S-a supărat puţin…Putin, sau n-au auzit ei de Ras…putin?!

Cu toate că sunt americanizat de mai am puţin (cu p mic şi cu t în loc de ţ) şi pot considera că nu-s un ţăran român, ci m-am născut în Bronx, sau Harlem, cu toate că am avut o sumedenie de repere de peste ocean la care să mă raportez încă din fragedă copilarie, chiar dacă ne aflam în comuniştii ani ’80 (aspect pentru care le mulţumesc părinţilor mei), cu toate că am început să fac meditaţii la limba engleză încă dinainte de a merge la şcoală pentru a învăţa alfabetul românesc, cu toate că o lume fără muzica, filmele, pop culture, limba lor, dar mai ales slang-ul american, ar fi una infinit mai săracă, cu toate că visul american a devenit un fel de Fata Morgana din multe puncte de vedere pentru oamenii care şi-au ars în memorie icon-uri în jurul cărora şi-au conturat existenţa, nu pot totuşi să condamn orice fel de manifestare anti-americană, câtă vreme consider fără buts, or ifs, că hegemonia americană are nevoie de o balansare corectă şi sensibil egală, pentru a nu se deturna sensul ideii de libertate şi mai ales, de putere globală dominantă.
Ceea ce mă face să afirm fără nicio reţinere, cu toată sinceritatea, că mă bucură enorm de mult reacţia Rusiei din ultima perioadă. Începând cu scurtul război din Georgia, cu ajutorul căruia ruşii au răspuns UE şi NATO printr-o acţiune care s-a dorit o replică la scutul antirachetă din Estul Europei, continuând cu pumnul în masă pe care l-a aplicat Putin în problema din Siria, în urma căruia Obama a picat de prost în consiliile ONU şi NATO, câtă vreme el se aruncase deja în declaraţii extrem de contondente la adresa regimului Bashar Al-Asaad şi ajungând până la recentele evenimente din Ucraina, în urma cărora Preşedintele Putin nu întoarce şi celălalt obraz, ci răspunde cu o directă de dreapta acţiunii UE de a lărgi alianţa până la graniţa Rusiei.
Era clar că lucrurile nu vor rămâne într-o linişte nefirească, în urma recentului summit din Europa de Est, acolo unde Moldova a semnat acordul de asociere cu UE. Singura întrebare pe care mi-o puneam, era -When, and where?!…câtă vreme what? era deja acoperit din experienţe anterioare… 😉 Probabil că Ucraina nu intrase în calculul iniţial, recentul război civil care a avut loc acolo fiind un bun exemplu în sensul ăsta. Faptul că nimic nu ia naştere din senin (aici incluzând şi încheierea războiului rece şi căderea lagărului comunismului), mă face să cred că şi în Kiev au fost implicate agenturili care au răscolit căcatu’ pentru a grăbi emanciparea şi… sanchi, democratizarea Ucrainei.
De altfel, ruşii şi-au exprimat dezacordul lărgirii UE încă din momentele premergătoare acelui summit şi nu pot spune că nu-i înţeleg. Câtă vreme NATO este mai vechiul şi binecunoscutul adversar clasic, însă ai început să ai doi adversari din ce în ce mai redutabili, China în Est şi UE în Vest, mi se pare firesc să nu doreşti micşorarea ariei tale de influenţă geopolitică şi mai ales geostrategică.
N-a făcut nimeni un secret din prietenia şi cooperarea UE-NATO (implicit America), dar să faci într-un mod constant paşi către Rusia, mutând graniţele alianţelor europene până la uşa (cu litere mici şi cu s în loc de ş) Mamei Rusia, mi se pare o aroganţă nepermisă, care se dovedeşte total necâştigătoare, câtă vreme acolo se bea vodkă, dar mai sunt şi momente în care oamenii care deţin puterea nu se află sub influenţa… Sau poate că momentele în care iau decizii importante sunt marcate din belşug cu tradiţionala tărie… 😉 Cine ştie?! Oricum ar fi, mie-mi convine.

Atât de sensibilă este lumea la subiectul ăsta, încât mulţi uită (dacă au ştiut vreodată) că pentru ruşi Crimeea reprezintă ceea ce este Moldova pentru români. Este un fost teritoriu rus, aşa că era firesc să sară de cur în sus tot Kremlin-ul, având în vedere că drumul pe care doresc să se încadreze ucrainenii este unul pro-Europa, fapt care ar însemna (în cazul unei eventuale aderări a Ucrainei la UE), un adio spus pentru totdeauna acelui teritoriu. E ca şi cum Moldova s-ar uni cu Rusia.
Pe lângă trecut, chiar şi istoria modernă a celor două state a cunoscut destule contacte relativ contondente, fie şi la nivel declarativ, sau drept rezultat al politicilor externe. Ultimul acord dintre Ucraina şi Rusia, cel încheiat în 2010, care reglementează staţionarea flotei ruseşti în portul Sevastopol, reprezintă un bun exemplu în sensul ăsta.
Aşadar, există toate premisele ca intervenţia Rusiei din Ucraina să fie susţinută de argumente cât se poate de solide, pe care, din păcate, lumea se încăpăţânează să nu le ia în calcul.

Şi n-ar fi nimic dacă lumea s-ar încăpăţâna să fie pro-USA by default. Numai că apare o problemă – în cazul strivirii diplomatice a tuturor adversarilor Americii, există uriaşul risc de a ne îndrepta către o uniformizare a numărului de variante din care să ne alegem felul de a trăi. Ceea ce în opinia mea înseamnă moartea speciei umane. Nu neapărat fizică, ci spirituală. Ar însemna îndeplinirea visului lui Hitler – o singură gândire, un singur drum. Ar însemna uniformizarea opiniilor, prin îngustarea orizontului.
Înţeleg şi eu că democraţia asta mutantă a ultimilor 50-60 de ani este o cale mai bună decât comunismul de tip Nord-Coreean, numai că Rusia, alături de China nu sunt Coreea de Nord. Li se induce oamenilor această idee, pentru a exista susţinerea publică în vederea atingerii scopului final – one world, one leader (or board of leaders).
Ştiu că regimul lui Ianucovici era unul infect, foarte similar cu fostul regim Ceauşescu, dar asta nu neagă în vreun fel intervenţia Rusiei, care doreşte să păstreze ultima redută geografică pusă în calea expansiunii UE către Est. Sunt convins că vor ţine cu dinţii de acest ultim rând de state care-i desparte de UE, întrucât nu cred că-şi vor dori graniţă comună cu UE şi NATO…iar Obama şi Merkel ştiu asta. Tocmai de-aia forţează nota, mergând la rupere.
N-o să uit niciodată primul curs de Drept Internaţional Public, pe care l-am avut (dacă nu mă trădează memoria) în anu’ 3, în toamna lui ’99. Profesorul se chinuia din răsputeri să ne explice cât mai diplomatic posibil ce înseamnă extinderea Uniunii Europene, care este efectul globalizării şi cum se traduc aceste aspecte prin pierderea (sau în fine, ştirbirea) alineatelor din articolul 1 al Constituţiei, cele referitoare la stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Efectul globalizării este insesizabil. N-am fost aruncaţi în apă opărită, ci suntem puşi la fiert în apă rece, pentru a nu ne da seama când dăm în clocot. Câştigăm în multe privinţe, incluzând aici aspectele economice, turistice, de liberă circulaţie, accesul la facilităţi şi fonduri deloc de neglijat, investiţii etc. Numai că totul are un preţ – pierderea identităţii şi lobotomia colectivă. Nu mai suntem a lu’ cutărescu, ci devenim parte a unei găşti mai mari.
Şi pân’ la urmă, n-o fi rău… n-am eu de un’ să ştiu dac-o fi bine, sau rău. Pot şi eu doar să constat. Însă printre constatări, se numără şi faptul că Mother Russia nu e de acord să-şi piardă constant şi susţinut din influenţa pe care o are la nivel global, iar asta mă bucură nespus de mult. Orice entitate care se răzvrăteşte împotriva siluirii constante (în numele democraţiei, evident 😉 ) pe care americanii (mai nou şi UE prin madam Merkel şi susţinerea britanicilor) o execută în ţările în care au ei interese economice sau/şi strategico-militare, mi se pare un câştig pentru umanitate.
Ştie toată planeta că SUA intervin în orice stat unde este nevoie de nişte democraţie pe bază de resurse naturale… 😉 Adică nu poate să existe un stat nedemocratic, dar care să stea cu curu’ pe un important zăcământ de petrol…nu?! 😆 Şi cu toate astea, exemplul Coreei de Nord mi se pare emblematic. Acolo, americanii nu se capătă cu nimic (aşa cum zicea bunica mea, fie-i ţărâna uşoară!), aşa că sifiliticu’ ăla Kim… Basinger (sau cum gâtu mă-sii îl cheamă) îşi poate tortura şi îndobitoci populaţia după bunul plac, întrucât nici NATO şi nici UE n-au vreun interes să-i salveze pe sărmanii nord-coreeni… Fi-mi-ar scârbă de actuala democraţie… 😦

N-are sens s-o lungesc aşa cum mi-aş dori eu… Şi aşa risc să plictisesc, mai ales că-mi asum rolul de junghi contra curentului, câtă vreme uriaşa majoritate a opiniilor sunt pro-Obama şi anti-Putin.
Ca o ultimă idee, încerc oarecum amuzat să-mi închipui cum vor fi impuse sancţiuni economice Rusiei, câtă vreme trei sferturi din Europa depinde de gazul lor… Ce vor face?! Vor instaura un embargo gen Irak?! 😀 Vai de capu’ lor, săracii… E ca şi cum ar veni la mine-n vizită Stoya (că tot vorbim de ruşi 😉 ) şi m-ar ruga cu o voce gâtuită de poftă şi dorinţă s-o rezolv în toate felurile imaginabile şi inimaginabile, iar eu i-aş răspunde -Duduie, ai grijă că s-ar putea să te sar din schemă dacă nu eşti cuminte, mai ales că ai uitat să te descalţi când ai intrat în casă şi mi-ai murdărit covoru’… 😆
Aşa că dincolo de orice urmă de ipocrizie, cu toată sinceritatea şi în deplinătatea facult… (pardon, pe asta nu mă bazez 😆 ), spun cu toată convingerea şi folosindu-mă de limba engleză (ca o ironie a sorţii 😉 ) -Way to go, Mr.Putin!