Home > Când muza face sex cu mine. > ‘Cause you are…the only one.

‘Cause you are…the only one.

Together foreverEcourile Halloween-ului organizat de Gina continuau să se propage prin întreg cartierul, precum undele seismice care-şi fac simţită prezenţa departe de epicentru. Cu toate că trecuse aproape o lună, gura lumii nu înceta să discute despre evenimentul principal al acelei toamne, al cărui vârf l-a reprezentat apariţia Anei aşa cum nimeni n-o mai văzuse vreodată şi mai ales, cum nu şi-o închipuiau că poate fi. Multe dintre prietenele Ginei încercaseră preţ de câteva zile să o denigreze, aruncând-o într-o lumina nefastă, dorind să transmită şi să formeze impresia tuturor cunoscuţilor, cum că Ana fusese prea deocheat îmbrăcată, prea lipsită de bun simţ şi de bun gust, prea nesimţită să apară într-un astfel de costum de Halloween, dorind să sucească minţile bărbaţilor de la acea petrecere. Toate îşi transformaseră invidia în gelozie, chiar dacă n-aveau motive reale, câtă vreme Ana stătuse toată noaptea în preajma lui Tudor, care la rândul lui nu mai avusese ochi pentru altcineva. Comportamentul lor adolescentin le scosese din minţi. Faptul că-şi regăseau resurse încă nesecate de dragoste şi de atracţie reciprocă. Faptul că se savurau unul pe altul ca în anii tinereţii…
Planul lor însă, n-avea cum să reuşească atâta timp cât şi bărbaţii bârfeau, cot la cot cu ele, în paralel, iar bârfele lor atingeau un cu totul alt nivel decât cel al grupului de prietene pe care Gina îl păstorea din umbră. Toţi o admiraseră pe Ana la acea petrecere, iar cei care nu veniseră primeau acum detalii siropoase de la norocoşii prezenţi, singura lor refulare fiind vorbele cu subînţeles pe care i le aruncau lui Tudor. Nu exagerau, pentru a nu-l face să se simtă stânjenit, dar punctau îndeajuns de bine diverse situaţii, cât să-i pună un zâmbet în colţul gurii.
-Şi ia zi Tudore, ai dormit bine azi-noapte?!
-Lasă-l mai în pace. Nu vezi ce cearcăne are?! E clar că n-a închis un ochi…
Strength and courage from loveNu putea evita astfel de remarci, în drumul de la maşină către scara blocului. Mereu întâlnea pe cineva, fie jucând o tablă pe băncuţa din faţa blocului, fie stând la un pahar de vorbă cu pet-ul ascuns în tufiş. Ştia că ar putea să-i ameninţe în glumă că le dă amendă pe legea 61, dar prefera să nu rişte astfel de momente. Vreun vecin ar fi putut să-l creadă şi astfel ar fi alimentat încă puţin invidia pe care o simţea din partea lor.
-Vă rog să nu mă reţineţi. Nu vedeţi ce tare mă grăbesc să ajung acasă la nevastă?
Nu rămânea să le asculte răspunsurile, însă în timp ce urca scările mulţumit că le-a trântit-o şi el lor, le auzea râsul pe care li-l provoca prin astfel de replici. Nu voia să pară un încuiat, dar nici prea multe exagerări nu-i plăceau. Dacă ar fi continuat mult în acel sens, cu siguranţă le-ar fi spus ceva cât se poate de serios, însă după aproape o săptămână încetaseră remarcile şi aluziile sexuale, aşa că şi-a mulţumit pentru decizia de a intra în jocul propus de ei, stârnindu-le şi mai mult gândurile necurate. Ştia că n-are de ce să fie invidios, sau gelos, aşa că a preferat să-i aibă de partea sa. Orice respingere pe care ar fi făcut-o, i-ar fi trimis în tabăra Ginei, iar asta nu i-ar fi convenit. Focul din privirea Ginei când îl saluta, sau uităturile pe sub sprâncene pe care i le arunca Anei, erau motive îndeajuns de puternice pentru a-şi da seama că n-are sens să alimenteze ceea ce involuntar reuşise nevasta lui.
Şi Până la urmă, îi convenea acest joc în care se lăsaseră seduşi, aceasta amăgire constantă şi felul în care-şi stârniseră toţi vecinii. De mulţi ani sexul nu mai fusese atât de intens. De multe ori îi bufnea râsul când se ţineau în braţe transpiraţi şi începeau să vadă pe unde aruncaseră hainele cu aproape 15 minute înainte… Iniţial crezuse că doar în el a renăscut acea poftă pe care credea că o pierduse, dar şi-a dat seama repede că nu este singur prins în acel carusel al plăcerilor şi al dorinţelor, atunci când ea îl privise roşie în obraji şi îl întrebase dacă a adus cu el cătuşele de la serviciu. Niciodată n-o mai văzuse atât de…deschisă către experimentări şi încercări vecine cu perversiunea şi chiar dacă simţea că e la fel de decisă să nu depăşească anumite limite, îl încânta teribil de tare noua ei acutizare a libidoului, pe care şi-o manifesta prin tot felul de propuneri şi modalităţi prin care i se dăruia, sau după caz, voia ca el să i se dăruiască… Cătuşe, semi-imbracati, telefoane pe care i le dădea cu o oră înainte ca el să termine tura şi pe care le încheia spunându-i şoptit că Marius e plecat la un coleg, iar ea nu poartă chiloţi şi îl aşteaptă acasă…plus multe alte jocuri pe care şi el le aducea în intimitatea lor, resuscitaseră până aproape de explozie o relaţie sexuală pe care niciodată n-o consideraseră moartă, dar pe care constatau că de mult n-o mai savuraseră în acel fel.
The key is in her heartZilele treceau luând cu ele treptat din euforia iniţială născută între cei doi, însă Ana intră treptat într-o stare inexplicabilă de nelinişte, pe care fără să vrea i-o transmitea şi lui Tudor, chiar dacă evita din toate puterile ei acest lucru.
-Ti-am spus că nu ai de ce să-ţi faci griji. Ce crezi că o să-ţi facă? Să-ţi dea în cap?
-Nu mai omu’ Lui Dumnezeu! Nu mă tem pentru ceva ce mi-ar putea face, doar că…
-Păi atunci de ce naiba stai cu grijă, femeie?!
-Ma laşi să termin de vorbit?! Sau ai de gând să mă tot întrerupi? Spuneam că…
-Uite, vezi ce au reuşit să facă? Asta este de fapt ceea ce tot spui tu că vor să-ţi facă. Să bage vrajbă între noi. Să ajungem să ne ciondănim fără motiv. Să… Da…iar te-am întrerupt. Scuze…. Gata, tac.
Uitătura ei nervoasă începu să se transforme treptat într-un zâmbet în colţul gurii. Ştia că el e zvăpăiat şi nerăbdător şi-i plăcea să-l tachineze. De multe ori se prefăcea supărată şi-i stârnea chiar ea acele întreruperi, de dragul farmecului său unic, pe care dintotdeauna îl considerase unul dintre motivele pentru care şi-a dorit să îmbătrânească alături de el. Nimeni nu reuşea să-şi ceară scuze aşa cum făcea Tudor. Sinceritatea lui în fata greşelilor, moaca lui spăşită când îşi dădea seama că ea are dreptate, făceau de nepreţuit acele clipe, iar ea îl gratula prin acea transformare a grimasei în jumătate de zâmbet, pe care-l şi vedea cum îl devorează din priviri calic, dându-şi seama că nu rămâne supărată pe el. În nenumărate rânduri se convinsese că până şi certurile cu el erau savuroase, însă nu înceta să se minuneze cât de mult îl iubea…
-Spuneam că nu au ce să-mi facă. Doar că dintre toate, pe Gina o cred în stare de ceva concret. Am văzut-o vorbind într-o zi cu Livia de la parter şi cu Sorina de la scara cealaltă şi ştiu sigur că era vorba despre mine. Când am ajuns în dreptul lor au încetat brusc şi au părut surprinse. Nu cred că m-au văzut şi sunt sigură că le-am surprins vorbind despre mine.
-Ei şi?! N-au decât să vobeasca. Bine că au motiv.
Love is the key to happinessSe apropie aproape râzând, cu braţele deschise, căutând o îmbrăţişare şi un sărut pe post de liniştire. Doar mâna ei pe care i-o înfipse în piept pe post de suliţă, împingându-l, îl trezi din manevra care acum părea stângace.
-Te rog! Chiar nu am chef să glumesc. Tu oricum n-ai avut de-a face cu ele prea mult în toţi anii ăştia. Îţi spun eu că simt ceva. De la Halloween şi până acum doar m-au salutat printre dinţi şi atât. De obicei mai aruncau câte o replică nasoală, în ciudă…ştii şi tu. Acum, nimic…
-Ana, Anuşca, fata mea…
-Fata mea, pe naiba!
Râse puternic, fără să-şi poată menţine seriozitatea.
-Deci crede-mă că m-ai înnebunit cu siguranţă asta a ta…continuă ea, încercând să strecoare cuvintele printre hohote. Tu nu vezi Tudore că până şi prietenii tăi au făcut aluzii şi te-au înţepat în destule rânduri? E clar că au discutat enorm de mult despre noi, desp…
-Despre noi?! Te rooog! Despre tine draga mea Anuşca…
Începură amândoi să râdă zgomotos.
-Dragă, tura asta ştii că tu eşti vedeta. Nu e ca atunci când ne-am mutat aici şi mă urmăreau toate cu privirea când veneam în uniformă. Chippendales-ul a murit, acum e rândul divei rock să fie cap de afiş.
-Ce-ati păţit amândoi?
Privirea serioasă a lui Marius care intrase în bucătărie, îi surprise atât de tare încât li se amplifică râsul până în punctul în care nici măcar nu mai puteau să-i răspundă. Se uitau amândoi la el, cu ochii beliţi cât cepele şi nu reuşeau să îndruge ceva.
-Doaaaamne! Iar v-a apucat. Şi mai zice lumea că nu-s normal… Păi cu aşa părinţi..
Ieşi din cameră zâmbind şi el, dându-şi seama că e vreun moment de-al lor intim, se încălţă şi ieşi din casă exact când îl auzi pe taică-su:
-Mariuseee, maică-ta e vedetă măăăă! Iar pe mine vrea să mă angajeze s-o apăr de paparazzi.
Lemon squeezeZilele treceau, dar grija Anei nu se estompa. Ştia sigur că tăcerea grupului extins al vecinelor, dar mai ales tratamentul economiei de cuvinte la care o supuneau cele trei capete malefice din cartier, n-avea cum să însemne ceva bun. Gina era grasă de când o ştia, dar mereu se considera slabă şi se tot lăuda cu câte o nouă dietă, aşteptând complimente; Livia de la parter era renumită pentru câte vizite primea de la bărbaţi necunoscuţi de când se despărţise, singurul pas pe care trebuia să-l facă orice bărbat ar fi dorit-o, fiind un simplu compliment legat de sexualitatea ei; iar Sorina de vizavi se credea reprezentanta Victoria Secret, fiind renumită că duce până şi gunoiul îmbrăcată în ţinute elegante de seară… Îşi dăduse de mult seama că le afectase pe toate într-un fel sau altul… Fiecare în parte avea motive întemeiate să se simtă ameninţată de felul în care arătase ea în acea seară, câtă vreme nu doar ele, ci absolut toată lumea de acolo, văzuseră în ea nu o divă, ci pur şi simplu o femeie cu o siluetă incredibilă pentru vârsta ei, cu o sexualitate debordantă şi cu o ţinută impecabilă, dincolo de sobrietatea şi plictisul hainelor lor. Fiind femeie ştia că asta lăsase urme adânci în orgoliul lor, ceea ce o făcuse să simtă din ce în ce mai acut trecerea timpului, combinată cu tăcerea lor.
………
-Multumesc doamna Georgescu! Sunteţi drăguţă ca de obicei.
-Draga mea Ana, ai mâna aşa de uşoară şi lucrezi atât de bine, încât e o plăcere să vin la salonul ăsta, aşa că nu-mi mai mulţumi.
De fiecare dată primea un bacşiş generos de la doamna Georgescu. Ştia că-i place cum o tunde şi că silinţa cu care-şi făcea treaba merita acel bacşiş, dar nu-i plăcea să lase lucrurile nespuse, aşa că întotdeauna îi mulţumea cu bun simţ. O privi cum îşi ia haina pe ea, pregătindu-se să iasă din frizerie. Pentru cei aproape 65 de ani se ţinea foarte bine. O doamnă cochetă, liniştită, pe care de fiecare data-i făcea plăcere să o tundă.
-Ana, dacă ştiam că e aşa frig spre seară, veneam de dimineaţă la tine.
-Doamnă, mai bine că n-aţi venit. Am fost aşa de aglomerată încât cu siguranţă nu v-ar fi plăcut. Au fost mulţi copii şi era tare gălăgie. Când mă apropii de ora închiderii este întotdeauna mai linişte.
-Ca de obicei, ai dreptate Ana! Doar că e puţin cam friguleţ. Norocul meu că nu am mult de mers. Numai bine Ana. La revedere!
-O seară plăcută, doamna Georgescu. La revedere!
Love and fuckSe întoarse zâmbind către colega ei. Pentru o fată care abia terminase liceul, plus un curs de un an de frizerie, era foarte destoinică. Nu avea încă experienţă la tuns, dar dorea să înveţe şi muncea fără să se lamenteze. Mai mult decât atât, o întreba mereu când nu ştia ceva, iar asta îi plăcea la ea. Se simţea ca un meşter care-i arăta ucenicului secretele meşteşugului.
-Ce părere ai Simonica de doamna Georgescu? Crezi că apucăm ziua în care să nu se poarte atât de frumos cu noi?
Îi plăcea să-i spună Simonica, pentru că era micuţă de înălţime şi foarte fâşneaţă. Umbla ca un argint viu prin frizerie. N-o vedeai, n-o auzeai, parcă plutea. Spre surprinderea ei, nu numai că pe Simona n-o deranjase acel diminutiv, dar chiar alesese să o tutuie fără să-i ceară întâi consimţământul, lucru care o făcea să se simtă şi ea mai tânără, chiar dacă diferenţa dintre ele era de aproape 20 de ani.
-Nu cred Ana. Sunt sigură că aşa a fost crescută. La vârsta ei n-are cum să-şi mai îndrepte greşelile de comportament, dar nici n-are cum să-şi uite manierele.
Câteodată o uluia perspicacitatea Simonei. O fată simplă, care dorise mai întâi de toate să aibă o profesie, fără să-şi bată prea mult capul cu distracţia şi micile plăceri ale vieţii…
Zâmbi către ea pentru a-i încuviinţă răspunsul dat şi se apucă de strâns prosoapele. Nu mai avea clienţi, însă trebuia să-şi umple într-un fel timpul. Mai avea cam o jumătate de oră până la ora închiderii, când Tudor îi promisese că trece pe acolo să o ia cu maşina. Nu se întâmpla prea des să se potrivească pe acelaşi program, aşa că de fiecare dată profitau de aceste suprapuneri pentru a merge împreună acasă. Ea n-ar fi avut mult de mers, secţia de Poliţie fiind mai departe de blocul lor decât frizeria la care lucra Ana, dar li se părea frumos să repete acel gest aproape ritualic, prin care el îi deschidea portiera din dreapta şoferului, poftind-o înăuntru galant ca de obicei.
-Hai bonsoir, Ana dragă. Ce mai faci scumpa mea?!
Aplecată către micul dulap în care aşeza prosoapele, simţi cum îi îngheaţă sângele în vene. Spera în sinea ei că i s-a părut şi că aşa ceva nu este posibil. Oricum Gina nu trecuse niciodată pe la frizeria ei. Prefera să se coafeze în alte părţi, doar ca să nu-i acorde satisfacţia de a-i lăuda munca – n-ar mai fi putut să se laude tuturor cu frizura ei, dacă Ana ar fi fost cea care i-ar fi umblt prin păr. Cu ochii închişi, nemişcată, începu să numere secundele în speranţa că i s-o fi părut.
-Hai dragă, că-ţi ştim cu toate curu’ ăla mişto pe care ţi-l laudă tot cartieru’. Nu te ridici de acolo să ne întâmpini?
-Haa!…scăpă Simona un sunet involuntar. N-o cunoştea pe Gina, aşa că rămăsese uimită de remarca ei, cu privire la fundul perfect rotund al Anei, care acum se ridica agale şi se întorcea de parcă o aştepta un pluton de execuţie.
-Ia uite-o dragă ce roşie-n obraji este. N-are nevoie de fond de ten, aşa ca noi…
-Cred că i se trage de la cât stă aplecată. De-aia-i vine sângele-n obraji.
Good pussy ain't shit compaired with loyal pussyÎncepură să râdă toate trei. Spre infinita groază care se cuibărea deja în sufletul Anei, Gina era însoţită de Livia de la parter şi Sorina de vizavi, care fără să aştepte replicile gazdei, îşi dăduseră deja hainele jos şi se instalau comod pe canapeaua de aşteptare, croncănind la adresa ei doar cu aluzii şi apropouri. O luaseră tare de la început.
-Bine aţi venit! Îndrugă Ana timid, şovăind pe loc, incapabilă să schiţeze alte mişcări. Să ştiţi că se apropie ora de înch…
-Da dragă, ştim. Spuse Gina răspicat, în timp ce-şi sugea rândurile de burţi, care se prăvăliseră deja unul peste altul în momentul în care se aşezase pe canapea. Am venit şi noi în vizită. S-o mai vedem pe vecinica noastră dragă. Te pomeneşti că n-avem voie.
-Ba d… Doamne fereşte! N-am vr… Adică, luaţi lo…
-Fetiţo! Adu-i repede un pahar de apă Anei că se îneacă.
Începură toate trei să râdă la replica Ginei, în timp ce cu privirea o ţintuiau pe Simona, care la fel de uluită ca şi Ana, rămăsese pe loc neştiind ce să facă.
-Ea e Simona, colega mea. Mă bucur foarte mult că aţi venit pe la mine. Staţi liniştite ca nu mă înec eu aşa de uşor, doar că…e prima oară în şase ani când îmi treceţi pragul.
Schiţă un zâmbet în colţul gurii. Acel tip de zâmbet care-i forma o irezistibilă gropiţă în obrazul stâng. Începea să capete curaj. Ştia că veniseră să o decapiteze, dar nu dorea să le acorde satisfacţia de a ceda fără luptă.
Spre surprinderea ei, zâmbetul avu exact efectul scontat. Le rămăsese râsul în gât, acţiune ce opri brusc din mişcare burţile Ginei, care preţ de două secunde şi-au urmat singure acel dute-vino format de râs, dintr-o inerţie pe care posesoarea nu reuşise să şi-o stăpânească. Lucru care-i dădu şi mai multă încredere Anei.
-Dar chiar dacă aţi venit aşa de aproape de ora închiderii, o să mă străduiesc să vă tund pe toate. Din câte văd, aveţi nevoie. Vă promit că sunteţi pe mâini bune.
-Vecina, am venit doar în vizită, pentru că nu ne-ai invitat până acum…se oţărâ Sorina.
-Si nu dorim să ne tundem. Poate ne-o fi stricat vântul coafura…
Deja râdea în sinea ei. Ştia că începe să capete teren, iar remarca despre părul lor cu siguranţă le demoralizase. Gina deja gâfâia a ciudă şi începuse să transpire. Canapeaua a cărei formă era foarte ergonomica, o făcea să stea cu fundul destul de jos şi genunchii mai ridicaţi, fapt ce-i pliase aproape complet colacii de pe burtă, iar acum se simţea jenată la respiraţie, dar nici de-a naibii nu voia să se ridice pentru a se aşeza pe un scaun. Ar fi însemnat să recunoască incomoditatea acelei poziţii şi ştiau amândouă că aşa ceva n-avea să se întâmple prea curând. Dar aaaah!, ce avantaj avea Ana. Secundele pe care le-au petrecut încrucişându-şi privirile le-au făcut pe amândouă să-şi dea seama de lucrul ăsta.
Continuă Ana, gesticulând larg:
-Păi atunci, simţiţi-vă cât mai comod. N-am cu ce să vă servesc. Doar apă plată, sau un pahar de suc. A fost Simona mai devreme la magazin şi a luat o sticlă pentru amândouă. Simonica, mai adu trei pahare te rog. Văd că sticla e acolo, pe bufetul tău.
-Ah, nu te deranja, spuse Livia. Oricum e seară şi mergem acasă în curând, să mâncăm. Doar nu ne stricăm apetitul cu suc, la ora asta.
-Eh, doar nu face atâta rău un pahar de suc. Şi eu urmează să ajung acasă. Vine Tudor cu maşina, să mă ia.
Forever togetherÎşi blestemă în gând această scăpare. Ştia din experienţă că mirosul lor fin adulmecă orice informaţie primită, aşa că singurul lucru pe care-l spera acum, era să nu fi sesizat vreuna oportunitatea pe care tocmai le-o oferise ea pe tavă.
Până să apuce vreuna dintre ele să spună ceva, sări Simona entuziasmată:
-Tudor e un adevărat gentleman. Mereu îi deschide portiera.
Ana înlemni. Ştia că ăsta era momentul pe care cu toate îl aşteptau. Sărmana Simona, n-avea de unde să ştie în ce văgăună de harpii se afla, aşa că în naivitatea ei le aruncase prada într-un perimetru încercuit de gard, acolo unde ele nici măcar nu mai erau nevoite să vâneze…primeau totul de-a gata…
-Ohh, stiiim fetiţo ce gentleman e Tudor. Nu-i aşa Livia?, spuse Gina…
-Daaaa. E singurul în uniformă din tot carierul.
-Nu dragă, zise Sorina. Mai e şi bărba’-su lu’ Mariana din bloc cu mine, dar e la Pompieri şi e cam urât. Plus că e gras. Dar are ăla la baaaaani. Îşi dădu ochii pe spate, a extaz…
-Daaa… continuă Gina, adresândui-se Simonei. Până la urmă, degeaba arăţi bine în uniformă, dacă n-ai bani, nu-i aşa fetiţo?
-Doamnă, după cum v-a spus şi Ana, mă cheamă Simona. E a treia oară când îmi spuneţi fetiţo. Se înroşise deja în obraji.
-Ei hai dragă, nu te mai supăra. Eşti aşa de tinerica şi de frumoasă, încât am zis că eşti o fetiţă. Faţă de colega ta pari un copil.
Simona deja se întorsese către Ana, cu ochii măriţi, aproape întrebând-o din priviri dacă poate să-i altoiască una balenei din canapea. Continuă tot Gina:
-Daaa…degeaba arată unii bine, cu sau fără uniformă, dacă nu-s plini de bani. De data asta adresându-i-se Sorinei. Tu ştii fată, ăla de la pompieri parcă ziceai că a primit o moştenire, aşa-i? O fi el urât, dar acum nu mai duce grija banilor, pe când în Poliţie… Şi trase cu ochiul către Ana…
-Ce tot spuneţi de bani? Sări cu gura şi Livia. Degeaba are bărbatul bani, dacă n-are cu ce te fute.
-Fă, da a dracului gură spurcată mai ai, replică Gina.
Începură toate să râdă, îmbrâncindu-se precum copiii la joacă.
-Lasă fata că nu ne aude nimeni. Suntem doar noi aici. Doar nu ne ferim acum de Simona. Ştie şi ea d-astea… Şi începură să râdă şi mai tare.
Continuă tot Gina:
-Livia, ştim că pe tine asta te interesează cel mai mult, dar dacă n-are bani degeaba nu-i duci doru’.
Ana abia acum îşi dădu seama, urmărind râsul lor zgomotos, ca şi ea şi Simona rămăseseră ţintuite locului. Nici măcar nu apucaseră să se aşeze pe un scaun, ci doar stăteau acolo şi priveau circul grotesc al celor trei, care acum începuseră să calculeze ce anume-i trebuie unui bărbat pentru ca ele să fie fericite. Ştia în sinea ei că tot acel teatru ieftin era făcut pentru a ajunge la momentul în care i-ar fi forţat ei mâna pentru a le oferi un răspuns. De fapt, asta şi-au dorit de la bun incept. FreedomDe-aia veniseră aici. Iar momentul culminant le-a fost depăşit cu aplomb de replica Simonei, care fără să vrea făcuse o referire apreciativă la adresa lui Tudor. Acum n-avea decât să aştepte şi să le lase să-şi completeze reciproc replicile, aşteptând îngrozită momentul în care Tudor va veni şi le va găsi aici, iscodind, hlizindu-se, dându-şi coate. Deja stătea cu emoţii în legătură cu felul în care va decurge întâlnirea. O scoase din reverie vorbele Ginei:
-Cum ziceai tu Livia? Că, de scurtă, poa’ să fie cât mai lungă, iar de subţire, să fie cât mai groasă?!
Râdeau atât de tare încât un domn care traversa chiar atunci prin fata frizeriei, se uită nedumerit înăuntru, auzind chilomanul creeat de Trio Galax.
-Taci fă, că ne aude dracului cineva şi zice că nu suntem doamne dacă-şi dă seama că vorbim despre pulă.
Râsul Anei le făcu să tacă. În urma ultimei replici a Liviei, faptul că Ana începuse să râdă, pur şi simplu le blocase. Credeau că fie râde la mişto de ele, fie se produce incredibilul şi începe şi ea să fie ca ele. Oprindu-se din râs, Ana le spuse pe un ton atât de zeflemitor, de l-ar fi făcut şi pe Octavian Cotescu să-şi iasă din pepeni:
-Credeţi că banii, sexul, sau chiar…postura socială contează cel mai mult într-o relaţie?
Nu-i venea să creadă că le-a spus replica asta. Nu voia să intre în polemică, încercase să evite cât mai mult conflictul direct, dar plină de nervi şi îngreţoşată la maxim de dialogul lor grobian, ştiind că ar urma să le vadă dându-se în spectacol şi mai rău decât atât, n-a mai putut să se abţină, aşa că a răbufnit într-un gest aproape reflex, de autoapărare.
-Dar ce contează Ana dragă?!…îndrugă Gina ştergându-şi cu o batistă scârboasă transpiraţia dintre sânii imenşi şi lăsaţi, care acum încetaseră să-i mai salte de la râs.
Simţindu-se încolţită şi în lipsă de argumente, întrucât blocajul în care se afla n-o lăsa să se simtă degajat, Ana răspunse de pe limbă:
-Pai, iubirea contează cel mai mult. Pentru că…
-Lasa dragă, rânji Gina satisfăcută. Ştii doar că iubirea trece prin stomac. Iar în stomac n-ai ce să bagi dacă n-are prostu’ bani. Pardon! Scuză-mă! Am uitat că al tău nu-i prost. Îşi dadu’ un cot cu Livia care se afla lângă ea, inăbuşindu-şi amândouă câte un zâmbet acru.
Continuă tot Gina:
-Al meu are bani şi… Îşi dădu seama că tocmai şi-a făcut bărbatul prost, aşa că alese să continuie fâstâcindu-se: Adică…bărbatul meu are bani destui ca să nu-mi trebuiască serviciu. Uite, Livia s-a despărţit tot de la bani şi acum o duce bine… Şi-i alege cu ruleta-n mâna…
Începură iar să râdă toate trei, însă Gina nu voia să scape din mâna momentul. Continuă printre trepidaţiile sânilor amestecaţi cu burţi, privind-o drăceşte pe Ana în ochi:
-Daca n-are funcţie importantă, bani mulţi şi pulă mare, pentru ce dracu să stai cu un bărbat?!
In search of loveSpusese replica atât de tare, încât sunetul vocii ei le întrerupse râsul, tăind brusc tot sunetul din acea frizerie. Ana era conştientă de momentul creeat. Nici măcar Sorina, Livia, sau…cu atât mai puţin Simona, nu-şi dădeau seama de încordarea privirilor pe care şi le aruncau ea cu Gina. Cât de mult dorise umflata asta nesimţită să o aducă în acea clipă şi cât de mult dorise ea să o evite… Degeaba. Totul era în van. Ştia că trebuie să răspundă. Nu putea să tacă. Şi culmea e că avea ce să-i răspundă, dar niciodată nu dorise să vorbească serios cu ele. Întotdeauna păstrase doar acel -Bună vecina, ce mai faci?, drept singură conversaţie. Dorise ca banalitatea să nu fie escaladată niciodată, pentru că ştia că provin din lumi diferite, că nu gândeau deloc asemănător şi că ar fi fost ca şi cum ar fi vorbit pereţilor, dacă ar fi încercat să-i explice cum vede ea viaţa. Pe lângă asta şi-ar fi făcut din ea o şi mai mare inamică, dacă i-ar fi explicat cât de diferite sunt ele ca şi gândire şi simţiri.
Un zgomot de motor rupse tăcerea sinistră care îngheţase frizerie. Acelaşi motor pe care-l auzea de câte ori programul ei se suprapunea cu al lui Tudor. Venise! Îşi simţi inima-n gât de emoţie. Parcă era o puştoaică la prima întâlnire, ştiind că mai sunt zece secunde până când cel pe care-l iubeşte urmează să-i apară în faţa ochilor. De mulţi ani nu mai fusese aşa de emoţionată, iar emoţia ei era amplificată şi de grija pe care o avea în legătură cu felul în care se va comporta Tudor de faţă cu ele. Îi era frică să nu le spună ceva urât, dacă şi-ar fi dat seama că au deranjat-o cu ceva…
Se auzi portiera cum se închide, îi văzu chipul în geamul uşii de la intrare pe care acum o deschise şi îşi duse involuntar mâna dreaptă la piept când bărbatul ei intră în frizerie. Tudor rămase blocat preţ de două secunde, se uită la compoziţia canapelei, umplută până la refuz cu devoratoare de bani şi penisuri, se uită la Ana şi spuse cu o voce gravă, de parcă se pregătea de un interogatoriu la secţia Criminalistică:
-Buna seara doamnelor! Sper că n-am întrerupt ceva important.
Canapeaua groazei îşi înghiţise limba.
-Buna Tudor. N-ai întrerupt nimic. Eu sunt deja pregătită să mergem.
-Ok. Eraţi foarte tăcute, de-aia am întrebat.
She is my MoonSe uită la Ana, care abia acum îşi lasa să cadă lent mâna pe care o avea la piept. Tăcerea continuă, aşa că Tudor renunţă la ideea de a se întoarce la maşină pentru a o aştepta pe Ana. Din privirea ei înţelese că suferea. Nu o mai văzuse niciodată aşa de speirata. Descifra din sperietura ei că era mai mult contrariată, frustrată şi că se simţea neputincioasă. Văzând-o stând acolo în picioare, lângă scaunul de tuns, frecând nervos spătarul cu mâna stângă, îi veniră în cap cuvinte, întrebări…dar îşi dădu seama că n-are sens să dezgroape o discuţie de a cărei intensitate îşi dădea lesne seama, simţind tensiunea densă din acea încăpere.
Fără să mai stea pe gânduri şi ghidat visceral de nevoia de a-şi proteja iubita, plecă de lângă uşă, străbătu lent cei câţiva metri până la scaunul lângă care stătea Ana, se apropie de ea cu aceeaşi stăpânire de sine şi aceeaşi siguranţă pe care Ana le ştia de-o viaţă-ntreagă, îşi trecu mâna stângă pe după mijlocul ei, cu dreapta îi cuprinse delicat capul, o sărută pe frunte şi o strânse la piept, fără să-şi poate controla o înceată mişcare a corpurilor lor, stânga-dreapta, ca într-un alint mult prea vizibil.
Luând-o de mână, se îndreptară către uşă, salutând politicos publicul şi ieşiră în răcoarea unei toamne splendide.
-Eşti ok? O întrebă scurt, ştiind că şi dacă n-ar fi răspuns, ci doar i-ar fi schiţat un gest, ar fi de ajuns pentru a înţelege ce se întâmplase de fapt înăuntru.
-Da. Vorbim acasă.
Dăduse roată maşinii şi îl vedea cum deja îi deschisese portiera, însă se întoarse din loc, spunându-i abia când mai avea un metru pentru a intra înapoi în frizerie:
-Am uitat ceva. Vin imediat. Aşteaptă-mă în maşină, că e frig.
Înăuntru nu era nimic schimbat. Toate erau în acelaşi loc, cu gâtul întors pentru a-i urmări pe ei. Doar Simona mai strângea câte ceva, aşteptând ca galeria să părăsească tribuna, pentru a putea închide frizeria. Ana se postă în faţa lor, roşie în obraji şi zgribulită de frig, ţinându-şi mâinile încrucişate şi frecăndu-şi braţele, o privi în ochi pe Gina şi le spuse încet, zâmbind, asigurându-se că Simona nu aude:
Together we are whole-Gina, cea mai importantă este siguranţa. Sentimentul de completare şi lipsa temerilor şi a grijilor. Soţul meu este stâlpul căminului meu. Întotdeauna am simţit cum gravitez în jurul lui. E Pământul meu, iar eu sunt Luna lui. Nu pot fără el şi nu poate fără mine. Ai văzut tu îmbrăţişarea de adineauri? Nici maldărul tău de bani, nici penisurile pe care le măsoară şi le devorează Livia şi nici ţoalele pe care i le cumpără bărba’-su Sorinei, nu fac cât îmbrăţişarea pe care mi-o oferă Tudor. Voi vă pierdeţi viaţa în lucruri materiale, iar eu mă pierd cu firea în braţele lui. Ai avut parţial dreptate când ai spus că dragostea trece prin stomac. O viaţă nu poate fi trăită în totalitate cu o iubire ca-n primii ani, dar ştii care-i diferenţa dintre a avea şi a nu avea aşa ceva încă de la început? Diferenţa este că eu am parte de astfel de momente. Când simţim că avem nevoie unul de altul, ne reconfirmăm iubirea susţinându-ne reciporc. Iar asta draga mea Gina, este siguranţa unei vieţi împlinite, pe care nici banii şi nici penisurile voastre n-o vor atinge vreodată. V-am pupat fetelor… Ciao!
Ieşi râzând din frizerie, fără să mai rămână pentru a savura din plin agonia lor. Era de ajuns. Şi aşa era convins că de acum înainte fie va trebui să se mute, fie va fi arătată cu degetul de tot cartierul. Dar nu mai conta. Mai eliberată ca acum nu se simţise niciodată în toţi cei şase ani de când stăteau în acel cartier. Aflată în maşină îi privi chipul lui Tudor, care acum pornea motorul.
-Sigur le-ai zis tu ceva de-or să ne ţină minte, aşa-i?!
-Daaaa! Hahahahah, de unde ştii?!
-Eh, nu ştiu eu ce am la uşă?…râse şi el. Mare nebună mai eşti.
-Te iubesc!
Îşi puse mâna peste a lui, pe schimbătorul de viteze. Simţi cum ridică degetul mare şi-i cuprinse degetul mic în strânsoarea caldă a palmei sale. O lacrimă de fericire îi încălzi obrazul stâng.
-Şi eu te iubesc, răspunse el gâtuit de emoţie, simţind descătuşarea ei. Ştii că sunt aici. Al tău. Mereu.

See her come down, through the clouds
I feel like a fool
I aint got nothing left to give
Nothing to lose

So come on Love, draw your swords
Shoot me to the ground
You are mine, I am yours
Lets not fuck around

Cause you are, the only one
Cause you are, the only oneYou are my muse

I see them snakes come through the ground
They choke me to the bone
They tie me to their wooden chair
Here are all my songs

So come on Love, draw your swords
Shoot me to the ground
You are mine, I am yours
Lets not fuck around

Cause you are, the only one
Cause you are, the only one

The only

Cause you are, the only one
Cause you are, the only one

The only one
The only one
The only one
The only one

So come on Love, draw your swords
Shoot me to the ground
You are mine, I am yours
Lets not fuck around

The only
All is full of love
.

Acest text literar participă la ediţia de astăzi a Clubului Condeielor Parfumate, găzduit de Mirela, iar tema Parfumul sentimentului de siguranţă este propusă de mine.

Advertisements
  1. 18 August 2013 at 18:55

    Trio Galax e o tipologie, as zice; e atat de des intalnit in societate acest “trio” incat mai ca-ti vine sa le dai palme cu piciorul membrilor ( ‘ca nu-s neaparat femei). Doar daca te certi cu astfel de oameni ai sansa sa fii lasat in pace pentru ca-si imagineaza ca te-au invins. Orice le-ai spune se lipeste de ei ca apa de gasca. Atunci cand acesti indivizi intalnesc oameni diferiti de ei si pe care ii simt superiori isi consuma energia – si-si adauga kg, riduri sau isi fac rost de-un infarct – doar discutand cum sa se razbune sau cum sa distruga ceva ce ei nu vor avea niciodata. Dar cu frustratii nu-i bine sa te pui, cat de sigur esti pe tine si pe cei de langa tine, pe care te poti bizui. Cei care au prea multe dorinte neimplinite nu au nimic personal cu cineva; isi fac un tel in viata din a face si viata altora la fel de mizerabila ca a lor. Sunt oameni care nu suporta armonia. Si sunt ca picatura chinezeasca: picura venin pana reusesc sa otraveasca, pentru ca ceea ce ei barfesc altora poate fi exagerat si total departe de adevar si cei barfiti se pot trezi in situatia ca oamenii sa le intoarca spatele, sa ii evitr si ei sa nu afle vreodata motivul. Persoane ca acel trio sunt periculoase.
    No! Cat am mai scris pe langa! M-a luat valul! Scuze.
    Povestea – evident – mi-a placut. O frumoasa poveste despre puterea sentimentului de siguranta. Ideala uniunea intre personajele descrise de tine. Oamenii ca cei descrisi de tine sunt model de urmat. Din fericire, exista si astfel de oameni care sunt siguri de dragostea partenerului, sunt siguri de cei pe care ii au alaturi si care isi inteleg trairile chiar si numai din priviri.
    Succese!

    • qatalin
      18 August 2013 at 22:23

      Ai sintetizat atât de bine trăirile acelui gen de oameni (deopotrivă bărbaţi şi femei), încât nu-mi rămâne de făcut decât să te aprob zâmbind. 🙂
      Am întâlnit atât de multe persoane de acel gen în viaţa mea, încât simt că experienţa pe care o am în a-i detecta, a atins apogeul. În general evit cât pot de mult confruntările directe, fapt care se simte foarte bine şi din felul în care am…construit-o pe Ana…dar am şi momente în care simt că pot escalada spirala violenţei (atât verbale, cât şi fizice, dacă e nevoie). Până acum, Slavă Domnului!, n-am avut decât vreo câteva momente în care reamintirea proverbului -Câinele moare de drum lung…., sau a…contactului sexual 😆 pe care grija o poate avea cu interesul cuiva căruia-i spuneam un -Te fute grija?! din senin, când credea că începe să capete teren cu întrebările stupide, m-au scăpat din necaz. Dar vorba ta, sunt oameni care nu suportă armonia, căutând mereu să strice orice nu pot înţelege. Aşa că nu mă aştept la prea multă linişte. Niciodată n-am prea multă…doar aşa, pe reprize. 😛
      Te rog să nu-ţi mai ceri scuze. La cât de mult scriu eu, îţi poţi da lesne seama că-mi fac plăcere şi comentariile lungi. 😉
      Dacă ţi-a plăcut povestea, e tot ce contează… Mulţumesc! 😳 Şi eu vreau să cred că există asemenea potriviri. Nu cred în ideea unei vieţi trăită ca-n vis, pentru că peste tot sunt neînţelegeri şi certuri, dar câtă vreme există acel nucleu nealterat al conexiunii dincolo de cuvinte, cred că toate piedicile venite din partea oamenilor de tipul Trio Galax, pot fi trecute fără probleme… 🙂

  2. 19 August 2013 at 9:38

    Minunată continuarea poveştii cu Ana şi Tudor! Iubirea învinge tot şi şterge răutăţile gratuite ale unor oameni despre care se poate spune că sunt doar săraci cu duhul… Siguranţa este în braţele persoanei iubite şi alegerea Anei de a vorbi prin fapte, gesturi, mai mult decât prin cuvinte e lăudabilă, pentru că, în acest fel se înţelege printre rânduri, legătura puternică care există între ea şi Tudor, spre disperarea trio-ului de coşmar. Nu am să înţeleg niciodată “pasiunea” aceasta bolnăvicioasă a anumitor oameni de a se insinua în vieţile personale ale semenilor, doar pentru a avea cum să-şi umple golul din viaţa lor… Evident că mi-a plăcut felul în care cele două personaje au ales să răspundă, să-şi trăiască viaţa departe de urât… O poveste remarcabilă, iar melodia din final m-a purtat pe aripi de vis… 🙂 Felicitări!

    • qatalin
      20 August 2013 at 0:27

      Delectarea cititorilor este cea mai mare satisfacţie. Mă bucur foarte mult dacă ţi-a plăcut povestirea. Din câte-mi dau seama, te-a surprins plăcut faptul că am dorit să continui povestea trecută, păstrând personajele şi intriga. 🙂
      Melodia…da, ştiu! :P, e superbă… Îmi pare bine că ţi-a plăcut şi ţie. 🙂
      Mulţumesc din suflet pentru aprecieri! 🙂

  3. 19 August 2013 at 10:56

    Dupa cum iti dai seama sunt tot pe fuga fapt care o sa produca un comentariu nu prea frunzos 🙂 Dar macar am reusit sa citesc povestea si i-am acordat intreaga atentie, asa cum merita 🙂
    Personal n-am intalnit prea multi oameni de genul, sau, mai bine zis eu nu le dau atentie chiar daca sunt. Mama zice ca sunt dezinteresata de ceea ce e in jur dar nu e asa. Constat, inregistrez si… cam atat, Ii las in plata Domnului.
    Adevarul e ca m-am simtit aproape ca-n serialul Neveste disperate. Doar acolo am mai vazut atata barfaraie si interventii in vietile altora, precum si grija idioata de ce face X si Y. Chiar faza cu cainele care moare de drum lung si prostul de grija altuia. Imi repugna astfel de oameni, motiv pentru care am incetat sa urmaresc acum, or fi aproape trei ani, respectivul serial. De scarba.
    Pe de alta parte nu stiu sigur cum functioneaza viata la bloc decat din ceea ce citesc si mai am informatii de la sora mea sau de la prietene. Foarte posibil sa aiba astfel de aspecte neplacute, pe care nu le invidiez. Tot ce pot sa spun e ca la casa niciodata nu s-ar intampla asa ceva.
    N-am sa spun ce-as fi facut eu in locul Anei ca nu e interesant. Cred ca ea a procedat cat de bine s-a priceput iar ceea ce le-a servit cotoroantelor e foarte corect insa nu cred ca le-a ajutat sa vada lucrurile altfel, nici sa inteleaga. Sunt oameni care nu vad nimic altceva decat adevarul lor, chiar daca este jalnic si mizer. E al lor, contine justificarile lor pentru vietile de doi bani pe care le duc si le satisface nevoile, orgoliile. Cu alte cuvinte, Ana a stricat orzul pe gaste, ca sa folosesc din nou un proverb, ca tare-mi mai plac 🙂
    Uite ca am reusit din nou sa scriu cam mult :))
    Mi-a placut povestea, ca uitasem sa spun 🙂

    • qatalin
      20 August 2013 at 0:44

      Hai că încep cu sfârşitul. 😛 Îmi pare bine dacă ţi-a plăcut şi-ţi mulţumesc pentru vizită. Ştiu cât de ocupată eşti, ceea ce face şi mai importantă vizita asta, ţinând cont de lungimea textului. 🙂
      Să ştii că în privinţa acestui subiect, eu nu văd lucrurile la fel ca tine. Nu cred că-i neapărat nevoie ca respectivele persoane să vadă lucrurile altfel, sau să înţeleagă ceva. Eu merg pe ideea evitării, ignoranţei, iar când nu se mai poate, pe ideea confruntării directe, ceea ce însă nu înseamnă şi un fel de educare asumată. Nu-mi arog vreo calitate de pedagog, câtă vreme propria-mi viaţă necesită o grămadă de îmbunătăţiri… :lol:, aşa că eu merg pe ideea loviturii decisive. Nu ştiu dacă ştii felul în care povesteşte Mircea Badea acea idee a intervenţiei într-un conflict, sau a răspunsului la o agresiune, în care fie loveşti decisiv, fie ţi-o furi groaznic. Pe asta mă bazez şi eu întotdeauna, lucru pe care se pare că i l-am transmis şi Anei. 😛 A evitat cât de mult a putut, iar când n-a mai putut, a lovit fulgerător… Iar asta nu implică dorinţa de a-l face pe agresor să înţeleagă ceva. Puţin îmi pasă mie dacă înţelege, aşa că stric oricând orzul pe gâşte, ca pe o primă şi ultimă mutare într-un joc pe care nu doresc să-l joc. 😦
      Te-aş contrazice niţel şi în legătură cu viaţa la casă. Am copilărit la bunici, petrec(eam) mult timp acolo, într-atât de mult încât să pot spune că mă ştie tot satu’ (măcar din postura de -Bună ziua). Ştiu cât de mult se ajută oamenii între ei. Există un cu totul alt nivel de empatie, când vine vorba de vecinii de vizavi, sau plasaţi 3-4 case mai la deal, sau 3-4 case mai la vale. Însă Eli, nu ştiu la tine cum e, dar la mine e bârfa-n floare…şi aşa a fost mereu. Puţine alte distracţii întrec micile bisericuţe formate din babe care şuşotesc pe la poartă… 😛 Ah, ok!…nu sunt malefice…şi n-o fac având intenţii nasoale, dar până nu discută ele tot şi-n dungă, nu se lasă. 😀

      • 20 August 2013 at 21:43

        Da, inteleg ceea ce ai dorit sa faca Ana dar eu, tocmai in ideea ca respectivele nu inteleg nimic nici nu m-as obosi sa le raspund ceva. Aici difera ce-as face eu. Am atatea of-uri dar degeaba as spune ceva. Am observat ca oamenilor nu le pasa ce le spui. Cu scop educativ sau doar informativ. Chiar nu le pasa si doar te dusmanesc mai rau. Ideea e ca eu ignor pana la capat. Arunc vreo ironie, ceva mai putin direct. Daca persoanele pricep, bine. Daca nu, nu ma obosesc. Da, stiu si ce spune Mircea Badea 🙂
        Viata la casa s-a schimbat si ea mult. Nu de empatie e vorba, aia mai exista, dar ea nu-i o problema, e ceva frumos, pozitiv. Cand eram eu copil mai era ceva asemanator cu ceea ce spui tu. Erau inca femeile batrane, care nu avusesera serviciu niciodata si care nu gaseau alta distractie decat sa stea la poarta si sa vorbeasca una si alta despre toti si toate. Asa, ca sa aiba ce face, fara sa faca de fapt vreun rau. De fapt aia era traditia care insa s-a pierdut. Mi le aduc aminte ca azi, am stat si m-am jucat pe strada toata copilaria mea pe langa ele 🙂 Dar de vreo 15 ani au disparut si ultimele babute de genul asta, fiicele si nurorile lor nu mai au timp de astfel de activitati. A disparut aproape complet fenomenul. Totusi mai sunt doua, ultimii mohicani, ca sa zic asa, pe care le mai stiu ca fac asta pe strada noastra, dar undeva mai departe de noi, la cateva sute de metri. Sunt doua femei, una de aproape 90 de ani aproape surda si alta de vreo 75 de ani. Sunt singurele pe care le mai gasesti pe niste pietre din acelea mari asezate la poarta si vorbind 🙂 Nu stiu daca si ce barfesc dar le e cam greu. Cea surda trebuie sa citeasca pe buze ca sa inteleaga 🙂
        Deci pe la noi a murit si barfa aia organizata. :))

        • qatalin
          20 August 2013 at 23:23

          Haa! Ce frumos sună …a murit şi bârfa aia organizată. 😀 Eşti o norocoasă. La mine la ţară sunt foarte multe persoane în vârstă, care reuşesc să menţină la cote înalte trăncăneala despre orice. 😛 Îndrăznesc să cred că este o datină care va muri odată cu persoanele care acum au în jur de 60-65 de ani (poate mai mult) şi care aşa au apucat din moşi strămoşi. Cloaca, şezătoarea, cinstitul cu un pahar de vin, înseamnă de fapt şi vorbă…multă vorbă.
          Nu ştiu cum o fi prin alte părţi, dar eu am apucat şi perioade în care fără acea vorbă, nu putea exista o comunitate. La astfel de bisericuţe se discută despre muncile câmpului, se spun păreri în legătură cu cine ce a cumpărat şi cât de bine e să achiziţioneze toată lumea aşa ceva, plus alte treburi care ţin de comunitate.
          Evident că în timp s-s ajuns la mama bârfei planetare :lol:, dar asta-i altă problemă. 😛
          Tu faci bine ce faci… Ignoranţa e cea mai dureroasă. Cred că eu am o fire puţin mai vulcanică atunci când îmi ies din pepeni, ceea ce mă face să aplic ignoranţa după ce în prealabil mă descătuşez prin răbufniri contondente. 😀

  4. 22 August 2013 at 18:18

    Bine te regăsesc, Cătălin! Pentru o persoană aterizată (!) direct de pe țărmurile egeene, e o adevărată bucurie să citesc ceva bun, cu adevărat bun. Nu demult am sosit acasă și iată-mă citind cu nesaț. E…ușor altfel decât până acum și-mi place mult, hai să-i zic, noul tău stil, sau cel adaptat acestei teme alese chiar de tine, o temă foarte frumoasă și interesantă. Tu știi că eu programasem postarea dinainte de-a pleca în concediu (adică 29 iulie), astfel că a intrat în timp ce eram plecată și iată că același sentiment de siguranță, cu același neasemuit parfum, apare în ambele povești, categoric fără să fi știut niciunul despre textul celuilalt: siguranța pe care doar iubirea, doar a iubi și a te știi iubit și respectat prin iubire, ți-o poate da! Numai acest sentiment îți poate oferi cu adevărat siguranță. Nu, niciodată banii, niciodată funcția și nici chiar cutare dimensiuni, ha ha ha! Așa cum, dacă proastele alea ar fi încercat să înțeleagă de ce e Ana atât de fericită, ar fi câștigat mult mai mult, decât invidiind-o și urând-o. Mai bine faci ca cel fericit, decât să încerci să-i distrugi bucuria. Au încercat unii și cu mine, sunt pățită, dar s-au ales cu sufletele goale și vorbele lăsate prin locuri pe unde eu nu trec, nu umblu, ignor, tocmai ca să nu dau de ele. Și mi-e extrem de bine fără bârfele lor, fără răutatea și micimea lor, dar cu fericirea pe care siguranța unei iubiri statornice și profunde mi-o oferă în fiecare clipă. Sunt foarte fericită că am citit ceva atât de în acord cu mine, Cătălin! Mulțumesc! 🙂

  5. 23 August 2013 at 19:14

    Bine te regăsesc, Cătălin! Am lăsat un comentariu, a fost prima descindere la sosirea acasă, din vacanță. Dar fie e la spam, fie nu l-a luat, nu știu….Nu e nicio problemă, mă bucur să recitesc ceva mai altfel decât până acum, dar la fel de frumos, mai ales că tu ai ales tema. Eu programasem postarea, eram deja în Grecia, când am zărit în tabel postarea ta înscrisă și citind-o, am văzut că aceeași iubire, aceeași grijă față de cel drag, conferă o siguranță adevărată, ceea ce mi-a dat aripi, e ceva sublim să vezi că oamenii gândesc așa, mai ales după ce ai văzut multe măști în jurul tău, care cad și lasă chipuri dezgustătoare la iveală. La adăpost de insecuritate ești doar atunci când știi că ești iubit și când iubești. Nicio funcție, nicio avere și nicio dimensiune, ha ha ha, nu se pot compara cu a iubi și a fi iubit. Și a fi conștient de acest lucru. Iar femeile astea frustrate, în loc să se încarce cu ură, mai bine ar lua exemplu și ar iubi ceva care merită mai mult decât banii, funcția, pentru că ura poate fi înlocuită ușor cu iubirea, dacă se vrea. Ana trebuia să le fie exemplu, nu obiect de bârfă și invidie. Cât despre bârfa organizată, uf, chiar azi cred că am avut parte, măcar că sunt decisă să o ignor,e divin de-a dreptul să te detașezi de trecut, de invidia unora, de bârfele altora și să trăiești frumos, savurând, alături de cei dragi, să zicem… amintiri din concediu!
    Frumos scrii tu, Cătălin, nu mă plictisesc niciodată, dimpotrivă, admir atât povestea, cât și stilul.Dar ți-am mai spus-o! 😉

    • qatalin
      23 August 2013 at 19:31

      Îţi răspund într-un singur loc, întrucât blog-ul îţi aruncase primul comentariu în spam. Ai făcut bine că m-ai anunţat şi pe Fb şi că ai mai scris încă unul. 😦 Nu ştiu de ce, dar nu era la pending…
      Mirela, bine ai revenit din vacanţă! 🙂 Din câte am văzut în fotografiile pe care le-ai postat, a fost una memorabilă. Grecia a fost, este şi va rămâne superbă, indiferent de crizele financiare prin care a trecut, sau trece…
      Ştiu că ai fost busy în perioada asta, tocmai de aceea îţi mulţumesc pentru promptitudinea cu care ai menţinut Clubul pe roate, postând mereu tabelele plus articolele tale.
      Mă bucur că ţi-a plăcut tema propusă de mine, dar şi mai mult mă bucur pentru faptul că rezonezi atât de mult cu ceea ce am scris. Lucru care mă face să cred că ţi-a plăcut la fel de mult şi povestirea trecută, cea în care Ana este invitata Ginei, la acel Halloween de neuitat. 😉 Acolo poate că m-am aventurat cam mult, deoarece nu toate gospodinele sunt ca Ana…dar măcar am fost sincer, în sensul în care aşa văd eu gospodina perfectă – o tipă sexy (indiferent de vârstă), care să aibă frumuseţea la purtător, trebuind doar să fie dechisă cutia amintirilor, pentru a putea scoate la iveală tot farmecul ei. 😉
      Îţi mulţumesc prea plecat, pentru aprecieri şi cuvintele frumoase. De când ne ştim, niciodată n-ai avut frână la complimente, în ceea ce mă priveşte. Maybe you are too kind… Thanx! 😳

      • 23 August 2013 at 19:46

        O fi un defect sau o calitate? Dar nu, nu am frână când apreciez ceva, în schimb sunt reținută când nu-mi place, ba chiar tac, nu reacționez.Pun pasiune în tot ce fac, altfel mai bine nu fac! 🙂

        • qatalin
          23 August 2013 at 21:02

          Cred că ţi-ai oferit răspunsul singură. 😛 Sunt momente în care acţionarea pedalei de frână vine ca o necesitate…când persoanele cărora ne adresăm, ne fac să înţelegem că este singura variantă.
          Încă odată, mulţumesc! 😳

  1. 18 August 2013 at 0:46
  2. 18 August 2013 at 10:20
  3. 21 August 2013 at 18:17

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: