Archive

Posts Tagged ‘Basescu’

După jumătate de veac cu ‘escu’, ‘ta’ sau ‘nnis’?!

15 November 2014 2 comments

ManipulareCeauşescu. Iliescu. Constantinescu. Băsescu. Cei patru escu responsabili de soarta României pe o perioadă ce se întinde pe 50 de ani la răscrucea a două milenii. Buni sau răi, deştepţi sau proşti, pricepuţi au ba, ăştia sunt. Pe ei i-am avut (impuşi, sau votaţi) drept reprezentanţii noştri. Liderii României moderne. Şi chiar dac-ar fi o simplă potrivire, o coincidenţă amuzantă, iată că Tudor Muşatescu a nimerit-o bine de tot întrucât, dintre toate numele de familie posibile, doar de-alde escu au fost ultimii patru.
Până mâine…
Mâine decidem între un nnis şi un ta. C-o fi bine sau rău, habar n-am. Convingerea mea e că niciunul nu este potrivit să ne fie Preşedinte, fiecare din motivele sale, pe care le voi înşira niţel mai la vale, da’ pân’ la fond ne mănâncă forma şi cum nu cred în coincidenţe nici de-al naibii, tind să mă las purtat şi de data asta pe valuri de superstiţie, afirmând că e foarte posibil s-o rupem în fericire. Viitorul Preşedinte cu siguranţă va conta într-un fel sau altul. Nu-i doar un hazard lipsit de sens. Schimbarea lui escu, aşa, dintr-o dată, după ce am ţinut-o doar în de-alde escu odată cu încetarea din viaţa a lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi până acum, cu siguranţă prevesteşte ceva… deosebit.
Optimiştii ar spune că nnis ne-ar duce-n Europa, că-i ferchezuit şi are ştaif de leader autentic.
Alţi optimişti ar susţine că ta ne-ar aduce investiţii şi ne-ar scăpa de oamenii regimului ultimului escu.
Eu însă, pesimistul de serviciu în ale politicii, spun că nici nnis, nici ta, nu sunt ceea ce ar fi meritat România după ultimul Read more…

Dreptate. Nu justiţie.

10 August 2014 6 comments

Dan VoiculescuOare câţi dintre telespectatorii fideli ai postului Antena3 îşi dau seama că respectiva televiziune pupă în cur puterea?
Ştiu, poate părea o întrebare retorică sau chiar o glumă, însă am certitudinea că nucleul dur de lobotomizaţi care-i privesc 24/7 de zici că au o penitenţă de ispăşit, nu realizează că de fapt s-au transformat din singura televiziune cu adevărat anti-putere, în cea mai fidelă, obedientă şi vocală televiziune pro-putere. Şi asta s-a întâmplat datorită modului perfect manipulatoriu prin care ei şi-au prostit publicul. Menţinând ţinta doar pe Băsescu şi atacându-l în fiecare minut al zilei, timp de 365 de zile/an, au schimbat agenda privitorului antenizat, făcându-l să creadă că Băsescu e la putere, nicidecum PSD-ul care are majoritate parlamentară, Guvern propriu şi o totală susţinere în trustul Intact.
Lupta viscerala dintre Voiculescu şi Băsescu, dar mai ales potenţa vocală a trompetelor… pardon, am vrut să spun a realizatorilor 😀 Antena3, au menţinut o intensitate telenovelistică a desfăşurării evenimentelor, păstrând astfel neclintit în faţa televizoarelor un public cu un IQ format din două cifre, care nu înţelege că interesul lor vizează câştigul material (rating mare -> publicitate -> bani mulţi în cont) şi lupta feroce dintre doi foşti securişti, unul ajuns Preşedinte şi altul ajuns Dumnezeul audio-vizualului
Mâna de floci… pardon, am vrut să spun grupul de 10-15 realizatori tv ai Antena3 plus patronul lor 😉 , n-au avut niciodată pe Read more…

#Uniţi!… #Votăm!… #Şi lobotomizăm!

24 May 2014 Leave a comment

RetardIar alegeri…
De data asta nu-s ale noastre. Adică, sunt cu ai noştri, executate de către noi, dar nu au un corespondent real în viaţa politică internă, decât în măsura în care procentele astfel obţinute de către ei vor juca un rol copleşitor de mare în alianţele care se vor forma ulterior, în vederea celor mai importante alegeri ale ultimilor 5 ani, cele Prezidenţiale. Cei care vor fi votaţi acum nu vor avea prea multe tangenţe cu societatea românească. Poate vor face din când în când subiectul anumitor emisiuni ale televiziunilor de ştiri, aidoma lui Vadim Tudor, Gigi Becali şi Elena Băsescu, demni reprezentanţi ai poporului român, care fie n-au avut nicio interpelare în Parlamentul European, fie au bătut câmpii cu graţie, sau, în cel mai rău caz, au vorbit atât de agramat încât s-au prins până şi străinii, chiar dacă nu cunosc limba română…
Aşadar, mâine are loc un vot aidoma investiţiilor la bursă. -Dă-mi  banii tăi, că ştiu eu ce să fac cu ei. 😉 Pe tine, alegătorule, nu te priveşte ce-o să facă alesul tău în Parlamentul European, pentru că oricum în România nu există un interes real faţă de pulsul societăţilor occidentale, aşa că fă bine şi pune ştampila, ca să am eu, acelaşi jegos care te-a siluit 24 de ani, capitalul electoral, cheagul, safteaua, cu ajutorul cărora aleg tonalitatea cu care pot glăsui la masa negocierilor pentru Prezidenţiale, care încep în luna Iunie 2014.
Cu alte cuvinte, pentru un om ca mine, mort din punct de vedere social, japiţele astea infecte nu numai că vin cu miloaga a enşpea oară încercând să-mi spună că de data asta vor reuşi să-mi facă un blowjob care să aibă şi finalizare, Read more…

Mi s-a rupt… USL-ul. Bantonescu Preşedinte!

26 February 2014 2 comments

TRAIAN BASESCU - DECLARATIINu că ar fi o surpriză prea mare. Cu toate că a fost o vreme în care credeam c-o vor rupe-n fericire abia după prezidenţiale. Îi credeam doar calici, nu şi proşti. Mi-au dovedit contrariul. Dar până şi la asta mă aşteptam într-o oarecare măsură, câtă vreme se fac mai bine de doi ani de când spuneam că pleacă hoţii şi vin proştii. Pentru că n-ai cum să fii decât inimaginabil de prost, în momentul în care rupi o alianţă care controlează practic întregul aparat de stat (mai puţin preşedinţia).
Ceea ce mă face să realizez câtă importanţă are funcţia de Preşedinte în plan intern. De ce are doar în plan intern? Pentru că este dovedit faptic, fără urmă de tăgadă (cel puţin în urma evenimentelor din ultimii…aproape opt ani), că toate deciziile importante cu privire la stabilitatea macroeconomică, drumul ales în politica externă şi viziunea geo-politică a României (dacă o exista aşa ceva şi în gândirea policitienilor noştri) sunt dictate cuvânt cu cuvânt de afară. Acele atribute atât de importante, care definesc independenţa şi suveranitatea unui stat, nu ne mai aparţin. Cei care ne conduc sunt doar trimişii Bruxellesului (prin Merkel) şi a NATO (prin Obama). Suntem cu toţii vasalii diriguitorilor care au putere, bani şi influenţă.
În rest, e vrăjeala noastră internă. Abureala ieftină pe care ne-o servesc zi de zi, cu scopul de a capacita electoral cât mai mulţi creduli, în vederea obţinerii unor funcţii care să le ofere acces la fonduri. Atât şi nimic mai mult. Este ca şi cum se luptă care să fie sclavul mai marilor care ne conduc de afară. Ai noştri se ceartă care să fie cel care răspunde Read more…

Antena de bulgari şi USL-ul de trei lei.

27 July 2013 4 comments

Keep your coins. I want changeAş fi spus Antena 3 şi USL-ul de bulgari, dar mi s-a părut mai amuzant aşa… De ce e amuzant? Păi cum să nu fie când după ce întreg trustul Intact s-a zbătut cât a putut de mult timp de patru ani pentru a reuşi să-i dea jos pe Băsescu+Boc+PDL, vrând să-i aducă în loc pe Antonescu (via PC->PNL)+PSD (de nevoie) şi tocmai acum când sunt ai lor la putere, având 70% din Parlement, şi-o fură în cel mai desăvârşit mod cu putinţă?!
Că Băsescu e cel mai sinistru om politic din ultimii 23 de ani, e deja o certitudine. Că este şi cel mai puternic om politic, la fel, nu există dubiu. Că nu şi-a pus niciodată în slujba poporului aptitudinile sale de om politic genial (din păcate malefic), e clar ca bună ziua. Însă nu mă aşteptam ca în plin regim USL să şi-o fure absolut toţi soldaţii şi soldăţeii care au pus umărul la dărâmarea regimului PDL. E clar că Băsescu jubilează. Singura lui satisfacţie e să se folosească de impresionantul simţ politic pe care-l posedă, pentru a-i umili pe cei slabi şi proşti care încearcă să i se opună din când în când. Şi nu sunt puţini… Ceea ce face ca pentru mine, innocent bystander, miserupistul de serviciu, să fie un deliciu cinic, sadic, total, care vine ca o confirmare în legătură cu ceea ce am spus cu mult timp în urma – au plecat hoţii şi au venit proştii… 😆
Băsescu este un om politic mare, cu ţinte mici. Niciodată n-a avut anvergura unui om politic responsabil, regional, luat în seamă de occident. S-a înglodat în micile meschinării care i-au gâdilat eul gigantic, ocazie cu care a reuşit să-şi desăvârşească până la perfecţie singurul skill cu adevărat impresionant – capacitatea de a-i fraieri pe proşti.
Care prosti? Păi, hai să facem o recapitulare scurtă (era să scriu recatipulare, ceea ce nu m-ar fi situat departe de adevăr, ţinând cont de tăria politică a actualei puteri…; dar probabil ar fi fost mai indicat recatipuţare, dacă mă gândesc la dotarea Read more…

Băsescu se pişă pe USL. Jetul rezistă.

11 June 2013 2 comments

Basescu SmeagolÎmi cer scuze pentru titlu, dar…pe cât este de amuzant, pe atât e de adevărat. 😆
Nu cred că a existat vreo alianţă politică postdecembristă, atât de impotentă precum USL-ul. Incapacitatea lor de a face ceva, orice…pentru a avea în vreun fel câştig de cauză în lupta politică dusă împotriva lui Băsescu, este atât de evidentă, încât sunt convins că departamentul lor responsabil cu ceea ce ţine de comunicarea publică, pur şi simplu nu mai are ce să inventeze, drept scuze cu care să-şi motiveze jenanta ineficienţă.
Că tot veni vorba de jenă, tre’ să recunosc faptul că mi-e jenă să amintesc penibilele momente în care o copleşitoare forţă politică, dovedeşte că este incapabilă să contracareze un singur nene. Şi când spun un singur nene, chiar la asta mă refer, pentru că Băsescu le-a dovedit că şi după ce a spus acel penibil şi extrem de neconstituţional -Adio PD, adio PDL!, a continuat să se pişe pe USL, menţinând aceeaşi presiune a jetului. Ştiu, ştiu…are oameni care nu se văd, are oameni în justiţie, în serviciile secrete şi nu în ultimul rând, are susţinerea Bruxelles-ului şi a NATO. Numai că vizual vorbind, este un singur nene împotriva unui întreg Guvern, a unui Parlament controlat în totalitate de USL şi a unei opinii publice covârşitor majoritară USL (cel puţin conform ultimelor alegeri din urmă cu doar juma’ de an).
Şi totuşi face ce vrea, când vrea, cu cine vrea şi mai ales, cum vrea. Ceea ce mă face să afirm că e cel mai mare politician pe care l-a avut România în ultimii 23 de ani. A nu se înţelege om de stat, pentru că nu e. Interesele lui personale, mereu Read more…

Mi se rupe…USL-ul?!…

3 April 2013 11 comments

Democracy comes to youCă România nu mai e stat de drept, guvernat din interior, şi orânduit conform principiilor democratice, este deja o certitudine, dovedită prin acţiuni concrete, repetate, fără nici o urmă de îndoială. Simplul fapt că din 14 milioane de votanţi, 7.5 milioane nu pot da jos un Preşedinte pe care-l urcaseră în funcţie cu doar 5.2 milioane de voturi, este o mutaţie a logicii intrată deja în istorie, drept cea mai umilitoare palmă primită de România post-comunistă.
Că democraţia nu mai este de mult un sistem de valori capabil să strunească şi să conducă echitabil o populaţie planetară care depăşeşte 7 miliarde de oameni, este de multă vreme un eşec notoriu, pe care diriguitorii se chinuie să-l compenseze prin manipulare (de multe ori grosolană), şi prin intervenţii inoportune, umilitoare. În sensul ăsta, dimocrăsi adusă de americanii care bombardează ţările posesoare de petrol, mi se pare cel mai elocvent exemplu. Însă nu mi-e ruşine nici cu umilirea poporului român, de către Merkel, Barroso şi Obama. De fapt, democraţia este menţinută pe o instabilă linie de plutire, atâta timp cât se suprapune vremelnic, peste dorinţele celor care conduc. În momentul în care teoria contrazice practica impusă de ei, măsurile luate sunt în sensul îndoirii practicii, nicidecum în sensul corelării dorinţelor lor personale, cu principiile şi valrorile democratice.
În acest context, mi se pare absolut oportună decizia pe care am luat-o în urmă cu mai bine de un an, de a nu mai vota niciodată. Cu o singură excepţie, de la care-mi ofer singur o derogare, dar Read more…

Humiliation!

4 August 2012 15 comments

Urăsc răzbunarea, dar iubesc umilirea.
O să încerc să explic.
Din punctul meu de vedere, răzbunarea este mult prea chinuitoare, ca și sentiment. Faptul că-ți aloci o bună parte din timp, la care adaugi resurse, doar pentru a ticlui un plan să-i vii de hac celui pe care-l urăști, este de fapt un procedeu cu efect de bumerang, pentru că în tot timpul ăsta, suferi și te consumi cel puțin la fel de mult ca și cel pe care-l țintești. Persoanele care caută să se răzbune ajung să nu mai doarmă noaptea, măcinate fiind de grija pe care o poartă targetului.
Eu unul n-am de unde să știu concret cum stă treaba cu un asemenea sentiment, pentru că eu nu m-am răzbunat niciodată. Eu doar am umilit, așa că vorbesc despre răzbunare doar din perspectiva celui care înțelege din afară un fenomen, nu referindu-mă la vreun exemplu personal.
Și așa ajung la umilire, care în opinia mea este pur și simplu descătușarea tuturor sentimentelor negative acumulate împotriva unui fenomen, unei persoane sau unui grup de persoane. Multă lume consideră și umilirea ca făcând parte tot din tacticile de răzbunare, numai că cei care fac greșeala asta de interpretare, uită că umilirea (cel puțin în viziunea mea), este lipsită de premeditare. În timp ce răzbunarea constă în planificarea minuțioasă a unor Read more…

And the Oscar goes to…

30 July 2012 24 comments

A ieșit cum mi-am dorit – invalidare.
Prezență la vot între 45% și 49%, referendum invalidat, 8 milioane de voturi împotriva lui Băsescu, USL cu pofta-n cui, CCR penibil (din cauza ilogicei decizii cu 50%+1), lideri Europeni a căror reacție sunt extrem de curios s-o aflu.
Habar n-am dacă până mâine dimineață, sau până Marți când vom ști rezultatele finale oficiale, se mai poate răsturna ceva în sensul validării. N-am nici o idee dacă CCR va călca propria decizie inițială și va valida referendumul cu toate că nu s-a întrunit cvorumul, doar de dragul, dar mai ales din cauza rușinii invalidării unui referendum al cărui scor este de 95 la 5. Ideea de bază (și dorința mea arzătoare, care ciudat, mi s-a și îndeplinit), este că vom avea scandal teribil, Băsescu este în sfârșit umilit de un vot popular, iar USL-ul și-a furat-o maxim, dovadă și discursurile lui Antonescu și al lui Ponta din seara asta, pe care le-au făcut imediat după ora 23 – era să adorm… Le-a lipsit verva, prestanța, zvâcul caracteristic ambilor politicieni (dar mai ales în cazul lui Antonescu), motiv pentru care încă din acel moment am mirosit eșecul pe care l-au înregistrat, sau mai bine zis circul pe care-l anticipează și de care credeau că au scăpat prostindu-mă pe mine, alegătorul.
Și dacă tot vorbesc despre prostit, să-mi aduc puțin aminte de ce n-am fost la vot și de ce mi-am dorit atât Read more…

Selecție naturală. Darwin a fost băsist.

20 July 2012 24 comments

A treia-i de bună – zice Românul. Eu totuși cred c-o să iasă dintr-a 2-a.
Din punctul meu de vedere, este cea mai grețoasă campanie electorală din ultimii 22 de ani. În toate campaniile de până acum am avut parte de un preludiu enervant de lung, ne-am delectat cu diverse poziții la limita anatomiei, am asistat la contre perfecte aplicate în momentul oportun, ne-am amânat orgasmul de vreo câteva ori, pentru ca în sfârșit să ajungem și la momentul în care (politic vorbind) ne dăm drumu’. Luna asta suspendată seamănă izbitor de mult cu finalul unui act sexual prelungit nefiresc de mult, la finalul căruia, după ore de efort fizic susținut, realizezi iminența orgasmului și totuși nu te grăbești, ci îi prelungești sosirea cât poți de mult, doar pentru a savura pe deplin explozia finală pe care o aștepți de foarte mult timp și care nu credeai că mai vine vreodată.
Atât de viscerală este divizarea socială pe care a reușit-o Băsescu, încât evenimentul din 29.07.2012 va fi trăit cu o mai mare intensitate decât cel din 10.07.1994, când ne-au bătut blonzii ăia la pelnalty-uri. Probabil că e bună polarizarea asta care îmbracă un caracter definitiv și irevocabil, pentru că e posibil să ajungem și noi aidoma marilor democrații occidentale, unde există 2 (maxim 3) variante mari și late, care Read more…