Archive

Posts Tagged ‘Univers’

Dovada ştiinţifică a existenţei Lui Dumnezeu.

25 December 2015 2 comments

Science peopleŞtiu că titlul poate atrage cu sine câteva diagnostice, însă vă rog să aveţi bunăvoinţa de a parcurge acest text, cu ajutorul căruia sunt convins că vă voi aduce la cunoştinţă îndeajuns de multe dovezi ştiinţifice pe baza cărora să puteţi reconsidera efectul şocant lăsat de afirmaţia îndrăzneaţă din titlul pe care l-am ales pentru acest articol.
Pentru început ţin să precizez faptul că sunt un creştin ortodox practicant, calitate de care voi încerca (pe cât posibil) să mă detaşez în cele ce urmează, pentru a putea păstra o notă de delimitare obiectivă, întrucât rigorile ştiinţelor exacte nu îngăduie astfel de derogări de la normele stricte.
Acestea fiind spuse, aş dori să încep prin a vă aduce la cunoştinţă însuşirea (sau mai bine zis, caracteristica) de bază a ateilor – susceptibilitatea ştiinţifică. Majoritatea copleşitoare a ateilor pleacă de la premisa incapacităţii credincioşilor de a demonstra din punct de vedere material existenţa Lui Dumnezeu. Ca o paranteză, tocmai de aceea am început prin a-mi asuma eventualul miros al unei cămăşi de forţă şi a câtorva electrozi introduşi în Read more…

Advertisements

Keep your head up, my love.

14 April 2013 Comments off

The life inside mePe vremea când citeam Pendulul lui Foucault al lui Umberto Eco, tare neghiob şi ignorant mai eram. Nu că acum aş fi altfel… Doar percepţia mi s-a schimbat o ţâră. Am devenit puţin mai atent la ansamblu, văzând mai mult decât un stop cadru, şi având mai mult de o singură mutare în expectativă. Culmea e că n-am mai jucat Şah de multişor, dar sunt convins că acum aş juca mai bine decât pe vremuri. În fine…
Cred că la baza noilor abordări, dincolo de orice fel de strategie, pentru că nu-mi stă în fire o analiză prea profundă, s-ar afla un alt sistem de referinţă. O anamneză transformată în scenariu. Iar asta se întâmplă datorită pendulului. N-am cutezanţa de a spera că pot emite judecăţi cu valoare de adevăr, dar până la urmă, propriile mele răspunsuri se transformă din supoziţii în axiome, atâta timp cât feed-back-ul raţiune-simţire îmi transmite că în ceea ce mă priveşte, enunţurile pe care mi le ofer reuşesc să împace gândurile cu simţirea.
Multă vreme m-am agăţat de un cui imaginar, bătut adânc în conştiinţa proprie, în jurul căruia pendulam căutând gravitaţia. Am crezut că esenţa găsirii căilor pierdute, dar mai ales nucleul aflării multor răspunsuri căutate de sute şi mii de ani, se află în -Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturnă pământul. Însă Arhimede nu m-a mulţumit, astfel încât am extrapolat ce-a spus el, adăugând o înţelegere personală a respectivei expresii, şi transformând-o în -Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturnă întreg Universul. Pentru că până la urmă, în lipsa unui punct de sprijin, în lipsa unui reper la care să ne raportăm dincolo de orice formă de tăgadă, într-un mod incontestabil, haosul în care ne aflăm seamănă mai mult cu o derivă în vid, în care corpuri Read more…