Home > De suflet. > Dovada ştiinţifică a existenţei Lui Dumnezeu.

Dovada ştiinţifică a existenţei Lui Dumnezeu.

Science peopleŞtiu că titlul poate atrage cu sine câteva diagnostice, însă vă rog să aveţi bunăvoinţa de a parcurge acest text, cu ajutorul căruia sunt convins că vă voi aduce la cunoştinţă îndeajuns de multe dovezi ştiinţifice pe baza cărora să puteţi reconsidera efectul şocant lăsat de afirmaţia îndrăzneaţă din titlul pe care l-am ales pentru acest articol.
Pentru început ţin să precizez faptul că sunt un creştin ortodox practicant, calitate de care voi încerca (pe cât posibil) să mă detaşez în cele ce urmează, pentru a putea păstra o notă de delimitare obiectivă, întrucât rigorile ştiinţelor exacte nu îngăduie astfel de derogări de la normele stricte.
Acestea fiind spuse, aş dori să încep prin a vă aduce la cunoştinţă însuşirea (sau mai bine zis, caracteristica) de bază a ateilor – susceptibilitatea ştiinţifică. Majoritatea copleşitoare a ateilor pleacă de la premisa incapacităţii credincioşilor de a demonstra din punct de vedere material existenţa Lui Dumnezeu. Ca o paranteză, tocmai de aceea am început prin a-mi asuma eventualul miros al unei cămăşi de forţă şi a câtorva electrozi introduşi în propriu-mi cap, pentru că am de gând să dovedesc, în cele ce urmează, existenţa Lui Dumnezeu având ca bază de pornire legile fizice ale Universului material cunoscut de către om, cele pe care le au drept reper ateiii în justificarea necredinţei lor. Realizez eventualitatea căderii în ridicol dacă în urma unui asemenea demers voi fi luat în derâdere, însă îmi asum acest risc, atâta timp cât am convingerea că am descoperit o breşă neexplorată în lumea descoperirilor fizicii moderne, cu ajutorul căreia voi aduce în plan material, concret, palpabil, pe un fundament solid (în opinia mea), existenţa Lui Dumnezeu.
Pentru a face acest lucru este, totuşi, nevoie să mă folosesc de două planuri de analiză, pe care le voi corobora în ceea ce-mi doresc să cred că ar putea fi o definiţie a existenţei Lui Dumnezeu, în baza căreia să poată avea şi ateiii un plan de plecare către verbul a crede. Cele două planuri sunt cel religios şi cel ştiinţific. Voi începe prin a explica raţionamentul din punct de vedere religios, fără a omite să vă reamintesc faptul că este atât probabil, cât şi posibil, ca eu să greşesc, cele ce vor urma nefiind altceva decât umila-mi părere cu privire la interpretarea dogmelor creştine, iar mai apoi a legilor fizicii cuantice, mai cu seamă cele ale mecanicii cuantice.

Angels and ChristPunctul esenţial de plecare, al înţelegerii comuniunii omului cu Dumnezeu, în legătură cu faptul că suntem purtători de Duh Sfânt cu ajutorul căruia materia a căpătat viaţă, îl reprezintă expresia -După chipul şi asemănarea Lui.
Ce înseamnă, mai exact, acest lucru? Conform înţelegerii mele, a fi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu înseamnă a fi capabili de Geneză. În momentul creării lumii materiale, Dumnezeu a zămislit două lucruri esenţiale în vederea desăvârşirii creaţiei: Voinţa şi Cuvântul. Întâi a vrut, iar mai apoi a putut şi deci, ca urmare – a făcut. Aşadar, pentru a crea, trebuie să vrei şi mai apoi să poţi.
Suntem noi capabili de aşa ceva? Da! Absolut toate dogmele religioase pe care se bazează ortodoxismul (nu voi discuta plecând de la dogmele altor religii şi culte, întrucât nu cunosc decât, parţial, tainele ortodoxiei) au la bază ideea binelui. Fie că vorbim despre păcat şi pocăinţă, fie că vorbim despre virtute şi păstrarea legii, totul se bazează pe a face bine.
