Archive

Archive for the ‘Filme.’ Category

Heads? Or…tales?…

28 March 2013 25 comments

Gargarita pe un puf de papadieDreamchasers……… Aren’t we all?!
Unii îşi petrec întreaga viaţa căutând, scormonind, aşteptând, sperând, deznădăjduind, agonizând, resemnându-se, fiind tot timpul într-un pursuit of happiness deloc ofertant. În timp ce alţii devorează din plin tot ce li se oferă, sau pur şi simplu primesc în dar nesperate şanse către o fericire sublimă, uneori dându-şi seama destul de târziu că au avut în mână cel mai de preţ bun al omului. Am ales cu grijă folosirea timpului trecut, pentru că în general tot ce-i frumos durează puţin, iar ce este absolut superb, cochetând şi atingând divinul, atât în spirit cât şi în trup, durează şi mai puţin, părând a fi o singură clipă…un flash scurt din care n-ai timp să înţelegi prea multe cât timp îl trăieşti, ci abia ieşit din filmul al cărui actor ai fost fără voie, realizezi Roller Coaster-ul prin care ai trecut.
Iar atunci ai de ales una din două opţiuni, foarte bine conturate. Fie rămâi cu sechele jinduind şi tânjind o viaţă întreagă după ce-ai avut şi ai pierdut, fie înveţi din experienţa respectivă, o treci la achievements, şi îmbrăţişezi ceea ce urmează să-ţi ofere viaţa (unica) în continuare, cu un zâmbet plin de subînţeles pe faţă, conştient fiind de şansa pe care ai primit-o de a avea parte de ceva la care alţii doar visează şi aşteaptă o viaţă întreaga fără să aibă. Am ales să spun unica, pentru că viaţa nu iartă ratările. E ca la fotbal. Dacă ratezi cu poarta goală de la doi metri, ocaziile se răzbună, şi primeşti tu gol când nu te aştepţi. Cred că de fapt în asta constă Read more…

Advertisements

The tall man.

9 January 2013 29 comments

The Tall Man MovieDacă un film este judecat în urma analizei făcută influenţei pe care o are asupra privitorului şi a capacităţii de a schimba ceva într-un mod dramatic înăuntrul celor care rezonează cu storyline-ul respectiv, atunci pot să afirm fără nicio urmă de îndoială că The tall man este cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată. Şi nu, nu sunt sub influenţa momentului. L-am văzut pentru prima oară în urmă cu două zile jumate, tocmai pentru a evita o primă impresie profund subiectivă. Dacă aş fi scris ceva despre el după prima vizionare, cu siguranţă aş fi exagerat puţin, pentru că sunt uşor influenţabil şi pentru că judec totul într-un mod foarte personal. Aşa că am aşteptat o zi, l-am mai văzut odată, cu ea alături, şi pot să spun că a 2-a oară a fost o experienţă chiar mai intensă decât prima dată.
Mă tot gândisem la un articol în care să recomand un film, numai că intervenise o problemă obiectivă. În ultima lună am văzut vreo 3-4 demne de a fi remarcate, filme cu adevărat bune, aşa că îmi era foarte greu să mă decid asupra unuia. Se pare că problema asta a rezolvat-o The tall man, pe care l-am văzut de două ori în două zile, aproape fiindu-mi frică să nu cumva să greşesc în aprecieri.
Era noaptea dinspre 6 spre 7 Ianuarie. Doamna dormea – ca de obicei… 🙂 Iar eu, tot ca de obicei, căutam un film prost. În general mă uit singur la filme horror, categoria C, cu actori no name – adică toate ştifturile pe care madama nu le serveşte. 😀 Aşa că în momentele în care nu-i şi ea prin Read more…

Prometheus. Ridley Scott e animal.

