Melancolia.

MelancholyEu când sunt inspirat, reuşesc în cel mai bun caz să plictisesc prin lungimea articolelor, iar uneori şi prin felul subiectelor alese, pe care le dezvolt în textele literare. Aşa că vă puteţi da cu uşurinţă seama cam ce iese când nu sunt inspirat. 😀 Din păcate pentru mine, dar mai ales pentru voi, acum este unul dintre acele cazuri, în care muza m-a cam părăsit, sau…a luat o pauză. De fapt, nu vreau să mint prin omisiune, aşa că voi destăinui faptul că am idei în legătură cu tema acestei ediţii a Clubului Condeielor Parfumate, însă toate ideile converg către texte cu un aer gothic, horror. Iar motivul pentru care n-am dezvoltat încă o asemenea idee, este lipsa timpului. Încă lucrez la ceva în acel sens, aşa că n-am dorit să public acum pe bucăţi, sau scris în fugă.
Şi totuşi, n-am vrut să las această temă neabordată. Toamna este anotimpul care-mi place cel mai mult. N-are sens să mă abţin chiar acum de la folosirea anumitor cuvinte, aşa că pot spune că ador toamna. O iubesc din toate punctele de vedere: climateric, senzorial, din punct de vedere al semnificaţiilor, vizual şi poate or mai fi şi altele… Este anotimpul cu care rezonez cel mai bine şi mi se pare că este anotimpul care mă reprezintă cel mai bine, chiar dacă am fost născut primăvara. Ştiu că multă lume simte că prinde viaţă primăvara, însă eu cu greu o pot suporta, ţinând cont de faptul că detest vara din toată fiinţa mea, iar predecesoarea ei nu face altceva decât să-mi vestească venirea căldurii… 😡
Dar mai bine las deoparte discuţia despre anotimpuri şi preferinţe, pentru că risc să scriu mai mult decât dacă aş fi scris o scurtă nuvelă. 😛
Cloud bringerDragii mei, cred că n-aţi fost cuminţi, sau aţi pierdut vreun pariu important, pentru că m-a pălit focul creaţiei într-un asemenea hal, încât m-a împins necuratu’ să scriu o poezie…iar… 😆 N-o mai făcusem de multişor, aşa că mi s-a părut un moment prielnic, având în vedere lipsa timpului necesar pentru a încropi o poveste despre toamnă aşa cum îmi doresc eu. N-aş vrea să credeţi că am scris pe brânci poezia asta, neavând altceva mai bun de făcut. Ţin prea mult la toamnă (în primul rând), la cititorii mei (în al doilea rând) şi la imaginea mea de artist emerit, viitor laureat al premiului Nobel pentru literatură 😆 (în ultimul rând), pentru a-mi bate joc de un asemenea subiect, cu adevărat stimulant. 😉
Şi cum tot ce ţine de toamnă, în ochii mei capăta imaginea apăsării, a nostalgiei şi a cochetării cu depresia, totul îmbibat într-un sos de întuneric, ceţuri, umiditate, răcoare şi penumbră, am ales să scriu despre melancolie, aşa cum o văd eu. Enjoy!…I hope… 🙄

.

Melancolia

Plutind pe umerii firavi ai norului străpuns de vânt,
De la-nălţimi ameţitoare scrutând cu interes câmpia
Pândind un semn, să-i dea de ştire că frunzele-au pornit dansând
Trona în jilţu-i de aramă, Măria Sa, Melancolia.

Cu mantia-i de doruri multe şi părul negru de regrete,
Cu rânjetu-i plin de suspine şi gheare scrijelind în gol,
Cu ochi pierduţi adânc în scorburi şi vocea-i recitând versete,
Cu inima fără de sânge şi sufletul plin de nămol.

Îşi aştepta cuminte rolul, ascunsă tainic în văzduh,
Ştiind că inocenta vară urma să plece iar plângând,
Îi auzea deja ocara şi-i întorcea vorbe de duh,
Simţind că ceţurile toamnei, urmau să vină în curând.

Când primul ram mişcă haotic, sub unduire de rafale,
Când prima frunză se desprinse, păşind încet pe solu’-ncins,
Fără s-aştepte semnul ploii, îşi luă avânt pornind agale,
Plonjând cu braţele-i deschise către abisul necuprins.

Lovi napraznic optimismul, rămas stingher în plină toamnă,
Strivi în gheare ghiduşia, izbi puternic veselia,
Nimic nu mai lăsă din vară, scrâşnind din dinţi bătrâna doamnă,
Care-mpânzea acum haotic, tristeţea şi melancolia.

La umbra aripilor negre, ascunsă tainic sub un măr,
Privind cum fâlfâit frenetic formează vânt din şapte zări,
Stătea firavă, prima frunză, care-a vestit plecarea verii
Şi care acum privea cu groază cum soarele-i închis în nori.

Fără să ştie ce-o aşteaptă, simţi cum braţe-ntunecate
O poartă-n sus, prin ceţuri gri şi atmosferă apăsătoare.
Melancolia o privi şi îi şopti cuvinte moarte,
O puse-n piept şi iar porni, schimbând căldura pe răcoare.

Când soarele porni să plângă de după norii puşi de pază
Şi lacrimi reci plutind grăbite, udară în sfârşit câmpia,
Melancolia mulţumită, îi omorî ultima rază,
Gustând din plin secunda, clipa, în care-şi începu domnia.

…                                                             de Cătălin Ionescu, 31.08.2013


A morning breeze through my window
Some sun rays gone strangeForever autumn
There is one on my pillow
Waiting for someone to wake
Waiting for someone to break

Makes me feel just like a leaf

Like a leaf in the breeze
In the morning but still asleep
Slowly falling to the ground Without a sound

Morning breaks in the shadows
And mist from the near lying lake
Making shapes of the willows
Outside my window they wait
waiting for someone to take

Makes me feel just like a leaf

Like a leaf in the breezeAutumn sky
In the morning but still asleep
Slowly falling to the ground Without a sound

I say please, please believe me
If I would stay
just for the day
I would always be around

Slowly falling to the ground
Without a sound

.

Acest text literar participă la ediţia de astăzi a Clubului Condeielor Parfumate, găzduit de Mirela, iar tema Parfumul ceţurilor toamnei este propusă chiar de către gazdă.

Advertisements
  1. 31 August 2013 at 22:04

    ”Nimic nu mai lăsă din vară, scrâşnind din dinţi bătrâna doamnă,
    Care-mpânzea acum haotic, tristeţea şi melancolia.”

    Cătălin, vin de la țară și sunt amețită de aerul acela pur și foarte tare, așa că îți spun, aproape drogată de lipsa poluării, că mi-a plăcut mult de tot cum ai îmbinat elementele: poezia, dragul de toamnă, Lake of Tears, care mie-mi plac le nebunie, la noi se ascultă la greu muzica lor, imaginile. Atmosfera poeziei e apăsătoare ca și ceața, te împresoară straniu, nebulos, umed, melancolic.
    Atmosfera e așa cum m-am așteptat, culmea (?!) că ai scris foarte bine, chiar și ”fără inspirație”. Nu e ușor să scrii la o temă care îți place, cred că e chiar mai greu. Dar a ieșit așa cum sunt convinsă că iese și toamna din cețurile umede…

    ”Melancolia mulţumită, îi omorâ ultima rază,
    Gustând din plin secunda, clipa, în care-şi începu domnia.”

    Mi-ai amintit de…”Les sanglots longs des violons de l’automne/ blessent mon cœur d’une langueur monotone.” Te felicit, nu e ușor să scrii poezie!

    • qatalin
      31 August 2013 at 23:11

      Mirela, la mine la ţară e o comună splendidă, situată într-o depresiune între două dealuri măricele. De multe ori când este ceaţă şi ajung în zona în care trebuie să cobor multe zeci de metri faţă de nivelul mării pentru a ajunge la casa bunicilor, maşina trece prin stratul de ceaţă şi îşi începe coborâşul lăsând deasupra acoperişul care văzut din sat pare un nor… M-ai făcut să-mi aduc aminte de acest aspect atât de drag mie, atunci când ai făcut referire la aerul rece de la ţară. 🙂 Iar dacă tu îmi vorbeşti atât de frumos, venită din acea atmosferă plină de Oxigen şi aer răcoros, înseamnă că am reuşit să-ţi smulg un gând bun prin această combinaţie de Lake of tears, drag de toamnă şi poezie. 😳 Mulţumesc!

  2. 1 September 2013 at 2:46

    Haaaa! Perfecta poezie! Si am citit-o la momentul oportun, cand aproape nu mai puteam sa ma opun! Nu stiu cum se face, dar m-am retras o clipa in borcanul cu melencolie si cineva a insurubat capacul! Si-acum ma straduiesc sa ies, sa scriu povesti! Dar reusesc doar sa vad lumea prin sticla groasa a fundului de borcan!
    Acum, parca e mai bine! Citind versurile scrise de tine i-am dat Toamnei melancolia, sa-i faca ce i-a facut Verii: s-o alunge! 🙂
    Incet-incet, iese din ceata si dragul meu neuron si-o sa-l pun la lucru! 🙂
    Duminica frumoasa iti doresc! Succese!

    P.S. Daca asa scrii cand n-ai inspiratie… 🙂

    • qatalin
      1 September 2013 at 9:24

      Tu te vaiţi că ai fost închisă acolo, iar eu aştept un an întreg acel borcan. 🙂
      Cred că eşti mult prea drăguţă cu mine când foloseşti cuvântul perfectă în descrierea poeziei mele. Îţi mulţumesc, după ce aplic un downgrade mental termenului tău de comparaţie! 😳
      Cât despre rezolvarea ta, dă-mi mie borcanul tău şi trimite-mi toată toamna… 😉
      O Duminică frumoasă şi ţie!

      P.S.: Câteodată mă mai alint şi eu, însă acum n-a fost cazul. Chiar m-am simţit de rahat că n-am scris o poveste aşa cum ar fi trebuit. Problema mea e că-s prea exigent cu propria-mi persoană…câteodată… Când subiectul este unul pe care-l ador, mă simt presat şi încurcat. Dar cred că până la urma scriu şi o povestioară…

  3. 1 September 2013 at 13:50

    Iti dau cu mare drag toamna toata si eu pastrez predecesoarele ei. Bine zis ca toamna cocheteaza cu depresia. E cazul meu si nu-mi place deloc sa cochetez cu ea, cu depresia.
    Daca nu stiam ca poezia e scrisa de tine, acum, as fi jurat ca e una din poeziile invatate la literatura in liceu, poezie studiata la o ora pe care eu am ratat-o. E superba, fara sa fiu exagerata. Ma faci sa-mi placa si toamna si melancolia, desi nu vreau, nu pot.

    • qatalin
      1 September 2013 at 18:02

      Primesc cu mare drag. Dă-mi mie toamna şi iarna şi păstrează tu primăvara şi vara. 😀 Eu sunt de altă părere. Mai bine puţin depresiv la răcoare, decât binedispus la cloceală. 😆
      Tina, îţi mulţumesc prea plecat pentru cuvintele frumoase, dar şi aşa e învăţământul românesc la pământ… Asta ar mai trebui…să se predea în şcoli despre mine. 😀 Săracii copii… 😆 Bine, ar fi posibil, dacă în loc de Viaţa şi opera lui Cătălin Ionescu, s-ar preda doar opera. 😛 Problema e cu viaţa… ;)…care ar putea face subiectul unui documentar despre -Aşa nu! 😀 Deci n-ar trebui să fiu introdus în programa şcolară la Istorie, ci poate, în cel mai bun caz, la Literatură. Asta dacă se sparge la un moment dat vreun borcan cu har prin Ceruri, iar eu mă aflu dedesubt. 😛
      Dacă am reuşit să te fac să-ţi placă îndeajuns de mult, încât să simţi că poţi prinde drag de toamnă şi melancolie, două lucruri pe care în mod normal nu le îndrăgeşti, atunci îmi dau seama cât de mult îţi place poezia şi mă bucur enorm de mult…
      Mulţumesc! 😳

      • qatalin
        1 September 2013 at 18:05

        Iar când spun depresiv la răcoare, n-aş vrea să se înţeleagă că mi-e dor de Gigi Becali… 😆

  4. 1 September 2013 at 18:51

    Minunată îmbinarea pe care ai realizat-o aici! Poezia e şi cu rimă şi cu figuri de stil şi transmite şi atmosfera puţin halucinantă prin care toamna se face remarcată, dar punctează şi valsul mereu memorabil al frunzelor arămii, desprinderea de ram… Filozofic vorbind, toţi suntem nişte frunte-n vânt şi suntem la cheremul sorţii, mesaj frumos dezvoltat în melodia aleasă… O regie foarte reuşită chiar dacă te plângi că muza te-a părăsit… Eu nu te cred… Sincer! 🙂
    Felicitări!

    • qatalin
      1 September 2013 at 21:37

      Mulţumesc Lolita! 🙂
      Ai descris atât de frumos poezia mea, încât mă tem că începe să-mi placă şi mie. 😆 Mă bucur că ai sesizat şi apreciat încercarea mea… regizorală, de a potrivi simbolistica frunzelor în vânt, unind linia muzicală cu înţelesul poeziei şi intrarea în toamna pe care o ador. 🙂
      Muza nu m-o fi părăsit total, dar îi place să se joace cu mine. 😛 Mă mai tachinează când şi când… 😉
      Thanx!

  5. 2 September 2013 at 5:55

    Despre anotimpuri, in speta despre toamna si vara, s-ar putea discuta mult si bine. Ideea este ca pentru fiecare dintre noi exista cate un anotimp care ne place, pentru unii chiar mai multe 🙂 Stii in ce relatie sunt cu toamna. Nu inseamna ca perioada de acum imi displace total. Luna septembrie e acceptabila. Ce vine dupa….mai putin. 🙂
    Nu pot exprima exact cat m-a mirat faptul ca am vazut in primul moment un text scurt. Apoi citind am inteles de ce. Dar si mai tare m-a mirat prezenta poeziei 🙂 Latura aceasta nu ti-o cunosteam, nici n-o banuiam. Ma refer la dispozitia lirica. Am mai citit vreo poezie la tine? Daca da, sa-mi ierti uitarea, poezia nu-i deloc punctul meu tare.
    Ma cam feresc de poezie 🙂 Daca ai fi citit un articol de-al meu, scris de curand, ai sti ca nu glumesc.
    Citesc rar poezie si fug de postarile de poezie. Asta pentru ca imi recunosc limitele relativ la aprecierea poeziei si nu vreau sa mint pe nimeni. Pentru ca nu cred ca-s capabila sa o inteleg, n-am rabdare, e ca un fel de limba straina pentru mine. De fapt daca e vorba despre o poezie ca o poveste in versuri, cu o linie simpla, fara prea mari figuri de stil, ma mai descurc. 🙂
    Din fericire poezia ta despre melancolie suna bine, e oarecum dark si, in plus, este si melodioasa datorita rimei.
    Dar a trebuit s-o citesc de trei ori ca sa-i remarc calitatile mai sus-mentionate. 🙂
    Sper sa existe intelegere pentru cineva ca mine… Multa, multa intelegere.

    • qatalin
      2 September 2013 at 6:20

      Ştiu relaţiile tale cu toamna. Sau mai bine zis, ştiu relaţiile pe care le ai cu vara şi făcând o paralelă, în felul ăsta mi-e mai uşor să-mi dau seama ce drag îţi e de toamnă. 😀
      Având în vedere ora la care mi-ai lăsat comentariul, presupun că te pregătiseşi din punct de vedere moral, aveai ceva de băut lângă tine, făcuseşi un duş, mâncaseşi, închiseseşi telefonul şi erai pregătită pentru măcar 4-5 mii de cuvinte. 😆 Aşa că da!, îmi pot închipui ce surpriză ai avut, văzând că din două scroll-uri m-ai terminat. 😛
      Eli, am scris destulă poezie, dar n-am avut curajul să public decât trei în afară de asta: unu, doi şi trei. La două dintre ele ajunseseşi. Am schimbat şi câteva impresii pe marginea lor, dar ţinând cont de faptul că nu-s vreun Minulescu altoit cu Bacovia, combinat cu faptul că eram la curent cu…reticenţa ta în ce priveşte poeziile, nu-i de mirare că nu-ţi mai aminteşti. 😀
      Şi totuşi, ai reuşit să mă faci să mă simt bine, manipulând foarte frumos cuvintele. 😉 Îţi mulţumesc şi înţeleg la justa valoare aprecierea ta, ţinând cont de…delicateţea cu care tratezi subiectul care vizează poeziile în general. Thanx! 😳
      Înţelegere pentru tine?! D-apai pentru mine, care insist să mai scriu când şi când câte o poezie?! 😉 Eu deja trebuie să cerşesc îndurare…

      • 2 September 2013 at 13:42

        🙂 Am reintrat pe acolo si mi-am amintit. Problema e ca n-am discutat atunci pe seama poeziilor pentru ca asa cum era cinstit, ti-am marturisit ca nu-s in stare sa apreciez o poezie. Dar am gasit noi pe marginea a ce sa discutam si a fost bine 🙂 Mai ales ca m-ai complimentat atunci de am murit de drag. Asa, pe moment. Nu mi se suie la cap nimic, eu stiu ce stiu, cat pot si cat nu.
        Daca felul cum am comentat pe langa te-a multumit inseamna ca chiar am ceva din ceea ce spuneai atunci. Dar doar in proza…
        Am gasit de cuviinta sa scriu si pe blog chestia asta cu poezia, intr-o postare, fiindca ma simt prost cand intru pe un blog si dau de poezie. Ma blochez aproape instantaneu. Si am dorit ca oamenii sa stie ca nu-i din rea-vointa.
        Multumesc pentru raspunsul la fel de elegant. 🙂

        • qatalin
          2 September 2013 at 19:27

          Eli, nici eu n-am pretenţia că m-aş pricepe la poezie, dar spre deosebire de tine am ceva mai multă inconştienţă… 😆 şi-mi place să încerc. Îmi menţin şi readuc în discuţie acele complimente, pentru că exact aşa simt. Sunt de părere că eşti mai talentată decât mine, dar tu nu ai timp liber la dispoziţie…ştiu asta… 😦 Şi bine, poate nici motivaţie. Şi nu vreau să mă înţelegi greşit… O creaţie artistică într-adevăr remarcabilă, ia naştere în urma unor emoţii…fie pozitive, fie negative…în general extremele. Şi cum tu atunci sufereai, ai putut să scrii ceva absolut genial. După cum ţi-am spus şi atunci, important e că ai putut scrie aşa ceva. 🙂
          Te rog, nu mai încerca s-o dai cotită… La mine pe blog te blochezi pentru că eşti uluită de cât de bine pot să scriu…. 😆 Iar ultima oară ai fost dezamăgită că n-am scris 4-5 mii de cuvinte… 😆

  6. 2 September 2013 at 16:20

    Știu că nu fac parte din club, dar mie îmi pare tare bine că ai scris o poezie închinată toamnei în ultima zi de vară. 😉
    Observ că preferi să-ți îmbraci poeziile într-o linie clasică, prin păstrarea rimei. Chiar dacă de cele mai multe ori astfel de poezii mi s-au părut simpliste în comparație cu cele (neo)moderniste, Melancolia ta are ceva aparte. Și zic asta pentru că nu e totul în linie dreaptă. E…zbatere dincolo de cuvinte. E mult dinamism, iar viziunile tale ‘întunecate’ pe care le-ai valorificat de multe ori în proză, se regăsesc și aici.
    Aș fi vrut să-ți spun: uite, îmi place cum ai compus versul/ strofa asta. Dar din păcate nu pot să-ți spun că-mi place ceva anume mai mult decât altceva, așa că o asimilez complet, total, în interiorul ființei mele.

    P.S.: N-am citit în gând poezia. Am recitat-o. 🙂

    • qatalin
      2 September 2013 at 21:25

      Comentariile nu sunt Club members only :o, aşa că îţi mulţumesc pentru vizită şi pentru comentariu. 🙂
      Da, aşa e. Nu prea-mi place acel stil al poeziilor fără rimă. Chiar dacă stilul ăsta clasic pare mai simplist, aşa-mi place şi să scriu, dar şi să citesc. 😛 O poezie fără rimă, parcă nu mai are farmec…
      Mă bucur dacă ţi-a plăcut şi îţi mulţumesc mult pentru felul în care ai descris trăirile din timpul lecturării… Cât despre recitat, în locul cititului în gând… 😳 Thanx! Ştiu cât înseamnă lucrul ăsta. Să ştii că nici eu nu pot citi poeziile (orice poezie, a oricărui autor), decât cu voce tare.

  7. 3 September 2013 at 0:51

    Chiar ma bucur ca am blog, ca am dat “dat” peste oameni minunati si incredibili …. si inca intalnesc in cale astfel de oameni. Prima parte a postarii m-a mauzat teribil, dupa ce am citit-o pe a doua. Cum adica muza te-a parasit?! Nu-mi pot imagina asa ceva, avand in vedere produsul ei: o poezie magnifica …Ii admir pe cei care pot scrie poezie si prin ea sa poata transmite atat de multe (sunt fel si fel de poezii …sau, mai bine zis, creatii, care nu-mi transmit nimic …. poate doar o durere mare de cap).

    Imi place combinatia ta de muzica, imagine si lirism. Si eu iubesc (la nebunie!!!!) toamna …. chiar si cu melancolia ei. Iar faptul ca ai invaluit poezia intr-o aura intunecata, ii da o forta aparte …. stii cum se spune? trece de creier si-ti infinge un cutit in inima (la modul cel bun)

    PS: La o a treia citire, acuma, este si mai magnifica poezia …. Intarzierea nu se datoreaza decat fiicei mele de 4 luni care are personalitate si-i ies dintii – precoce pustoaica! 🙂 …. Oricum noaptea nu se mai doarme 😉

    • qatalin
      3 September 2013 at 18:10

      Bună Alexandra! Nice to meet you! 🙂
      Şi pentru mine blog-ul nu încetează să fie o surpriză…şi cred că aşa va rămâne, indiferent de timpul petrecut aici. 😛
      Mă bucur foarte mult dacă ţi-a plăcut poezia şi îţi mulţumesc pentru vorbele calde. În sfârşit cunosc şi eu pe cineva care să iubească toamna la nebunie. 😀 Până acum mă simţeam stingher… No more… 😉
      Totuşi, mă tem de acel cuţit. Oricât de plăcută ar fi senzaţia, să nu cumva să-mi dai apă la moară să mai scriu o poezie, care sigur îl va întoarce…operaţiune care sigur devine dureroasă. 😆
      Alexandra, oricât de magnifică ar fi poezia mea, nimic nu se compară cu o puştoaică precoce, căreia îi ies dinţişorii. 🙂 Aşa că…forget about me… Poţi să mă citeşti şi când voi lua acel Nobel pentru literatură. 😆 Pe când dinţişorii, doar odată ies… 😉
      Numai bine!

  8. melanie
    8 September 2013 at 13:23

    magnifique… à couper le souffle…
    Sanatate si-o toamna inspirata, optimista, splendida!
    Amicalement, Mélanie

    • qatalin
      8 September 2013 at 21:09

      Merci beaucoup, Melanie! 🙂 O toamnă superbă îţi urez!

  1. 1 September 2013 at 2:43
  2. 1 September 2013 at 11:27
  3. 1 September 2013 at 11:43
  4. 1 September 2013 at 13:53
  5. 1 September 2013 at 16:28
  6. 2 September 2013 at 18:04

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: