Archive

Posts Tagged ‘Mami’

Danny boy.

7 April 2013 53 comments

Danny boySunetul înfundat al respiraţiei care lovea de la foarte mică distanţă plapuma, părea a fi singura tonalitate prezentă momentan în dormitorul lui Danny. Şi totuşi putea să jure că şi-a auzit numele strigat de către o voce străină. Cu toate că trecuseră deja aproape cinci minute de când acel glas gutural îi turnase acid pe sira spinării, timp în care nu se mai auzise nimic suspect, nu putea să renunţe la strânsoarea pumnilor săi micuţi pe care-i avea încleştaţi în marginea de sus a plapumei ce şi-o ţinea speriat în dreptul gurii, pregătit -Dacă va fi cazul…, să şi-o tragă peste cap, drept ultim scut împotriva răului.
De când mămica lui îi stinsese lumina, singurele gânduri care-i trecuseră prin cap au fost în legătură cu ce se întâmplase în dimineaţa acelei zile. Întunericul casei sale îi declanşase instantaneu acele senzaţii, de parcă aici se simţeau bine acele gânduri – în întuneric.
Aşa îi plăcea lui să spună. -Mami, mă duc în casa mea. O vedea cum râde de fiecare dată, fără să se poată stăpâni. Abia când reuşea să-şi tragă sufletul, încerca să-i spună că se cheamă dormitor, după care-l lua în braţe atât de strâns încât simţea că se sufocă, şi-l pupa pe frunte, după care-i dădea drumul din strânsoare, nu înainte de a-l ciufuli straşnic. Ştia şi el că este un dormitor, aşa cum era cel în care dormise până de curând alături de ei, dar de când mami şi tati îl mutaseră în noul său dormitor, a simţit că e casa lui, şi doar aşa îi spunea, spre deliciul părinţilor dar mai ales a tuturor invitaţilor, care se prăpădeau de râs de fiecare dată când mami îl Read more…