20 November 2012 18 comments

Să vezi, printre multe altele, Star Wars, The Evil Dead şi Dune în 1984 la doar 7 ani, pentru ca apoi, în 1986 să vezi şi Aliens, ai doar o şansă din două variante bine determinate. Fie ajungi un introvertit timorat, nictofob, claustrofob şi cu reale şanse de a dobândi severe afecţiuni psihice la maturitate, fie ajungi un înfocat admirator al literaturii şi cinematografiei S&F şi horror, cu o imaginaţie extrem de bogată, extrovertit, avid după întuneric şi tot ce ţine de necunoscut, pasionat de ştiinţă şi descoperiri şi care-şi refulează frustrările cauzate de lipsa unui boom real în ce priveşte progresul tehnologic şi colonizarea de noi planete, în gaming, citit şi vizionat filme pe bandă rulantă. Din fericire, datorită plonjonului adânc în cea de-a 2-a variantă, pot spune că-s un caz fericit, la care cu siguranţă un rol covârşitor de mare l-au avut şi părinţii mei, care pe lângă educaţia pe care mi-au oferit-o, mi-au pus la dispoziţie şi un mediu adecvat creşterii armonioase, nicidecum unul propice dezvoltării unor eventuale sechele şi sindroame posttraumatice.
Ţinând cont de acest aspect al copilăriri mele şi al dobândirii acelei pofte nebune de tot ce ţine de S&F şi horror, încă de la acea vârsta fragedă, am de gând să fac o trecere în revistă a preferinţelor mele în acest domeniu, cu accent pe S&F, lăsând horror-ul pentru altă dată. Consider că după aproape 30 de ani de cărţi, filme şi jocuri pe computer, pot să trag o concluzie cu privire la un eventual top personal. Iar această concluzie vine oarecum firesc, după ce am avut privilegiul de a urmări ceea ce mi se pare a fi dopul pus Read more…

Thank you…Rebecca.

3 October 2012 34 comments

Sunt nesimţit. Încrezut şi nesimţit. Înfumurat, încrezut şi nesimţit. Ba nu! Arogant, înfumurat, încrezut şi nesimţit. Şi pentru că sunt toate astea la un loc, îndeajuns de mult din fiecare în parte şi toate la un loc, am şi foarte mult tupeu. Şi exact acest tupeu, care se află în mine în cantităţi uriaşe, mândru pentru că tronează deasupra celorlalte trăsături de caracter menţionate niţel mai sus, îmi da puterea de a susţine plin de emfază, printre dinţii rânjiţi drept simbol al atotcunoaşterii, că am înţeles ce este iubirea. Total. Nimic din ce există pe pământ nu mai poate să-mi zdruncine convingerea pe care pentru prima dată am căpătat-o, cu privire la răspunsul care inevitabil stă pe buzele fiecărui om, la un moment dat în această viaţă. Da, ştiu ce este iubirea! Când am aflat asta? Păi, la ora 2:13 A.M. la data de 3.10.2012. Atunci am terminat de vizionat filmul care mi-a dat toate răspunsurile de care mai aveam nevoie.
Ştiu că sună pueril, dar…chiar aşa şi este. Şi eu m-am mirat. Nu credeam că după 35 de ani, în care am dus o viaţă cam …grăbită şi foarte dezordonată, aveam să aflu în sfârşit răspuns la una dintre cele mai profunde întrebări pe care omul şi-o adresează sieşi, tocmai urmărind un film – îndeletnicire care-mi ocupă foarte mult timp (din fericire). Şi dacă oricum eram pregătit să răspund provocărilor pe care Lulu mi le-a făcut în două rânduri, m-am gândit că ar fi bine s-o fac fix acum, când în sfârşit am găsit răspunsul.
Read more…

Hello, my name is Simon. I live in the weak and the wounded, Doc.

30 September 2012 10 comments

Primii paşi făcuţi pe holurile pustii, i s-au părut precum pătrunderea într-o lume nouă. Veche din punct de vedere material, însă nouă din perspectiva abordării vieţii în sine. Trecerea anilor, deteriorarea accentuată a clădirii, urmele lăsate de puştii teribilişti care-şi făceau veacul pe acolo, nu par să-i disturbe felul în care vede, dar mai ales simte totul în jurul său. Încercarea de a nega pornirea către un drum necunoscut, dar pe care-l simte din ce în ce mai aproape, pare ridicolă, atâta timp cât discuţiile într-o notă amuzantă, poate mult prea prietenoasă, pe care le poartă cu cei doi care-l însoţesc, nu-i deviază deloc atenţia de la vocea din lăuntrul fiinţei sale, pe care cu greu o mai poate stăpâni. Şi cu toate că inevitabilul bate la uşă, zâmbeşte, răspunde cordial, face abstracţie de la atracţia pe care întreaga atmosferă o exercită asupra lui. Şi totuşi, în momentul în care ajunge în aripa rezervată pacienţilor extremi, renunţă. Faptul că află unde este el acum, faptul că înţelege în sfârşit că acolo au fost ţinuţi cei mai periculoşi psihopaţi, îl face să piardă lupta pe care incă se mai prefăcea că o duce în sinea sa. Lumina difuză, petele de întuneric amestecate cu firavele raze de soare, picuratul stresant al apei care inundase holul, nu par să-i abată privirea de la restraining chair-ul, postat ostentativ la celălalt capăt al imensului culoar al suferinţei. Acum ştie că pacienţii cu afecţiuni Read more…

Cel mai prost film bun.