Plecând de la acest considerent şi analizând paşii decizionali ai ficaruia dintre noi, în cele mai mărunte acţiuni zilnice cotidiene, pot afirma cu tărie ca dovada supremă a asemănării omului cu Dumnezeu, prin acel superb -După chipul şi asemănarea Lui, o reprezintă fapta bună.
A face bine înseamnă, în esenţă, o Geneză a fiecăruia dintre noi. Îndumnezeirea noastră o reprezintă decizia de a face bine. De ce? Pentru că acel bine nu exista, iar noi îi dăm o formă materială, cu ajutorul Voinţei noastre concretizată în Cuvânt şi acţiune. În acest fel, fiecare dintre noi suntem nişte Dumnezei mai mici, demonstrând prin Duh materiei că suntem capabili de a ne imita Creatorul.
Helping othersPe bună dreptate vă veţi întreba -Care faptă bună? Răspuns -Oricare! Nu contează. De la cea mai neînsemnată, până la cea mai vizibilă şi emoţionantă. De la cea făcută în secret, în intimitatea celui care o săvârşeşte, până la cea făcută public.
Spre exemplu, dacă vedeţi un om sărman căruia îi este foame şi vi se face milă de el, senzaţia interioară de supărare şi tristeţe cu privire la neajunsurile acelui aproape, se va concretiza în Voinţa de a face ceva pentru a-l ajuta şi va fi pusă în practică prin Cuvânt, reprezentat în acest exemplu de acţiunea de a-i oferi ceva de-ale gurii. Aşadar, dacă unui flămând îi oferiţi mâncare, acţiunea voastră există în urma simplei voastre voinţe. Nimic altceva nu i-a dat naştere, ci doar propria voastră voinţă, materializată în plan fizic, material. Ceva nu a existat, dar voi aţi făcut ca acel ceva să existe. Asta se numeşte Geneză! În felul ăsta sunteţi -După chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu.
Iar exemplele pot continua în neştire. Tocmai de-aia ne-a şi lăsat Iisus Fericirile. Toate Fericirile sunt bazate pe verbul a dărui şi pe lepădarea de sine. Aceste două piloane ale creştinismului îşi au rădăcinile în sacrificiul personal. Noi nu avem puterea creaţiei pe care o are Creatorul nostru, însă, la scara noastră măruntă, suntem capabili să-I imităm gestul şi astfel, putem naşte ceva din nimic. Numai că, uneori, pentru a face asta este nevoie de a renunţa la noi înşine. În asta constă puterea iubirii de care suntem capabili – în acceptarea gândului că nu contăm noi, persoana noastră, ci ne punem personal în folosul altcuiva, care se află în nevoie. Iar asta o facem pentru că nu ne e dat să avem forţa de a ne ridica deasupra staturii noastre iniţiale, aşadar, pentru a căpăta energia cu ajutorul căreia să putem domina materia, trebuie ca iniţial să renunţăm la noi înşine.
Pentru a putea exemplifica mai bine acest gând, trebuie imaginat un alt scenariu, cu totul diferit de exemplul precedent, cel cu flamandul pe care-l hrănim. Dacă, spre exemplu, cineva drag nouă se află într-o primejdie de moarte, iar noi alegem să protejăm acea persoană cu riscul propriei vieţi, dacă cineva drag nouă are nevoie de un rinichi, de un transplant de ficat, plămân sau cine ştie ce alt organ, dacă cineva drag are nevoie cruntă de o sumă mare de bani, iar noi avem banii, dar îi aveam programaţi pentru altceva, însă alegem să-i oferim acelei persoane pentru a o scoate din impas, dacă ştim un secret ruşinos în legătură cu cineva, dar alegem să nu-i distrugem viaţa acelei persoane şi deci, alegem pacea în locul dreptăţii, creând astfel armonie în haos, atunci, în urma tuturor acestor exemple, plus a multor altora de acest gen, suntem aidoma Lui Dumnezeu – capabili de Geneză prin facerea de bine… făcând să existe ceva, acolo unde nu exista nimic. Voinţa noastră imită Voinţa iniţială a Lui Dumnezeu, de a ne crea pe noi şi Universul.
GenezaCel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă venirea Lui Iisus pe pământ, pe care o sărbătorim astăzi, urmată de sacrificiul său personal, pe care-l sărbătorim în ziua de Paşte.
Sper să nu vorbesc cu păcat, comiţând o blasfemie, însă eu cred că Dumnezeu a vrut să piardă lumea. Atât de tare L-am supărat, încât n-a mai vrut ca noi să existăm. Şi totuşi, la rugăminţile Fiului, ne-a mai dat o şansă. Şansa umanizării Lui Dumnezeu. A vrut să fie om, pentru a vedea cât de greu ne este să-I respectăm poruncile. Şi astfel, reuşind din postura Sa de om să reziste tuturor ispitelor, Iisus ne-a dovedit că suntem capabili de aşa ceva. Intrând în pielea noastră şi cunoscându-ne toate dedesubturile minţii şi toate piedicile încercărilor Satanei, Dumnezeu a putut să ne ierte, dar totodată ne-a lăsat legea iubirii, drept unică armă pe care să o folosim împotriva creării raului, alegând să creăm binele.
Când a postit 40 de zile, n-a postit Dumnezeu, ci Fiul Omului. Când a rezistat ispitelor Satanei în grădina Ghetsimani, n-a fost Voinţa Lui Dumnezeu, ci cea a Lui Iisus, omul. Când a rezistat torturii şi răstignirii, alegând să moară ca om, n-a făcut-o Dumnezeu prin puterea Lui nemărginită, ci Iisus, Fiul, prin puterea Lui de om, dovedind astfel Creatorului a toate că se poate… că suntem capabili de sacrificiu… că putem să alegem să nu contăm noi, personal, ci să ne oferim pe noi înşine altora.
Când Iisus era pe Cruce, Dumnezeu a vrut din nou să distrugă omenirea, văzându-şi Fiul chinuit şi batjocorit de către cei pe care El i-a creat, motiv pentru care a întunecat cerul, a crăpat în două templul pe care Iisus le spusese fariseilor că-L poate nărui şi ridica la loc în trei zile (a cărui ctitorire durase zeci de ani) şi a cutremurat pământul, însă, chiar şi aflat în acea postură, Iisus Îl ruga să ne ierte, că nu ştim ce facem. Deci, de-a lungul întregii Sale vieţi, Iisus ne oferă o pildă nemuritoare prin Însăşi viaţa Lui de zi cu zi, culminând cu patimile şi răstignirea. O pildă din care să înţelegem şi noi, dar din care a înţeles şi Sfânta Treime că omul este capabil de a se ridica la statutul de fiinţă posesoare de Duh Sfânt, -După chipul şi asemănarea Lui.
Spreading loveAh, că nu reuşim cu toţii, ah, că nu suntem cu toţii supuşi aceloraşi încercări, asta-i altceva. Iisus a trecut prin tot ce putea fi mai greu imaginat de către om, pentru a înţelege şi pentru a demonstra că avem în noi acea putere a creaţiei prin sacrificiu. Doar Dumnezeu poate face să existe lucruri aparent fără efort, întrucât El este sursa Binelui. Noi, la nivelul nostru mărunt, strunind şi subjugând materia, putem face să existe lucruri mai mici (comparativ cu scara Universului), însă Îi putem demonstra Lui că avem în noi acea Voinţă, urmată de Cuvânt. Şi astfel, creăm! Suntem ca El. Îi arătăm că am înţeles menirea noastră. Distribuim la rândul nostru iubire în jur şi aducem Binele celor care au nevoie de el. Ne transformăm în făclii Vii ale Duhului din noi şi le aducem Lumină celor pe care-i ajutăm prin simpla noastră Voinţa pusă în practică.
Cam acestea au fost lucrurile pe care am dorit să le spun în legătură cu analiza dogmatică a acestui articol. Ar mai fi câte ceva de spus, dar n-aş face decât să repet unele lucruri, în diferite forme, pentru o mai bună înţelegere. Consider că esenţialul a fost spus deja.

Acum, în legătură cu aspectele legilor fizicii, aş dori să încep prin a le mulţumi sincer numeroşilor oameni de ştiinţă care au ales, de-a lungul timpului, calculul empiric drept bază de plecare a teoremelor pe care le-au formulat în diverse domenii.
Nu ştiu ce fel de matematică se mai predă în zilele noastre în liceu, însă, când eram eu licean, între 1991 şi 1995, fiind la profil de matematică-fizică, ţin minte că existau materii precum analiză matematică sau trigonometrie, în cadrul cărora erau destui teoreticieni care-şi bazau teoremele pe calculul empiric, iar noi învăţam despre ei cu dureri de cap pe care le clăteam cu lăzi de bere după ore, pentru a ne reveni.
Nature and kindnessAşadar, atât în matematică, dar şi în fizică, multe dintre teoremele şi legile care stau la baza definirii Universului material cunoscut de către om, sunt descoperite în urma calculului empiric. Chiar şi TRR-ul lui Einstein sau calculele lui care au dus la descoperirea vitezei luminii au la bază acelaşi tip de calcul, întrucât nici atunci nu existau şi nici acum nu există mijloacele prin care să fie dovedite în mod practic acele calcule, dar care nu au fost niciodată contestate de către nimeni, fiind considerate axiomatice şi reprezentând un fundament solid de plecare ale ştiinţelor moderne şi a progresului tehnologic pe care ne bazăm în zilele noastre.
Apropo de viteza lumii, ca o paranteză, în urmă cu aproximativ doi ani, au apărut noi calcule care dovedeau, tot empiric, faptul că Einstein greşise. Cunosc personal un om de ştiinţă genial, inginer astrofizician al institutului de cercetare de la Măgurele, bun prieten, care momentan se ocupă cu instalarea acelui celebru laser, şi care era foarte nemulţumit de acel calcul care-l contrazicea pe Einstein, neglijând totdată faptul că şi Einstein, la rândul său, îşi bazase descoperirile tot pe calcul empiric.
Ştiu, oamenilor de ştiinţă le este greu să digere contradicţiile apărute în lumea lor rigidă, fixată în nişte ancore inerte, pe care nimic pare să nu le clintească. De ce am accentuat cuvântul pare? Pentru că în ultimii ani, pe lângă contradicţia calculării vitezei luminii, care s-a descoperit a fi mai mare decât cea calculată iniţial de către Einstein, au apărut din ce în ce mai multe contradicţii în lumea ştiinţelor exacte. Contradicţii care nu numai că zguduie din temelii anumite concepţii cu privire la Univers, dar care, iată, dau ocazia şi unor neaveniţi ca mine să poată afirma că existenţa Lui Dumnezeu poate fi dovedită din punct de vedere material.
De o astfel de contradicţie monumentală mă voi folosi acum, întrucât este vorba despre o descoperire din lumea fizicii, care are la bază schimonosirea totală a celei mai elementare legi a Universului.
Inginerul britanic Roger Shawyer a experimentat mai bine de un deceniu un concept revoluţionar în ce priveşte propulsia spaţială. Este vorba despre propulsia electromagnetică sau EmDrive cum i-a spus el. După ce a brevetat acest concept, NASA l-a refuzat, pentru că, surpriză!, oamenilor de ştiinţă nu le venea să creadă că aşa ceva există şi au refuzat din start să admită punerea în concret a unor asemenea teorii revoluţionare. După ce a fost refuzat de NASA, Shawyer a mers în China, unde nu numai că a fost acceptat proiectul său, însă chinezii l-au şi pus în practică şi au iniţial primele teste de laborator. Auzind asta, NASA l-au chemat înapoi, au înghiţit în sec în legătură cu contrazicerea legilor fizicii în care ei credeau cu sfinţenie şi au început şi ei testările. Însă, spre deosebire de chinezi, ei au mers mult mai departe, construind un astfel de motor, cu acel gen de propulsie electromagnetică.
EmDriveVă invit să citiţi articolele acesta şi mai ales acesta, întrucât al doilea are şi un filmuleţ de prezentare al celor de la NASA, care explică (parţial; doar ce poate fi spus opiniei publice) despre ce este vorba. Iar aici, conform Dailymail, cercetătorii germani confirmă viabilitatea propulsiei electromagnetice, calculând durata unei călătorii până la Lună în doar patru ore, adică durata unei călătorii Bucureşti-Braşov, într-o zi obişnuită. 😀
Mai concret, este vorba despre a treia lege a lui Newton, legea mişcării, pe care se bazează întreg Universul şi mai ales, este vorba despre contrazicerea ei 🙂 – every action has an opposite and equal reaction. Este vorba despre principiul acţiunii şi reacţiunii – orice efect are o cauză.
Acest inginer britanic a dovedit, punând în practică acest tip de propulsie electromagnetică pe care-l testează momentan NASA mai abitir decât chinezii, că poate exista efect fără cauză. Da, ştiu… sună fantasmagoric de şocant. Aţi citit bine. De fapt, dacă nu vă ajung cele trei articole al căror link l-am pus aici, puteţi da un search pe Google căutând EmDrive şi o să vedeţi că am dreptate. De fapt, nu eu am dreptate… eu doar jubilez. 😀 Nenea ingineru’ este cel care are dreptate.
A reuşit să inventeze un motor în care unde electromagnetice lovesc pereţii interiori ai respectivului motor, făcând astfel ca un corp (respectiv, naveta spaţială) să fie propulsată pe o direcţie anume, fără ca acea mişcare (efect) să aibă o sursă a existenţei (cauză). Cu alte cuvinte şi explicat mai simplu, dacă orice tip de propulsie spaţială cunoscut de om se baza pe împingerea unei energii (respectiv, cea a motorului) într-o direcţie, pentru ca naveta să beneficieze de propulsie în direcite opusă, acest inginer a reuşit să facă niţel pipi pe a treia lege a lui Newton, inventând un motor (dacă-i pot spune aşa), care crează deplasare din nimic… Nimic nu pare a fi folosit pentru ca naveta să se deplaseze în direcţie opusă acelui ceva ce ar trebui să o facă să se deplaseze, însă acest lucru, totuşi, se întâmplă, fără ca naveta sa aibă nevoie de combustibil şi mai ales, fiind capabilă de viteze de tipul warp drive.
Iniţial, când am citit articolul, apoi articolele (întrucât m-am documentat mai mult) nu mi-a venit să cred. Cu toate că nu sunt om de ştiinţă, pot pricepe cu uşurinţă consternarea celor care sunt şi care au înţeles că una dintre legile fundamentale ale Universului poate fi omisă, ocolită, batjocorită, făcută franjuri…
Conservation of momentumÎn filmuleţul din cel de-al doilea articol pe care l-am pus în link niţel mai sus, acel angajat al NASA explică legea conservării momentului. Şi anume, faptul că în urma ciocnirii a două obiecte, se păstrează energia iniţială, care este distribuită în mod egal celor două obiecte. Ba chiar, după cum se vede în continuare, dacă cele două obiecte se unesc în urma impactului, viteza iniţială se împarte la doi, fiind divizată perfect între ele, conservându-se astfel momentul iniţial. De fapt EmDrive-ul lui Shawyer a găsit o breşă în legea conservării momentului, pe care o îndoaie până o rupe şi de care se foloseşte pentru a crea mişcare din nimic, dezechilibrând astfel ceea ce acel angajat NASA ne explică în filmuleţ.
Ei bine, Roger Shawyer a reuşit să inventeze un tip de propulsie în care, fără să existe un moment iniţial, un obiect se poate deplasa. Aşadar, a dovedit în mod ştiinţific, acceptat (deocamdată tacit; nu se face mare vâlvă, pentru că încă nu le vine să creadă) de către lumea fizicienilor, că poate exista efect fără cauză. A demonstrat că poate exista ceva, fără că altceva din lumea materială să-i fi provocat existenţa. 😉 Probabil înţelegeţi unde vreau să bat cu ideea…

Încercând să concluzionez, pot spune direct, sub forma unei definiţii personale, pe care n-am pretenţia s-o accepte careva, dar pe care simţeam nevoia s-o emit: Atâta timp cât din punct de vedere religios, credinţa în Dumnezeu şi existenţa Lui se bazează pe fapta bună, concretizată prin naşterea a ceva acolo unde nu există nimic, acţiune care imită Geneza şi-l pune pe om în postura de a fi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, iar propulsia electromagnetică a lui Roger Shawyer dovedeşte în mod practic, material, concret, că poate exista reacţiune fără acţiune, că poate exista efect fără cauză, că poate lua naştere o mişcare din neant, fără o cauză iniţială bazată pe legile fizicii cunoscute de către om, putem afirma, în mod logic, în urma calculului empiric şi bazându-ne pe aceste două aspecte coroborate ale lumii imateriale şi ale celei materiale, că Dumnezeu există din punct de vedere ştiinţific.
Ascoli PicenoSunt foarte curios dacă ar putea exista contraargumente la acestă definiţie pe care am simţit nevoia să o scriu azi, de Crăciun, iar dacă ar exista, sunt şi mai curios să le aflu. Vă spun sincer că eu nu am găsit până acum argumente care să contrazică o astfel de definiţie. Calculul meu empiric îmbină cele două planuri de analiză, cel material şi cel imaterial, însă, am ca fundament acelaşi tip de ipoteze. Este vorba despre a face ceva din nimic. Dumnezeu, conform celor care cred (printre care mă număr) ne-a făcut şi a făcut întreg Universul din nimic, iar acum, acest inginer dovedeşte întregii lumi într-un mod foarte concret, că până şi materia pe care omul a ajuns să o domine şi să o subjuge, reuşeşte acest lucru – să producă ceva din neant… să facă să existe un efect, fără ca acel efect să aibă o cauză iniţială.
În urma acestor două planuri de analiză şi folosindu-mă de logica elementară, pot afirma că existenţa Lui Dumnezeu tocmai a fost dovedită. Nu de către mine, nici de către Roger Shawyer (în mod direct), ci de către materie…de către lumea în care trăim, de către lumea palpabilă, cea care este singura în care cred ateiii.
Nu am făcut altceva decât să mă folosesc de acelaşi tip de calcul empiric pe baza căruia şi-au fundamentat teoriile mari oameni de ştiinţă ai istoriei, calcul pe care l-am închegat cu ajutorul logicii. Aportul meu este minim. Eu doar am adus în faţă ceea ce era evident. Ştiu că unul dintre motivele pentru care nu se vorbeşte nicăieri în lume, la modul concret, despre descoperirea lui Roger Shawyer este dat tocmai de implicaţiile pe care le pot avea descoperirea lui în înţelegerea spiritualităţii şi a Lui Dumnezeu, numai că asta nu m-a împiedicat pe mine să o fac.
UniverseCine vrea să creadă, bine. Cine nu, iarăşi bine. Numai că acum, în lipsa unor contraargumente solide, pot considera că ateiii nu mai au niciun motiv în baza căruia să-şi justifice necredinţa. Dacă până acum puteau spune (şi spuneau, în majoritatea lor copleşitoare) –Dovedeşte-mi că există Dumnezeu şi voi crede în El!, ei bine, am vaga impresie că acest lucru tocmai a fost dovedit. Repet, nu de către mine, ci de către Roger Shawyer, de către siluirea uneia dintre cele mai importante legi ale fizicii, de către logica elementară şi de către calculul empiric; adică, fix toate elementele lumii materiale şi ale ştiinţelor exacte, în care cred ateiii. Nu spun că doar ei cred. Şi eu cred în legile Universului şi am crezut întotdeauna. Diferenţa era că eu credeam şi cred şi în Dumnezeu. Acum, însă, nu mai există niciun motiv ancorat în lumea materială, de care să se folosească ateiii pentru a-şi justifica lipsa credinţei. Vor putea să nu creadă în continuare, că nu e obligatoriu să creadă, numai că începând cu momentul inventării propulsiei electromagnetice, necredinţa lor se va baza doar pe superstiţii, nu pe fapte concrete, reale, palpabile. 😉
Crăciun fericit! ❤ Moş Crăciun nu există! Dumnezeu, însă, da! Atât din punctul de vedere al verbului a crede, cât şi din punct de vedere ştiinţific.

Advertisements
  1. MadaliN
    12 January 2016 at 17:58

    Ei bine dupa ce am dat intamplator de articolul asta, ateu fiind , nu pot sa nu zic o parere. Parerea mea este ca singura dovada e acel motor care ar putea fi folosit pe rachete si asta ne-ar face viata mai usoara si visul de a coloniza alte planete nu ar ramane chiar un vis. Oricum motorul nu functioneaza chiar din nimic si intradevar pare a viola legea aceea a fizicii. Din ce am inteles eu acel motor functioneaza pe “energie” care “”exista””, nimic divin in asta. Dupa acea energie este transformata in unde electromagnetice care violeaza acea lege. Chiar daca e ceva revolutionar si deocamdata inexpliccabil desi exista cel putin o teorie ( ceva despre plasma, nu am inteles exact intelesul). Pe langa faptul ca oarecum functioneaza mai misterios nu implica d.p.m.d.v.divinitatea in nici un fel. Chiar si acolo sunt alte legi, ale electromagnetismului, undele etc. Acest prototip de motor inca are probleme si implementarea lui e dificila chiar daca deschide multe porti si teoretic poate merge la nesfarsit daca are o infima cantitate de energie provenita de la stele. Mie mi se pare a fi doar o noua modalitate de a calatorii mult mai eficient decat ce avem deocamdata daca s-ar aduce imbunatatiri (ceea ce cred ca e foarte posibil). Eu cred ca chiar daca nu vom sti prea curand cum functioneaza nu inseamna ca teoria ta e adevarata. Sa nu uitam ca am respirat dintotdeauna oxigen cu azot si CO2 pana acum cateva sute de ani si nu am stiut ce gaze sunt sau nu am stiut nimic despre nasterea unui om sau ce se intampla cu lichidul seminar in femeie , un lucru ciudat e ca acei oameni chiar credeau ca femeia e doar un “recipient” al noii fiinte umane si ca din acel lichid ia nastere o viata pe cand se stie ca ovulul e raspunzator de mai multe elemente decat o celula femeiasca si astfel de exemple pot continua la nesfarsit. Primul exemplu nu mi se pare neaparat adevarat pt ca depinde de om daca vrea sa se implice sau nu .Pana si dorinta de a vrea ceva sau sentimentul de mila sunt prezente la noi in creier si daca sccoatem,alteram, modificam acei neuroni notiunea de mila sau dorinta nu mai exista. Si sunt de parere ca omul si-a inventat zeii oricare ar fi ei si in cele mai multe cazuri zeii seamna cu oamenii sau invers ,nu ma refer la egipteni ce credeau in Ra care are forma de pasare si se lupta in fiecare seara cu alt zeu ca sa aduca ziua. Asa au explicat vechii egipteni alternanta zi-noapte si normal ca noua ni se pare absurda fiindca conform teoriei gravitatiei lucrurile mici sunt atrase de lucruri cu masa mai mare si Soarele atrage Terra ,Terra se invarte in jurul propriei axe. Mie nu mi se pare nimic mistic in asta, Astept si alte pareri (*-*)/.

  2. vicu vicu
    19 October 2016 at 12:40

    ma bucur pentru credinta si lupta ta , continua asa
    argumentele tale in privinta existentei lui DUMNEZEU , sunt prea intelepte pentru logica unui ateu

    esti din vaslui cumva ???

  1. No trackbacks yet.

What's on your mind?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: