Mi se rupe…USL-ul?!…

Că România nu mai e stat de drept, guvernat din interior, şi orânduit conform principiilor democratice, este deja o certitudine, dovedită prin acţiuni concrete, repetate, fără nici o urmă de îndoială. Simplul fapt că din 14 milioane de votanţi, 7.5 milioane nu pot da jos un Preşedinte pe care-l urcaseră în funcţie cu doar 5.2 milioane de voturi, este o mutaţie a logicii intrată deja în istorie, drept cea mai umilitoare palmă primită de România post-comunistă.
Că democraţia nu mai este de mult un sistem de valori capabil să strunească şi să conducă echitabil o populaţie planetară care depăşeşte 7 miliarde de oameni, este de multă vreme un eşec notoriu, pe care diriguitorii se chinuie să-l compenseze prin manipulare (de multe ori grosolană), şi prin intervenţii inoportune, umilitoare. În sensul ăsta, dimocrăsi adusă de americanii care bombardează ţările posesoare de petrol, mi se pare cel mai elocvent exemplu. Însă nu mi-e ruşine nici cu umilirea poporului român, de către Merkel, Barroso şi Obama. De fapt, democraţia este menţinută pe o instabilă linie de plutire, atâta timp cât se suprapune vremelnic, peste dorinţele celor care conduc. În momentul în care teoria contrazice practica impusă de ei, măsurile luate sunt în sensul îndoirii practicii, nicidecum în sensul corelării dorinţelor lor personale, cu principiile şi valrorile democratice.
În acest context, mi se pare absolut oportună decizia pe care am luat-o în urmă cu mai bine de un an, de a nu mai vota niciodată. Cu o singură excepţie, de la care-mi ofer singur o derogare, dar despre care voi vorbi niţel mai la vale.
Dar iată că valul antibăsist a adunat un volum mare de apă, sub forma unor votanţi ofticaţi şi înverşunaţi pe tot ce înseamnă regimul Băsescu, alegând să ofere o guvernare de măcar 4 ani, unui USL special format pentru a distruge caracatiţa PDL-istă. Şi uite aşa a ajuns România, din codaşa la democraţie în Uniunea Europeană, să ofere o majoritate Parlamentară într-un stat membru, de peste 70%. Caz nemaîntâlnit în democraţiile occidentale, unde balanţa nu este niciodată înclinată într-un asemenea hal încât să bage panică-n investitori şi-n diplomaţie, cu gândul că în ţara respectivă se întâmplă lucruri necurate. Pentru că fie că ne place, fie că nu ne place, impresia general creeata este totalmente nefavorabilă. Atâta timp cât un popor votează în 2009 un Preşedinte cu 5.2 milioane de voturi, şi în 2008 un partid cu 35%, este de domeniul S&F ca acelaşi popor să-i dea jos sterciuindu-i. Asta nu spune decât că acel popor este totalmente labil psihic, în mentalul său colectiv, acţionând ca o cireadă de vite, mânate într-o direcţie sau alta, fără nuanţe, fără contur, ci doar visceral, pe sistemul hoardei de zombie lobotomizati.
Dar până la urmă, la cât de puţin ne-a interesat pe noi impresia creeata, veniţi după două generaţii trăite sub comunism, ce mai conta că suntem priviţi drept material didactic în Europa de Sud-Est? Conta să facem ce trebuie, şi mai ales, când trebuie. Începând cu survol al avioanelor NATO care bombardau Serbia de Paşte, în timp ce stăteau la sol de Ramadan, şi continuând cu scut la Deveselu, F-18 cumpărate de la fiare vechi şi menţinerea unui Preşedinte împotriva voinţei propriului popor… Noi să fim sănătoşi…în rest…las-o aşa… 😉
Şi totuşi o guvernare USL, însemna, pe lângă o palmă dată prin scor PDL-ului, o viitoare vendetă revendicativă, care să aducă demnitate în sufletele şi ochii celor umiliţi de regimul PDL-ist, materializate prin măsurile guvernelor Boc/Ungureanu. Adică nu trebuiau făcute un şir de execuţii publice, sau arestări fără dovezi, dar măcar trebuiau păstrate anumite aparenţe, şi punctate diverse strategii politice, care să arate alegătorului, că nu degeaba a votat USL-ul, ci există ulterior votului, premisele echilibrării structurilor de forţă şi a senzaţiilor de neputinţă ce dăinuiau de ani de zile în rândul maselor.
Aşa că pe lângă un set de măsuri guvernamentale care ar fi presupus o restituire a situaţiei precedente guvernărilor băsiste, USL-ul trebuia să fie foarte alert şi vigilent în legătură cu derapajele Guvernatorului European Băsescu (scuze, nu-l consider Preşedinte…ci trimisul lui Merkel în România…aidoma domnitorilor puşi de Sultan să strângă birul prostimii), şi să înlocuiască din funcţiile cheie (îndeosebi la justiţie, parchet, DNA) marionetele lui Basescu.
Păi hai s-o luăm pe rând.
În urmă cu vreo două săptămâni, cu ocazia congresului PDL, Guvernatorul Traian Băsescu a avut o ieşire publică pe care aş cataloga-o a fi aspiraţională către lumea III-a. Adică eu nu cred că se încadrează nici măcar pe aceeaşi linie cu generalii care conduc ţări din Africa, darămite cu cei din America Latină. Iată aici imaginile.
O asemenea ieşire încălcă în asemenea hal Constituţia, încât procedura suspendării trebuia iniţiată la prima oră a dimineţii respective. Nu există în lumea civilizată un Preşedinte de stat care să-şi manifeste adeziunea făţiş, în mod public, declarat, la un pardid politic. Pe lângă asta, afirmaţii precum -O să mă ocup în continuare de formarea unei alte grupări politice, sau -N-o să mai fiu o piatră de moară pentru PDL, iar PDL n-o să mai fie o piatră de moară pentru mine, constituie dovezi clare, sub forma unui autodenunţ, cu privire la încălcarea Constituţiei de către Băsescu.
Au demarat procedura suspendării cei de la USL? Evident că nu… Şi ei s-au trezit a fi tot nişte marionete manevrate de afară, care trebuie să accepte forţat directive care nu le aparţin.

Şi aşa ajungem la celălalt aspect. Cel al numirii şefilor serviciilor secrete, DNA, Parchet, justiţie. Şi în cazul ăsta este cât se poate de clară impotenţa unor lideri politici, de a conduce un stat cu decizii luate în interiorul acestuia. Umilinţa pe care o aduc cu sine din guvernarea PDL, şi pe care o întind în continuare pe obrazul românilor cei doi lideri USL, este o dovadă clară a incapacităţii democraţiei de a acorda majorităţii puterea de decizie.
Este clar ca bună ziua că nu putem avea drept şefi în anumite puncte cheie, alte persoane decât cele agreate de Merkel. Iar pe dumneaei o doare fix în cur de imposibilitatea driblării acestor numiri, de către USL. Ar vrea şi Ponta şi Antonescu s-o dreagă în faţa unui electorat avid după răzbunare, dar atâta timp cât n-o pot face, iar deciziile trebuiesc luate întocmai cu directivele de afară, găleata cu zoaie se varsă direct în capul lor, după care se prelinge în al nostru…iar aici mă includ şi pe mine, chiar dacă n-am votat, pentru că vrând-nevrând, sunt mândrul posesor al unui CNP în România.
În atare situaţie, pare absolut amuzant jocul politic actual, în care cei doi lideri USL încearcă s-o dea de la unul la altul, mimează Gambitul, schiţează fente previzibile, doar-doar nu le-o sări lumea-n cap, atunci când îi vede numind băsiştii pentru noi şi noi mandate în instituţiile pe care le-au condus deja ani de zile.
În ce o priveşte pe Kovesi, să ne amintim că ea a fost numită de Ponta, în postul de trimis al României la Bruxelles, în domeniul ei de activitate – justiţia. Aşadar, deja era o recunoaştere a neputinţei. Adică un om al lui Băsescu, blamat şi arătat cu degetul ani în şir de o opoziţie USL-istă care făcea spune la Antena3, era acum numit pe mai departe într-o funcţie importantă, nu pe motiv că n-am avea pe cine altcineva, ci pentru că aşa ni se impunea de afară.
Iar acum, nominalizarea lui Kovesi de către Ponta, printre celealte nume care vor conduce Parchetele şi DNA-ul, vine ca o ultimă flegmă sleită de obrazul celor care i-a votat crezând că democraţia învinge, şi că puterea majorităţii decide.
Ei bine, iată că nu majoritatea decide. O fi decis pe vremea romanilor, în perioada ei boemă…când Dreptul Roman era o lege aproape sfântă. În zilele noastre însă, hoarda votează, iar cei cu bani dictează.
Pe Ponta oricum îl doare-n paişpe atâta timp cât şi-a văzut sacii în căruţă şi îl aşteaptă 4 ani de boierie. Este conştient că erodarea la guvernare oricum i-ar fi adus o scădere electorală majoră, aşa că oricum nu mai conta ce face. La naiba!…adică Basescu a fost menţinut Preşedinte cu o ţară care-l dorea jos, şi nu rezistă el cu 70%? Ce dacă la începutul lui 2014 o să mai aibă doar 25% din ăştia 70% drept încredere? Merge şi aşa… Ce, Boc avea mai mult de 10%? 😉
Mai nasol e de Antonescu. Miza lui a fost demiterea lui Basescu la referendum, moment în care suit pe valul popular anti PDL, ar fi obţinut Preşedinţia României. Acum, se vede nevoit să joace în continuare cartea luptătorului pentru democraţie. Acest Don Quijote neînfricat, care se cam ciondăneşte cu Ponta, ca şi cum, sanchi… ;), el n-ar vrea să facă ce-i dictează Merkel. Şi face asta pentru că dacă ar sta capră precum Ponta, şi-ar pierde din capitalul electoral deja aflat într-un echilibru precar, şi ar risca să piardă Presidenţialele de la sfârşitul lui 2014. Aşa că stă şi înghite…şi de la Ponta, şi de la Merkel, şi de la Basescu…în speranţa că lumea nu va uita că el este liderul care n-o să permită să se mai întâmple aşa ceva.
-Ei aş!… 😆 Oricine ar fi, tot capră stă! 😉 De ce? Pentru că PIB-ul nostru e cam 10% din PIB-ul Germaniei, pentru că democraţia a expirat înainte de termen, pentru că experimentul numit România este în curs de desfăşurare iar noi suntem doar simpli spectatori, şi pentru că în general, money talks and bull shit walks.

Într-o asemenea situaţie, îmi doresc nespus de mult ca Elena Udrea să candideze la Preşedinţia României. Revenind la ideea de la începutul articolului, ar fi singura derogare pe care mi-aş îngădui-o de la abstinenţa mea electorală autoimpusă. Sincer! Nu glumesc… Am mers mereu pe ideea -Ori la bal, ori la spital… Aşa că dacă oricum avem parte de marionete la conducere, fie că-i cheamă Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Antonescu, fiecare fiind carismatic în felul său, însă incapabil să conducă propriul stat conform deciziilor luate de ei înşişi, atunci ce sens mai are să ne minţim cu privire la alegerile făcute? De ce să mai credem în continuare că votăm un lider european, sau…un preşedinte jucător, sau…orice altceva?!… E clar că nu ei decid, iar în vara lui 2012 a fost foarte clar că nici noi nu decidem dacă alţii nu vor asta… Aşa că, why bother?
Spre exemplu, vă adresez o întrebare simplă. V-a plăcut cum a arătat, cum s-a dezvoltat şi ce a reprezentat pe plan mondial, Italia lui Berlusconi?! Mi se pare cel mai bun exemplu. Un şef de stat care în Anglia ar fi fost maxim directorul unei publicaţii de scandal, iată că a fost un deceniu şeful unuia dintre cele mai puternice state din Europa. Aşadar, de ce nu Udrea? Poate să lege două vorbe, dacă bei măcar 5-6 beri, e în stare să producă şi o erecţie, are deja exeprienţă în politica la nivel înalt, şi ar fi marioneta perfectă pentru UE şi NATO, care oricum conduc tot ceea ce contează în România. Noi suntem aburiţi doar cu iluzia independenţei, iar primul capitol al Constituţiei încă este acolo, pentru că avem nevoie de o Fata Morgana…atâta tot…
Eu unul asta îmi doresc. -Udrea Preşedinte! Să ne ducem naibii cu toţii din punct de vedere al orgoliului, al prestanţei, al…demnităţii umane, dar să fim conduşi de cineva care măcar nu are cioc de ţap, privire de sniper beţiv, sau faţă de Chuckie…
Pentru că până la urmă Vuitoanele Udrei exact asta exprimă – opulenţă şi materialism populist. Adică e sinceră. N-am nevoie de Ponta să mă aburească în sensul militantist, aproape sindicalist, în timp ce Dragnea cumpără trei străzi să-şi facă o casă, iar baronii locali PSD crapă de bunăstare. N-am nevoie de Antonescu să-mi azvârle-n figură o gargară antibăsistă, dezicându-se în acelaşi timp de Ponta, dar să-i cedeze Ministerul Justiţiei fără să ceară nimic la schimb şi să rămână în continuare la guvernare, pentru că nu vrea să-şi rişte Preşedinţia. Şi asta pentru că vreau fapte, nu vorbe. Şi cum faptele îmi arată negru pe alb că nu ei ne conduc, ci ăi de-afară, păi atunci să vină femeia gonflabilă pe post de Preşedinte, ca să-mi iau şi eu floricelele şi berica atunci când este invitată prin vreo emisiune, ascultând în surdină Die Antwoord, să-i placă şi lu’ madam Merkel, că-i vorba despre bogaţi ca ea… 😉