Archive

Posts Tagged ‘Calator’

Călător. Capitolul patru – Posedare.

14 August 2012 21 comments

 Respir. Pentru prima oară în ziua asta aiuritoare, simt mirosul aerului care-mi pătrunde în plămâni. Nici nu-mi dădeam seama cât mi-a lipsit senzația asta, alături de altele care-mi aduc aminte cum e să trăiești. Simt furnicături în vârfurile degetelor, acolo unde sângele revine în capilare (probabil că frica lui Alex a avut ca efect reducerea circulației periferice), simt cum îmi bate inima (atât de tare încât stă să-mi spargă pieptul și o simt în gât – cu siguranță aceeași frică e de vină), simt cum ultima urmă din ceea ce a fost Alex părăsește definitiv corpul lui în timp ce eu pun în totalitate stăpânire pe toate funcțiile lui și simt …o mână care mă apucă de fund, iar alta care-și face de cap pipăindu-mă energic între picioare, acompaniate fiind de o voce pe care abia acum încep s-o aud.
-…și mai ales sper că n-ai de gând să mă amăgești și azi. Știi că după ce termin ciclul sunt pofticioasă și mi-ai promis pe drum că ai chef să fuți o proaspătă văduvă.
Abia acum o văd pe Anca. Mă ajunsese din urmă (pe Alex, …pe mine – nici nu mai știu pe cine), intrase în bloc după mine și profitând de întuneric, a incept să mă excite. Probabil că Alex nu-i dădea la timp ce-și dorea și de-aia e atât de disperată acum. Sau poate așa se comporta ea mereu când nu mai e (când nu mai era) cu mine.
-Trebuie să încetez să mă mai gândesc cine sunt. Faptul că nu-s obișnuit încă în noul corp, și uit că eu sunt altcineva momentan, riscă să mă dea de gol, așa că n-am încotro și trebuie să mă decid Read more…

Călător. Capitolul trei – Umbră.

11 August 2012 24 comments

Încep să mă învârt ca un turbat, să dansez pentru un public inexistent, să zbier ca descreieratul de parcă am scăpat de la nebuni. Dar mă opresc brusc din delirul meu. Îmi aduc aminte de înmormântare.
 -Oh, yes! I gotta see this shit, îmi zic. După care încep să alerg cât pot de repede, către locul cu pricina. Trec zâmbind pe lângă copacul sub care m-am trezit, îi fac cu mâna râzând vrabiei care-mi cântase în loc de ceas deșteptător și ajung țipând și fluierând, lângă mormântul meu.
Evident că nimeni nu mă aude, nimeni nu mă vede. Toți se uită cum apropiații aruncă o ultima mână de pământ pe sicriu.
-Shit! Am scăpat momentul. Dar nu-i nimic, cuprins de agonia pe care presupun că orice stafie care se respectă o simte în momentul conștientizării, sar ca tâmpitul în mormânt și încep să țopăi pe sicriu. Îi înjur pe toți, îi iau pe rând în cerc, să nu rătez pe vreunul. După nici cinci persoane, o văd pe ea. Nu pe Anca. Anca era lângă Alex, plângea. Ci pe ea. La fel de sobră ca și atunci când mi-a dat mâna, la fel de tăcută, dar parcă fixându-mă cu o privire care nu răzbate de dincolo de voalul negru al mantiei, dar pe care o simt cum mă străbate. Rămân nemișcat, rușinat de postura în care mă aflu și îmi aduc aminte că Întoarce-te! ăla, nu Read more…

Călător. Capitolul doi – Lumină.

7 August 2012 12 comments

Deschid ochii. O lumină puternică provenind de la un soare neferecat între nori, îmi neagă primele secunde de simț vizual, pe care le așteptasem cu atâta adroare. Îi mijesc puțin și încep să disting mediul înconjurător. Sunt pe o alee într-un cimitir, complet uscat. Nicăieri nici picătură de apă. Sub tălpi, iarba. Lângă mine este un copac din care aud o pasăre cântând sacadat, deloc enervant. Undeva în depărtare, un grup de oameni pe care nu-i disting prea bine din cauza faptului că nu m-am obișnuit pe deplin cu lumina, stau în jurul unei gropi. Preotul și dascălul cântă. Pe ea n-o văd nicăieri. A dispărut odată cu apa și cu senzația de excitare aproape incontrolabilă.
-E clar, am visat. Zâmbesc.
-Și mai clar e că nu tre’ să mai bei ca animalu’! Deja râd ca prostu’.
Încerc să-mi dau seama încotro e ieșirea, fac câțiva pași să văd dacă pot merge, și o iau agale spre ceea ce sper să fie scăparea din toată încurcătura asta. În timp ce merg capăt o viteză relativ egală cu a unui om care merge spre serviciu. Faptul că m-am pus în mișcare mi-a dat putere. Încerc să neglijez gustul de căcat Read more…

Călător. Capitolul unu – Întuneric.

5 August 2012 8 comments

Muzică bisericească. Un preot și un dascăl sunt întrerupți doar de sunetul cristalin al cădelniței. Nimic nu e inteligibil pentru că totul se petrece undeva departe și oricum n-am de gând să mă trezesc din atâta lucru, doar ca să văd despre ce-i vorba. Îmi dau seama că relativa vecinătate a unei slujbe bisericești e deja un motiv întemeiat pentru a mă trezi…măcar din curizitate. Și totuși refuz s-o fac pentru că somnul e atât de dulce aici în iarba asta moale, încât nimic nu-mi poate perturba ultimele clipe de odihnă perfectă.
-Iarbă?! Deja încep să mă sperii puțin. Pariul pe care l-am pus cu mine însumi că n-am curaj să dorm în continuare nederanjat de nimeni și nimic, mă obligă să-mi forțez ochii să rămână închiși numa’ de-ai naibii, dar deja somnul nu mai e dulce deloc.
-Cum am ajuns să dorm în iarbă? N-am timp să-mi răspund pentru că o vrabie sau o rândunică (niciodată n-am fost în stare să-mi dau seama care-i una, care-i alta), a început să cânte undeva deasupra mea. Poate fi chiar porumbel, sau de ce nu, o cioară. Sau poate…
 -Taci naibii idiotule! Cum pula mea am ajuns aici?! Da-le-n mă-să de păsări. Dorm ca tâmpitu-n iarbă, aud preoți cântând și mie-mi arde de ornitologie.
Read more…