Archive

Posts Tagged ‘Mizantropie’

Shiver.

15 December 2015 Leave a comment

RockAm descoperit ce este Lerul. Ştiu că este o afirmaţie curajoasă, dar am motive să cred că există o susţinere solidă în spatele acestor cuvinte. Nu mă simt ca şi cum mi-aş fi dat seama cine l-a împuşcat pe JFK sau ca şi cum aş fi aflat întâmplător leacul împotriva virusului Ebola. Şi totuşi, raportat la meleagurile autohtone, tind să cred că o asemenea descoperire s-ar putea dovedi valoroasă din punct de vedere spiritual, pentru că sunt deja mulţi ani de când ne întrebăm cu toţii -Cum adică Ler? Ce este Lerul?
Ei bine, am găsit răspunsul!
Totul a început odată cu intrarea în actualul sezon al sărbătorilor de iarnă. Aflându-mă de mai bine de un deceniu într-o mizantropie care deja îmi balansează cu brio caracterul coleric şi firea extrovertită, am ajuns, treptat, să urăsc din ficaţi sărbătorile de iarnă şi tot ce ţine de alaiul interminabil de feeling-uri artificial concepute pentru a destinde episodic fruntea omului modern, cu scopul de a-i încărca bateriile pentru anul ce urmează.
De câte ori intrăm în perioada turbării sociale, adică 1 Decembrie – 9 Martie, simt că-mi face poc o venă. Luminiţe, urări, cei dragi, brad, beteală, Read more…

Advertisements

Fidelitate.

4 May 2012 23 comments

Imagine  Cum e bine? Cu sau fără?
Fir-ar ai naibii de trubaduri cu viziunea lor despre femeie, cu tot! 🙂 Nu-i rău că ne-au învățat (pe noi, bărbații) cum să iubim femeia, numai că odată cu termeni precum: dragoste, curtezan, amor, extaz etc., au apărut și termeni precum: gelozie, infidelitate, dor…
După cum stau lucrurile, omul modern pare să găsească timp pentru toate trăirile specifice relațiilor dintre un bărbat și o femeie. Ba chiar a ajuns să le desăvârșească într-un mod în care nici măcar cei care au inventat acești termeni, nu-l credeau posibil.
Și totuși când apare declicul dintre bine și rău? Plecând de la premisa că ceea ce demarează o relație între un el și o ea, este de natură pozitivă, care pot fi motivele care modifică în timp relația, făcând ca pe parcurs să apăra schimbarea de abordare, dorința de altceva, minciuna, infidelitatea? Dacă scoatem din calcul persoanele care înșeală din plăcere și nestatornicii (cei care odată ce au obținut ce vroiau, schimbă imediat decorul), care ar fi cauzele obiective pentru care ajung oamenii (mai devreme sau mai târziu) la infidelitate?
Păi una din cauze ar fi rutina. Sunt destule cupluri care s-au iubit sincer din secunda unu, care se respectă reciproc, au o viață sexuală activă, construiesc un cămin, împărtășesc visuri comune, ajung să-și muleze întreaga existență unul în jurul celuilalt și după ani de repetitivitate obositoare, după ce daily routine Read more…