Home > Când muza face sex cu mine. > Hotness never fades.

Hotness never fades.

Woman in kitchen-Unde te grăbeşti aşa Ana? Nici măcar nu putu să termine întrebarea fără a i se ivi un rânjet perfid pe faţă.
-Vecina, am mâncarea pe foc… Vorbele îi ieşeau tremurat, în timp ce urca într-un ritm alert câte două trepte, cu o sacoşă voluminoasă în mâna stângă iar cu dreapta căutând cu disperare balustrada pentru a nu-şi pierde echilibrul.
Nu mai purta de multă vreme tocuri, nu avea timp sau motive, dar chiar şi aşa în sandalele astea joase risca să se împiedice, după ce tot drumul îl parcursese aproape în fugă. Marius trebuia să plece la şcoală pentru ultimele ore pregătitoare de dinaintea bac-ului, iar Tudor se grăbea să plece la serviciu şi o aştepta să-i aducă ţigările pe care o rugase să i le cumpere. Încercase să-l convingă în repetate rânduri să se lase de fumat, însă explicaţia lui, pe care ea continua să o considere puerila, cum că în Poliţie n-ai cum să nu fumezi, îi era servită de feicare dată cu obstinaţie. Colac peste pupăză, ştiind că ambii se grăbesc pentru că erau în întârziere, a trebuit să lase mâncarea pe foc şi să plece la magazinul din colţ încercând să termine cumpărăturile în timp util.
-Vezi că te aştept deseară. Vine multă lume. Sper să poţi veni, dacă nu mai ai şi alte treburi în afară de gătit.
-…în afară de gătit… Ştia că-i aruncase în scârbă vorbele astea, dar deja se obişnuise cu felul lor de-a fi. Toate din bloc o invidiau petnru silueta ei, care parcă încremenise în timp, păstrându-i alura tinerească şi conservându-i nurii din anii în care-l întâlnise pe Tudor, aşa că le acorda prezumţia de invidie, cum îi plăcea ei să spună când îşi dădea coate şi râdea cu Tudor de ifosele lor.
-Sper că ţi-ai pregătit un costum interesant, continuă Gina. Soţul tău mi-a spus că vine direct în uniformă…oricum se potriveşte cu ocazia.
-Da Gina, o să vin şi eu. Am un costum pregătit.
The face behind the sheetsMinţea. Ştia că n-o să aibă timp de pregătit costum şi oricum nu suporta Halloween-ul împrumutat de ani buni de la americani, sărbătoare pe care grupul de caţe din blocul ei o organizau pentru prima oară, la Gina acasă, vrând să-şi etaleze cine ştie ce noi ţinute, cât mai strâmte, care să le ascundă anii de sedentarism transformaţi în şunci şi cururi grase. Nu putuse să se abţină, aşa că a minţit-o. N-a vrut să-i acorde satisfacţia de a recunoaşte că nu şi-a pregătit niciun fel de costum, acum când deja se apropia de uşă, iar Gina încă rânjea fasolea cu gâtul întins peste balustradă, aşteptând iminentul ei refuz. A apucat doar să vadă cum îi dispare rânjetul de pe mutră şi a intrat în casă mulţumită că măcar a avut ultima replică în faţa şefei grupului femina, care abia aştepta să aibă un nou motiv de a o bârfi la cafea împreună cu restul vecinelor.
Niciuna dintre ele n-o suportau. Se mutase de opt ani în acel bloc şi simţise din prima clipă că este o intrusă. Chiar dacă toate erau de vârste apropiate, ea cu cele 44 de primăveri aflându-se pe undeva la mijloc, totuşi nu aveau nimic în comun. Multă vreme încercase să le intre pe sub piele, doar de dragul conversaţiilor şi pentru a nu se plictisi singură. Tudor chiar o încurajase, dorindu-şi să nu-i reproşeze decizia mutării în interes de serviciu. Şi el ştia că Ana este diferită de vecinele lor, însă nu mai spunea nimic. Doar glumeau când şi când în legătură cu bârfele la care erau supuşi în ritm constant.
JealousyŞi până la urmă, nici n-ar fi putut altfel. Le înţelegeau şi pe ele. Toate erau casnice, supraponderale şi vizibil complexate de acest aspect, aveau nevoie de 50 de grame de machiaj zilnic pentru a ascunde trecerea anilor şi se obişnuiseră cu statutul de gospodină într-atât de mult, încât nici prin cap nu le mai trecea că ar putea să se angajeze. Când Ana şi-a găsit un job binişor plătit pe post de frizeriţă la cel mai renumit salon din oraş, la nici şase luni de când se mutaseră, atât de mult au invidiat-o, încât le simţea săgeţile din ochi de fiecare dată când o salutau fals atunci când ea venea de la serviciu, iar ele o întâmpinau pe banca din faţa blocului, cu ţigara-n gură, cafeaua-n mână şi transpiraţia ce li se prelingea pe faţă făcând şanţuri adânci prin fardul de proastă calitate.
Ea n-avea timp de machiat. Erau momente în care şi-ar fi dorit, însă-i mulţumea tenului ei care refuza să producă riduri şi îşi permitea doar cinci minute zilnic în faţa oglinzii, pentru puţin ruj şi nişte ojă aplicate în grabă. Zâmbea în sinea ei. Ştia că motivele pentru care nu intrase niciodată în grupul lor erau întemeiate. Le credea, dar cu toate astea şi-ar fi dorit să se apropie de ele, chiar dacă nu aveau prea multe de discutat. Ea nu era genul -Ai auzit fată?!…, sau -Il ştii pe?!… Mereu detestase acel gen de conversaţii, dar încerca de multe ori să facă faţă, pentru că pe lângă respingerea instinctuală de care se bucura din partea lor, nu dorea să pară şi sălbatică.
-Mama, eu am plecat.
Îl văzu pe Marius ţâşnind pe lângă ea prin hol, cu un măr în gură şi mapa la subraţ.
-Dar n-ai apucat să mănânci. Stai că abia am sosit. Vino să-ţi pregă…
-N-am tiiiiimp. Lasă-mă că-mi ajunge un măr. Vin pe la patru jumate’, că mergem la un film după ore. Vezi că tata a plecat deja. A spus că-şi cumpăra ţigări pe drum. Nu mai avea timp să aştepte…
Beauty behind colorsAu fost ultimele lui cuvinte, înainte de a ieşi ca un vârtej pe uşă. Acum îi auzea paşii cum duduiau pe scări şi simţi cum îi cade sacoşa din mână, vlăguită de atâta efort. Doar sunetul de clocot al ciorbei care trona pe aragaz o trezi din visare. Ştia că nu eşua ca mamă, sau soţie, dar erau momente în care simţea că toate-i merg pe dos. Ar fi vrut să facă mai multe, să le facă mai bine, să fie totul gata la timp, să nu întârzie. Şi totuşi ştia în sinea ei că amândoi bărbaţii casei o înţelegeau, o ajutau şi o încurajau. Nu era uşor să ţii o casă, să ai un job, să găteşti, să faci cumpărături şi să…începu să zâmbească amar…mai ai timp şi pentru tine.
De multă vreme nu mai avea. Nu-i plăcea să se neglijeze, ci doar simţea că…se conservă. 😉 Sau cel puţin aşa dorea să creadă. Îi plăcea termenul, pentru că era ajutată şi de factori ce nu depindeau de ea. Oricât ar fi încercat să se îngraşe, corpul îi rămăsese ca la 20 de ani şi chiar dacă nu avea timp, chef, sau…pentru ce să-şi cumepere haine elegante şi încălţăminte de fiţe, avea măcar satisfacţia că beneficiile primite în sânul familiei erau un premiu îndeajuns de mare, pentru a o face să se simtă bine în pielea ei.
Mai puţin în zile ca aceasta, în care simţea că-i merge totul pe dos. N-a apucat să-i aducă ţigările lui Tudor, Marius a plecat nemâncat, mâna o durea de la greutatea sacoşei, se grăbise de ieşise sufletul din ea, iar ciorba trebuia oprită de multă vreme, toate legumele şi carnea fiind topite de acum…
ImmortalityÎnchise aragazul şi se puse pe canapea. Gândul la petrecerea pe care Gina o organiza în seara asta, începu să-i încolţească timid în minte, semănând groază şi panică. Nu avea nimic pregătit. Doar n-avea să meargă în hainele de stradă, sau în trening şi adidaşi… Toate aveau să fie cochete, simulând ideea de costum de Halloween doar pentru a-şi etala cine ştie ce haine noi, cumpărate de curând, încercând să se întreacă una pe alta şi complimentându-se fals. Pe ea o invitaseră aproape în glumă. În primul rând bănuiau că n-o să vină, dar chiar dacă şi-ar fi dorit să vină, ştiau că-i vor forţa mâna să cumpere ceva deosebit de îmbrăcat. Erau ani buni de când nu-şi înnoise garderoba decât cu strictul necesar. Lucruri practice, pe care simţea în sinea ei că o mamă şi o soţie responsabilă le poartă, fără să exagereze cu haine scumpe, pe care eventual să le poarte la vreo ocazie specială şi atât…apoi să le ţină aruncate în şifonier. Numai că acum era deja în criză de timp. Nici în ruptul capului nu voia să lipsească de la petrecere. Tudor oricum se ducea, pentru că-i promisese lui Paul, soţul Ginei, aşa că n-avea de gând să-l lase singur. Nu pentru că l-ar fi simţit în pericol. Era sigur pe el. Voia să meargă şi ea pentru a nu le da motive să-şi dea coate iar, discutând-o şi etichetand-o drept o încuiată…aşa cum le plăcea lor să o considere. Nu i-o spuseseră în faţă, însă ştia sigur că aşa o considerau. Nu-i ştiau trecutul, iar ea nici nu dorea să le spună că se plimbase în tinereţe mai mult decât ştiau ele să arate pe hartă, aşa că le lăsa să creadă ce-or vrea. Mai puţin acum…nu dorea să rateze momentul ăsta. Simţea aproape o nevoie de…răzbunare?! Zâmbi în sinea ei…
Picase bine petrecerea. Era Vineri, prinsese o zi liberă, aşa că în afară de graba de dimineaţă nu avea motive să-şi facă griji în legătură cu treburile casei. Mâncă puţin şi se apropie de dormitor, ştiind că avea s-o pufnească râsul când va deschide şifonierul. Aşa se şi întâmplă. Tricouri, bluze simple, pantaloni de serviciu, singura rochie eleganta pe care o purtase deja la trei nunţi şi…cam atât.
Woman chasing dreamsZâmbi trist. -Oare…încep să îmbătrânesc? Nu se simţea deloc bătrână şi totuşi…mirosul de ciorbă din casă, părul curat dar neglijat, lipsa hainelor fiţoase din ultimii ani, dar mai ales lipsa chefului de a-şi cumpăra unele, presiunea pe care o simţea constant din partea timpului care părea prea puţin, erau motive îndeajuns de serioase care să o facă să creadă că începuse deja să păşească înspre celălalt capăt al vieţii. Într-un gest reflex, aproape speriată, îşi dădu bluza jos, urmată de sutienul pe care acum îl considera prea urât pentru vârsta ei sufletească şi se privi în oglindă. Era singura ei consolare atunci când începea să simtă că îmbătrâneşte. Sânii pur şi simplu refuzau să se supună legii gravitaţiei. Poate puţin, însă abia sesizabil…câtă vreme mărimea şi forma lor îi făcea să sfideze legile fizicii. Ridică ambele mâini pentru a-şi prinde părul lung în coadă, minţindu-se singură că are nevoie de amândouă mâinile, doar pentru a-i face şi mai mult să se ridice. Zâmbi scurt şi sec, ştiind că vecinele gospodine au de ce s-o invidieze, câtă vreme nici gâtul nu îndrăznea să primească în vizită vreun rid răzleţ.
Îşi luă bluza înapoi, fără sutien şi îşi cuprinse sânii în căuşul palmei, ca pe o confirmare a îmbrăţişării lui Tudor, după care tânjea acum. Şi-ar fi dorit să facă dragoste cu el…chiar acum… De câte ori începea să simtă cum anii o ajung din urmă, îi oferea partide atât de pătimaşe, încât îl simţea cum cade la rândul lui în uitarea timpului. Şi el făcea la fel. Ştia asta. Era o înţelegere tacită a lor, prin care-şi refulau angoasele, căutând să se posede cu o foarte mare poftă, încercând să se agaţe de anii tinereţii, de parcă…they were trying to fuck the years away
Big breastsCum Marius era la şcoală, ar fi fost un moment perfect, numai că Tudor era la serviciu, aşa că avea să-şi pună pofta-n cui. Se lasa să cadă pe spate în pat, dezamăgită şi pofticioasa, privind lung în şifonierul pe care-l ura în clipa asta.
Un lucru îi atrase atenţia. De aici din pat, culcată, văzu pe raftul de sus strălucirea unei etichete argintii, care trona pe colţul unei cutii lipită cu scotch. Preţ de câteva secunde, încercă să-şi dea seama ce se afla în ea, cotrobăind avid prin sertarele memoriei, care parcă doreau să râdă de ea. Un oftat vecin cu suspinul o făcu să tresară. Îşi strânse automat genunchii cuibărindu-se în pat, de parcă ceva ar fi speriat-o. Îşi aduse aminte ce e în cutie… Valul amintirilor o lovi atât de puternic, încât singurul lucru pe care-l mai făcu, a fost tragerea unui colţ de cearşaf peste mijlocul ei, cufundarea în gânduri şi alunecarea într-un somn profund, căruia i se dărui total.
……
Sexy womanSe trezi pe înserat. Dori să creadă că ceasul o minte, însă avea să descopere în curând că nu era aşa. 19:17 însemna că Marius e deja acasă, la fel şi Tudor. Şi totuşi de ce n-o trezise niciunul? Se duse repede în bucătărie, unde găsi două bilete scrise de mână, aruncate pe masă. -Mama, dormeai aşa că nu te-am mai trezit. M-am dus la Gabi. Rămân la el peste noapte, că voi oricum plecaţi la tanti Gina. Şi al doilea -Ana, am făcut un duş rapid, mi-am luat cealaltă uniformă şi am coborât la Gina. Te aştept!
Aproape teleghidată de buimăceala de după somn şi grija ce-i încolţea în inimă, se întoarse în dormitor şi se uită cu frică în şifonier, nevenindu-i să creadă că acea cutie este încă acolo…nu fusese un vis. Luă un scaun, scoase rapid cele două teancuri de pulovere care-i blocau accesul şi înşfăcă în sfârşit cutia destul de voluminoasă care trona în spatele raftului de sus al şifonierului. O puse cu atenţie pe pat, înşfăcă unghiera de pe noptieră, îi scoase cuţitaşul, tăie scotch-ul învechit care o ţinea încă închisă şi…o deschise cu teamă.
La vederea conţinutului simţi cum o pereche de lacrimi îi spală ambii ochi somnoroşi. Înăuntru se aflau, aşa cum ştia din momentul în care văzuse cutia, spălate şi aranjate frumos, setul ei de haine pentru mers la concerte şi chefuri, din anii tinereţii. Le atinse uşor, nevenindu-i să creadă că trecuseră mai bine de 20 de ani de când nu mai deschisese cutia aceea. O cutie a amintirilor, care o făcu să simtă atât durere, cât şi plăcere în suflet. Îşi dădu seama cu groază că implacabila trecere a anilor avea să o scoată perdantă în cursa pe care o avea cu timpul, dar în acelaşi timp îşi aminti cu o poftă nebună de anii în care zâmbea, dansa, chefuia, iubea…îmbrăcată cu hainele din acea cutie.
Behind the maskFără să le scoată se duse la baie şi făcu un duş, grăbindu-se mai mult decât în acea dimineaţă, dorind parcă să-şi demonstreze că poate fi o gospodină bună şi când vine vorba de gătit… Râse zgomotos când realiză umorul ironic purtat cu sine de acel cuvânt. De ani şi ani de zile gătea şi avea grijă de casă, soţ şi copil, iar acum dorea să se gătească ea însăşi… 😉 Şi chiar dacă nu pentru a fi mâncată, dorea să considere că acea gătire avea să-i ridice moralul mai mult decât ar fi făcut-o un rând de haine noi, moderne, faţă de care n-o lega nimic special.
Se şterse rapid şi intră în dormitor goală şi cu părul încă ud. Şi-l uscă stând pe pat, trăgând din când în când cu ochiul în cutie, parcă nevenindu-i să scoată acele haine din…trecutul ei, pentru a le aduce la suprafaţă.
Puse feon-ul deoparte şi începu prin a-şi lua o pereche de chiloţi care-i erau atât de mici încât o pufni râsul. Ştia că în urma 20 de ani nu purta tanga, însă acum, pe fundul ei încă tonifiat, dar mai măricel decât în anii facultăţii, chiloţii micuţi păreau a fi tanga, pierzându-şi bună parte din material între fesele ei. Se uită în oglindă, şi-i aşeză cât mai comod şi se avântă la următorul articol din cutie. Mulţumi providenţei că sutienul o ajungea la spate pentru a-l putea închide, dar se înroşi când se văzu în oglindă. Sânii mai mari decât cei pe care-i cuprinseseră acel sutien în tinereţe, stăteau să-i iasă din el, situaţie care o făcea să pară extrem de sexy. 😳
-Vezi dragă? Push up bra natural… 😆 Râse tare, dându-şi seama că-şi vorbea singură ca o puştoaică, uitând complet de alergătura de pe scări din acea dimineaţă şi privindu-se în oglindă în timp ce-şi aşeză sânii pentru a nu-i ieşi din sutien.
Vederea pantalonilor o făcu să suspine. Bagă mâna în buzunarul de la spate şi găsi imediat biletul. Acel bilet pe care-şi jurase că nu-l va scoate niciodată de acolo. Era de la el şi erau primele cuvinte care-i apropiaseră. -Ti-aş lua flori, dar eşti mai frumoasă decât ele. Dacă vrei, aşteaptă-mă la 5 în fata cofetăriei. Vreau să ne cunoaştem. Îl băgă înapoi împăturindu-l atent pentru a păstra aceleaşi cute ale hârtiei, şi îşi trase pe ea blugii negri evazaţi, cu talie exagerat de joasă. Ştia că-s cu The Universe behind the eyestalie joasă, dar acum, mulându-se şi mai mult pe fundul ei decât în urmă cu ani, păreau a nu avea deloc talie. I se vedeau şoldurile, ceea ce făcea şi mai sexy curbura mijlocului care nu dorea nici în ruptul capului să egaleze lăţimea fundului. Pentru prima oară după mulţi ani de zile, era şi ea extrem de mulţumită că nu se îngrăşase deloc. Blugii o cuprindeau chiar dacă la limită, iar strânsoarea lor pe fundul aproape gol (nu mai era obişnuită să poarte tanga) o făcea să se simtă foarte sexy…ba chiar o excită puţin senzaţia. Îşi luă bluza de pânză topită, a cărei culoare verde închis se păstrase perfect de-a lungul timpului, şi fu mulţumită că broderia era netocită, ciucurii erau prezenţi la datorie pe antebraţ si coate, iar mânecile largi îi cădeau la fel de bine peste palme. Uitase că bluza scurtă îi lasă buricul aerisit, iar acum se admiră în oglindă râzând pentru prima oară în nas timpului. Pantofii cu talpa groasă şi toc lat înalt, nu făcură decât să-i ridice şi mai mult fundul, pe care din curiozitate şi uimire şi-l apucă în mâini nevenindu-i să creadă că-i al ei. Se dădu cu parfum, îşi luă şi vesta scurtă din piele neagră, care-i venea până sub sâni, se înroşi dându-şi seama că-i va trebui ceva timp pentru a se obişnui cu decolteul de-a dreptul criminal şi ieşi din dormitor.
Până să ajungă pe holul de la ieşire, era să cadă de două ori. Făcu două ture prin sufragerie pentru a-şi aduce aminte cât de cât mersul pe tocuri şi tocmai când se pregătea să iasă din casă, o scurtă privire în oglinda de pe hol o făcu să înlemnească. Era ciufulita şi nemachiata. Râse atât de tare încât simţi cum începe să o doară stomacul.
-O fi şi de la foame, se gândi ea. Şi poate era mai bine aşa. -Daca mâncam altceva în afară de micul dejun, cred că nu mă mai încăpeau pantalonii.
Woman fighting timeSe pieptănă cu grijă şi îşi prinse părul în coadă, nu la ceafă ci în creştet, lăsând să cadă vreo câteva şuviţe rebele peste umeri, punând şi mai mult în evidenţă gâtul şi claviculele dezgolite. Folosi doar puţin creion negru pentru ochi, refuzând să apeleze şi la fond de ten. Negrul de la ochi şi roşul aprins de pe buze o făcură să spună un –Wow! sincer, nevenindu-i să creadă că sub gospodina ultimilor aproape…25 de ani, zăcea aceeaşi domnişoară rebelă, care fusese ea cândva.
Închise uşa şi începu să coboare scările. Se auzea deja muzica din casa Ginei. Spre surprinderea ei era o melodie superbă. Cu siguranţă era pusă de vreun invitat. Nu făcea parte din repertoriul şlagărelor turmei din bloc. Era o melodie rock pe care o mai auzise şi pe ale cărei versuri le învăţase fără să vrea, în timp ce făcea treaba prin casă, iar Marius asculta muzică la computer. Zâmbi în sinea ei la gândul că fiul ei moştenea gusturile părinţilor în materie de muzică şi nu alegea să se lase dus de valul noutăţilor.
Paşii lenţi pe care-i făcea în coborâre pentru a nu călca strâmb (încă nu se obişnuise total cu tocurile), începură să o facă şi mai conştientă de formele ei. Uitând în timp să se îngrijească de feminitatea ei, neglijase complet latura aspectului. Vedea că de fiecare dată când împarte un moment intim cu Tudor, el devine foarte înfierbântat şi pasional, vedea că nu are şi nu avusese niciodată ochi pentru alta, dar uitase treptat că asta se datora şi aspectului ei, nu doar sentimentelor neschimbate de timp. Iar acum, coborând, simţea cum cusăturile ferme ale blugilor originali care o cuprindeau perfect, o fac să fie conştientă de absolut toate mişcările bazinului, simţindu-şi fesele cum se înclină pe rând la fiecare pas pe care-l pune pe trepte. Zâmbi în colţul gurii, cochetând cu ideea acelei nevinovate excitări pe care o trăia coborând nişte trepte banale. Aceleaşi trepte pe care dimineaţa le urcase gâfâind, Envyîncălţată cu sandale şi îmbrăcată inadecvat pentru tinereţea sufletului ei. Promiţându-şi că nu va mai lăsa gătitul să-i strice gătitul… 😉 , ajunse în faţa uşii lui Gina, exact când o mică roşeaţă îi colora obrajii, drept rezultat al sentimentului de plăcere sinceră pe care-l savurase coborând ca o gazelă treptele dintre etaje.
Sună, dar după cum era de aşteptat nimeni nu răspunse. Bătu puternic în uşă, iar după nici cinci secunde Gina îi deschise.
-Da, pe cine căut…
Era de ajuns. Acea clipă, acea fracţiune de secundă, acel moment rupt din timp, avea efectul tuturor anilor de coate, bârfe, aluzii şi invidii. Acum se putea chiar întoarce acasă…atât de perfect fusese momentul. Faptul că Gina n-a recunoscut-o, faptul că i-a rămas suspendată întrebarea în aer, ochii bulbucaţi şi respiraţia gâtuită, făceau să pălească toate şicanele pe care le simţise Ana de-a lungul anilor din partea grupului vesel. Muzica era tare, aşa că nimeni nu auzise sau văzuse scena, însă pentru Ana era de ajuns. Zâmbi cu toată gura pentru a-i arăta Ginei cum se face, păşi cu încredere înăuntru şi-i şopti când trecu prin dreptul ei:
-Se pare că mi-a reuşit deghizarea asta de Halloween, nu?! 😉
Fără să rămână pentru a savura şi mai mult junghiul care o priponise pe Gina în prag, pluti prin hol şi ajunse în sufragerie exact când melodia ajunsese la Slow is the night when you reach for the light but the dark lingers on…Slow is the bite of the words that you write, When it’s finally dawn... Tot murmurul invitaţilor se opri brusc, chitara superbă fiind singurul acompaniament care-i însoţea aura renăscută. În scurt timp cu toţii îşi dăduseră seama că e e Ana de la 3, soţia lu’ Tudor poliţistu’, însă de uluire nimeni nu putea schiţa vreun gest.
Fuck youFără să conteze nimeni şi nimic, se apropie de Tudor pe care-l văzu cum se apleacă pentru a pune un pahar pe masă şi parcă pentru o clipă…a zărit un mic tremur al mâinii lui. Da, aşa era. Nu-l mai văzuse de multă vreme atât de emoţionat.
Cu toţi ochii aţintiţi asupra lor, se întinse ca pentru a-l lua de gât fără să-şi mai poate stăpâni dorinţa de a-i simţi corpul şi de a se cuibări în braţele lui, el o cuprinse de şolduri şi o strânse la piept ridicând încet o mână pe spinarea ei, suspinul lor zgomotos fiind acoperit doar de versurile How can you swim when the waters are streaming in you…Roll up your sleeve now love it or leave it, it’s you

Long are the days
When you’re turning away
From the reasons you strung
Long is the wayMelancholia
When you’re aching to say
But your teeth bite your tongue

Loud is the wind
In your ears as you spin
As you look for the sun
Loud are the skies
As you thunder your cries
When your prayers are sung

Hard is the floor
As the waves pound the shore
Of your wounds
Roll up your sleeve
It’s hard to believe
But it’s you

Love it or leave it [x4]
You got to believe itWomen are water

[x2]
My Oh My! It hurts sometimes
My Oh My! It hurts sometimes
I think I’m running out of time
Before I’m gonna lose my mind

Slow is the night
When you reach for the light
But the Dark lingers on
Slow is the bite
Of the words that you write
When it’s finally dawn

How can you swimHotness never fades
When the waters are streaming
In you
Roll up your sleeve
Now love it or leave it
It’s you

Love it or leave it [x4]
You got to believe it

[x4]
My Oh My! It hurts sometimes
Oh My Oh My! It hurts sometimes
I think I’m running out of time
Before I’m gonna lose my mind

.

Acest text literar participă la ediţia de astăzi a Clubului Condeielor Parfumate, găzduit de Mirela, iar tema Parfum de gospodină este propusă de Dana Lalici.

Advertisements
  1. 4 August 2013 at 20:19

    Cum nu-ti faci timp, tu, sa scrii mai putin:)). Daca ai ce scrie ai ce scrie, si vad ca tu nu duci lipsa de cuvinte. Bravo.
    Am citit pana la sfarsit caci eram curioasa cum le va da peste nas tzatzelor si uite ca am aflat. As vrea si eu la 44 sa am fizicul de acum, dar ma cam indoiesc ca fara vreun efort mi-l voi pastra. Asa asa ca un punct si virgula.
    Sa ne citim cu bine!

    • qatalin
      4 August 2013 at 20:34

      Tina, te rog să mă crezi că efortul pe care-l depun este în sensul creării unor texte cât mai scurte…pentru că eu aş scrie şi mai mult, iar ca să-mi iasă doar atât de scurte, e nevoie de concentrare şi de găsirea unor…scurtături. 😛
      Mulţumesc pentru răbdare şi pentru complimente! 😳
      În legătură cu aspectul fizic nu cred că ai de ce să-ţi faci probleme. Şi ştii de ce? Pentru că dacă speranţa ta este ca la 44 de ani să arăţi ca acum, înseamnă că ai ce apăra… 😉 Pleci dintr-un punct în care arăţi bine şi depinde doar de tine pentru a te păstra. 😀 Aşa că…jos pălăria! 🙂
      Numai bine!

  2. 5 August 2013 at 7:29

    Trebuie sa marturisesc ca am citit pe nerasuflate, ai un talent de povestitor cu toul deosebit, o mare putere de evocare. Iar gopodina ta…cred ca este visul oricarei femei, inclusiv mica satisfactie de a da peste nas vecinelor barfitoare…
    Un mod absolut minunat de a trata tema asta….iar eu plec multumita dupa ce mi-am baut cafeaua cu tine. Sa ai o saptamana frumoasa1

    • qatalin
      5 August 2013 at 7:42

      Neaţa Dana! 🙂
      Mulţumesc frumos pentru apreciere şi pentru complimente. 😳 Pe lângă visul oricărei femei şi mica satisfacţie de a da peste nas vecinelor bârfitoare, cred că gospodina mea este şi visul oricărui bărbat. 😆
      Mă bucur că ţi-am putut ţine companie la cafea în dimineaţa asta.
      Şi eu îţi doresc o săptămână frumoasă! Numai bine! 🙂

  3. elly weiss
    6 August 2013 at 0:52

    Frumoasa revansa!
    Totul e aproape perfect. Zic asta fiindca ma gandesc ce usor era sa dea focul foarte mic sub ciorba aia sau sa-l stinga, pur si simplu 😉 As dori sa stiu cand se petrece intamplarea. Asta asa, ca sa mai discutam si noi, ca altfel ar fi prea perfect 🙂
    Eroina ta seamana cu multe dintre ale mele si-mi place foarte mult pentru ca a reusit sa se mentina tanara atat sufleteste si mai ales trupeste. Cred ca e posibil 🙂
    Stii ca eu ma fardez exact cat eroina ta? N-am folosit in viata mea fond de ten si nu-i vad rostul. Mai dau cu o umbra de fard pe pleoape. Intr-un minut si jumatate, maxim doua machiajul meu e gata 🙂

    Dupa cum cred ca ai observat, am intrat (alalta)ieri-noapte tarziu sau dimineata foarte devreme 🙂 Am adormit inainte de a citi randurile care sunt in dreptul primei ilustratii 🙂 Eram moarta de somn, de fapt de oboseala. Asta-seara insa m-am tinut tare, desi cred ca sunt mai obosita decat ieri. Munca la distilerie nu-i usoara… 🙂

    • qatalin
      6 August 2013 at 3:05

      Păi cum să dea focul mic dacă ea se chinuia să-şi servească familia până să plece fiecare pe unde avea treabă? 🙂
      N-am imaginat un anumit interval de timp, dar ţinând cont că bârfa gospodărească şi bisericuţele vecineşti sunt două îndeletniciri adânc împământenite în fibra noastră naţională, aş spune că seamănă şi a anii ’80, dar parcă mai mult spre sfârşitul anilor ’90, plus începutul noului mileniu, când împrumutaserăm deja Halloween-ul de parcă n-aveam destule tâmpenii de sărbătorit. 😛
      Şi eu cred că e posibil să rămâi tânăr la trup, însă am o teorie pe care o voi împărtăşi la un moment dat pe blog. Cred că doar persoanele tinere sufleteşte reuşesc să-şi păstreze un corp armonios cât mai mult timp… În fine…mă voi gândi mai mult (sper să nu mă doară :lol:) şi voi dezvolta ideea… 😉
      Ţin minte o fotografie cu tine în prim plan, cu un ruj roşu-portocaliu şi da!, îmi aduc aminte că nu apelezi la fard. Detest fardul. Decât să văd o femeie cu fard, prefer să-i văd ridurile (dacă are…)…
      Mi-am dat seama că eşti obosită citindu-ţi toate comentariile lăsate pe alte blog-uri. Ştiu că la mine ai nevoie de nervi tari şi ore de somn la activ pentru a îndura lungimea textelor :D, aşa că-ţi mulţumesc pentru vizită. 😳 Am văzut că nici pe Facebook n-ai mai răspuns de zile bune, aşa că-mi dau seama cât de în urmă cu somnul eşti. 😦 Ştiu cum e la distilerie… Niciodată nu m-am priceput la lipit cazane (tătaia meu era artist, -Dumnezeu să-l ierte!), eu doar aduceam borhotul şi cocenii pentru foc. 😛 Dar deh!, tre’ să facă cineva şi munca de jos…şi cum nu eram priceput (sau mai bine zis, nu-mi plăcea să migălesc încheieturile cazanului cu mămăligă :D), preferam hămăleala. 😀 Aşa am făcut mereu…decât să-mi pocnească o venă pe tâmplă de nervi şi lipsa răbdării, am ales să car găleţi şi să dau la sapă… 😀 Avantajul hamalului fiind răsplata cu ţuică proaspătă, servită cu lingura direct de la ţuţuier… 😉

      • elly weiss
        6 August 2013 at 10:28

        Daca ai sti sa gatesti ai ai avea si o idee cat trebuie sa fiarba oala aia. Nu vreau s-o critic pe eroina ta ca n-ar fi cea mai buna gospodina dar in ceea ce priveste aprecierea timpului…nu sta prea bine.
        Despre timpul in care se petrece actiunea am intrebat pentru ca oarecum am inteles dar nu voiam sa gresesc. Ai o slabiciune pentru stilul hippie si anii ’70. Ca stil de imbracaminte. Are sens ce spun pentru ca am remarcat o problema cu pantalonii. Nu puteau avea talia joasa in niciun caz. 🙂 Eu sunt foarte atenta la aceste elemente. Daca vad un film, fara sa stiu nimic despre el, e suficient sa vad cum sunt oamenii imbracati (chiar daca filmul se vrea de epoca) si evaluez cu precizie de plus-minus 2-3 ani cand a fost facut 😉
        Pentru prima data aflu ca s-ar mai folosi si mamaliga la etansarea cazanului. Dar nu-i mare lucru etansarea si ma cam mir ca ti se parea ceva complicat, poate doar daca cazanul nu e prea bine corelat in elementele sale componente, existand spatii prea mari de umplut. Noi avem un cazan foarte bine confectionat, tiganul care l-a facut era un artist, interstitiile cele mai largi nu depasesc 1,5 mm. In 2-3 minute etansarea e gata si o fac(em) cu coca moale din faina de grau.

        • qatalin
          6 August 2013 at 21:46

          Să ştii că mi s-a spus că gătesc foarte bine, dar…nu ciorbă 😛 (nu-mi place nici s-o fac şi nici s-o mănânc… :lol:). Ştiu că eşti exigentă, dar gospodina din povestea asta era mai mult axată pe gătit, decât pe gătit… ;)…cu toate că am lăsat să se înţeleagă şi eforturile ei făcute în scopul păstrării unui cămin armonios. 🙂
          Ţi-ai dat foarte bine seama în legătură cu slăbiciunea mea vestimentară (ca să-i spun aşa) şi nu numai… Prefer oricând peace&love-ul anilor ’60-’70, în locul oricărui alt stil de viaţă (cel puţin din ultimii 50 de ani). 😉 Problema cu pantalonii o ştiu şi eu, dar am preferat să strecor o micuţă completare vestimentară cu aer gothic, fără să bănuiesc că voi fi depistat. 😛 Trebuia să-mi dau naibii seama că ochiu’ tău avea să vadă fisura din garderoba aflată în cutia lipită cu scotch… :D…reprezentată de talia prea joasă a pantalonilor… 😉

          Eli, la fel de bine lucrat am şi eu cazanul rămas după moartea bunicilor mei, însă tataie-miu era atât de dispy să fie totul flawless, încât chituia cu mămăligă fiecare încheietură şi îmbinaţie. Tot satu’ ştia că ţuica lui părea mai parfumată. 😉 Ştiam şi de cocă, dar la mine la ţară aşa s-a format obiceiul – cu mămăligă. 🙂

  4. elly weiss
    6 August 2013 at 0:54

    Cred ca am ajuns la spam… 😉

    • qatalin
      6 August 2013 at 2:46

      Da…nu ştiu ce are câteodată… Ajunseseşi în spam. 😦 Ai făcut bine că mi-ai spus.

  5. 7 August 2013 at 14:19

    Mai sa fie! 🙂 Recunosc ca eram nerabdatoare sa ajung la povestea scrisa de tine! Stiind ca e un text mai lung l-am lasat la final… si l-am savurat! Inca nu-mi pot sterge zambetul de pe buze! Ba chiar se tot lateste imaginandu-mi scenele cu cele din clubul blocatarelor!
    Ma tot invart in jurul cozii cand ar fi trebuit sa incep si sa inchei asa: Superb! Simt al observatiei super dezvoltat, talent literar si umor! Felicitari, si la mai multe texte!

    • qatalin
      7 August 2013 at 16:13

      Imposibilitatea ştergerii zâmbetului de pe buzele tale, înseamnă un singur lucru – apartenenţa ta la alt grup, decât la cel al blocatarelor. 😀 😉
      Am trecut de multă vreme pe sub ploaia de complimente, ajungând să mă simt deja măgulit. 😳
      Constat că şi eu mă învârt în jurul cozii, când ar fi trebuit să încep şi să închei aşa: Mulţumesc! 🙂

  6. 7 August 2013 at 16:08

    Toată admiraţia pentru textul tău şi pentru Ana, idealul atât al femeilor cât şi al bărbaţilor. O gospodină care încearcă să-şi păstreze nealterate sentimentele faţă de familia sa şi care e înzestrată de la “mama natură” cu multe alte calităţi.
    Referitor la aspectul vecini bârfitori şi comitet de întâmpinare, sunt mai mult decât de acord că există în ADN-ul nostru naţional… Sunt şi cazuri mai “stilate”, gen pândă de după perdele sau iţirea capului la cel mai mic zgomot din parcare, aspecte care cred că ajută doar la semnarea “condicii” de prezenţă a tuturor locatarilor şi pentru a condimenta curgerea monotonă a zilelor pentru fanii acestui “sport”. :)))))) Cine ce şi cum e pasiunea prea multor semeni şi încep să cred că mai sunt necesari mulţi ani pentru redresarea problemei în speţă… Mentalitatea şi spiritul de turmă strică…. Uneori şi prostia în esenţă pură…
    În rest, mi-a făcut din nou o mare plăcere să parcurg textul tău! Eşti talentat! Sincer!
    Numai bine! 🙂

    • qatalin
      7 August 2013 at 16:34

      Începând din copilărie, odată cu înţelegerea lumii şi a mediului înconjurător, ajungând până în zilele noastre, n-a fost etapă a vieţii în care să nu am de-a face (într-o formă sau alta) cu gura lumii. Parcă zici că-s predestinatul cobai al experimentelor la care mă supun ciorbăresele şi borşăresele aflate oriunde mă duc şi/sau vieţuiesc. Fără a generaliza, evident… 😉 Cei doi termeni pe care-i folosesc n-au nimic în comun cu îndeletnicirile gastronomice. Pur şi simplu am ales acea titulatură pe care o folosesc în mod generic, întrucât am rămas cu destule sechele în legătură cu acel miros specific al blocurilor comuniste, care duhneau a mâncare gătită (în 90% din cazuri – ciorbă), mucegai, borş, valuri de arome venite de la subsol şi parfum rusesc de proastă calitate. Slavă Domnului că am scăpat de acele orori încă din urmă cu mulţi ani, dar încă mă bântuie fantomele trecutului… 👿
      Ei bine, acele blocuri sunt hiperpopulate de persoane care se încadrează perfect în descrierea ta. Privitori de după perdele, lunetişti ai vizoarelor, băgători în seamă, reclamagii, certăreţi etc. Nu spun că unde locuiesc actualmente n-am aşa ceva…pentru că am :P, însă am scăpat de un singur lucru – mirosul specific… Thank God for that! 😀
      Îţi mulţumesc Lolita! 😳 Ca de obicei, eşti mult prea drăguţă cu mine… 😉

      P.S.: Ana? Idealul femeilor şi al bărbaţilor?! Hmm…nu este adevărat! 😀 ***apropo, că nu ne aude nimeni…ai cumva numărul ei de telefon?*** :mrgreen: 😎

  7. 2 September 2013 at 16:28

    Citit-am de mult, tare de mult, povestirea ta. Și plăcutu-mi-a, numa’ că uitat-am să te-ntreb ceva, ca să-mi satisfac eu o mică curiozitate. 😛
    Cum îți alegi, maestre, numele personajelor? Ha, te-am spart cu asta. 😆 Dar are cumva legătură cu realitatea, cu oameni care au trecut prin viața ta? Întreb asta pentru că citind am impresia că textul ăsta izvorăște nu dintr-o idee de moment, ci pare atât de real încât în mintea mea l-am luat (încă de atunci, de la prima cetire) ca pe o amintire transpusă în cuvinte. De-oi greși, să-mi fie cu iertare. Dar așa am simțit la momentul respectiv și am dorit să-ți spun. 😉

    • qatalin
      2 September 2013 at 21:37

      Pe gânduri pusu-m-ai. 😀 Încolţit simtindu-m-aş! 😆
      Să ştii că există şi un sâmbure de adevăr… 😳 Ai intuit bine, dar nu până la capăt. Numele le inventez, chiar dacă până şi ele au legătură cu oameni pe care i-am cunoscut… Însă nu se îmbină cu personalităţile şi trăsăturile fizice ale celor care m-au inspirat. Adică numele le-am luat din unele părţi, nucleul povestirii din altă parte…
      Ehh…you got me…you got me good this time. 😛 Damn! 😀 În sensul în care nu e 100% realitate, dar nici 100% ficţiune. 😉 Cred că e de ajuns ce….spus-am până acum. Continuat-am nu doresc, pentru că înfundatu-m-am rău de tot… 😳

  1. 6 August 2013 at 6:36
  2. 7 August 2013 at 17:43

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: