care să cânt vreun eventual imn compus la băutură, se cheamă că am încălcat Constituţia şi sunt pasibil de dosar penal. Dacă USL-ul nu-i capabil să aplice legea şi să pedepsească conform legilor în vigoare, cetăţenii români de etnie maghiară care arborează alte însemne decât cele ale statului Român, pe edificii locale (Primării şi Consilii Locale), atunci e treaba lor. Pe mine nu ideea asta mă interesează, pentru că vine drept efect al unei cauze mult mai viclene. Eu aleg să nu pun botu’ la propaganda UDMR-istă, care-mi înoculează ideea de ţinut sequoiesc drept lait motiv al conflictelor interetnice pe care ei îşi doresc atât de mult să le provoace.
Vreau să închei referindu-mă la vorbele unui grec, spuse în emisiunea unui adventist, la postul de televiziune al unui securist, şi care se referea la discuţiile cu un ţigan, un ungur, un evreu, un machedon şi câţiva români. Sebastian Papaiani a fost la Sinteza Zilei de curând, şi povestea cu lacrimi în ochi o scenă din copilăria sa. Avea sub 10 ani, trăia într-o clădire mare, care găzduia mai multe familii de etnii diferite, şi în a cărei curte se întâlneau seara toţi. Şi ne spunea grecul nostru Papaiani, cât de bine se înţelegeau toţi, cât de frumos convieţuiau, şi ce armonie era, chiar dacă era o ciorbă a etniilor. Pe lângă asta, era un deliciu să afli câte ceva despre atâtea culturi şi datini, toate adunate la un loc, iar ei reuşeau nu doar să se înţeleagă bine, ci erau chiar prieteni. Ţinea bine minte feeling-ul ăsta, copil fiind, şi povestea cu tâlc întreaga scenă. Pe lângă asta, a ţinut să menţioneze doi termeni, care în opinia lui stau la baza unui stat ai cărui cetăţeni sunt cu adevărat frumoşi, atât trupeşte, cât mai ales sufleteşte. Şi anume: înţelegere şi iubire.
Şi eu cred la fel. Că în lipsa înţelegerii şi a iubirii, nu prea poate exista convieţuire – indiferent de etnie. Aş mai adăuga şi eu un termen: armonie. Care să vină sub forma unui liant între înţelegere şi iubire, care poate nu s-ar împrieteni aşa de repede. Chiar sper să nu se ajungă la ceva care să nu cuprindă aceste trăiri frumoase. Şi sper asta pentru că nu sunt naţionalist, ci doar patriot. Însă n-aş putea sta degeaba dacă decidenţii ar lua hotărâri împotriva voinţei lui Mihai Viteazu din 1600, a lui Alexandru Ioan Cuza din 1859, sau a Marii Uniri din 1918. Şi aş simţi asta nu pentru că m-ar mâna nu’ş ce pornire patriotică de nestăpânit. Îmi place Ardealul din punct de vedere turistic, dar n-aş simţi că-mi stă ceasu’ dacă ar căpăta ungurii autonomia. Nu, altceva m-ar mâna pe mine-n luptă. Şi anume tupeul lor. Aroganţa lor. Dar mai ales sentimentul că mi-ar lua ceva cu japca. Că m-ar silui. Asta pur şi simplu m-ar scoate din minţi. Atât de tare m-ar scoate din minţi, încât cred că aş pune mâna pe topor şi aş merge şi eu să tai nişte lemne. Am auzit că arborii sequoia sunt numai buni de băgat pe foc în iernile grele din Sud-Est…de acolo de unde-s eu…deh, ce să fac, sunt un mitic sudist…care a auzit că-i plin de astfel de arbori ţinutul sequoiesc…

Standing on your two knees baby, tell me what do you need
Oh, Stand up on your two feet baby, thats how its got to be.
You want me to be, your mother
But you know Im too young, too young
You want me to be, your sister
But you know Im too old, too old
You think Im gonna raise you like a kid
But dont matter; the love I feel
Its not to show or prove, make your move,
Do what you gotta do,
Do what you gotta do,
So, standing on your two knees baby, tell me what do you need
Oh, stand up on your two feet baby, thats how its got to be
No no no no
Standing on your two knees baby, tell me what do you need
Mmm mmm
Stand up on your two feet baby, thats how its got to be.
Man I love you, and I just wanna be your woman
Your woman
Your woman
But Im tired of your trifling ass
You play me for a fool, thinking I dont know what youre doing
No
Hanging out in the clubs with your fake ass crew
Sooooo..
Standing on your two knees baby, tell me what do you need
Ohhh
Stand up on your two feet baby, thats how its got to be
Standing on your two knees baby, tell me what do you need.
Ohh oohh.
Stand up on your two feet baby, thats how its got to be
Stand up,
Baby,
Stand up, you got to, got to, got to
Stand up
Baby,
Stand up
Standing on your two knees baby
Tell me what do you need
Ohh ohh ohh
Stand up on your two feet baby
Thats how its got to be
Stand up
Baby
Stand up, you got to, got to, got to
Stand up,
Baby,
You got to raise your head, to the sky
See the love, in your eyes
You got to make a move
You got to make it through
You got to be real, to yourself
Got to make a move
Stand up
Baby
Stand up
You got to, got to, got to,
Stand up
Baby
Stand up