Vara regretelor mele.

27 July 2014 10 comments

1456551_558246257589920_1114225911_n-O fi posibil să începi să urăşti ceea ce odinioară iubeai?!
-Poftim?
-Am spus, o fi pos…
-Da, da!… am auzit ce ai spus.
Zâmbetul ei ironic ar fi fost de ajuns pentru a-l face să înţeleagă că nu era necesară repetarea întrebării, dar n-a vrut să scape momentul răsucirii cuţitului în rană. Ştia cât de mult îi plac lui glumele de tipul ăsta, aşa că nu scapa nicio ocazie pentru a-l înţepa discret, furându-i zâmbete şi momindu-l să-i răspundă pe măsură.
-Doream să înţeleg ce te-a apucat de vii cu întrebarea asta profundă… continuă ea pe un ton măsurat.
Văzuse că lui nu-i arde de glume, nici măcar nu întorsese capul spre ea pentru a-i surprinde zâmbetul jucăuş, îşi dădu seama că n-are sens să insiste, motiv pentru care transformă amuzamentul în curiozitate. O curiozitate deloc disimulată. Ştia că dacă n-ar fi fost mahmur ar fi insistat să conducă el maşina şi tocmai de aceea dorea să afle motivul pentru care l-a apucat un asemenea subiect fix acum, pe căldura asta insuportabilă.
-Nu m-a apucat nimic. Uneori mă întreb dacă cele două sentimente sunt învecinate. Niciodată n-am crezut că sunt. De câte ori auzeam pe cineva că spune -Dacă iubeşti prea mult, rişti să treci graniţa către ură, credeam că-i pur şi simplu o persoană idioată, care nu înţelege sensul iubirii.
Îl văzu cu coada ochiului cum scoate un nou şerveţel pentru a-şi şterge sudoarea de pe frunte. Ştia cât de mult detesta căldura, aşa că-i cumpărase două pachete de şerveţele atunci când el o rugase din maşină să-i ia un suc şi un pachet de şerveţele în timp Read more…

#Uniţi!… #Votăm!… #Şi lobotomizăm!

24 May 2014 Leave a comment

RetardIar alegeri…
De data asta nu-s ale noastre. Adică, sunt cu ai noştri, executate de către noi, dar nu au un corespondent real în viaţa politică internă, decât în măsura în care procentele astfel obţinute de către ei vor juca un rol copleşitor de mare în alianţele care se vor forma ulterior, în vederea celor mai importante alegeri ale ultimilor 5 ani, cele Prezidenţiale. Cei care vor fi votaţi acum nu vor avea prea multe tangenţe cu societatea românească. Poate vor face din când în când subiectul anumitor emisiuni ale televiziunilor de ştiri, aidoma lui Vadim Tudor, Gigi Becali şi Elena Băsescu, demni reprezentanţi ai poporului român, care fie n-au avut nicio interpelare în Parlamentul European, fie au bătut câmpii cu graţie, sau, în cel mai rău caz, au vorbit atât de agramat încât s-au prins până şi străinii, chiar dacă nu cunosc limba română…
Aşadar, mâine are loc un vot aidoma investiţiilor la bursă. -Dă-mi  banii tăi, că ştiu eu ce să fac cu ei. 😉 Pe tine, alegătorule, nu te priveşte ce-o să facă alesul tău în Parlamentul European, pentru că oricum în România nu există un interes real faţă de pulsul societăţilor occidentale, aşa că fă bine şi pune ştampila, ca să am eu, acelaşi jegos care te-a siluit 24 de ani, capitalul electoral, cheagul, safteaua, cu ajutorul cărora aleg tonalitatea cu care pot glăsui la masa negocierilor pentru Prezidenţiale, care încep în luna Iunie 2014.
Cu alte cuvinte, pentru un om ca mine, mort din punct de vedere social, japiţele astea infecte nu numai că vin cu miloaga a enşpea oară încercând să-mi spună că de data asta vor reuşi să-mi facă un blowjob care să aibă şi finalizare, Read more…

You and me and five bucks.

14 April 2014 Leave a comment

Pure love-Sunt fericiţi oamenii care măsoară succesul în bani şi proprietăţi?
Sunt convins că este foarte dificil de oferit un răspuns la o asemenea întrebare, atâta timp cât fericirea este o stare profund personală şi subiectivă, ceea ce face aproape imposibilă cartografierea unui traseu bine stabilit care să ducă la obţinerea ei.
Şi totuşi insist, schimbând întrebarea:
-Oamenii care măsoară succesul în bani şi proprietăţi simt că trăiesc, său simt că există?
Am schimbat în acest mod întrebarea, deoarece am convingerea că fericirea este într-o strânsă legătură cu verbul a trăi, nu nu verbul a exista. Şi asta pentru că doar fiinţele vii trăiesc, în timp ce existenţa este posibilă şi în cazul obiectelor, motiv pentru care un om poate fi fericit, însă unei veioze îi va fi imposibil să atingă nirvana.
-Si totuşi, ce-i face pe unii oameni să aleagă existenţa în locul traiului?!
Convins fiind că deja mă afund în prea multe întrebări, voi încerca să-mi ofer singur argumente, nerăspunzând în mod direct niciuneia.
Cred că totul pleacă de la deciziile luate de fiecare dintre noi în forul nostru interior şi de capacitatea noastră de a ne complace, mergând cu valul opiniilor generale, sau de a ne păstra unicitatea alegând să păşim pe calea noastră proprie, care ne deschide un drum deloc bătătorit, însă capabil să ne ofere şansa trăirii unei vieţi complete (cu bune şi cu rele), prin însăşi Read more…

S-a supărat puţin…Putin, sau n-au auzit ei de Ras…putin?!

2 March 2014 7 comments

RasputinCu toate că sunt americanizat de mai am puţin (cu p mic şi cu t în loc de ţ) şi pot considera că nu-s un ţăran român, ci m-am născut în Bronx, sau Harlem, cu toate că am avut o sumedenie de repere de peste ocean la care să mă raportez încă din fragedă copilarie, chiar dacă ne aflam în comuniştii ani ’80 (aspect pentru care le mulţumesc părinţilor mei), cu toate că am început să fac meditaţii la limba engleză încă dinainte de a merge la şcoală pentru a învăţa alfabetul românesc, cu toate că o lume fără muzica, filmele, pop culture, limba lor, dar mai ales slang-ul american, ar fi una infinit mai săracă, cu toate că visul american a devenit un fel de Fata Morgana din multe puncte de vedere pentru oamenii care şi-au ars în memorie icon-uri în jurul cărora şi-au conturat existenţa, nu pot totuşi să condamn orice fel de manifestare anti-americană, câtă vreme consider fără buts, or ifs, că hegemonia americană are nevoie de o balansare corectă şi Read more…

Mi s-a rupt… USL-ul. Bantonescu Preşedinte!

26 February 2014 2 comments

TRAIAN BASESCU - DECLARATIINu că ar fi o surpriză prea mare. Cu toate că a fost o vreme în care credeam c-o vor rupe-n fericire abia după prezidenţiale. Îi credeam doar calici, nu şi proşti. Mi-au dovedit contrariul. Dar până şi la asta mă aşteptam într-o oarecare măsură, câtă vreme se fac mai bine de doi ani de când spuneam că pleacă hoţii şi vin proştii. Pentru că n-ai cum să fii decât inimaginabil de prost, în momentul în care rupi o alianţă care controlează practic întregul aparat de stat (mai puţin preşedinţia).
Ceea ce mă face să realizez câtă importanţă are funcţia de Preşedinte în plan intern. De ce are doar în plan intern? Pentru că este dovedit faptic, fără urmă de tăgadă (cel puţin în urma evenimentelor din ultimii…aproape opt ani), că toate deciziile importante cu privire la stabilitatea macroeconomică, drumul ales în politica externă şi viziunea geo-politică a României (dacă o exista aşa ceva şi în gândirea policitienilor noştri) sunt dictate cuvânt cu cuvânt de afară. Acele atribute atât de importante, care definesc independenţa şi suveranitatea unui stat, nu ne mai aparţin. Cei care ne conduc sunt doar trimişii Bruxellesului (prin Merkel) şi a NATO (prin Obama). Suntem cu toţii vasalii diriguitorilor care au putere, bani şi influenţă.
În rest, e vrăjeala noastră internă. Abureala ieftină pe care ne-o servesc zi de zi, cu scopul de a capacita electoral cât mai mulţi creduli, în vederea obţinerii unor funcţii care să le ofere acces la fonduri. Atât şi nimic mai mult. Este ca şi cum se luptă care să fie sclavul mai marilor care ne conduc de afară. Ai noştri se ceartă care să fie cel care răspunde Read more…

Sunt îndeajuns de deştept încât să-mi dau seama că-s prost.

23 December 2013 7 comments

FurieDe câte ori întâlnesc un om prost, foarte prost, exagerat de prost, extrem de prost, mai prost decât prevede legea….desăvârşit de prost, mă încearcă un sentiment cald, de înţelegere şi compasiune, făcându-mă să simt nevoia de reflectare asupra propriei mele neputinţe şi asupra propriilor mele limite, analizând şi trecând în revistă lucrurile pentru care sunt dator să-I mulţumesc Lui Dumnezeu.
Niciodată n-am considerat prostia ca fiind ceva de râs, ceva blamabil. Nimeni nu e vinovat pentru că e prost. O fi prostia o stare, un cumul de carenţe care alcătuiesc o anumită persoană, sau mai bine zis lipsa calităţilor şi potenţei intelectuale, dar până la urmă nimeni nu alege cu bună ştiinţă şi discernământ să fie prost.
Prost ajungi în timp. E nevoie de răbdare şi tact, combinate cu lene şi dezinteres. Pentru că dacă nu te naşti cu o malformaţie congenitală, sau cu probleme la mansardă şi nu ai parte de o copilărie traumatizantă, în care să nu beneficiezi de strictul necesar dezvoltării unei minţi frumoase, luminate, dar totuşi ajungi să fii prost de-ţi curg bale din gură, înseamnă că undeva pe parcurs s-au întâmplat anumite lucruri care te-au deviat de la cursul armonios al dezvoltării personale şi care însumate, în timp, au dus la formarea acelor goluri Read more…

Pe Băsescu îl invită în mod public de ani de zile, dar le e frică de Banciu?! Intactul n-are tact.

20 November 2013 4 comments

BrainwashedSpre deosebire de ceea ce cred tinerii frumoşi şi liberi care protestează de mai bine de două luni împotriva proiectului Roşia Montană aflându-se într-o inerţie amuzantă după ce iniţial fuseseră manipulaţi în cel mai evident mod posibil, o televiziune (mai ales una de ştiri) nu este o asociaţie filantropică de binefacere, ci o societate comercială al cărei obiect de activitate are ca scop producerea de profit. Având acest lucru în vedere, mi s-ar părea inoportune reproşurile pe care privitorii le-ar putea face unui trust media, întrucât fiecare patron îşi conduce S.C.-ul după bunul plac, iar televiziunile nu au un rol educativ asumat, ci unul comercial…la fel de asumat. 😉
Cu toate astea, în calitate de consumator al produsului oferit de televiziuni în piaţa media românească, am şi eu dreptul să-mi exprim o părere cu privire la calitatea emisiunilor, dar mai ales cu privire la politica trusturilor respective, care mi se pare mult mai ofertantă din punctul de vedere al înţelegerii direcţiilor pe care mogulii media le adoptă în funcţie de interesele lor personale. E mai uşor de înţeles făgaşul pe care o apucă o anumită televiziune înţelegându-i politica editorială, decât urmărind o anumită emisiune.
În cazul de faţă, după cum lesne se înţelege şi din titlu, mă voi referi la trustul Intact, în interiorul căruia au existat Read more…

Mireasa nu face se…X Factor.

6 October 2013 12 comments

Mutual masturbationCa orice bărbat care se respectă şi a cărui principală îndeletnicire pe pământ este tocarea nervilor femeilor, acţiune pe care am început-o cu mama în ’77 când m-a născut, la puţin timp după marele cutremur din Martie în timpul căruia a căzut pe scări cu mine-n burtă (e clar de unde mi se trage… :P), am reuşit şi eu să găsesc o femeie îndeajuns de …hmm, curajoasă!?… (aş fi spus masochistă, sau inconştientă), care să-şi dorească traiul alături de mine. Până aici nu-i nimic neobişnuit, întrucât nu-s nici primul şi nici ultimul bărbat care reuşeşte să-şi scoată din minţi partenera prin simpla prezenţă. Săraca, nici nu mai ştie dacă iubirea şi atracţia dintre noi, mai merită chinul traiului cu mine… 😆 Am întâlnit destui bărbaţi insuportabili, însă nu cred că am întâlnit vreodată pe cineva atât de extremist cum sunt eu, în ce priveşte comportamentul. Nu reuşesc deloc să găsesc o cale de mijloc, aşa că fie sunt iubibil şi adorabil precum un urs Panda (vorbele îi aparţin :mrgreen: ), fie detestabil, agasant şi perfect capabil să o scot din minţi. 😈
Numai că….numai că (trebuia să vină şi un fel de compensare în ce priveşte echilibrul emoţional existent între noi), are şi ea parte de…răzbunări (aşa cum îi place să le numească). N-o să intru în prea multe detalii (nu acum), însă una dintre aceste răzbunări se numeşte X Factor. Jubilează cu o lună înainte ca acel concurs să înceapă, ştiind că urmează mai bine de trei luni în care Duminica seara mă ţine priponit pe canapea lângă ea, cu pleoapele lipite cu scotch, să nu cumva să închid ochii şi cu întrebări din două în două minute, să se asigure că urmăresc totul cu atenţie, pentru că-i plac replicile mele din timpul acelei emisiuni şi mă foloseşte pe post de entertainment ad-hoc, un fel de personal amusement unit, pe care în pauzele pulbicitare o trimite să-i aducă chips-uri, ochelari, şerveţele, sau ce mai uită madama, pardon…prinţesa, Read more…

S-a înroşit Montana.

7 September 2013 5 comments

Kenny Bania - SeinfeldNu Hannah… ;), cu toate că şi Miley Cyrus se înroşeşte de 12 ori pe an, însă nu de ruşine. Bine…nici Montana noastră nu s-a înroşit de ruşine, cu toate că ar avea motive destule, ci de la atâta spam, făcut cu o agresivitate nemaiîntâlnită pe meleagurile noastre.
Că e vorba doar de interese financiare uriaşe, în care nu contează nici grija pentru oameni, dar mai ales pentru natură, m-am convins din secunda unu. Totuşi nu încetează să mă uimească energia cu care românii continuă să creadă în cauze false, inventate de cei care-şi văd de propriile interese. Ai crede că după 23 de ani de business acoperit de politică, oamenii sunt mai circumspecţi când vine vorba de astfel de momeli bine ţintite, însă iată că pofta cu care mulţi muşcă fără să adulmece, întrece până şi aşteptările unui sceptic by default, cum sunt eu.
Ştiu că în ultimele două săptămâni s-au scris întregi biblioteci în legătură cu subiectul Roşia Montană. Cel puţin în spaţiul virtual, cred că au trebuit cumpărate noi servere, pentru a stoca enormul volum de maculatură digitală, slobozită în eter de către cei care fac involuntar jocurile altora. S-au spus păreri peste păreri, s-au deschis vechi animozităţi, sau după caz, s-au creeat unele noi, tensiunea a atins cote alarmante, iar într-un final s-a ajuns şi la protestul în stradă, atunci când Read more…

Melancolia.

31 August 2013 25 comments

MelancholyEu când sunt inspirat, reuşesc în cel mai bun caz să plictisesc prin lungimea articolelor, iar uneori şi prin felul subiectelor alese, pe care le dezvolt în textele literare. Aşa că vă puteţi da cu uşurinţă seama cam ce iese când nu sunt inspirat. 😀 Din păcate pentru mine, dar mai ales pentru voi, acum este unul dintre acele cazuri, în care muza m-a cam părăsit, sau…a luat o pauză. De fapt, nu vreau să mint prin omisiune, aşa că voi destăinui faptul că am idei în legătură cu tema acestei ediţii a Clubului Condeielor Parfumate, însă toate ideile converg către texte cu un aer gothic, horror. Iar motivul pentru care n-am dezvoltat încă o asemenea idee, este lipsa timpului. Încă lucrez la ceva în acel sens, aşa că n-am dorit să public acum pe bucăţi, sau scris în fugă.
Şi totuşi, n-am vrut să las această temă neabordată. Toamna este anotimpul care-mi place cel mai mult. N-are sens să mă abţin chiar acum de la folosirea anumitor cuvinte, aşa că pot spune că ador toamna. O iubesc din toate punctele de vedere: climateric, senzorial, din punct de vedere al semnificaţiilor, vizual şi poate or mai fi şi altele… Este anotimpul cu care rezonez cel mai bine şi mi se pare că este anotimpul care mă reprezintă cel mai bine, chiar dacă am fost născut primăvara. Ştiu că multă lume simte că prinde viaţă primăvara, însă eu cu greu o pot suporta, ţinând cont de faptul că detest vara din toată fiinţa mea, iar predecesoarea ei nu face altceva decât să-mi vestească venirea căldurii… 😡
Dar mai bine las deoparte discuţia despre anotimpuri şi preferinţe, pentru că risc să scriu mai mult decât dacă aş fi scris o Read more…

‘Cause you are…the only one.

17 August 2013 16 comments

Together foreverEcourile Halloween-ului organizat de Gina continuau să se propage prin întreg cartierul, precum undele seismice care-şi fac simţită prezenţa departe de epicentru. Cu toate că trecuse aproape o lună, gura lumii nu înceta să discute despre evenimentul principal al acelei toamne, al cărui vârf l-a reprezentat apariţia Anei aşa cum nimeni n-o mai văzuse vreodată şi mai ales, cum nu şi-o închipuiau că poate fi. Multe dintre prietenele Ginei încercaseră preţ de câteva zile să o denigreze, aruncând-o într-o lumina nefastă, dorind să transmită şi să formeze impresia tuturor cunoscuţilor, cum că Ana fusese prea deocheat îmbrăcată, prea lipsită de bun simţ şi de bun gust, prea nesimţită să apară într-un astfel de costum de Halloween, dorind să sucească minţile bărbaţilor de la acea petrecere. Toate îşi transformaseră invidia în gelozie, chiar dacă n-aveau motive reale, câtă vreme Ana stătuse toată noaptea în preajma lui Tudor, care la rândul lui nu mai avusese ochi pentru altcineva. Comportamentul lor adolescentin le scosese din minţi. Faptul că-şi regăseau resurse încă nesecate de dragoste şi de atracţie reciprocă. Faptul că se savurau unul pe altul ca în anii tinereţii…
Planul lor însă, n-avea cum să reuşească atâta timp cât şi bărbaţii bârfeau, cot la cot cu ele, în paralel, iar bârfele lor atingeau un cu totul alt nivel decât cel al grupului de prietene pe care Gina îl păstorea din umbră. Toţi o admiraseră pe Ana la acea petrecere, iar cei care nu veniseră primeau acum detalii siropoase de la norocoşii prezenţi, singura lor refulare Read more…

Călărind furtuna.

14 August 2013 6 comments

Riders on the stormNu ştiu cum se face, dar de câte ori se apropie vara de sfârşit, parcă simt deja sufleteşte apropierea singurului anotimp în care mă simt complet, motiv pentru care intru într-un automat hippie mode autoindus. Poate şi pentru că urăsc vara la fel de mult precum iubesc toamna, sau poate de vină este căsătoria părinţilor mei la sfârşitul lui ’69, an pentru care încă visez la inventarea time travel-ului, sau poate or fi alte motive, însă aceeaşi exuberanţă pe care o încearcă oamenii odată cu sosirea verii, abia aşteptând să se scalde sub razele soarelui, o resimt eu în legătură cu toamna, a cărei melancolie neumuritoare o invit să mă împresoare cu apăsarea ei prietenoasă, binecunoscută deja şi singura capabilă să-mi deschidă toate simţurile.
Ok, recunosc – sunt şi foarte fericit că scap de cele trei luni pe care le detest cu toată puterea fiinţei mele, din punct de vedere climateric: Iunie, Iulie şi August. 😆
Mulţi cunoscuţi şi prieteni îmi spuneau hipiot. Abia în timp mi-am dat seama că uneori o făceau şi într-un mod peiorativ, însă ei au ştiut dintotdeauna că mi se rupe. 😉 N-am încercat niciodată să fiu în pas cu moda doar pentru că aşa trebuie, ci doar dacă mi-a plăcut ceva anume, într-un mod foarte sincer. Aşa că prea puţin m-a interesat situarea mea în afara vremurilor pe care le trăim, în ce priveşte vestimentaţia, preferinţele muzicale, stilul de viaţă…
De fapt nici nu ştiu cum de am reuşit să-mi menţin neschimbată o asemenea cărare, câtă vreme am crescut cu muzica şi stilul de viaţă disco ale anilor ’80, rap-ul şi rock-ul anilor ’90 şi…mda, facultatea e de vină. 😛 Acolo m-am înecat în Read more…

Hotness never fades.

4 August 2013 18 comments

Woman in kitchen-Unde te grăbeşti aşa Ana? Nici măcar nu putu să termine întrebarea fără a i se ivi un rânjet perfid pe faţă.
-Vecina, am mâncarea pe foc… Vorbele îi ieşeau tremurat, în timp ce urca într-un ritm alert câte două trepte, cu o sacoşă voluminoasă în mâna stângă iar cu dreapta căutând cu disperare balustrada pentru a nu-şi pierde echilibrul.
Nu mai purta de multă vreme tocuri, nu avea timp sau motive, dar chiar şi aşa în sandalele astea joase risca să se împiedice, după ce tot drumul îl parcursese aproape în fugă. Marius trebuia să plece la şcoală pentru ultimele ore pregătitoare de dinaintea bac-ului, iar Tudor se grăbea să plece la serviciu şi o aştepta să-i aducă ţigările pe care o rugase să i le cumpere. Încercase să-l convingă în repetate rânduri să se lase de fumat, însă explicaţia lui, pe care ea continua să o considere puerila, cum că în Poliţie n-ai cum să nu fumezi, îi era servită de feicare dată cu obstinaţie. Colac peste pupăză, ştiind că ambii se grăbesc pentru că erau în întârziere, a trebuit să lase mâncarea pe foc şi să plece la magazinul din colţ încercând să termine cumpărăturile în timp util.
-Vezi că te aştept deseară. Vine multă lume. Sper să poţi veni, dacă nu mai ai şi alte treburi în afară de gătit.
-…în afară de gătit… Ştia că-i aruncase în scârbă vorbele astea, dar deja se obişnuise cu felul lor de-a fi. Toate din bloc o invidiau petnru silueta ei, care parcă încremenise în timp, păstrându-i alura tinerească şi conservându-i nurii din anii în care-l întâlnise pe Tudor, aşa că le acorda prezumţia de invidie, cum îi plăcea ei să spună când îşi dădea coate şi râdea cu Tudor de ifosele lor.
Read more…

Orgasm.

1 August 2013 4 comments

OrgasmÎntr-o lume a relativităţii, ar fi o nesimţire să ne putem baza pe ceva atât de imprevizibil precum orgasmul. La naiba!, incertitudinile sexuale se răsfrâng până şi asupra preferinţelor legate de partener, de multe ori orgasmul fiind un side effect, o latură a actului sexual în sine, deseori reprezentând doar un mijloc, nu scopul obţinerii plăcerii. Şi asta pentru că perversiunile şi obsesiile au trecut de mult graniţa decenţei şi a bunului simţ, iar scara folosită de cei care doresc să escaladeze nesfârşitul multe al plăcerilor, nu mai are de multă vreme trepte, ci oferă aripi vizitatorilor…în drumul lor către heaven. Însă nu un heaven Biblic, promis nouă drept premiu al înfrânării de la păcat, ci un heaven al deliciului, pe care-l căutăm aici printre noi, într-un mod lumesc, dar care uneori se poate întrepătrunde cu sensul Biblic, dacă protagoniştii preferă…perfecţionarea si profesionalizarea în locul exagerării… 😉
Spun asta pentru că există atât de multe femei nesigure pe trăirile lor fizice, care se zbat tot timpul în incertitudini când vine vorba de experimentarea şi definirea propriilor orgasme, la fel cum există şi o sumedenie de bărbaţi cu reale probleme erectile, complexe cu privire la potenţă şi victime ale ejaculării precoce. Asemenea disfuncţionalităţi duc în timp la adâncirea traumelor, la un low self esteem şi de cele mai multe ori formează bariere insurmontabile, care transpuse în relaţiile sociale au ca rezultat oameni timizi, timoraţi, introvertiţi, lipsiţi de curajul abordărilor şi care se panichează când se află în faţa unui iminent contact fizic concret.
Statistic vorbind, aproape jumătate dintre femei nu au simţit vreodată un orgasm intravaginal profund, iar un sfert nici măcar pe cel clitoridian. Pe de altă parte, câţi bărbaţi pot presta o noapte întreagă, fiind capabili să-şi aştepte partenera să Read more…

Antena de bulgari şi USL-ul de trei lei.

27 July 2013 4 comments

Keep your coins. I want changeAş fi spus Antena 3 şi USL-ul de bulgari, dar mi s-a părut mai amuzant aşa… De ce e amuzant? Păi cum să nu fie când după ce întreg trustul Intact s-a zbătut cât a putut de mult timp de patru ani pentru a reuşi să-i dea jos pe Băsescu+Boc+PDL, vrând să-i aducă în loc pe Antonescu (via PC->PNL)+PSD (de nevoie) şi tocmai acum când sunt ai lor la putere, având 70% din Parlement, şi-o fură în cel mai desăvârşit mod cu putinţă?!
Că Băsescu e cel mai sinistru om politic din ultimii 23 de ani, e deja o certitudine. Că este şi cel mai puternic om politic, la fel, nu există dubiu. Că nu şi-a pus niciodată în slujba poporului aptitudinile sale de om politic genial (din păcate malefic), e clar ca bună ziua. Însă nu mă aşteptam ca în plin regim USL să şi-o fure absolut toţi soldaţii şi soldăţeii care au pus umărul la dărâmarea regimului PDL. E clar că Băsescu jubilează. Singura lui satisfacţie e să se folosească de impresionantul simţ politic pe care-l posedă, pentru a-i umili pe cei slabi şi proşti care încearcă să i se opună din când în când. Şi nu sunt puţini… Ceea ce face ca pentru mine, innocent bystander, miserupistul de serviciu, să fie un deliciu cinic, sadic, total, care vine ca o confirmare în legătură cu ceea ce am spus cu mult timp în urma – au plecat hoţii şi au venit proştii… 😆
Băsescu este un om politic mare, cu ţinte mici. Niciodată n-a avut anvergura unui om politic responsabil, regional, luat în seamă de occident. S-a înglodat în micile meschinării care i-au gâdilat eul gigantic, ocazie cu care a reuşit să-şi desăvârşească până la perfecţie singurul skill cu adevărat impresionant – capacitatea de a-i fraieri pe proşti.
Care prosti? Păi, hai să facem o recapitulare scurtă (era să scriu recatipulare, ceea ce nu m-ar fi situat departe de adevăr, ţinând cont de tăria politică a actualei puteri…; dar probabil ar fi fost mai indicat recatipuţare, dacă mă gândesc la dotarea Read more…

Down by the riverside.

20 July 2013 27 comments

Woman in autumn forestRespira sacadat, cu o frecvenţă ce trăda frenezia cu care plămânii căutau Oxigenul. De minute bune o ustura atât de tare gâtul, încât îl simţea precum o rană vie, care pulsa de fiecare dată când trăgea calic aer pe gura larg deschisă. Şi-ar fi dorit atât de mult să se poată linişti o clipă, să-şi calmeze respiraţia, să închidă gura şi să inspire pe nas, să stea puţin jos pentru că şi picioarele începuseră să o doară, dar nu dorea să renunţe. Alerga. Alerga fără încetare încă din momentul în care sărise din maşina lui, pe care nici măcar nu apucase să o oprească de tot. Ştia însă că este o luptă pe care gâtul ei avea să o piardă, întrucât picioarele se pare că nu doreau să o asculte, acum când intraseră într-un ritm care-i aducea aminte de copilărie, de anii în care alerga în felul ăsta aproape zilnic. Dar cum neglijase aproape complet sportul în ultimii ani, îşi primea acum pedeapsa binemeritată – usturime în gât şi inima care stătea să-i spargă pieptul.
Îl auzise strigând-o. Pentru puţin timp. Viteza ei iniţială fusese atât de mare, încât se julise pe umărul drept în momentul în care itrase în pădure. Era convinsă că el nu o urmează, nici la pas, darămite alergând. Credea că e doar o toană de-a ei, motiv pentru care o strigase de două sau de trei ori, aşteptând să se întoarcă până să termine el ţigara pe care tocmai şi-o aprinsese. Poate că o mai strigase şi după ce ea s-a îndepărtat, dar oricum nu mai conta. Străbătuse multe sute de metri prin desişul din calea ei, aşa Read more…

His Infernal Majesty.

6 July 2013 35 comments

His eyes are forever watching youCălătoria pe care o începuse deranjase total aparenta ordine creeată în împărăţia lui. În fapt, nimic nu putea fi încadrat în conceptul de ordine, ci era mai mult un fel de perpetuare a dezordinii, care în timp dusese la acea calmitate pe care nimeni nu o dorea perturbată. Şi chiar dacă acea conexiune pe care o avea cu fiecare particulă a împărăţiei lui nu necesita astfel de călătorii, existau momente în care dorea să viziteze anumite locuri, sau oameni, fără a divulga vreodată cuiva intenţiile sau motivele sale. Pur şi simplu pleca unde dorea, când dorea. Şi totuşi nu putea vizita orice, oriunde. Avea o limită. Aceeaşi limita care-i fusese impusă încă dinainte ca el să aibă o asemenea împărăţie.
Mişcarea lui nu era fizica. Nu exista un start al călătoriei. Pur şi simplu exista o voinţă. Un gând. Ulterior lor, entitatea sa căpăta un nucleu şi un ţel, care împreună străbăteau lumi şi Universuri, către destinaţii doar de el ştiute. Tocmai acea putere a lui făcea imposibil de prezis când va avea loc următoarea călătorie. Fiind tot timpul în fiecare dintre minionii săi, era greu de conceput de cineva că el se află într-un anume loc, la un anumit moment. Era peste tot şi nicăieri. Era în toţi supuşii săi şi în acelaşi timp era pretutindeni. Însă doar acolo. Doar în tărâmul lui. Doar în bezna de dincolo de materie. Pentru ca el era întunericul. Era nimicul. Era stăpânul inexistenţei şi al veşniciei întru nefiinţă, însă Read more…