18 August 2012 12 comments

 Am mai vorbit despre filme și-o s-o mai fac, numai că de data asta, vă previn încă din start, să încetați a mai citi în continuare, dacă vreți să vedeți filmul fără a ști detalii despre el. N-o să mă abțin de la povestit, pentru că nu pot. Pur și simplu mi-e imposibil să nu spun câte ceva despre ce se întâmplă în film, atâta timp cât eu consider că este de departe cel mai groaznic film făcut vreodată în istoria cinematografică. Sper să fie singura dată când cedez impulsului de a vorbi despre un film altfel decât evaziv. În general făceam referire la regie, motaj, actori, senzațiile pe care le naște în privitor, muzică etc. Numai că frumusețea asta de film oribil mă forțează s-o fac.
De ce frumusețe de film? Pentru că este aproape perfect realizat din punct de vedere cinematografic, iar Oscarul pe care l-a luat (a câștigat unul din patru nominalizări) stă mărturie pentru asta. De ce film oribil? Pentru că dacă ești om, îți înfige mâna în piept, îți smulge inima,  ți-o rupe-n două, scuipă în ea, o trântește la pământ și ți-o calcă în picioare. Din punctul meu de vedere, lasă privitorul cu o combinație dintre cele mai Read more…

Humiliation!

4 August 2012 15 comments

Urăsc răzbunarea, dar iubesc umilirea.
O să încerc să explic.
Din punctul meu de vedere, răzbunarea este mult prea chinuitoare, ca și sentiment. Faptul că-ți aloci o bună parte din timp, la care adaugi resurse, doar pentru a ticlui un plan să-i vii de hac celui pe care-l urăști, este de fapt un procedeu cu efect de bumerang, pentru că în tot timpul ăsta, suferi și te consumi cel puțin la fel de mult ca și cel pe care-l țintești. Persoanele care caută să se răzbune ajung să nu mai doarmă noaptea, măcinate fiind de grija pe care o poartă targetului.
Eu unul n-am de unde să știu concret cum stă treaba cu un asemenea sentiment, pentru că eu nu m-am răzbunat niciodată. Eu doar am umilit, așa că vorbesc despre răzbunare doar din perspectiva celui care înțelege din afară un fenomen, nu referindu-mă la vreun exemplu personal.
Și așa ajung la umilire, care în opinia mea este pur și simplu descătușarea tuturor sentimentelor negative acumulate împotriva unui fenomen, unei persoane sau unui grup de persoane. Multă lume consideră și umilirea ca făcând parte tot din tacticile de răzbunare, numai că cei care fac greșeala asta de interpretare, uită că umilirea (cel puțin în viziunea mea), este lipsită de premeditare. În timp ce răzbunarea constă în planificarea minuțioasă a unor Read more…

Vis inuman. Filmul regizat de mine.

20 May 2012 39 comments

Acesta nu este un film. Cine susține contrariul n-are decât să-și continue existența într-o lume a ignoranței.
Nu-l pot cataloga drept film pentru că domnul regizor, pe numele său Tom Tykwer, a poftit neinvitat în ființa mea, a cotrobăit acolo nestingherit răscolind tot ce-a gaist în cale, a creeat o mixtură de sentimente și trăiri în cel mai simplu și visceral mod posibil (întocmai actorului principal care i-a creeat primul parfum lui Dustin Hoffman în atelierul acestuia), și-a bătut joc de lumea în care trăiesc și după ce m-a siluit, m-a abandonat într-o lume mult prea hidoasă.
După ce-am râs, am aplaudat, ba chiar am chicotit în cel mai infantil mod posibil, am plâns sau am bombănit prostește, după ce am înjurat sau aclamat, după ce am trecut prin momente în care a trebuit să-mi aduc aminte să respir și m-am trezit spunând de zeci de ori așa ceva nu seee poaaateee!!!, finalul acestui vis de două ore șaptesprezece minute și cincizeci de secunde pe care lumea modernă se încăpățânează să-l numească film, m-a propulsat cu o viteză amețitoare într-o stare de uluire vecină cu o contemplare catatonică din care cu greu am putut ieși pentru a fi în stare să scriu câteva cuvinte.
Îl am în PC de aproape trei ani, alături de alte câteva sute de filme care mă așteaptă cuminți să le vizionez. Read more…

Martha Marcy May Marlene

9 May 2012 19 comments

 M-am gândit să vă recomand un film. N-am vreo acreditare excepțională în sensul ăsta. Mă recomandă doar vasta experiență. Am văzut undeva între trei și patru mii de filme în ultimii 28 de ani. În ultima vreme am început să urmăresc destul de multe filme categoria C doar de dragul descoperirii unor scenariști geniali, regizori sclipitori și, de ce nu, actori buni. Dar asta poate face subiectul altei discuții – nu de alta, dar chiar am vizionat câteva filme C excepționale.
În ce privește filmul pe care vi-l recomand acum, înainte de a spune vreo două vorbe despre el, aș dori să vă mărturisesc ceva de ordin personal. Întocmai oricărui cinefil înrăit, am și eu un top al preferințelor. Probabil din teama de a nu dezavantaja unele filme în comparație cu altele, atunci când mă gândesc la ierarhia pe care mi-am creeat-o, refuz să intru în detalii cu privire la pozițiile 2-10. De câte ori am fost întrebat de către un prieten în legătură cu poziția pe care consider eu că o poate ocupa un film în chart-ul meu, m-am referit la 11-20, apoi 21-50, etc. Am mărit topurile, însă niciodată n-am specificat concret pozițiile 2-10. Spun 2-10, pentru că întotdeauna am avut un preferat. Numai că acesta s-a schimbat cam odată la 2 ani, ba chiar anual în unele cazuri.
Ultimul caz este și cel despre care vorbesc acum. Și asta pentru că Martha Marcy May Marlene, l-a detronat pe Brothers (Tobey Maguire, Jake Gyllenhaal, Natalie Portman), care era încă din 2009 pe primul loc în clasamentul meu.
Între timp, să vă prezint și muzica din film. Asta e una dintre cele două melodii demne de menționat. E cântată de însuși John Hawkes, care e male supporting role în film. Îl recunoașteți și din Winter’s bone – o Read more…

Am cărat.

27 February 2012 Leave a comment

După cum era de aşteptat, m-am înşelat. Total. Hugo a luat 5 din 11, chiar dacă nu dintre cele importante, în timp ce The tree of life n-a luat nimic, cu toate că a avut 3 nominalizări. Păcat că n-a fost nominalizat la Best Documentary, Short Subjects, sau la Best Documentary, Features. Acolo ar fi câştigat cu siguranţă. Hollywood-ul m-a contrazis într-un mod plăcut de data asta.
După cum am mai spus, n-am apucat să văd Midnight în Paris, The iron lady sau The artist până în noaptea de 26.02.2012, dar după cum arăta recenziile, la care adaug şi părerea mult mai avizatului decât mine în materie de critică de filme, CTP, nici n-o s-o fac.
Mi se pare foarte bună interpretarea celei de-a 84-a ediţie a Oscarurilor pe care a făcut-o CTP în Gândul. Mai puţin părerile domniei sale cu privire la Hugo. Nu afirm că e ilogic ce spune dumnealui, însă din punctul meu de vedere, Hugo nu poate fi interpretat rece, calculat, aplicat, dintr-un punct devedere obiectiv. După cum bine spunea Mădălina într-un comentariul la articolul anterior, filmul ţi se pare minunat doar dacă îndrăgeşti foarte mult copiii. Este strâns legată interpretarea filmului, care nu poate fi făcută decât subiectiv, de afecţiunea pentru copii pe care o poate avea privitorul. La asta, aş adăuga eu şi nostalgia pe care o creează subiectul în sine – abordarea începutului Read more…

O să car.

23 February 2012 2 comments

După cum m-am obişnuit deja, noaptea Oscarurilor va fi cu siguranţă un show excelent, încununat de un fiasco total în ce priveşte decernarea premiilor. Sunt rari anii în care Americanii nu mă dezamăgesc. În unii ani sunt doar proşti sau hoţi. În alţii, excelează la capitolul infantilism, mai degrabă tipic unor copii uşor influenţabili, care sub vraja unui sentiment manipulatoriu, siluit pe întreaga durată a unui film, nu mai sunt capabili să facă diferenţa între un kitsch şi un film atins de geniu.
Nu-mi fac iluzii că anul ăsta va fi acel an din zece, în care premiile le vor lua cei care le merită. Intuiţia îmi spune că nu va fi vorba nici despre un an axat pe decizii proaste sau luate din interese pecuniare. Cred că va fi vorba despre infantilismul de care vorbeam niţel mai sus.
Ca în fiecare an, există măcar două filme care se bat pentru cele mai multe Oscaruri, în timp ce restul intră în cursă doar de dragul competiţiei, adică genul de filme care întâmplător câştigă un Oscar din 10 nominalizări.
Anul ăsta cursa va fi între The tree of life şi Hugo.
Le-am văzut pe amândouă. Am plâns la ambele. La unul de nervi, frustrare, uluire, angoasă, umilinţă,jenă, iar la final de bucurie că s-a terminat. La celălalt am bocit dintr-un singur motiv. E Read more…