Home > Politică. > Antena de bulgari şi USL-ul de trei lei.

Antena de bulgari şi USL-ul de trei lei.

Keep your coins. I want changeAş fi spus Antena 3 şi USL-ul de bulgari, dar mi s-a părut mai amuzant aşa… De ce e amuzant? Păi cum să nu fie când după ce întreg trustul Intact s-a zbătut cât a putut de mult timp de patru ani pentru a reuşi să-i dea jos pe Băsescu+Boc+PDL, vrând să-i aducă în loc pe Antonescu (via PC->PNL)+PSD (de nevoie) şi tocmai acum când sunt ai lor la putere, având 70% din Parlement, şi-o fură în cel mai desăvârşit mod cu putinţă?!
Că Băsescu e cel mai sinistru om politic din ultimii 23 de ani, e deja o certitudine. Că este şi cel mai puternic om politic, la fel, nu există dubiu. Că nu şi-a pus niciodată în slujba poporului aptitudinile sale de om politic genial (din păcate malefic), e clar ca bună ziua. Însă nu mă aşteptam ca în plin regim USL să şi-o fure absolut toţi soldaţii şi soldăţeii care au pus umărul la dărâmarea regimului PDL. E clar că Băsescu jubilează. Singura lui satisfacţie e să se folosească de impresionantul simţ politic pe care-l posedă, pentru a-i umili pe cei slabi şi proşti care încearcă să i se opună din când în când. Şi nu sunt puţini… Ceea ce face ca pentru mine, innocent bystander, miserupistul de serviciu, să fie un deliciu cinic, sadic, total, care vine ca o confirmare în legătură cu ceea ce am spus cu mult timp în urma – au plecat hoţii şi au venit proştii… 😆
Băsescu este un om politic mare, cu ţinte mici. Niciodată n-a avut anvergura unui om politic responsabil, regional, luat în seamă de occident. S-a înglodat în micile meschinării care i-au gâdilat eul gigantic, ocazie cu care a reuşit să-şi desăvârşească până la perfecţie singurul skill cu adevărat impresionant – capacitatea de a-i fraieri pe proşti.
Care prosti? Păi, hai să facem o recapitulare scurtă (era să scriu recatipulare, ceea ce nu m-ar fi situat departe de adevăr, ţinând cont de tăria politică a actualei puteri…; dar probabil ar fi fost mai indicat recatipuţare, dacă mă gândesc la dotarea ridicolă a USL-ului…în fine…). Păi, încă de pe vremea în care Ponta era Premier, imediat după ce a căzut Guvernul Basescu ranjindUngureanu la o moţiune de cenzură, a fost Năstase (mentorul şi formatorul ca om politic al lui Ponta) arestat şi a încercat să se sinucidă. A urmat sentinţa cu executare care l-a aruncat pe Becali în puşcărie. Pardon, sentinţele, întrucât conferenţiarul din Pipera a cumulat trei sentinţe, adunând un total de şapte ani jumate’ de pârnăică. Să nu uităm că Becali a fost membru PNL în campania pentru alegeri generale, fiind unul dintre principalii sponsori ai USL, nădejdea lui fiind că odată ajunşi ai lui la putere, îl va durea la MM Stoica de puşcărie (spun şi eu MM Stoica în loc de pulă…preşedintele clubului Steaua fiind renumit pentru abilitatea cu care umblă cu ea în gură). Apoi am asistat la punerea sub învinuire a lui Sorin Alexandrescu (şeful Antena1), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, într-un scandal monstru ce implică RCS&RDS, Liga lu’ Mitică şi trustul Intact; caz în care a şi fost arestat preventiv fo’ câteva zile…aşa, la intimidare. 😉 A urmat condamnarea cu executare (deocamdată putând fi atacabilă cu recurs) a lui Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare, acesta fiind un pion principal în schema ultimei companii de stat privatizabilă din România – CFR Marfă. Ceea ce a însemnat şi demiterea lui din funcţia de Ministru al Transporturilor. Iar acum, ca o cireaşă pe tor…pardon, că o bomboană pe colivă, iată-l şi pe pianistul cu capu’ mare şi neales la tenis cu picioru’ în copilărie, recte Mihai Gâdea, ajuns pe treptele DNA, dimpreună cu un mai vechi în ale persecuţiilor suportate din partea unor regimuri totalitare, Mugur Ciuvică, fiind aduşi să dea lămuriri şi să afle că Persoana Juridică Antena3, face obiectul unui dosar penal.
Antonescu bosumflatPăi într-o asemenea situaţie, ţinând cont de toate aceste aspecte, cam cât de sadica poate fi tăvălirea-n chinuri a ăstora de la USL, laolaltă cu toate trompetele lor mediatice, dacă ei nici măcar când sunt la putere nu-l pot izola pe Băsescu, ba mai mult, au ajuns să şi-o fure acum mai rău decât când erau sub umbrela guvernelor Boc şi a majorităţii PDL-UDMR-UNPR?!…
Chiar atât de impotenţi şi de incapabili sunt din punct de vedere politic, încât abia după ce au ajuns în funcţii ce implică răspundere şi responsabilitate, îşi dau măsura adevăratei neputinţe?! Sau de fapt este exact aşa cum au trâmbiţat PDL-ul, Băsescu, Merkel, Barroso, Bruxelles-ul prin PPE-ul aflat la putere, plus reprezentanţii lui Obama; şi anume că Voiculescu încercă să pună mâna pe justiţie, fiind ultima redută în jocul lor la nivel înalt, însemnând schimbarea totală a puterii dintr-o mână în alta?! Păi dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că Băsescu deţine acest ultim atu, justiţia (nici nu m-am îndoit până acum că ar fi aşa), cu care-i face pe obosiţii ăştia de nu se văd… Ceea ce înseamnă într-o logică foarte evidentă, că dacă vor înceta aceste umilinţe pe care USL-ul şi Antena3 le suportă, justiţia a intrat pe mâna lui Voiculescu, nu!? 😉 De fapt, acum (şi până acum) se văd şi s-au văzut rezultatele numirii şefilor din servicii+justiţie, care au fost făcute de către Băsescu prin intermediul lui Ponta, în acel moment culminant al negocierilor, în care PNL-ul a pierdut şi Ministerul Justitiei (fără să ceară altul la schimb…conform algoritmului politic protocolar, încheiat între PSD şi PNL) doar de dragul rămânerii în continuare în căruţa USL, să nu cumva să piardă Antonescu scaunul de la Cotroceni.
BasescuUmilinţa ăstora e cu atât mai mare cu cât încercarea de izolare a lui Băsescu îi face să pară ridicoli cât timp sunt tocaţi mărunt de un singur om. Acelaşi singur om care a dovedit în urmă cu fix un an, că dacă exteriorul doreşte, voinţa majorităţii româNlor contează fix cât o frecţie la un picior de lemn. Acelaşi singur om are a demonstrat prin fapte concrete, nu prin vorbe, că voinţa majorităţii contează mai puţin decât voinţa minorităţii, dacă minoritatea este mai potentă financiar, sau din punct de vedere al influenţei externe. Aşa cum se întâmplă şi acum. El este practic singur, fără partid (momentan se chinuie să expectoreze acel PLM, sau PMP, sau FFS, în fine…nu contează), fără a avea în spate voinţa populară, ci dirijând anumite servicii pe ai căror şefi tot el i-a numit după ce proştii n-au fost în stare să-şi impună propriii şefi cu 70% forţă în Parlament 😆 şi totuşi mi ţi-i face pe ciumpala…pe giumbic…pe impot…hmm, nu ştiu cum să le zic…pe nepricepuţii ăştia, de zici că are Guvern propriu, o naţiune în spatele său şi ajutor extern cât cuprinde. Admirabil! Cinic, sadic, distructiv (cu caracter de implozie), dar totuşi admirabil! Oricât de malefic ar fi, nu pot să nu admir potenţa, câtă vreme este singur împotriva USL, iar ăştia cu 70% în Guvern, cu 85% Primari şi şefi de Consilii Locale în toată România, cu trustul media cel mai adânc înfipt în conştiinţa colectivă, cu bugetul trecut în buzunarul propriu, nu-s în stare nu numai să-l facă, dar nici măcar să se apere de atacurile lui, căzând unul câte unul de zici că-s jaloane într-un poligon în care o femeie încearcă să conducă o maşină pentru întâia dată. 😛
Mircea Badea si Dan VoiculescuApropo de trust media, observ cu stupoare, dar în acelaşi timp cu o compasiune nedisimulată, că există un număr impresionant de români care nu înţeleg un fapt cât se poate de simplu. Şi anume: orice televiziune este o societate comercială, care are un nr. de înregistrare la registrul comerţului, un cod fiscal, un obiect de activitate şi al cărei unic scop este producerea de profit. Atât şi nimic mai mult. E aşa de simplu de înţeles… Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi români consideră Antena3 a fi o ultimă redută; conform propriilor lor declaraţii şi a încercării realizatorilor Antena3 de a forma în mentalul nucleului lor dur de telespectatori acea percepţie perfect eronată.
Iar acest lucru este cauzat de Băsescu. Neputând creea ceva, nefiind un om al construcţiilor şi al realizărilor, ci fiind o fiară politică ale cărei valenţe înfloresc doar în situaţii conflictuale, a reuşit o incredibilă antagonizare a întregii societăţi. De fiecare dată când nu avea un inamic, îşi forma singur unul, pentru a avea cu cine să boxeze. Iar această dividere atât de radicală a societăţii, se vede fix în percepţia oamenilor vis-a-vis de opiniile exprimate, trusturile agreate, părerile împărţite şi împărtăşite. Totul depinde de who’s side are you on
Antena 3 e aiciTocmai din acest amalgam de încordare şi tensiune socială, a reuşit să iasă la suprafaţă şi să prospere, o televiziune care 24/7, timp de 4-5 ani (cel puţin) are un singur subiect pe ordinea de zi – Băsescu…cum să-l atacăm şi cum să-l denigrăm. Nu mai contează că demersul lor poate părea logic, câtă vreme Preşedintele a furnizat constant pieţii media (şi implicit întregii societăţi) motive de revoltă şi indignare, ci contează faptul că o masă enormă de telespectatori au ajuns să considere o societate comercială a fi stindardul luptei împotriva abuzurilor…ultima redută pentru salvarea democraţiei. Doamne Sfinte! 😯 E ca şi cum aş merge pe stradă, aş vedea o vitrină frumos aranjată şi aş intra în magazinul respectiv pentru a-i spune patronului că-l consider un fel de Tudor Vladimirescu împotriva Eteriei…
Ăsta este de fapt efectul adversităţii servită drept virtute şi drum bun de urmat. Ăsta e rezultatul anilor de înverşunare şi scrâşnit din dinţi, în care oamenii au fost îndreptaţi unii împotriva altora, sub un regim semi-totalitar, inuman pe alocuri, care a ţinut cetăţenii în frâu prin constrângeri, nu prin convingeri… Iar acum iată că oamenii au ajuns să se încoloneze în spatele unei persoane juridice al cărei unic scop este producerea de profit, fără să realizeze că trustul Intact nu e nici societate de binefacere şi nici fundaţie filantropică.
Chiar Mircea Badea spune constant (pe bună dreptate :!:) că nu există om cu păreri pur obiective. Fiecare dintre noi chooses a side, indiferent de conjunctură. Păi în acest caz, sutele de mii (poate milioanele) de lobotomizati, foloweri demni ai Antenei3, aleg automat calea lui Voiculescu şi a trustului său, câtă vreme el este patronul, el trasează direcţiile de urmat, el optimizează producţia şi tot el încasează profitul, în interiorul S.C.-ului său extrem de rentabil…nu!? 😉
50.000 oameni in strada la Craiova - Antena3Pentru că oameni buni…încercaţi un micuţ exerciţiu de imaginaţie, sau mai bine zis, o mică jonglerie de natură logică. Spre exemplu eu sunt anti-Băsescu, dar nu fac parte din hoarda de oi încolonate în spatele lui Voiculescu, iar în acelaşi timp văd dincolo de pojghiţa creeata de trustul Intact cum că ar fi o ultimă redută în calea tiraniei, putând să observ destul de clar S.C.-ul profitabil, nu Don Quijotele ce mi se aruncă-n ochi ostentativ. Şi atunci cum se explică adulaţia cu care gloata de tip groupies îşi gratulează vedetele?! Cum se explică ochelarii de cal ai multor oameni care pe bună dreptate detestă regimul politic sub care au trăit ultimii nouă ani, dar care nu pot vedea ridicolul situaţiei în care se află atunci când trec din lac în puţ? Cum se explică incapacitatea unui copleşitor de mare număr de telespectatori, de a vedea că ei sunt mutaţi ca vitele dintr-un staul într-altul, fiind mereu în tabăra cuiva, fără să poată alege niciodata cu propriile puteri şi convingeri trecerea de partea celei mai importante entităţi din lumea asta – ei înşişi.
Mulţi dintre cei care l-au votat pe Băsescu în 2004 şi 2009 s-au răzgândit ulterior, la fel cum mulţi dintre cei care l-au votat pe Năstase în 2004, sau pe Antonescu/Geoana în 2009, nu se mai regăsesc actualmente în rândul susţinătorilor lor. Ceea ce însă îi uneşte pe toţi, este trecerea fără nicio obiecţie în tabăra lui Voiculescu şi a trustului Intact. Au schimbat doar căpeteniile, fără să-i intereseze altceva decât apartenenţa la un grup…eventual cel câştigător…aşa cum şi Barcelona, echipa de fotbal iubită de toată Europa manelista în urmă cu 1-2 ani când bătea tot, odată cu dezintegrarea acelui nucleu de jucători, îşi va pierde şi o parte importantă din admiratori, care vor căuta în alte părţi confortul unor echipe pe val, care să aducă rapid câştiguri pe bandă rulantă, eliberând astfel mult dorita endorfină în sistemul neuronal deseori îngălat în reziduri, al adulatorilor lor…
Steanul Uniunii EuropeneÎn acest sens Antena3 şi-a blindat spatele, întrucât a înţeles din timp că asta contează cel mai mult. Diligenţele făcute pentru a deveni post tv afiliat CNN, pretextele pe care le caută (sau dacă nu, le inventează) pentru a vedea câtă lume iese în stradă pentru ei, sunt făcute cu scopul de a-şi arăta în primul rând lor înşile, dar mai ales adversarilor, cât puhoi de cetăţeni e adunat în spatele lor, în cazul în care… În cazul în care orice…începând de la nasoale care se întâmplă USL-iştilor, până la plimbările şefilor lor pe la DNA. Iar pentru a vedea cât de mare e pool-ul de oameni săritori pe care se pot baza, au întins un steag de 7 Hectare, fac anual Mişcarea contra statului (care sub pretextul mişcării fizice, promovată de revista Viva şi Carmen Brumă, are tot acelaşi scop…de a arăta şi de a testa constant numărul respondenţilor activi din nucleul dur al fanilor În gura presei), organizează tot felul de evenimente publice sub sigla Radio Zu, sau a sărbătoririi a nu ştiu câţi ani de Antena3 (precum recentul eveniment de la Craiova) etc. Toate aceste demersuri sunt menite să arate acelaşi lucru – gradul de întrajutorare în cazul în care începe Băsescu să le facă nasoale. Nu vedeţi că de fiecare dată când le tremură podişca sub picioare, încep să facă referire doar la public, căutând ajutorul? Imediat cum a fost arestat Sorin Alexandrescu, au şi început să se adreseze publicului fidel, căutând solidaritatea şi empatia ieftină. De parcă o acuzaţie de şantaj (fondată, sau nefondată…rămâne de văzut în justiţie), trebuie atacată şi aruncată oprobiului public. La fel şi acum când au fost Gâdea+Ciuvica la DNA, iar Antenei3 i s-a deschis dosar penal – imediat au făcut apel la solidaritatea publicului propriu, ştiind că se-mpute treaba şi aşteptând ajutor din partea lobotomi… hoard… gloat… pardon, grupului de cetăţeni care-i considera un fel de Mesia pe pământ… 😉
Basescu si flacara democratieiNu mă înţelegeţi greşit… N-am nimic de comentat împotriva demersurilor lor. Faptul că Băsescu a fost un Preşedinte odios este cât se poate de clar. Pe mine mă oripilează felul mârşav în care-şi văd interesul cei din trustul Intact, folosindu-se de credulitatea şi naivitatea multor români, doar pentru a face ei profit. Pentru că până la urmă despre asta e vorba. Au avut de ales între două variante: 1) pupam în cur puterea, luăm banu’ de la buget, sau deloc dacă rămânem într-o piaţă concurenţială reală, devenind astfel al nu ştiu câtălea bou înhămat la aceeaşi căruţă detestată de oameni; 2) începem să dăm în putere având argumente reale, valide, de bun simţ, cu ajutorul cărora să câştigăm simpatia mulţimii nemulţumite, iar în felul ăsta devenim singura televiziune care vorbeşte despre nasoalele sistemului, facem un rating uriaş, pe care-l transformăm în extrem de bănoase contracte cu marile companii de publicitate, obţinând profituri uriaşe. Evident că au ales varianta 2), numai că odată intraţi în hora asta, nu mai e cale de întoarcere. Adică fie că Băsescu făcea ceva nasol sau nu, ei oricum îl mâncau de cur de dimineaţă până seara. Fie că se întâmpla ceva dramatic sau nu în România, ei oricum semănau panică printre privitori. Iar asta se întâmpla pentru că nu-şi mai permiteau să coboare de pe piedestalul pe care se înălţaseră suindu-se pe valul de ură anti-Băsescu, perfect justificată. Trebuia menţinută tensiunea, pentru că altfel ar fi riscat să coboare la nivelul RTV, Realitatea tv şi B1 tv, luptându-se cu ei cot la cot. Iar aşa ceva era de neconceput pentru o televiziune care sub stindardul empatiei făţarnice făcuse profit uriaş, acaparând până la sufocare piaţa media din România. Odată ce deveniseră un mamut, giganticul animal preistoric trebuia hrănit din gros…fără excepţii. Iar atunci au început să uite de oameni (nu că i-ar fi interesat vreodată în mod real) şi să-i trateze precum vitele, raportându-se la capul de locuitor ca la un procent într-un grafic…pentru că de fapt asta înseamnă pentru ei cei care-i consideră ultima redută – o cifră într-o histogramă.
VoiculescuŞi chiar nici cu asta n-am nimic împotrivă, întrucât pragmatismul unor oameni de afaceri ce sunt, nu este un lucru neobişnuit în comerţ. Ca o paranteză, ceea ce fac ei (şi nu numai ei, ci întreg spectrul media românesc) nu se poate numi jurnalism, ci comerţ 100%. Revenind, singura mea problemă este în legătură cu percepţia oamenilor în ceea ce-i priveşte. Constat devotamentul fanatic al admiratorilor lor, care tinde să devină foarte asemănător, până la mimetism, cu trăirile talibanice, fapt care-mi creează o stare de…disconfort social (dacă o exista un asemenea termen). Adică gluma-i glumă, dar constat că se cam îngroaşă în ultima vreme, când în loc să se dezumfle puţin balonul ăsta al revoluţionarilor de tip V for Vendetta odată ce USL-ul are 70% pentru 4 ani, devine şi mai acută simbioza privitor-privit, antagonizând şi mai mult clasele sociale, mărind de fapt falia săpată de Băsescu în societate. Asta este de fapt buba, care nici măcar nu va erupe vrodata, câtă vreme ochelarii de cal vor rămâne la locul lor în milioane de cazuri – percepţia pe care o au foarte mulţi în legătură cu Antena3, pe care o consideră o tranşee de război, nu o S.C. profitabilă :lol:, la fel de subiectivă ca şi ei înşişi…fiind de fapt just a side of the problem, not the right path, aşa cum se autodeclară… 😉
Îmi cer scuze dacă nu-l suprot pe Băsescu, dar în acelaşi timp nu doresc încolonarea obedientă precum o oaie tâmpă, în spatele lui Voiculescu. Îmi cer scuze dacă detest regimul PDL, dar în acelaşi timp consider că USL-ul e cam aceeaşi Mărie cu o altă pălărie, fiind de fapt şi mult mai proşti şi mai impotenţi politic decât predecesorii lor. Îmi cer scuze dacă nu consider Antena3 ca fiind o ultimă redută în calea a…orice, preferând să văd evidenţa…şi anume faptul că nu sunt altceva decât o societate comercială al cărei unic scop este producerea de profit. Îmi cer scuze pentru jubilaţia sadică dar sinceră pe care o resimt în momentul în care îi văd pe toţi (USL-ul şi trustul Intact) cum şi-o fură în cel mai cinic mod posibil, fix acum când credeau că-s pe cai mari. Ce să vă fac băEţi?… E şi o vorbă golăneasca, potrivită de minune în cazul vostru -Daca nu poţi, te laşi. V-a dovedit marinaru’ că vă bate mai rău la voi în casă, decât o făcea în casa lui…
Angela Gheorghiu face botSunt şi lucruri pentru care nu-mi cer scuze. Pentru faptul că gândesc folosind propriul cap, nu pe cel al realizatorilor Antena3. Pentru faptul că dacă nu-l suport pe Băsescu, n-am nevoie de o gaşcă şi un lider fals pentru a-mi manifesta opinia/voinţa. Grandomania şi dorinţa de putere şi bani manifestate de un fost turnător la securitate, nu reprezintă atuuri care să mă convingă în sensul încolonării în spatele S.R.L.-ului său. Îmi pot exprima opinia folosindu-mă de propriile-mi raţionamente. N-am nevoie de cineva care să-mi spună ce şi cum să gândesc, pe cine să urăsc, pe cine să susţin şi mai ales – pe cine să consider a fi ultima redută, de parcă suntem la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz…
Pentru acei oameni care după ce i-au pupat în cur pe Iliescu şi Năstase, apoi pe Băsescu, urmând să-l pupe niţel şi pe Geoana, iar acum îl pupa-n cur pe Voiculescu, dorind să ajungă pe această cale la curul lui Antonescu, nutresc un sincer sentiment de compasiune. Poate şi puţină invidie, dar mai mult aşa…alintându-mă ;), câtă vreme ignoranţa în care se află nu-i va lăsa vreodată să vadă ridicolul acţiunilor şi manifestărilor lor.

Advertisements
  1. qatalin
    30 July 2013 at 1:10

    De obicei mă înşel destul de rar, mai ales când vine vorba despre înţelegerea anumitor direcţii pe care mass-media românească le urmează, însă e cu atât mai plăcut atunci când confirmarea vine chiar din gura protagoniştilor. 😉
    Dacă mai era cineva (şi sunt convins că era multă lume :lol:) care avea dubii cu privire la opinia pe care mi-am exprimat-o în acest articol în legătură cu Antena3, este invitat să urmărească emisiunea ‘În gura presei’ din 29.07.2013, bucata cuprinsă între ora 0:18 – 0:22 minute, după cum e scris în grafica Antenei3, dreapta jos, pe fond roşu. Ceea ce practic înseamnă că trecuse deja în data de 30.07, dar emisiunea este înregistrată cu data de 29.07.
    Acele patru minute sunt îndeajuns de lămuritoare în privinţa ideilor enunţate de mine în acest text, Mircea Badea fiind cel care confirmă cât se poate de clar motivele demersurilor pe care el dimpreună cu întreg trustul Intact le au, atunci când organizează cât mai multe şi cât mai dese manifestaţii publice. De fapt, milogeala lui Gâdea de la emisiunea ‘Sinteza Zilei’ din aceeaşi seară, se înscrie perfect în acelaşi registru – al solidarităţii de tip OTV… Doar Dan Diaconescu mai făcea aşa ceva, când simţea că vrea CNA-ul să-l închidă – începea să se raporteze din ce în ce mai libidinos şi mai făţarnic la public… 😉
    Dar dacă Antena3 a ajuns să fie percepută a fi ‘ultima redută’, nu-i de mirare că trăirile talibanilor lor sunt aidoma celor ale fanilor ‘televiziunii poporului DD’… 😀

  2. elly weiss
    6 August 2013 at 10:31

    Fiind o societate comerciala, si inca una din domeniul media si privata…chiar nu vad de ce te mira ca activitatea A3 inseamna comert 100%. Mie mi se pare firesc. Ar face asa ceva si TVR daca ar putea. Cu toata taxa incasata de la populatie. Ideea e sa si poti. Iar A3, cu toate cele pe care le enumeri (la metode ma refer), iata ca poate. Tu stii ca eu ti-am mai spus ca si pe mine ma enerveaza ce fac ei acolo, am mai discutat pe marginea unui articol despre asta, anul trecut, cand ma enervasera rau si pe mine cu campania cu tricolorul. Dar atunci era iarna, stateam mult in casa si-i vedeam prea mult. Acum, daca ajung in casa la ora 22,00…habar n-am ce mai fac. De fapt pana mai si mancam se face ora 23,00.
    Si nu ma mai enerveaza. :)) Inchide canalul si ai rezolvat problema. 🙂 Glumesc, dar la mine chiar asa se intampla.
    Cat despre Basescu….din analiza ta reiese ca daca nu esti la fel de smecher ca el trebuie sa mori. Sau sa nu te bagi in politica. Ceea ce nu-i adevarat. Politica n-ar trebui sa insemne doar smecherie. Am revazut de foarte curand piesa “…escu” deTudor Musatescu. Ar trebui s-o vezi. E ca o premonitie.
    Referitor la peisajul nostru politic…tu esti un cinic si ai recunoscut-o de n-ori. De aceea poti jubila cand vezi asa ceva. Pe mine doar ma indurereaza.
    Iar nu comenteaza nimeni??!?! Ti-am spus ca asta trebuie sa-ti dea de gandit…

    • qatalin
      6 August 2013 at 21:29

      Păi tocmai, că nu mă miră deloc ceea ce sunt ei, câtă vreme înţeleg perfect mecanismele după care se ghidează – cele pur comerciale. Ceea ce mă uimeşte (ca să nu spun şochează) este reacţia unui număr considerabil de mare de privitori, care-i percepe oricum altcumva, mai puţin drept ceea ce sunt ei de fapt. 😉
      Ştiu că în telecomandă e puterea :P, dar nu despre asta e vorba şi ştii şi tu… 🙂 Când îl aud şi pe Mircea Badea cu explicaţia lui logică în legătură cu telecomanda, simt cum mi se scorojesc timpanele de nervi… N-are nicio treabă telecomanda şi puterea privitorului de a-şi alege singur programele pe care doreşte să le urmărească, câtă vreme s-a escaladat periculos de mult spirala percepţiei publice vis-a-vis de trustul Intact. Dacă am vorbi despre oameni sănătoşi mintal, care pricep că privesc un post tv axat pe făcut bani, nu pe înfăptuit acte filantropice, atunci aş fi de acord. Însă câtă vreme cel puţin 75% (ca să fiu indulgent) dintre privitorii lor îi văd ca pe un fel de ultimă redută, problema nu mai e rezolvată din butonul de pe telecomandă, pentru că ei căpătă astfel valenţe de role models, transformându-se din sursă de informare mediatică, în izvor de opinii şi formator al căilor de urmat… Lucru care mi se pare extrem de grav pentru sănătatea şi salubritatea unei societăţi…în general… Dar pe cine naiba să mai intereseze aşa ceva?!… Văd că se merge înainte, fără probleme. Chiar sunt curios până unde se ajunge. Acelaşi cinism care mă caracterizează în multe situaţii, mă face şi în cazul ăsta să fiu curios în legătură cu amploarea pe care o poate lua un fenoment hidos…care a suferit deja mutaţii… Dacă OTV-ul era bed time story-ul celor cu un IQ sub 60, Antena3 e OTV-ul celor cu un IQ sub 80…that’s all

      În legătură cu Băsescu şi da şi nu. Nu sunt de acord ca politica să fi înfăptuită astfel, însă dacă ai un asemenea adversar, care doar din conflicte trăieşte, ori eşti mai puternic şi-l distrugi dpdv politic, ori stai naibii în banca ta… Iar până acum USL-ul mi-a dovedit cât se poate de clar că este doar un balon mult prea umflat în urma valului de ură anti-Basescu (perfect justificată), fără să fie însă în stare să-l facă de comandă, conform aşteptărilor celor care le-au dat votul. Aşa că da, în atare situaţie, sunt penibili. I-aş pune să facă 10 flotări, după care i-aş trimite la colţ şi să vină cu părinţii a 2-a zi… 😆
      Noi n-avem lideri europeni. Nici Băsescu nu este şi m-am convins că nici Ponta, sau Antonescu nu sunt aşa ceva. N-avem încă un om politic ale cărui calităţi să-i întreacă defectele. Şi până la urmă, cred că-i mai bine aşa, pentru că nici n-am fi meritat unul…dacă e să ne uităm atent în societate…

      Ştiu că nu comentează nimeni. Ceea ce mai ştiu însă, e că multă lume citeşte… 😉 Nu-mi fac griji. Cu timpul vor trece mai mulţi peste angoasele comunismului şi vor căpăta treptat curajul opiniilor. E bine totuşi că astfel de subiecte interesează. E un început… 😉

  1. 28 July 2013 at 18:36

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: