Home > De suflet., Muzică. > …or am I a wishful thinker?

…or am I a wishful thinker?

Woman blossomRăsar femei. Propoziţie simplă. Înţeles complex.
Pe zi ce trece, mă conving şi mai mult că sărbătorirea femeilor odată cu venirea primăverii, este inventată de bărbaţi. Fiind deseori invidioase unele pe altele, femeile n-ar fi putut născoci o asemenea festivitate a înmuguririi vieţii, pentru simplu fapt că ele nu se îndrăgesc între ele cu o intensitate asemănătoare cu dragostea pe care le-o purtăm noi, bărbaţii. Iar dragostea noastră pentru ele este atât de mare, încât n-am putut corela un alt anotimp, cu gingăşia, delicateţea şi fragilitatea lor.
Nu puteam să le arătăm iubirea odată cu gerul napraznic, pentru că ar fi însemnat o aluzie la firea lor afurisită uneori, aprigă precum nopţile friguroase de iarnă, aşa cum nu puteam sărbători frumuseţea lor alăturând-o unei călduri insuportabile, asemănătoare cu diversele lor stări schimbătoare, care îi fac pe bărbaţi să caute o ascunzătoare departe de tirul lor verbal, precum facem cu toţii vara când e cald afară de simţim că ne fierbe creieru-n cap. Dacă mi s-ar fi cerut mie părerea, sau dacă ar fi contat în luarea deciziei cu privire la data sărbătoririi femeii, trebuie să recunosc în cel mai sincer mod, că aş fi optat pentru toamnă, nu pentru primăvară.
Primăvara mi se pare un anotimp uimitor. Nici o primăvară până acum n-a trecut fără să-mi dea coate imaginare, trezindu-mă din amorţeala iernii. Parcă învăţ iar să merg, să respir, să…cunosc lumea şi mediul înconjurător. Din punctul meu de vedere, primăvara este mai mult un anotimp al reobişnuirii, decât un anotimp al primenirii. Poate şi pentru că sunt o fire mai nostalgică, uşor melancolică. Însă chiar dacă n-aş privi prin ochii mei acest aspect, nu consider că primăvara se potriveşte cu adevărat matriţei mentale pe care o am eu în legătură cu femeile.
Woman springŞtiu, ştiu…natura se trezeşte la viaţă, laolaltă cu toate celelalte stereotipii pornite mai mult dintr-un interes pecuniar, al comercianţilor de sezon, decât dintr-o simţire sinceră, inocentă, în legătură cu viaţa. Şi totuşi sunt de acord că acum avem de-a face cu simbolul continuităţii vieţii. Femeia, lăcaş sfânt al perpetuării speciei, purtătoare de viaţă în pântec, exact în această perioadă simbolizează mai mult ca niciodată renaşterea. Nu ştiu cât de mult (mai degrabă puţin), mă pricep eu la natură, flori, şi alte aspecte în legătură cu acest sezon, însă eu corelez astenia cu un fel aparte, atipic, de înţelegere a continuităţii şi a izbânzii vieţii asupra morţii, care întotdeauna are legătură cu rezistenţa delicateţii femeilor. Nu toate femeile ştiu să fie delicate, puţine dintre ele reuşind să-şi păstreze delicateţea an de an. Acestea mi se par a fi desăvârşirea şi lecţia lor pentru noi, bărbaţii. Menţinerea acelei tinereţi sufleteşti, pe care şi-o primenesc la fiecare început de an, arătându-ne că sunt din nou pregătite de…orice, într-un mod aproape inconştient. Pentru ele (cele care reuşesc să-şi retrezească mugurul din suflet) devine ceva natural afişarea acelui comportament aproape copilăros, zglobiu, zâmbăreţ, plus atitudinea pozitivă, încărcată cu un optimism deloc tâmp, fiind conştiente de şansele lor de a reuşi tot ce-şi propun.
Ăsta-i motivul pentru care în fiecare primăvară consider că femeile răsar, nu ghioceii. Ghioceii sunt doar simbolul renaşterii lor sufleteşti, pe care noi îl avem drept mărturie materială, palpabilă, cu privire la desăvârşirea rolurilor pe care şi le însuşesc ele în anul nou care urmează: mame, prietene, soţii, fiice, iubite, surori…

I’m bleeding, I’m bleeding in ways of the fire burned.
I’m crying, I’m crying in ways of the nightbird.
No more is there one to lay by my side.
I’m straying, I’m straying in nightmares all the time.

A little something I know,
A little somewhere I go,Flowers bouquet
Reminds me of you.

To blossom blue is to blossom without you.
To blossom blue…

I’m breaking, I’m breaking but I cannot bear to.
I’m staring, I’m staring but I cannot see you.
For no more are you to lay by my side…
I’m weeping, I’m weeping no more then this second time.

A little something I know,
A little somewhere I go,
Where the sweet waters flow,
Reminds me of you…

A little something I know,
A little somewhere I go,
Where the sweet waters flow,
Where the mistletoes grow,
Reminds me of you.

To blossom blue is to blossom without you.
To blossom blue is to blossom without you.
Heart in the waterŞi totuşi prefer toamna. 🙂
Ştiu că-mi dau cu stângu-n dreptu’ de data asta, dar…îmi asum. Toată însemnătatea primăverii din sufletul femeilor, mă duce cu gândul la un film prea frumos, atât de frumos încât ţi-e şi jenă să-l povesteşti sau să recunoşti că l-ai văzut, pe care nimeni, la nici un festival nu-l premiază, dându-şi seama de perfecţiunea lui, fiind conştienţi că l-a văzut toată omenirea, însă nimeni nu recunoaşte asta. Primăvara este acceptarea tacită a faptului că femeia joacă în rolul mugurelui înflorit, în acest film numit Viaţa.
Pe de altă parte însă, toamna mi se pare mult mai generoasă în simţiri. Şi nu pentru că ar fi mai importantă, că nu despre asta cred că este vorba, ci pentru că este mai profundă. Mai misterioasa. Se joacă mai mult cu simţurile noastre, şi ne oferă o paleta mai largă de interpretări. Nu este deloc un anotimp al siguranţei. Incertitudinile toamnei întrec în frumuseţe predictibilitatea primăverii. Mă simt în largul meu odată ce am dreptul să interpretez, nu doar să constat. Primăvara pot doar să constat, să mă bucur de ceea ce văd în femei ieşind din nou la suprafaţă, laolaltă cu ele care renasc an de an, şi…atât. În timp ce toamna, am posibilitatea să jonglez între stări, mi se oferă şansa să înţeleg trăirile lor, să încerc să le influenţez la rândul meu cursul, făgaşul pe care se află, să disting răceala sau după caz, căldura din lăuntrul lor. Lucruri pe care primăvara nu mi le permite.
Am avut mereu impresia că toamna capăt şi eu un rol activ. Toamna, aflat în sânul unei dense melancolii, am impresia că fiind un bun cunoscător al terenului, am şansa de a participa în mod real la spectacolul din jurul meu. Spre deosebire de primăvăratice, tomnaticele par în largul lor primind sprijin, nu pentru că ar fi debusolate, ci pentru că fragilitatea lor sentimentală, sosită involuntar odată cu acel anotimp, are nevoie de o confirmare venită din partea rădăcinilor pe care urmează ele să crească în primăvara viitoare – bărbaţii.
Wishful thinkerSpre deosebire de primăvară, toamna mi se pare anotimpul căutărilor în doi şi mulţumirea găsirii unui drum diferit de fiecare dată. Platitudinea şi uniformizarea primăverilor mult prea previzibile, este înlocuită de incertitudinea unor cărări numai bune de descoperit în doi, iar atunci când nu sunt descoperite, sunt formate din mers şi capătă o şi mai mare însemnătate.
În timpul primăverilor, femeile răsar şi ne trag odată cu ele în sus, prin forţa lor fenomenală de a iniţia noi începuturi – probabil o reminiscenţă ancestrală a rolului lor de mame. Pe când în timpul toamnelor ruginii, femeile nu mai răsar, ci încep să săpe, cautându-ne pe noi bărbaţii, devenind conştiente că doar împreună cu un altoi zdravăn reuşesc să înceapă o nouă viaţă imediat ce trece iarna.
Ştiu că e un proces avantajos pentru fiecare, un perpetuum mobile al vieţii, numai că aleg toamna, chiar dacă înţeleg foarte bine şi primăvara. Şi o fac în mod subiectiv, pentru că toamna mă simt aidoma unui lup paraşutat într-o pădure deasă din care nu ştie cum să mai iasă, dar în care se simte ca acasă, spre deosebire de primăvară, care mă face să mă simt precum un ogar obosit, ce-şi aşteaptă cuminte stăpânul să-l ducă-n lesă unde doreşte el.

So the season of the fall begins
Down the crossroads in a sleepy little inn
By the fire when the sun goes down

But the night becomes you
And the secrets of the rain

Red flowerForever autumn

And the season of the fall begins
Out the nightlands when the thunderstorm sets in
The secrets clear in the cloudy night

But the night becomes you
And the secrets of the rain they will stay the same
And the time will come soon
With the secrets of the rain and the storm again

Coming closer every day, forever autumn

And the season of the fall begins
Past the pass nobell past willow is weeping
A ripple forms on the brinks of time

But the night becomes you
And the secrets of the rain, they will stay the same
And the time will come soon
With the secrets of the rain and the storm again

Coming closer every day forever autumn
Dream housePână la urmă nici nu mai contează anotimpul, atâta timp cât protagoniştii îşi pot creea propriul lor anotimp. Sunt conştient de asta, chiar dacă tânjesc prin fiecare celulă după o forever autumn. Cred că asta se datorează dorinţei mele de a căuta să zâmbesc din postura unei tristeţi apăsătoare, în loc să caut să mă întristez, din postura unei veşnic zâmbet. Cred cu tărie că zâmbetele, bucuriile, de ce nu…fericirile, sunt (sau ar trebui să fie) de-o fragilitate desăvârşită, în postura lor de Fata Morgana. Aşa că mi se pare firesc să le caut mereu, nu să trăiesc avându-le constant. Asta-i diferenţa pe care o fac eu între primăvară şi toamnă. Primăvara jovială îmi aduce totul pe tavă, de fiecare dată la fel, fără a mă surprinde niciodată, în timp ce toamna din suflet mă face să caut totul…orice. Prefer search mode, nu stand by mode
Ca un făcut, nu prea greşesc primăvara. Nici n-aş avea cum. Prea e totul flawless… Zici că-s un ţăran cu ghetele murdare, în vizită la boieru’ satului, care mă primeşte cu drag, iar eu rămân paralizat de consternare când imediat cum intru şi toţi ochii sunt aţintiţi asupra mea, văd totul în jurul meu alb şi aşezat la dungă, iar eu am cizmele pline de noroi, îmi pute gura a usturoi, am o erecţie pe care nu pot s-o maschez şi-mi vine să slobozesc o băşină. The expectations are too high, and I’m such a drag when I’m supposed to…do things
Prefer greşelile toamnei. Îmi place să zburd liber prin desişul infint al minţii mele, conştient de faptul că totul este creeat din mers, şi bucuros că eventualele clipe de fericire înţeapă adânc melancolia adusă de cel mai frumos anotimp creeat pentru om, făcând şi mai bine diferenţa dintre alive but stiff şi blue but quick silver
Centaur and his mateŞtiu că multă lume simte diferit. Ştiu că mulţi preferă vara, sau primăvara. Unii ar lua la schimb chiar şi iarna, numai să nu audă de toamnă, pe care o asociază în mod eronat cu ploile, vântul, noroiul, neînţelegând decât latura ei climatică. Ştiu că poate ar fi trebuit să vorbesc în termeni laudativi doar la adresa primăverii, având în vedere că astăzi inaugurăm frumosul anotimp în care femeile răsar. Ştiu că ceea ce este out of the ordinary este deseori văzut drept…out of order. Ştiu că femeia trebuie sărbătorită cu tot respectul în această perioadă, însă mai ştiu şi că respectul pe care femeile îl merită, li se cuvine întregul an, nu doar acum. Însă cel mai bine ştiu că apropierea pe care bărbatul simte instinctiv că trebuie să o facă între el şi perechea lui, este cel mai indicat să o facă toamna – când femeia se pregăteşte de iernat. 😉
Şi totuşi…am i a wishful thinker?!… 😕

I’ve got magic in my voice
and wheels on my breath
I’ve got age on my faceHeart in a fence
and rhytm in my bed

And I don’t think I don’t note
what has been said
when you’re seen with a man like me
Now I don’t know girl,
what happened to you
but when I look into those eyes
I can’t find the truth
what I see is a sad waste
of beauty and youthWoman nature

Or am I a wishful thinker?
I never meant,
I never meant you harm, no

Not sure how it ends,
but it started with a kiss
then it rolls and pulls
into something like a bliss.
And your soft sleeping warmth
cures my harsch emptiness

Or was I an opportunist?
I never meant,Wolves
I never meant you harm

Now there’s something, girl
i need you to know
there will soon come a time
when I will have to let go
And when we’re with others
we can’t let it show

Oh come all you wishful thinkers
I never meant,
I never meant you harm

Advertisements
  1. 1 March 2013 at 21:42

    Nici nu e mare deosebire între femei şi flori.
    Doar că primele sunt mai frumoase…

    • qatalin
      1 March 2013 at 21:47

      …şi nu trebuiesc rupte niciodată, pentru a le putea fi admirată frumuseţea…

  2. 2 March 2013 at 20:42

    Pot sa spun cu mana pe inima ca mi se pare unul dintre cele mai interesante si reusite articole pe care le-am citit aici, pe pagina ta. 🙂 Felicitarile mele pentru idee! Original!
    Nu prea stiu ce/ cum gandesc barbatii in general, dar consider ca toamna e intruchiparea femeii coapte, femeia care are ce darui si stie si cum sa o faca; femeia care devine un tumult de culori, arome, simtaminte; femeia care asterne o liniste nemaipomenita asupra sufletului tau; femeia care aduce cu sine un vant nici caldut, dar nici racoros – un vant numai bun pentru a-ti mangaia pielea, pentru a patrunde prin fiecare por, descatusand iubirea; femeia eleganta care nu isi pierde niciodata aroma aceea de inceput de primavara, in ai carei ochi poti vedea inca mugurii naivi ce s-au desfacut in primavara.
    De la muguri pana la desprinderea de pe frunza, toate femeile trec prin aceste stari corelate foarte frumos cu anotimpurile.Insa ce e mai important consta in anotimpul pe care il aleg ca si reprezentant, anotimpul care le defineste…Eu pot sa spun ca sunt tomnatica.Desigur, spun asta fiindca m-am zbatut in pantecul toamnei. 😀 Inca nu stiu daca ‘femeia’ din mine va alege un soare cu dinti, o bucata de iarba arsa, un vartej de frunze uscate sau vreun buchet de flori de gheata… 😉 Ramane de vazut.

    • qatalin
      2 March 2013 at 21:36

      Un asemenea compliment venit din partea unei reprezentante a sexului frumos, mă face să cred că într-adevăr am scris un articol…plăcut. Mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! 🙂
      Nu vreau să intru în rolul autovictimizatului, dar constat cu stupoare, că oricât de bine aş fi vrut eu să scriu despre femei, mi-a ieşit mai mult un articol despre anotimpuri. Şi asta pentru că observ în comentariul tău, că ai descris mult mai bine femeia tomnatică, decât am făcut-o eu. 😀 Şi nu numai atât, dar ai făcut-o într-un mod senzaţional. Şi totuşi nu mă întristez până la capăt pe propria-mi nereuşită, pentru că realizez un lucru pe care nu l-am avut în vedere când m-am apucat de scris articolul. M-am bazat mai mult pe senzaţia adusă cu sine de anotimpuri (în special primăvara şi toamna), decât pe tipologiile de femei, în sine. Adică am vrut mai mult să punctez ceea ce-mi învârte mie rotiţele, din punct de vedere climatic, corelând totuşi întregul ansamblu imagistic, cu frumuseţea femeilor, în general…
      De ce am făcut precizările astea? Pentru că (n-aş vrea să te contrazic, dar îmi voi susţine punctul de vedere :P), toamna (cel puţin cea din mine…cea pe care eu o înţeleg şi o simt) nu stă prinsă în tipare. Toamna se poate întâmpla orice. Multe frunze se desprind şi cad, dar mai sunt şi plante care înfloresc toamna…
      Tocmai de-aia-mi place mult de tot toamna, pentru că se joacă atât de frumos cu oamenii…le oferă încrederea că nimic nu e bătut în cuie…aducând cu sine această libertate care lipseşte primăverilor.
      Te invidiez! Eşti tomnatică. Eu ador toamna, dar sunt primăvăratic. 😦 Oh, the irony… 😆 M-am născut în plină astenie, şi caut constant sălbăticia toamnelor târzii…

      • 3 March 2013 at 11:16

        Ba ti-a reusit foarte bine! Si nu zic asta ca sa te simti tu cocos 😛 , pentru ca stii ca atunci cand am ceva impotriva, nu ma las pana nu iti spun.Ceea ce am facut eu poti doar sa o consideri o micuta completare, care provine dintr-o imaginatie pe care tot tu mi-ai starnit-o. 😉
        Eu simt putin diferit.Imi place cand se apropie primavara, dar anotimpul in sine imi da o stare de…’nestare’, cam asa ceva. 😀 Mi se pare imprevizibil.In schimb, toamna imi da o ciudata impresie de calm.Dar un calm care se instaleaza in sufletul meu nu pentru multa vreme, caci are o dinamica rapida…Primavara ma gaseste in plina vitalitate, ma revigoreaza; toamna ma transforma intr-o visatoare, dandu-mi posibilitatea sa privesc cu alti ochi natura si tot ceea ce ma inconjoara.Toamna…ma simt ca acasa.Toamna…parca imi vorbeste pe limba mea.Si vreau sa cred ca nu-s subiectiva.
        Zici ca-i senzationala descrierea mea?! Abia acum vad si eu ce prostii am scris in acel comentariu, dar cred ca am fost putin luata de valul toamnei, pentru ca in timp ce scriam ascultam si prima dintre melodii – To Blossom Blue(superba!).Cum am putut sa scriu “…pana la desprinderea de pe frunza”?! Era cu siguranta “pana la desprinderea de pe ramura”… 😀

        • qatalin
          3 March 2013 at 12:51

          Hahahahha…. 😀 Fii atentă, că tu poţi să-mi zici orice…eu oricum mă simt cocoş. 😛
          Completare, necompletare…dacă am reuşit să stârnesc o asemenea imaginaţie, well…job done! 😉
          Normal că ţi se pare imprevizibilă primăvara. Eşti femeie. You make it happen… Atunci răsăriţi voi, şi ne trageţi după voi… Comparativ cu primăvara, toamna pare calmă, dar doar pare. Eu în acea calmitate exult, pentru că simt libertatea unei vieţi fără oprelişti. Oprelişti pe care le simt primăvara doar pentru că ştiu…simt, că nu-mi aparţine mie, ci femeilor. 😉
          N-ai scris deloc prostii, chiar şi aşa cu desprinderi de pe frunză/ramură… Nici nu mai corectez. Ţi-l las aşa, original. 🙂
          Ştiu, Să înfloreşti trist e superbă… Am momente când vreau să o ascult în surdină, şi momente când vreau să aud basul ăla cum îmi gâdilă cutia toracică, şi-o dau atât de tare, încât după cele opt minute, constat că bibelourile şi-au schimbat locul în vitrină de la vibraţii… 😆

  3. 2 March 2013 at 22:53

    mi-a placut mult mult mult melodia si in special versurile astea:

    “Not sure how it ends,
    but it started with a kiss
    then it rolls and pulls
    into something like a bliss.
    And your soft sleeping warmth
    cures my harsch emptiness…”

    • qatalin
      3 March 2013 at 2:03

      Şi mie mi se pare superbă melodia respectivă. Da, versurile o fac să fie şi mai profundă decât ar face-o vocea lui sau chitara.

  4. 2 March 2013 at 23:56

    Prezent! Am citit… Ma gandesc acum 🙂

    • qatalin
      3 March 2013 at 2:06

      😆 Nu-i nici o grabă. Îmi pare bine că ai citit. Să-mi spui cum ţi s-au părut cele două piese Lake of tears.

  5. 3 March 2013 at 12:56

    Dupa cum poate ti-ai dat seama, azi-noapte am cazut prada starii de boala. Ca o paranteza, sper amuzanta, acum am constatat ca aproape am tocit tasta “A”, lucru care nu credeam sa se intample vreodata. Scriu cu foarte mult “A”… 🙂
    Esti un poet. In proza. Stiai? Nu m-as fi gandit niciodata astfel la femeie. Nu m-as fi gandit poate fiindca sunt femeie si poate si fiindca niciodata nu m-am gandit sa ridic niste calitati feminine pe un asemenea piedestal. Mi se pare mult, chiar femeie fiind 🙂 Sau mi se pare astfel fiindca eu sunt modesta. Poate ca asa si suntem sau poate ca este nevoie de barbati precum esti tu, care sa observe cum suntem noi, femeile. Sau cum credeti ca suntem. 😉
    N-am sa te contrazic in niciun aspect. Posibil sa ai dreptate. N-am fost nicio clipa barbat ca sa stiu, ca sa simt ca un barbat. 🙂
    Ca femeie insa…si daca tot e subiectul aici, “pe masa”…am sa spun ca am o preferinta pentru ce crezi? Pentru primavara. O sa te intrebi de ce. Pentru ca vine cu promisiuni, cu sperante, cu soare, cu noutate. La mine, anul asta, a venit si cu niste dureri de cap…dar am incercat sa le ignor :))
    Aleg primavara nu pentru ca asa cred acum ci pentru ca asa stiu ca simteam. Acum nu mai simt aproape nimic. Astept primavara pentru caldura si pentru ca stiu ca aduce vara. (Stiu, urasti vara. Totusi, cu toata caldura ei, uneori exagerata, o prefer toamnei, cu atat mai mult iernii.) Imi amintesc perfect, ca la mine primavara venea cu un soi de fericire pe care nici nu ma simt capabila s-o descriu in cuvinte. Poate numai senzatia de indragostire sa mai semene la mine cu acea stare pe care mi-o dadea venirea primaverii. Venirea primaverii pentru mine nu inseamna aceste zile de inceput de martie. De abia cand incep sa infloreasca pomii, vazduhul sa fie plin de mici insecte…iar pamantul sa se rasfete sub caldura soarelui bland…de abia atunci pot vorbi despre primavara. Deocamdata, e vorba doar de o promisiune. Atat.
    Cred ca stiu de ce te subjuga toamna. Dupa vara care te-a torturat pentru tine toamna vine ca o binecuvantare, ca un fel de refugiu, o salvare…iti transmite un sentiment usor matern…si etern. Inrudit cu feminitatea.:)
    Numai pozitia ta fata de vara te face sa ai asemenea simtaminte de recunostinta fata de toamna, s-o iubesti in acest fel… Toamna lui 2012 a fost atipica. Nu trebuie luata ca etalon….deci … eu nu ma pot raporta la ea. Oricum eu resimt toamna ca pe ceva dureros, inseamna trecerea timpului, ma deprima putin. Simt altfel decat majoritatea, sunt putin ciudata.
    Cred ca suntem totusi niste primaveri, noi femeile, desi Boticelli ne-a vazut in toate anotimpurile. 🙂

    Cele doua melodii? Care crezi ca-mi place ma mult?
    Am sa-ti dau raspunsul azi. Vei vedea. 🙂

    • qatalin
      3 March 2013 at 15:15

      Bănuiam eu că eşti o primăvăratică albastră. To blossom blue ţi se potriveşte de minune… 😉 După felul în care ai descris sentimentele trezite în tine de primăverile târzii (atunci când erau trezite…) tind să cred că acel blossom merge fix la casa sufletului, iar ca să fie tacâmul complet, apare şi un blue, axat pe…acele flori albastre din videoclip…
      Nu ştiu dacă ţie ţi s-a părut că (poate) am exagerat cu epitetele laudative la adresa femeilor, asociindu-le anotimpuri, însă tu cu siguranţă faci risipă de cuvinte frumoase la adresa mea. Nu ştiu cât de poet oi fi, prozator şi mai puţin…iar o combinaţie dintre cele două, cred că-mi ridică destul de sus aşteptările de la mine însumi. Mulţumesc, şi mă bucur dacă aşa te-am făcut să mă vezi, însă mă tem că va trebui s-o dau în bară cât de curând, ca să redresez balanţa. 😀 😉
      Se pare că ne plac lucruri asemănătoare în ce priveşte primăvara. Pentru că şi mie-mi place primăvara, însă prefer oricând toamna. 😉 Însă dacă ar fi să aleg ceva din primăvară, aş renunţa la praful în dinţi, vântul turbat şi forfota haotică, aduse de începutul ei, şi aş alege calmitatea dintre temperaturile plăcute şi trecerea la cuptorul cu microunde…cu toate că durează atât de puţin. Niciodată nu mă satur de acea perioadă. Durează prea puţin – de prin Aprilie, până spre jumătatea lui Mai. Când soarele se joacă cu mine, e nehotărât…nu ştie dacă să mă pârlească, sau nu, aşa că mai îngăduie puţină adiere pe lângă razele lui, care să facă aerul respirabil.
      Spui la un moment dat Numai poziţia ta faţă de vară te face să ai asemenea simţăminte de recunoştinţă faţă de toamnă, s-o iubeşti în acest fel… Adevarat, însă nu în totalitate. Nu numai poziţia mea faţa de vară mă face să simt asta. În articol m-am referit strict la senzaţiile şi simţămintele trezite în mine de toamnă, fără să mă gândesc o secundă la climă. Dar da, ai perfectă dreptate. Acum că stau să mă gândesc, şi clima joacă un rol important. Detest atât de mult vara, încât aş iubi şi o săptămână în Siberia doar ca să scap de ea. Şi totuşi nu asta contează în alegerea mea. Reuşesc să delimitez ura faţă de vară, de ataşamentul meu instinctiv faţă de sălbăticia toamnelor târzii.
      Pentru mine abia toamna este trezirea la viaţă. Acum că m-ai făcut să mă gândesc la aspectul ăsta, o să dezvolt puţin. Plăcându-mi frigul mai mult decât căldura, cred că percep primăvara ca pe un sol al verii, aşa că din punct de vedere climatic, am o reticenţă instinctivă faţă de ea. Pe când toamna, vine ca o confirmare a răcoririi aerului, aduce cu ea briza plăcută a ploilor ce vor veni, şi mă face să…prind viaţă…din toate punctele de vedere. Dinspre sfârşitul lui Mai, până spre sfârşitul lui August, hibernez în cel mai iernatic stil posibil. 😆 Eu trăiesc cu adevărat din Septembrie până în Aprilie, inclusiv. 😀
      Boticelli n-a văzut deloc strâmb. Este o onoare pentru mine să constat că m-am potrivit cu gusturile şi interpretările lui. Aşa e. Sunteţi primăveri. Răsăriţi, aducând viaţă în tot ce atingeţi, dar mai ales în noi, bărbaţii. Şi totuşi, prefer toamna, când simt că am şi eu un rol activ în jurul vostru – nu doar rolul spectatorului din primul rând, la spectacolul vieţii…

      P.S.: Eu schimb aproape anual tastaturile, pentru că tocesc W, A, S, D, Alt, Ctrol, left Shift, Backspace şi Enter, din cauza jocurilor şi a scrisului… 😛 Însă nu tocesc doar scrisul de pe ele. Ţin minte că am înlocuit odată o tastatură (după aproape 2 ani) care avea veritabile găuri în vreo 3-4 taste… 😆

      • 3 March 2013 at 15:36

        As cam schimba tastatura dar e la laptop….nu cred ca se poate. Poate cu totul 😉 Pentru ca nu la stergerea literelor ma refer ci la o reala gaura in tasta aceea :))

        • qatalin
          3 March 2013 at 15:48

          Hahahaha!!!! I know! That’s why i hate laptops. Dar dacă e să-mi iau vreodată unul, voi rămâne tot cu mouse şi tastatură obişnuite. 😀 Nu suport bijbireala cu deştu’ pe pătrăţica aia care mimează mouse-ul clasic, la fel cum nu suport tastele plate, ci cele adânci. 😀

  6. 3 March 2013 at 13:23

    O dau pe o nota mai amuzanta, acum ca mi-ai amintit de ceva.Si anume, definitia cocosului: un gainar ce se umfla-n pene. 😆
    Nu prea ai de ce sa te simti cocos.Stii de ce? Cocosul se trezeste devreme, in schimb tu… 😆 😛

    • qatalin
      3 March 2013 at 15:29

      Înseamnă că am fost întotdeauna un cocoş căruia-i place să stea printre găini şi puicuţe. 😉 😀
      Iar ca să mă desculp (dacă oi putea :P), aş rămâne în registrul animal, dar aş schimba puţin abordarea. 😀 Trezitul meu târziu, care mă face să nu mă împrietenesc deloc cu dimineţile ultimilor…pfff…10 ani?…mă duce cu gândul mai mult la săracul bou, care trebuie să tragă la jug aproape în fiecare zi, în timp ce taurul aşteaptă cuminte în staul, scutit fiind de muncă, fiind apreciat pentru…alte calităţi. 😉 😆

  7. 3 March 2013 at 15:43

    Daca tot vrei sa ramai la registrul animal, afla ca tot berbec ramai, orice ai face! 😀 😉
    Mda…un articol asa sensibil nu merita niste comentarii ca astea. 😆

    Nu ma mai satur din citit fraza asta:
    “În timpul primăverilor, femeile răsar şi ne trag odată cu ele în sus, prin forţa lor fenomenală de a iniţia noi începuturi – probabil o reminiscenţă ancestrală a rolului lor de mame. Pe când în timpul toamnelor ruginii, femeile nu mai răsar, ci încep să sape, cautându-ne pe noi bărbaţii, devenind conştiente că doar împreună cu un altoi zdravăn reuşesc să înceapă o nouă viaţă imediat ce trece iarna.”
    Superb spus!….Momentan procesez.Daca mai imi vine ceva ‘inteligent’ in minte, revin. 😉

    • qatalin
      3 March 2013 at 16:03

      Ok, Aries it is. 😉 Înseamnă că Matei 10:16-23Here, i send you forth as sheep in the midst the wolves, se transforma în Here, i send you a ram amongst the sheeps. 😆 Asta aşa, ca să-mi pice bine dormitul până târziu. 😉
      Lasă-l aşa… Comentariile cu referire la regnul animal mă duc cu gândul la toamnă…care acum e atât de departe. :(…
      Şi mie-mi plac foarte mult cele două fraze. Grosso modo, cam aşa văd eu relaţia bărbat-femeie…şi asemănarea lor cu anotimpurile.
      Meeh…don’t think it through too much. Behehehecause i like theehehe commeehehents like theehehese. Beehe beeheeehe behe. 😀 😆 😉

  8. 4 March 2013 at 21:32

    ”toamna mi se pare anotimpul căutărilor în doi” – frumos spus. Îmi trec prin minte o mulțime de gânduri când citesc fraza asta și zâmbesc la ceva doar de mine știut 🙂

    • qatalin
      4 March 2013 at 22:48

      Da, da, da!!! Exact la asta mă refer şi eu. Toamna e pusă pe şotii. Se ţine de glume…are secrete… 😉 E jucăuşă, foc!
      Ştiu la ce te referi. Adică…nu-ţi cunosc secretul :lol:, ci îţi cunosc foarte bine sentimentul lăsat de toamnă în suflet. 🙂

  1. 6 March 2013 at 13:01

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: