Un fleac. L-au prăjit.

Dacă e să analizăm omul ca fiind un animal înzestrat cu conştiinţă de sine şi raţiune (nu întotdeauna şi cu discernământ), stau şi mă întreb, noi, românii, cam pe unde ne-om situa (procentual vorbind) în balanţa asta dintre fiinţa cugetătoare şi animal?
Şi îmi pun întrebarea asta pentru că poporul român (în ansamblul său, luat la grămadă), face sex cu mine. Mi-l imaginez personificat într-o femeie cu o căpăţână mai înaltă decât mine, mai solidă decât o amazoană musculoasă gen Xena şi stătută de 10 ani, drept reprezentata poporului român, trimisă să mi-o tragă până-mi sar capacele. Şi cum sexul presupune orgasm, iar poporul tinde să-l atingă din ce în ce mai des, reuşesc totuşi, într-un fel greu de descris, să-l opresc de la a termina. Îl simt când e gata-gata să-şi dea drumu, mă autodelimitez şi mă izolez cât pot de bine ascunzandu-mă în cele mai îndepărtate unghere ale minţii, reuşind astfel să-i întârzii şi să-i amân zbaterea purulentă intitulată generic orgasm în grup, însă când cred că am scăpat şi că fie se păstrează pentru altă dată, fie a uitat de mine şi preferă să siluiască pe altcineva, mă simt iar abuzat de amazoana musculoasă, care mă ţintuieşte la podea, se urcă pe mine şi mă lucrează de n-am timp nici măcar să ţip după ajutor.
Cam aşa aş sintetiza, pe scurt, discrepanţa dintre hoarda de credincioşi fanatici, mâncători de sarmale sau fasole+ciolan pe stradă şi călcători în picioare la moaşte, pe de o parte, iar de cealaltă parte eu, speriatul, disperat după o izolare cât mai profundă, care mă simt ca-n Inception când