Home > Politică. > Experimentul ‘Clopotele Iadului’.

Experimentul ‘Clopotele Iadului’.

CapitalismDetest democraţia. Sunt aproape cinci ani de când am ajuns la concluzia asta. Iniţial mi-am conturat opinia conform căreia democraţia n-a fost concepută sub forma unui sistem de orânduire menit să administreze şapte miliarde de oameni. În timp, însă, am început să observ mai multe hibe ale democraţiei.
În primul rând nu mai este un sistem al echitaţii sociale. Grecii au inventat-o pentru a-i servi pe oameni, iar noi am ajuns să trăim într-un mileniu în care oamenii servesc democraţia. Omul a ajuns atât de jos în lanţul trofic al democraţiei, încât nu cred că mai face parte din primele zece priorităţi. Sunt o sumedenie de lucruri care au devenit mai importante decât viaţa fiecăruia dintre noi, însă nimănui pare să nu-i pese de acest aspect care reprezintă în sine o eroare de tip veto.
În al doilea rând (ştiu că am mai spus asta, dar îmi place să repet), 98% din bogăţia planetară aparţine unui procent de 2% din populaţie. Injusteţea distribuţiei resurselor e copleşitoare. Este o falsă idee aceea conform căreia ne naştem cu şanse egale şi dacă suntem pricepuţi într-un domeniu, vom reuşi. -Pff, aiurea! Sunt doar vorbe dulci, amăgitoare, aruncate-n morişca manipulării globale, doar pentru a mai prosti masele şi pentru a le anestezia atenţia.
Doar uitaţi-vă câte concursuri de divertisment sunt la nivel global şi o să înţelegeţi mai bine la ce mă refer. E plină lumea de cântăreţi, dansatori, cuceritori şi talente în devenire. Sute de mii, poate chiar milioane se înscriu, la nivel global, în astfel de concursuri. Pe lângă ei sunt alte milioane sau zeci de milioane de talentaţi plini de potenţial. Din aceste cifre ameţitoare reuşesc vreo 3-4 inşi anual. Asta e o viaţă în care ne naştem cu şanse egale?!…
DemocracySau, hai să zicem altfel. În ce fel pot fi egale şansele pe care le are un vietnamez născut într-un sătuc din vecinătatea Hanoiului, cu şansele pe care le-a avut Donald Trump, care a declarat în urmă cu mulţi ani că a intrat în afaceri după ce i-a cerut tatălui său împrumut un milion de Dolari?! Ei bine, democraţia a născut astfel e erori în sistem. Erori care nu pot fi administrate odată ce numerele cresc. Care numere? Numărul oamenilor. Nu erau nici măcar o sută de milioane de oameni pe glob când grecii au inventat democraţia. Acum suntem şapte miliarde. E firesc să fie nevoie de mutaţii groteşti în cadrul sistemului, pentru a-i permite să strunească asemenea mase de oameni. Sunt atât de multe grupuri de opinie şi atât de mulţi oameni vor să se exprime şi să se afirme, încât e clar că-i nevoie de o manipulare făcută din topor.
Sunt multe alte aspecte în care democraţia eşuează. Începând de la lipsa de reacţie a autorităţilor incapabile să ofere strictul necesar fiecărui suflet de om prezent pe pământ şi ajungând până la incapacitatea de a administra criza ecologică în ascensiune.
Toate ororile discrepanţelor sociale şi toate schimonosirile morale născute între clasele sociale au luat naştere în democraţie.
Nu încerc să fac apologia celorlalte sisteme de orânduire încercate de om. Monarhia, totalitarismul, nazismul, comunismul şi tot ce ţine de extremismul politic n-au dus la nimic bun. Ba din contră, sunt chiar mai nocive decât democraţia, până la un punct. Spun până la un punct pentru că în cadrul celorlalte sisteme există mai puţină perfidie. Coeficientul de minciună şi de viclenie este mai mic. Ştii că eşti asuprit, ponegrit, folosit de către stat, te simţi umilit, batjocorit, îţi sunt distruse demnitatea şi personalitatea, dar măcar ştii că aşa stau lucrurile. În cazul democraţiei ai toată viaţa impresia că eşti important, ca şi tu contezi, că votul tău contează, că se ţine seama de părerea ta, că ai şanse, că poţi ajunge să ai succes pe baza valorii şi muncii tale. Ceea ce este o minciună, dar care, fiind spusă frumos şi împodobită dichisit, îţi deviază şi îţi momeşte atenţia, făcându-te să fii sclavul sistemului în care exişti, în loc să fii servit tu, omul, de către acel sistem. Amăgirea democraţiei mi se pare chiar mai detestabilă decât grotescul unei vieţi trăită în oricare dintre celelalte sisteme. Bine, e vorba şi despre o preferinţă personală, întrucât am preferat întotdeauna să mi se spună în faţă un adevăr crud, cinic, decât să fiu minţit frumos. Dar, asta e… unii vor să vadă matricea, în timp ce alţii înghit pastila care-i ţine în continuare în capsulă, în mintea lor derulându-se scenarii fantastice.
GovernmentÎnsă, una dintre cele mai îngrozitoare situaţii în care reuşeşte democraţia să-l pună pe om este aceea în care-i dă impresia că mersul societăţii este decis de către acesta, prin vot. Sistemul democratic depinde de această şaradă ieftină a votului, pe care-l foloseşte drept unic resort cu ajutorul căruia îşi legitimează şi îşi perpetuează existenţa. Cu alte cuvinte, moartea democraţiei este ignoranţa. Dacă, spre exemplu, cu ocazia viitorului scrutin electoral prezenţa la urne este de 45%, peste patru ani este 22%, peste încă patru ani ajunge 14%, pentru ca după încă patru ani să fie 3%, în doar două decenii am putea scăpa de acest sistem nociv de orânduire. Dar pentru că omul este minţit cu privire la alegerea lui, merge constant la vot şi legitimează prin gestul său continuitatea unei vieţi în aceiaşi parametri. Când, de fapt, nu contează pe cine votezi, atâta timp cât sistemul este acelaşi. Sistemul în sine este viciat, nu vreun ales sau altul. Numai că, cei abili şi interesaţi să fie păstrat acelaşi status quo la infinit, se folosesc de setea omului pentru competiţie şi inventează campanii electorale şi proiecte menite să-i antagonizeze pe oameni şi să-i împartă în tabere bine definite. -E mai bun al meu! -Ba nu, al mei e mai bun! Pfff… răspunsul este atât de simplu: -Sistemul este greşit, nu oamenii care-l compun!

Iar acest lucru se vede în atât de multe ocazii. Nici nu are sens să fac apel la istoria recentă pentru a oferi exemple concludente. Dacă e să luăm doar cazul de la clubul Colectiv, ne putem da seama foarte bine cum funcţionează sistemul. Până şi o dramă copleşitoare, care a emoţionat o ţară întreagă, nu a reuşit altceva decât să rotească între ele cadrele. Ce au reuşit tinerii frumoşi şi liberi? Nimic! Dacă au impresia că au schimbat ceva, se înşeală amarnic. Faptul că au dat jos Guvernul nu schimbă cu absolut nimic viaţa oricăruia dintre noi, nu modifica în vreun mod pozitiv inima lipsită de sentimente a şefului Godporaţiei BOR, Daniel, şi nu rezolvă decăderea socială care a dus, cu ajutoru corupţiei, la producerea acelei drame.
De fapt, democraţia are destule pârghii prin care sunt prostite masele. Se umflă tărâţa-n Dorel? Nu-i nimic… avem la dispoziţie câteva demisii. Iese Dorel în stradă şi pune mâna pe un bidon cu care bate-n asfalt? Nu-i nimic, îşi dă demisia Guvernul. Dorel cheamă şi Filarmonica în stradă pentru impresie artistică? Nu-i nimic, dizolvăm Parlamentul. Dorel face spume la gură şi e gata să lase bidonul şi să pună mâna pe par? Nu-i nimic, demisionează Preşedintele şi ajungem la anticipate. Şi tot aşa… Totul este clădit pentru amorţirea vigilenţei şi pentru dezamorsarea tensiunilor sociale, fiecare dintre exemplele de mai sus putând face acest lucru cu uşurinţă. După cum s-a şi întâmplat… A demisionat Guvernul şi s-a fâsait Dorel prin toate orificiile… că tot veni vorba azi, în zi de sărbătoare, de fasole cu cârnaţi.
EarthBine, bine… dar, prietenii cu care tot polemizez de ani de zile, mă întreabă: -Şi ce propui în schimb? Spui că democraţia e câh, celelalte sisteme şi mai rău, deci eşti anarhist?
Nu! Nicidecum! Însă, măcar sunt conştient că e nevoie de altceva. E nevoie ca omul să revină în vârful lanţului trofic. E nevoie ca fiecare suflet să conteze. FIECARE! De la Obama (cel de la Casa Albă) şi până la Obama (cel din junglă, înfometat şi însetat, c-o pânză-n juru’ curului şi-o suliţă-n mână). E nevoie să nu mai existe oameni cu averi colosale, dezgustător de mari, în timp ce alţi oameni mor de foame, de sete şi de frig, oricât de comunist ar suna asta. Repet, urăsc comunismul cel puţin la fel de mult ca şi democraţia, însă, la fel ca şi-n cazul democraţiei, nu consider că toate elementele sale sunt detestabile.
Fac o paranteză scurtă. În urmă cu doar două zile, nefericita ghinionistă, care n-a avut şansă-n viaţă şi s-a pus să se îndrăgostească de mine, îmi spunea într-o discuţie banală că a citit o ştire conform căreia Jerry Seinfeld are o avere de 800 de milioane de Dolari. Just let that sink in for a minute… Opt sute! Milioane! Dolari! Un om!… Cu banii ăia cumperi vreo câteva ţări din lumea III-a… Sau, altă chestie cel puţin la fel de şocantă – transferul unui jucător de fotbal poate ajunge să depăşească 200 de milioane de Euro, acel jucător câştigând cam un milion pe săptămână sau chiar mai mult.
Vi se pare firesc să trăim într-o astfel de lume? E uman să existe oameni care au miliarde, în timp ce miliarde de oameni n-au nimic?
Revenind, răspunsul meu este nu! Nu am o soluţie. Dacă aş fi fost un geniu aş fi inventat deja un alt sistem de orânduire, pe care m-aş fi străduit să-l aduc în atenţia oamenilor.
Totuşi, încep să întrezăresc anumite aspecte legate de cum ar trebui să arate lumea. Viitoarea lume. Încep să încheg idei şi parcă am momente în care ceaţa se disipează.
Spre exemplu, vreau să vorbesc aici despre o primă regulă a viitorului sistem. Vreau să vorbesc despre un experiment. Un experiment care să fie aplicat fiecărui om de pe planetă, fără excepţie. Ce voi spune în continuare nu este un fel de regulă sau articol, ci e un fel de normă vitală de convieţuire care, în opinia mea, face diferenţa dintre om şi eroare genetică, dintre umanitate şi schimonosire a eului, dintre căldură sufletească şi răceală cinică.
Voi alege un exemplu extrem pentru a mă face înţeles cât mai bine, lăsând la latitudinea ficarui cititor plasarea subiecţilor în cadrul fiecare modalităţi de testare, aşa cum va reieşi din exemplul meu.
Adadar, sunt de părere că trebuie concepută o forţă administrativă statală, care să fie în strânsă legătură şi interdependentă cu decizia la nivel global (totul fiind corelat după aceleaşi regului), care să prevadă construirea unor clădiri şi amenajarea unor camere micuţe (3/4) cu o sonorizare perfectă. În acele camere, care-i musai să fie întunecate şi perfect ermetice din punct de vedere fonic, să fie amplasate sisteme audio ultraperformante şi un monitor mare, cu o imagine de cristal.
salam_01După cum am spus, mă voi folosi de un exemplu aflat la extremă. Se ia una bucată manelist, născut într-o familie de ţigani dintr-un judeţ sărac, se introduce în acea cameră prevăzută în mijlocul ei cu un fotoliu extrem de confortabil, i se aplică electrozi în diferite puncte ale corpului (cap, mâini, piept), cu ajutorul cărora să fie monitorizat fluxul sanguin şi activitatea cerebrală (aidoma poligrafului), examinatorii părăsesc incinta, se închide uşa, iar apoi este difuzată melodia Hells Bells cântată de AC/DC în varianta concertului din River Plate, cu tot cu videoclip.
Care este scopul acestui experiment? Păi, hai s-o luăm aşa… Dacă acel manelist, care în viaţa lui n-a ascultat mai mult de 3 secunde de rock (şi atunci, din greşeală), după ce aude (fiind incapabil să asculte) acea melodie difuzată cu un volum la limita distorsionării (pentru a menţine acurateţea sunetului) şi după ce vede acele imagini impresionante, în care zeci de mii de oameni pulsează la unison într-o mare de inimi care simt la fel, după ce simte prin auz şi văz emoţii menite să facă şi cea mai împietrită inima să tresalte, dacă în urma acestor trăiri ajunse la el pe căi audio şi viodeo rămâne inert şi nu mişcă absolut deloc acul aparatelor care-i monitorizează pulsul şi undele cerebrale, să nu aibă dreptul de a alege şi de a fi ales.
Cu alte cuvinte, să nu i se întâmple nimic grav. E tot un om ca oricare altul. Pur şi simplu să nu mai conteze în luarea deciziilor. De ce? Pentru că este de neconceput o societate în care cei care sunt incapabili de sentimente să aibă putere decizională. Aşadar să nu mai voteze şi să nu poată fi ales niciodată în vreo funcţie de însemnătate publică.
Iar acest experiment să poată fi făcut pe absolut toţi oamenii, cu diverse alte mijloace, nu neapărat muzică rock. Am ales rock-ul pentru că iubesc prea mult acest gen, dar poate fi vorba de orice fel de muzică sau chiar de picturi, fotografii, scene din filme. Orice!
FarinessSpre exemplu, eu m-aş oferi cobai la un asemenea experiment, în locul melodiei Hells Bells fiind difuzată o melodie de-a lui Salam, dintr-un concert. Chiar dacă urăsc din ficaţi tot ce ţine de manele, am convingerea că aş mişca acel ac, pentru că sunt om şi simt ca un om. M-ar impresiona să văd trăirile acelor manelişti cocliţi, dacă ar fi nişte imagini la fel de impresionante precum cele din concertul AC/DC. Dacă aş vedea zeci de mii de oameni sărind la unison şi dacă aş auzi un ritm care să-mi gâdile (fie şi în minusuculă măsură) creierul, cu siguranţă nu aş rămâne inert.
Deci, am ferma convingere că acest experiment poate fi făcut pe oricine, în orice condiţii, iar rezultatul ar fi de o acurateţe indubitabilă.
Aceasta mi se pare a fi regula numărul unu a unei viitoare vieţi altfel a omului. Să ştim că acei oameni care nu sunt capabili de sentimente, a căror inimă este împietrită şi care nu se emoţionează în nicio situaţie, nu au dreptul de a lua parte la decizia comună. De ce să decidă pentru mine unu’ care n-a iubit şi nu iubeşte? Şi nu sunt absurd încât să ajung la extremă. Nu e nevoie ca manelistul din exemplul meu să simtă cum i se umezesc ochii, i se face pielea de găină, o dă în tahicardie şi hiperventilaţie în momentul în care aude Hells Bells cântat la River Plate de legendarii AC/DC, văzând în acelaşi timp şi energia uriaşă degajată de acel public. E nevoie doar să-l văd că mişcă acul aparatelor. Să văd că simte ceva. Să înţeleg că am de-a face cu un om care a trăit într-un mediu impropriu, care a fost hrănit spiritual cu acea subcultură a manelelor, care e doar lipst de educaţie şi, eventual, este analfabet, dar care simte, care are în el nealterat acel zgârci al inimii care-l face să tresalte în faţa unei emoţii. Un asemenea om mai poate fi util societăţii. Poate ajunge să-şi formeze alte valori şi să înţeleagă lumea altfel, din simplul motiv că simte. E viu! N-a murit acea scânteie din el.
SystemDacă, însă, intri în acea cameră, vezi şi auzi chestii impresionante şi rămâi de piatră, ieşi la fel cum ai intrat, dar cetăţeniei tale îi sunt amputate acele două drepturi elementare: de a alege şi de a fi ales.
Ştiu că pare o măsură drastică, totalitara, abuzivă, dar gândiţi-vă că acum avem în cadrul decizional oameni fără inimă, care decid în numele nostru; şi avem la urne oameni fără inimă, care la fel, decid în numele nostru. E bine aşa? Vă simţit ok ştiind că într-o mai mică sau mai mare măsură viaţa voastră este decisă şi de hotărârile luate de oameni incapabili de sentimente? Vi se pare că lumea a ajuns într-un loc bun, ghidată fiind de asemenea oameni? Sau, mai bine zis, ia încercaţi să vă gândiţi la figuri negative emblematice ale istoriei mondiale, şi să vă puneţi întrebarea dacă acei oameni aveau în inima lor compasiune, iubire, empatie, ruşine, simţul ridicolului, plus alte trăiri care au legătură cu verbul a simţi?!
Nu sunt de acord cu mutilările corporale, dar sunt de părere că singura soluţie pentru a porni pe un nou drum este mutilarea socială. Să nu contezi din punct de vedere social dacă nu simţi. Să te poţi bucura de aceleaşi drepturi ca ale oricărui alt om, dar să nu ai nimic de spus în cazul în care eşti un robot sufletesc.
De ce m-ar interesa că un om e capabil în anumite domenii, dacă acel om ar putea oricând să ia o decizie în care să nu aibă drept primă prioritate grija faţă de semeni? Cu ce m-ar încălzi un geniu economic, dacă e ghidat de profit şi ambiţie profesională, în timp ce el calcă pe cadavre atunci când îşi duce la bun sfârşit cercetarea? După cum am mai spus, sistemul care ar trebui să înlocuiască democraţia ar trebui să fie interesat de existenţa fiecărui om în parte, că n-am colonizat mii de planete, ci suntem şapte amărâte de miliarde, pe punctul ăsta albastru-verzui. N-ar trebui să fie atât de greu să ne pese unii de alţii, dar uite că ne este. De ce? Pentru că democraţia capitalistă a propovăduit dogma banului, a trâmbiţat goana după aur, a ridicat la Massesrang de cinste the amercan dream şi astfel, a schimonosit simplitatea şi frumuseţea umană interioară. Peste 90% dintre oameni îşi trăiesc întreaga viaţă încercând să facă bani. Ăsta e singurul scop. Dorinţa de a face bani şi de a avea cât mai multe. Egoismul a ajuns o virtute, în timp ce iubirea este persiflată şi batjocorită.
Ar mai fi multe de spus, da’ iar m-am lăbărţat într-un text care-mi cuprinde aproape un sfert din gândurile pe care le am în dimineaţa asta de zi naţională.
M-am gândit şi la alte norme care ar putea fi puse ulterior în practică, însă nu e nimic închegat cât de cât, aşa cum am simţit în cazul acestui experiment pe care am dorit să-l împărtăşesc aici. Ştiu că n-o să conteze, dar măcar mă simt eu bine că l-am aruncat în eter. Poate, vreodată, cineva mai deştept va putea prelua ideea, va putea să-i dea un contur mai frumos şi o va alătura unui nou construct general. Am vorbit despre aşa ceva nu dintr-un orgoliu personal, întrucât sunt total lipsit de ambiţie, ci pentru că nu puţine au fost polemicile constructive în cadrul cărora eram întrebat ades -Ce soluţie ai în schimb? Ei bine, iată! Legea zero: -Nu simţi, mori social.

Advertisements
  1. 8 December 2015 at 2:53

    Ce spui tu aici atat de exhaustiv si de argumentat, se plaseaza peste nivelul de intelegere al multor persoane intre care se pot califica chiar si unii dintre cei care iti calca pragul.
    Nu mi-e foarte clar cum ar putea fi manelistul din propunerea de experiment. E sub sau peste subiectii mini-interviurilor Prahova Tv? https://www.youtube.com/watch?v=FPgsIIFr1Qk
    Pentru ca calculatoare… Pardon, pentru ca acei subiecti n-ar trebui sa aiba drepturi. Deci n-ar trebui sa participe la niciun fel de exercitiu democratic. Mai ales acela numit vot.
    O singura observatie sau completare asupra propunerii de experiment. A simti difera putintel a de a gandi, zic eu. 🙂
    “Deocamdata nu merge televizorul si n-am nicio idee care-i treaba”. Sic!! Uite ca mai sunt si insi care nu se aventureaza in raspunsuri hazardate. 😉 Asta pen’ca e unanim recunoscut faptul ca lumina intelepciunii si izvorul cunoasterii vin de la cutia numita TV. Mai nou de la FB.

    • qatalin
      10 December 2015 at 9:16

      Ştiam de Prahova Tv. Îţi recomand şi Vax Populi. 😀
      Apropo de Facebook, am început un fel de experiment personal. Încerc să determin în cât timp va începe să fie înclinată balanţa către -Urasc internetul, din cauza nocivităţii şi îndobitocirii Facebook-ului înţeles greşit şi folosit în scopuri diversioniste şi manipulatorii. 😉
      Oh, daa… a simţi e diferit de a gândi. Nu doar puţintel. Slavă Domnului!

      • 10 January 2016 at 16:40

        Cunosc si Vax Populi. 😉
        De cand si eu spun ca FB-ul e toxic si manipulatoriu? De foarte mult timp. De-aia evadez de pe acolo perioade mai scurte sau mai indelungate. Bine, nu doar FB-ul e folosit astfel. Tot online-ul poate si chiar face asta. Au aparut o multime de site-uri pentru semidocti si idioti sau pot fi numiti si idioti semidocti, site-uri care doar asta fac. Fiindca s-a observat ca prinde al naibii de bine la romani asa ceva. Poate si la altii, de pe alte meleaguri, n-am informatii.
        Sper sa comunici rezultatele experimentului. Presupun ca de aceea faci mereu hocus-pocus cu online-ul acela identificat cu FB-ul. 😉

        P.S.- Doar ca eu nu ma dezactivez. A nu intra pe FB e la fel de eficient.

        • qatalin
          27 January 2016 at 14:54

          Nu mi-e de ajuns să nu-l utilizez. Când cedez psihic simt nevoia să-l omor cumva… 😀

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: