Home > Uncategorized > Când democraţia naşte monştri.

Când democraţia naşte monştri.

I'm not CharlieMi se pare logic atacul terorist din Paris, îndreptat împotriva jurnaliştilor de la Charlie Hebdo. Nu necesar sau moral, ci logic. Perfect logic. Chiar dacă e cinic. Ştiu că poate părea o afirmaţie grotescă din partea mea, având în vedere că nişte oameni au murit executaţi, fără un motiv aparent, însă, voi încerca să-mi detaliez punctul de vedere în cele ce urmează.
După cum am mai spus şi cu alte ocazii, consider că suntem mulţi. Mult prea mulţi… Şi pentru că matematica nu minte niciodată, cu cât cifrele sunt mai mari, cu atât devin mai greu de controlat excesele. În cadrul unui sistem ermetic de valori este aproape imposibilă descoperirea unui echilibru între nuanţe, atâta timp cât acordul fin este limitat de constrângerile spaţiului redus. Şi cum Terra nu este de zece ori mai mare decât Soarele, 8 miliarde de oameni reuşesc să întindă la maximum graniţele suportabilităţii în materie de toleranţă. Iar ca să fie tacâmul complet, democraţia, cel mai parşiv sistem de orânduire socială, reuşeşte să formeze din ce în ce mai multe tumori, atâta timp cât mâna manipulatorie a maselor din ce în ce mai largi de cetăţeni scapă printre degete erori de o parte şi de alta a taberelor existente în interiorul său.

Îmi aduc aminte anu’ 3 de facultate (se întâmpla în 1999), când profesorul de Drept Internaţional Public începea să ne povestească despre Uniunea Europeană şi despre globalizare. Îmi aduc aminte cu o nostalgie nedisimulată, cum ni se părea amuzantă ideea de uniformizare. Părea de-a dreptul hilar gândul că va putea fi îndoită puţin celebra sintagmă din Constituţie, cea referitoare la Stat naţional, unitar, suveran, independent şi indivizibil. În acea perioadă, la sfârşitul epocii unicităţii naţionale şi a distincţiei între popoare, părea de neconceput gândul unei neteziri a valorilor culturale şi sociale.
Acum însă, privind înapoi către acel moment, îmi dau seama de importanţa înţelegerii acelui proces, întrucât nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Chiar dacă anumite procese necesită ani sau zeci de ani pentru a putea fi înţelese, mi se pare vitală amintirea tuturor etapelor parcurgerii lor, doar astfel putând fi analizate pe de-a întregul.
Globalizarea, pe lângă numeroasele efecte benefice, aduce cu sine şi destule laturi negative. Un asemenea exemplu negativ a putut fi observat de o lume întreagă în urmă cu două zile, când doi musulmani au executat o duzină de jurnalişti ai publicaţiei franceze Charlie Hebdo.
De ce cred că este un efect al globalizării?! Pentru că nu cred că este posibil, cel puţin pentru încă 50-100 de ani, să le ceri tuturor oamenilor să gândească asemănător. De ce cred că democraţia este de vină?! Pentru că nu cred că un sistem de orânduire firesc, etic şi echitabil trebuie să îngăduie omului o libertate exprimată prin orgoliu. Să le luăm pe rând…

Georgia guidestonesGlobalizarea, aidoma democraţiei, mi se pare cea mai mare eroare a omului modern. Gândul că putem fi la fel, că putem avea aceleaşi valori morale şi acelaşi set de repere la care să ne raportăm mi se pare de necuprins. Nu cred că voi apuca să-mi văd confirmată opinia în timpul vieţii mele, da’ prea puţin mă interesează aspectul ăsta. Ştiu doar, în sinea mea, că nu există ceva mai hidos, conceput de om, decât tendinţa de uniformizare. Consensul şi unanimitatea mă omoară psihic. Detest cu pasiune acordul semnat în alb, în legătură cu orice, pe care cetăţeanul modern îl dă fără să-i pese de unicitatea sa, de tuşele personale.
Şi nici n-ar mai avea cum, atâta timp cât, revenind la ce spuneam niţel mai sus, în loc să fim 500 de milioane suntem 8 miliarde. Tocmai de-aia s-a dorit o asemenea ordine mondială, întrucât devenise imposibil de strunit mase atât de mari de oameni. Accesul la resurse trebuia controlat independent de voinţa vocilor răzleţe, aşa că trebuia aşternută tăcerea peste cei care distorsionau murmurul general. În fine…. să nu deviez prea mult de la subiect.
Aşadar, cum poate fi cerută o gândire unanim acceptată ca fiind morală, atâta timp cât, încă, există o mult prea vizibilă distincţie între culturi, religii şi valori sociale? Spre exemplu, încă se mai descoperă triburi de canibali, iar noi vrem să fim politically correct?!
Cam cât de ridicolă poate deveni societatea modernă în momentul în care are pretenţia ca toţi oamenii să simtă la fel, să gândească la fel, să înţeleagă în acelaşi mod funcţionarea tuturor mecanismelor din interiorul său şi să-i accepte regulile?!
Am văzut de curând un reportaj despre un om în vârstă de aproape 50 de ani, care a fugit din Coreea de Nord în Coreea de Sud şi care fusese introdus într-un program de integrare socială. I se dăduse o garsonieră, fusese angajat şi devenise un cetăţean activ. Şi totuşi, întrebat fiind de reporter ce părere are despre diferenţa dintre cele două culturi, răspundea cu deplină seriozitate şi cu lacrimi stând să-i roiască pe obraji, că nu înţelege cum pot colegii lui de muncă să-l jignească pe Preşedintele statului şi pe membrii Guvernului, să-i vorbească de rău, să-i critice, să facă mişto de ei şi să li se pară normal aşa ceva. Pentru el fusese un adevărat şoc în momentul în care se confruntase cu aşa ceva şi chiar dacă trecuseră ani buni de când trăia într-un stat liber, îi era imposibil să treacă peste reflexul emoţional şi educaţional la care fusese supus în ţara sa natală, considerând şi acum că este greşit să-ţi critici liderii.
Acel om avea în ochii săi o tristeţe pe care n-o voi uita niciodată. Ajunsese să trăiască într-un stat liber, democrat, muncea şi îşi câştigă existenţa într-un mod decent, trăia cum dorea, dar avea o angoasă în suflet, o prăpastie în spatele ochilor, care era născută din incapacitatea lui de a înţelege un sistem de orânduire care-i fusese străin până la vreo 45 de ani. Nu avea nicio vină şi nu găsea nicio vină societăţii în care trăia acum, însă, nu putea să asimileze acel gen de comportament şi nu-şi putea asuma rolul criticului. Continua să-şi menţină alura de soldăţel, de cetăţean onorabil care stă în banca lui, îşi vedea de viaţă, se bucura de toate libertăţile şi se purta firesc, mai puţin latura referitoare la libertatea de a critica.
Fusese îndobitocit? Evident! Era greşit cum gândea în raport cu noua sa viaţă? Bineînţeles! Era vina sa?! Nu! 🙂 Şi atunci, ce trebuia să se întâmple cu el?! Să facă colegii lui caterinca de el 24/7, în legătură cu cât de looser e, că-i un lobotomizat al regimului comunist de la Phenian, distrugându-l psihic în fiecare zi?!…
Rasisti si xenofobiTocmai în asta constă înţelegerea dintre oameni. În capacitatea de a admite diferenţele de opinie şi de a respecta faptul că nu toţi suntem la fel. Nu avem acelaşi background. Nu ne-am născut în acelaşi loc. Fiecare dintre noi avem propriile emoţii, propria istorie personală şi naţională. Nu suntem produsul unei matriţe. Suntem distincţi. Unici!
Coreeanul din exemplul meu trăia cât de cât decent, pentru că toţi oamenii cu care intra în contact şi care-i aflau povestea încercau să nu-l judece conform îndobitocirii la care fusese supus primele patru decenii ale vieţii sale. Alegeau să-l ajute să se integreze, nu făceau mişto de anxietăţile sale în legătură cu frica de a critica regimul politic.
Asta înseamnă a fi tolerant. A admite dreptul cuiva de a avea propria opinie, propria credinţă, propriile convingeri, propriul set de valori şi de a i le respecta.

Pe lângă globalizare, cum să nu consider şi democraţia a fi vinovată, atâta timp cât subiecţii săi, cetăţenii lumii moderne, constrânşi fiind în interiorul unei eprubete fără colţuri care devine din ce în ce mai neîncăpătoare, încep să caute refulare în exprimarea unor libertăţi exacerbate de orgoliu!?
Cred şi eu că începe să devină deranjat traiul într-o lume la fel, în care se pune accentul pe conformism şi acord unilateral, niciodată pe distincţie, personalitate şi curajul propriilor convingeri. Într-o astfel de lume, fiecare act de excentricitate devine indispensabil. 🙂 Singura refulare rămâne the unthinkable – ideea de a face ceva unic, ceva ce n-a mai fost făcut de nimeni, prin care să te delimitezi de turmă, pentru că doar astfel îţi poţi oferi ţie însuţi gustul unicităţii.
Este, de fapt, latura negândită până acum de către părinţii globalizării clădită în democraţie şi capitalism. Nu toţi oamenii pot suporta restricţiile invizibile ale uniformizării valorilor, aşa că, taman în interiorul sistemului apar excrescenţe nedorite care, într-un act de răzvrătire împotriva unanimităţii, aleg să-şi exercite libertatea indiferent de consecinţe, abuzând de intimitatea şi convingerile celor care nu le împărtăşesc lor valorile, manifestând astfel un total dispreţ la adresa terţilor, singura motivaţie interioară fiind hrănirea propriului ego, propriei vanităţi.
Ţin minte cum arătau telefoanele mobile în urmă cu un deceniu. Cât de diferite erau unele faţă de altele. Nu mă refer la ceea ce ştiau să facă, ci mă refer la aspect. Erau mici, mari, de diferite culori, înguste, pătrăţoase, cu clapetă, cu slide… o multitudine de opţiuni. Uitaţi-vă cum arată acum. Toate sunt la fel. Au un ecran imens, toate-s touchscreen, toate-s negre sau albe, ceea ce diferă fiind numeroasele opţiuni şi aplicaţii pe care le pot suporta. Într-o atare situaţie, am ajuns să postez anunţuri pe diferite site-uri de specialitate, în care spuneam că ofer S4 vechi de 2 luni, pentru un Motorola Razr V3 la ţiplă, doar pentru că-mi era dor de un telefon simplu, ţapăn şi diferit.
A wise manExact aşa se întâmplă şi în cadrul democraţiei. Totul a fost atins în materie de libertate de exprimare, aşa că singurul deliciu, singurul drog, singura excentricitate, a devenit, printre altele, zgândărirea extremismului. Cu cât libera exprimare a unei opinii devine mai contondentă la adresa unor oameni din afara sistemului liber, cu atât agitarea dulăului cu băţul prin gard devine mai excitantă pentru artificialii subiecţi ai unui sistem liber dar uniform. Le e atât de dor de acel sentiment al nebuniei momentului, al freedom-ului de tip wild, încât se uită cu jind la diversitatea din afara sistemului lor şi, pentru că nu şi-o permit, o agită cât pot de mult, provocând-o până la paroxism. Aidoma unei virgine de patruj de ani care, dorindu-şi enorm de mult să şi-o tragă, speră să fie la un moment dat violată brutal pe o alee întunecată, plictisită fiind să-l aştepte pe Mr.Right.
Exact asta au făcut jurnaliştii de la Charlie Hebdo. Au purtat ani de zile o fustă mini şi portjartiere, pe care le-au fâţâit languros prin faţa unor puşcăriaşi stătuţi, fâţâindu-şi lasciv bucile, până când, nemaiputând să reziste şi ieşiţi din pârnaie, puşcăriaşii i-au violat sălbatic, în public.

Am aşteptat cu mare interes emisiunea lui Radu Banciu din ziua atentatului. Ştiam că-i un francofon şi un francofil convins, îl admir şi-l respect încă de când îl auzeam comentând Snooker şi tenis de câmp pe Eurosport, aşa că eram tare curios care-i vor fi opiniile în legătură cu incidentul respectiv. Nu pot să spun că mi-a înşelat aşteptările, atâta timp cât ştiam că-i un adept al globalizării. Există două aspecte ale emisiunii Lumea lui Banciu din 7.01.2015: 1) faptul că a tras toată spuza pe turta sa… ceea ce mi s-a părut ok, întrucât este unul dintre puţinii jurnalişti cu coloană vertebrală din România, aşa că mi s-a părut oportună asocierea pe care a dorit s-o facă cu acel segment al breslei din care face parte, şi anume cea a jurnaliştilor dedicaţi profesiei, care nu se gândesc în primul rând la ce au de pierdut în plan personal, alegând să-şi asume riscul; 2) faptul că a ales uniformizarea globalizării, delimitându-se de toleranţă, respect pentru opinia altor oameni şi dreptul de a fi diferit… ceea ce nu mi s-a părut deloc ok, însă, ştiam că aşa va face.
Şi totuşi, cel mai bun exemplu prezentat de el în emisiunea cu pricina, mi s-a părut a fi cel în legătură cu Biserica Ortodoxă. A spus la un moment dat ceva de genul -Şi eu, poate mi-aş dori să mă duc într-o Duminică la Biserică şi să ascult la radio, în timpul slujbei, cu volumul la maximum, un meci de-al lui Olympique Marseille. Fix despre asta este vorba. Fără să vrea, el a oferit răspunsul contradictoriu în însuşi exemplul său. Cum poate să i se pară cuiva ok să facă un lucru doar pentru că poate, atâta timp cât acel lucru le dăunează altor oameni în mod direct, abuziv chiar?!
Da, te poţi duce într-o Duminică la Biserică şi poţi asculta un meci al lui O.M. în timpul slujbei, cu volumul la maximum, dar… de ce?! 🙂 Doar pentru că ai un fetiş cu aşa ceva? Existenţa ta depinde de asta? Dintre toate locurile, doar acolo poţi să asculţi meciul? Faci asta doar pentru că poţi şi eşti liber? Sau cumva, doreşti să o faci pentru că, fiind constrâns în interiorul invizibilelor graniţe ale unei lumi fără ups and downs, simţi că explodezi de plictiseală, aşa că singura sursă de adrenaline rush a rămas stârnirea unor… perversiuni sociale?! 😉
Anti-socialŞi eu pot să fut un bocanc în uşa vecinului, după care să mă cac în mijlocul sufrageriei sale, pe covor, în timp ce el cu familia se află la masă… De ce aş face asta? Pentru că pot, nu?! Sunt liber. Right?! Iar dacă lor nu le convine, să cheme Poliţia şi să-mi dea amendă, nu?! De ce să-mi zboare creierii cu un Kalashnikov, consternat fiind că am diaree pe persanul primit zestre de la soacră-sa?!
Sau aş putea să merg în pula goală pe stradă, masturbându-mă frenetic în faţa unei grădiniţe când se sună de ieşire, oferind un spectacol de neuitat copiilor plini de candoare pe care-i aşteaptă părinţii acasă cu masa. Dacă se nimereşte vreun tată pe acolo, să mă dea în judecată, right?! De ce să mă calce în picioare, sau să-mi altoiască o ştachie cu sete, trântindu-mă cu capu’ de bordură şi cauzându-mi decesul?!
Nu trăim într-o lume cu legi? Nu e o Europă unită?! Să fiu dat în judecată de către cei cărora nu le convine cum îmi exprim eu libertatea de opinie şi de exprimare. Nu vi se pare corect?! 😉

Cam aşa-i şi în cazul religiei, măi ipocriţilor care v-aţi dat Charlie peste noapte! Eu sunt Ortodox practicant şi mi se foarte rupe de manifestările celor care-şi bat joc de Iisus, Dumnezeu, Maica Domnului etc… E alegerea lor şi, conform convingerilor mele, vor plăti… ori aici, ori dincolo. Totuşi, în virtutea toleranţei, admit faptul că există religii care-s prin definiţie contondente. De ajuns că-i căsăpeşte lumea modernă când are nevoie de petrolul lor, ducându-le nişte democraţie cu de-a sila. Chiar mai e nevoie şi să facem mişto de convingerile lor? De ce? Pentru simplul fapt că putem?
Am înţeles! Cei de la Charlie Hebdo au făcut una, două, nouă, trei sute de caricaturi cu Muhamed. Ok… Şi?! Nu puteau să se oprească? Au dovedit lumii întregi că era posibil. Şi-au arătat muşchii libertăţii de exprimare. Însă, una e să dovedeşti că se poate şi alta e să ai rubrică zilnică doar cu aşa ceva, timp de ani de zile. Se cheamă sfidare. Se cheamă persiflare. Se cheamă provocare. Iar rezultatul n-a întârziat să apară… Acei jurnalişti aveau şi gardă de corp (unii dintre ei), pentru că deja primiseră ameninţări cu moartea.
Ce altă dovadă mai mare ar putea să existe cum că ei doreau să sfideze şi să batjocorească un întreg mod de a trăi, atâta timp cât nu le-a ajuns dovedirea unui gest, ci perpetuarea sa?! Cum să faci o obişnuinţă din a-ţi bate joc de nişte oameni, legându-te de tot ce consideră ei mai scump pe lume, razându-le în faţă, iar apoi aşteptându-te ca ei să nu reacţioneze?
Da, Banciule, eşti liber să asculţi un meci al lui O.M. în timpul slujbei de Duminică, în Biserică, dar dacă faci asta nu eşti liber, ci nesimţit… 🙂 …întrucât gestul tău nu este unul de manifestare a unei libertăţi îngrădite, ci unul de frondă, de dispreţ faţă de acei oameni şi de lipsa de respect faţă de convingerile lor. Libertatea nu înseamnă călcarea în picioare a opiniei celui minoritar, prost, alienat mintal, sărac cu duhul, sau care pur şi simplu are alte convingeri decât ale tale. Libertatea înseamnă înţelegerea faptului că diversitatea opiniilor înseamnă acceptarea lor, chiar dacă se sfârşeşte prin delimitare faţă de ele. Nu a spus nimeni că trebuie să fim cu toţii musulmani, sau ortodocşi, sau secui, sau homosexuali, sau să ţinem cu O.M., sau … whatever… însă, dacă suntem într-un fel anume, e de datoria noastră să-i acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt şi e de datoria celorlati să ne accepte aşa cum suntem.

Think for yourselfŞi eu sunt de acord că religia musulmanilor e degenerată în ultimul hal. Şi eu detest acel mod al lor de a gândi şi de a se manifesta. Nici mie nu-mi convine că-s aidoma unor animale de Ev Mediu, când noi suntem în 2015. Şi eu dezaprob decapitările ISIS şi toate căcaturile făcute de ei în numele religiei lor, pe care şi eu o consider cel puţin tâmpită, aidoma lor.
Însă, mai ştiu un lucru – nu te pui cu nebunul. Îl căsăpeşti dacă te calcă pe bătături, atâta tot. De ce să-l mai şi provoci? Nu e de ajuns că de-abia îl ţii în frâu?!
Cui foloseşte acea libertate de exprimare, prin care acei jurnalişti şi-au batutu joc ani de-a rândul de Muhamed? Cui?!… Oamenii civilizaţi au râs, sau n-au râs… e irelevant. Pentru oamenii civilizaţi chestia aia n-a însemnat nimic. Au publicat de câteva ori şi ar fi fost de ajuns. Lumea înţelegea că au dovedit că se poate. Numai că pentru nebuni, pentru acei acefali, pentru bipezii ăia care-s cu două mii de ani în urmă, aşa ceva a însemnat totul. Ceea ce face ca gestul jurnaliştilor pizdei mă-sii să fie unul inutil. Ei n-au dovedit nimănui nimic, ci doar s-au sacrificat ca nişte proşti, pe altarul unei libertăţi pe care nimeni nu le-o îngrădea, dar pe care au exacerbat-o ei masturbându-şi orgoliul lipsit de unicitate şi diversitate într-o lume uniformă… 😉
Iar dacă tot a venit vorba despre un gest de o totală inutilitate, hai să adresez şi eu o întrebare tuturor ipocriţilor pe care-i cheamă Charlie de 48 de ore (inclusiv nea’ Preşedintele Iohannis…care mai nou a postat ca şi el e Charlie): Cam care credeţi voi că ar fi reacţia lumii civilizate, dacă o publicaţie dintr-un stat European de prim rang, aşa cum e Franţa, ar scoate pe piaţă în fiecare zi caricaturi şi texte făcute la mişto în legatură cu Holocaustul şi evreii?! Cum ar fi să vedem glumiţe cu camerele de gazare de la Auschwitz şi Birkenau? Sau nite caricaturi cu Hitler cum i-o dă la caca unui rabin, nu?! Sau poate pe Dr.Mengele efectuând o autopsie şi dansând de fericire… Ar fi ok?! S-ar simţi bine lumea…sanchi… democrată?! 😉 Sau asta e numai într-un singur sens?! Cum e?! Ne râdem doar de musulmani? Hai să facem caterincă de toate cultele religioase, de toate evenimentele din istoria umanităţii, de toate tragediile şi dramele prin care au trecut popoare întregi, batjocorind suferinţa inimaginabilă a evreilor, făcând mişto de scoţieni care au tot pierdut războaiele cu englezii, făcând caterincă de turci, ruşi şi italieni care au avut imperii în Europa şi care acum o sug fără s-o ude … şi tot aşa… Nu?! Nu mai e libertate de exprimare?! Râdem doar de nefericiţii ăia pentru că-s reduşi mintal?! Cine e mai prost?! Prostu’, sau cel care-şi pune mintea cu prostu’?! Sau şi mai grav – care-şi pune mintea cu prostul şi moare din cauza asta. Cam cât de prost să fii, încât să mori pentru o cauză care nu există?! Şi culmea e că, oricât de artificială ar fi cauza asta, imediat s-au încolonat în susţinerea ei sute de milioane de oameni liberi, care au dorit să-şi exprime adeziunea faţă de demersul Don Quijoţilor de la Charlie Hebdo, care s-au luptat cu mori şi care au primit vânt…

Freedom of mindRevenind la prima frază a acestui articol, n-am de spus decât un singur lucru. Atâta timp cât jurnaliştii liberi de la Charlie Hebdo au vrut şi au reuşit să dovedească lumii întregi că se poate să faci mişto de Muhamed ani la rând, zi de zi, batjocorind sincerele convingeri ale unor oameni care nu le împărtăşeau lor valorile morale, şi musulmanii atentatori au vrut şi au reuşit să dovedească lumii întregi că, dacă vrei, poţi să execuţi cu sânge rece oameni în sediul unei publicaţii şi în plină stradă, vorbind cu ei în timp ce-i omori, după care să scapi nevătămat dintr-o ditamai capitala europeană. Both sides had proven their points. Logic never fails.
Dacă ipocriţii înţeleg mai bine engleza decât româna, s-ar putea ca versurile următoarei melodii să-i edifice, dacă n-a fost de ajuns articolul pe care tocmai l-au citit. Însă, mă tem că nu se va întâmpla aşa pentru că, în general, Charlie e un cartof mare… 😉

I awake from blood thick dreams
Washing blame from my knees
Softly done, so secretly
I’m awake as Charlie sleeps

A lone brother, a lone sister
A home cover, alone

I awake
CharlieDry the scream
Spit the vile breath
Till my tongue bleeds

Thinks it’s all gone, famously
Broke the hard girl
Good to please

A lone brother, a lone sister
A home cover, alone

Tell it like it is, tell it like it is
Tell the sordid truth, tell them
Tell it like it is, tell them

A lone brother, a lone sister
A home cover, alone

Alone, alone
Alone, alone

Advertisements
  1. 24 April 2015 at 8:49

    Am intrat doar sa ma intreb unde esti 🙂 Ce-ai lasat “acolo”…nu mai e accesibil 😉 Pe curand. Cred ca articolul e interesant dar aici n-am timp nici sa respir, vorba vine :))

    • qatalin
      12 July 2015 at 22:53

      De-abia acu’ am mai intrat şi eu pe aici. 😀

  2. 24 April 2015 at 8:50

    Nici comm-ul nu apare…. 😦

    • qatalin
      12 July 2015 at 22:54

      Erau la moderare… Am vreo juma’ de an de când n-am mai fost pe aici. 😛

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: