Archive

Posts Tagged ‘Intuneric’

Danny boy.

7 April 2013 53 comments

Danny boySunetul înfundat al respiraţiei care lovea de la foarte mică distanţă plapuma, părea a fi singura tonalitate prezentă momentan în dormitorul lui Danny. Şi totuşi putea să jure că şi-a auzit numele strigat de către o voce străină. Cu toate că trecuseră deja aproape cinci minute de când acel glas gutural îi turnase acid pe sira spinării, timp în care nu se mai auzise nimic suspect, nu putea să renunţe la strânsoarea pumnilor săi micuţi pe care-i avea încleştaţi în marginea de sus a plapumei ce şi-o ţinea speriat în dreptul gurii, pregătit -Dacă va fi cazul…, să şi-o tragă peste cap, drept ultim scut împotriva răului.
De când mămica lui îi stinsese lumina, singurele gânduri care-i trecuseră prin cap au fost în legătură cu ce se întâmplase în dimineaţa acelei zile. Întunericul casei sale îi declanşase instantaneu acele senzaţii, de parcă aici se simţeau bine acele gânduri – în întuneric.
Aşa îi plăcea lui să spună. -Mami, mă duc în casa mea. O vedea cum râde de fiecare dată, fără să se poată stăpâni. Abia când reuşea să-şi tragă sufletul, încerca să-i spună că se cheamă dormitor, după care-l lua în braţe atât de strâns încât simţea că se sufocă, şi-l pupa pe frunte, după care-i dădea drumul din strânsoare, nu înainte de a-l ciufuli straşnic. Ştia şi el că este un dormitor, aşa cum era cel în care dormise până de curând alături de ei, dar de când mami şi tati îl mutaseră în noul său dormitor, a simţit că e casa lui, şi doar aşa îi spunea, spre deliciul părinţilor dar mai ales a tuturor invitaţilor, care se prăpădeau de râs de fiecare dată când mami îl Read more…

Călător. Capitolul unu – Întuneric.

5 August 2012 8 comments

Muzică bisericească. Un preot și un dascăl sunt întrerupți doar de sunetul cristalin al cădelniței. Nimic nu e inteligibil pentru că totul se petrece undeva departe și oricum n-am de gând să mă trezesc din atâta lucru, doar ca să văd despre ce-i vorba. Îmi dau seama că relativa vecinătate a unei slujbe bisericești e deja un motiv întemeiat pentru a mă trezi…măcar din curizitate. Și totuși refuz s-o fac pentru că somnul e atât de dulce aici în iarba asta moale, încât nimic nu-mi poate perturba ultimele clipe de odihnă perfectă.
-Iarbă?! Deja încep să mă sperii puțin. Pariul pe care l-am pus cu mine însumi că n-am curaj să dorm în continuare nederanjat de nimeni și nimic, mă obligă să-mi forțez ochii să rămână închiși numa’ de-ai naibii, dar deja somnul nu mai e dulce deloc.
-Cum am ajuns să dorm în iarbă? N-am timp să-mi răspund pentru că o vrabie sau o rândunică (niciodată n-am fost în stare să-mi dau seama care-i una, care-i alta), a început să cânte undeva deasupra mea. Poate fi chiar porumbel, sau de ce nu, o cioară. Sau poate…
 -Taci naibii idiotule! Cum pula mea am ajuns aici?! Da-le-n mă-să de păsări. Dorm ca tâmpitu-n iarbă, aud preoți cântând și mie-mi arde de ornitologie.
Read more…

O

14 May 2012 45 comments

Nimic…Negru. Întuneric deplin. Nu am nici o idee unde mă aflu, sau cum am ajuns aici. Știu doar că exist și că numele meu este O. Nu aud nimic. Mă înconjoară o masă amorfă, umedă. Simt că se mișcă sacadat, nu destul cât să mă sperii, dar nici bine nu-mi este – mai mult de frică. Da. Mi-e frică. Nu pentru că m-ar paște ceva și nici pentru că nu știu unde sunt, ci mai mult pentru că nu știu de ce sunt aici. Dacă am fost adus fără voia mea, atunci de ce nu-mi aduc aminte nimic altceva? O fi amnezie. Încercarea mea de analiză a ultimelor evenimente de care aș putea să-mi amintesc, este întreruptă de un sunet. Nu vine de departe. E ușor înfundat, ca și cum ar fi un perete între mine și sursa sunetului. Pare mai mult un fel de scâncet, destul de prelung. A încetat brusc. Ce-o fi fost asta? Cred că ar trebui să mă tem și mai mult acum, mai ales că mișcarea capcanei în care sunt prins a devenit mai intensă. Podeaua, sau ceea ce am sub mine (nu știu să-i zic altfel), se mișcă la unison cu pereții. Habar n-am unde-i susul și josul. O fi de la strânsoarea asta ca o membrană din jurul meu, care nu-mi da voie să mă mișc, cu toate că nu pot spune că-s prins ca intr-o temniță.
Încep să mă obișnuiesc puțin cu întunericul. Pot să disting cât de cât ce se află în jurul meu. Chiar dacă nu văd departe și îmi lipsește și acum orice reper, măcar mai slăbește puțin sentimentul de frică. Aud iar sunetul. Pare mai intens de data asta. Îl simt chiar mai aproape, dar sunt sigur că e doar impresia mea. De Read more…