Dacă…

Dintr-a sufletului hrană, de-aş putea să fur vreodată,
Sau dac-aş putea accede fie-n Hades, ori Olimp,
M-aş lăsa flămând de viaţă şi ţi-aş da-o ţie toată,
Aş trăi pe datorie, şi-ai avea tu al meu timp.

Dacă zâmbetele tale ar fi-n Ceruri numărate,
De-ai fi tristă câteodată, de n-ai şti ce e iubirea,
Aş rămâne trist o viaţă, şi-aş plânge-o eternitate,
Să le ai pe ale mele, să nu guşti nefericirea.

Dacă lacrimile-ţi toate ar fi apă curgătoare,
Din care altoiul vieţii şi-ar extrage veşnic seva,
Aş ucide tot în juru-ţi, aş tocmi şi vrăjitoare,
Ca să nu mai plângi vreodată, să-l hrăneasc-altcineva.

Dacă paşii te-ar purta pe cărări bătătorite,
Dac-ai vrea să mergi desculţă, având drumul plin cu dale,
Aş aduce-n faţa ta numai pajişti înflorite,
M-aş face pământ în calea-ţi, să calci veşnic doar pe moale.

Dacă firul vieţii tale ar depinde de-o suflare,
Dac-ai fi în întuneric, de durere sufocată,
Ţi-aş fi aer respirabil, m-aş preface-n lumânare,
Aş alege nefiinţa, doar să mai respiri odată.

Dac-aş şti printr-o minune cât de lungă-ţi este viaţa,
De-aş şti de câte ori bate inima în pieptul tău,
Te-aş feri când vine clipa, moartea să nu-ţi vadă faţa,
Aş plăti cu al meu sânge, şi-aş muri în locul tău.

Dac-ar exista cuvinte pentru fiece simţire,
Dacă zeci şi mii de slove ar vorbi în locul meu,
Poate-ar exista mijloace prin care să-ţi dau de ştire,
Dar nu ştii ce e în mine, ştie numai Dumnezeu.

Dacă tot ce-i viu contează, într-o lume care-i moartă,
Unde toţi sunt apţi de vorbă, dar preferă doar să tacă,
Măcar ştiu că m-am pus contra, am sfidat destin şi soartă,
Însă, n-a depins de mine… a depins de-un simplu – dacă…