Archive

Posts Tagged ‘Geniu’

Mediocritate, te iubesc!

12 July 2015 2 comments

The DudeDetest ambiţia cu toată puterea fiinţei mele. Mi se pare unul dintre cele mai nocive sentimente umane, dacă nu chiar cel mai nociv dintre ele. Cred asta pentru că ambiţia stă la baza multor schimonosiri ale sufletului. Din ambiţie ia naştere orgoliul. Ambiţia pune bazele răzbunării. Tot ambiţia este responsabilă şi pentru apariţia parvenitismului. De fapt, chiar şi lucrurile benefice care pot fi realizate ca urmare a ambiţionării protagoniştilor, rămân de-a pururi sub sceptrul unor reuşite care nu pot fi încununate cu un zâmbet plin. Parcă nu-ţi vine să te bucuri pe deplin atunci când ştii că obţii ceva pozitiv având la bază îngrozitorul foc lăuntric al ambiţiosului, care-l macină până la paroxism într-o turbare continuă, nedându-i voie să aibă clipe de respiro şi ducându-l, ultimativ, într-o stare din interiorul căreia doar ia act de reuşită, fără însă a se putea bucura copilăreşte de ea, atâta timp cât munca interioară depusă pentru obţinerea ei a fost colosală.
Ce-mi veni să scriu despre subiectul ăsta? Nimic special. Urăsc ambiţia de când mă ştiu. De fapt, de când mă întrebau părinţii – Tu nu vrei să fii ambiţios? Vrei să ajungi ultimul la învăţătură? Apoi, văzând că nu le răspund aşa cum sperau ei că le voi răspunde, în timp, ajunseseră să se resemneze şi să-mi arunce vorbe de genul – N-ai pic de ambiţie! (sperând în zadar că asta mă va motiva). Aşa e. Nu aveam şi nu am. Ulterior, odată cu trecerea anilor, văzând că reuşesc să duc multe task-uri la bun Read more…

Vreme trece, vreme vine…şi lumina nu ne-ajunge…

15 January 2013 10 comments

Mihai EminescuCu toate că poate părea desuet un asemenea demers într-o lume care pare interesată mai mult de scandalurile lu’ Becali vs jurnalişti sau vs memoria Brătienilor, am totuşi de gând să punctez această zi de 15 Ianuarie, în memoria celui care din punctul meu de vedere, a fost posesorul celei mai strălucite minţi a tuturor timpurilor. Ştiu că poate vorbele mele par oarecum exagerate, dar scurta şi puerila mea analiză asupra a două dintre creaţiile sale, sper să dovedească dincolo de orice urmă de îndoială că exact aşa este.
Într-un articol pe care l-am scris pe 3 Ianuarie 2013, intitulat God gave me everything i want, am purtat o discuţie foarte interesantă şi constructivă cu Eli şi Mădă, având ca subiect posibilitatea de exprimare a oamenilor geniali. Dacă ar fi să continui acea linie a subiectului, aş putea spune fără să risc a mă inşela, că Mihai Eminescu este un geniu ratat. Este părerea mea, pe care o susţin şi o voi justifica în cele ce urmează aşa cum mă pricep eu mai bine.
În primul rând vreau să plec de la definirea geniului ratat. Din punctul meu de vedere, fără să încerc o definiţie academică, un geniu este ratat atunci când ceea ce poate cu adevărat să facă un anumit om, întrece cu mult capacităţile sale de exprimare date de conjunctura vremurilor pe care le trăieşte, ambianţă, anturaj, posibilităţi materiale, feed-back rezonabil, ajutor din partea terţilor. Aşadar, dacă un nene care trăieşte într-o anumită perioadă de timp, poate să facă mult mai multe decât este dispusă lumea care-l înconjoară să accepte, iar el moare cu fructul creaţiei sale necules, Read more…