Home > Muzică. > Too little too late.

Too little too late.

Toreador vs bullChiar o exista aşa ceva? O fi un punct în care-ţi spui că e prea târziu? Renunţi la a-ţi mai da şi la a mai da şanse?
Îmi cer scuze pentru începutul plin de întrebări, însă propriile dubii mă influenţează într-atât de mult, încât să vă întreb şi pe voi. Şi nu pentru că n-aş putea eu să-mi ofer fie şi răspunsuri evazive, ci pentru că de câte ori prea târziu apare în prim plan, parcă totuşi lasă în urmă un gust amar. Eu niciodată n-am fost pus în situaţia unui good riddance total, care să nu lase nici măcar 1% regrete în urma sa. Aşa că de-aia mă întrebam cu privire la uşurinţa unui too little too late, când de fapt urmările unei asemenea uşi în nas, pot fi mai grave, pe termen lung, decât o eventuală continuare sau după caz, acceptare a unei situaţii periculoase, însă deosebit de frumoasă.
Sunt prea impulsiv. Recunosc. 😀 De-aia cer sfatul celor mai calmi, mai calculaţi, care cumpănesc mai bine…care analizează şi-n dungă variante, opţiuni invizibile ochiului neavizat (aşa ca al meu 😛 ).
Pe de altă parte, too little too late e valabil şi în cazul tărăgănării, în aceeaşi măsură în care se referă la refuzuri. În sensul în care şi continuarea unor stări de fapt, poate duce în timp la nevoia unui prea târziu, câteodată necesar.
Ce de nedumeriri am… Numai că din păcate, eu sunt format din fix toate antonimele următoarei fraze: -Sunt un deştept, răbdător, înţelept, calm şi genial. 😆 Caz în care, nu găsesc deloc acordul fin, dintre încercare şi renunţare…dintre acceptare şi refuz…dintre da şi nu…
House in a shroomDe fapt, nu cred că are cineva un răspuns general valabil, atâta timp cât situaţiile diferă de la caz la caz, iar interpretările creează o şi mai mare ambiguitate în ce priveşte eventualele decizii.
Şi totuşi întrebările mele revin, însă puţin nuanţate. Cei care îmbrăţişează un too little too late care mie mi-a stat de multe ori pe buze, dar pe care niciodată nu l-am putut accepta total, o fac în urma unei analize care-mi depăşeşte mie puterea de înţelegere? Există o echilibristică pe sârmă în sensul ăsta, care mie-mi scapă? Niciodată n-am fost un bun jongleor. Nu ştiu multe în afară de -Capu’ înainte şi…Dumnezeu cu mila!… :lol:. Însă ceea ce ştiu e că too little too late are două tăişuri. Paradoxul unei asemenea decizii, constă în faptul că de multe ori protagoniştii se regăsesc în situaţii mai grele ulterior, decât anterior luării deciziei. De-aia spuneam în Şansă, că prefer să fiu considerat prost pentru că ofer prea multe, decât să fiu judecat că n-am oferit destule.
Soulmates medallionŞi totuşi!… Când se foloseşte? Când se trece de capătul acceptabilităţii, şi se ajunge în partea nedorită, a insuportabilităţii? Ştiu, ştiu…fiecare simte pe propria piele când nu mai poate. Ultima întrebare am adresat-o din perspectiva lui too little too late. Pentru că mergând pe ideea acordării unor noi şi noi şanse, eu ratez folosirea lui prea târziu…mereu am ratat-o. Îmi scapă printre degete, nu mă îndur să-l folosesc, şi totuşi constat că sunt oameni care se folosesc de expresia asta. E vreo şmecherie şi n-o ştiu eu? Am lipsit la ora aia? Wtf?!… Vreau şi eu să ştiu când să pun frână, dar nu-mi iese niciodată. 😀 Eu strig ca prostu’ -Pârtieeeeeeeee!!! şi apoi văd ce iese. 😛 Ba mai mult, câteodată sunt şi insistent. Ok, mint. Nu câteodată. Mereu! 😉 Şi când se întâmplă să am ocazia să arăt cât de insistent pot să fiu, mă simt ca-n videoclip-ul ăsta. Partea amuzantă însă, e că nu-mi displace postura de perdant, atâta timp cât sinceritatea sentimentelor mele lasă o impresie bună. Merg pe ideea: -I gave my best shot! Everything i could and everything i am! Eyes forward, heart on a plate, smile on the face, worries behind!
And yet…sometimes, it’s…too little too late…

I visited Russia and I started folding
until in one precious doll I had hoarded
all of Siberia; I said, “Love, here ya
go.”
She said: Life in a light ball
“Too little too late.”

A trip to the Nile where I started swimming
until I finally found the spring brimming
with God’s purest water from Abba the father
to heal her.
She said:
“Too little too late.”

I sailed to Komodo, I fought with the dragons;
when it was over, their tails were wagging.
I taught them tricks, said “Sit, dragon, sit.”
I brought her a pet.
She said:
“Too little too late.”

Ripped heartI rode into China, I studied the Wall.
And I lapped it seven times, which caused it to fall.
It spilled out our fortune, I found its origin,
“Well, here you go.”
She said:
“Too little too late.”

She said:
“Too little too late.”

“Too little too late.”

Advertisements
  1. 22 February 2013 at 18:49

    La cata rabdare am eu ” Pana la Dumnezeu ” – imi zice el mereu , pentru mine nu exista too little too late si uneori nu-i ok. Imi doresc sa fiu impulsiva, sa fac ATUNCI/ACUM o miscare fara a analiza totul, de la gand la cuvant si sa invat sa pun CAPAT unor situatii sau unor relatii cu anumite persoane care ma sleiesc de puteri si care profita de rabdarea mea. Dar nu pot si-am sa mananc pamantul cu rabdarea mea! 😆

    Mai dau de la mine fratioare, imi dai de la tine ce tu crezi ca nu-ti e de folos? 😀

    • qatalin
      22 February 2013 at 18:56

      Offf, Roxule, dacă aş putea să fac un schimb cu tine, ai şti şi tu ce-i aia ca berbecu’, cu capu’ înainte, dar aş învăţa şi eu ce-i aia calmitate de tip Zen, mai Nirvana decât Kurt Cobain. 😆
      Dacă-ţi spune -Până la Dumnezeu, să ştii că simt două nuanţe aici. 😛 Adică, pe de o parte, latura apreciativă, care nu poate fi neglijată, iar pe de altă parte, un fel de consternare, când vede că -OMG, cât poate să reziste? 😀 Am i right, or am i…right? 😆

      • 23 February 2013 at 15:14

        You are right! 🙂 Stie prea bine cata rabdare am avut si cu el, din fericire e recunoscator si nu-mi incearca MAI tare rabdarea si rezolva tot ce trebuie rezolvat, stie ca alta in locul meu ar fi plecat de mult dar stiu si eu ca a meritat si MERITA, de aici si rabdarea mea pana la Dumnezeu, in ceea ce-l priveste. Sper totusi ca nu te-ai gandit si la o alta latura demna de ora 12+. 😆

        • qatalin
          23 February 2013 at 16:15

          “şi nu-mi încearcă MAI tare răbdarea” / “ştie că alta în locul meu ar fi plecat de mult”
          Eşti sigură că nu eşti iubita mea, şi ai intrat cu IP-ul lui Roxana/addicted?! 😆
          Ce mi se pare amuzant, nu e neapărat asemănarea dintre tine şi my beloved, ci asemănarea dintre greşelile mele şi cele ale iubitului tău. 😛 We both seem to drive the women crazy, the same way. 😀
          M-am gândit şi la o latura demnă de oră 12+, dar consider (sau mai bine spus, sper) că acolo nu e vorba de răbdare… 😉 O fi înţelegere, completare, conlucrare, teambuilding, teamwork, team…orice, dar nu răbdare…pentru că dacă se ajunge la…pe bază de răbdare, nu prea e bine. 😛 😉

  2. 22 February 2013 at 22:10

    Pfff… urasc coincidentele.. de ceva timp si eu imi pun aceste intrebari si nu-mi gasesc un raspuns!
    Eu nici macar nu pot spune ce fel de persoana sunt… uneori prea nerabdatoare alteori prea rabdatoare! Dar cu siguranta ~prea mult~ nu suport!

    • qatalin
      22 February 2013 at 22:17

      Iar ca să închidem perfect cercul coincidenţelor, nici eu nu suport prea mult, însă nu pot face pasul spre a spune too little too late. Cad în plasa acelor şanse peste şanse, acordate poate când nu e cazul… Spun poate pentru că nu am nici siguranţa faptului că greşesc acţionând aşa. Fucking vicious circle…i hate this shit! 😦

      • 22 February 2013 at 22:20

        we all hate it :))!!!!!

        • qatalin
          22 February 2013 at 22:21

          Oh, so i guess you can all welcome me to the club i didn’t knew it existed? Daayum! 😦

  3. 23 February 2013 at 0:30

    Salut, Cătălin! Şi eu sunt nerăbdător, dar mai precaut decât tine.
    Nu mă arunc cu capul înainte, mai întâi tatonez terenul.
    Dar nerăbdarea este, de multe ori, calea spre progres. Nu există reţete sigure.
    Ca de obicei, am copiat melodia ta. Mulţumesc!

    • qatalin
      23 February 2013 at 0:45

      Salut!
      Mda, ştiu că un răspuns ca al tău este foarte aproape de adevăr, dar e atât de greu să găseşti echilibrul ăsta precar… Mereu am fost un om al extremelor, ceea ce m-a făcut să mă lovesc constant de tot felul de obstacole…
      Mă bucur că ţi-a plăcut melodia. Mulţumesc şi eu!

  4. 23 February 2013 at 0:46

    in general,cand ne punem astfel de intrebari cunoastem raspunsul dar avem nevoie de confirmari pentru ca raspunsul nu ne place…
    am avut o zi grea si poate sunt usor cenusie dar mi s-a intamplat sa simt cam ce simti tu acum…

    • qatalin
      23 February 2013 at 0:49

      Minunat spus! Aşa e, cam jonglez cu răspunsul, care mă cam frige la mâini şi-l tot arunc dintr-o mână-n alta, indecis…
      Îmi pare rău să aud că mi te alături în astfel de simţiri…

  5. 23 February 2013 at 16:15

    Cei care rezista, ezita.Cei care ezita, rezista.
    Cred ca asta e: eziti sa folosesti ‘prea tarziul’ pentru ca numai asa ai putea rezista.
    Ceea ce ti se intampla acum e o lupta apriga intre ratiune si simtire.Eu n-as asculta-o pe prima, pentru ca in cazul de fata, m-ar duce in pragul absurdului, in ideea in care m-ar face sa cred ca trebuie sa existe vreo ‘formula’ care sa imi descopere raspunsul la intrebare.Nu! Eu niciodata nu am putut acorda vreo sansa daca inima nu mi-a dictat asa.Si sunt pe deplin convinsa ca mi-ar fi mult mai rau daca nu as acorda-o…viata e un ciclu de sanse.Le dam si le primim uneori fara merit, insa asta face parte din cursul sau firesc.
    Intrebare intrebatoare: ce crezi ca e mai dureros? Sa oferi sanse peste sanse si sa fii dezamagit de persoana iubita, de care simti ca nu te poti indeparta, sau sa spui “Stop joc!”, sa-ti iei bagajelul cu amintiri si sa pleci haihui?
    Pana la urma, bine zicea Bukowski: ‘Find what you love and let it kill you”. 😉

    • qatalin
      23 February 2013 at 16:35

      “Cei care rezistă, ezită.Cei care ezită, rezistă.”
      Chestia asta este în sine o formă de viaţă. Are atâtea înţelesuri fraza asta, şi atâta consistenţă reală, încât nu mai necesită cuvinte ajutătoare pentru a simţi exact ce-ai spus tu aici.
      Însă pentru ce ai spus în continuare, te voi contrazice niţeluş. 😛 😉 Nu în duelul raţiune/simţire, pentru că niciodată nu mi-am ascultat raţiunea, asumandu-mi orice risc ar fi implicat o asemenea decizie. Şi totuşi ce se întâmplă când şi inima ţi-e îndoită? Ar fi fost prea simplu să existe o alegere de făcut între raţiune şi inimă… 😦
      Răspunsul meu la întrebarea ta este următorul: -Stop joc! devine soluţia, atâta timp cât vorba lui Bukowski se metamorfozează în -Find what you love and let it kill you, and then kill you, and then kill you, and then ki…………………. 😦
      Şi totuşi, pentru a ajunge la hotărârea finală, e nevoie de full heart decision, nu de half heart…de aici apare indecizia…

  6. 23 February 2013 at 16:48

    I think you’re right (as always 😛 ).Unfortunately, I don’t have the answer for your question, because….I don’t know love.I was built to protect not to love, so there is no use for me other than this.Am I supposed to 🙂 or 😦 ?

    😉

    • qatalin
      23 February 2013 at 16:59

      -M-ai închis! ar fi un răspuns corect din partea mea. 😆
      Foarte rar mi se întâmplă, dar când se întâmplă, am bunul simţ să recunosc… 😳
      ………………………………
      …………mda…am rămas afiş. 😀 😉
      What can i say?!… 😕 Even protectors can learn how to love… 😉

  7. Magda
    24 February 2013 at 8:22

    Doamne, esti fenomenal! Poti exprima in cuvinte atatea stari… citindu-te mi-am reamintit de acel ”too late” din viata mea. intrebai cand se poate spune… cum de se poate spune… Se spune. Pur si simplu iti vine sa spui. Nu e o tehnica de a invata sa spui. Vine de la sine. Pur si simplu….
    Cu acest articol m-ai facut sa te citesc tot, pana la capat….
    cu acest articol mi-ai smuls o lacrima. sau doua-trei….
    cu acest articol ai trezit amintiri…
    pot spune doar:
    i,m too little…
    it,s too late…
    sometimes….
    Multumesc pentru tot ceea ce scrii. Multumesc ca existi! Multumesc pentru superba melodie. Perfect!

    • qatalin
      24 February 2013 at 13:39

      Îţi mulţumesc şi eu, Magda, pentru cuvintele frumoase. Sper să învăţ şi eu să spun cuvintele astea cu o uşurinţă care momentan îmi scapă. Mă bucur că ţi-a plăcut ce ai citit, plus melodia. Simt că ai scris cu emoţie comentariul ăsta. Şi e frumos că ai adăugat acel sometimes. Am nutrit mereu speranţa că nu întotdeauna se ajunge la ceva atât de dramatic…şi uite că-i bine când văd că şi alţi oameni adaugă – sometimes

  8. 24 February 2013 at 8:44

    Si cel mai mare munte este erodat de un firisor curgator de apa. Uneori, neclintirea iti distruge maretia.

    To quote Gandalf the Grey: “Run, you fools!”

    • qatalin
      24 February 2013 at 13:50

      Mereu am crezut că tot farmecul măreţiei stă în trăinicie, rezistenţa în timp fiind soluţia, pentru că până şi Gandalf the Grey spune la un moment dat -You shall not pass!
      Numai că ajung din ce în ce mai convins de cuvintele tale. Şubrezirea acelei trăinicii falnice, e provocată iniţial de o micuţă fisură, care erodează…în timp…

  9. 25 February 2013 at 20:21

    Nu stiu ce sa spun. Ma cunosti cat de calma sunt. Mi-e si mie necaz pe mine cat de calma si toleranta sunt. Ca dau sanse la infinit si asta e deja ceva ce consider a fi un fel de defect al meu. Asta pentru ca unii chiar nu merita acele sanse. Dar nu ma pot schimba. Asa cum suntem setati asa ne comportam. Niciodata nu ne schimbam chiar daca anumite imprejurari uneori ne influenteaza putin in luarea deciziilor. Dar nu stiu daca e vorba despre asta aici, mi se pare ca bat campii.
    Te intrebi daca acel putin prea tarziu exista… Da, acel prea tarziu exista. Ce mai conteaza ca e “prea” sau doar “un pic mai”? Tot tarziu este. In cazul meu, cel putin. De fapt exista un timp anume in care el poate deveni o afirmatie falsa. Dar…de obicei niciodata nu se intampla nimic in acel interval de timp. Am avut un articol de curand, acum vreo luna, in care exact o intrebare ca asta puneam: http://dragosteoarba.blogspot.ro/2013/01/de-cate-ori-in-viata-e-prea-tarziu.html Il stii, fiindca l-ai citit. Am dat raspunsul acolo…
    Cat despre ultimele fraze ale articolului…zambesc. Stii de ce. Exact asa ti se intampla 😉

    • qatalin
      26 February 2013 at 1:09

      Nu se întâmplă nimic în acel interval de timp, dar este un timp mort – pierdut. Cel puţin eu aşa îl văd. Şi atunci, why bother? Or fi oameni care să ia deciziile bune, la timpul potrivit, fără a avea dubii cu privire la hotărârile lor? Dacă da, de ce nu predau cursuri indecişilor? 🙂 Mi-ar prinde bine. La fel cum mi-ar prinde bine şi câteva cursuri de anger management din partea ta. 😆
      Dacă ai zâmbit e bine. Mai nasol ar fi fost dacă n-ai fi făcut-o. Mai nasol pentru mine… 😛

  10. 15 March 2013 at 10:37

    Știu că n-are legătură cu ce-ai scris, dar mie îmi place poza cu medalioanele 🙂

    • qatalin
      15 March 2013 at 15:34

      Nu face nimic. 🙂 Într-un fel, are legătură.
      Şi mie îmi place în mod deosebit. Faţă de mult mai celebrele inimioare rupte-n două, câte o jumătate pentru fiecare parte, asta mi se pare mai…expresivă, pentru că nu se referă la jumătăţi distincte, ci face referire la intrarea în inimă a persoanei care poartă acel mijloc.
      Dar pe lângă aceste aspecte, să ştii că m-am gândit puţin la Oana’s puzzle când am ales-o, şi eram convins că dacă vei vizita articolul ăsta, o vei îndrăgi. 😉 Dacă vrei, poţi să o şi foloseşti. Mi-ar face mare plăcere să ştiu că mi-o furi, pentru că oricum îţi aparţine într-o mai mare măsură decât îmi aparţine…din motive evdeinte… 🙂

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: