Archive

Archive for the ‘De suflet.’ Category

Alaiul inimii negre – priveghiul iubirii.

20 December 2016 Leave a comment

tumblr_mtsthdra9z1qkdrkzo1_r2_400Cât de amuzantă începe să mi se pară agonia sufletului. Ca-n orice altceva, şi-n suferinţă există un fel de point of no return, când poţi spune că porţile către revenire îţi sunt trântite şi închise definitiv în faţă, aşa că, unicul drum rămâne cel către abisul sinelui. Numai că, spre deosebire de alte tipuri de suferinţă, cea sufletească nu imită deplasarea. Nu există înainte sau înapoi, sus sau jos. Nu simţi c-o iei către ceva necunoscut sau, din contră, că te întorci către puncte nesigure ale existenţei. Pur şi simplu stagnezi, într-un fel de paralizie interioară care are un corespondent în lumea materială, făcându-te să-ţi simţi corpul imobilizat. O imobilizare care transformă verbul a trăi în verbul a exista. Nu eşti mort din punct de vedere material, ci doar spiritual, motiv pentru care aştepţi ca şi trupul să imite gestul defunctului suflet.
Read more…

Black hearted love.

21 July 2016 4 comments

Finger touchNimeni nu iubeşte cu adevărat.
Ştiu că sună ca din topor această exprimare dar, am convingerea că este un adevăr axiomatic, pe care doar ignoranţii îl pot nega.
Iubirea, aşa cum a ajuns în Anno Domini 2016, nu mai are nimic în comun cu fragilitatea sentimentului la care facem referire atunci când afirmăm că iubim. Iubirea presupune renunţare la sine, implică lipsa tuturor factorilor care pot perturba mecanismul manifestării acelui sentiment.
Iubirea din zilele noastre a ajuns un apendice al egoismului. Iubim pentru că ne aşteptăm la ceva, pentru că sperăm că vom obţine ceva. Încă din momentul naşterii sale, o împachetăm într-un ambalaj de aşteptări, care vine la pachet cu ceea ce emanăm către destinatarul acelei iubiri.
Nu mai există iubire just because… Nu mai există iubire fără motiv. Întrebaţi-vă dacă puteţi iubi pe cineva fără a exista aşteptarea ca sentimentul să fie reciproc şi vă veţi da seama că Read more…

Dovada ştiinţifică a existenţei Lui Dumnezeu.

25 December 2015 2 comments

Science peopleŞtiu că titlul poate atrage cu sine câteva diagnostice, însă vă rog să aveţi bunăvoinţa de a parcurge acest text, cu ajutorul căruia sunt convins că vă voi aduce la cunoştinţă îndeajuns de multe dovezi ştiinţifice pe baza cărora să puteţi reconsidera efectul şocant lăsat de afirmaţia îndrăzneaţă din titlul pe care l-am ales pentru acest articol.
Pentru început ţin să precizez faptul că sunt un creştin ortodox practicant, calitate de care voi încerca (pe cât posibil) să mă detaşez în cele ce urmează, pentru a putea păstra o notă de delimitare obiectivă, întrucât rigorile ştiinţelor exacte nu îngăduie astfel de derogări de la normele stricte.
Acestea fiind spuse, aş dori să încep prin a vă aduce la cunoştinţă însuşirea (sau mai bine zis, caracteristica) de bază a ateilor – susceptibilitatea ştiinţifică. Majoritatea copleşitoare a ateilor pleacă de la premisa incapacităţii credincioşilor de a demonstra din punct de vedere material existenţa Lui Dumnezeu. Ca o paranteză, tocmai de aceea am început prin a-mi asuma eventualul miros al unei cămăşi de forţă şi a câtorva electrozi introduşi în Read more…

Shiver.

15 December 2015 Leave a comment

RockAm descoperit ce este Lerul. Ştiu că este o afirmaţie curajoasă, dar am motive să cred că există o susţinere solidă în spatele acestor cuvinte. Nu mă simt ca şi cum mi-aş fi dat seama cine l-a împuşcat pe JFK sau ca şi cum aş fi aflat întâmplător leacul împotriva virusului Ebola. Şi totuşi, raportat la meleagurile autohtone, tind să cred că o asemenea descoperire s-ar putea dovedi valoroasă din punct de vedere spiritual, pentru că sunt deja mulţi ani de când ne întrebăm cu toţii -Cum adică Ler? Ce este Lerul?
Ei bine, am găsit răspunsul!
Totul a început odată cu intrarea în actualul sezon al sărbătorilor de iarnă. Aflându-mă de mai bine de un deceniu într-o mizantropie care deja îmi balansează cu brio caracterul coleric şi firea extrovertită, am ajuns, treptat, să urăsc din ficaţi sărbătorile de iarnă şi tot ce ţine de alaiul interminabil de feeling-uri artificial concepute pentru a destinde episodic fruntea omului modern, cu scopul de a-i încărca bateriile pentru anul ce urmează.
De câte ori intrăm în perioada turbării sociale, adică 1 Decembrie – 9 Martie, simt că-mi face poc o venă. Luminiţe, urări, cei dragi, brad, beteală, Read more…

După ce a făcut politică şi ne-a dat note, Dumnezeu face stand-up comedy. Isn’t God cool?!…

10 December 2015 Leave a comment

Cool ChristActuala conducere a BOR este cea mai inumană, lipsită de har şi plină de viclenie cloacă de farisei pe care a avut-o Biserica Ortodoxă Româna de-a lungul istoriei.
Înaltpreasreasfinţia sa Daniel, Arhipăstor statornic al Banatului, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este, în opinia mea, cel mai nepriceput, avar, lipsit de suflet, cinic şi depărtat de la Calea mântuirii cap al BOR din câţi s-au aflat până acum în această funcţie.
Plecând de la cele două afirmaţii, care pentru mine au calitate de adevăr, fiind convins de veridicitatea lor, aş dori să analizez puţin câteva aspecte care au legătură cu latura lumească a desăvârşirii spirituale a omului, cea călăuzită de către urmaşii Apostolilor pe pământ – preoţii.
Din capul locului doresc să menţionez faptul că gândurile mele înşirate în cele ce urmează nu sunt o emanaţie a dispreţului sincer pe care-l nutresc faţă de actuala conducere a BOR, ci vin ca urmare a cumulării mai multor impresii personale antagonice cu propriile-mi convingeri, motiv pentru care voi încerca, pe cât posibil, să-mi păstrez o răceală analitică aproape mecanică în exprimare.
Pentru a trage unele concluzii cu privire la rolul nociv pe care şi l-a însuşit BOR în ultimul deceniu, voi avea în Read more…

Mediocritate, te iubesc!

12 July 2015 2 comments

The DudeDetest ambiţia cu toată puterea fiinţei mele. Mi se pare unul dintre cele mai nocive sentimente umane, dacă nu chiar cel mai nociv dintre ele. Cred asta pentru că ambiţia stă la baza multor schimonosiri ale sufletului. Din ambiţie ia naştere orgoliul. Ambiţia pune bazele răzbunării. Tot ambiţia este responsabilă şi pentru apariţia parvenitismului. De fapt, chiar şi lucrurile benefice care pot fi realizate ca urmare a ambiţionării protagoniştilor, rămân de-a pururi sub sceptrul unor reuşite care nu pot fi încununate cu un zâmbet plin. Parcă nu-ţi vine să te bucuri pe deplin atunci când ştii că obţii ceva pozitiv având la bază îngrozitorul foc lăuntric al ambiţiosului, care-l macină până la paroxism într-o turbare continuă, nedându-i voie să aibă clipe de respiro şi ducându-l, ultimativ, într-o stare din interiorul căreia doar ia act de reuşită, fără însă a se putea bucura copilăreşte de ea, atâta timp cât munca interioară depusă pentru obţinerea ei a fost colosală.
Ce-mi veni să scriu despre subiectul ăsta? Nimic special. Urăsc ambiţia de când mă ştiu. De fapt, de când mă întrebau părinţii – Tu nu vrei să fii ambiţios? Vrei să ajungi ultimul la învăţătură? Apoi, văzând că nu le răspund aşa cum sperau ei că le voi răspunde, în timp, ajunseseră să se resemneze şi să-mi arunce vorbe de genul – N-ai pic de ambiţie! (sperând în zadar că asta mă va motiva). Aşa e. Nu aveam şi nu am. Ulterior, odată cu trecerea anilor, văzând că reuşesc să duc multe task-uri la bun Read more…

