Călărind furtuna.

Nu ştiu cum se face, dar de câte ori se apropie vara de sfârşit, parcă simt deja sufleteşte apropierea singurului anotimp în care mă simt complet, motiv pentru care intru într-un automat hippie mode autoindus. Poate şi pentru că urăsc vara la fel de mult precum iubesc toamna, sau poate de vină este căsătoria părinţilor mei la sfârşitul lui ’69, an pentru care încă visez la inventarea time travel-ului, sau poate or fi alte motive, însă aceeaşi exuberanţă pe care o încearcă oamenii odată cu sosirea verii, abia aşteptând să se scalde sub razele soarelui, o resimt eu în legătură cu toamna, a cărei melancolie neumuritoare o invit să mă împresoare cu apăsarea ei prietenoasă, binecunoscută deja şi singura capabilă să-mi deschidă toate simţurile.
Ok, recunosc – sunt şi foarte fericit că scap de cele trei luni pe care le detest cu toată puterea fiinţei mele, din punct de vedere climateric: Iunie, Iulie şi August. 😆
Mulţi cunoscuţi şi prieteni îmi spuneau hipiot. Abia în timp mi-am dat seama că uneori o făceau şi într-un mod peiorativ, însă ei au ştiut dintotdeauna că mi se rupe. 😉 N-am încercat niciodată să fiu în pas cu moda doar pentru că aşa trebuie, ci doar dacă mi-a plăcut ceva anume, într-un mod foarte sincer. Aşa că prea puţin m-a interesat situarea mea în afara vremurilor pe care le trăim, în ce priveşte vestimentaţia, preferinţele muzicale, stilul de viaţă…
De fapt nici nu ştiu cum de am reuşit să-mi menţin neschimbată o asemenea cărare, câtă vreme am crescut cu muzica şi stilul de viaţă disco ale anilor ’80, rap-ul şi rock-ul anilor ’90 şi…mda, facultatea e de vină. 😛 Acolo m-am înecat în Morrison, Baez, Joplin, Jefferson Airplane, Uriah Heep, Creedence, Jethro Tull, Led Zep, Deep Purple, Foreigner, Vaia con Dios, Hendrix, Maria Tănase, Gică Petrescu, Siminică, Gabi Luncă, plus alţi tovarăşi de pahar… 😳 Iar când spun că m-am înecat, chiar mă refer la ambele sensuri, cu toate că în cazul de faţă, cel propriu s-ar putea să-l întreacă pe cel figurat…
Nu ştiu dacă asta a făcut ca pentru mine back to my roots să însemne alunecatul în acele sertare ale veşnicei toamne muzicale din sufletul meu şi al prietenilor din acei ani, însă cu siguranţă înseamnă un reper şi un stil de viaţă imposibil de uitat, la care mă raportez de fiecare dată când simt că toamna calendaristică se apropie.
Aş mai vorbi multe, că-s beat şi prost la ora asta, dar mai bine o lăsăm pe altă dată…de preferat atunci când vom intra de-a binelea în toamnă. Inhibiţii n-am, aşa că singura oprelişte este jena faţă de unii prieteni foarte buni, care momentan au familie şi copii şi cărora nu cred că le-ar conveni să încep să povestesc într-un mod public, cam în ce hal ne…distram noi, mai întâi in liceu, iar apoi în perioada de pe la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, când gaşca se mărise considerabil… 😉 Oricum este practic imposibil de povestit. De câte ori ne strângeam mai mulţi şi încercam să depănăm amintiri de faţă cu persoane care nu ne-au fost alături în acei ani, fie ni se spunea verde-n faţă ca aberăm şi că aşa ceva nu poate să existe, fie uluirea era atât de mare încât eram evitaţi în secunda doi. 😆 În fine…
Trebuie să recunosc faptul că mi-e teribil de greu să pun aici vreo câteva melodii. Singurul motiv fiind acela că aş pune vreo 50, pe puţin…şi tot n-ar fi destule. 😦 O să vă las totuşi în compania câtorva dintre melodiile care-mi ţin companie de vreo câteva zile, cu menţiunea că pe cele ale The Doors le las aici ca pe o amintire, fără a fi capabil să le şi ascult. Am cel puţin 10 ani de când nu-l mai pot auzi pe Jim… Am încercat în mai multe rânduri, doar pentru a descoperi că locurile în care mă poartă o asemenea călătorie, sunt dincolo de posibilitatea mea de administrare a unor asemenea momente. Even if I ride a snake, ten feet tall… Ăsta e şi motivul pentru care de un număr asemănător de ani mi-e frică să mă întâlnesc cu vechii prieteni. Şi ştiu că şi lor le este frică să ne întâlnim…cu toate că la un moment dat în viaţa asta, se va întâmpla şi aşa ceva… Tot ce pot să sper e că vom fi cu toţii împreună cu famila, iar soţiile/iubitele vor avea lanţuri şi cătuşe la îndemână. 😀 2013 cu siguranţă nu este un an în care să poată fi făcut ce făceam noi în 1996-2002… Nu în România…
Ştiu că multă lume iubeşte vara, însă îndrăznesc să vă urez o toamnă splendidă. Încă n-a sosit, dar ohhh! cât de mult o aştept… Abia aştept să călăresc furtuna, chiar dacă nu-l pot auzi pe Jim spunandu-mi-o si îndemnându-mă…