Go where i would, I cannot.

N-am mai compus de mult o poezie, dar am măcar satisfacţia descoperirii unor versuri geniale în melodii superbe.
Îmi place foarte mult să ascult muzică. Nu m-aş numi un meloman, cât mai degrabă un fel de ascultător feroce…sau, devorator de gâdilături pe creier. Îmi plac multe genuri, printre care şi cel instrumental. Însă când vine vorba de melodiile în care sunt prezenţi şi solişti vocali, devin puţin mai exigent. Şi asta pentru că atunci când ascult o melodie, mă influenţează foarte mult versurile. Sunt şi momente în care doar aud muzică, iar atunci, luat cu una, cu alta (la treburi mă refer ;)), nu bag de seamă versurile, sau mai bine zis…nu sunt atent la ele. Bine, asta se intamplă şi datorită faptului că nu prea ascult melodii în primă audiţie, atunci când tastez/citesc articole/fac treabă prin casă, sau am alte…îndeletniciri.
Tocmai ăsta-i motivul pentru care-mi sar în ochi (mai bine spus, urechi), anumite versuri, care, acompaniate de linii melodice senzaţionale, dau o şi mai mare încărcătură imaginativă, melodiilor care-mi urcă-n creier, şi care ulterior coboară-n inimă. Dacă-i doar instrumentală, ok…nu zic nu, dar dacă mai are şi versuri scrise cu sufletul, cântate cu voci chinuite de însemnătatea cuvintelor respective, atunci tacâmul e complet.
Presupun că aţi observat obiceiul meu de a posta şi versurile odată cu melodiile pe care le împărtăşesc cu voi. N-o fac în sens negativ…nu desconsider cititorii, insinuând că n-ar şi limba engleză. O fac pentru că atât de atent sunt la acest aspect, care mi se pare copleşitor de important, atunci când ascultătorul intră în transa indusă de ascultarea unei melodii bune.
Revenind la cazul de faţă, este vorba despre o cântăreaţă pe care am descoperit-o de curând, ascultând muzică pentru depresivi (nu pentru a-i scoate din depresie, ci pentru a-i adânci şi mai rău :D), căreia îi voi dedica în curând un articol special, având în vedere faptul că am vreo zece melodii de-ale ei pe care le-am inclus deja în lista de ascultat zilnic, şi care are în una dintre melodiile sale, o baladă superbă, versuri scrise cu sufletul.
O cheamă Agnes Obel, iar melodia este intitulată Katie Cruel. Din versuri reiese că domniţa Katie, ajunge într-un loc populat de oameni încuiaţi la minte, plini de prejudecăţi, atenţi la aparenţe şi snobi până-n măduva oaselor, unde descoperă în scurt timp că ospitalitatea localnicilor se transformă în dispreţ, iar apoi în prigonire şi ocară. Iar asta în timp ce ea încearcă disperată să ajungă la iubirea ei – ...to my heart’s desire…
Şi uite aşa ajung la versurile de mi s-au părut mie a fi cam cele mai bune pe care le-am auzit eu până acum într-o melodie tristă. Mulţi cântăreţi ne povestesc suferinţele lor, cu versuri care mai decare mai frumoase, cu rimă, cu tâlc, cântate din suflet, însă…versuri normale…umane. Ei bine, Agnes Obel preferă să-şi verse suferinţa folosindu-se de versuri dramatice, pe care eu le cataloghez automat a fi inuman de expresive. Eu până acum n-am mai întâlnit aşa ceva. Din sfera versurilor plăcute, pozitive, care-ţi ridică sufletul în înaltul cerului, purtat pe nori de speranţă, am mai auzit melodii până acum…am mai auzit cântăreţi tânguindu-se frumos. Numai că din zona versurilor triste, copleşitor de dureroase, ultima strofă din cântecul ăsta, mi se pare apogeul…culmea suferinţei din dragoste.
Şi asta pentru că domniţa iniţial numită giuvaier rătăcit, acum ajunsă Katie cea crudă, se vede pusă într-o situaţie care mie mi se pare cea mai insuportabilă stare atunci când iubeşti – aceea de a trebui (forţat de împrejurări) să accepţi o anumită conjunctură, o stare de fapt neverosimilă, care te sileşte să te sacrifici, pierzând o iubire pură, sinceră, divină, constrâns fiind de un complex de împrejurări totalmente nefavorabile, însă aproape imposibil de surmontat.
Veţi spune (pe bună dreptate) -Bine, dar aşa ceva a mai fost descris în cântece. Ştiu şi eu asta, numai că nimeni, niciodată nu a folosit o asemenea alăturare de cuvinte, cu un asemenea înţeles, puse într-o baladă ca asta.
O să pun, ca de obicei, versurile în limba engleză, imediat după melodie, numai că aleg, într-o încercare penibilă (sper să-mi iasă bine totuşi), să le traduc şi în româneşte, ca să punctez şi mai bine imposibilitatea care reiese din întortocherea lor. În limba noastră, sună cam aşa:
Dacă aş fi fost unde aş fi,
Atunci aş fi unde nu sunt,
Iată-mă aici unde trebuie să fiu,
Să merg unde-mi doresc, nu pot.
Să merg unde-mi doresc, nu pot.
Să merg unde-mi doresc.
Nu ştiu cât de bine mi-a ieşit. Aştept şi părerile celor care se pricep mai bine la limba engleză, fără nicio supărare. Dacă nu-i bună traducerea, rectific ulterior, în comentarii. Însă eu aşa le văd a fi traduse. Şi dincolo de traducere, înţelegerea lor este de nedescris în cuvinte. Vocea ei, pianul acela atât de cristalin, care nu spălăceşte sunetele, lăbărţându-le într-o difuză continuitate, ci le încheie aproape brusc, făcându-ne să simţim fiecare notă în parte într-un mod distinct, de parcă-s lacrimi care cad într-un lac, fiecare separată de cea de dinainte, şi despărţită de viitoarea, tot complexul format din voce-versuri-poveste-imaginaţie, formează o minunată lume în care vă invit să intraţi, pierzând fix trei minute din viaţa voastră, într-un mod deosebit de plăcut…sper.

When I first came to town,
They called me roving jewel;
Now they’ve changed their tune,
Call me Katy Cruel,

Through the woods I’m goin’,
Through the bogs and mire,
Straightway down the road,
To my heart’s desire

When I first came to town,
They brought me drinks of plenty;
Now they’ve changed their tune,
Bring me bottles empty,

Through the woods I’m goin’,
Through the bogs and mire,
Straightway down the road,
To my heart’s desire

Through the woods I’m goin’,
Through the bogs and mire,
Straightway down the road,

If I was where I would be,
Then I would be where I am not,
Here I am where I must be
Go where I would, I cannot.
Go where I would, I cannot.
Go where I would.