Home > De suflet., Muzică. > J’ai tellement besoin d’amour.

J’ai tellement besoin d’amour.

Shooting a woman's heartThe french are doin’ it better, I tell you! Iar exprimarea în engleză nu-i deloc întâmplătoare. Sunt două motive pentru care am ales-o. În primul rând pentru că în opinia mea, tot ce ţine de iubire, love, l’amour, sau cum doriţi să-i mai spuneţi, capătă un cu totul alt înţeles, dând un sens al profunzimii, atunci când vine vorba de francezi şi de felul în care tratează ei dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Şi în al doilea rând, pentru că cel puţin în România, duelul percepţiilor este dat între engleză şi franceză, cu tot ce ţine de aceste abordări diferite, dincolo de aspectul pur lingvistic.
Cu toate că suntem un popor latin francofil, care ne-am axat istoria ultimelor sute de ani pe tot ce derivă din gândirea, politica, aspiraţiile şi simţirile franceze, cel puţin în ultimii 25 de ani, ne-am tot uitat înspre un Vest puţin mai îndepărtat, trecând peste meleagurile europene, undeva dincolo de ocean, împrumutând cu nesaţ cultura (dacă se poate vorbi despre aşa ceva) americană.
Ţin minte că am apucat această întoarcere ca la 23 August, încă din şcoală. Se terminase epoca în care se preda rusă şi germană, şi eram de ani buni în plin avânt franţuzesc. În sensul că limbile străine predate erau franceză şi engleză, în ordinea asta, tocmai pentru a puncta importanţa lor. Se făceau mai multe ore de franceză, programa şcolară conţinând pe lângă acest aspect şi o materie la istorie plină de referinţe concrete asupra frăţiei dintre poporul francez şi cel român. Nu ni se preda Declaraţia de Independenţă de după războiul dintre Nord şi Sud, sau The Fifth Amendment obţinut cu greu de Lincoln. Din contră, învăţam constant despre revoluţia de la 1789, ulterior şi despre cea de la 1848, pornite în Franţa, despre avântul democratic înfiripat de simţirile unui popor liber, în sânul unei Europe îndoctrinate înspre regalitate şi ieşită de curând dintr-un Ev Mediu nimicitor.
MeetingŞi totuşi, încă din timpul în care mai eram elev, a început treptat schimbarea în abordare, trecându-se la predarea aceloraşi limbi străine, însă având ordinea inversată: engleză…franceză. Libertatea nou căpătată ne oferea acest deliciu al îmbrăţişării aerului cool american. Nu mai era hip să fii french…s-o arzi sensibil, delicat, manierat, ci era (dacă erai adolescent) o moarte socială să nu îmbrăţişezi bădărănismul, brutalitatea în exprimare şi trăsăturile neşlefuite aduse cu sine de americanismul venit drept stindard al libertăţii extreme. Tot ce ţinea de simţirile unui popor care până nu demult era fratele nostru spiritual, era încadrat sub un singur termen definitoriu – gay. Dacă simţeai franţuzeşte, gândeai şi vorbeai limba lui Balzac, erai fie Gaylord Focker, fie eunuc.
Din păcate, aspectul asta începuse să atingă puţin şi sfera doamnelor şi domnişoarelor. Şi spun din păcate, pentru că în opinia mea, tot ce ţine de masculinitate, testosteron, determinare şi hotărâre bărbătească, aparţine felului american de a vedea viaţa, iar tot ce ţine de delicateţe, estrogen, gingăşie şi sensibilitate feminină, aparţine abordării franceze. Nu cred că există o limbă mai frumoasă pentru femei pe lumea asta, decât franceza. Sonoritatea cuvintelor rostite corect în franceză, felul în care se mişcă limba în gură în momentul rostirii lor, gesturile pe care le necesită exprimarea nonverbală, limbajul corpului şi al ochilor induse instinctiv de folosirea ei, aduc la suprafaţă tot ce este mai frumos într-o femeie, punandu-i în valoare toate atuurile ei naturale, şi scoţându-i în evidenţă ceea ce ochiul multor bărbaţi n-ar reuşi să observe altfel.
Acelaşi lucru îl cred şi în legătură cu limba engleză, doar că potrivirea de data asta, este în legătură cu bărbaţii. Nu l-aş vedea pe Dwayne Johnson în Faster, sau pe Gerard Butler în 300, rostind expresii încărcate cu o masculinitate de-ţi sparge ecranul, în limba franceză. Ar fi părut gay şi atât… N-ar mai fi avut acea…ferocitate şi acea virilitate tipice bărbaţilor adevăraţi.
Holding handsAşa că lumea mea perfectă, ar fi formată din bărbaţi care vorbesc, simt şi se comportă englezo-american, alături de femei care vorbesc, simt şi se comportă franţuzeşte. Inţelegându-se între ei, dar preferând o asemenea exprimare, doar de dragul amorului care ar întrece în intensitate ceea ce există azi în lume. 😉
Pentru că da, eu chiar cred femeile care simt franţuzeşte, sunt într-adevăr desăvârşite. Eventualele lor minusuri, tot plusuri ar părea în ochii bărbaţilor. Şi asta pentru că atât de mult sunt amplificate plusurile purtate pe valuri franţuzeşti, încât minusurile ar deveni invizibile. Acum sincer, într-un fel sună I need some lovin’ baby, şi altfel sună J’ai tellement besoin d’amour. În primul caz parcă l-aş vedea pe James Brown, încruntat, plin de transpiraţie, grohăind şi răcnind printre dinţi un I need some lovin’ baby scremut, menit să însemne fix dorinţa carnală a bărbaţilor care exact aşa simt. Iar în cazul al doilea, parcă aş vedea-o pe Monica Belluci, uitându-se pe sub sprâncene, deschizând doar puţin buzele şi rostind un J’ai tellement besoin d’amour şoptit, aproape închizând uşor ochii când îl termină de rostit.
Iată un caz interesant de combinare între limba engleză şi limba franceză, pe care l-a încercat o foarte frumoasă cântăreaţă americană, pe nume Elinor Blake, preferând să cânte strofele în engleză şi refrenul în franceză. Ei îi iese foarte bine, pentru că se simte în glas accentul american atât de delicios mascat de o franceză pronunţată aproape perfect ;), însă atât de suav descătuşat în refrenul pe care parcă o simţi cum şi-l dorea sosit cât mai curând posibil.

You’ve got a hopped up lion
And a Bengal in a rage
A Rastafari from Zion
Holding your rib cagePale skin woman
Showed a side of me, yeah
Fangs of Nosferatu
I know how you want to play
Hop among the angels

Oh, huh, huh, huh
Attention Cherie
Oh, huh, huh, huh
Le diable te suit

Walking in the garden
Underneath the holly
Listening to Johnny Hallyday in a spin
You’re jumping in the fire
That’s why you always, always win
Getting on your wire
Can you hear the angels sing?

Oh, huh, huh, huh
Attention Cherie
EmbraceOh, huh, huh, huh
Le diable te suit

Walking through the world
Killing all the girls
Sipping on a soda
Slashing like you’re Yoda
Your mind twirls by your side
Your eyes will never lie
You’re a wheel
I know how you feel

Oh, huh, huh, huh
Attention Cherie
Oh, huh, huh, huh
Le diable te suit

Oh, huh, huh, huh
Car, quant à lui
Oh, huh, huh, huh
Sa solitude l’ennuie
L'amour
Walking in the garden
Underneath the holly
Listening to Johnny Hallyday in a spin
You’re jumping in the fire
That’s why you always, always win
Getting on your wire
Can you hear the angels sing?

Oh, huh, huh, huh
Attention Cherie
Oh, huh, huh, huh
Le diable te suit

Oh, huh, huh, huh
Attention Cherie
Oh, huh, huh, huh
Le diable te suit
Woman on tracksCred că de fapt cel mai important aspect al femeilor care simt astfel, este ceea ce transmit ele. O asemenea fineţe în glas, folosirea cu abilitate a melodioaselor cuvinte rostite cu subînţelesuri ascunse, tot ansamblul alcătuit în interiorul şi în exteriorul ei de către femeia francofonă-francofilă, transmite un singur lucru – Cucereşte-mă! Însă nu oricum, ci delicat, încet, prelungind curtarea, agonizând dorinţa, păstrând acel joc fin al atingerilor din priviri, gesturi şi cuvinte… Lucru pe care americancele nu-l fac, preferând o tatonare din doi timpi şi trei mişcări, care imită oarecum felul deschis, pe faţă, al exprimării unei limbi deloc ermetică.
Doar la french femme păstrează o profunzime a trăirilor interioare, pe care o arată bărbaţilor cât să-şi dea seama că-i prezentă, după care le-o ascunde, aşteptând ca aceştia să le-o găsească. Dacă ar vrea, şi-ar închide total cochilia de sub care n-ar mai răzbate niciodată nimic, însă n-o fac. Se joacă cu noi, momindu-ne şi aşteptând cuminţi sosirea vânătorilor. În funcţie de abilitatea lor, aleg şi ele să cedeze, sau nu. Probabil că unele se simt lezate de inabilitatea unor vânători obişnuiţi doar cu vânat american, mult prea simplu de răpus, care şi-au uitat the hunting skills, crezând că tot ce zboară se mănâncă.
Ei bine, unele femei păstrează un mister şi o capacitate de joacă vânător-vânat, care de multe ori rămâne neînţeleasă, părând nefirească într-o lume atât de americanizată, care din păcate a uitat că Renascentismul a învăţat femeia cum să scape batista din mână…crezând că un simplu ghiont urmat de cuvintele rostite întrerupt Me! You! Fuck! Now!, înseamnă skilluri de cuceritori…
Şi totuşi, cât de senzaţional este când avem parte de o lecţie în 3 minute şi 58 de secunde, după cum urmează să vedeţi/auziţi. Pot considera interpretarea celor două vocaliste a fi chintesenţa feeling-ului french (mi-a plăcut alăturarea celor două cuvinte ;)). Cea în roşu, Sylvie Hoarau, este exact genul de franţuzoaică introvertită, emotivă, delicată, pe care te temi că până şi o floare o poate lovi, iar cea în verde, Aurelie Saada, reprezintă acel vino-ncoace pe care-l au femeile care simt franţuzeşte, descătuşându-se totalmente într-o serie de gesturi, priviri, rotunjiri ale cuvintelor şi mişcări ale corpului, care nu doar ar surescita interesul unor bărbaţi dispuşi să vadă mai mult decât li se oferă ochiului, ci ar trezi cu uşurinţă din morţi bărbaţi care şi-au îMaintenant battez-vousnchis capsula cu testosteron crezând că nu mai are sens să plece la vânat, sau ar putea (părerea mea…) să întoarcă pe calea cea bună un gay declarat… 😉 Cât despre voce, este situată exact pe graniţa fină dintre ton ridicat şi glas normal, introducând chiar, acea nuanţă a inflexiunilor care ţine mai mult de şoapte. Adică cele două cântă, dar parcă ar…şopti versurile cu voce tare
Cred că versurile acestei melodii reflectă cel mai bine o asemenea stare pe care mă chinui eu s-o descriu aici. Pentru că aşa este…oricât de macho am fi noi, oricât de plini de bling-bling am fi, oricât de atrăgători şi de şarmanţi ni s-ar părea că suntem, fără luptă nimic nu este câştigat. Adică ele ne spun că J’ai tellement besoin d’amour, de tes bras, de ta voix de velours, J’ai tellement besoin d’amour, tu ferais de moi ta belle de jour, după care menţionează singurul mod în care se pot obţine aceste fructe coapte ale iubirii pe care ele se străduiesc să ne-o ofere – Hey, maintenant battez-vous! 😉

Faites-vous la guerre pour me faire la cour
Maintenant battez-vous
Soyez gangsters, soyez voyous
Maintenant battez-vousGirl in water
Toi mon tout, mon loubard
Tu serais mon lascar superstar

J’ai tellement besoin d’amour
De tes bras, de ta voix de velours

Sortez les dollars et les bijoux
Mettez-vous à genoux
Dans la Jaguar, dans la gadoue
Mettez-vous à genoux
Toi mon tout, mon loubard
Tu serais mon lascar superstar

J’ai tellement besoin d’amour
De tes bras, de ta voix de velours
J’ai tellement besoin d’amour
Tu ferais de moi ta belle de jour

Je rêve d’un king de kidnapping
TongueDe quitter mon pauvre living
Je veux du swing et du bling bling
Et que le meilleur gagne sur le ring
Toi mon tout, mon loubard
Tu serais mon lascar superstar
Moi j’ai si peur dans le noir

J’ai tellement besoin d’amour
De tes bras, de ta voix de velours
J’ai tellement besoin d’amour
Tu ferais de moi ta belle de jour
J’ai tellement besoin d’amour

Hey, maintenant battez-vous

Advertisements
  1. 9 March 2013 at 0:49

    Tot am incercat sa-ti dau un like si nu m-a lasat, fortandu-ma sa ma exprim:) Multa sensibilitate, vezi femeia exact asa clasic, cum ar trebui vazuta si nu macelarita de americani si fortata sa se adapteze…cam despre asta am zis si eu azi….dar se pare ca ne adaptam….poate ar trebui sa facem inversa, sa lasam barbatii sa se adapteze dupa noi. 🙂
    Franceza este dupa mine cea mai frumoasa, misterioasa, senzuala limba de pe fata pamantului. Barbatul care nu pricepe asta, nu inseamna ca e badaran, dar face parte din alta grupa, mai recenta….:)

    • qatalin
      9 March 2013 at 1:41

      Nu ştiu care-i faza cu like-ul, pentru că nici eu nu-l mai văd pe al tău. Am doar opţiuni de Twitter, Facebook & all that…dar ţi-a dispărut butonul de like, sau nu mi-l mai arată mie…ceea ce mă face să cred că-i ceva putred în Danemarca dacă nici tu nu-l mai vezi pe al meu – butonul de like…la asta mă refer. 😆
      Nu mă miră că simţi aşa. Citindu-ţi articolele, mi-am dat seama că îmbrăţişezi acest fel de a te exprima şi de a-ţi trăi viaţa.
      Ce păcat că vă adaptaţi. Eu chiar sper să n-o faceţi ci să ne târâţi pe noi după voi, pentru că finalmente n-o să avem de ales şi-o să vă urmăm. În opinia mea, voi ghidaţi evoluţia relaţiilor, aşa că (din păcate) purtaţi această vină a complacerii… Dacă aţi fi fost mai atente şi mai puţin delăsătoare, ne-aţi fi modelat înspre ceea ce sunteţi de fapt, nu către ceea ce vă tragem noi…… 😦
      Eu nu cred că fac parte dintr-o grupă mai recentă, ci sunt un bădăran plin de awareness. 😉

  2. 11 March 2013 at 20:22

    N-am facut franceza insa am crescut intr-o casa unde cartile in limba franceza erau peste tot, mai ales in copilaria mea. Tata a iubit limba asta findca a invatat-o la scoala si fiindca are un cult pentru tot ce vine de acolo. E drept, nici n-a avut ocazia sa cunoasca si nici nu prea l-a interesat, cultura anglo-saxona…prin extensie cea americana.
    Eu sunt un hibrid ciudat. Imi place literatura franceza in aceeasi masura in care imi place si cea engleza/americana. Ma rog, ceea ce am citit, deci nu pot sa afirm ca e vreuna “the best”.
    Si fiind eu asa un hibrid din asta, crescuta in acesta cult pentru limba lui Voltaire, pot spune ca desi literatura franceza imi place, alte arte nu ma dau pe spate. Ma refer la film si muzica. Asa, pe ici, pe colo, imi place cate ceva. Problema este limba, pe care desi o inteleg cat de cat, deci mi-e familiara, nu-mi prea place. Cum nu-mi place nici italiana.
    De fapt e ceva aici care ma indeparteaza de limba franceza. Felul cum se vorbeste ea in ultimii vreo 25 de ani sau poate ceva mai mult. Felul in care e aratata dragostea in filmele franceze pentru tineret. Nu mai exista aproape nimic romantic, si ei s-au americanizat atat in atitudine cat si in mentalitate, dar ceea ce am observat este un libertinaj desantat care nu se potriveste deloc cu limba. Care chiar nu mai e ce-a fost. S-a metamorfozat intr-o franceza amestecata cu de toate, chit ca ei sunt tare nationalisti la nivel declarativ.
    N-as zice deci ca o femeie e mai femeie daca vorbeste in franceza. O femeie e femeie daca e feminina, orice limba ar vorbi. Si cam atat.
    Iti ofer si eu un exemplu de feminitate. Vorbe cantate de o frantuzoaica adevarata…dar in engleza… 😉 In contrapondere, asa, fiindca Elinor Blake (April March) incearca sa cante in franceza si parca nu-i prea iese 🙂 Pe cand lui Silvie Vartan chiar ii iese…si in engleza 🙂

    • qatalin
      11 March 2013 at 20:45

      Nici eu n-am zis că o femeie este mai femeie dacă vorbeşte în franceză, ci doar că acea limbă, care accentuează un anumit gen de trăiri, îi pune şi mai mult în valoare feminitatea. O femeie poate fi întruchiparea feminităţii, şi în acelaşi timp poate trece neobservată, dacă nu punctează plusurile ei cu anumite…hmm…accesorii ajutătoare. Limba franceză accentuează feminitatea, exact aşa cum o fac şi o ojă aleasă bine, un ruj mai roşu decât sângele, sau un toc de 10.
      În opinia mea, o femeie este degeaba incarnarea Mona Lisei, dacă nu-şi scoate în evidenţă atuurile cu care a înzestrat-o Dumnezeu (sau după caz, mama natură…). Iar dintre aceste atuuri, limba franceză joacă un rol important, pentru că femeilor li se potriveşte de minune. Şi pe mine mă poluează fonic italiana, la fel cum mă deranjează şi franceza vorbită de bărbaţi.
      Ai dreptate în legătură cu tendinţele ultimilor 25-30 de ani în cultura franceză, dar schimbările suferite de ei nu cred că influenţează splendida imagine a unei femei care vorbeşte perfect franceza.
      Nici eu nu vorbesc bine franceza…mai mult o înţeleg decât o vorbesc, dar nu m-aş mai sătura să-mi vorbească o femeie în franceză… :), chiar dacă n-aş înţelege mare lucru. 😆
      Sylvie Vartan cântă frumos. Eu sunt atât de paranoic, încât cred că senzualitatea ei, chiar şi aici când cântă în engleză, este încă proeminentă după o viaţă complet franţuzească. Ea chiar dacă vorbeşte prefect engleza, se vede că simte franţuzeşte. 😉

      • 11 March 2013 at 21:09

        O frantuzoaica poate ca in Romania, sau Spania, sau USA sau oriunde aievea..sa aiba un asa succes fulminant cu limba franceza. 😉
        Dar in Franta…mi-e ca trebuie sa faca alte eforturi. Sa recurga din plin si din greu la acele accesorii ajutătoare 🙂

        • qatalin
          11 March 2013 at 21:16

          Tind să cred că ai perfectă dreptate, dar cum n-o să ajung în viaţa asta în Franţa, trag şi eu nădejde că mă franţuzesc ale noastre. 😀 😉

    • melanietoulouse
      23 March 2013 at 23:53

      @”Vorbe cantate de o frantuzoaica adevarata…” – Sylvie are mama unguroaica si tata bulgar, avea 7 ani când a sosit în Franta… 😀

  3. 14 March 2013 at 23:17

    :)) Pai atunci… sa-ti dea Dumnezeu franțuzeală pe plaiuri mioritice 🙂 Adica să ai noroc de vreo franțuzoiacă :))

    • qatalin
      15 March 2013 at 1:22

      Mulţumesc frumos! 🙂 Am deja parte de una, numai că simte ce trebuie, fără însă a vorbi şi limba. Şi cum îi place engleza-americană mai mult decât franceza, cred că las naibii deoparte năzuinţele mele (deseori ridicole) şi mă mulţumesc cu ea aşa româncă… 😉 Oricum româncele sunt cele mai frumoase. Păcat însă că nu toate sunt delicate. Bine, nici bărbaţii nu-s nişte Clark Gable combinaţi cu Charles Bronson…dar zic şi eu aşa… 😛 😉

      • qatalin
        15 March 2013 at 1:24

        Scuze pentru răspunsul cu întârziere, dar…am stat la meci. 😆 Vezi? Altă îndeletnicire…deloc franţuzească. 😀 😉

        • 18 March 2013 at 20:43

          Stiam ca esti luat. Glumeam, desigur! 🙂

  4. 15 March 2013 at 10:36

    Eu am făcut și engleză și franceză și a existat o perioadă în care franceza mi s-a părut cea mai fabuloasă limbă din lume. S-au schimbat multe de atunci, am trecut prin clasele unor profesori ca vai de ei și pasiunea mea pentru franceză s-a știrbit considerabil. Din cauza asta există o mare diferență între unele cunoștințe de-ale mele care vorbesc franceza melodios, aproape pasional… și eu… care vorbesc franceza mecanic, fiindcă pasiunea mea s-a dus demult.

    • qatalin
      15 March 2013 at 15:24

      “[…] a existat o perioadă în care franceza mi s-a părut cea mai fabuloasă limbă din lume […]” – perfect de acord cu tine.
      Am trecut printr-un proces asemănător de exorcizare a francezei din mine…din păcate. 😦 În 5-8 eram dat drept exemplu de pronunţie, fiind scos în faţa clasei pentru a nuanţa cuvinte şi expresii în cel mai corect mod posibil, iar în liceu abia luam 5-ul de baza, ca să nu rămân corigent. În facultate nici n-am mai făcut. La drept se făcea o singură limbă străină, şi aia doar în anu’ 1, iar eu am ales engleza, evident…
      Din punctul meu de vedere, cel mai important este faptul că ai simţit aşa, şi mai ales, ştii că…you have it you…aş fi spus-o în franceză, dar m-am temut să nu te înjur din greşeală. 😆 Cred că feeling-ul french e ca mersul pe bicicletă – nu-l uiţi niciodată. 😉

  5. 17 March 2013 at 16:44

    Et Dieu…créa la femme. 🙂
    Dacă ar fi să găsesc un infim reproş videoclipului de la Brigitte, acesta ar consta doar în mult prea evidenta opoziţie dintre personalitatea celor două cântăreţe, care mi se pare că o scoate în evidenţă numai pe una dintre ele.În orice caz, nu e nimic mascat.Sunt amândouă naturale, ceea ce mă mulţumeşte…
    Chiar dacă am ureche muzicală, de data asta nu prea îmi dau seama care dintre ele cântă mai subţire.Tind să cred că cea în verde, dar nu sunt sigură pentru că am impresia că astfel de momente variază…o dată cântă aceasta mai sus, o dată cea în roşu.Tu ce zici? 😉

    • qatalin
      17 March 2013 at 17:48

      Exact asta a fost şi reacţia mea, tocmai de aceea am mai…scobit prin tot felul de locuri, căutând ceva care să-mi cimenteze o părere cât de cât stabilă. Aşa mi se pare şi mie, dar cred că de fapt aşa sunt ele. Una e mai zurlie, iar una mai retrasă. Sunt două tipologii diametral opuse. Cea verde, o extrovertită lipsită de inhibiţii, iar cea roşie, o introvertită cuminţică, însă…până când se dă pe brazdă. 😉
      Printre multe apariţii de-ale lor în concerte, emisiuni şi clip-uri, interviul ăsta mi se pare edificator din punctul ăsta de vedere. Pe lângă discuţia pe care pare să o conducă Aurelie (cea în verde), urmăreşte atent gesturile, mimica şi reacţiile celei în roşu – Sylvie, care participă destul de activ la dialog.
      Din câte înţeleg (atât cât înţeleg… :lol:), tipul face o treabă bună ducând discuţia către acele albume, printre care şi Alanis Morissette. Fii atentă la min. 5:30, când Sylvie vede un album care-i place. La fel de atentă fii şi la reacţia lui Aurelie, care începuse să se uite prin jur, fâstâcită. 😉
      Aşa că nu ştiu care-i mai nebunatică, pentru că doar vizual şi aparent, cea în roşu – Sylvie, pare mai cuminţică, şi deci iese mai puţin în evidenţă. În schimb, când se simte bine şi dă scutul jos, e delicioasă… A little bit freaky, but close to kinky, not crazy. 😉

      • 18 March 2013 at 21:50

        Hmm…doar mie mi se pare ca cea verde, extrovertita, are o voce extrem de…matura, iar cea rosie iti da impresia ca nu vorbeste, ci canta?! Ca si cum ar pune intrebari atunci cand rosteste cuvintele, arcuindu-le…oh, j’adore!!! 😉 Ups, am cazut pe spate! 😆

        • qatalin
          18 March 2013 at 22:04

          Vorbind franceza infint mai bine decât mine, cred că ai dibuit-o perfect pe introvertită. Cam aşa e…văd că gâdilă cuvintele, de parcă-i este teamă să folosească semnul exclamării, sau punctul, preferând semnul întrebării. 😛 Cred că e puţin mai copilăroasă (lucru care o face să fie încântătoare), dar e cam nesigură pe felul cum simte, şi de-aia cred că-i puţintel introvertită…îşi da seama că nu poate fi ca oamenii mari, aşa că stă în băncuţa ei. 🙂 Câteodată mai cade pe spate, dar e colega ei mai mare lângă ea, s-o ridice şi să-i mascheze ieşirile copilăreşti tres adorable. 😉

        • 19 March 2013 at 14:45

          Nu ştiu cât de bine am dibuit-o pe introvertită, dar parcă mai mult m-ai dibuit tu pe mine.La un moment dat mi-am pus întrebarea: oare despre cine vorbeşte Cătălin, despre acea Sylvie sau despre moi? 😆 😉

    • melanietoulouse
      23 March 2013 at 23:54

      @”Et Dieu…créa la femme.” – et Vadim créa BB… 🙂

      • 24 March 2013 at 12:56

        Se spune că Dumnezeu a creat femeia, însă diavolul a creat-o pe Brigitte Bardot.:) Din păcate, i-au fost exploatate într-o prea mare măsură calităţile fizice, devenind, astfel, un sex-simbol al anilor ’60, însă nu cred că reprezintă neapărat o femeie care ‘simte franţuzeşte’.Părerea mea.Pe moment, îmi vine în minte imaginea lui Audrey Tautou, care parcă reuşeşte să contureze acea lume plină de mister a feminităţii lipsite de urme ale unei senzualităţi exagerat de evidente… 😉

        • qatalin
          24 March 2013 at 13:13

          Ştii ce mi se pare cel mai amuzant? Că nu vom şti niciodată care era cu adevărat mai nebunatică în pat – Bardot, sau Tautou. 🙂 Eu sunt convins că nu ambalajul îl face pe om, ci doar creează anumite percepţii. Pentru că până la urmă, deep down, cu toţii suntem uşor diferiţi faţă de ceea ce arătăm.
          Spre exemplu eu, câteodată par foarte sensibil, delicat, atent, manierat etc… 😀 Iar lumea crede că aşa sunt în general… 😆

        • 24 March 2013 at 13:22

          Oui, tu es vrai…totuşi, nu degeaba se spune că în fiecare femeie e un pic de Brigitte Bardot. 😀

  6. melanietoulouse
    18 March 2013 at 13:44

    Bonjour Cataline! 🙂

    @”în primul rând pentru că în opinia mea, tot ce ţine de iubire, love, l’amour, sau cum doriţi să-i mai spuneţi, capătă un cu totul alt înţeles, dând un sens al profunzimii, atunci când vine vorba de francezi şi de felul în care tratează ei dragostea dintre un bărbat şi o femeie.” – confirm, plus:”lu et approuvé… 🙂 Caci vorbesc en connaissance de cause… 😉
    L’amour rime avec toujours… 🙂
    – – –
    Salutari toulousene, sanatate si-o dupa-amiaza formidabila! 🙂

    • qatalin
      18 March 2013 at 16:37

      Bonjour Melanie! 🙂
      O confirmare la prima mână este întotdeauna binevenită. Sunt convins că din Toulouse se vede altfel situaţia. Chiar dacă eu…miros că aşa ar sta lucrurile, altfel se simte de acolo, din mijlocul evenimentelor. 😉
      Mulţumesc frumos – şi pentru vizită şi pentru cuvintele frumoase. O zi superbă şi ţie! 🙂 A bientot! 😉

  7. qatalin
    18 March 2013 at 20:59

    Eli, luat, dat…nici eu nu mai ştiu cum am fost… 😆

  8. qatalin
    19 March 2013 at 15:24

    Mădă, şi eu care speram că-s mai subtil de atât şi nu te prinzi… 😆
    Daayum! You blew my cover… 😛 What can i say?… C’est la guerre… 😀

    P.S.: Ar vrea Sylvie să fie chiar atât de adorabilă. 😉

    • 20 March 2013 at 13:40

      Dacă într-un comentariu anterior am spus sub formă de glumă că am căzut pe spate, de data asta…chiar că am căzut.Nici nu se mai pune problema de ‘integritatea fizică a scaunului meu’.Trebuie să-l schimb. 😆
      Tu es vraiment trop gentil! Madeleine te remercie de tout coeur! 😉

      • qatalin
        20 March 2013 at 15:55

        S-ar putea înţelege că mi-am propus să-ţi redecorez casa. 😆 Eu n-am nimic de împărţit cu sărăcuţul tău scaun, dar dacă coeur-ul Madeleinei îmi mulţumeşte, atunci cu scuzele de rigoare, mă văd nevoit să-l rup prin intermediul tău, fără nici o remuşcare. 😆
        Aven plaisir, mon Scher… 😉

        • qatalin
          24 March 2013 at 13:35

          Îţi răspund aici pentru că s-a terminat nr. de replici acolo. 😛 Sunt convins că în fiecare femeie e câte un pic din Brigitte Bardot, aşa cum este şi câte un pic din Audrey Tautou (era să spun Hepburn 😉 )… Sper şi eu…pentru că asta ar însemna (pe bază de reciprocitate) că şi în fiecare bărbat, există câte un pic de sensibilitate, delicateţe…etc. 😀

  9. Valentin
    20 May 2013 at 10:04

    Catalin, le zici bine domne’, serios. Te citesc cu placere, am dat de tine pe la Ciutacu, citit, placut, zic na, un tip care combate bine. Acuma, orice-ai zice, cum ai da-o de cotita, nu poti nega nici melodioasei limbi coreene, in special cea sa zicem rastita cu atata delicatete prin partile de nord ale peninsulei acel je ne sais quoi care iti gadila urechile…

    • qatalin
      20 May 2013 at 17:02

      Salut Vali! Bine ai venit.
      Mulţumesc pentru aprecieri. Coincidenţa face ca şi datorită lui Ciutacu să am eu blog, aşa că întâlnirea noastră aici nu este deloc întâmplătoare. N-ar fi fost posibilă dacă n-ar fi fost prilejuită de el, printr-un sfat/îndemn pe care mi l-a dat în urmă cu mai bine de un an. 😉
      Ai mare dreptate în legătură cu limba coreana. Nu doar cuvintele răstite au rolul vindecării constipaţiei, ci (dacă-ţi aduci aminte) şi acel jelit specifil bocitoarelor de prin zona rurală a României, pe care-l ştim cu toţii încă de când le-a murit liderul suprem, Kim Jong-Il, de începuseră să plângă până şi copacii, urşii, munţii… 😆

  1. 17 March 2013 at 7:25

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: