Archive

Posts Tagged ‘Radu Beligan’

Muncă vs talent.

27 January 2013 19 comments

Piersic si BeliganE o vorbă-n fotbal: -Şi calu’ aleargă, care sintetizează atât de succint o stare de fapt des întâlnită pe terenul de joc. Mereu au existat jucători precum Nicoliţă, în antiteză cu jucători gen Mutu. Sau ca să mergem înapoi în timp, Dorinel Munteanu vs Hagi. Balint vs Bumbescu. Dobrin vs Dinu. Şi lista poate continua la nesfârşit. Iar ceea ce-i diferenţiază, este coeficientul de talent pe care l-au primit de la Doamne-Doamne. Unii aleargă şi atât, sunt eficienţi în ceea ce fac, rup oasele, -Trece mingea, nu trece omu’, în timp ce alţii aleargă mai puţin, îşi dozează altfel efortul, dar balansează printr-un talent înnăscut. Unii au dar în timp ce alţii au har.
Beligan si PiersicAm început cu o analogie din fotbal pentru că mi-a fost la îndemână şi pentru că-mi aduc bine aminte de multiple exemple din interiorul sportului respectiv, cu ajutorul cărora îmi pot justifica perfect raţionamentul. Însă ceea ce se întâmplă în fotbal, este cu siguranţă aplicabil oricărui domeniu, indiferent de pregătirea fizică a protagoniştilor, pentru că nu întotdeauna este vorba despre aptitudini şi posibilităţi de exprimare care implică antrenamentul sportiv.
Cu toate că asemenea diferenţe se pot observa în orice domeniu de activitate, în ce priveşte acest articolul, prefer să mă refer strict la cinematografia românească, luând drept exemple doi mari Read more…

Advertisements