You and me and five bucks.

14 April 2014 Leave a comment

Pure love-Sunt fericiţi oamenii care măsoară succesul în bani şi proprietăţi?
Sunt convins că este foarte dificil de oferit un răspuns la o asemenea întrebare, atâta timp cât fericirea este o stare profund personală şi subiectivă, ceea ce face aproape imposibilă cartografierea unui traseu bine stabilit care să ducă la obţinerea ei.
Şi totuşi insist, schimbând întrebarea:
-Oamenii care măsoară succesul în bani şi proprietăţi simt că trăiesc, său simt că există?
Am schimbat în acest mod întrebarea, deoarece am convingerea că fericirea este într-o strânsă legătură cu verbul a trăi, nu nu verbul a exista. Şi asta pentru că doar fiinţele vii trăiesc, în timp ce existenţa este posibilă şi în cazul obiectelor, motiv pentru care un om poate fi fericit, însă unei veioze îi va fi imposibil să atingă nirvana.
-Si totuşi, ce-i face pe unii oameni să aleagă existenţa în locul traiului?!
Convins fiind că deja mă afund în prea multe întrebări, voi încerca să-mi ofer singur argumente, nerăspunzând în mod direct niciuneia.
Cred că totul pleacă de la deciziile luate de fiecare dintre noi în forul nostru interior şi de capacitatea noastră de a ne complace, mergând cu valul opiniilor generale, sau de a ne păstra unicitatea alegând să păşim pe calea noastră proprie, care ne deschide un drum deloc bătătorit, însă capabil să ne ofere şansa trăirii unei vieţi complete (cu bune şi cu rele), prin însăşi Read more…

Orgasm.

1 August 2013 4 comments

OrgasmÎntr-o lume a relativităţii, ar fi o nesimţire să ne putem baza pe ceva atât de imprevizibil precum orgasmul. La naiba!, incertitudinile sexuale se răsfrâng până şi asupra preferinţelor legate de partener, de multe ori orgasmul fiind un side effect, o latură a actului sexual în sine, deseori reprezentând doar un mijloc, nu scopul obţinerii plăcerii. Şi asta pentru că perversiunile şi obsesiile au trecut de mult graniţa decenţei şi a bunului simţ, iar scara folosită de cei care doresc să escaladeze nesfârşitul multe al plăcerilor, nu mai are de multă vreme trepte, ci oferă aripi vizitatorilor…în drumul lor către heaven. Însă nu un heaven Biblic, promis nouă drept premiu al înfrânării de la păcat, ci un heaven al deliciului, pe care-l căutăm aici printre noi, într-un mod lumesc, dar care uneori se poate întrepătrunde cu sensul Biblic, dacă protagoniştii preferă…perfecţionarea si profesionalizarea în locul exagerării… 😉
Spun asta pentru că există atât de multe femei nesigure pe trăirile lor fizice, care se zbat tot timpul în incertitudini când vine vorba de experimentarea şi definirea propriilor orgasme, la fel cum există şi o sumedenie de bărbaţi cu reale probleme erectile, complexe cu privire la potenţă şi victime ale ejaculării precoce. Asemenea disfuncţionalităţi duc în timp la adâncirea traumelor, la un low self esteem şi de cele mai multe ori formează bariere insurmontabile, care transpuse în relaţiile sociale au ca rezultat oameni timizi, timoraţi, introvertiţi, lipsiţi de curajul abordărilor şi care se panichează când se află în faţa unui iminent contact fizic concret.
Statistic vorbind, aproape jumătate dintre femei nu au simţit vreodată un orgasm intravaginal profund, iar un sfert nici măcar pe cel clitoridian. Pe de altă parte, câţi bărbaţi pot presta o noapte întreagă, fiind capabili să-şi aştepte partenera să Read more…

Amprenta irepetabilei iubiri.

1 June 2013 Leave a comment

The way to ther other side-Nimic nu este veşnic…
-Oare?!
Fiecare eveniment, trăire, proces fiziologic, gând, viaţă, plus tot ceea ce ţine de lumea materială, fiind supus legilor fizicii, are un început şi un sfârşit. Universul e cinic. Exact. Matematic. Fie că eşti credincios, fie că eşti ateu, eşti automat supus inevitabilităţii sfârşitului. Sfârşitului a orice… Începând cu ceea ce faci, continuând cu ceea ce gândeşti (pentru că intervine uitarea), şi terminând cu moartea. Inexorabila moarte. Calma, blajina, răbdătoarea şi fatidica moarte. Totul se naşte, trăieşte şi moare. Până şi istoria ar fi moartă, dacă nu ne-ar fi dus capul să ne apucăm de scris, şi de dus vorba din gură-n gură, generaţie peste generaţie, ca să preîntâmpinăm apariţia uitării. Regii şi împăraţii mor aidoma săracilor, iar moartea este singura responsabilă de realizarea unei egalităţi perfecte a tuturor făpturilor vii; o egalitate pe care ar invidia-o adepţii comunismului, întrucât nimic, niciodată, nu a putut şi nu va putea aduce o egalitate perfectă între toţi oamenii de pe pământ, aşa cum face moartea. E ca şi cum s-ar atinge zero absolut în materie de temperatură, sau precum o întâlnire pe care ţi-ai da-o cu Fata Morgana
Şi totuşi am nesimţirea să consider că există ceva care poate sfida moartea. Îi poate râde-n faţă din postura intangibilităţii. Odată născută, poate dăinui ev după ev, şi nu moare decât odată cu moartea însăşi. Iubirea. Nu am cunoştinţe medicale, însă vreau să cred că până şi bolnavii de alzheimer încă simt iubire. Pentru că iubirea înmugurită în inima unui om, nu are legătură cu uitarea. Rămâne în cel mai dosnic colţ al sufletului, rezistă tuturor intemperiilor Read more…

Keep your head up, my love.

14 April 2013 Comments off

The life inside mePe vremea când citeam Pendulul lui Foucault al lui Umberto Eco, tare neghiob şi ignorant mai eram. Nu că acum aş fi altfel… Doar percepţia mi s-a schimbat o ţâră. Am devenit puţin mai atent la ansamblu, văzând mai mult decât un stop cadru, şi având mai mult de o singură mutare în expectativă. Culmea e că n-am mai jucat Şah de multişor, dar sunt convins că acum aş juca mai bine decât pe vremuri. În fine…
Cred că la baza noilor abordări, dincolo de orice fel de strategie, pentru că nu-mi stă în fire o analiză prea profundă, s-ar afla un alt sistem de referinţă. O anamneză transformată în scenariu. Iar asta se întâmplă datorită pendulului. N-am cutezanţa de a spera că pot emite judecăţi cu valoare de adevăr, dar până la urmă, propriile mele răspunsuri se transformă din supoziţii în axiome, atâta timp cât feed-back-ul raţiune-simţire îmi transmite că în ceea ce mă priveşte, enunţurile pe care mi le ofer reuşesc să împace gândurile cu simţirea.
Multă vreme m-am agăţat de un cui imaginar, bătut adânc în conştiinţa proprie, în jurul căruia pendulam căutând gravitaţia. Am crezut că esenţa găsirii căilor pierdute, dar mai ales nucleul aflării multor răspunsuri căutate de sute şi mii de ani, se află în -Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturnă pământul. Însă Arhimede nu m-a mulţumit, astfel încât am extrapolat ce-a spus el, adăugând o înţelegere personală a respectivei expresii, şi transformând-o în -Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturnă întreg Universul. Pentru că până la urmă, în lipsa unui punct de sprijin, în lipsa unui reper la care să ne raportăm dincolo de orice formă de tăgadă, într-un mod incontestabil, haosul în care ne aflăm seamănă mai mult cu o derivă în vid, în care corpuri Read more…

Love is blindness…

3 April 2013 16 comments

Love under the moonMultă vreme n-am putut înţelege conceptul. Ca pe multe altele de altfel, dar în cazul ăsta chiar mă ofticam. Pentru că nu încăpea în mintea mea obtuză, ideea de orbire a iubirii, de…orbecăire exact în clipele cele mai plăcute, care poartă cu sine cea mai frumoasă trăire a omului – dragostea.
Atât de dobi…de…pros…de idi…, pardon…atât de îngust la minte eram, încât până şi incredibilul film Eyes wide shut, l-am înţeles (sau m-am chinuit să-l înţeleg) având la bază atracţia fizică, pasiunea carnală, nicidecum iubirea sinceră. Şi asta pentru că n-am putut înţelege cum poate exista iubire cu…ochii larg închişi.
Fiind un adept al lucrurilor concrete, derivate din ideea ce-i în guşă-i şi-n căpuşă, nu puteam să cuprind cu puterea minţii, o situaţie în care m-aş putea afla fie orbecăind în căutarea iubirii, fie trăind în lipsa ei, dar totuşi simţind-o fără să mă pot controla. Pentru că de fapt, Blind Love, cam asta înseamnă. Fie o cauţi fără s-o vezi, fie ai avut-o, din varii motive ai pierdut-o, iar acum iubeşti…locul în care a fost…în sufletul tău…
Schimbarea înţelegerii mele a apărut treptat. N-am avut o epifanie survenită într-o deplină stare de serenitate. Ci am trecut prin mai multe etape. Iniţial am cunoscut-o pe Eli. Ştiu că lumea-i spune Elly, dar eu prefer să-i spun Eli. Dacă vă spun motivul o să vi se pară că-s un caz definitiv şi irevocabil de cămaşă cu mâneci încheiate la spate şi geamuri cu gratii către o curte cu verdeaţă… Read more…

J’ai tellement besoin d’amour.

8 March 2013 32 comments

Shooting a woman's heartThe french are doin’ it better, I tell you! Iar exprimarea în engleză nu-i deloc întâmplătoare. Sunt două motive pentru care am ales-o. În primul rând pentru că în opinia mea, tot ce ţine de iubire, love, l’amour, sau cum doriţi să-i mai spuneţi, capătă un cu totul alt înţeles, dând un sens al profunzimii, atunci când vine vorba de francezi şi de felul în care tratează ei dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Şi în al doilea rând, pentru că cel puţin în România, duelul percepţiilor este dat între engleză şi franceză, cu tot ce ţine de aceste abordări diferite, dincolo de aspectul pur lingvistic.
Cu toate că suntem un popor latin francofil, care ne-am axat istoria ultimelor sute de ani pe tot ce derivă din gândirea, politica, aspiraţiile şi simţirile franceze, cel puţin în ultimii 25 de ani, ne-am tot uitat înspre un Vest puţin mai îndepărtat, trecând peste meleagurile europene, undeva dincolo de ocean, împrumutând cu nesaţ cultura (dacă se poate vorbi despre aşa ceva) americană.
Ţin minte că am apucat această întoarcere ca la 23 August, încă din şcoală. Se terminase epoca în care se preda rusă şi germană, şi eram de ani buni în plin avânt franţuzesc. În sensul că limbile străine predate erau franceză şi engleză, în ordinea asta, tocmai pentru a puncta importanţa lor. Se făceau mai multe ore de franceză, programa şcolară conţinând pe lângă acest aspect şi o materie la istorie plină de referinţe concrete asupra frăţiei dintre poporul francez şi cel român. Nu ni se preda Read more…

…or am I a wishful thinker?

1 March 2013 21 comments

Woman blossomRăsar femei. Propoziţie simplă. Înţeles complex.
Pe zi ce trece, mă conving şi mai mult că sărbătorirea femeilor odată cu venirea primăverii, este inventată de bărbaţi. Fiind deseori invidioase unele pe altele, femeile n-ar fi putut născoci o asemenea festivitate a înmuguririi vieţii, pentru simplu fapt că ele nu se îndrăgesc între ele cu o intensitate asemănătoare cu dragostea pe care le-o purtăm noi, bărbaţii. Iar dragostea noastră pentru ele este atât de mare, încât n-am putut corela un alt anotimp, cu gingăşia, delicateţea şi fragilitatea lor.
Nu puteam să le arătăm iubirea odată cu gerul napraznic, pentru că ar fi însemnat o aluzie la firea lor afurisită uneori, aprigă precum nopţile friguroase de iarnă, aşa cum nu puteam sărbători frumuseţea lor alăturând-o unei călduri insuportabile, asemănătoare cu diversele lor stări schimbătoare, care îi fac pe bărbaţi să caute o ascunzătoare departe de tirul lor verbal, precum facem cu toţii vara când e cald afară de simţim că ne fierbe creieru-n cap. Dacă mi s-ar fi cerut mie părerea, sau dacă ar fi contat în luarea deciziei cu privire la data sărbătoririi femeii, trebuie să recunosc în cel mai sincer mod, că aş fi optat pentru toamnă, nu pentru primăvară.
Primăvara mi se pare un anotimp uimitor. Nici o primăvară până acum n-a trecut fără să-mi dea coate imaginare, trezindu-mă din amorţeala iernii. Parcă învăţ iar să merg, să respir, să…cunosc lumea şi mediul înconjurător. Din punctul meu de vedere, primăvara este mai mult un anotimp al reobişnuirii, decât un anotimp al primenirii. Poate şi pentru că sunt o fire mai nostalgică, uşor Read more…

Go where i would, I cannot.

24 February 2013 25 comments

GhioceiN-am mai compus de mult o poezie, dar am măcar satisfacţia descoperirii unor versuri geniale în melodii superbe.
Îmi place foarte mult să ascult muzică. Nu m-aş numi un meloman, cât mai degrabă un fel de ascultător feroce…sau, devorator de gâdilături pe creier. Îmi plac multe genuri, printre care şi cel instrumental. Însă când vine vorba de melodiile în care sunt prezenţi şi solişti vocali, devin puţin mai exigent. Şi asta pentru că atunci când ascult o melodie, mă influenţează foarte mult versurile. Sunt şi momente în care doar aud muzică, iar atunci, luat cu una, cu alta (la treburi mă refer ;)), nu bag de seamă versurile, sau mai bine zis…nu sunt atent la ele. Bine, asta se intamplă şi datorită faptului că nu prea ascult melodii în primă audiţie, atunci când tastez/citesc articole/fac treabă prin casă, sau am alte…îndeletniciri.
Tocmai ăsta-i motivul pentru care-mi sar în ochi (mai bine spus, urechi), anumite versuri, care, acompaniate de linii melodice senzaţionale, dau o şi mai mare încărcătură imaginativă, melodiilor care-mi urcă-n creier, şi care ulterior coboară-n inimă. Dacă-i doar instrumentală, ok…nu zic nu, dar dacă mai are şi versuri scrise cu sufletul, cântate cu voci chinuite de însemnătatea cuvintelor respective, atunci tacâmul e complet.
Presupun că aţi observat obiceiul meu de a posta şi versurile odată cu melodiile pe care le împărtăşesc cu voi. N-o fac în sens negativ…nu desconsider cititorii, insinuând că n-ar şi limba Read more…

Şansă.

1 February 2013 16 comments

HopeConform gramaticii limbii Române – substantiv feminin.
Conform dex – circumstanţă favorabilă, posibilitate de reuşită, de succes; noroc. La plural – sorţi (de reuşită). Probabilitate de a obţine un succes. Ansamblu de circumstanţe favorabile; concurs de împrejurări fericite; fortună.
Amuzant, nu-i aşa? 🙂 Până şi dex-ul admite că împrejurările trebuie să fie fericite. 😉 Dar bine…lăsând la o parte umorul aproape ironic şi deosebit de cinic al dex-ului, constat altceva. Că în dex nu este cuprinsă înţelegerea profundă a cuvântului atât de des folosit de oameni. Între noi fie vorba, şansă cu înţeles de noroc este extrem de rar folosit de oameni. Poate doar funcţionarele loteriei române, care-ţi încasează banii din spatele ghişeelor, înmânându-ţi biletele de 6/49, să-ţi mai ureze un -Succes! alături de o -Şansă! aproape insesizabilă fonic. Sau poate unii comentatori sportivi, prea obosiţi de ei înşişi în propria viaţă, să mai folosească în loc de -Le urăm baftă alor noştri!, un -Sper să aibă şansă echipa noastră!, moment în care poţi să schimbi postul, ştiind că o asemenea coabe n-are cum să însemne decât o înfrângere garantată. 😀
Şi totuşi, pe lângă clasicul înţeles legat de noroc, sorţi sau succes, şansă mai înseamnă şi altceva. Ceva mult mai profund, care n-a putut fi definit într-un înscris oficial, pentru că implică o deosebit de mare încărcătură personală, fiind subiectiv privit şi asimilat de cei care-l folosesc în vorbire, ori Read more…

Cinşpe coţi de zăpadă albă pură.

20 January 2013 21 comments

DesktopN-am jucat în viaţa mea vreo leapşă şi nici nu cred că o să se întâmple aşa ceva prea curând, cu toate că am primit vreo câteva invitaţii pe care, spre ruşinea mea, nu le-am onorat…încă.
Şi totuşi, chiar dacă nici acum n-a fost cazul, mi-a venit mie ideea de a participa, aşa, fără invitaţie directă. De ce? pentru că mi-a plăcut foarte mult această leapşă – dacă-i pot spune aşa. Totul pleacă de la ultimul articol al lui Eli şi este vorba despre desktop. Un articol în care să arătăm felul în care suntem întâmpinaţi de propriul desktop, la fiecare deschidere a PC-ului, sau pe care-l vedem la fiecare alt-tab…
Şi cum mi-a plăcut mult de tot desktop-ul ei, am ţinut morţiş să-i imit gestul. Bine, al meu n-are prea multe de arătat, dar punctez în felul ăsta două momente interesante pentru blog-ul meu. Şi anume prima leapşă care-mi place deosebit de mult (chiar dacă nu am primit o invitaţie directă), plus ziua în care am reuşit să bibiresc îndeajuns de bine setările blog-ului, încât să-mi creez mai multe meniuri în care să-mi organizez articolele pe căprării. 🙂
Doream de câteva luni să-mi creez asemenea meniuri, m-aş fi mulţumit fie şi numai cu unul singur, iar acum pot să spun că-s în al nouălea cer, după ce am reuşit să-i dau de cap în aşa fel încât să-mi fac cât de multe doresc. Şi nu, nu sunt meniuri gen pagină, cu un articol şi atât, ci pagini de sine stătătoare, de tipul meniului principal, care pot conţine mai multe articole. I’m so fucking happy! Şi tocmai azi m-am hotărât să mă opresc din băut. Fir-ar să fie! 😦 Sărbătoresc cu apă plată…pfff…lame.
Read more…

Protected: Nothing really ends.

14 January 2013 Enter your password to view comments.

This content is password protected. To view it please enter your password below: